Viziunea nepăcătoşeniei
1. Viziunea îţi va parveni mai întâi în străfulgerări, dar acestea vor fi de ajuns să îţi arate ce ţi se dă - ţie, care îţi vezi fratele fără niciun păcat. Adevărul ţi se redă prin dorinţa ta, din moment ce l-ai pierdut prin dorinţa de-a avea altceva. Deschide locul sfânt pe care l-ai închis preţuind „altceva", şi ce nu s-a pierdut nicicând va reveni în linişte. Ţi-a fost păstrat. Viziunea nu ar fi necesară dacă nu s-ar fi făcut judecata. Doreşte acum întreaga ei desfacere, şi ţi se va desface.
2. Nu vrei să îţi cunoşti propria Identitate? Nu ai vrea să îţi schimbi bucuros îndoielile cu certitudinea? Nu ai vrea să scapi de bunăvoie de nefericire şi să reînveţi ce este bucuria? Relaţia ta sfântă îţi oferă toate aceste lucruri. După cum ţi s-a dat, aşa îi vor fi şi efectele. Şi, din moment ce scopul ei sfânt nu a fost făcut de tine, mijloacele prin care îţi revine finalul ei fericit nu ţin nici ele de tine. Bucură-te de ce îţi revine la cerere şi nu te gândi că e nevoie să faci mijloacele sau scopul. Toate acestea ţi se dau - ţie, care nu vrei decât să îţi vezi fratele fără niciun păcat. Toate acestea ţi se dau, aşteptându-ţi dorinţa de-a le primi. Viziunea li se dă de bunăvoie celor care cer să vadă.
3. Nepăcătoşenia fratelui tău ţi se dă într-o lumină strălucitoare, să o priveşti cu viziunea Spiritului Sfânt şi să te bucuri de ea alături de El. Căci pacea va veni la toţi cei care cer, cu dorinţă adevărată şi cu sinceritatea intenţiei, să o împărtăşească cu Spiritul Sfânt şi să concorde cu El referitor la ce e mântuirea. Fii dispus, aşadar, să îţi vezi fratele fără niciun păcat, astfel încât Cristos să poată apărea în faţa viziunii tale şi să îţi aducă bucurie. Şi nu pune niciun preţ pe trupul fratelui tău, care îl ţine legat de iluziile lui de sine. Este dorinţa lui să îşi vadă nepăcătoşenia, după cum este şi a ta. Binecuvântează-l pe Fiul lui Dumnezeu în relaţia ta şi nu vedea în el ce ai făcut din el.
4. Spiritul Sfânt îţi garantează că îţi va reveni tot ce ţi-a voit şi ţi-a dat Dumnezeu. Iată scopul tău acum, iar viziunea care îl face să îţi revină e gata să îţi fie dată. Ai viziunea care îţi dă putinţa să nu vezi trupul. Şi, când îţi vei privi fratele, vei vedea un altar închinat Tatălui tău, sfânt ca Cerul, sclipind de o puritate radioasă şi scânteind de crinii strălucitori care au fost puşi pe el. Ce poţi să preţuieşti mai mult? De ce crezi că trupul e o casă mai bună, un adăpost mai sigur pentru Fiul lui Dumnezeu? De ce ai privi mai degrabă trupul decât adevărul? Cum poţi să preferi motorul distrugerii, alegându-l să înlocuiască sfânta casă pe care ţi-o oferă Spiritul Sfânt şi în care va sălăşlui cu tine?
5. Trupul e semnul slăbiciunii, al vulnerabilităţii şi al pierderii puterii. Oare te poate ajuta un asemenea mântuitor? Oare tocmai unui lucru neajutorat te-ai duce să îi ceri ajutorul la necaz şi la nevoie? Şi ai alege să îi ceri putere tocmai unui lucru mic şi jalnic? Judecata va părea să îţi slăbească mântuitorul. Dar tu eşti cel ce are nevoie de puterea lui. Nu există problemă, întâmplare, situaţie sau
nedumerire pe care să nu o rezolve viziunea. Totul e izbăvit când e privit cu viziune. Căci nu e văzul tău, şi aduce cu el legile iubite de Cel al Cărui văz este.
6. Tot ce se priveşte cu viziune începe uşor să se lămurească, potrivit legilor pe care i le aduce văzul Lui calm şi cert. Sfârşitul tuturor lucrurilor pe care le priveşte El este întotdeauna sigur. Căci Îi va satisface scopul, văzut într-o formă neajustată şi fiind cât se poate de potrivit să îl satisfacă. Distructivitatea devine benignă şi păcatul se preschimbă în binecuvântare sub blânda Lui privire. Ce putere au ochii trupului să corecteze ce percep? Ochii lui se ajustează la păcat, incapabili să îl omită sub orice formă şi văzându-l pretutindeni, în toate. Priveşte cu ochii lui, şi tot ce ai în faţă va fi condamnat. Tot ce te-ar putea mântui, nu vei vedea nicicând. Relaţia ta sfântă, sursa mântuirii tale, va fi lipsită de înţeles, şi scopul ei preasfânt va fi văduvit de mijlocul împlinirii sale.
7. Judecata e doar o jucărie, un moft, mijlocul lipsit de sens cu ajutorul căruia joci, în închipuirea ta, jocul deşert al morţii. Dar viziunea le pune pe toate la locul lor, aducându-le încetişor sub stăpânirea blândă a legilor Cerului. Ce-ar fi dacă ai recunoaşte că lumea aceasta e o halucinaţie? Ce-ar fi dacă ai înţelege cu adevărat că tu ai inventat-o? Ce-ar fi dacă ţi-ai da seama că cei ce par să mişune prin ea - să păcătuiască şi să moară, să se atace, să se ucidă şi să se distrugă singuri - sunt întru totul ireali? Ai putea să mai crezi în ce vezi, dacă ai accepta acest lucru? Şi ai mai vedea-o?
8. Halucinaţiile dispar când sunt recunoscute ca atare. Iată vindecarea şi remediul. Nu le crede, şi ele dispar. Şi tot ce trebuie să faci este să recunoşti că tu ai făcut-o. De îndată ce accepţi acest simplu fapt şi iei asupra ta puterea pe care le-ai dat-o, vei scăpa de ele. Un lucru este cert: halucinaţiile servesc unui scop şi, când scopul acesta nu mai este urmărit, ele dispar. De aceea, întrebarea nu e niciodată dacă le vrei pe ele, ci întotdeauna dacă vrei scopul căruia acestea îi servesc. Lumea aceasta pare să îţi ofere multe scopuri, fiecare diferit şi cu valori diferite. Dar toate sunt acelaşi lucru. Din nou, nu există aici nicio ordine, numai o pretinsă ierarhie de valori.
9. Sunt posibile doar două scopuri. Unul e păcatul, celălalt, sfinţenia. Nu e nimic între ele, iar cea pe care o alegi determină ce vezi. Căci ce vezi este doar felul în care alegi să îţi atingi obiectivul. Halucinaţiile servesc la atingerea obiectivului nebuniei. Sunt mijloace prin care lumea exterioară, proiectată din interior, se ajustează la păcat şi pare să depună mărturie pentru realitatea lui. Afirmaţia că nu există nimic în exterior rămâne adevărată. Dar tocmai asupra nimicului se fac toate proiecţiile. Căci proiecţia este cea care dă „nimicului" tot înţelesul pe care îl are.
10. Ce nu are înţeles nu poate fi perceput, iar înţelesul se uită întotdeauna înăuntru să se găsească, iar apoi se uită în afară. Tot înţelesul pe care îl dai lumii exterioare trebuie, aşadar, să reflecte ce ai văzut în interior - sau, mai bine zis, dacă ai reuşit să vezi sau doar ai judecat defavorabil. Viziunea e mijlocul prin care Spiritul Sfânt îţi traduce coşmarele în vise fericite; halucinaţiile fanteziste ce îţi arată toate rezultatele înfricoşătoare ale păcatului închipuit în imaginile calme şi liniştitoare cu care vrea să le înlocuiască. Aceste imagini şi sunete blânde se văd şi se aud cu bucurie. Ele sunt substitutele Lui pentru toate imaginile înspăimântătoare şi toate sunetele urlătoare pe care scopul eului le-a adus la cunoştinţa ta îngrozită. Ele se îndepărtează de păcat, amintindu-ţi că nu realitatea te înspăimântă şi că greşelile pe care le-ai făcut pot fi corectate.
11. Când vei vedea cum se preschimbă ce ţi-a părut îngrozitor în privelişti de pace şi frumuseţe; când vei vedea cum se preschimbă scenele de violenţă şi de moarte în calme imagini de grădini sub cer senin, cu apă limpede, dătătoare de viaţă, curgând voioasă lângă ele în izvoare zglobii ce nu seacă niciodată, cine va mai trebui să te convingă să accepţi darul viziunii? Iar, după viziune, cine va putea să refuze ce trebuie să urmeze? Gândeşte-te o singură clipită la următorul lucru: vei putea să vezi sfinţenia pe care Dumnezeu i-a dat-o Fiului Său. Şi nu va trebui să te gândeşti nicicând că mai ai de văzut altceva.
„A COURSE IN MIRACLES”
