1. Toată magia e o încercare de-a reconcilia ireconciliabilul. Toată religia e recunoaşterea că ireconciliabilul nu poate fi reconciliat. Boala şi perfecţiunea sunt ireconciliabile. Dacă Dumnezeu te-a creat perfect, eşti perfect. De crezi că poţi să fii bolnav, ai pus alţi dumnezei înaintea Lui. Nu Dumnezeu Se războieşte cu dumnezeul bolii făcut de tine, ci tu. El e simbolul deciziei împotriva lui Dumnezeu, şi te temi de el din cauză că nu poate fi reconciliat cu Voia lui Dumnezeu. Dacă îl ataci, îi vei da realitate pentru tine. Dar, dacă refuzi să i te închini sub orice formă îţi apare şi oriunde crezi că îl vezi, o să dispară în nimicul din care a fost făcut.
2. Realitatea poate miji doar într-o minte neînnorată. Ea e mereu acolo, gata să fie acceptată, dar acceptarea ei depinde de cât eşti de dispus să o ai. A cunoaşte realitatea presupune neapărat că eşti dispus să judeci irealitatea ca fiind ce este. Să treci nimicul cu vederea înseamnă să îl judeci corect şi să îi dai drumul, datorită capacităţii tale de a-l evalua adevărat. Cunoaşterea nu poate miji într-o minte plină de iluzii, pentru că adevărul şi iluziile sunt ireconciliabile. Adevărul e întreg şi nu poate fi cunoscut de o parte a unei minţi.
3. Fiimea nu poate fi percepută parţial bolnavă, a o percepe aşa însemnând a nu o percepe. Dacă Fiimea este una, e una în toate privinţele. Unitatea nu poate fi divizată. Dacă percepi alţi dumnezei, mintea ţi-e scindată şi nu vei fi în stare să limitezi scindarea, căci arată că ţi-ai scos o parte a minţii de sub Voia lui Dumnezeu. Ceea ce înseamnă că a scăpat de sub control. A fi fără control înseamnă a fi fără raţiune, mintea devenind atunci iraţională. Definind-o greşit, percepi că funcţionează greşit.
4. Legile lui Dumnezeu îţi vor ţine mintea într-o stare de pace pentru că pacea e Voia Lui, iar legile Lui au fost făcute să o susţină. Legile Lui sunt ale libertăţii, dar legile tale sunt ale robiei. Din moment ce libertatea şi robia sunt ireconciliabile, legile lor nu pot fi înţelese împreună. Legile lui Dumnezeu funcţionează numai spre binele tău, şi nu există alte legi pe lângă ale Lui. Restul, pur şi simplu, nu este legiuit şi este deci haotic. Dumnezeu însă a ocrotit tot ce a creat prin legile Lui. Tot ce nu se supune acestora nu există. Expresia „legile haosului" nu are înţeles. Creaţia e perfect legiuită, iar haoticul e fără înţeles, fiind fără Dumnezeu. Ţi-ai „dat" pacea dumnezeilor pe care i-ai făcut, dar nu are cine să ţi-o primească, pentru că ei nu există şi nu le-o poţi da.
5. Nu eşti liber să renunţi la libertate, ci doar să o negi. Nu poţi să faci ce Dumnezeu nu a menit, căci ce nu a menit nu se întâmplă. Dumnezeii tăi nu aduc haos; tu îi înzestrezi cu haos şi îl accepţi apoi de la ei. Toate acestea nu au fost nicicând. Nimic în afara legilor lui Dumnezeu nu a existat vreodată şi nimic în afara Voii Lui nu va exista vreodată. Ai fost creat de Voia Lui, prin legile Lui; şi felul în care ai fost creat te-a stabilit creator. Ce ai făcut tu e ceva atât de nedemn de tine, încât nu ai putea să îl doreşti, dacă ai fi dispus să îl vezi aşa cum este. Nu vei vedea absolut nimic. Şi vederea îţi va trece automat dincolo de acesta, la ce e în tine şi împrejurul tău. Realitatea nu poate străpunge obstacolele pe care le pui între ea şi tine, dar te va învălui complet când le vei da drumul.
6. După experienţa ocrotirii dumnezeieşti, facerea idolilor devine de neconceput. Nu mai sunt chipuri ciudate în Mintea lui Dumnezeu, şi ce nu e în Mintea Lui nu poate fi nici într-a ta, căci sunteţi de o minte şi mintea aceea Îi aparţine Lui. E a ta pentru că Îi aparţine Lui, căci - pentru El - proprietatea e împărtăşire. Şi, dacă e aşa pentru El, e aşa pentru tine. Definiţiile Lui sunt legile Lui, căci prin ele a stabilit universul drept ce este. Dumnezeii falşi pe care încerci să îi pui între tine şi realitatea ta nu au niciun efect asupra adevărului. Pacea e a ta pentru că te-a creat Dumnezeu. Şi nu a creat nimic altceva.
7. Miracolul e actul unui Fiu de-al lui Dumnezeu care s-a lepădat de toţi dumnezeii falşi şi îşi invită fraţii să facă acelaşi lucru. E un act de credinţă, fiind recunoaşterea că fratele lui poate face acelaşi lucru. E o invitaţie adresată Spiritului Sfânt din mintea lui, o chemare întărită prin unire. Deoarece a auzit Vocea lui Dumnezeu, făcătorul de miracole O întăreşte într-un frate bolnav slăbind credinţa acestuia în boală, pe care nu o împărtăşeşte. Puterea unei minţi se poate răsfrânge într-alta, pentru că toate lămpile lui Dumnezeu au fost aprinse de aceeaşi scânteie. E pretutindeni şi e veşnică.
8. În mulţi rămâne doar scânteia, căci Marile Raze sunt ascunse de nori. Dumnezeu însă a ţinut scânteia vie, ca Razele să nu poată fi complet uitate. De vei vedea mica scânteie, vei învăţa lumina mai mare, căci Razele sunt acolo, nevăzute. Perceperea scânteii va vindeca, dar cunoaşterea luminii va crea. La întoarcere însă, trebuie recunoscută mai întâi mica lumină, căci separarea a fost o coborâre din mărime în micime. Scânteia însă a rămas la fel de pură ca Marea Lumină, fiind ce a mai rămas din chemarea creaţiei. Pune-ţi toată credinţa în ea, şi Dumnezeu Însuşi o să îţi răspundă.
~~~ "Sunt susţinut de Iubirea lui Dumnezeu."
