1. Motivaţia învăţării acestui Curs nu e cunoaşterea. Ci pacea. Aceasta e condiţia preliminară cunoaşterii pentru simplul motiv că cei aflaţi în conflict nu sunt într-o stare de pace, iar pacea e condiţia cunoaşterii pentru că e condiţia Împărăţiei. Cunoaşterea poate fi restabilită doar când îi satisfaci condiţiile. Nu e vorba de un târg încheiat de Dumnezeu, Care nu Se târguieşte. Ci doar de rezultatul întrebuinţării greşite a legilor Lui în folosul unei voi închipuite care nu este a Lui. Cunoaşterea e Voia Lui. Dacă te opui Voii Lui, cum poţi să ai cunoaştere? Ţi-am spus ce îţi oferă cunoaşterea, dar poate nu îl consideri încă un lucru întru totul dezirabil. Dacă l-ai considera, nu ai fi atât de gata să îl arunci de îndată ce îţi cere eul să i te supui.
2. Deşi distragerile eului par să îţi conturbe învăţarea, eul nu are puterea să te distragă dacă nu îi dai tu puterea să o facă. Vocea eului e o halucinaţie. Nu te poţi aştepta să îţi spună: „Nu sunt real". Nu ţi se cere însă să îţi spulberi halucinaţiile de unul singur. Ţi se cere doar să le evaluezi în funcţie de rezultatele pe care le au pentru tine. Dacă nu le vrei pe motivul pierderii păcii, îţi vor fi înlăturate din minte.
3. Fiecare reacţie la eu e o chemare la război, iar războiul chiar că te văduveşte de pace. Numai că în acest război nu există adversar. Iată cum trebuie să reinterpretezi realitatea ca să îţi asiguri pacea - singura reinterpretare pe care trebuie să o efectuezi vreodată. Cei pe care îi percepi ca adversari fac parte din pacea ta, la care renunţi când îi ataci. Cum poţi să ai lucrul la care renunţi? Îl împărtăşeşti ca să îl ai, dar nu renunţi la el tu însuţi. Când renunţi la pace, te excluzi din ea. Asta e o condiţie atât de străină de Împărăţie, încât nu poţi înţelege starea care domneşte în interiorul ei.
4. Învăţătura ta de până acum trebuie să te fi învăţat greşit, pur şi simplu pentru că nu te-a făcut fericit. Chiar şi numai pe această bază i-ar trebui contestată valoarea. Dacă învăţarea urmăreşte producerea unei schimbări, acesta fiind scopul pe care îl urmăreşte întotdeauna, eşti mulţumit oare de schimbările pe care ţi le-a adus ce-ai învăţat? Nemulţumirea de rezultatele învăţării e un indiciu că învăţarea a eşuat, de vreme ce înseamnă că nu ai dobândit ce ai vrut.
5. Programa Ispăşirii este opusul programei pe care ţi-ai stabilit-o tu, dar şi rezultatul ei e tot aşa. Dacă rezultatul programei tale te-a făcut nefericit şi vrei altul, e evident că se impune o schimbare de programă. Prima schimbare ce trebuie introdusă e o schimbare de direcţie. O programă care are sens nu poate fi inconsecventă. Dacă e concepută de doi profesori care cred în idei diametral opuse, nu poate fi integrată. Dacă e implementată simultan de aceşti doi profesori, ei nu vor reuşi decât să se conturbe. Se va ajunge astfel la fluctuaţie, dar nu şi la schimbare. Nestatornicii nu au direcţie. Nu pot să aleagă una pentru că nu pot să renunţe la cealaltă, chiar dacă aceasta nu există. Programa lor contradictorie îi învaţă că toate direcţiile există, dar nu le dă nicio bază raţională pe care să aleagă.
6. Înainte de-a deveni posibilă o adevărată schimbare de direcţie, trebuie recunoscută pe deplin totala lipsă de sens a unei asemenea programe. Nu poţi să înveţi simultan de la doi profesori care nu concordă absolut deloc, în nicio privinţă. Programa lor reunită propune o materie imposibil de învăţat. Ei îţi predau lucruri total diferite în moduri total diferite, care ar fi posibile dacă nu te-ar învăţa amândoi tocmai despre tine. Nicicare dintre ei nu îţi afectează realitatea, dar - dacă îi asculţi pe amândoi - mintea îţi va fi împărţită în ce priveşte realitatea ta.
„A COURSE IN MIRACLES”
