1. Am spus că ai doar două sentimente: iubirea şi frica. Unul e neschimbător, dar oferit în schimb continuu de la etern la etern. În acest schimb el se extinde, căci sporeşte fiind dat. Celălalt are multe forme, căci conţinutul iluziilor individuale diferă foarte mult. Au însă un lucru în comun: sunt toate demente. Au fost făcute din imagini care nu se văd şi din sunete ce nu se aud. Ele alcătuiesc o lume privată care nu poate fi împărtăşită. Căci au înţeles doar pentru cel care le face, aşa că nu au niciun înţeles. În lumea aceasta, cel care le face se mişcă de unul singur, căci numai el le percepe.
2. Fiecare îşi populează lumea cu figuri din propriul trecut individual şi, tocmai din acest motiv, lumile lor private diferă. Dar figurile pe care le vede fiecare nu au fost reale niciodată, căci sunt făcute numai din reacţiile lui la fraţii lui şi nu includ reacţiile lor la el. De aceea, nu vede că le-a făcut el şi că nu sunt întregi. Căci aceste figuri nu au martori, fiind percepute doar într-o singură minte separată.
3. Tocmai prin aceste fantasme bizare se raportează cei demenţi la lumea lor dementă. Căci îi văd doar pe cei ce le aduc aminte de imaginile acestea, şi tocmai la ei se raportează. Aşa comunică cu cei ce nici nu sunt, şi tocmai ei le şi răspund. Şi nimeni nu le aude răspunsul în afara celui ce i-a chemat, şi numai el crede că i-au răspuns. Proiecţia face percepţia, şi dincolo de ea nu poţi să vezi. Ţi-ai atacat fratele tot mereu, pentru că ai văzut în el o fantasmă în lumea ta privată. Şi de aceea trebuie să te ataci pe tine mai întâi, căci ce ataci nu e în alţii. Singura sa realitate e în mintea ta şi, atacându-i pe alţii, ataci literalmente ce nici nu este.
4. Deliranţii pot fi foarte distructivi, căci nu recunosc că s-au condamnat pe ei. Ei nu doresc să moară, dar nu vor să lase condamnarea. Aşa că se separă în lumile lor private, unde totul e dezordonat şi unde ce e înăuntru pare să fie în afară. Dar ce e înăuntru ei nu văd, căci nu pot recunoaşte realitatea fraţilor lor.
5. Nu ai decât două sentimente, dar - în lumea ta privată - reacţionezi la fiecare dintre ele de parcă ar fi celălalt. Căci iubirea nu poate sălăşlui într-o lume separată, unde nu e recunoscută când vine. Dacă îţi vezi propria ură ca fiind fratele tău, nici nu îl vezi. Fiecare se apropie de ce iubeşte şi se fereşte de ce îl umple de frică. Tu reacţionezi cu frică la iubire şi te îndepărtezi de ea. Dar frica te atrage şi, crezând că e iubire, o chemi la tine. Lumea ta privată e plină de fantasme ale fricii pe care le-ai poftit în ea, şi nu vezi toată iubirea pe care ţi-o oferă fraţii tăi.
6. Privindu-ţi lumea cu ochi deschişi, trebuie să îţi dai seama că te-ai retras în demenţă. Vezi ce nu e şi auzi ce nu scoate niciun sunet. Modul în care îţi manifeşti sentimentele e opusul sentimentelor respective. Nu comunici cu nimeni şi eşti atât de izolat de realitate, de parcă ai fi singur în tot universul. În nebunia ta, nesocoteşti complet realitatea şi, oriunde te uiţi, nu îţi vezi decât propria minte scindată. Dumnezeu te cheamă şi nu auzi, căci eşti preocupat de propria ta voce. Şi viziunea lui Cristos nu este în privirea ta, căci te priveşti numai pe tine.
7. Puiule, asta vrei să Îi oferi Tatălui tău? Căci, dacă ţi-o oferi ţie, I-o oferi de fapt Lui. Iar El nu ţi-o va înapoia, căci e ceva nedemn de tine, fiind ceva nedemn de El. El vrea însă să te scape din această închisoare şi să te facă liber. Iar nedementul Lui Răspuns îţi spune că ce ţi-ai oferit tu nu e adevărat, dar ce îţi oferă El nu s-a schimbat niciodată. Tu, care nu ştii ce faci, poţi învăţa ce e demenţa şi poţi privi dincolo de ea. Ţi-e dat să înveţi cum să negi demenţa şi cum să ieşi în pace din lumea ta privată. Vei vedea tot ce ai negat în fraţii tăi, căci ce ai negat în ei ai negat în tine. Căci îi vei iubi şi, apropiindu-te de ei, îi vei trage la tine, percepându-i ca martori ai realităţii pe care o împărtăşeşti cu Dumnezeu. Eu sunt cu ei aşa cum sunt cu tine, şi îi vom scoate din lumile lor private, căci aşa cum suntem uniţi noi, tot aşa vrem să ne unim cu ei. Tatăl ne primeşte pe toţi cu bucurie, şi bucurie ar trebui să Îi oferim şi noi. Căci ţie, cui Dumnezeu S-a dat pe El, ţi-e dat fiecare Fiu al lui Dumnezeu. Şi Dumnezeu e Ceea Ce trebuie să le oferi, ca să recunoşti darul pe care ţi l-a făcut El.
8. Viziunea depinde de lumină. Nu poţi să vezi în întuneric. În întuneric însă, în lumea privată a somnului, vezi în vise deşi ochii îţi sunt închişi. Şi aici, ce vezi e făurit de tine. Dar lasă întunericul să treacă, şi tot ce ai făurit nu o să mai vezi, căci vederea acestor lucruri depinde de negarea viziunii. Din negarea viziunii însă nu rezultă că nu poţi să vezi. Dar asta face negarea, căci prin ea accepţi demenţa, crezând că poţi să îţi făureşti o lume privată şi să îţi cârmuieşti propria percepţie. Pentru asta însă, lumina trebuie exclusă. Visele dispar când a venit lumina şi poţi să vezi.
9. Nu căuta viziune prin ochii tăi, căci ţi-ai făurit modul de a vedea ca să vezi în întuneric, şi în asta eşti amăgit. Dincolo de întunericul acesta - şi totuşi, tot în tine - e viziunea lui Cristos, Care priveşte totul în lumină. „Viziunea" ta vine din frică, ca a Lui din iubire. Şi El vede pentru tine, ca propriul tău martor al lumii reale. El e manifestarea Spiritului Sfânt, privind mereu lumea reală, invocându-i martorii şi atrăgându-i la tine. El iubeşte, şi vrea să extindă, ce vede în tine. Şi nu Se va duce înapoi la Tatăl până nu îţi extinde percepţia chiar până la El. Şi acolo, percepţia nu mai este, căci El te-a readus la Tatăl cu El.
10. Ai doar două sentimente: unul l-ai făcut şi unul ţi s-a dat. Fiecare dintre ele e un mod de a vedea, şi lumi diferite se nasc din vederile lor diferite. Vezi prin viziunea care ţi s-a dat, căci prin viziunea lui Cristos El Se vede pe Sine. Şi, văzând ce este, Îşi cunoaşte Tatăl. Dincolo de cele mai întunecate vise ale tale, El vede în tine Fiul nevinovat al lui Dumnezeu, iradiind de o desăvârşită strălucire, neumbrită de visele tale. Iată ce vei vedea tu când vei privi cu El, căci viziunea Lui e darul de iubire pe care ţi-l face El şi pe care I l-a dat Tatăl pentru tine.
11. Spiritul Sfânt e lumina în care Se revelează Cristos. Şi toţi cei ce vor să Îl privească Îl pot vedea, căci au cerut lumină. Şi nu Îl vor vedea singur, căci nu e mai singur decât ei. Deoarece au văzut Fiul, s-au înălţat în El la Tatăl. Şi vor înţelege totul, căci s-au uitat înăuntru şi au văzut, dincolo de întuneric, Cristosul din ei, şi L-au recunoscut. În sănătatea mintală a viziunii Lui, s-au privit pe ei înşişi cu iubire şi s-au văzut cum îi vede Spiritul Sfânt. Şi, cu această viziune a adevărului în ei, toată frumuseţea lumii a venit să se răsfrângă asupra lor.
„A COURSE IN MIRACLES”
