1. Opusul iluziilor nu e deziluzia, ci adevărul. Numai eului, pentru care adevărul nu are înţeles, îi par a fi singurele alternative, diferite una de cealaltă. În realitate, ele sunt acelaşi lucru. Amândouă aduc la fel de multă nefericire, deşi fiecare în parte pare a fi modul de-a scăpa de nefericirea pe care o aduce cealaltă. Fiecare iluzie duce chin şi suferinţă în faldurile întunecate ale grelelor veşminte în care îşi ascunde lipsa de substanţă. Însă cei ce caută iluzii sunt acoperiţi şi ascunşi de bucuria adevărului tocmai de aceste întunecate şi grele veşminte.
2. Adevărul este opusul iluziilor pentru că oferă bucurie. Care poate fi opusul nefericirii, dacă nu bucuria? A lăsa un soi de nefericire şi a-ţi căuta altul nu e nicidecum o soluţie. A schimba iluziile între ele înseamnă a nu schimba nimic. Căutarea bucuriei în nefericire e un lucru fără sens, căci cum e cu putinţă să găseşti bucurie în nefericire? Tot ce e cu putinţă în lumea întunecată a nefericirii este să selectezi anumite aspecte din ea, să le vezi diferite şi să defineşti diferenţa ca bucurie. Dar a percepe o diferenţă unde niciuna nu există precis nu va face diferenţa.
3. Iluziile le aduc numai vinovăţie şi suferinţă, boală şi moarte celor care cred în ele. Forma în care sunt acceptate nu e relevantă. În ochii raţiunii, nicio formă de nefericire nu poate fi confundată cu bucuria. Bucuria e veşnică. Poţi fi sigur că orice fericire aparentă care nu durează e frică de fapt. Bucuria nu se preface în tristeţe, căci ce e veşnic nu se poate schimba. Dar tristeţea se poate preschimba în bucurie, căci timpul cedează la ce e veşnic. Numai ce e etern trebuie să rămână neschimbat, dar tot ce e în timp se poate schimba cu timpul. Dar, dacă schimbarea e să fie reală, şi nu închipuită, iluziile trebuie să cedeze la adevăr, şi nu la alte vise, care sunt la fel de ireale. Aşa ceva nu ar schimba nimic.
4. Raţiunea îţi va spune că singura modalitate de-a scăpa de nefericire este să o recunoşti şi să o iei în cealaltă direcţie. Adevărul e acelaşi şi nefericirea e aceeaşi, dar diferă una de alta în toate privinţele, în toate cazurile şi fără excepţie. A crede că poate să existe şi o singură excepţie înseamnă a confunda ce e acelaşi cu ce e diferit. O iluzie nutrită şi apărată împotriva adevărului lipseşte de înţeles tot adevărul şi acordă realitate tuturor iluziilor. Iată ce putere au convingerile. Nu pot face compromisuri, iar credinţa în inocenţă e credinţa în păcat, dacă convingerea exclude o singură făptură şi o ţine pe dinafară, izolată de iertarea ei.
5. Atât raţiunea, cât şi eul îţi vor spune acest lucru, dar nu îl înţeleg la fel. Eul te va asigura acum că este imposibil să nu vezi vinovăţie în nimeni. Şi, dacă vederea ei în altul e singurul mijloc de-a scăpa de vinovăţie, atunci credinţa ta în păcat trebuie să fie veşnică. Raţiunea însă priveşte totul altfel, văzând în sursa unei idei ceea ce o va face adevărată sau falsă. Aşa şi trebuie să fie, dacă ideea e ca sursa ei. De aceea, spune raţiunea, dacă debarasarea de vinovăţie I-a fost dată Spiritului Sfânt ca scop al Său, de către Cel pentru Care nimic din ce voieşte nu e imposibil, mijloacele atingerii lui sunt mai mult decât posibile. Ele trebuie să existe şi tu trebuie să le ai.
6. Iată o fază decisivă a acestui curs, căci aici trebuie să se desăvârşească separarea ta de eu. Căci, dacă ai mijloacele de-a lăsa scopul Spiritului Sfânt să se realizeze, ele pot fi folosite. Şi, prin folosirea lor, vei dobândi credinţă în ele. Pentru eu însă, trebuie să fie un lucru imposibil, şi nimeni nu îşi propune să săvârşească ce nu dă speranţe că se va săvârşi vreodată. Tu ştii că tot ce voieşte Creatorul tău este posibil, dar cel pe care l-ai făcut crede că nu e aşa. Trebuie să alegi acum între tine, cel adevărat, şi tine, cel din iluzie. Nu şi unul, şi altul, ci unul singur. Nu are rost să încerci să eviţi această singură decizie. Ea trebuie luată. Credinţa şi convingerea pot să se oprească indiferent de care parte, dar raţiunea îţi spune că nefericirea stă numai de o parte, şi bucuria, de cealaltă.
7. Nu îţi abandona fratele acum. Căci voi care sunteţi acelaşi nu veţi decide singuri, nici diferit. Vă daţi unul altuia viaţă sau moarte; vă sunteţi mântuitor sau judecător, oferindu-vă reciproc refugiu sau condamnare. Acest curs va fi crezut în totalitate sau deloc. Căci este fie întru totul adevărat, fie întru totul fals, şi nu poate fi crezut doar parţial. Iar tu vei scăpa de nefericire în totalitate sau deloc. Raţiunea îţi va spune că nu există teren de mijloc, un loc în care să te poţi opri nesigur, aşteptând să alegi între bucuria Cerului şi nefericirea iadului. Până nu alegi Cerul, eşti în nefericire şi în iad.
8. Nu poţi să iei nicio parte din Cer să o ţeşi printre iluzii. Şi nu poţi intra în Cer cu nicio iluzie. Un mântuitor nu poate fi judecător, şi nici mila, condamnare. Iar viziunea nu poate să condamne, ci numai să binecuvânteze. Cel a Cărui funcţie este să mântuiască va mântui. Cum o va face îţi depăşeşte puterea de înţelegere, dar când trebuie să fie alegerea ta. Căci tu ai făcut timpul, aşa că e la dispoziţia ta. Nu eşti un rob al timpului, după cum nu eşti nici rob al lumii pe care ai făcut-o.
9. Să ne uităm mai atent la întreaga iluzie potrivit căreia cel pe care l-ai făcut are puterea să îşi înrobească făcătorul. Aceeaşi convingere a cauzat şi separarea. E ideea lipsită de înţeles că gândurile pot părăsi mintea celui care le-a gândit, că pot fi diferite de ea şi că i se pot împotrivi. Dacă ar fi adevărat, gândurile nu ar fi extensiile minţii, ci duşmanele ei. Iar aici vedem din nou o altă formă a aceleiaşi iluzii fundamentale pe care am mai văzut-o de multe ori. Numai dacă Fiului lui Dumnezeu i-ar fi posibil să părăsească Mintea Tatălui său, să facă din el însuşi altceva şi să se pună împotriva Voii Sale, ar fi posibil să fie stăpânit de sinele pe care l-a făcut şi de tot ce a făurit, la rândul lui, acesta.
10. Priveşte marea proiecţie, dar priveşte-o cu hotărârea că trebuie vindecată, şi nu cu frică. Nimic din ce ai făurit nu are putere asupra ta, dacă nu vrei tu să rămâi separat de Creatorul tău şi de o voie potrivnică alei Sale. Căci numai dacă vrei să crezi că Fiul Lui Îi poate fi duşman pare posibil să îţi fie duşman cel pe care l-ai făcut. Ai vrut să Îi condamni bucuria la nefericire şi să Îl faci să fie altceva. Şi toată nefericirea pe care ai făcut-o a fost a ta. Nu te bucuri să înveţi că nu e adevărat? Nu primeşti cu bucurie vestea că niciuna dintre iluziile pe care le-ai făcut nu a înlocuit adevărul?
11. Numai gândurile tale au fost imposibile. Mântuirea nu poate fi. E imposibil să îţi consideri mântuitorul un duşman, şi să îl recunoşti. Dar e posibil să îl recunoşti drept ce e, dacă aşa vrea Dumnezeu. Ce i-a dat Dumnezeu relaţiei tale sfinte este în ea. Căci ce I-a dat Spiritului Sfânt să îţi dea I-a dat. Nu vrei să vezi mântuitorul care ţi s-a dat? Şi nu vrei să schimbi, cu recunoştinţă, funcţia de călău pe care i-ai dat-o cu cea pe care o are în realitate? Primeşte de la el ce i-a dat Dumnezeu pentru tine, nu ce ai încercat să îţi dai tu.
12. Dincolo de trupul pe care l-ai pus între tine şi fratele tău, sclipind în lumina aurită care se răsfrânge până la el din cercul nesfârşit, strălucitor, care se extinde de-a pururi, stă relaţia ta sfântă, iubită de Dumnezeu Însuşi. Ce liniştit se odihneşte, în timp şi totuşi dincolo de el, nemuritoare şi totuşi pe pământ. Cât de mare e puterea care se află în ea. Timpul stă după voia ei şi pământul va fi aşa cum îl vrea ea. Aici nu există voie separată, nici dorinţa de-a exista ceva separat. Voia ei nu are excepţii şi ce voieşte ea este adevărat. Fiece iluzie adusă la iertarea ei se trece blând cu vederea şi dispare. Căci în centrul ei a renăscut Cristos, să Îşi lumineze casa cu viziunea care vede dincolo de lume. Nu vrei să fie această casă sfântă şi a ta? Aici nu există nefericire, ci numai bucurie.
13. Tot ce trebuie să faci ca să rămâi aici, în linişte, cu Cristos, este să Îi împărtăşeşti viziunea. Viziunea Lui i se dă, repede şi bucuros, oricui este dispus să îşi vadă fratele lipsit de păcat. Şi nimeni nu poate rămâne exclus din această disponibilitate, dacă vrei să fii eliberat complet de toate efectele păcatului. Oare vrei să fii iertat doar parţial? Poţi oare să ajungi în Cer cât timp te mai ispiteşte să rămâi în nefericire şi un singur păcat? Cerul e casa purităţii desăvârşite, şi Dumnezeu l-a creat pentru tine. Priveşte-ţi fratele preasfânt, nepăcătos ca tine, şi lasă-l să te conducă acolo.
„A COURSE IN MIRACLES”
