Modul Spiritului Sfânt de-a rezolva probleme e cel în care problema ia sfârşit
1. Să crezi că dreptatea Cerului nu poate să desfacă micile tale greşeli poate fi altceva decât o dovadă de aroganţă? Şi ce altceva ar putea să însemne decât că sunt păcate, nu greşeli, de-a pururea incorigibile şi demne de răzbunare, nu de dreptate? Eşti dispus să fii eliberat de toate efectele păcatului? Nu poţi răspunde la această întrebare până nu vezi tot ce trebuie să implice răspunsul. Căci dacă răspunzi „da" înseamnă că vei renunţa la toate valorile acestei lumi în favoarea păcii Cerului. Nu vei reţine niciun păcat. Şi nu vei pune preţ pe nicio îndoială că e posibil să ţii în loc păcatul. Eşti convins că adevărul are o valoare mai mare acum decât toate iluziile. Şi recunoşti că adevărul trebuie să ţi se reveleze, pentru că nu ştii ce e.
2. Să dai fără tragere de inimă înseamnă să nu câştigi darul, pentru că eşti reticent să îl accepţi. El ţi se păstrează până îţi dispare reticenţa de a-l primi şi eşti dispus să ţi se dea. Dreptatea lui Dumnezeu îndreptăţeşte la recunoştinţă, nu la frică. Nimic din ce dai nu pierzi - nici tu, nici altul ci rămâne păstrat şi prezervat în Cer, unde toate comorile date Fiului lui Dumnezeu se ţin pentru el şi se oferă oricui îşi întinde mâna în semn că e dispus să le primească. Iar comoara nu scade pe măsură ce se împarte. Fiecare dar nu face decât să sporească stocul. Căci Dumnezeu e drept. El nu Se luptă cu reticenţa Fiului Său de-a considera mântuirea un dar de la El. Dar dreptatea Lui nu va fi satisfăcută până nu o primeşte fiecare.
3. Fii sigur că orice răspuns la o problemă rezolvată de Spiritul Sfânt va fi întotdeauna unul prin care nu pierde nimeni. Iar asta trebuie să fie adevărat, pentru că El nu cere sacrificiu de la nimeni. Un răspuns ce cere de la cineva şi cea mai mică pierdere nu a rezolvat problema, ci a sporit-o şi a făcut-o mai mare, mai greu de rezolvat şi mai nedreaptă. Nu e posibil ca Spiritul Sfânt să vadă nedreptatea ca o soluţie. Pentru El, ce e nedrept trebuie corectat pentru că e nedrept. Şi fiece greşeală e o percepţie în care unul, cel puţin, e văzut în mod nedrept. Aşa nu i se acordă dreptate Fiului lui Dumnezeu. Când cineva e văzut în pierdere, a fost condamnat. Iar pedeapsa devine ce i se cuvine în loc de dreptate.
4. Vederea inocenţei face pedeapsa imposibilă şi dreptatea, sigură. Percepţia Spiritului Sfânt nu lasă loc pentru atac. Numai o pierdere ar putea justifica atacul, dar pierderea de orice fel El nu poate să o vadă. Lumea rezolvă problemele altfel. Ea vede soluţia ca pe o stare în care s-a hotărât cine va câştiga şi cine va pierde; cât va lua unul şi cât va putea să mai apere păgubaşul. Problema însă rămâne tot nerezolvată, căci numai dreptatea poate stabili o stare în care nu există păgubaş; nimeni nu e lăsat nedreptăţit şi văduvit, cu temei - astfel - de răzbunare. Rezolvarea problemelor nu poate fi răzbunarea, care în cel mai bun caz poate să adauge o altă problemă la cea dintâi, în care omorul nu e evident.
5. Modul Spiritului Sfânt de-a rezolva probleme e cel în care problema ia sfârşit. A fost rezolvată, din cauză că a fost înfruntată cu dreptate. Până nu este, se va tot repeta, pentru că nu a fost rezolvată încă. Principiul că dreptatea înseamnă că nimenea nu poate pierde e crucial pentru acest curs. Căci miracolele depind de dreptate. Nu cum se vede prin ochii acestei lumi, ci cum o cunoaşte Dumnezeu şi cum se reflectă cunoaşterea în vederea pe care o dă Spiritul Sfânt.
6. Nimeni nu merită să piardă. Şi ce ar fi nedrept faţă de el nu poate să aibă loc. Vindecarea trebuie să fie pentru fiecare, căci nimeni nu merită atac de niciun fel. Ce ordine pot miracolele să aibă, dacă nu cumva cineva merită să sufere mai mult şi alţii mai puţin? Să fie oare un mod de-a le face dreptate celor întru totul inocenţi? Un miracol e dreptate. Nu e un dar special făcut unora, dar refuzat altora ca mai nevrednici, mai condamnaţi, şi excluşi astfel din vindecare. Cine poate exista separat de mântuire, dacă rostul ei e isprăvirea specialităţii? Unde e dreptatea mântuirii, dacă unele greşeli sunt de neiertat şi cer răzbunare în loc de vindecare şi de revenirea păcii?
7. Mântuirea nu poate urmări să îl ajute pe Fiul lui Dumnezeu să fie mai nedrept decât a urmărit el să fie. Dacă miracolele, darul Spiritului Sfânt, s-ar da îndeosebi unui grup special şi ales, şi s-ar feri de alţii ca mai nemerituoşi, atunci El e aliatul specialităţii. Ce nu poate să perceapă, El nu mărturiseşte. Şi toţi sunt la fel de îndreptăţiţi să Îi primească darul de vindecare, izbăvire şi pace. A-I da o problemă Spiritului Sfânt să ţi-o rezolve înseamnă că o vrei rezolvată. A ţine de ea să o rezolvi tu fără ajutorul Lui înseamnă a decide că trebuie să rămână nerezolvată, nesoluţionată, şi cu o trainică putere de nedreptate şi atac. Nimeni nu poate fi nedrept cu tine, de nu ai decis tu mai întâi să fii nedrept. Şi atunci probleme trebuie să apară să îţi blocheze drumul, şi pacea să fie spulberată de vânturile urii.
8. Dacă nu crezi că toţi fraţii tăi au acelaşi drept la miracole ca tine, nu îţi vei revendica dreptul la ele, pentru că ai fost nedrept faţă de unul cu aceleaşi drepturi. Caută să refuzi, şi te vei simţi refuzat. Caută să văduveşti, şi vei fi văduvit. Un miracol nu poate fi primit niciodată din cauză că nu l-a putut primi altcineva. Numai iertarea oferă miracole. Iar iertarea trebuie să fie dreaptă cu toţi.
9. Micile probleme pe care le păstrezi şi le ascunzi devin păcatele tale secrete, pentru că nu ai ales să le laşi să îţi fie înlăturate. Aşa că adună praf şi cresc, până acoperă tot ce percepi şi nu mai eşti drept cu nimeni. Nu crezi că ai niciun drept. Iar amărăciunea, îndreptăţită la răzbunare şi lipsită de îndurare, te condamnă şi te declară nevrednic de iertare. Cei neiertaţi nu au ce îndurare să îi acorde altuia. Iată de ce singura ta răspundere trebuie să fie aceea de-a lua iertare pentru tine însuţi.
10. Miracolul pe care îl primeşti îl dai. Fiecare în parte devine o ilustrare a legii pe care se stă mântuirea: dacă e să se vindece cineva, trebuie să li se facă dreptate tuturor. Nimeni nu poate să
piardă şi toţi trebuie să aibă de câştigat. Fiecare miracol exemplifică ce poate realiza dreptatea când li se oferă, deopotrivă, tuturor. Ea se primeşte şi se dă în mod egal. E conştienţa faptului că a da şi a primi sunt acelaşi lucru. Deoarece nu face diferit ce e acelaşi lucru, ea nu vede diferenţe unde ele nu există. Şi este, prin urmare, aceeaşi pentru toţi, din cauza că nu vede diferenţe în ei. Prinosul ei este universal şi singurul mesaj pe care îl predă este acesta:
Ce e al lui Dumnezeu îi aparţine fiecăruia şi este ce i se cuvine.
„A COURSE IN MIRACLES”
