1. Trădarea Fiului lui Dumnezeu stă numai în iluzii şi toate „păcatele" lui nu sunt decât propria lui închipuire. Realitatea lui este de-a pururi lipsită de păcat. Nu e nevoie să fie iertat, ci deşteptat. În propriile lui vise, s-a trădat, şi-a trădat fraţii şi Dumnezeul. Dar ce se înfăptuieşte în vise nu s-a înfăptuit de fapt. E imposibil să îl convingi de realitatea acestui fapt pe cel care le visează, pentru că visele sunt ce sunt din cauză că dau iluzia realităţii. Deplina eliberare de ele stă numai în trezire, căci numai atunci devine cât se poate de evident că nu au avut efect asupra realităţii şi că nu au reuşit să o schimbe. Fanteziile schimbă realitatea. Acesta este scopul lor. Nu o pot face în realitate, dar o pot face în mintea care vrea ca realitatea să fie altfel.
2. Atunci, numai dorinţa ta de-a schimba realitatea este de temut, pentru că - prin dorinţa ta - crezi că ai realizat ce doreşti. Această poziţie ciudată, într-un sens, îţi recunoaşte puterea. Dar, distorsionând-o şi dedicând-o „răului", o face şi ireală. Nu poţi sluji la doi domni care îţi cer lucruri contradictorii. Ce foloseşti în fantezie refuzi adevărului. Dar ce dai adevărului să folosească pentru tine stă ferit de fantezie.
3. Când susţii că miracolele trebuie să aibă o ordine a dificultăţii, tot ce vrei să spui e că există unele lucruri pe care nu vrei să le dai adevărului. Crezi că adevărul nu se poate confrunta cu ele din simplul motiv că vrei să le fereşti de adevăr. Simplu spus, lipsa credinţei tale în puterea ce vindecă toată durerea provine din dorinţa ta de-a reţine unele aspecte ale realităţii pentru fantezie. De-ai vedea ce efect are asta asupra modului în care apreciezi întregul! Ce îţi rezervi ţie iei de la Cel Care vrea să te elibereze. Dacă nu dai înapoi ce ai luat, e inevitabil ca perspectiva pe care o ai asupra realităţii să îţi rămână deformată şi necorectată.
4. Cât timp vrei să rămână aşa, iluzia unei ordini a dificultăţii miracolelor va rămâne cu tine. Căci tu ai stabilit această ordine în realitate, dând o parte din ea unui profesor, şi altuia, o altă parte. Aşa înveţi să tratezi o parte a adevărului într-un fel, şi, într-altfel, cealaltă parte. Să fragmentezi adevărul înseamnă să îl distrugi, făcându-l să nu mai însemne nimic. Ordinele realităţii reprezintă o perspectivă de neînţeles: un cadru de referinţă pentru realitate cu care, de fapt, nu poate fi comparată.
5. Chiar crezi că poţi să aduci adevărul la fantezie, şi să înveţi ce înseamnă adevărul din perspectiva iluziilor? Adevărul nu înseamnă nimic în iluzie. Cadrul de referinţă pentru înţelesul lui trebuie să fie el însuşi. Când încerci să aduci adevărul la iluzii, încerci să faci iluziile reale şi să le menţii prin justificarea credinţei tale în ele. Dar să dai iluziile adevărului înseamnă să îi îngădui adevărului să te înveţe că iluziile sunt ireale şi să îţi îngădui astfel ţie să scapi de ele. Nu rezerva nicio idee separat de adevăr, căci vei stabili ordine ale realităţii care te vor încătuşa, cu siguranţă. Nu există ordine în realitate, pentru că tot ce e în ea este adevărat.
6. Fii dispus, aşadar, să Îi dai tot ce ai ţinut în afara adevărului Celui Care cunoaşte adevărul şi în Care totul se aduce la adevăr. Mântuirea de separare va fi deplină, sau nu va fi deloc. Să nu te preocupe decât măsura în care eşti dispus să o faci să se înfăptuiască. El o va înfăptui, nu tu. Dar nu uita: când te tulburi şi îţi pierzi liniştea din cauză că altcineva încearcă să îşi rezolve problemele prin fantezie, refuzi să îţi ierţi ţie exact aceeaşi încercare. Şi vă opreşti pe amândoi de la adevăr şi de la mântuire. În momentul în care îl ierţi pe el, restitui adevărului ce i-aţi refuzat amândoi. Şi să vezi iertarea acolo unde ai dat-o.
„A COURSE IN MIRACLES”
