1. Ţi s-a spus să nu acorzi realitate greşelii, şi modul de-a o face este foarte simplu. Dacă vrei să crezi în greşeală, va trebui să îi acorzi realitate pentru că nu e adevărată. Dar adevărul e real de la sine şi, pentru a crede în adevăr, nu trebuie să faci nimic. Înţelege că nu reacţionezi la nimic în mod direct, ci doar la interpretarea pe care o dai fiecărui lucru. Interpretarea ta devine astfel justificarea reacţiei tale. Iată de ce analizarea motivelor altora e, pentru tine, un lucru hazardat. Dacă decizi că cineva chiar încearcă să te atace sau să te părăsească sau să te înrobească, vei reacţiona ca şi cum ar fi făcut-o efectiv, odată ce i-ai făcut greşeala reală pentru tine. A interpreta greşeala înseamnă a-i da putere; şi, odată ce faci asta, vei nesocoti adevărul.
2. Analiza motivaţiei eului e foarte complicată, foarte derutantă şi nu se face niciodată fără implicarea propriului tău eu. Întregul proces reprezintă o încercare clară de-a-ţi demonstra capacitatea de a înţelege ce percepi. O dovedeşte faptul că reacţionezi la interpretările tale ca şi cum ar fi corecte. Îţi poţi controla apoi reacţiile comportamental, dar nu şi emoţional. Asta ar fi, evident, o scindare sau un atac la adresa integrităţii minţii tale, stârnind un nivel din cadrul ei împotriva altuia.
3. Există o singură interpretare cu noimă pe care o poţi da motivaţiei. Şi, din moment ce e judecata Spiritului Sfânt, nu necesită absolut niciun efort din partea ta. Fiecare gând iubitor e adevărat. Orice altceva e un apel la vindecare şi la ajutor, indiferent de forma pe care o ia. Oare poate fi îndreptăţit cineva să reacţioneze cu mânie la cererea de ajutor a unui frate? Cu excepţia disponibilităţii de-a i-l da, nicio reacţie nu poate fi potrivită, căci numai şi numai pe aceasta o cere. Oferă-i altceva, şi îţi arogi dreptul de a-i ataca realitatea interpretând-o după cum crezi tu nimerit. Poate că deocamdată nu îţi este întru totul evident pericolul pe care îl prezintă acest lucru pentru mintea ta. Dacă socoteşti că un apel la ajutor e altceva, vei reacţiona la altceva. Reacţia ta va fi, atunci, nepotrivită realităţii aşa cum e, dar nu şi felului în care o percepi.
4. Cu excepţia propriei tale nevoi închipuite de a ataca, nimic nu te împiedică să recunoşti toate strigătele de ajutor ca exact ceea ce sunt. Doar ea te face dispus să te angajezi în nesfârşite „lupte" cu realitatea, în care negi realitatea nevoii de vindecare făcând-o ireală. Nu ai face-o dacă nu ar fi nedisponibilitatea ta de-a accepta realitatea aşa cum este, şi pe care o ascunzi, aşadar, de tine însuţi.
5. Indicaţia să nu judeci ce nu înţelegi este, cu siguranţă, un sfat bun. Cei cu un interes personal nu sunt martori de încredere, căci adevărul a devenit pentru ei ce vor ei să fie. Dacă nu eşti dispus să percepi un apel la ajutor drept ce este înseamnă că nu eşti dispus să dai ajutor şi să îl primeşti. A nu recunoaşte un strigăt de ajutor înseamnă a refuza ajutor. Vrei să susţii că nu ai nevoie de el? Dar tocmai asta susţii când refuzi să recunoşti apelul unui frate, căci numai răspunzând la apelul lui poţi fi ajutat. Refuză-i ajutorul, şi nu vei recunoaşte Răspunsul pe care ţi-l dă Dumnezeu. Spiritul Sfânt nu are nevoie de ajutorul tău să interpreteze motivaţia, dar tu ai nevoie de al Lui.
6. Numai aprecierea e o reacţie potrivită la adresa fratelui tău. Recunoştinţa i se cuvine atât pentru gândurile lui iubitoare, cât şi pentru apelurile lui la ajutor, căci ambele te pot face să conştientizezi iubirea dacă le percepi adevărat. Şi toată senzaţia ta de încordare vine din încercările tale de-a nu face tocmai asta. Ce simplu e, atunci, planul de mântuire al lui Dumnezeu! Există doar o singură reacţie la realitate, căci realitatea nu evocă absolut niciun conflict. Există doar un singur Profesor de realitate, Care înţelege ce e. El nu Îşi schimbă Gândul în privinţa realităţii, pentru că realitatea nu se schimbă. Deşi interpretările pe care le dai tu realităţii sunt lipsite de înţeles în starea ta împărţită, cele date de El rămân consecvent adevărate. Ţi le dă ţie pentru că ţie îţi şi sunt destinate. Nu încerca să „ajuţi" un frate în felul tău, căci nu te poţi ajuta pe tine. Auzi-l însă cum strigă după Ajutorul lui Dumnezeu, şi îţi vei recunoaşte propria nevoie de Tată.
7. Interpretările pe care le dai nevoilor fratelui tău sunt interpretările pe care le dai alor tale. Dând ajutor, îl ceri şi, dacă percepi doar o singură nevoie în tine, vei fi vindecat. Căci vei recunoaşte Răspunsul lui Dumnezeu după cum Îl vrei să fie şi, dacă ÎI vrei cu adevărat, va fi într-adevăr al tău. Fiecare apel la care răspunzi în Numele lui Cristos îţi aduce mai aproape de conştienţă amintirea Tatălui tău. De dragul nevoii tale, atunci, auzi fiecare strigăt de ajutor drept ce este, ca Dumnezeu să îţi poată răspunde ţie.
8. Aplicând cu tot mai multă consecvenţă interpretarea pe care o dă Spiritul Sfânt reacţiilor altora, vei conştientiza tot mai mult că propriile Lui criterii ţi se aplică deopotrivă ţie. Căci, pentru a scăpa de frică, nu e destul să o recunoşti, deşi recunoaşterea e necesară pentru a demonstra nevoia de-a scăpa de ea. Spiritul Sfânt mai trebuie să traducă frica în adevăr. Dacă ţi s-ar lăsa frica, odată ce ai recunoscut-o, te-ai îndepărta de realitate, în loc să păşeşti în direcţia ei. Am subliniat însă, în repetate rânduri, că nevoia de-a recunoaşte frica şi de-a o privi în faţă, fără disimulări, este un pas crucial în desfacerea eului. Gândeşte-te ce mult îţi va folosi atunci interpretarea dată de Spiritul Sfânt motivelor altora. Învăţându-te să accepţi numai gânduri iubitoare în alţii şi să vezi orice altceva ca un apel la ajutor, El te-a învăţat că frica însăşi e un apel la ajutor. Iată ce înseamnă a recunoaşte frica. Dacă nu o protejezi, El o va reinterpreta. Iată ce valoare are, în ultimă instanţă, deprinderea de-a percepe atacul ca strigăt după iubire. Am învăţat deja că frica şi atacul sunt asociate în mod inevitabil. Dacă numai atacul produce frică şi dacă vezi atacul ca strigătul după ajutor ce este, irealitatea fricii trebuie să îţi mijească în minte. Căci frica e un strigăt după iubire, ca recunoaştere inconştientă a lucrului negat.
9. Frica e un simptom al profundei tale senzaţii de pierdere. Dacă, atunci când o percepi în alţii, înveţi să suplineşti pierderea, cauza fundamentală a fricii e înlăturată. Aşa te înveţi că frica nu există în tine. Mijlocul de-a o înlătura este în tine, şi ai demonstrat asta dându-l. Frica şi iubirea sunt singurele sentimente de care eşti în stare. Unul e fals, căci a fost făcut din negare, iar negarea îşi derivă existenţa din credinţa în ce negi. Interpretând frica în mod corect, ca o afirmaţie pozitivă a credinţei subiacente pe care o maschează, îi subminezi utilitatea percepută făcând-o inutilă. O apărare care nu funcţionează nicidecum e înlăturată automat. Dacă acorzi o predominanţă clară şi neechivocă lucrului pe care îl ascunde frica, frica devine de neînţeles. I-ai negat puterea de-a ascunde iubirea, care era singurul ei rost. Vălul pe care l-ai tras peste faţa iubirii a dispărut.
10. Dacă vrei să vezi iubirea, care e realitatea lumii, cum ai putea să o faci mai bine decât recunoscând, în fiecare apărare care te-ar feri de ea, apelul subiacent la ea? Şi cum ai putea învăţa mai bine realitatea ei decât răspunzând apelului la ea prin gestul de-a o da? Interpretarea pe care o dă Spiritul Sfânt fricii o spulberă cu adevărat, căci conştienţa adevărului nu poate fi negată. Aşa înlocuieşte Spiritul Sfânt frica cu iubirea şi traduce greşeala în adevăr. Şi aşa vei învăţa de la El cum să îţi înlocuieşti visul separării cu faptul unităţii. Căci separarea nu e decât negarea uniunii; corect interpretată, ea îţi atestă cunoaşterea eternă că uniunea e adevărată.
“A Course in Miracles”
