1. Ritualurile dumnezeului bolii sunt bizare şi foarte exigente. Bucuria nu e permisă niciodată, depresia fiind indiciul loialităţii la adresa lui. Depresia înseamnă că te-ai lepădat de Dumnezeu. Mulţi se tem de blasfemie, dar nu înţeleg ce înseamnă. Nu îşi dau seama că a-L nega pe Dumnezeu înseamnă a-ţi nega propria Identitate şi că, în acest sens, plata păcatului e moartea. E un sens foarte literal: negarea vieţii atrage după sine perceperea opusului ei, căci toate formele de negare înlocuiesc ce e cu ce nu e. Nimeni nu o poate face în realitate, dar e indiscutabil că poţi să crezi că poţi şi chiar crezi că ai reuşit să o faci.
2. Nu uita însă că negarea lui Dumnezeu va avea ca rezultat inevitabil proiecţia, şi vei crede că ţi-au făcut-o alţii, nu tu. Trebuie să primeşti mesajul pe care îl dai căci e mesajul pe care îl vrei. Deşi crezi că îţi judeci fraţii după mesajele pe care ţi le dau ei, i-ai judecat după mesajul pe care li-l dai tu. Nu le atribui lor faptul că negi bucuria, căci nu vei putea vedea scânteia din ei ce ţi-ar aduce bucurie. Tocmai negarea scânteii aduce depresie, căci - de câte ori îţi vezi fraţii fără ea - Îl negi pe Dumnezeu.
3. Supunerea faţă de negarea lui Dumnezeu e religia eului. Dumnezeul bolii cere - evident - negarea sănătăţii, pentru că sănătatea e în opoziţie directă cu propria lui supravieţuire. Gândeşte-te însă ce înseamnă asta pentru tine. Dacă nu eşti bolnav, nu poţi păstra dumnezeii pe care i-ai făcut, căci numai în boală ai putea să îi vrei. Blasfemia, atunci, e un suicid, şi nu un deicid. Înseamnă că, pentru a fi bolnav, eşti dispus să nu te cunoşti pe tine. Iată prinosul pe care îl cere dumnezeul tău, căci - zămislit fiind din demenţa ta - el e o idee dementă. Are multe forme, dar - deşi poate să pară multe şi felurite lucruri - nu e decât o singură idee: negarea lui Dumnezeu.
4. Boala şi moartea au părut să intre în mintea Fiului lui Dumnezeu în ciuda Voii Sale. „Atacul asupra lui Dumnezeu" l-a făcut pe Fiul Său să creadă că nu are Tată şi, din depresia lui, a făcut dumnezeul depresiei. Asta a fost alternativa lui la bucurie, căci nu a vrut să accepte că, deşi era creator, fusese creat. Dar Fiul este neajutorat fără Tată, Care e singurul lui Ajutor.
5. Am spus mai înainte că de la tine nu poţi să faci nimic, dar tu nu eşti de la tine. Dacă ai fi, ce ai făurit ar fi adevărat şi nu ai putea să scapi niciodată. Tocmai pentru că nu te-ai făcut tu nu trebuie să te frămânţi pentru nimic. Dumnezeii tău nu sunt nimic, pentru că Tatăl tău nu i-a creat. Nu poţi face creatori diferiţi de Creatorul tău, după cum nici El nu a putut să creeze un Fiu diferit de El. Dacă creaţia e împărtăşire, ea nu poate crea ceva diferit de ea. Poate împărtăşi numai ce e ea. Depresia e izolare şi, de aceea, nu a putut fi creată.
6. Fiul lui Dumnezeu, nu ai păcătuit, dar te-ai înşelat mult şi bine. Greşeala ta însă poate fi corectată şi Dumnezeu te va ajuta, cunoscând că nu ai putea păcătui împotriva Lui. L-ai negat pentru că L-ai iubit, cunoscând că - dacă ţi-ai recunoaşte iubirea faţă de El - nu L-ai putea nega. Faptul că L-ai negat înseamnă, prin urmare, că Îl iubeşti şi cunoşti că te iubeşte. Aminteşte-ţi că tot ce negi trebuie să fi cunoscut cândva. Şi, dacă accepţi negarea, poţi să accepţi desfacerea ei.
7. Tatăl tău nu te-a negat. El nu ripostează, ci te cheamă să revii. Când crezi că nu a răspuns la chemarea ta, tu nu ai răspuns la a Lui. El te cheamă din fiecare parte a Fiimii, datorită Iubirii Sale pentru Fiul Său. Dacă Îi auzi mesajul, ţi-a răspuns, şi vei învăţa de la El dacă auzi bine. Iubirea lui Dumnezeu e în tot ce a creat El, căci Fiul Lui e pretutindeni. Uită-te cu pace la fraţii tăi, şi Dumnezeu va năvăli în inima ta în semn de recunoştinţă pentru darul pe care I-l faci.
8. Nu apela la dumnezeul bolii să te vindeci, ci doar la Dumnezeul iubirii, căci vindecarea e adeverirea Lui. Când Îl vei adeveri, vei şti că nu a încetat nicicând să te adeverească şi că în adeverirea pe care ţi-o dă El stă fiinţa ta. Nu eşti bolnav şi nu poţi să mori. Dar te poţi confunda cu lucrurile care pot. Ţine minte însă că e o blasfemie să faci aşa ceva, căci înseamnă să te uiţi fără iubire la Dumnezeu şi la creaţia Sa, de care El nu poate să fie separat.
9. Doar cei veşnici pot fi iubiţi, căci iubirea nu moare. Ce e al lui Dumnezeu e al Lui pe vecie, iar tu eşti al lui Dumnezeu. S-ar lăsa El să sufere? Şi i-ar oferi oare Fiului Său ceva ce nu Îi este acceptabil Lui? Dacă te vei accepta aşa cum te-a creat Dumnezeu, vei fi incapabil de suferinţă. Dar, pentru a o face, trebuie să Îl adevereşti ca propriu-ţi Creator. Nu pentru că vei fi pedepsit altfel. Ci pentru că a-ţi adeveri Tatăl înseamnă să te adevereşti pe tine aşa cum eşti. Tatăl tău te-a creat total fără păcat, total fără durere şi total fără niciun fel de suferinţă. Dacă Îl negi, aduci păcatul, durerea şi suferinţa în propria ta minte, datorită puterii pe care i-a dat-o El. Mintea ta e în stare să creeze lumi, dar poate să şi nege ce creează, pentru că e liberă.
10. Nu îţi dai seama cât de mult te-ai negat şi cât de mult Dumnezeu, în Iubirea Sa, nu vrea aşa ceva. Dar nu vrea să intre peste tine, pentru că nu Şi-ar cunoaşte Fiul dacă acesta nu ar fi liber. Să intre peste tine ar însemna să Se atace pe El Însuşi, iar Dumnezeu nu e dement. Când Îl negi, tu eşti dement. Chiar vrei să îţi împărtăşească demenţa? Dumnezeu nu va înceta niciodată să Îşi iubească Fiul, iar Fiul Său nu va înceta niciodată să Îl iubească pe El. Asta a fost condiţia creării Fiului Său, fixată pe vecie în Mintea lui Dumnezeu. Cunoaşterea acestui lucru e sănătate mintală. Negarea lui e demenţă. Dumnezeu ţi S-a dat în crearea ta, iar darurile Lui sunt veşnice. Chiar vrei să I te refuzi?
11. Din darurile pe care I le dai, Împărăţia va fi redată Fiului Său. Fiul Său s-a înlăturat singur de la darul Său refuzând să accepte ce s-a creat pentru el şi ce a creat el însuşi în Numele Tatălui său. Cerul îi aşteaptă revenirea, căci a fost creat să fie sălaşul Fiului lui Dumnezeu. Nu eşti acasă nicăieri altundeva şi în nicio altă condiţie. Nu îţi refuza bucuria creată pentru tine, de dragul nefericirii pe care ţi-ai făcut-o singur. Dumnezeu ţi-a dat mijloacele de-a desface ce ai făcut. Ascultă şi vei învăţa cum să îţi aminteşti ce eşti.
12. Dacă Dumnezeu Îşi cunoaşte copiii complet nepăcătoşi, e o blasfemie să îi percepi vinovaţi. Dacă Dumnezeu Îşi cunoaşte copiii complet fără durere, e o blasfemie să percepi suferinţă oriunde. Dacă Dumnezeu Îşi cunoaşte copiii complet bucuroşi, e o blasfemie să te simţi deprimat. Toate aceste iluzii - şi multe alte forme pe care le poate lua blasfemia - sunt refuzuri de-a accepta creaţia aşa cum este. Dacă Dumnezeu Şi-a creat Fiul perfect, aşa trebuie să înveţi să îl vezi, ca să îi înveţi realitatea. Şi, ca parte a Fiimii, aşa trebuie să te vezi pe tine ca să o înveţi pe a ta.
13. Nu percepe ce nu a fost creat de Dumnezeu, căci Îl vei nega. Lui Îi aparţine singura Paternitate, care e a ta doar pentru că ţi-a dat-o El. Darurile pe care ţi le faci tu sunt lipsite de înţeles, dar darurile pe care le faci creaţiilor tale sunt ca ale Lui, pentru că sunt date în Numele Lui. Iată de ce creaţiile tale sunt la fel de reale ca ale Lui. Adevărata Paternitate însă trebuie adeverită dacă e să fie cunoscut adevăratul Fiu. Tu crezi că lucrurile bolnave pe care le-ai făcut sunt adevăratele tale creaţii, deoarece crezi că chipurile bolnave pe care le percepi sunt Fiii lui Dumnezeu. Numai dacă accepţi Paternitatea lui Dumnezeu vei avea ceva, pentru că Paternitatea Lui ţi-a dat totul. Iată de ce a-L nega pe El e totuna cu a te nega pe tine.
14. Aroganţa e negarea iubirii, căci iubirea împărtăşeşte, iar aroganţa refuză să dea. Cât îţi par de dorit amândouă, noţiunea de opţiune, care nu ţine de Dumnezeu, te va însoţi. Deşi nu e adevărată în veşnicie, e adevărată în timp, aşa că - pe durata prezenţei timpului în mintea ta - vor exista şi opţiuni. Timpul în sine e opţiunea ta. Dacă vrei să îţi aminteşti veşnicia, trebuie să priveşti doar ce e veşnic. Dacă te laşi preocupat de temporal, trăieşti în timp. Ca întotdeauna, ce alegi e determinat de ceea ce preţuieşti. Timpul şi veşnicia nu pot fi ambele adevărate, pentru că se contrazic reciproc. Dacă vei accepta ca real numai ce e veşnic, vei începe să înţelegi veşnicia şi să ţi-o însuşeşti.
A Course in Miracles
"Tot ce văd în această cameră nu înseamnă nimic." - Lecţia 1
