1. Vrei libertatea trupului sau a minţii? Căci nu le poţi avea pe amândouă. Care din ele are valoare pentru tine? Care din ele e obiectivul tău? Căci pe una o vezi ca mijloc, iar pe cealaltă, ca scop. Şi una trebuie să se pună în slujba celeilalte şi să ducă la predominanţa ei, sporindu-i importanţa prin diminuarea propriei sale importanţe. Mijloacele se pun în slujba scopului, iar, când se atinge scopul, valoarea mijloacelor descreşte, fiind eclipsată complet când se recunoaşte că sunt lipsite de funcţie. Nimeni nu poate să nu tânjească după libertate şi să nu încerce să o găsească. Dar o va căuta unde crede că este şi că poate fi găsită. O va crede posibilă pentru minte sau pentru trup şi, alegând una, o va pune pe cealaltă în slujba celei pe care a ales-o, ca mijloc de-a o găsi.
2. Unde s-a ales libertatea trupului, mintea e folosită ca mijloc a cărui valoare constă în capacitatea ei de-a născoci moduri de-a obţine libertatea trupească. Dar libertatea trupului nu are înţeles, aşa că mintea se consacră slujirii unor iluzii. E o situaţie atât de contradictorie şi de imposibilă, încât cine o alege nu are idee ce are valoare. Dar, chiar şi în această confuzie - atât de profundă, încât nu se poate descrie -, Spiritul Sfânt aşteaptă cu o răbdare plină de blândeţe, la fel de sigură de rezultat pe cât e El de sigur de Iubirea Creatorului Său. El ştie că această decizie smintită a fost luată de cineva atât de drag Creatorului Său pe cât îşi e de dragă iubirea sie însăşi.
3. Să nu te preocupe chiar deloc cum poate El să schimbe atâta de uşor rolul mijlocului şi al scopului în ce iubeşte Dumnezeu şi în ce vrea liber pentru totdeauna. Fii mai degrabă recunoscător că poţi fi mijlocul care serveşte Propriului Său scop. E singurul serviciu ce duce la libertate. Pentru a servi acestui scop, trupul trebuie văzut nepăcătos, căci obiectivul e nepăcătoşenia. Lipsa contradicţiei face tranziţia lină de la mijloc la scop la fel de uşoară ca trecerea de la ură la recunoştinţă ochilor care iartă. Vei fi sfinţit de fratele tău, folosindu-ţi trupul doar în slujba celor nepăcătoşi. Şi îţi va fi cu neputinţă să urăşti ce e în slujba celor pe care vrei să îi vindeci.
4. Această relaţie sfântă, de o inocenţă încântătoare, de o putere colosală şi o lumină cu mult mai strălucitoare decât a soarelui ce luminează cerul pe care îl vezi, e aleasă de Tatăl tău ca mijloc pentru Propriu-I plan. Fii recunoscător că nu slujeşte propriului tău plan. Nimic din ce se încredinţează acestuia nu poate fi folosit greşit şi nimic din ce se dă acestuia nu poate să nu fie folosit. Această relaţie sfântă are puterea să vindece toată durerea, indiferent de forma ei. Nici tu, nici fratele tău nu puteţi servi de unii singuri. Vindecarea stă doar în voia voastră îngemănată. Căci aici e vindecarea ta şi aici vei accepta Ispăşirea. Şi în vindecarea ta se vindecă Fiimea pentru că voia ta şi a fratelui tău sunt îngemănate.
5. Dinaintea unei relaţii sfinte nu există păcat. Forma greşelii nu se mai vede, iar raţiunea, unită cu iubirea, priveşte liniştită toată confuzia, mulţumindu-se să remarce că: „A fost o greşeală". Şi atunci aceeaşi Ispăşire pe care ai acceptat-o în relaţia ta corectează greşeala şi lasă în locul ei o parte din Cer. Cât de binecuvântat eşti tu, care ai lăsat să se dea acest dar! Fiece parte din Cer pe care o aduci ţi se dă ţie. Şi fiecare gol din Cer pe care îl reumpli cu lumina veşnică pe care o aduci se răsfrânge acum asupra ta. Mijloacele nepăcătoşeniei nu pot şti de nicio frică pentru că duc numai iubire cu ele.
6. Copil al păcii, ţi-a sosit lumina. Nu recunoşti lumina pe care o aduci, şi totuşi, ţi-o vei aminti. Cine îşi poate refuza viziunea pe care le-o aduce altora? Şi cine nu ar reuşi să recunoască un dar pe care l-a lăsat depus în Cer prin el însuşi? Gentilul tău serviciu dat Spiritului Sfânt e un serviciu adus ţie însuţi. Tu, care eşti acum un mijloc în serviciul Lui, trebuie să iubeşti tot ce iubeşte El. Şi ce aduci e reamintirea ta a tot ce e etern. Nicio urmă de ceva aflat în timp nu poate rămâne mult într-o minte pusă în slujba celor veşnice. Şi nicio iluzie nu poate tulbura pacea unei relaţii care a devenit mijlocul păcii.
7. Când îţi vei privi fratele cu o iertare deplină, din care nu excluzi nicio greşeală şi de care nu ascunzi nimic, ce eroare va putea să existe orişiunde pe care să nu o poţi trece cu vederea? Ce formă de suferinţă îţi va putea bloca vederea, împiedicându-te să vezi dincolo de ea? Şi ce iluzie vei putea să nu recunoşti ca o greşeală; o umbră prin care treci fără de spaimă? Dumnezeu nu lasă nimic să îi perturbe pe cei a căror voie e a Lui, iar ei vor recunoaşte că voia lor este a Lui pentru că slujesc Voia Lui. Şi o slujesc de bunăvoie. Şi va putea să le întârzie mult reamintirea a ce sunt?
8. Îţi vei vedea valoarea prin ochii fratelui tău, şi fiecare în parte va fi eliberat când îşi va vedea mântuitorul în locul atacatorului care a crezut că este. Prin această eliberare se eliberează lumea. Acesta este rolul tău în aducerea păcii. Căci ai întrebat ce funcţie ai aici şi ţi s-a răspuns. Nu căuta să o schimbi, nici să o înlocuieşti cu un alt obiectiv. Aceasta ţi s-a dat, şi numai aceasta. Accept-o pe aceasta şi îndeplineşte-o de bunăvoie, căci e la latitudinea Spiritului Sfânt ce face cu darurile pe care le dai fratelui tău, cui le oferă, unde şi când. El le va acorda acolo unde sunt primite şi bine-venite. Îl va folosi pe fiecare dintre ele în scopul păcii. Şi nu îi va scăpa nimănui niciun surâs, oricât de mic, şi nicio disponibilitate de-a trece peste cea mai minusculă greşeală.
9. Ce poate fi decât o binecuvântare universală să priveşti cu caritate ce iubeşte Tatăl tău? Extinderea iertării e funcţia Spiritului Sfânt. Las-o în seama Lui. Preocuparea ta să fie doar aceea de a-I da Lui ce poate fi extins. Nu păstra secrete întunecate pe care nu le poate folosi, ci dă-I micile daruri ce pot să fie extinse de-a pururea de El. El îl va lua pe fiecare şi îl va preface într-o forţă viguroasă în scopul păcii. El nu îi va refuza nicio binecuvântare, nici nu îl va limita în niciun fel. Şi va adăuga la el toată puterea pe care I-a dat-o Dumnezeu, să facă din fiece mic dar de iubire o sursă de vindecare pentru toţi. Fiece mic dar pe care i-l oferi fratelui tău face lumină în lume. Să nu te preocupe întunericul; mută-ţi privirea de la el la fratele tău. Şi lasă întunericul să fie împrăştiat de Cel Ce cunoaşte lumina şi o pune încetişor în fiece calm surâs de încredere şi credinţă cu care îţi binecuvântezi fratele.
10. De învăţarea ta depinde binele lumii. Şi numai aroganţa neagă puterea pe care o are voia ta. Crezi oare că Voia lui Dumnezeu este lipsită de putere? Să fie asta o dovadă de smerenie? Tu nu vezi ce ţi-a făcut convingerea aceasta. Te vezi vulnerabil, plăpând şi uşor de distrus, în voia unor nenumăraţi atacatori, mai puternici decât tine. Să vedem fără ocolişuri cum a apărut greşeala aceasta, căci aici stă îngropată ancora grea ce pare să ţină pe loc frica de Dumnezeu, neclintită şi solidă ca o stâncă. Cât timp rămâne aceasta, aşa va şi părea să fie.
11. Cine poate să îl atace pe Fiul lui Dumnezeu, şi să nu îi atace Tatăl? Cum poate Fiul lui Dumnezeu să fie slab, fragil şi lesne de distrus, dacă nu cumva e tot aşa şi Tatăl lui? Tu nu vezi că fiece păcat şi condamnare pe care le percepi şi le justifici sunt un atac la Tatăl tău. Iată de ce nu s-a întâmplat, nici nu poate fi real. Tu nu vezi că asta e ce încerci să faci din cauza credinţei tale că Tatăl şi Fiul sunt separaţi. Şi trebuie să crezi că sunt separaţi, din cauza fricii. Căci pare mai nepericulos să îl ataci pe altul sau pe tine însuţi decât să ataci marele Creator al universului, a Cărui putere o cunoşti.
12. Dacă ai fi una cu Dumnezeu şi ai recunoaşte această unitate, ai ştii că puterea Lui e a ta. Dar nu îţi vei aminti asta cât crezi că atacul de orice fel are vreun înţeles. El nu se justifică în nicio formă, pentru că nu are niciun înţeles. Singura situaţie în care s-ar putea justifica este aceea în care tu şi fratele tău aţi fi separaţi unul de altul, şi aţi fi separaţi cu toţii de Creatorul vostru. Căci numai atunci ar fi posibil să ataci o parte a creaţiei fără întreg, Fiul fără Tată; şi să îl ataci pe altul fără tine sau să îţi faci rău fără ca altul să simtă vreo durere. Şi convingerea aceasta o vrei. Dar în ce constă valoarea ei, dacă nu în dorinţa ta de-a ataca fără a te pune în pericol? Atacul nu e nici periculos, nici nepericulos. E imposibil. Căci universul este una. Nu ai alege să îi ataci realitatea dacă nu ar fi esenţial să ataci ca să îl vezi separat de cel ce l-a făcut. Aşa că iubirea pare că poate să atace şi să devină înfricoşătoare.
13. Numai cei diferiţi pot ataca. Aşa conchizi că, din cauză că poţi să ataci, tu şi fratele tău precis sunteţi diferiţi. Spiritul Sfânt îţi explică însă altfel. Din cauză că tu şi fratele tău nu sunteţi diferiţi, nu poţi să ataci. Ambele poziţii sunt concluzii logice. Fiecare în parte poate fi susţinută, dar niciodată amândouă deodată. Singura întrebare la care trebuie să se răspundă pentru a decide care din ele trebuie să fie adevărată e dacă tu şi al tău frate sunteţi diferiţi. De pe poziţia înţelegerii tale, păreţi să fiţi şi, de aceea, poţi să ataci. Dintre alternative, aceasta pare mai firească şi mai aliniată la experienţa ta. De aceea, e necesar să ai alte experienţe, mai pe linia adevărului, pentru a te învăţa ce e firesc şi adevărat.
14. Aceasta e funcţia relaţiei tale sfinte. Căci ce gândeşte unul, celălalt va resimţi cu el odată. Poate să însemne altceva decât că mintea ta şi a fratelui tău sunt una? Nu privi cu frică acest fapt fericit şi nu te gândi că îţi pune în spinare o povară grea. Căci atunci când îl vei accepta cu bucurie, îţi vei da seama că relaţia ta e o reflecţie a unităţii dintre Creator şi Fiul Său. Între minţi ce se iubesc nu există separare. Şi fiecare gând pe care îl are una o bucură pe cealaltă fiindcă sunt aceeaşi minte. Bucuria e nelimitată, pentru că fiecare gând luminos de iubire îşi extinde fiinţa şi creează altele din propria-i fiinţă. Nu există diferenţe niciunde în el, căci fiecare gând se aseamănă sie însuşi.
15. Lumina care vă uneşte pe tine şi pe fratele tău se răsfrânge în tot universul şi, deoarece vă uneşte, vă face una cu Creatorul vostru, iar în El toată creaţia e reunită. Vei regreta oare că nu te poţi teme de unul singur, când relaţia ta te poate învăţa, deopotrivă, că puterea iubirii e în ea, făcând imposibilă toată frica? Nu încerca să păstrezi un pic din eu cu acest dar. Căci ţi s-a dat să îl foloseşti, şi nu să îl faci să fie obscur. Ce te învaţă că nu te poţi separa neagă eul. Lasă adevărul să decidă dacă tu şi fratele tău sunteţi diferiţi sau acelaşi, şi să te înveţe care este adevărul.
„A COURSE IN MIRACLES”
