1. Nu e evident că ce percep ochii trupului te umple de frică? Poate crezi că îţi vei afla speranţa satisfacţiei acolo. Poate îţi închipui că o să găseşti un strop de pace şi de satisfacţie în lume, în felul în care o percepi. Dar trebuie să îţi fie evident că rezultatul nu se schimbă. În ciuda speranţelor şi închipuirilor tale, rezultatul e întotdeauna disperarea. Şi nu sunt excepţii, nici nu vor fi vreodată. Singura valoare pe care o poate deţine trecutul e să înveţi că nu te-a răsplătit nicicând cu ceva ce ai vrea să păstrezi. Căci numai aşa vei fi dispus să renunţi la el şi să îl laşi să dispară pentru totdeauna.
2. Nu e ciudat că mai nutreşti speranţa satisfacţiei din partea lumii pe care o vezi? Ea nu te-a răsplătit - nicicum, nicicând, niciunde - decât cu frică şi vinovăţie! De cât timp ai nevoie să îţi dai seama că şansele unei schimbări în privinţa aceasta nu merită să amâni schimbarea ce ţi-ar aduce un rezultat mai bun? Căci un lucru este sigur: felul în care vezi, şi în care ai văzut de atâta timp, nu îţi dă temeiuri pe care să îţi bazezi speranţa viitoare, şi nimic care să îţi sugereze vreun succes. A-ţi pune speranţele unde nicio speranţă nu există precis te face să disperi. Dar disperarea aceasta tu o alegi, câtă vreme vrei să cauţi speranţa unde nu e niciodată de găsit.
3. Nu e oare la fel de adevărat că ai găsit o picătură de speranţă separat de aceasta: o oarecare licărire - inconstantă, ezitantă, dar întrezărită - că speranţa e îndreptăţită pe motive ce nu sunt în lumea aceasta? Şi totuşi, speranţa că pot să fie aici te împiedică în continuare să renunţi la sarcina ingrată şi disperată pe care ţi-ai impus-o. Poate oare să aibă sens menţinerea credinţei fixe că mai ai de ce să urmăreşti ce a eşuat mereu, pe motivul că va izbuti subit şi că îţi va aduce ce nu ţi-a mai adus?
4. Trecutul său a eşuat. Bucură-te că a dispărut din mintea ta şi nu mai întunecă ce e acolo. Nu confunda forma cu conţinutul, căci forma e doar un mijloc pentru conţinut. Iar rama e doar un mijloc de-a ţine tabloul, să poată fi văzut. O ramă ce ascunde tabloul nu are niciun rost. Nu poate fi o ramă dacă e ce vezi. Fără tablou, rama nu are înţeles. Rostul ei nu e să se pună în evidenţă pe ea, ci tabloul.
5. Oare cine îşi pune pe perete o ramă goală şi stă apoi în faţa ei, cu profundă reverenţă, ca şi cum ar avea de văzut acolo o capodoperă? Şi totuşi, nu faci altceva dacă îţi consideri fratele un trup. Tot ce ai de văzut e capodopera pe care a pus-o Dumnezeu în această ramă. Trupul o ţine o vreme, fără să o umbrească în niciun fel. Dar ce a creat Dumnezeu nu are nevoie de ramă, căci ce a creat El e susţinut şi înrămat de El în Propriu-I cadru. Dumnezeu te invită să Îi vezi capodopera. Oare preferi să vezi, în schimb, rama? Şi să nu vezi tabloul chiar deloc?
6. Spiritul Sfânt e rama pe care a montat-o Dumnezeu în jurul acelei părţi din El pe care ai vrea să o vezi separată. Dar rama e prinsă de Creatorul ei, una cu El şi cu capodopera Sa. Acesta e scopul ei, iar, când alegi să vezi rama în locul tabloului, nu o prefaci în tablou. Rama ce i-a dat-o Dumnezeu nu serveşte scopului tău separat de-al Său, ci numai scopului Său. Tocmai scopul tău separat umbreşte tabloul şi preferă, în schimb, rama. Dar Dumnezeu Şi-a pus capodopera într-o ramă ce va dăinui de-a pururi, când a ta se face praf. Să nu crezi însă că va fi distrus cumva tabloul. Ce creează Dumnezeu e la adăpost de toată stricăciunea, neschimbat şi desăvârşit pe vecie.
7. Acceptă rama lui Dumnezeu în loc de-a ta, şi vei vedea capodopera. Priveşte-i minunăţia, şi vei înţelege Mintea ce a gândit-o, nu în carne şi oase, ci într-o ramă la fel de minunată ca ea. Sfinţenia ei luminează nepăcătoşenia pe care o ascunde rama de întuneric şi aruncă un văl de lumină pe faţa tabloului ce reflectă lumina care se răsfrânge de la ea la Creatorul ei. Să nu crezi că faţa aceasta s-a întunecat vreodată pentru că ai văzut-o într-o ramă a morţii. Dumnezeu a păzit-o să te poţi uita la ea şi să vezi sfinţenia ce i-a dat-o El.
8. În întuneric, vezi-ţi mântuitorul de întunecime şi înţelege-ţi fratele aşa cum ţi-l arată Mintea Tatălui său. El va ieşi din întuneric când îl priveşti şi nu vei mai vedea întunecimea. Întunericul nu l-a atins nici pe el, nici pe tine care ţi-ai scos fratele în afară ca să îl poţi vedea. Nepăcătoşenia lui nu e decât imaginea alei tale. Blândeţea lui devine puterea ta, şi amândoi vă veţi uita bucuroşi înăuntru şi veţi vedea sfinţenia ce trebuie să fie acolo ca urmare a ceea ce ai văzut în el. El este rama în care e montată sfinţenia ta, şi ce i-a dat Dumnezeu lui trebuie să îţi fi dat ţie. Oricât îşi scapă din vedere capodopera interioară văzând doar o ramă de întuneric, singura ta funcţie e tot aceea de-a vedea în el ce el nu vede. Şi, văzând asta, se împărtăşeşte viziunea care Îl vede pe Cristos în loc să vadă moartea.
9. Cum ar putea Domnul Cerului să nu Se bucure dacă Îi apreciezi capodopera? Ce altceva ar putea să facă decât să îţi aducă mulţumiri - ţie, care Îi iubeşti Fiul aşa cum Şi-l iubeşte El? Nu crezi că ţi-ar face cunoscută Iubirea Lui dacă ai lăuda şi tu ce iubeşte El? Ca Tatăl desăvârşit Ce este, Dumnezeu ţine la creaţie. Aşa că bucuria Lui se întregeşte când orice parte din El se alătură laudelor Lui, să împărtăşească bucuria Lui. Fratele acesta e darul desăvârşit pe care ţi-l face El. Dumnezeu e plin de bucurie şi de recunoştinţă când îi mulţumeşti desăvârşitului Său Fiu pentru ce este. Şi toată mulţumirea şi bucuria Lui se răsfrâng asupra ta, care vrei să Îi întregeşti bucuria, şi pe El odată cu ea. Iar aşa se întregeşte şi a ta. Nicio rază de întuneric nu poate fi văzută de cei ce vor să întregească
fericirea Tatălui lor, şi pe a lor odată cu a Sa. Recunoştinţa lui Dumnezeu Însuşi li se oferă, nestingherit, tuturor celor ce Îi împărtăşesc scopul. Nu e Voia Sa să fie singur. Şi nici a ta nu este.
10. Iartă-ţi fratele, şi nu te vei putea separa nici de el, nici de Tatăl lui. Nu ai nevoie de iertare, căci cei pe deplin puri nu au păcătuit nicicând. Dă, aşadar, ce ţi-a dat El, ca să Îi vezi Fiul ca tot unitar şi să Îi mulţumeşti Tatălui său aşa cum îţi mulţumeşte El. Şi să nu crezi că nu ţi se dă toată lauda Sa. Căci ce dai e al Său şi, dându-l, înveţi să înţelegi darul ce ţi-l face El. Şi dă-I Spiritului Sfânt ce Le oferă El Tatălui şi Fiului, deopotrivă. Asupra ta nu are putere decât Voia Sa şi a ta, care nu face decât să extindă Voia Sa. În acest scop ai fost creat, şi fratele tău cu tine şi una cu tine.
11. Tu şi fratele tău sunteţi acelaşi, aşa cum Dumnezeu Însuşi e Unul şi de o Voie neîmpărţită. Şi trebuie să aveţi un singur scop amândoi, din moment ce v-a dat acelaşi scop la amândoi. Voia Sa se reuneşte când voi deveniţi de o voie, să te întregeşti întregindu-ţi fratele. Să nu vezi în el păcătoşenia pe care o vede el, ci să îi dai cinstirea cuvenită, ca să vă poţi stima pe amândoi. Ţie şi fratelui tău vi s-a dat puterea mântuirii, ca să puteţi împărtăşi ieşirea din întuneric la lumină; ca să puteţi vedea ca tot unitar ce nu a fost nicicând nici separat, nici desprins de toată Iubirea lui Dumnezeu, deopotrivă dată.
„A COURSE IN MIRACLES”
