1. Nu uita că motivaţia acestui curs e atingerea şi menţinerea stării de pace. Odată aflată în această stare, mintea e liniştită şi atinge condiţia în care îşi aduce aminte de Dumnezeu. Nu e nevoie să Îi spui ce să facă. El nu se poate să nu izbutească. Unde poate intra, El Se şi află. Şi e posibil oare să nu poată intra unde voieşte să fie? Pacea va fi a ta pentru că e Voia Sa. Chiar crezi că Voia ce fereşte de primejdii universul poate fi înfrânată de o umbră? Dumnezeu nu stă să Îi dea voie nişte iluzii să fie ce e. Nici Fiul Său. Ei sunt. Şi ce iluzie, plutind agale parcă între Ei, are puterea să Le zădărnicească Voia?
2. Ca să înveţi cursul acesta, trebuie să fii dispus să îţi pui sub semnul întrebării toate valorile. Nu o poţi ţine ascunsă şi obscură pe niciuna, fără ca ea să îţi compromită învăţarea. Nu există convingeri neutre. Fiecare dintre ele are puterea să dicteze fiecare decizie pe care o iei. Căci o decizie e o concluzie bazată pe tot ce crezi. E rezultatul convingerilor tale şi rezultă din ele la fel de sigur ca
suferinţa din vinovăţie şi libertatea din nepăcătoşenie. Pacea nu are substitut. Ce creează Dumnezeu nu are alternativă. Adevărul reiese din ce cunoaşte El. Iar deciziile tale decurg din ce crezi, cu aceeaşi certitudine cu care toată creaţia a răsărit în Mintea Lui ca urmare a ce cunoaşte El.
I. Specialitatea ca substitut al iubirii
1. Iubirea e extindere. Să refuzi să dai cel mai mic dar înseamnă să nu cunoşti scopul iubirii. Iubirea oferă totul pentru totdeauna. Reţine-ţi o singură convingere, un singur prinos, şi iubirea dispare, pentru că ai cerut să o înlocuiască un substitut, iar acum războiul, substitutul păcii, trebuie să vină cu singura alternativă la iubire pe care o poţi alege. Faptul că o alegi i-a dat toată realitatea pe care pare să o aibă.
2. Convingerile nu se vor ataca făţiş una pe alta niciodată, pentru că rezultatele conflictuale sunt imposibile. Dar o convingere nerecunoscută e o decizie de-a purta un război secret, în care rezultatele conflictului se ţin necunoscute şi nu se aduc în faţa raţiunii niciodată, să vadă dacă sunt raţionale sau nu sunt. S-au obţinut multe rezultate fără sens, s-au luat şi s-au ţinut ascunse decizii fără înţeles, ce au devenit convingeri cărora li se dă acum puterea de-a dirija toate deciziile ulterioare. Nu subaprecia puterea pe care o au aceşti războinici ascunşi să îţi distrugă pacea. Căci este la discreţia lor cât timp decizi să o laşi acolo. Duşmanii secreţi ai păcii, cea mai mică decizie pe care o iei să alegi atacul în locul iubirii, nerecunoscuţi şi grabnici să te provoace la luptă şi la o violenţă mult mai inclusivă decât crezi, există prin opţiunea ta. Nu le nega prezenţa, nici groaznicele rezultate. Tot ce li se poate nega este realitatea, dar nu şi consecinţele.
3. Toate convingerile ascunse care se nutresc vreodată - şi care, deşi nerecunoscute, trebuie să fie apărate - sunt o dovadă a credinţei în specialitate. Aceasta ia multe forme, dar se ciocneşte întotdeauna cu realitatea creaţiei lui Dumnezeu şi cu grandoarea pe care i-a dat-o Fiului Său. Ce altceva ar putea să justifice atacul? Căci cine ar putea să urască pe cineva al cărui Sine e al său şi Îl cunoaşte? Numai cei speciali ar putea avea duşmani, căci ei sunt diferiţi, şi nu acelaşi lucru. Iar diferenţa de orice fel impune ordine ale realităţii şi o nevoie ineluctabilă de-a judeca.
4. Ce a creat Dumnezeu nu poate fi atacat, căci nu există nimic în univers care să nu îşi semene. Dar ce e diferit impune judecată, iar aceasta trebuie să vină de la cineva „mai bun", cineva incapabil să fie aidoma lucrului pe care îl condamnă, fiind „superior" acestuia, nepăcătos comparativ cu el. În acest fel, specialitatea devine simultan un mijloc şi un scop. Căci ea nu numai că desparte, dar serveşte deopotrivă ca temei pe baza căruia atacul împotriva celor care par „inferiori" celui special e „just" şi „firesc". Cei speciali se simt slabi şi fragili datorită diferenţelor, căci ce îi face speciali este duşmanul lor. Dar ei îi protejează duşmănia şi îl numesc „prieten". În numele lui se luptă cu universul, căci nu au nimic mai scump pe lume.
5. Specialitatea e marea dictatoare a deciziilor greşite. Iată marea iluzie de sine - a ta şi a fratelui tău. Şi iată ce face trupul drag şi demn de-a fi păstrat. Specialitatea trebuie apărată. Iluziile o pot ataca şi o şi atacă. Căci ceea ce trebuie să devină fratele tău ca tu să îţi păstrezi specialitatea e o iluzie. Cel „mai prejos" decât tine trebuie atacat, ca specialitatea ta să poată trăi de pe urma înfrângerii sale. Căci specialitatea e triumf, iar victoria ei e înfrângerea şi ruşinea fratelui tău. Cum poate să trăiască, cu toate păcatele tale asupra lui? Şi cine trebuie să îi fie învingătorul, dacă nu tu?
6. Ai putea să îţi urăşti fratele dacă ai fi ca el? L-ai mai putea ataca dacă ţi-ai da seama că, împreună, călătoriţi spre acelaşi ţel? Nu l-ai ajuta să îl atingă în orice fel ai mai putea, dacă ai percepe că reuşita lui e reuşita ta? Tu eşti duşmanul lui în specialitate; prietenul lui, într-un scop împărtăşit. Specialitatea nu poate să împărtăşească niciodată, căci depinde de ţeluri pe care numai tu le poţi atinge. Iar el trebuie să nu le atingă niciodată, căci altfel ţelul tău e compromis. Poate iubirea să aibă un înţeles acolo unde ţelul e triumful? Şi ce decizie poţi lua pentru asta, care să nu îţi facă ţie rău?
7. Fratele tău e prietenul tău pentru că Tatăl lui l-a creat ca tine. Nu există nicio diferenţă. I-ai fost dat fratelui tău ca iubirea să îi poată fi acordată, nu blocată. Ce ţii şi nu dai o să pierzi. Dumnezeu vi S-a dat ţie şi fratelui tău, şi reamintirea acestui lucru e singurul scop pe care îl împărtăşiţi acum. Şi este, aşadar, singurul scop pe care îl ai. Oare ţi-ai putea ataca fratele dacă ai alege să nu vezi între voi niciun fel de specialitate? Uită-te cu sinceritate la ce te face să îţi primeşti fratele cu o căldură numai parţială sau la ce te face să socoţi că ţi-ar fi mai bine separat. Nu e oare convingerea că relaţia voastră îţi limitează specialitatea? Şi nu e acesta „duşmanul" care vă face pe amândoi iluzii unul pentru altul?
8. Frica de Dumnezeu şi de fratele tău provine din fiece credinţă nerecunoscută în specialitate. Căci îi ceri fratelui tău să se plece în faţa ei în ciuda voii sale. Şi Dumnezeu Însuşi trebuie să îi dea cinstea cuvenită, ori te vei răzbuna. De aici provine fiece izbucnire de răutate, fiece acces de ură şi fiece dorinţă de-a vă separa. Căci, aici, scopul pe care îl împărtăşeşti cu fratele tău vă devine obscur la amândoi. Te opui acestui curs pentru că te învaţă că tu şi fratele tău sunteţi la fel. Nu aveţi scop care să nu fie acelaşi, nici pe care Tatăl vostru să nu îl împărtăşească cu voi. Căci relaţia voastră a fost purificată de obiective speciale. Vrei acum să zădărniceşti obiectivul sfinţeniei pe care i l-a dat Cerul? Ce perspectivă pot să aibă cei speciali, care nu se schimbă la fiece lovitură aparentă pe care şi-o aplică, la fiece afront pe care şi-l aduce, la fiece judecată închipuită pe care şi-o administrează?
9. Cei ce sunt speciali trebuie să apere iluziile de adevăr. Căci ce e specialitatea, dacă nu un mod de-a ataca Voia lui Dumnezeu? Nu îţi iubeşti fratele cât timp o aperi pe ea împotriva lui. Iată ce atacă el şi ocroteşti tu. Acesta e câmpul luptei pe care o duci împotriva lui. Aici el trebuie să îţi fie duşman, nu prieten. Nicicând nu va putea să fie pace între diferiţi. El e prietenul tău pentru că sunteţi acelaşi.
„A COURSE IN MIRACLES”
