1. Miracolele nu sunt decât traducerea negării în adevăr. Dacă a te iubi înseamnă a te vindeca pe tine însuţi, atunci bolnavii nu se iubesc pe ei. De aceea, ei cer iubirea ce i-ar vindeca, dar pe care şi-o refuză. Dacă ar cunoaşte adevărul despre ei înşişi, nu s-ar putea îmbolnăvi. Sarcina făcătorului de miracole devine, atunci, aceea de-a nega negarea adevărului. Bolnavii trebuie să se vindece singuri, căci adevărul e în ei. Dar, din moment ce l-au făcut obscur, lumina dintr-o altă minte trebuie să se răsfrângă într-a lor, pentru că lumina respectivă e a lor.
2. Lumina din ei străluceşte la fel de tare, indiferent cât de deasă e ceaţa ce o face obscură. Dacă nu îi dai tu puterea să facă lumina obscură, ceaţa nu o are. Căci are putere doar dacă îi dă putere Fiul lui Dumnezeu. El însuşi trebuie să îi retragă puterea aceasta, amintindu-şi că toată puterea vine de la Dumnezeu. Îţi poţi aminti asta pentru toată Fiimea. Nu îi îngădui fratelui tău să nu îşi amintească, căci nereuşita lui de a-şi aminti este a ta. Dar reuşita ta de-a-ţi aminti este a lui, căci nu poţi să ţi-L aminteşti pe Dumnezeu de unul singur. Iată ce ai uitat. Modul de-a-ţi aduce aminte de Dumnezeu e, aşadar, acela de-a percepe însănătoşirea fratelui tău ca însănătoşirea ta. Căci ţi-ai uitat fraţii odată cu El, şi Răspunsul lui Dumnezeu la uitarea ta e modul de-a-ţi aduce aminte.
3. Percepe în boală doar un alt strigăt după iubire şi oferă-i fratelui tău ce crede că nu îşi poate oferi. Indiferent de boală, există un singur remediu. Vei fi întregit pe măsură ce întregeşti, căci a percepe în boală apelul la sănătate înseamnă a recunoaşte în ură strigătul după iubire. Şi a-i da unui frate lucrul pe care îl vrea cu adevărat înseamnă a ţi-l oferi ţie, căci Tatăl tău voieşte să îţi cunoşti fratele ca tine însuţi. Răspunde la strigătul lui după iubire, şi al tău a găsit răspuns. Vindecarea e Iubirea lui Cristos faţă de Tatăl Lui şi faţă de El Însuşi.
4. Adu-ţi aminte ce am spus despre înfricoşătoarele percepţii ale copilaşilor, care îi înspăimântă pentru că nu le înţeleg. Dacă cer edificare şi o acceptă, spaimele lor dispar. Dar, dacă îşi ascund coşmarele, le vor menţine. E uşor să ajuţi un copil nesigur, căci recunoaşte că nu înţelege ce înseamnă percepţiile lui. Dar tu crezi că le înţelegi pe ale tale. Puiule, îţi ascunzi capul sub păturile groase cu care te-ai acoperit. Îţi ascunzi coşmarele în întunericul falsei tale certitudini, şi refuzi să îţi deschizi ochii şi să le priveşti.
5. Să nu mântuim coşmarele, căci nu sunt prinosuri demne de Cristos şi nu sunt, de aceea, daruri demne de tine. Dă păturile la o parte şi priveşte ce te înspăimântă. Doar anticiparea te va înspăimânta, căci realitatea nimicului nu poate fi înfricoşătoare. Să nu amânăm, căci visul de ură nu te va părăsi fără ajutor, şi Ajutorul e aici. Învaţă să îţi păstrezi liniştea în toiul zarvei, căci liniştea e încetarea luptei şi asta e călătoria către pace. Priveşte în faţă fiecare imagine ce apare ca să te facă să întârzii, căci ţelul e inevitabil din moment ce este veşnic. Ţelul iubirii e doar dreptul tău şi îţi aparţine în ciuda viselor tale.
6. Mai vrei ce voieşte Dumnezeu, şi niciun coşmar nu poate zădărnici scopul unui copil de-al lui Dumnezeu. Căci scopul tău ţi-a fost dat de Dumnezeu, şi trebuie să ţi-l atingi pentru că e Voia Lui. Trezeşte-te şi aminteşte-ţi scopul, căci e voia ta să faci asta. Ce s-a realizat pentru tine trebuie să fie al tău. Nu îţi lăsa ura să stea în calea iubirii, căci nimic nu poate ţine piept Iubirii lui Cristos faţă de Tatăl Său sau Iubirii Tatălui Său faţă de El.
7. Încă puţin şi o să mă vezi, căci nu stau ascuns doar pentru că te ascunzi tu. Te voi trezi la fel de sigur cum m-am trezit şi pe mine, căci m-am trezit pentru tine. În învierea mea stă eliberarea ta. Misiunea noastră e aceea de-a scăpa de răstignire, nu de izbăvire. Ai încredere în ajutorul meu, căci nu am mers singur, şi te voi însoţi după cum m-a însoţit şi pe mine Tatăl nostru. Oare nu ştii că am mers cu El în pace? Şi asta nu înseamnă oare că pacea merge cu noi în călătoria aceasta?
8. În iubirea desăvârşită nu este frică. Nu vom face decât să desăvârşim pentru tine ce e deja desăvârşit în tine. Nu de necunoscut te temi, ci de cunoscut. Misiunea ta nu va da greş pentru că a mea nu a dat greş. Acordă-mi puţintică încredere în numele deplinei încrederi pe care o am în tine, şi împreună vom realiza uşor obiectivul desăvârşirii. Căci desăvârşirea este, şi nu poate fi negată. Negarea negării desăvârşirii nu e atât de dificilă ca negarea adevărului, şi ce putem realiza împreună va fi crezut când îl vei vedea realizat.
9. Tu, care ai încercat să alungi iubirea, nu ai reuşit, dar tu, care alegi să alungi frica, vei reuşi negreşit. Domnul e cu tine, dar nu o ştii. Izbăvitorul tău însă e viu şi sălăşluieşte în tine, în pacea din care a fost creat. Nu vrei să dai conştienţa fricii pe această conştienţă? Când vom birui frica - nu ascunzând-o, nu minimalizând-o, şi nici negând în niciun fel însemnătatea ei deplină -, iată ce vei vedea cu adevărat. Nu poţi da la o parte obstacolele puse în calea adevăratei viziuni fără să le priveşti, căci a da la o parte ceva înseamnă a judeca în defavoarea acelui lucru. Dacă vei privi, Spiritul Sfânt va judeca, şi o să judece adevărat. Dar nu poate spulbera lucrul pe care îl ţii ascuns, căci nu I l-ai oferit şi nu îl poate lua de la tine.
10. Începem, aşadar, un program organizat, bine structurat şi atent conceput, ce urmăreşte să înveţi cum să Îi oferi Spiritului Sfânt tot ce nu vrei. El ştie ce are de făcut cu ce Îi oferi. Tu nu înţelegi cum să foloseşti ce ştie. Toate câte Îi dai şi nu ţin de Dumnezeu dispar. Dar trebuie să fii cât se poate de dispus să le priveşti tu însuţi, căci altfel cunoaşterea Lui îţi rămâne inutilă. Sigur, El nu va pregeta să te ajute, din moment ce ajutorul e singurul Lui rost. Nu eşti oare mai îndreptăţit să te temi de lume, aşa cum o percepi, decât să priveşti cauza fricii şi să o laşi pentru totdeauna?
“A Course in Miracles”
