1. Îţi stă în putere, în timp, să amâni uniunea desăvârşită a Tatălui şi a Fiului. Căci, în lumea aceasta, atracţia vinovăţiei stă într-adevăr între ei. Nici timpul, nici anotimpul nu înseamnă nimic în veşnicie. Aici însă funcţia Spiritului Sfânt e să le folosească pe amândouă, dar nu cum le foloseşte eul. E anotimpul în care sărbătoreşti naşterea mea în lume. Dar nu ştii cum. Lasă Spiritul Sfânt să te înveţe şi lasă-mă să sărbătoresc naşterea ta prin El. Singurul dar pe care îl pot accepta de la tine e darul pe care ţi l-am dat. Eliberează-mă aşa cum îţi aleg şi eu eliberarea. Sărbătorim împreună timpul lui Cristos, căci nu are înţeles dacă suntem separaţi.
2. Clipa sfântă este, cu adevărat, timpul lui Cristos. Căci, în această clipă eliberatoare, nu e pusă nicio vină pe seama Fiului lui Dumnezeu şi i se redă astfel puterea nelimitată. Ce alt dar îmi poţi oferi, când numai pe acesta am ales să ţi-l ofer? Şi a mă vedea înseamnă a mă vedea în fiecare şi a le oferi tuturor darul pe care mi-l oferi. Sunt la fel de incapabil să primesc sacrificiu cum este Dumnezeu, şi fiecare sacrificiu pe care ţi-l ceri mi-l ceri de fapt mie. Învaţă acum că sacrificiul de orice fel nu e decât o limitare impusă dăruirii. Şi, prin această limitare, îţi vei limita acceptarea darului pe care ţi-l ofer.
3. Noi, care suntem una, nu putem da separat. Când eşti dispus să accepţi că relaţia noastră e reală, vinovăţia nu va deţine nicio atracţie pentru tine. Căci, în uniunea noastră, ne vei accepta toţi fraţii. Darul uniunii e singurul dar pe care m-am născut să îl dau. Dă-mi-l, ca să îl ai. Timpul lui Cristos e timpul desemnat pentru darul libertăţii, oferit tuturor. Şi, acceptându-l, îl oferi tuturor.
4. Îţi stă în putere să sfinţeşti acest timp al anului, căci îţi stă în putere să faci timpul lui Cristos să fie acum. E posibil să se facă totul deodată, pentru că e necesară o singură reorientare a percepţiei, căci ai făcut o singură greşeală. Par să fie mai multe, dar toate sunt acelaşi lucru. Căci, deşi eul ia multe forme, e întotdeauna aceeaşi idee. Ce nu e iubire e întotdeauna frică, şi nimic altceva.
5. Nu e necesar să urmezi frica prin toate ascunzişurile întunecoase pe care şi le sapă subteran doar ca să reapară în forme diferite de ce este. Dar este necesar să o examinezi pe fiecare cât timp vrei să păstrezi principiul ce le guvernează pe toate. Când eşti dispus să le consideri - nu separate, ci manifestări diferite ale aceleiaşi idei pe care nu o vrei -, o să dispară toate. Ideea e pur şi simplu asta: crezi că e posibil să fii gazda eului sau ostaticul lui Dumnezeu. Asta e alternativa pe care crezi că o ai şi decizia pe care crezi că trebuie să o iei. Nu vezi alte opţiuni, căci nu poţi accepta că sacrificiul nu duce la nimic. Sacrificiul este atât de esenţial pentru sistemul tău de gândire, încât mântuirea fără sacrificiu nu are înţeles pentru tine. Confuzia pe care o faci între sacrificiu şi iubire e atât de profundă, încât nu poţi concepe iubirea fără sacrificiu. Şi trebuie să vezi un lucru: sacrificiul e atac, nu iubire. Dacă vrei să accepţi această singură idee, frica ta de iubire va dispărea. Vinovăţia nu se poate menţine când s-a înlăturat ideea de sacrificiu. Căci, dacă există sacrificiu, cineva trebuie să plătească şi cineva trebuie să capete. Şi singura întrebare ce rămâne este: care-i preţul şi ce-i de căpătat.
6. Ca gazdă a eului, crezi că poţi lepăda toată vinovăţia oricând vrei, procurându-ţi astfel pacea. Iar plata nu pare să fie a ta. Deşi e evident că eul cere plată, nu pare niciodată să o ceară de la tine. Nu eşti dispus să recunoşti că eul, pe care l-ai poftit, îi trădează numai pe cei care se cred gazda lui. Eul nu te va lăsa niciodată să percepi asta, din moment ce recunoaşterea aceasta l-ar lăsa fără adăpost. Căci, atunci când apare clar această recunoaştere, nu vei fi amăgit de nicio formă pe care o ia eul ca să se protejeze de privirea ta. Vei recunoaşte că fiecare formă nu face decât să acopere singura idee care se ascunde în spatele tuturor formelor: ideea că iubirea cere sacrificiu, fiind astfel inseparabilă de atac şi frică. Şi că vinovăţia e preţul iubirii, care trebuie plătit prin frică.
7. Cât de înspăimântător ţi-a devenit, atunci, Dumnezeu şi cât de mare crezi că e sacrificiul pe care ţi-l cere Iubirea Lui! Căci iubirea totală ar cere sacrificiul total. Aşa că eul pare să îţi ceară mai puţin decât Dumnezeu şi e considerat răul cel mai mic din două rele, dintre care unul e puţin de temut, poate, iar celălalt, de distrus. Căci consideri iubirea un lucru distructiv şi singura ta întrebare este: cine va fi distrus, tu sau altcineva? Urmăreşti să răspunzi la această întrebare în relaţiile tale speciale, în care pari să fii, în parte, atât distrugător, cât şi distrus, dar nu eşti în stare să fii total nici una, nici alta. Iată ce crezi că te mântuieşte de Dumnezeu, a Cărui Iubire totală te-ar distruge cu desăvârşire.
8. Crezi că toţi care sunt în afara ta iţi cer sacrificiul, dar nu vezi că numai tu pretinzi sacrificiu, şi numai de la tine. Pretinderea sacrificiului însă e un lucru atât de crud şi de înspăimântător, încât nu îl poţi accepta unde este. Adevăratul preţ pentru neacceptarea acestui lucru a fost atât de mare, încât ai preferat să renunţi la Dumnezeu decât să te uiţi la el. Căci, dacă Dumnezeu ţi-ar cere sacrificiul total, pare mai sigur să îl proiectezi în afară şi cât mai departe de tine decât să fii gazda Lui. Lui I-ai imputat trădarea eului, poftindu-l să îi ia locul ca să te ferească de El. Şi nu recunoşti că tocmai cel pe care l-ai poftit să intre ar vrea să te distrugă şi chiar îţi cere sacrificiul total. Niciun sacrificiu parţial nu îl va potoli pe acest musafir crud, căci este un invadator care doar pare să ofere bunătate, dar numai pentru a face sacrificiul un sacrificiu complet.
9. Nu vei reuşi să fii un ostatic parţial al eului, căci nu respectă nicio înţelegere şi nu îţi va lăsa nimic. Nici tu nu îl poţi găzdui parţial. Trebuie să alegi între libertate totală şi înrobire totală, căci nu există alte opţiuni. Ai încercat multe compromisuri în strădania de-a evita să recunoşti singura decizie pe care trebuie să o iei. Şi totuşi, tocmai recunoaşterea deciziei, exact aşa cum este, face decizia atât de uşoară. Mântuirea este simplă, venind de la Dumnezeu şi fiind, prin urmare, foarte uşor de înţeles. Nu încerca să o proiectezi din tine şi să o vezi în afara ta. În tine sunt atât întrebarea, cât şi răspunsul; cererea oricărui sacrificiu şi pacea lui Dumnezeu.
„A COURSE IN MIRACLES”
