Ţie să îţi fie toată cinstea, prin El; şi, prin El, lui Dumnezeu.
1. Ce vrei? Lumina sau întunericul, cunoaşterea sau ignoranţa sunt ale tale, dar nu amândouă. Opuşii trebuie reuniţi, nu despărţiţi. Căci separarea lor e numai în mintea ta şi sunt reconciliaţi prin unire, ca tine. În unire, tot ce nu e real trebuie să dispară, căci adevărul e unire. Aşa cum întunericul dispare în lumină, tot aşa şi ignoranţa se stinge când apare cunoaşterea. Percepţia este mijlocul prin care ignoranţa e adusă la cunoaştere. Dar percepţia trebuie să fie lipsită de amăgire, căci devine altfel mesagerul ignoranţei, şi nu un ajutor în căutarea adevărului.
2. Căutarea adevărului nu e decât onesta căutare a tot ce perturbă adevărul. Adevărul este. Nu poate fi nici pierdut, nici căutat, nici găsit. El este, indiferent unde eşti, fiind în tine. Pentru tine însă, el poate fi real sau fals, recunoscut sau nerecunoscut. Dacă îl ascunzi, îţi devine ireal pentru că l-ai ascuns şi te-ai înconjurat de frică. Sub fiecare piatră unghiulară a fricii pe care ţi-ai ridicat smintitul sistem de convingeri stă ascuns adevărul. Dar nu poţi să cunoşti acest lucru, căci - ascunzând adevărul în frică - nu vezi niciun motiv să crezi că, cu cât te uiţi mai mult la frică, cu atât o vezi mai puţin şi îţi devine mai clar ceea ce încearcă să ascundă.
3. Nu e posibil să convingi necunoscătorii că sunt cunoscători. Din punctul lor de vedere, nu e adevărat. Dar e adevărat pentru că Dumnezeu cunoaşte acest lucru. E limpede că avem de-a face cu două puncte de vedere opuse privind ce sunt „necunoscătorii". Pentru Dumnezeu, necunoaşterea e imposibilă. Prin urmare, ea nu e un punct de vedere, ci o credinţă în ceva ce nu există. Necunoscătorii nu au decât această credinţă şi, prin ea, se înşeală în privinţa lor. S-au definit aşa cum nu au fost creaţi. Creaţia lor nu a fost un punct de vedere, ci o certitudine. Incertitudinea adusă la certitudine nu păstrează nicio condamnare a realităţii.
4. Am scos în evidenţă, până acum, aducerea nedezirabilului la dezirabil; ce nu vrei la ce vrei. Îţi vei da seama că mântuirea trebuie să îţi parvină în acest fel, dacă stai să te gândeşti ce e disociaţia. Disociaţia e un proces de gândire distorsionat, cu ajutorul căruia se menţin concomitent două sisteme de convingeri care nu pot coexista. Dacă sunt reunite, devine imposibil să fie acceptate amândouă. Dar, dacă unul e ţinut în întuneric, ferit de celălalt, separarea lor pare să le ţină vii pe amândouă şi egale ca realitate. Unirea lor devine astfel sursa fricii, căci - dacă se întrunesc - unul dintre ele nu va putea să fie acceptat. Nu le poţi avea pe amândouă, căci se neagă reciproc. Separat, faptul acesta se pierde din vedere, căci fiecare în parte, într-un loc separat, poate fi crezut cu fermitate. Reuneşte-le, şi faptul deplinei lor incompatibilităţi îţi va fi evident numaidecât. Unul va dispărea, pentru că celălalt va fi văzut în acelaşi loc.
5. Lumina nu poate intra în întuneric când o minte crede în întuneric şi nu vrea să se desprindă de el. Adevărul nu luptă cu ignoranţa şi iubirea nu atacă frica. Ce nu are nevoie de protecţie nu se apără. Apărarea e invenţia ta. Dumnezeu nu o cunoaşte. Spiritul Sfânt foloseşte mecanismele de apărare în folosul adevărului doar pentru că le-ai făcut împotriva acestuia. Felul în care le percepe El, potrivit scopului Său, le schimbă pur şi simplu într-o invitaţie adresată lucrului pe care l-ai atacat cu ele. Mijloacele de apărare, ca toate câte ai făurit, trebuie îndreptate cu blândeţe spre binele tău, traduse de Spiritul Sfânt din mijloace de autodistrugere în mijloace de conservare şi eliberare. Sarcina Lui e colosală, dar puterea lui Dumnezeu este cu El. De aceea, pentru El este atât de uşoară, încât s-a îndeplinit în clipa în care I s-a dat de îndeplinit pentru tine. Nu îţi amâna revenirea la pace întrebându-te cum poate El să realizeze ce I-a cerut Dumnezeu. Lasă asta pe seama Celui Care ştie. Nu ţi se cere să împlineşti sarcini colosale. Nu ţi se cere să faci decât puţinul pe care ţi-l sugerează El, având doar atât de puţină încredere în El cât e necesar să crezi că, dacă ţi-o cere El, o poţi face. Vei vedea cât de uşor se poate îndeplini tot ce îţi cere.
6. Spiritul Sfânt îţi cere doar un lucru: să Îi aduci fiecare secret pe care l-ai zăvorât de El. Deschide-I fiecare uşă şi pofteşte-L să intre în întuneric şi să îl împrăştie cu lumina Lui. La cererea ta, El intră cu bucurie. Şi aduce lumină în întuneric, dacă Îi faci întunericul accesibil. Dar nu poate vedea ce Îi ascunzi. El vede pentru tine şi, dacă nu priveşti cu El, nu poate să vadă. Viziunea lui Cristos nu e numai pentru El, ci pentru El cu tine. Adu-I, aşadar, toate gândurile întunecate şi secrete, şi priveşte-le cu El. El deţine lumina, iar tu, întunericul. Ele nu pot coexista când Vă uitaţi Amândoi la ele. Judecata Lui trebuie să prevaleze, şi ţi-o va da când îţi vei uni percepţia cu a Lui.
7. Vederea efectuată împreună cu El e modul în care înveţi să împărtăşeşti cu El interpretarea percepţiei ce duce la cunoaştere. Nu poţi să vezi singur. Împărtăşirea percepţiei cu Cel pe Care ţi L-a dat Dumnezeu te învaţă cum să recunoşti ce vezi. E recunoaşterea faptului că niciunul dintre lucrurile pe care le vezi nu are înţeles de unul singur. Vederea efectuată împreună cu El îţi va arăta că tot înţelesul, inclusiv al tău, nu e dobândit văzând dublu, ci fuzionând totul, cu blândeţe, într-un singur înţeles, într-un singur sentiment şi într-un singur scop. Dumnezeu are un singur scop pe care îl împărtăşeşte cu tine. Viziunea singulară pe care ţi-o oferă Spiritul Sfânt îţi va aduce în minte această unitate cu o claritate şi o strălucire atât de intense, încât nu vei putea dori, pentru nimic în lume, să nu accepţi ce vrea Dumnezeu să ai. Priveşte-ţi voia, acceptând-o ca a Sa, cu toată Iubirea Sa acceptată ca a ta. Ţie să îţi fie toată cinstea, prin El; şi, prin El, lui Dumnezeu.
“A Course in Miracles”
