1. Gândurile sunt, atunci, periculoase? Pentru trupuri, da! Gândurile ce par să ucidă sunt cele care îl învaţă pe cel ce le gândeşte că poate fi ucis. Aşa că „moare" din cauza a ceea ce a învăţat. Trece din viaţă în moarte, dovada finală că a preţuit inconstantul mai mult decât constanţa. Sigur, a crezut că vrea fericire. Dar nu a dorit-o pentru că e adevărul şi trebuie, de aceea, să fie constantă.
2. Constanţa bucuriei e o condiţie complet străină de înţelegerea ta. Dar, dacă ţi-ai putea închipui ce trebuie să fie, ai dori-o deşi nu o înţelegi. Constanţa fericirii nu are excepţii, nici schimbări de niciun fel. E la fel de neclintită ca Iubirea lui Dumnezeu faţă de creaţia Sa. Fiind la fel de sigură în viziunea ei cum e şi Creatorul ei în ce cunoaşte, fericirea priveşte totul şi vede că toate sunt acelaşi lucru. Ea nu vede efemerul, căci doreşte ca totul să fie ca ea şi îl vede astfel. Nimic nu are puterea de a-i zăpăci constanţa, pentru că propria ei dorinţă nu poate fi clintită. Ea le parvine celor care văd că întrebarea finală le este necesară celorlalte, cu aceeaşi certitudine cu care pacea trebuie să le parvină celor care aleg să vindece şi să nu judece.
3. Raţiunea îţi va spune că nu poţi cere fericire inconstant. Căci, dacă primeşti ce doreşti, şi fericirea e constantă, atunci nu trebuie să o ceri decât o dată, ca să o ai pentru totdeauna. Iar, dacă nu o ai întotdeauna, fiind tocmai ce este, nu ai cerut-o. Căci nimeni nu poate să nu ceară un lucru pe care şi-l doreşte de la ceva ce crede că oferă oarece speranţă că i-l poate da. Poate să se înşele în ce cere, unde şi de la ce. Dar va cere, pentru că dorinţa e o cerere, o rugăminte făcută de cel căruia Dumnezeu Însuşi nu va putea nicicând să nu îi răspundă. Dumnezeu a dat deja tot ce îşi doreşte el cu adevărat. Dar lucrul de care e nesigur, Dumnezeu nu poate să i-l dea. Căci nu şi-l doreşte cât timp rămâne nesigur, iar dăruirea lui Dumnezeu trebuie să fie incompletă dacă acesta nu e primit.
4. Tu, care întregeşti Voia lui Dumnezeu şi eşti fericirea Lui, a cărui voie e de o putere cu a Lui, o putere care nu se pierde în iluziile tale, gândeşte-te atent de ce nu eşti încă hotărât cum vei răspunde la ultima întrebare. Răspunsul tău la celelalte a făcut posibilă ajutarea ta să fii parţial deja întreg la minte. Şi totuşi, ultima e cea care te întreabă de fapt dacă eşti dispus să fii total întreg la minte.
5. Ce e clipa sfântă, dacă nu apelul pe care ţi-l adresează Dumnezeu să recunoşti ce ţi-a dat El? Iată marele apel la raţiune; conştientizarea lucrului ce poate fi văzut mereu; fericirea ce poate fi a ta întotdeauna. Aici e pacea constantă pe care ai putea să o resimţi întruna. Aici ţi se revelează ce a negat negarea. Căci aici s-a răspuns deja la ultima întrebare şi ţi s-a dat ce ceri. Aici e viitorul acum, căci timpul e neputincios pentru că îţi doreşti ce nu se va schimba nicicând. Căci ai cerut să nu îţi stea nimic între sfinţenia relaţiei tale şi conştientizarea faptului că e sfântă.
„A COURSE IN MIRACLES”
