1. Ne îndreptăm acum atenţia asupra vindecării. Miracolul e mijlocul, Ispăşirea e principiul şi vindecarea este rezultatul. A vorbi de „un miracol de vindecare" înseamnă a combina necorespunzător două ordine ale realităţii. Vindecarea nu e un miracol. Ispăşirea - sau miracolul final - e un remediu şi orice tip de vindecare e un rezultat. Genul de greşeală la care se aplică Ispăşirea e irelevant. Toată vindecarea este, în esenţă, eliberare de toată frica. Pentru a o întreprinde, tu însuţi nu poţi fi cuprins de frică. Nu înţelegi vindecarea din cauza propriei tale frici.
2. Un pas major în planul Ispăşirii e desfacerea greşelii la toate nivelurile. Boala - sau „mintea ne-corectă" - e rezultatul confuziei de niveluri, căci presupune întotdeauna credinţa că un nivel poate fi afectat nefavorabil de ce nu merge la un altul. Am vorbit despre miracol ca despre un mijloc de a corecta confuzia de niveluri, căci toate erorile trebuie corectate la nivelul la care au loc. Numai mintea e capabilă de greşeală. Trupul poate acţiona greşit doar ca reacţie la o gândire greşită. Trupul nu poate crea, iar credinţa că poate - o greşeală fundamentală - produce toate simptomele fizice. Boala fizică reprezintă o credinţă în magie. Întreaga distorsiune care a făcut magia se sprijină pe credinţa că există o capacitate creatoare în materie pe care mintea nu o poate controla. Această greşeală poate lua două forme: poţi să crezi că mintea poate crea greşit în trup sau că trupul poate crea greşit în minte. Când se înţelege că mintea, singurul nivel de creaţie, nu poate crea dincolo de ea însăşi, nu mai e nevoie să aibă loc niciunul dintre cele două tipuri de confuzie.
3. Numai mintea poate crea căci spiritul a fost creat deja, iar trupul e un instrument de învăţare pentru minte. Instrumentele destinate învăţării nu sunt lecţii în sine. Scopul lor e doar acela de-a facilita învăţarea. Cel mai mare rău pe care îl poate face o întrebuinţare eronată a unui instrument de învăţare e acela de-a nu facilita învăţarea. El nu are, în sine, puterea de-a introduce greşeli de învăţare efective. Trupul, dacă e înţeles corect, împărtăşeşte invulnerabilitatea Ispăşirii la posibilitatea unei întrebuinţări cu două tăişuri. Nu pentru că trupul ar fi un miracol, ci pentru că nu se pretează, în
sine, la interpretări greşite. Trupul doar face parte din experienţa ta în lumea fizică. Aptitudinile lui pot fi, şi sunt frecvent, supraapreciate. Cu toate acestea, e aproape imposibil să i se nege existenţa în lumea aceasta. Cei ce o fac se angajează într-o formă de negare deosebit de nemerituoasă. Aici, cuvântul „nemerituos" nu sugerează decât că nu e necesar să protejezi mintea negând nementalul. Dacă negi acest aspect nefericit al puterii minţii, negi deopotrivă puterea însăşi.
sine, la interpretări greşite. Trupul doar face parte din experienţa ta în lumea fizică. Aptitudinile lui pot fi, şi sunt frecvent, supraapreciate. Cu toate acestea, e aproape imposibil să i se nege existenţa în lumea aceasta. Cei ce o fac se angajează într-o formă de negare deosebit de nemerituoasă. Aici, cuvântul „nemerituos" nu sugerează decât că nu e necesar să protejezi mintea negând nementalul. Dacă negi acest aspect nefericit al puterii minţii, negi deopotrivă puterea însăşi.
4. Toate mijloacele materiale pe care le accepţi ca remedii la bolile trupeşti sunt reformulări ale principiilor magiei. Acesta este primul pas în credinţa că trupul îşi face propria boală. Al doilea pas greşit e încercarea de a-l vindeca prin agenţi necreatori. Dar nu rezultă de aici că folosirea unor astfel de agenţi în scopuri corective ar fi dăunătoare. Uneori, boala are destulă putere asupra minţii să facă individul respectiv temporar inaccesibil Ispăşirii. În acest caz, poate fi înţeleaptă folosirea unui procedeu de compromis pentru trup şi minte, în care un lucru din afară e înzestrat, temporar, cu credinţa că poate să vindece. Şi asta pentru că o intensificare a fricii e ultimul lucru care îi poate ajuta pe cei cu mintea necorectă, sau bolnavi. Ei sunt deja într-o stare slăbită de frică. Dacă sunt expuşi prematur la un miracol, poate să îi apuce panica. Asta riscă să se întâmple când percepţia răsturnată a stârnit credinţa că miracolele sunt înfricoşătoare.
5. Valoarea Ispăşirii nu stă în modul în care se exprimă. De fapt, dacă e folosită cum trebuie, ea se va exprima inevitabil în modul cel mai util celui ce o primeşte. Asta înseamnă că, pentru a-şi atinge deplina eficacitate, un miracol trebuie exprimat într-un limbaj pe care primitorul îl poate înţelege fără frică. Nu înseamnă neapărat că e cel mai înalt nivel de comunicare de care e în stare. Ci înseamnă că e cel mai înalt nivel de comunicare de care e în stare acum. Tocmai asta urmăreşte miracolul: să ridice nivelul comunicării, şi nu să îl coboare prin intensificarea fricii.
Curs de miracole
Curs de miracole
