1. Trupul nu e decât un suport pentru dezvoltarea aptitudinilor, complet independent de scopul în care sunt folosite ele. Asta e o decizie. Efectele deciziei eului în această privinţă sunt atât de evidente, încât nu e nevoie să intrăm în amănunte, dar decizia Spiritului Sfânt de-a folosi trupul doar pentru comunicare are o legătură atât de directă cu vindecarea, încât trebuie clarificată. E evident că vindecătorul nevindecat nu îşi înţelege propria vocaţie.
2. Numai minţile comunică. Deoarece eul nu poate distruge impulsul de-a comunica, acesta fiind totodată impulsul de-a crea, nu te poate învăţa decât că trupul poate atât să comunice, cât şi să creeze, neavând nevoie, aşadar, de minte. Eul încearcă astfel să te înveţe că trupul se poate purta exact ca mintea, fiind deci autonom. Am învăţat însă că purtarea nu e nici nivelul predării, nici al învăţării, de vreme ce te poţi purta în concordanţă cu ceea ce nu crezi. O asemenea purtare însă te va slăbi ca profesor şi student, pentru că - după cum s-a subliniat în repetate rânduri - predai ceea ce crezi. O lecţie inconsecventă va fi predată slab şi învăţată slab. Dacă predai, deopotrivă, boala şi vindecarea, eşti un profesor slab şi un student slab.
3. Vindecarea e singura aptitudine pe care şi-o poate dezvolta fiecare şi pe care trebuie să şi-o dezvolte fiecare pentru a fi vindecat. Vindecarea e forma de comunicare a Spiritului Sfânt în lumea aceasta, şi singura pe care o acceptă. El nu recunoaşte alta, pentru că nu acceptă confuzia eului între minte şi trup. Minţile pot comunica, dar nu pot leza. Trupul, în slujba eului, poate leza alte trupuri, dar nu o poate face decât dacă l-ai confundat deja cu mintea. Această situaţie poate fi folosită şi ea fie pentru vindecare, fie pentru magie, dar trebuie să ţii minte că magia implică întotdeauna credinţa că vindecarea e dăunătoare. Credinţa aceasta e premisa ei total dementă, şi purcede în consecinţă.
4. Vindecarea nu face decât să întărească. Magia încearcă întotdeauna să slăbească. Vindecarea nu percepe în vindecător ceva ce nu împărtăşesc cu el toţi ceilalţi. Magia vede mereu ceva „special" în vindecător, pe care acesta crede că îl poate dărui cuiva care nu îl are. Poate crede că darul îi vine de la Dumnezeu, dar e clar că nu Îl înţelege pe Dumnezeu de crede că i-a dat ceva ce altora le lipseşte.
5. Spiritul Sfânt nu lucrează întâmplător, iar vindecarea ce vine de la El reuşeşte întotdeauna. Dacă vindecătorul nu vindecă prin El de fiecare dată, rezultatele vor varia. Dar vindecarea însăşi este consecventă, din moment ce numai consecvenţa e lipsită de conflict şi numai cei lipsiţi de conflict sunt întregi. Acceptând excepţiile şi recunoscând că uneori poate să vindece şi alteori nu poate, vindecătorul acceptă - evident - inconsecvenţa. Prin urmare, e în conflict şi predă conflict. Poate oare ceva dumnezeiesc să nu fie pentru toţi şi pentru totdeauna? Iubirea e incapabilă de excepţii. Ideea de excepţii pare să aibă înţeles numai dacă există frică. Excepţiile sunt înfricoşătoare pentru că le face tocmai frica. Expresia „vindecător înfricoşat" e o contradicţie în termeni şi este, aşadar, o noţiune al cărei înţeles l-ar putea percepe numai o minte în conflict.
6. Frica nu înveseleşte. Vindecarea - da. Frica face întotdeauna excepţii. Vindecarea - niciodată. Frica produce disociere, pentru că provoacă separare. Vindecarea produce întotdeauna armonie, pentru că decurge din întregire. E predictibilă pentru că se poate conta pe ea. Se poate conta pe tot ce e dumnezeiesc, pentru că tot ce e dumnezeiesc e întru totul real. Pe vindecare se poate conta pentru că e inspirată de Vocea Sa şi concordă cu legile Sale. Dar, dacă vindecarea este consecventă, nu poate fi înţeleasă inconsecvent. Înţelegerea înseamnă consecvenţă pentru că Dumnezeu înseamnă consecvenţă. Acesta fiind înţelesul Său, e totodată şi al tău. Înţelesul tău nu poate să nu concorde cu al Său, pentru că tot înţelesul tău - şi singurul tău înţeles - provine dintr-al Său şi este ca al Său. Dumnezeu nu poate să nu concorde cu El Însuşi, iar tu nu poţi să nu concorzi cu El. Nu îţi poţi separa Sinele de Creatorul tău, Care te-a creat împărtăşindu-Şi Fiinţa cu tine.
7. Vindecătorul nevindecat vrea recunoştinţă de la fraţii lui, dar nu le este recunoscător la rândul lui. Căci crede că le dă ceva şi nu primeşte, în schimb, ceva la fel de dezirabil. Predarea lui e limitată căci învaţă atât de puţin. Lecţia lui de vindecare e limitată de propria lui nerecunoştinţă, care e o lecţie de boală. Adevărata învăţare e constantă şi de o putere de schimbare atât de vitală, încât un Fiu de-al lui Dumnezeu poate să îşi recunoască puterea într-o clipită şi să schimbe lumea în clipa următoare. Căci, schimbându-şi mintea, a schimbat cel mai puternic instrument de schimbare ce i s-a dat vreodată. Asta nu contrazice nicidecum caracterul neschimbător al minţii, după cum a creat-o Dumnezeu, dar tu crezi că ai schimbat-o cât timp înveţi prin eu. Ajungi astfel într-o situaţie în care e nevoie să înveţi o lecţie aparent contradictorie: trebuie să înveţi să îţi schimbi mintea în privinţa minţii tale. Numai aşa poţi să înveţi că e neschimbătoare.
8. Când vindeci, exact asta înveţi. Recunoşti mintea neschimbătoare în fratele tău realizând că nu se poate să îşi fi schimbat mintea. Iată cum percepi Spiritul Sfânt din el. Doar Spiritul Sfânt din el nu Îşi schimbă Mintea niciodată. Fratele însuşi crede că poate să o facă, căci altfel nu s-ar percepe bolnav. De aceea, nu ştie ce e Sinele lui. Dacă vezi doar ce e neschimbător în el, nu l-ai schimbat în realitate. Schimbându-ţi mintea în legătură cu a lui în locul lui, îl ajuţi să desfacă schimbarea pe care crede eul lui că a făcut-o în el.
9. Aşa cum poţi să auzi două voci, tot aşa poţi să vezi în două feluri. Unul dintre ele îţi arată un chip, sau un idol, pe care îl poţi venera de frică, dar nu îl vei iubi. Celălalt îţi arată numai adevărul, pe care îl vei iubi pentru că îl vei înţelege. Înţelegerea e apreciere, căci cu cele înţelese poţi să te identifici şi, făcându-le parte din tine, le-ai acceptat cu iubire. Iată cum te-a creat Dumnezeu: înţelegându-te, apreciindu-te şi iubindu-te. Eul e total incapabil să înţeleagă aşa ceva, pentru că nu înţelege, nu apreciază şi nu iubeşte ce făureşte. El încorporează ca să ia. El crede literalmente că sporeşte de fiecare dată când lipseşte pe cineva de ceva. Am vorbit deseori de sporul Împărăţiei prin creaţiile tale, care pot fi create numai cum ai fost creat tu. Toată slava şi bucuria deplină care este Împărăţia se află în tine ca să o dai. Oare nu vrei să o dai?
10. Nu îţi poţi uita Tatăl căci eu sunt cu tine şi nu ÎI pot uita. A mă uita pe mine înseamnă a te uita pe tine şi pe Cel Ce te-a creat. Fraţii noştri sunt uituci. Iată de ce au nevoie de la tine de amintirea mea şi a Celui Care m-a creat. Prin această amintire, le poţi schimba mintea în privinţa lor, după cum ţi-o pot schimba şi eu pe a ta. Mintea ta e o lumină atât de puternică, încât te poţi uita într-ale lor şi le poţi lumina, după cum ţi-o pot lumina şi eu pe a ta. Nu vreau să îmi împărtăşesc trupul în comuniune pentru că ar însemna să nu împărtăşesc nimic. Oare aş încerca să împărtăşesc o iluzie cu copiii preasfinţi ai unui Tată preasfânt? Mintea însă vreau să mi-o împărtăşesc cu tine pentru că suntem de o Minte şi Mintea aceea e a noastră. Vezi doar Mintea aceasta pretutindeni, căci numai ea e pretutindeni şi în toate. E totul pentru că înglobează toate lucrurile în ea. Fericiţi voi, cei ce nu percepeţi decât asta, căci nu percepeţi decât ce e adevărat.
11. Vino, aşadar, la mine şi învaţă adevărul din tine. Mintea pe care o împărtăşim e împărtăşită de toţi fraţii noştri şi, când îi vom vedea cu adevărat, vor fi vindecaţi. Lasă-ţi mintea să se răsfrângă cu a mea asupra minţilor lor şi, prin recunoştinţa pe care le-o arătăm, să îi facem conştienţi de lumina din ei. Lumina aceasta se va răsfrânge înapoi asupra ta şi asupra întregii Fiimi, căci acesta e darul cuvenit pe care I-l oferi lui Dumnezeu. El îl va accepta şi îl va da Fiimii, căci e acceptabil Lui, şi Fiilor Lui prin urmare. Iată adevărata comuniune cu Spiritul Sfânt, Care vede altarul lui Dumnezeu în fiecare şi, aducându-ţi-l spre apreciere, te invită să Îl iubeşti pe Dumnezeu şi să Îi iubeşti creaţia. Poţi aprecia Fiimea doar ca tot unitar. Asta face parte din legea creaţiei şi guvernează, de aceea, toată gândirea.
“A Course in Miracles”
