1. Semnificaţia Fiului lui Dumnezeu stă numai în relaţia lui cu Creatorul. Dacă ar fi altundeva, ar fi la voia întâmplării, dar nu există altceva. Iar aceasta e întru totul iubitoare şi veşnică. Fiul lui Dumnezeu a inventat însă o relaţie nesfântă între el şi Tatăl său. Adevărata lui relaţie e o relaţie de unire desăvârşită şi de neîntreruptă continuitate. Cea făcută de el e parţială, egocentrică, fragmentată şi plină de frică. Cea creată de Tatăl său cuprinde întru totul Sinele şi Îl extinde. Cea făcută de el e întru totul autodistructivă şi autolimitantă.
2. Nimic nu poate arăta mai bine acest contrast decât experienţa unei relaţii sfinte şi a unei relaţii nesfinte. Prima se bazează pe iubire, sprijinindu-se pe ea senină şi netulburată. Trupul nu o perturbă. Orice relaţie în care intră trupul nu se bazează pe iubire, ci pe idolatrie. Iubirea doreşte să fie cunoscută, înţeleasă şi împărtăşită pe deplin. Ea nu are secrete, nici lucruri pe care să le izoleze şi să le ascundă. Ea păşeşte în lumina soarelui, cu ochii larg deschişi şi calmă, cu o întâmpinare surâzătoare şi o sinceritate atât de simplă şi de evidentă, încât nu poate fi greşit înţeleasă.
3. Idolii însă nu împărtăşesc, idolii acceptă, dar nu înapoiază niciodată. Pot fi iubiţi, dar nu pot iubi. Nu înţeleg ce li se oferă, şi orice relaţie în care intră şi-a pierdut înţelesul. Faptul că sunt iubiţi a făcut iubirea să îşi piardă tot înţelesul. Ei trăiesc în taină, urând lumina soarelui şi iubind întunericul trupului, în care se pot ascunde şi îşi pot ascunde secretele alături de ei. Nu au relaţii, căci, unde sunt ei, alţii nu sunt bine-veniţi. Şi nici nu surâd nimănui, nici nu îi văd pe cei care le surâd.
4. Iubirea nu are temple întunecate în care misterele se ţin obscure şi ascunse de soare. Ea nu caută putere, ci relaţii. Trupul e arma aleasă a eului de-a căuta putere prin relaţii. Iar relaţiile lui trebuie să fie nesfinte, căci nici măcar nu vede ce sunt. Te vrea numai pentru prinosurile de pe urma cărora prosperă idolii lui. Restul îl aruncă pur şi simplu, căci consideră nevaloros tot ce i-ar putea oferi. Lipsit de adăpost, eul caută să adune cât mai multe trupuri în care să îşi aşeze idolii, stabilindu-le astfel ca temple închinate lui.
5. Templul Spiritului Sfânt nu e un trup, ci o relaţie. Trupul e o bucăţică de întuneric izolată, o cameră secretă şi ascunsă, un mic strop de mister fără sens, un loc îngrădit şi protejat cu grijă, care însă nu ascunde nimic şi nu are niciun înţeles. Aici relaţia nesfântă evadează din realitate şi caută firimituri să supravieţuiască. Aici vrea să îşi târască fraţii, ţinându-i aici în idolatria ei. Aici este „în siguranţă", căci iubirea nu poate să intre aici. Spiritul Sfânt nu Îşi construieşte templele unde iubirea nu poate să fie niciodată. Oare Cel Ce vede faţa lui Cristos şi-ar alege drept casă singurul loc din tot universul în care nu poate fi văzută?
6. Nu poţi face din trup templul Spiritului Sfânt şi nu va fi niciodată locaşul iubirii. El este casa idolatrului şi a condamnării iubirii. Căci aici iubirea e transformată în ceva înfricoşător şi speranţa e abandonată. Chiar şi idolii care sunt veneraţi aici sunt învăluiţi în mister şi separaţi de cei ce îi venerează. Acesta e templul dedicat nerelaţiilor şi neînapoierii. Aici „misterul" separării e perceput cu evlavie şi tratat cu reverenţă. Ceea ce Dumnezeu nu vrea să existe e ţinut aici „la adăpost" de El. Dar nu îţi dai seama că lucrul de care te temi în fratele tău şi pe care nu vrei să îl vezi în el e lucrul care Îl face pe Dumnezeu să îţi pară înfricoşător şi să îţi rămână necunoscut.
7. Idolatrii se vor teme întotdeauna de iubire, căci nimic nu îi ameninţă atât de serios ca apropierea iubirii. Lasă iubirea să se apropie de ei şi să vadă dincolo de trup - după cum, precis, o va şi face -, iar ei se vor retrage plini de teamă, simţind cum începe să se cutremure şi să slăbească temelia de o aparentă fermitate a templului lor. Frate, tremuri odată cu ei. Dar nu te temi decât de vestitorul evadării. Acest loc al întunericului nu este casa ta. Templul tău nu e ameninţat. Nu mai eşti un idolatru. Scopul Spiritului Sfânt stă la adăpost în relaţia ta, şi nu în trupul tău. Ai scăpat de trup. Unde eşti tu, trupul nu poate să intre, căci Spiritul Sfânt a aşezat acolo templul Său.
8. Relaţiile nu au o ordine. Ele fie sunt, fie nu sunt. O relaţie nesfântă nu e nicio relaţie. E o stare de izolare, care pare a fi ce nu e. Doar atât. În clipa în care a părut posibilă ideea smintită de-a-ţi face o relaţie nesfântă din relaţia cu Dumnezeu, toate relaţiile tale au fost lăsate fără înţeles. În clipa aceea nesfântă s-a născut timpul, şi s-au făcut trupuri care să găzduiască ideea smintită şi să îi dea iluzia realităţii. Aşa a părut să aibă o casă ce rezistă o vreme şi apoi dispare. Căci ce i-ar putea servi drept adăpost acestei idei smintite, contrare realităţii, mai mult de o secundă?
9. Idolii trebuie să dispară şi să nu lase nimic în urma lor. Clipa nesfântă a pretinsei lor puteri este plăpândă ca un fulg de nea, dar fără frumuseţea fulgului de nea. Acesta să fie oare lucrul cu care vrei să înlocuieşti binecuvântarea veşnică a clipei sfinte şi binefacerea ei nelimitată? Preferi oare rea-voinţa relaţiei nesfinte - atât de puternică în aparenţă, atât de greşit înţeleasă şi atât de investită într-o atracţie falsă - clipei sfinte, care îţi oferă înţelegere şi pace? Leapădă-ţi, atunci, trupul şi transcende-l liniştit, ridicându-te să întâmpini ce vrei cu adevărat. Şi, din templul Lui cel sfânt, nu te uita înapoi la lucrul din care te-ai trezit. Căci iluziile nu pot atrage mintea ce le-a depăşit şi le-a lăsat în urmă.
10. Relaţia sfântă reflectă relaţia adevărată pe care o are, în realitate, Fiul lui Dumnezeu cu Tatăl său. Spiritul Sfânt stă în ea, în certitudinea că va dura pentru totdeauna. Ferma ei temelie e veşnic susţinută de adevăr, iar iubirea se răsfrânge asupra ei cu zâmbetul blând şi cu binecuvântarea blajină pe care le-o oferă alor ei. Aici, clipa nesfântă se schimbă bucuros cu cea sfântă a sigurei înapoieri. Aici se ţine deschisă cu blândeţe calea către relaţii adevărate, prin care tu şi fratele tău treceţi împreună, lăsându-vă în urmă trupul, recunoscători, şi odihnindu-vă în Braţele Veşnice. Braţele Iubirii sunt deschise să vă primească şi să vă ofere pace pentru totdeauna.
11. Trupul e idolul eului; credinţa în păcat făcută carne şi proiectată apoi în afară. Asta produce ceva ce pare a fi un zid de carne în jurul minţii, ţinând-o prizonieră într-un mic punct din spaţiu şi din timp, supusă morţii şi dispunând doar de o clipă în care să suspine, să sufere şi să moară în cinstea stăpânului ei. Iar această clipă nesfântă pare să fie viaţa: o clipă de disperare, o mică insulă de nisip uscat, lipsită de apă şi aşezată, în cumpănă precară, pe apa uitării. Aici, Fiul lui Dumnezeu se opreşte puţin să îşi aducă prinosul idolilor morţii şi să îşi continue apoi drumul. Aici e mai mult mort decât viu. Dar, tot aici, alege din nou între idolatrie şi iubire. Aici i se dă să aleagă să petreacă această clipă plătind tribut trupului sau lăsându-se scăpat de el. Aici poate accepta clipa sfântă, ce i se oferă în locul celei nesfinte pe care a ales-o înainte. Şi aici poate învăţa că relaţiile sunt mântuirea lui, şi nu osânda.
12. Tu, care înveţi acest lucru, te mai poţi teme încă, dar nu eşti imobilizat. Clipa sfântă valorează acum, în ochii tăi, mai mult decât aparentul ei echivalent nesfânt, şi ai învăţat că o vrei de fapt doar pe una dintre ele. Nu e momentul să fii trist. Poate confuz, dar nu descurajat. Ai o relaţie reală, o relaţie cu înţeles. Seamănă cu relaţia reală pe care o ai cu Dumnezeu ca două picături de apă. Idolatria a trecut şi nu are înţeles. Poate că te mai temi puţin de fratele tău, poate că te mai însoţeşte o umbră rămasă din frica de Dumnezeu. Dar ce contează pentru cei cărora li s-a dat singura relaţie adevărată dincolo de trup? Pot fi opriţi mult de la vederea feţei lui Cristos? Şi pot să îşi refuze mult amintirea relaţiei lor cu Tatăl şi să nu conştientizeze reamintirea Iubirii Lui?
„A COURSE IN MIRACLES”
