Consecvenţa dintre mijloace şi scop
1. Am vorbit mult despre discrepanţele dintre mijloace şi scop, şi despre cum trebuie aliniate înainte ca relaţia ta sfântă să îţi poată aduce numai bucurie. Dar am mai spus şi că mijloacele de-a satisface obiectivul Spiritului Sfânt vor veni de la aceeaşi Sursă ca şi scopul Lui. Fiind atât de simplu şi direct, cursul acesta nu are în el inconsecvenţe. Inconsecvenţele aparente sau părţile ce ţi se par mai dificile decât altele sunt doar indicii ale locurilor în care există încă discrepanţe între mijloace şi scop. Acestea îţi produc un mare disconfort. Nu trebuie să fie aşa. Cursul acesta nu îţi cere mai nimic. E imposibil să îţi imaginezi un curs care să ceară atâta de puţin sau care să îţi poată oferi mai mult.
2. Perioada de disconfort ce vine după schimbarea bruscă a scopului unei relaţii de la păcat la sfinţenie poate acum să fie pe sfârşite. În măsura în care o mai resimţi, refuzi să laşi mijloacele în seama Celui Ce a schimbat scopul. Tu recunoşti că vrei obiectivul. Nu eşti dispus să accepţi şi mijloacele? Dacă nu eşti dispus, să admitem atunci că tu eşti inconsecvent. Scopurile se ating prin mijloace şi, dacă vrei un scop, trebuie să fii dispus să vrei şi mijloacele. Cu câtă sinceritate poţi să spui: „Vreau lucrul acesta mai presus de toate, dar nu vreau să învăţ mijloacele de a-l dobândi?"
3. Pentru atingerea obiectivului, Spiritul Sfânt cere, într-adevăr, puţin. Şi nu cere mai mult pentru a-ţi da, deopotrivă, şi mijloacele. Mijloacele sunt secundare obiectivului. Iar, când eziţi, precis te înspăimântă scopul, nu mijlocul. Ţine minte acest lucru, căci altfel vei face greşeala de a crede că mijlocul este dificil. Dar cum poate să fie dificil din moment ce ţi se dă pur şi simplu? Mijlocul garantează obiectivul şi e perfect aliniat cu el. Înainte de a-l examina un pic mai atent, ţine minte că, dacă îl crezi imposibil, ţi s-a clătinat dorinţa cu care ai vrut scopul. Căci, dacă un obiectiv e posibil de atins, trebuie să fie posibile şi mijloacele de a-l atinge.
4. E imposibil să vezi în fratele tău un nepăcătos, şi să îl consideri totuşi trup. Nu e oare o imposibilitate ce concordă cu obiectivul sfinţeniei? Căci sfinţenia e doar rezultatul deciziei de a permite anularea efectelor păcatului, ca să se recunoască ce a fost întotdeauna adevărat. Să vezi un trup nepăcătos este cu neputinţă, căci sfinţenia e pozitivă, iar trupul este doar neutru. Nu e păcătos, dar nici nepăcătos nu e. Nimic fiind, trupul nu poate fi investit în mod semnificativ cu însuşirile lui Cristos sau cu ale eului. Şi una, şi alta trebuie să fie o greşeală, căci ambele ar atribui însuşirile acolo unde nu pot fi. Şi ambele trebuie desfăcute în scopurile adevărului.
5. Trupul este mijlocul prin care eul încearcă să facă relaţia nesfântă să pară reală. Clipa nesfântă este timpul trupurilor. Dar aici scopul e păcatul. Acesta nu poate fi atins decât în iluzii, aşa că iluzia că un frate e totuna cu un trup concordă pe deplin cu scopul nesfinţeniei. Datorită acestei consecvenţe, mijlocul rămâne necontestat cât timp ţii la scop. Ce vezi se adaptează la ce doreşti, căci văzul e întotdeauna secundar dorinţei. Şi, dacă vezi trupul, ai ales să judeci, nu să vezi. Căci viziunea, ca relaţiile, nu are o ordine. Fie vezi, fie nu vezi.
6. Cine vede trupul unui frate şi-a judecat fratele şi nu îl vede. Nu îl vede păcătos; ci, pur şi simplu, nu îl vede. În întunericul păcatului, el este invizibil. În întuneric nu poate fi decât închipuit, căci acolo iluziile pe care le deţii despre el nu sunt confruntate cu realitatea lui. Aici, iluziile şi realitatea sunt ţinute separat. Aici, iluziile nu se aduc nicicând la adevăr şi i se ascund întotdeauna. Şi, tot aici, în întuneric, îţi închipui că realitatea fratelui tău e trupul, în relaţii nesfinte cu alte trupuri, slujind cauzei păcatului timp de o clipă, înainte de-a muri.
7. Există, într-adevăr, o diferenţă între această închipuire vană şi viziune. Diferenţa nu constă în ele, ci în scopul lor. Şi una, şi alta nu sunt decât mijloace, potrivite scopului pentru care se folosesc. Niciuna dintre ele nu slujeşte scopului celeilalte, căci fiecare în parte reprezintă alegerea unui scop, întrebuinţată în folosul acestuia. Niciuna nu are înţeles fără scopul pentru care a fost menită, nici nu e preţuită ca lucru de sine stătător, separat de intenţie. Mijloacele par reale pentru că e preţuit obiectivul. Iar judecata nu are valoare decât dacă obiectivul e păcatul.
8. Trupul nu poate fi privit decât prin judecată. Faptul că vezi trupul e un indiciu că îţi lipseşte viziunea şi că ai refuzat mijloacele oferite de Spiritul Sfânt pentru a sluji scopului Său. Cum poate o relaţie sfântă să îşi atingă scopul prin mijloacele păcatului? Judecata ai învăţat-o singur; viziunea ai învăţat-o de la Cel Ce te va dezvăţa de ce te-ai învăţat. Viziunea Lui nu poate să vadă trupul, căci nu poate privi păcatul. Şi aşa te conduce la realitate. Fratele tău sfânt, prin a cărui vedere te eliberezi, nu e o iluzie. Încearcă să nu îl vezi în întuneric, căci închipuirile pe care ţi le faci despre el îţi vor părea reale acolo. Ţi-ai închis ochii să îl ţii pe dinafară. Acesta ţi-a fost scopul şi, cât timp scopul acesta va părea să aibă un înţeles, mijloacele atingerii lui vor fi considerate demne de văzut, aşa că n-o să vezi.
9. Întrebarea ta nu ar trebui să fie: „Cum pot să îmi văd fratele fără un trup?" Ci: „Chiar doresc să îl văd nepăcătos?" Şi, în timp ce întrebi, nu uita că nepăcătoşenia lui te scapă de frică pe tine. Mântuirea este obiectivul Spiritului Sfânt. Mijlocul este viziunea. Căci ce văd văzătorii chiar e nepăcătos. Cel ce iubeşte nu poate judeca, şi ce vede e lipsit de condamnare. Şi ce vede nu a fost făcut de el, căci i s-a dat să vadă, după cum i s-a dat şi viziunea ce-a făcut posibil să şi vadă.
„A COURSE IN MIRACLES”
