1. Ţi-ai învăţat nevoia de vindecare. Oare ai vrea să aduci Fiimii altceva, recunoscându-ţi nevoia de vindecare personală? Căci în asta stă începutul revenirii la cunoaştere; temelia pe care Dumnezeu va ajuta să reclădeşti sistemul de gândire pe care îl împărtăşeşti cu El. Nicio piatră pe care o aşezi la temelia lui nu va rămâne fără binecuvântarea Sa, căci vei reface tocmai locul sfânt în care Îi sălăşluieşte Fiul, unde voieşte El să Îi fie Fiul şi unde Îi şi este. Indiferent în ce parte a minţii Fiului lui Dumnezeu refaci această realitate, ţi-o refaci ţie. Tu sălăşluieşti în Mintea lui Dumnezeu cu fratele tău, căci Dumnezeu Însuşi nu a voit să fie singur.
2. Să fii singur înseamnă să fii separat de infinit, dar cum e cu putinţă aşa ceva când infinitul nu are capăt? Nimeni nu poate fi dincolo de nelimitat, nelimitatul trebuind să fie pretutindeni. În Dumnezeu, al Cărui univers este El Însuşi, nu există începuturi şi sfârşituri. Te poţi exclude oare din univers - sau din Dumnezeu, Care este universul? Eu şi Tatăl meu una suntem cu tine, căci faci parte din Noi. Chiar crezi că lui Dumnezeu Îi poate lipsi - sau că Îşi poate pierde - o parte?
3. Dacă nu ai face parte din Dumnezeu, Voia Lui nu ar fi unificată. E de conceput aşa ceva? Poate oare o parte a Minţii Lui să nu conţină nimica? Dacă locul pe care îl ai în Mintea Lui nu poate fi ocupat decât de tine şi dacă ocuparea lui de tine a fost crearea ta, fără tine ar exista un loc gol în Mintea lui Dumnezeu. Extinderea nu poate fi blocată şi nu are spaţii goale. Ea merge întruna, oricât de mult ar fi negată. Faptul că îi negi realitatea o poate opri în timp, dar nu în veşnicie. Iată de ce creaţiile tale nu au încetat să fie extinse; şi iată de ce atât de multe lucruri îţi aşteaptă revenirea.
4. Aşteptarea e posibilă numai în timp, dar timpul nu are înţeles. Tu, care ai făcut amânarea, poţi lăsa timpul în urmă recunoscând pur şi simplu că nici începuturile, nici sfârşiturile nu au fost create de Cel Veşnic, Care nu a pus limite creaţiei Sale, nici celor ce creează ca El. Nu cunoşti acest lucru pur şi simplu pentru că ai încercat să limitezi ce a creat El şi crezi, de aceea, că toată creaţia e limitată. Cum să îţi cunoşti creaţiile, atunci, odată ce ai negat infinitul?
5. Legile universului nu permit contrazicere. Ce e valabil pentru Dumnezeu e valabil pentru tine. Crezând că eşti absent din Dumnezeu, crezi că El este absent din tine. Infinitul nu are înţeles fără tine, iar tu nu ai înţeles fără Dumnezeu. Dumnezeu şi Fiul Lui nu au capăt, căci noi suntem universul. Dumnezeu nu este incomplet şi nu e nici fără copii. Deoarece nu a voit să fie singur, Şi-a creat un Fiu aidoma Lui Însuşi. Nu Îi nega Fiul, căci - nefiind dispus să accepţi Paternitatea Lui - ţi-ai negat-o pe a ta. Vezi în creaţiile Lui pe Fiul Lui, căci ale tale au fost create în cinstea Lui. Universul iubirii nu se opreşte din cauză că nu îl vezi tu, şi nici ochii tăi închişi nu şi-au pierdut capacitatea de-a vedea. Priveşte slava creaţiei Lui, şi vei învăţa ce a păstrat Dumnezeu pentru tine.
6. Dumnezeu ţi-a dat un loc în Mintea Lui care e al tău pentru totdeauna. Îl poţi păstra însă numai dându-l, după cum ţi-a fost şi dat. E posibil să fii singur oare acolo, când ţi-a fost dat din cauză că Dumnezeu nu a voit să fie singur? Mintea lui Dumnezeu nu poate fi împuţinată. Poate fi numai sporită, căci tot ce creează El are funcţia de a crea. Iubirea nu limitează şi ce creează ea nu este limitat. Să dai nelimitat e Voia lui Dumnezeu pentru tine, căci numai asta îţi poate aduce bucuria care e a Lui şi pe care o voieşte împărtăşită cu tine. Iubirea ta e la fel de neţărmurită ca a Lui pentru că este a Lui.
7. E posibil oare ca o parte din Dumnezeu să fie fără de Iubirea Lui şi ca o parte a Iubirii Lui să fie conţinută? Dumnezeu e moştenirea ta, singurul Lui dar fiind El Însuşi. Cum poţi să dai altfel decât El de vrei să cunoşti darul ce ţi-l face? Dă, atunci, nelimitat şi nesfârşit, să înveţi ce mult ţi-a dat El. Capacitatea ta de-a-L accepta pe El depinde de cât eşti de dispus să dai ca El. Paternitatea ta şi Tatăl tău sunt una. Dumnezeu voieşte să creeze, şi voia ta este a Lui. Rezultă, atunci, că tu voieşti să creezi, din moment ce voia ta rezultă dintr-a Lui. Şi, fiind o extensie a Voii Lui, a ta trebuie să fie aceeaşi.
8. Voia ta însă nu o cunoşti. Nimic ciudat în asta când îţi dai seama că a nega este totuna cu „a nu cunoaşte". Voia lui Dumnezeu e aceea că eşti Fiul Lui. Negând-o pe aceasta, îţi negi propria ta voie şi, de aceea, nu cunoşti care e. Trebuie să întrebi care e Voia lui Dumnezeu în toate, căci e a ta. Tu nu cunoşti care e, dar Spiritul Sfânt Şi-o aduce aminte pentru tine. Întreabă-L deci care e Voia lui
Dumnezeu pentru tine, şi îţi va spune care e a ta. Nu ţi se poate repeta prea des că nu o cunoşti. De câte ori îţi pare coercitiv ce îţi spune Spiritul Sfânt, de vină e doar faptul că nu ţi-ai recunoscut voia.
9. Proiecţia eului face Voia lui Dumnezeu să pară în afara ta, deci nu a ta. În această interpretare, pare posibil ca Voia lui Dumnezeu şi a ta să fie în conflict. Şi atunci, poate să pară că Dumnezeu îţi cere ce nu vrei să dai, privându-te astfel de ce vrei. De aşa ceva să fie în stare Dumnezeu, Care vrea doar voia ta? Voia ta e viaţa Lui, pe care El ţi-a dat-o ţie. Chiar şi în timp nu poţi trăi separat de El. Somnul nu e moarte. Ce a creat El poate dormi, dar nu poate muri. Nemurirea este Voia Lui pentru Fiul Lui şi voia Fiului pentru el însuşi. Fiul lui Dumnezeu nu îşi poate voi moartea pentru că Tatăl lui e viaţă, iar Fiul Lui este ca El. Creaţia e voia ta pentru că e a Lui.
10. Nu poţi fi fericit dacă nu îţi faci cu adevărat voia, un lucru pe care nu îl poţi schimba pentru că este imuabil. E imuabil prin Voia lui Dumnezeu şi a ta, căci altfel Voia Lui nu s-ar extinde. Ţi-e frică să cunoşti Voia lui Dumnezeu, deoarece crezi că nu e a ta. Credinţa aceasta e toată boala ta şi toată frica ta. Fiecare simptom al bolii şi al fricii se naşte de aici, căci asta e credinţa ce te face să vrei să nu cunoşti. Crezând-o, te ascunzi în întuneric, negând că lumina e în tine.
11. Ţi se cere să ai încredere în Spiritul Sfânt numai pentru că vorbeşte pentru tine. El e Vocea pentru Dumnezeu, dar nu uita că Dumnezeu nu a voit să fie singur. El îşi împărtăşeşte Voia cu tine, nu ţi-o impune. Aminteşte-ţi mereu că, ce dă, El şi ţine, aşa că nimic din ce dă nu Îl poate contrazice. Tu, care Îi împărtăşeşti viaţa, trebuie să o împărtăşeşti ca să o cunoşti, căci a împărtăşi este a cunoaşte. Fericit eşti tu, care înveţi că a auzi Voia Tatălui tău este a ţi-o cunoaşte pe a ta. Căci e voia ta să fii ca El, a Cărui Voie e să fie astfel. Voia lui Dumnezeu este ca Fiul Lui să fie una, şi unit cu El în Unitatea Lui. Iată de ce vindecarea e începutul recunoaşterii că voia ta este a Lui.
A Course in Miracles
"Tot ce văd nu înseamnă nimic."
