1. Am spus că, fără proiecţie, nu poate exista mânie, dar e la fel de adevărat că, fără extensie, nu poate exista iubire. Se reflectă aici o lege fundamentală a minţii, una care operează deci mereu. E legea prin care creezi şi ai fost creat. E legea ce unifică Împărăţia şi o ţine în Mintea lui Dumnezeu. Pentru eu, legea e percepută ca mijloc de-a se debarasa de ceva nedorit. Pentru Spiritul Sfânt, e legea fundamentală a împărtăşirii, prin care dai lucrul preţuit ca să îl păstrezi în minte. Pentru Spiritul Sfânt, e legea extensiei. Pentru eu, e legea văduvirii. Ea produce abundenţă sau carenţă, de aceea, după cum alegi să o aplici. Alegerea e la latitudinea ta, dar decizia de-a folosi sau nu legea nu e la latitudinea ta. Fiecare minte trebuie să proiecteze sau să extindă, căci numai aşa trăieşte, iar fiecare minte este viaţă.
2. Înainte de-a se putea desface, în final, asocierea inevitabilă dintre proiecţie şi mânie, trebuie să se înţeleagă pe deplin cum foloseşte eul proiecţia. Eul încearcă mereu să păstreze conflictul. E foarte ingenios când e vorba să născocească modalităţi ce par să diminueze conflictul, pentru că nu vrea să consideri conflictul atât de intolerabil, încât să insişti să renunţi la el. Eul încearcă, aşadar, să te convingă că el te poate elibera de conflict, ca nu cumva să renunţi la eu şi să te eliberezi. Folosind versiunea lui deformată a legilor lui Dumnezeu, eul foloseşte puterea minţii doar ca să zădărnicească adevăratul scop al minţii. El proiectează conflictul din mintea ta la alte minţi, într-o încercare de-a te convinge că ai scăpat de problemă.
3. Această încercare comportă două greşeli majore. Mai întâi, la strict vorbind, conflictul nu poate fi proiectat pentru că nu poate fi împărtăşit. Orice încercare de-a păstra o parte din el şi de-a scăpa de-o altă parte nu înseamnă de fapt nimic. Aminteşte-ţi că un profesor în conflict e un profesor slab şi un student slab. Lecţiile lui sunt confuze, iar valoarea lor de transfer e limitată de confuzia lui. A doua greşeală e ideea că poţi scăpa de ceva nedorit dându-l pur şi simplu. Dându-l însă îl păstrezi. Convingerea că, văzându-l în afară, l-ai exclus din interior e o completă distorsiune a puterii extinderii. Iată de ce, cei ce proiectează veghează la propria lor siguranţă. Se tem că proiecţiile lor se vor întoarce şi le vor face numai rău. Crezând că şi-au şters proiecţiile din minte, mai cred şi că proiecţiile încearcă să li se furişeze înapoi în minte. De vreme ce proiecţiile nu au plecat din mintea lor, sunt nevoiţi să desfăşoare o activitate constantă pentru a nu recunoaşte acest lucru.
4. Nu poţi perpetua o iluzie la adresa altuia fără să o perpetuezi la adresa ta. E ceva fără ieşire, căci e imposibil să fragmentezi mintea. A fragmenta înseamnă a rupe în bucăţi, iar mintea nu poate nici să atace, nici să fie atacată. Credinţa că poate, o greşeală pe care eul o face tot mereu, stă la baza întregului mod în care foloseşte proiecţia. El nu înţelege ce e mintea, şi deci nu înţelege ce eşti tu. Dar existenţa lui depinde de mintea ta, căci eul e o credinţă a ta. Eul e o confuzie de identificare. Din cauză că nu a avut niciodată un model consecvent, nu s-a dezvoltat consecvent niciodată. E produsul aplicării greşite a legilor lui Dumnezeu de nişte minţi distorsionate care îşi folosesc greşit puterea.
5. Nu te teme de eu. El depinde de mintea ta şi, aşa cum l-ai făcut crezând în el, tot aşa îl poţi şi spulbera retrăgându-i credinţa. Nu proiecta asupra altcuiva răspunderea credinţei tale în el, căci îţi vei păstra credinţa. Când vei fi dispus să îţi accepţi răspunderea exclusivă pentru existenţa eului, vei fi lăsat deoparte toată mânia şi tot atacul, căci vin dintr-o încercare de-a proiecta răspunderea propriilor tale greşeli. Dar, odată ce ai acceptat că greşelile îţi aparţin, nu le păstra. Predă-le repede Spiritului Sfânt să le desfacă total, ca toate efectele lor să dispară din mintea ta şi din Fiime în ansamblu.
6. Spiritul Sfânt te va învăţa să percepi dincolo de ce crezi, căci adevărul e mai presus de credinţă şi percepţia Lui e adevărată. Eul poate fi uitat complet în orice clipă, fiind o credinţă total incredibilă, şi nimeni nu poate păstra o credinţă pe care a judecat-o de necrezut. Cu cât înveţi mai mult despre eu, cu atât îţi vei da mai bine seama că nu poate fi crezut. Incredibilul nu poate fi înţeles pentru că e de necrezut. Lipsa de înţeles a unei percepţii bazate pe incredibil e evidentă, dar se poate să nu recunoşti că e mai presus de credinţă, pentru că a fost făcută prin credinţă.
7. Acest curs urmăreşte să te înveţe că eul e de necrezut şi va fi de necrezut pe vecie. Tu, care ai făcut eul crezând ceva de necrezut, nu poţi face această judecată singur. Acceptând Ispăşirea pentru tine, decizi în defavoarea credinţei că poţi fi singur, spulberând astfel ideea separării şi afirmându-ţi adevărata identificare cu întreaga Împărăţie ca parte din tine, literalmente. Această identificare e mai presus atât de îndoială, cât şi de credinţă. Întregimea ta nu are limite pentru că fiinţa este infinitul.
“A Course in Miracles”
