1. Nu vezi că opusul fragilităţii şi al slăbiciunii e nepăcătoşenia? Nevinovăţia e putere, şi nimic altceva nu e puternic. Nepăcătoşii nu se pot teme, căci păcatul de orice fel e slăbiciune. Parada de putere de care face uz atacul să acopere fragilitatea nu reuşeşte să o ascundă, căci cum poate fi ascuns irealul? Nimeni nu e puternic dacă are un duşman şi nimeni nu poate să atace dacă nu crede că îl are. Să crezi în duşmani înseamnă, aşadar, să crezi în slăbiciune, iar ce e slab nu e Voia lui Dumnezeu. Împotrivindu-se acesteia, e „duşmanul" lui Dumnezeu, iar Dumnezeu e temut ca o voie contrară.
2. Cât de ciudat devine acest război cu tine însuţi! Ajungi să crezi că orice lucru pe care îl foloseşti pentru păcat poate să îţi facă rău şi să îţi devină un duşman. Şi atunci te vei lupta cu el şi vei încerca să îl slăbeşti din cauza acestui lucru; şi vei crede că ai reuşit şi vei ataca din nou. E la fel de sigur că o să îţi fie frică de ceea ce ataci, pe cât este de cert că o să iubeşti ce percepi a fi fără păcat. Acela merge în pace care străbate, fără de păcat, drumul pe care iubirea i-l arată. Căci iubirea îl însoţeşte pe acest drum, ferindu-l de orice frică. Şi va vedea numai nepăcătoşi, care nu pot să atace.
3. Mergi plin de slavă, cu fruntea sus, şi nu te teme de niciun rău. Nevinovaţii sunt în siguranţă pentru că îşi împărtăşesc nevinovăţia. Nimic din ce văd ei nu e dăunător, căci faptul că sunt conştienţi de adevăr eliberează totul de iluzia vreunui aspect dăunător. Şi ce a părut dăunător străluceşte acum în nevinovăţia lor, eliberat de păcat şi frică, şi redat cu bucurie iubirii. Ei împărtăşesc puterea iubirii pentru că şi-au îndreptat privirea asupra nevinovăţiei. Şi fiece greşeală a dispărut pentru că nu au văzut-o. Cine caută slava o găseşte unde este. Şi unde ar putea să fie, dacă nu în cei nevinovaţi?
4. Nu lăsa micile elemente importune să te tragă în micime. În nevinovăţie nu poate exista nicio atracţie pentru vinovăţie. Gândeşte-te ce lume fericită cutreieri cu adevărul alături! Nu renunţa la această lume a libertăţii pentru un mărunt suspin de aparent păcat, nici pentru un fior infim de atracţie a vinovăţiei. Ai lepăda oare Cerul pentru toate aceste distrageri fără înţeles? Destinul şi scopul tău sunt cu mult mai presus de ele, în locul curat în care nu există micime. Scopul tău nu e compatibil cu niciun fel de micime. Şi este, de aceea, incompatibil cu păcatul.
5. Să nu lăsăm micimea să îl ducă pe Fiul lui Dumnezeu în ispită. Slava lui e mai presus de ea, incomensurabilă şi eternă ca veşnicia. Nu lăsa timpul să perturbe felul în care îl vezi pe Fiul lui Dumnezeu. Nu îl lăsa înspăimântat şi singur în ispită, ci ajută-l să se ridice deasupra ei şi să perceapă lumina din care face parte. Nevinovăţia ta va lumina drumul către a lui şi, în felul acesta, a ta va fi ocrotită şi păstrată în conştienţa ta. Căci cine poate să îşi cunoască slava, şi să se perceapă mic şi slab? Cine poate să umble tremurând printr-o lume înfricoşătoare, şi să realizeze că slava Cerului se răsfrânge asupra lui?
6. Nimic din ce te înconjoară nu poate să nu fie parte a ta. Priveşte totul cu iubire şi vezi lumina Cerului în toate. Aşa vei ajunge să înţelegi tot ce ţi-e dat. În semn de iertare binevoitoare, lumea va scânteia şi va străluci, şi tot ce ai socotit păcătos cândva va fi reinterpretat acum ca parte a Cerului. Ce frumos e să cutreieri, curat şi izbăvit şi fericit, o lume ce are cumplită nevoie de izbăvirea pe care i-o acordă nevinovăţia ta! Ce poţi să preţuieşti mai mult? Căci aici stă mântuirea şi libertatea ta. Şi trebuie să fie deplină, dacă vrei să o recunoşti.
„A COURSE IN MIRACLES”
