1. Oare nu e adevărat că nu recunoşti unele forme pe care le poate lua atacul? Dacă e adevărat că atacul, sub orice formă, îţi va face ţie rău, făcându-ţi la fel de mult rău ca într-o altă formă pe care o poţi recunoaşte, trebuie să rezulte atunci că nu recunoşti sursa durerii întotdeauna. Atacul, sub orice formă, e la fel de distructiv. Scopul lui nu se schimbă. Singura lui intenţie e să ucidă; oare ce formă de omor ajută să acopere masiva vinovăţie şi frica nebună de pedeapsă pe care trebuie să o simtă ucigaşul? El poate să nege că e ucigaş şi să îşi justifice cruzimea zâmbind în timp ce atacă. Dar va suferi, şi îşi va vedea intenţia în coşmare din care zâmbetele au dispărut şi în care scopul se ridică să îi întâmpine conştienţa îngrozită şi să îl tot urmărească. Căci nu e nimeni care să se gândească la omor, şi să scape de vinovăţia pe care o implică gândul. Dacă intenţia e moartea, ce contează forma pe care o ia?
2. Să fie oare moartea, sub orice formă, oricât de frumoasă şi de milostivă ar părea, o binecuvântare şi un semn că Vocea pentru Dumnezeu îi vorbeşte prin tine fratelui tău? Nu ambalajul reprezintă darul pe care îl faci. O cutie goală, oricât de frumoasă ar fi şi oricât de gingaş ar fi dăruită, tot nu conţine nimic. Şi nici primitorul, nici dăruitorul nu se lasă amăgiţi mult timp. Refuză-i fratelui tău iertarea, şi îl ataci. Nu îi dai nimic şi primeşti de la el doar ce i-ai dat.
3. Mântuirea nu e niciun fel de compromis. Să faci un compromis înseamnă să accepţi doar o parte din ce vrei, să iei un pic şi să renunţi la restul. Mântuirea nu renunţă la nimic. Ea e deplină pentru fiecare. Lasă ideea compromisului să intre, şi conştienţa scopului mântuirii se pierde pentru că nu e recunoscută. Ea e negată acolo unde s-a acceptat compromisul, căci compromisul este convingerea că mântuirea e cu neputinţă. El susţine că poţi să ataci un pic şi să iubeşti un pic, şi să cunoşti diferenţa dintre ele. Aşa vrea el să te înveţe că puţin din ce e acelaşi lucru poate totuşi să fie diferit, şi totuşi, ce e acelaşi lucru rămâne intact, ca unitate. Are asta sens? Poate fi ceva de înţeles?
4. Cursul acesta e uşor tocmai pentru că nu face compromisuri. Dar le pare dificil celor ce mai cred că e posibil să le faci. Ei nu văd că, dacă e posibil să le faci, mântuirea e atacul. Şi totuşi, convingerea că mântuirea este imposibilă e clar că nu poate întreţine o calmă, liniştită certitudine că ea a şi sosit. Iertarea nu poate fi refuzată un pic. Şi nu e posibil să ataci dintr-un motiv şi să iubeşti dintr-altul, şi să înţelegi ce e iertarea. Nu ai vrea să recunoşti orice formă de atac asupra păcii tale, dacă doar în acest fel îţi devine imposibilă pierderea ei din vedere? Dacă nu o aperi, ea poate fi păstrată, strălucitoare, înaintea viziunii tale, de-a pururi limpede şi nescăpată din vedere niciodată.
5. Cei ce cred că pacea poate fi apărată şi că atacul în apărarea ei e îndreptăţit nu pot să perceapă că ea se află în ei. Cum ar putea să ştie? Pot oare accepta iertarea alături de convingerea că omorul adoptă anumite forme prin care e mântuită pacea lor? Sunt dispuşi oare să accepte că scopul lor
plin de cruzime e îndreptat chiar împotriva lor? Nimeni nu se uneşte cu duşmanii, nici nu le împărtăşeşte scopul. Si nimeni nu face compromisuri cu un duşman, ci îl urăşte în continuare pentru ce i-a refuzat.
6. Nu confunda armistiţiul cu pacea, nici compromisul cu ieşirea din conflict. A scăpa de conflict înseamnă că a trecut. Uşa e deschisă; ai părăsit câmpul de luptă. Nu ai mai zăbovit pe acolo în speranţa chircită de teamă că nu se va întoarce pentru că tunurile au amuţit o clipă şi teama ce bântuie tărâmul morţii nu este evidentă. Nu există siguranţă pe un câmp de luptă. Îl poţi privi de sus în siguranţă, fără să fii atins. Dar, din mijlocul lui, nu poţi găsi siguranţă. Niciun copac rămas în picioare nu te va adăposti. Nicio iluzie de ocrotire nu ţine piept credinţei în omor. Aici stă trupul, sfâşiat între dorinţa firească de-a comunica şi intenţia nefirească de-a ucide şi de a muri. Crezi oare că forma pe care o ia omorul îţi poate oferi vreo siguranţă? Poate vinovăţia să lipsească de pe un câmp de luptă?
„A COURSE IN MIRACLES”
