Vorbind Cu Dumnezeu - Truth and Healing

Numele Hristos semnifică activarea celei mai înalte părţi a minţii,  cea Divină,  Angelică şi pură, cea mai înaltă treaptă de înţelepciune, atinsă de mintea omenească vreodată.

Aşa este.

Însă, am vorbit şi despre cele două părţi ale minţii omului –  Hristos, exemplul Celui Mai Înalt Grad de Înţelepciune şi Diavolul ,ce reprezintă partea întunecată ori cel mai jos gând.

Pentru a putea înţelege cât mai corect exemplul pregătit, încearcă să îţi imaginezi mintea omului (creierul), împărţit pe din două.

În partea dreaptă vei găsi harul cu care aţi fost înzestraţi:

imaginaţia, creativitatea, bucuria, toleranţa, iubirea şi recunoştinţa, care au fost numite cântecul sufetului şi care este veşnic tânăr. 

Parte ce nu doar aşteaptă, ba chiar imploră să fie descoperită. 

Iar în partea stângă, rămânând :

logica umană limitată, dreptatea, corectitudinea, gândirea matematică, relativistă,

acolo unde „cel mai mare este şi cel mai tare“,stresul ,depresiile, gândurile de panică, de furt sau avort. Parte ce dezvoltă invidie, mândrie, relaţii închise familiale şi sociale, care împing omul către o in-voluţie spirituală, întemniţarea propriului sine, crimă, ură, iar în cele din urmă autodistrugere.

Pe parcursul călătoriei evoluţiei umane, subiect pe care-l vom dezvolta mai târziu, există anumite etape ale dezvoltării conştienţei. Coborârea diavolului la voi, se referă la etapa în care veţi creşte în cunoştinţă în ambele situaţii, în Hristos şi în diavol. Vă veţi dezvolta mintea în totalitate, totuşi, veţi fi predispuşi să cădeţi în partea întunecată, datorită instinctului vostru de natură pământească.

Deoarece, asta vedeţi la mai marii voştri învăţaţi care vă conduc. Însă, ei sunt mai puţin învăţaţi şi mai mult informaţi! Ei plătesc oameni care să lucreze la imaginea lor. Ei nu sunt imaginea lor, nu sunt Adevăr, sunt minciună!

Voi, fiţi dar Adevărul Meu, ca să nu deveniţi minciuna lor. În ciuda aparenţelor, voi nu v-aţi născut în păcat, ci în neştiinţă (aveţi memoriile şterse).

Misiunea voastră pe pământ e cea de a vă reaminti Cine aţi fost înainte să vă naşteţi acolo.

Doamne cât Adevăr grăieşti.

Mă bucur că rostim împreună aceste Adevăruri.

De ce trimiţi atâtea mesaje omenirii, dacă nimeni nu le ia în seamă?

Mesajele Mele fac parte din Planul Meu cu voi.

Şi le veţi lua în seamă, mai devreme sau mai târziu.

De ce alegi să o faci?

Pentru că v-am creat Conştienţe libere, Asemeni Mie! Sunteţi Conştienţe de Lumină pură şi Strălucitoare!

Sarcina voastră este să alegeţi să fiţi Asemeni Mie, ca să trăiţi în veci.

Aşadar, cum termin de scris o întrebare, mintea mea creează, fără a interveni eu direct, şi răspunsul. Aş putea continua aşa la nesfârşit? Acesta este Dumnezeu?

Da, ai putea continua aşa până la sfârşitul zilelor tale şi tot nu vei putea să Mă cunoşti în Totalitate. Acesta este şi nu este Dumnezeu! Pentru că, Dumnezeu nu se poate descoperi doar în „ceva“ din Lucrarea Lui.

Dumnezeu este toată Lucrarea Lui.

El este tot Ceea Ce ştiţi şi tot Ceea Ce nu ştiţi căci, cum aţi putea voi auzi Ceea Ce nu este sunet, cum aţi putea privi Ceea Ce nu este imagine şi cum aţi putea pipăi Ceea Ce nu poate fi atins?

La ce crezi tu că M-am referit, scriind în cartea Apocalipsei, referitor la semnul fiarei că, cei ce vor fi de partea lui anti-Hrist,care vor lucra „împotriva“ Mea, vor purta un semn pe mână sau pe frunte, iar cei care vor fi de „partea“ Mea vor purta, deasemenea, un simbol, pe mâna dreaptă sau pe frunte?

Am ales să îţi ofer răspunsul la această întrebare, ce te-a frământat atâta vreme, cu toate că nu înţeleg ce te-a împiedicat să Mi-o adresezi până acum.

Nici eu nu ştiu.

Semnul fiarei de pe fruntea şi de pe mâna celor ce vor merge împotriva Mea simbolizează:

Mintea întunecată, închisă, cea care gândeşte strâmb, care este total căzută în dorinţa câştigării existenţei fizice cu orice preţ – care alege să trăiască doar în lumea aceasta şi atât.

Sufletele blocate în interiorul acestor conştienţe finite nu vor merge mai departe. Iar ele au ales asta cu mult timp înainte de a se naşte acolo.

Semnul de pe fruntea lor arată capul, mintea cu care gândesc.

Arată gândurile lor, creatoare de experienţe din viaţa lor.

semnul de pe mâna lor arată gândurile,transformate în experienţe!

Cu capul gândeşti, creezi gânduri, iar cu mâna aplici ceea ce mintea a gândit. Mâna materializează ceea ce mintea şi-a imaginat că ar putea crea. Dar dacă mintea este bolnavă şi creează astfel, un gând bolnav, mâna va materializa desigur, o experienţă fizică bolnavă, greşită sau incompletă.

În cazul celor care Mă vor urma, minţile lor vor lumina asemeni unor lanterne care luminează în întuneric...

Mâinile lor vor crea Gândurile Mele, care vor ajunge să fie gândurile lor proprii. 

Exact asta faci tu acum!

Încă mai crezi în destin?

Eu sunt destinul vostru! Iar soarta o creati voi înşivă. Căci universul răspunde cererilor voastre, după măsura mulţumirilor voastre.

Ţi-e teamă că îţi vei „întina“ trupul şi nu te voi mai primi la Mine în Împărăţia Mea?

Trupul tău va rămâne aici şi nu vei lua dincolo nimic din ceea ce ştii că ai fost pe pământ .

Vei lua cu tine numai Ceea Ce ştii că eşti tu cu Adevărat!

Încă nu te-ai convins care îţi este scopul în această lume?

Acum ştiu totul şi plâng.

Trezirea se produce atunci când sufletul reuşeşte a-şi controla mintea în totalitate.

Sunt mulţi oameni printre voi care  cred  că dacă citesc Biblia, dacă îndeplinesc cu stricteţe tot ceea ce scrie acolo, apoi trăiesc după cum au înţeles că vrea Dumnezeul lor ca ei să trăiască, vor fi mântuiţi. Însă ei sunt departe de desăvârşire...

Ei nu îşi deschid sufletele, ei citesc cu mintea!

Explică-mi aceeastă vorbă înţeleaptă:„Creatorul te-a creat pe tine, după Chipul şi Asemănarea Lui. Tu ai creat restul prin puterea pe care ţi-a dat-o.“2

Ar fi bine să înţelegi că te-am ales pentru a transmite mesajul Meu, pentru a deveni un mesager

al Meu şi am scris despre tine dinainte ca tu să cunoşti aceasta, dinainte să citeşti aceasta!

Ai scris despre mine? Unde?

. 

Am scris atât despre tine, cât şi despre mulţi alţii asemeni ţie, mesageri ai Mei şi luminători ai Luminii Mele impresionante:

„Şi de aceea te-am ales pe tine ca mesager al Meu, pe tine şi pe mulţi alţii. Pentru că acum,  în vremurile ce vor veni în curând , lumea va avea nevoie de multe trâmbiţe care să sune – va avea nevoie de multe voci care să rostească cuvintele Adevărului, dar şi de vindecarea după care tânjesc milioane de oameni“.

Vorbind Cu Dumnezeu - Truth and Healing – recomand a se lectura toată cartea, pentru cine rezonează cu acest tip de informaţii!

LECŢIILE IUBIRII

1.  Legătura dintre mânie şi atac e evidentă, dar legătura dintre mânie şi frică nu e întotdeauna atât de clară. Mânia implică întotdeauna proiectarea separării, care trebuie acceptată - în ultimă instanţă - ca proprie răspundere, şi nu ceva de care sunt învinuiţi alţii. Mânia nu poate apărea decât în cazul în care crezi că ai fost atacat, că atacul tău e justificat ca ripostă şi că nu eşti nicidecum răspunzător pentru el. Date aceste trei premise total iraţionale, trebuie să urmeze concluzia la fel de iraţională că un frate merită atac, şi nu iubire. Ce altceva te poţi aştepta să decurgă din nişte premise demente decât o concluzie dementă? O concluzie dementă se desface examinând soliditatea premiselor pe care se bazează. Nu poţi fi atacat, atacul nu are justificare şi eşti răspunzător pentru ce crezi.

2.  Ţi s-a cerut să mă iei ca model de învăţare, pentru că un exemplu extrem e un instrument didactic deosebit de util. Toţi predăm, şi predăm tot timpul. E o răspundere pe care ţi-o asumi inevitabil în momentul în care accepţi orice fel de premisă, şi nimeni nu îşi poate organiza viaţa fără să aibă un sistem de gândire. Odată ce ţi-ai construit un oarecare sistem de gândire, trăieşti potrivit acestuia şi îl predai. Deşi capacitatea ta de statornicie faţă de un sistem de gândire poate fi prost plasată, e tot o formă de credinţă şi poate fi redirecţionată.

I.  Mesajul răstignirii

1.  În scopul învăţării, să mai examinăm o dată răstignirea. Nu am stăruit înainte asupra ei din cauza conotaţiilor înfricoşătoare pe cere i le poţi asocia. Singurul lucru pe care am insistat până acum a fost acela că nu a reprezentat o formă de pedeapsă. Nimic însă nu poate fi explicat exclusiv în termeni negativi. Există o interpretare pozitivă a răstignirii, din care lipseşte cu desăvârşire orice frică şi
care predă, de aceea, o învăţătură total blajină, dacă e înţeleasă corect.

2.  Răstignirea nu e decât un exemplu extrem. Valoarea ei, ca a oricărui instrument didactic, stă numai în tipul de învăţare pe care îl facilitează. Ea poate fi, şi a fost, greşit înţeleasă. Şi asta numai din cauză că fricoşii sunt predispuşi să perceapă fricos. Ţi-am spus deja că poţi să recurgi oricând la mine să îmi împărtăşeşti decizia şi, împărtăşind-o, să o întăreşti. Ţi-am mai spus că răstignirea a fost ultima călătorie inutilă pe care trebuie să o întreprindă Fiimea şi că ea reprezintă eliberarea de frică pentru oricine o înţelege. Deşi am insistat înainte numai pe înviere, nu am clarificat atunci scopul răstignirii şi modul în care a dus de fapt la înviere. Cu toate acestea, ea are de adus o contribuţie categorică la viaţa ta şi, dacă o vei examina fără frică, te va ajuta să îţi înţelegi propriul rol de profesor.

3.  Reacţionezi probabil de ani de zile ca şi cum ai fi într-o continuă răstignire. E o tendinţă vizibilă a celor separaţi, care mereu refuză să vadă ce şi-au făcut cu mâna lor. Proiecţia înseamnă mânie, mânia provoacă agresiune, iar agresiunea stârneşte frică. Adevăratul înţeles al răstignirii stă în intensitatea aparentă a agresiunii unora dintre Fiii lui Dumnezeu asupra altuia. Desigur, e un lucru imposibil şi trebuie înţeles pe deplin ca lucru imposibil. Altfel, nu pot servi ca model de învăţare.

4.  În ultimă instanţă, agresiunea poate fi săvârşită numai asupra trupului. Nu încape îndoială că un trup poate agresa un altul, putând chiar să îl distrugă. Dar, dacă distrugerea însăşi e imposibilă, ce e destructibil nu poate fi real. De aceea, distrugerea lui nu justifică mânia. În măsura în care crezi că o justifică, accepţi premise false şi le predai altora. Mesajul pe care a fost menită să îl predea răstignirea a fost acela că nu e necesar să percepi o formă de agresiune în persecuţie, căci nu poţi fi persecutat. Dacă reacţionezi cu mânie, te identifici cu destructibilul şi te apreciezi, de aceea, în mod dement.

5.  Am explicat cât se poate de clar că sunt ca tine şi eşti ca mine, dar egalitatea noastră fundamentală poate fi demonstrată numai printr-o decizie comună. Eşti liber să te percepi persecutat dacă vrei. Când alegi însă să reacţionezi în felul acesta, ai putea să îţi aminteşti că eu am fost persecutat, după cum judecă lumea, şi nu am împărtăşit această evaluare. Şi, din cauză că nu am împărtăşit-o, nici nu am întărit-o. Am oferit, aşadar, o interpretare diferită a atacului, pe care vreau să o împărtăşesc cu tine. Dacă o vei crede, mă vei ajuta să o predau.

6.  Aşa cum am mai spus: „Cum predai, aşa vei învăţa". Dacă reacţionezi de parcă eşti persecutat, predai persecuţie. Nu e o lecţie pe care ar trebui să vrea să o predea un Fiu de-al lui Dumnezeu dacă e să îşi dea seama de propria lui mântuire. Predă, în schimb, desăvârşita ta imunitate, care e adevărul din tine, şi dă-ţi seama că nu poate fi agresată. Nu încerca să o protejezi tu însuţi, căci crezi că poate fi agresată. Nu ţi se cere să fii răstignit, un lucru ce a făcut parte din propria mea contribuţie didactică. Ţi se cere doar să îmi urmezi exemplul - în faţa unor tentaţii mult mai puţin extreme de-a percepe greşit - şi să nu le accepţi ca false justificări pentru mânie. Nu pot exista justificări pentru nejustificabil. Nu crede că există şi nu preda că există. Aminteşte-ţi mereu că ceea ce crezi vei şi preda. Crede cu mine, şi vom deveni egali ca profesori.

7.  Învierea ta este redeşteptarea ta. Eu sunt modelul de renaştere, dar renaşterea însăşi e doar mijirea în mintea ta a lucrului ce e deja în ea. Dumnezeu Însuşi l-a pus acolo şi, de aceea, e adevărat pentru totdeauna. Eu am crezut în el şi l-am acceptat, de aceea, ca adevărat pentru mine. Ajută-mă să îl predau fraţilor noştri în numele Împărăţiei lui Dumnezeu, dar crede mai întâi că e adevărat pentru tine, căci altfel vei preda greşit. Fraţii mei au dormit în timpul aşa-zisei „agonii din grădină", dar nu m-am putut supăra pe ei căci am ştiut că nu pot fi abandonat.

8.  Îmi pare rău când fraţii mei nu îmi împărtăşesc decizia de-a auzi o singură Voce, căci asta îi slăbeşte ca profesori şi ca studenţi. Dar ştiu că nu se pot trăda cu adevărat nici pe ei, nici pe mine, şi că tot pe ei trebuie să îmi zidesc biserica. Nu am de ales în această privinţă, căci numai voi puteţi fi temelia bisericii lui Dumnezeu. O biserică este acolo unde e altarul, şi prezenţa altarului e ceea ce face biserica să fie sfântă. Dacă o biserică nu inspiră iubire, are un altar ascuns care nu serveşte scopului pentru care l-a menit Dumnezeu. Trebuie să Îi întemeiez biserica pe voi, căci cei ce mă acceptă ca model sunt discipolii mei, literalmente. Discipolii sunt urmaşi şi, dacă modelul pe care îl urmează a ales să îi mântuiască de durere în toate privinţele, ar fi neînţelepţi să nu îl urmeze.

9.  Am ales, de dragul tău şi al meu, să demonstrez că agresiunea cea mai atroce, după judecata eului, este irelevantă. După cum judecă lumea aceste lucruri, dar nu după cum le cunoaşte Dumnezeu, am fost trădat, abandonat, bătut, sfâşiat şi, în final, ucis. Era clar că toate acestea s-au datorat doar proiecţiei altora asupra mea, de vreme ce nu făcusem niciun rău la nimeni şi îi vindecasem pe mulţi.

10.  Mai suntem egali ca studenţi, deşi nu e nevoie să trecem prin experienţe egale. Spiritul Sfânt Se bucură când poţi învăţa dintr-ale mele şi poţi fi redeşteptat de ele. Acesta e singurul lor rost şi singurul mod în care pot fi perceput ca fiind calea, adevărul şi viaţa. Când auzi o singură Voce, nu ţi se cere niciodată sacrificiu. Dimpotrivă, fiind în stare să auzi Spiritul Sfânt din alţii, poţi învăţa din experienţele lor şi poţi beneficia de pe urma lor, fără să le trăieşti direct tu însuţi. Căci Spiritul Sfânt e unul, şi oricine ascultă ajunge inevitabil să demonstreze calea Lui pentru toţi.

11.  Nu eşti persecutat, şi nici eu nu am fost. Nu ţi se cere să repeţi experienţele mele pentru că Spiritul Sfânt, pe Care Îl împărtăşim, face să nu fie necesar. Dar, ca să îmi foloseşti experienţele în mod constructiv, trebuie să urmezi tot exemplul meu şi să le percepi cum le percep eu. Fraţii mei şi ai tăi sunt angajaţi continuu în justificarea nejustificabilului. Singura mea lecţie, pe care trebuie să o predau cum am învăţat-o, este aceea că nicio percepţie în dezacord cu judecata Spiritului Sfânt nu poate fi justificată. M-am angajat să arăt adevărul acestui lucru într-un caz extrem, pur şi simplu pentru că urma să fie un bun instrument didactic pentru cei a căror tentaţie de-a ceda în faţa mâniei şi a agresiunii nu era atât de extremă. Voiesc, cu Dumnezeu, ca niciunul dintre Fiii Lui să nu sufere.

12.  Răstignirea nu poate fi împărtăşită pentru că e simbolul proiecţiei, dar învierea e simbolul împărtăşirii pentru că redeşteptarea fiecărui Fiu de-al lui Dumnezeu e necesară pentru a da Fiimii posibilitatea să îşi cunoască Întregimea. Doar asta e cunoaştere.

13.  Mesajul răstignirii e cât se poate de clar:
       Predă numai iubire, căci asta şi eşti.

14.  Dacă interpretezi răstignirea în orice alt fel, o foloseşti ca armă de atac, şi nu ca apelul la pace pentru care a fost menită. Apostolii au înţeles-o greşit deseori, din acelaşi motiv pentru care o înţelege greşit oricine. Propria lor iubire imperfectă i-a făcut vulnerabili la proiecţie şi, din propria lor frică, au vorbit de „urgia lui Dumnezeu" ca de arma Lui punitivă. Nici de răstignire nu au putut vorbi total fără mânie, căci propriul lor sentiment de vinovăţie îi făcuse mânioşi.

15.  Iată câteva exemple de gândire răsturnată din Noul Testament, deşi evanghelia lui nu e de fapt decât mesajul iubirii. Dacă Apostolii nu s-ar fi simţit vinovaţi, nu mi-ar fi putut atribui cuvintele: „N-am venit să aduc pace, ci sabie". E clar opusul a tot ce am predat. Nici reacţiile mele la Iuda nu s-ar fi putut descrie în felul în care le-au descris, dacă m-ar fi înţeles cu adevărat. Nu aş fi putut să spun „Prin sărutare-L vinzi tu pe Fiul omului?" decât dacă aş fi crezut în trădare. Întregul mesaj al răstignirii a fost tocmai acela că nu cred. „Pedeapsa" despre care s-a spus că aş fi atras-o asupra lui Iuda a fost o greşeală similară. Iuda era fratele meu şi un Fiu de-al lui Dumnezeu, o parte din Fiime la fel de mult ca mine. S-ar fi putut oare să îl condamn când eram gata să demonstrez imposibilitatea condamnării?

16.  Când citeşti învăţăturile Apostolilor, aminteşte-ţi că le-am spus eu însumi că erau multe pe care urmau să le înţeleagă mai târziu, căci nu erau chiar gata să mă urmeze la vremea respectivă. Nu vreau să laşi să pătrundă nicio frică în sistemul de gândire spre care te îndrum. Nu cer martiri, ci de pedeapsă implică proiecţia învinuirii şi întăreşte ideea că învinuirea e justificată. Ce rezultă de aici e o lecţie de învinuire, căci tot comportamentul predă convingerile care îl motivează. Răstignirea a fost rezultatul unor sisteme de gândire clar opuse; simbolul perfect al „conflictului" dintre eu şi Fiul lui Dumnezeu. Acest conflict pare la fel de real acum, iar lecţiile lui trebuie învăţate acum ca şi atunci.

17.  Eu nu am nevoie de recunoştinţă, dar tu ai nevoie să îţi dezvolţi capacitatea slăbită de-a fi recunoscător, căci altfel nu Îl poţi aprecia pe Dumnezeu. El nu are nevoie de aprecierea ta, dar tu ai nevoie. Nu poţi iubi ce nu apreciezi, căci frica face aprecierea imposibilă. Când ţi-e frică de ce eşti, nu apreciezi - şi vei respinge, aşadar - ceea ce eşti. Prin urmare, vei preda respingere.

18.  Puterea Fiilor lui Dumnezeu e prezentă tot timpul, pentru că au fost creaţi creatori. Influenţa pe care o au, reciproc, unii asupra altora este nelimitată şi trebuie folosită pentru mântuirea lor comună. Fiecare trebuie să înveţe să predea că toate formele de respingere sunt lipsite de înţeles. Separarea e noţiunea de respingere. Cât o predai o vei crede. Nu aşa gândeşte Dumnezeu, iar tu trebuie să gândeşti ca El dacă vrei să Îl cunoşti din nou.

19.  Adu-ţi aminte că Spiritul Sfânt e Legătura care asigură comunicarea dintre Dumnezeu Tatăl şi Fiii Lui separaţi. Dacă Îi vei asculta Vocea, vei şti că nu poţi să răneşti sau să fii rănit, şi că mulţi au nevoie de binecuvântarea ta să îi ajute să audă şi ei asta. Când vei percepe în ei doar această nevoie, şi nu vei reacţiona la nicicare alta, va însemna că ai învăţat de la mine şi vei fi la fel de dornic ca mine să împărtăşeşti ce-ai învăţat.

“A Course in Miracles” 

Decizia de a-L alege pe Dumnezeu

1.  Chiar crezi că poţi face o voce care să o înăbuşe pe a lui Dumnezeu? Chiar crezi că poţi inventa un sistem de gândire care să te separe de El? Chiar crezi că îţi poţi croi siguranţa şi bucuria mai bine decât o poate face El? Nu trebuie să fii nici precaut, nici neprecaut; nu trebuie decât să Îi laşi Lui toate grijile tale, căci El are grijă de tine. Tu eşti grija Lui pentru că te iubeşte. Vocea Lui îţi aminteşte mereu că toată speranţa e a ta datorită grijii Lui. Nu poţi alege să fugi de grija ce ţi-o poartă căci asta nu e Voia Lui, dar poţi alege să Îi accepţi grija şi să foloseşti puterea nesfârşită a grijii Lui faţă de toţi pe care i-a creat prin intermediul ei.

2.  Au fost mulţi vindecători care nu s-au vindecat pe ei înşişi. Nu au mutat munţii prin credinţa lor, de vreme ce credinţa lor nu a fost întreagă. Unii dintre ei i-au vindecat pe bolnavi uneori, dar nu i-au înviat pe morţi. Dacă nu se vindecă pe el, vindecătorul nu poate crede că miracolele nu au o ordine a dificultăţii. El nu a învăţat că fiecare minte creată de Dumnezeu merită la fel de mult să fie vindecată pentru că Dumnezeu a creat-o întreagă. Ţi se cere pur şi simplu să Îi restitui lui Dumnezeu mintea pe care a creat-o. Te roagă să Îi dai doar ce ţi-a dat, ştiind că asta te va vindeca. Sănătatea minţii este întregime, iar sănătatea minţii fraţilor tăi este a ta.

3.  De ce ai da ascultare nesfârşitelor chemări demente care crezi că ţi se adresează, când poţi să ştii că Vocea pentru Dumnezeu e în tine? Dumnezeu ţi-a încredinţat Spiritul Său şi te roagă să I-l încredinţezi şi tu pe al tău. Vrea să îl ţină în desăvârşită pace, căci eşti de o minte şi de un spirit cu El. Excluderea ta din Ispăşire e ultima încercare disperată a eului de a-şi apăra propria existenţă. Ea reflectă atât nevoia eului de-a separa, cât şi dorinţa ta de-a fi de partea separării sale. Această dorinţă înseamnă că nu vrei să fii vindecat.

4.  Dar a venit momentul. Nu ţi s-a cerut să întocmeşti tu însuţi planul mântuirii căci, după cum am mai spus, remediul nu poate fi făcut de tine. Dumnezeu Însuşi ţi-a dat Corecţia desăvârşită pentru tot ce ai făcut în dezacord cu Voia Lui preasfântă. Eu îţi fac planul Lui cât se poate de explicit, şi îţi voi spune ce rol ai în cadrul lui şi cât de imperios este să îl duci la îndeplinire. Dumnezeu plânge la „sacrificiul" copiilor Lui care I se cred pierduţi.

5.  De câte ori nu eşti pe deplin voios, ai reacţionat cu lipsă de iubire la una dintre creaţiile lui Dumnezeu. Percepând asta ca „păcat", devii defensiv pentru că te aştepţi la atac. Decizia de-a reacţiona în acest fel îţi aparţine şi poate, de aceea, să fie desfăcută. Nu poate fi desfăcută prin pocăinţă în sens obişnuit, căci asta implică vinovăţie. Dacă îţi îngădui să te simţi vinovat, vei consolida greşeala în loc să o laşi să îţi fie desfăcută.

6.  Decizia nu poate să fie dificilă. E un lucru evident dacă îţi dai seama că trebuie să fi decis deja să nu fii pe deplin voios de vreme ce te simţi astfel. De aceea, primul pas în desfacere e acela de-a recunoaşte că ai decis greşit în mod activ, dar că poţi decide altfel, la fel de activ. Fii foarte ferm cu tine şi menţine-te pe deplin conştient de faptul că procesul de desfacere, care nu vine de la tine, e cu toate acestea în tine căci l-a pus acolo Dumnezeu. Rolul tău e doar acela de a-ţi readuce gândirea la punctul în care s-a făcut greşeala şi de-a o deferi în pace Ispăşirii. Spune-ţi cât poţi de sincer, amintindu-ţi că Spiritul Sfânt va răspunde pe deplin la cea mai mică invitaţie din partea ta:
Din moment ce nu am pace, precis am luat o decizie greşită.
Eu am luat decizia şi tot eu pot să decid altfel.
Vreau să decid altfel, pentru că vreau pace.
Nu mă simt vinovat, pentru că Spiritul Sfânt va desface toate consecinţele deciziei mele greşite dacă Îl las.
Aleg să Îl las îngăduindu-I să Îl aleagă pe Dumnezeu pentru mine.

“A Course in Miracles”

„Eu, Lumină am venit în lume"

1.  Dumnezeu, în cunoaşterea Lui, nu aşteaptă, dar Împărăţia Lui e văduvită cât timp aştepţi tu. Toţi Fiii lui Dumnezeu îţi aşteaptă întoarcerea, după cum o aştepţi şi tu pe a lor. Amânarea nu contează în veşnicie, dar e tragică în timp. Ai ales să fii în timp, nu în veşnicie, şi crezi, de aceea, că eşti în timp. Dar alegerea ta e liberă şi modificabilă, deopotrivă. Locul tău nu e în timp. Locul tău e doar în veşnicie, unde Dumnezeu Însuşi te-a pus pentru totdeauna.

2.  Sentimentele de vinovăţie sunt păstrătoarele timpului. Ele provoacă frica de ripostă sau de abandon, asigurându-te astfel că viitorul va fi ca trecutul. Asta e continuitatea eului. Ea îi dă eului un fals sentiment de siguranţă făcându-l să creadă că nu poţi scăpa de el. Dar poţi şi trebuie. Dumnezeu îţi oferă, în schimb, continuitatea veşniciei. Când alegi să faci acest schimb, vei înlocui simultan vinovăţia cu bucuria, răutatea cu iubirea şi durerea cu pacea. Rolul meu e doar acela de-a-ţi descătuşa voinţa şi de-a te pune în libertate. Eul tău nu poate accepta această libertate şi i se va opune în toate clipele posibile şi în toate felurile posibile. Şi, ca zămislitor al lui, recunoşti ce poate face pentru că tu i-ai dat puterea să o facă.

3.  Aminteşte-ţi mereu Împărăţia şi aminteşte-ţi că tu, care faci parte din Împărăţie, nu poţi fi pierdut. Mintea care era în mine este în tine, căci Dumnezeu creează cu desăvârşită nepărtinire. Lasă Spiritul Sfânt să îţi aducă mereu aminte de nepărtinirea Lui şi lasă-mă să te învăţ cum să o împărtăşeşti cu fraţii tăi. Oare cum altfel ţi se poate da şansa să ţi-o revendici? Cele două voci vorbesc simultan pentru două interpretări diferite ale aceluiaşi lucru; sau aproape simultan, căci eul vorbeşte întotdeauna primul. Alte interpretări nu au fost necesare până nu s-a făcut cea dintâi.

4.  Eul pronunţă sentinţe, iar Spiritul Sfânt îi revocă decizia, aşa cum o instanţă superioară are puterea să revoce deciziile unei instanţe inferioare în această lume. Deciziile eului sunt mereu greşite, pentru că au la bază greşeala pe care au fost făcute să o susţină. Nimic din ce percepe eul nu e interpretat corect. Eul nu numai că citează Scriptura pentru a servi propriilor lui scopuri, ci chiar interpretează Scriptura pentru a-i servi drept mărturie. Biblia e un lucru înfricoşător după judecata eului. Percepând-o înspăimântătoare, o interpretează cu teamă. Temându-te, nu faci apel la Instanţa Superioară, crezând că şi judecata ei ar fi în defavoarea ta.

5.  Există multe exemple care arată cât de amăgitoare sunt interpretările eului, dar câteva vor fi de-ajuns să îţi arate cum le poate reinterpreta Spiritul Sfânt în Propria Lui lumină.

6.  „Ce vei semăna, aceea vei şi secera", în reinterpretarea Lui, înseamnă că vei cultiva în tine ce consideri că merită să cultivi. Faptul că judeci că merită face să merite în ochii tăi.

7.  „A Mea este răzbunarea, zice Domnul" e uşor de reinterpretat dacă îţi aminteşti că ideile sporesc numai prin împărtăşire. Afirmaţia subliniază că răzbunarea nu poate fi împărtăşită. Dă-o deci Spiritului Sfânt, Care o va desface în tine căci nu îşi are locul în mintea ta, ce face parte din Dumnezeu.

8.  „Voi pedepsi păcatele părinţilor până la al treilea şi al patrulea neam", în interpretarea eului, e o afirmaţie deosebit de crudă. Ea devine o simplă încercare de-a garanta supravieţuirea eului însuşi. Pentru Spiritul Sfânt, afirmaţia înseamnă că, şi în generaţiile următoare, El va putea să reinterpreteze ce au înţeles greşit generaţiile anterioare, eliberând astfel gândurile de capacitatea de-a produce frică.

9.  „Cei răi vor pieri" devine o afirmare a Ispăşirii, dacă prin „vor pieri" se înţelege „vor fi desfăcuţi". Fiecare gând lipsit de iubire trebuie desfăcut, un cuvânt pe care eul nici măcar nu îl poate înţelege. Pentru eu, să fii desfăcut înseamnă să fii distrus. Eul nu va fi distrus pentru că face parte din gândirea ta, dar - lipsit fiind de capacitatea de-a crea, deci de-a împărtăşi - va fi reinterpretat pentru a te elibera de frică. Partea minţii tale pe care ai dat-o eului se va întoarce pur şi simplu în Împărăţie, unde îşi are locul mintea ta întreagă. Poţi amâna întregirea Împărăţiei, dar nu poţi introduce în ea conceptul de frică.

10.  Nu trebuie să te temi că Instanţa Superioară te va condamna. Ea va respinge pur şi simplu acuzaţiile ce ţi se aduc. Unui copil de-al lui Dumnezeu nu i se pot aduce niciun fel de acuzaţii, şi fiecare mărturie la existenţa vinovăţiei în creaţiile lui Dumnezeu mărturiseşte strâmb împotriva lui Dumnezeu Însuşi. Deferă bucuros tot ce crezi Instanţei Superioare a lui Dumnezeu, căci vorbeşte pentru El şi vorbeşte, de aceea, adevărat. Ea va respinge acuzaţiile ce ţi se aduc, indiferent cu câtă grijă le-ai fi construit. Deşi par incontestabile, nu ţin în faţa lui Dumnezeu. Spiritul Sfânt nu le va da ascultare, căci nu poate mărturisi decât adevărat. Verdictul Lui va fi mereu „A Ta e Împărăţia", căci El ţi-a fost dat să îţi aminteşti ce eşti.

11.  Când am spus „Eu, Lumină am venit în lume", am vrut să spun că am venit să împărtăşesc lumina cu tine. Aminteşte-ţi referirea pe care am făcut-o la oglinda întunecoasă a eului şi mai aminteşte-ţi că am spus: „Să nu priveşti în ea". Mai e adevărat că de tine depinde unde te uiţi să te găseşti. Răbdarea pe care i-o arăţi fratelui tău este răbdarea pe care ţi-o arăţi ţie. Nu merită răbdare un copil de-a lui Dumnezeu? Am avut nesfârşită răbdare cu tine pentru că voia mea e cea a Tatălui nostru, de la Care am învăţat nesfârşită răbdare. Vocea Lui a fost în mine după cum este în tine, îndemnând la răbdare faţă de Fiime, în Numele Creatorului ei.

12.  Trebuie să înveţi acum că numai o răbdare nesfârşită produce efecte imediate. Iată cum se schimbă timpul cu veşnicia. O răbdare nesfârşită face apel la o iubire nesfârşită şi, producând rezultate acum, face timpul să nu fie necesar. Am spus în repetate rânduri că timpul e un instrument didactic care va fi desfiinţat când nu va mai fi util. Spiritul Sfânt, Care vorbeşte pentru Dumnezeu în timp, ştie şi El că timpul e lipsit de înţeles. Îţi aduce aminte de acest lucru în fiecare clipă ce se scurge în timp, căci funcţia Lui specială e aceea de-a te readuce în veşnicie şi de-a rămâne pentru a-ţi binecuvânta creaţiile acolo. El e singura binecuvântare pe care o poţi da cu adevărat, căci e binecuvântat cu adevărat. Deoarece Dumnezeu ţi L-a dat de bunăvoie, trebuie să Îl dai cum L-ai primit.

Timp şi veşnicie - Curs de miracole

Cum foloseşte eul vinovăţia

1.  Poate că unele dintre conceptele noastre vor deveni mai clare şi mai semnificative la nivel personal dacă lămurim cum foloseşte eul vinovăţia. Eul are un scop, exact ca Spiritul Sfânt. Scopul eului e frica, pentru că numai cei cuprinşi de frică pot fi egoişti. Logica eului e la fel de impecabilă ca logica Spiritului Sfânt, căci mintea ta are la dispoziţie mijloacele necesare sa fie de partea Cerului sau a pământului, după preferinţă. Dar, încă o dată, aminteşte-ţi că amândouă sunt în tine.

2.  În Cer nu există vinovăţie, căci Împărăţia se atinge prin Ispăşire, care te eliberează să creezi. „Creezi" e un cuvânt potrivit aici pentru că, odată ce Spiritul Sfânt desface ce ai făcut, reziduul binecuvântat se reface şi continuă, aşadar, să creeze. Ce e binecuvântat cu adevărat nu poate stârni vinovăţie şi trebuie să stârnească bucurie. Asta îl face invulnerabil la eu pentru că este de o pace inatacabilă. E invulnerabil la perturbări pentru că e întreg. Vinovăţia e întotdeauna perturbantă. Tot ce dă naştere la frică duce la divizare pentru că se supune legii diviziunii. Dacă eul e simbolul separării, e totodată şi simbolul vinovăţiei. Vinovăţia nu e numai ceva nedumnezeiesc. E simbolul atacului asupra lui Dumnezeu. Acesta e un concept total lipsit de înţeles, deşi nu pentru eu, dar să nu subestimăm puterea credinţei eului în acesta. Tocmai din această credinţă vine de fapt toată vinovăţia.

3.  Eul e partea minţii care crede în diviziune. Oare cum ar putea să se desprindă o parte din Dumnezeu fără să creadă că ÎI atacă? Am vorbit mai înainte despre complexul autorităţii şi am spus că se bazează pe conceptul uzurpării puterii lui Dumnezeu. Eul crede că asta ai făcut tu, căci se crede a fi tu. Dacă te identifici cu eul, nu poţi să nu te percepi vinovat. De câte ori reacţionezi la eu, te vei simţi vinovat şi te vei teme de pedeapsă. Eul e literalmente un gând înspăimântător. Oricât de ridicolă i s-ar părea unei minţi sănătoase ideea atacării lui Dumnezeu, nu uita că eul nu e sănătos la minte. El reprezintă un sistem delirant, pentru care şi vorbeşte. Să asculţi vocea eului înseamnă să crezi că e posibil să Îl ataci pe Dumnezeu şi că o parte din El a fost smulsă de tine. Urmează apoi frica de o ripostă venită din afară, căci severitatea vinovăţiei e atât de acută, încât trebuie să fie proiectată.

4.  Ce accepţi în mintea ta are realitate pentru tine. Tocmai acceptarea ta îi conferă realitate. Dacă îţi întronezi eul în minte, faptul că îl laşi să intre îl face realitatea ta. Căci mintea e în stare să creeze realitate sau să facă iluzii. Am spus mai înainte că trebuie să înveţi să gândeşti cu Dumnezeu. A gândi cu El înseamnă a gândi ca El. Asta dă naştere la bucurie, şi nu la vinovăţie, pentru că e ceva firesc. Vinovăţia e un semn sigur că felul în care gândeşti e nefiresc. Gândirea nefirească va fi însoţită întotdeauna de vinovăţie, pentru că e credinţa în păcat. Eul nu percepe păcatul ca o lipsă de iubire, ci ca un adevărat act de agresiune. Asta e o necesitate pentru supravieţuirea eului pentru că, de îndată ce consideri păcatul o lipsă, vei încerca automat să îndrepţi situaţia. Şi vei reuşi. Eul o vede ca fatalitate, dar tu trebuie să înveţi să o vezi ca libertate.

5.  Mintea lipsită de vinovăţie nu poate suferi. Sănătoasă fiind, mintea vindecă trupul pentru că a fost vindecată ea. Mintea sănătoasă nu poate concepe boala pentru că nu poate concepe să atace pe nimeni şi nimic. Am spus mai înainte că boala e o formă de magie. Mai bine spus, e o formă de soluţie magică. Eul crede că, pedepsindu-se pe el, va atenua pedeapsa lui Dumnezeu. Dar chiar şi în
asta este arogant. Căci îi atribuie lui Dumnezeu o intenţie punitivă şi apoi preia intenţia aceasta ca propriul lui prerogativ. El încearcă să uzurpe toate funcţiile lui Dumnezeu, după cum le percepe el, căci recunoaşte că se poate încrede numai într-o supunere totală.

6.  Eul nu se poate opune legilor lui Dumnezeu, după cum nici tu nu poţi, dar le poate interpreta în funcţie de ce vrea, după cum poţi şi tu. Iată de ce trebuie să se răspundă la întrebarea: „Ce vrei?" Răspunzi la ea în fiece minut şi secundă, şi fiecare moment de decizie e o judecată care numai ineficace nu este. Efectele ei vor urma automat până la schimbarea deciziei. Aminteşte-ţi însă că alternativele înseşi sunt nealterabile. Spiritul Sfânt, ca eul, e o decizie. Şi, împreună, acoperă toate opţiunile pe care mintea le poate accepta şi asculta. Spiritul Sfânt şi eul sunt singurele opţiuni care ţi se oferă. Dumnezeu a creat-o pe una dintre ele şi, de aceea, nu o poţi eradica. Tu ai făcut-o pe cealaltă şi, de aceea, o poţi eradica. Numai ce creează Dumnezeu este ireversibil şi neschimbător. Ce ai făcut tu poate fi schimbat pentru că, atunci când nu gândeşti ca Dumnezeu, nu gândeşti deloc de fapt. Ideile delirante nu sunt adevărate gânduri, deşi poţi crede în ele. Dar greşeşti. Funcţia gândirii vine de la Dumnezeu şi e în Dumnezeu. Ca parte a Gândirii Sale, tu nu poţi gândi separat de El.

7.  O gândire iraţională e o gândire dezordonată. Dumnezeu Însuşi îţi ordonează gândirea pentru că gândirea ta a fost creată de El. Sentimentele de vinovăţie sunt întotdeauna un semn că nu ştii acest lucru. Ele demonstrează, totodată, şi credinţa ta că poţi să gândeşti separat de Dumnezeu şi că vrei să gândeşti în felul acesta. Fiecare gând dezordonat e însoţit de vinovăţie la începuturile lui şi se menţine prin vinovăţie pe toată durata lui. Vinovăţia e inevitabilă pentru cei ce cred că îşi ordonează propriile gânduri, şi trebuie, de aceea, să se supună dictatelor acestora. Asta îi face să se simtă responsabili de greşelile lor, fără a recunoaşte că, acceptând această responsabilitate, reacţionează în mod iresponsabil. Dacă unica responsabilitate a făcătorului de miracole e aceea de-a accepta Ispăşirea pentru el - şi te asigur că asta şi este -, atunci responsabilitatea pentru ce se ispăşeşte nu poate să îţi revină ţie. Dilema nu poate fi rezolvată decât acceptând soluţia desfacerii. Ai fi responsabil de toate efectele gândirii tale greşite dacă nu s-ar putea desface. Rostul Ispăşirii e acela de-a păstra trecutul doar într-o formă purificată. Dacă accepţi remediul la gândirea dezordonată, un remediu a cărei eficacitate e mai presus de îndoială, cum pot să îi persiste simptomele?

8.  Neîncetarea deciziei de-a rămâne separat e singurul motiv posibil pentru neîncetarea sentimentelor de vinovăţie. Am mai spus asta înainte, dar nu am subliniat rezultatele distructive ale deciziei. Orice decizie a minţii va afecta atât comportamentul, cât şi experienţa. La ce vrei, te şi aştepţi. Nu e o idee delirantă. Mintea ta chiar îţi face viitorul şi îl va reda creaţiei depline în orice moment dacă acceptă Ispăşirea mai întâi. Ea însăşi va reveni la creaţie deplină în clipa în care a făcut-o. Odată ce a renunţat la gândirea ei dezordonată, ordonarea corectă a gândirii devine foarte evidentă.

Curs de miracole

Gândurile lui Dumnezeu sunt cu tine

1.  Ce a ascuns frica mai face parte din tine. Iar de frică scapi luând parte la Ispăşire. Spiritul Sfânt te va ajuta să reinterpretezi tot ce consideri înfricoşător şi te va învăţa că numai ce e iubitor e adevărat. Nu ai capacitatea să distrugi adevărul, dar ai toată capacitatea să îl accepţi. El îţi aparţine deoarece, ca extensie a lui Dumnezeu, l-ai creat împreună cu El. E al tău pentru că face parte din tine, aşa cum faci şi tu parte din Dumnezeu pentru că te-a creat. Nimic din ce e bun nu se poate pierde pentru că vine de la Spiritul Sfânt, Vocea pentru creaţie. Nimic din ce nu e bun nu a fost creat vreodată şi, de aceea, nu poate fi protejat. Ispăşirea e garanţia siguranţei Împărăţiei, iar uniunea Fiimii e protecţia ei. Eul nu poate birui Împărăţia pentru că Fiimea e unită. În prezenţa celor ce aud Chemarea la unire a Spiritului Sfânt, eul păleşte şi e desfăcut.

2.  Eul ţine pentru el tot ce face şi, de aceea, lucrul făcut de el e fără vlagă. Existenţa lui e neîmpărtăşită. Nu moare, ci nici nu s-a născut. Naşterea fizică nu e un început, ci o continuare. Tot ce continuă s-a născut deja. Şi va spori în măsura în care eşti dispus să restitui partea nevindecată a minţii tale părţii superioare, redând-o neîmpărţită creaţiei. Am venit să îţi dau temelia, ca propriile tale gânduri să te poată face liber cu adevărat. Ai purtat povara ideilor neîmpărtăşite, care sunt prea slabe pentru a spori, dar, odată ce le-ai făcut, nu ţi-ai dat seama cum să le desfaci. Nu îţi poţi anula de unul singur greşelile trecute. Ele nu vor dispărea din mintea ta fără Ispăşire, un remediu pe care nu l-ai făcut tu. Ispăşirea trebuie înţeleasă ca pur act de împărtăşire. Iată ce am vrut să spun când am afirmat că e posibil chiar şi în lumea aceasta să asculţi o singură Voce. Dacă faci parte din Dumnezeu şi Fiimea este una, nu poţi fi limitat la sinele pe care îl vede eul.

3.  Fiecare gând de iubire deţinut în orice parte a Fiimii aparţine fiecărei părţi. E împărtăşit fiind un gând de iubire. Împărtăşirea e modul de-a crea al lui Dumnezeu, şi totodată al tău. Eul te poate ţine în exil, departe de Împărăţie, dar în Împărăţie el nu are putere. Ideile ce ţin de spirit nu părăsesc mintea care le gândeşte, şi nici nu pot fi în conflict unele cu altele. Dar ideile ce ţin de eu pot fi în conflict pentru că au loc la diferite niveluri şi includ, totodată, gânduri opuse la acelaşi nivel. E imposibil să împărtăşeşti gânduri care se contrazic reciproc. Poţi împărtăşi doar gândurile care ţin de Dumnezeu şi pe care El le ţine pentru tine. Din ele e alcătuită Împărăţia Cerului. Celelalte rămân cu tine până le reinterpretează Spiritul Sfânt în lumina Împărăţiei, făcându-le şi pe ele demne de-a fi împărtăşite. Când sunt destul de purificate. El te lasă să le dai. Decizia de-a le împărtăşi e purificarea lor.

4.  Eu am auzit o singură Voce pentru că am înţeles că nu pot ispăşi numai pentru mine. Ascultarea unei singure Voci implică decizia de-a O împărtăşi ca să O poţi auzi tu însuţi. Mintea care era în mine e încă irezistibil de atrasă de fiecare minte creată de Dumnezeu, pentru că întregimea lui Dumnezeu e întregimea Fiului Său. Nu ţi se poate face niciun rău şi nu vrei să îi arăţi fratelui tău decât întregimea ta. Arată-i că nu îţi poate face rău şi nu îi pune nimic la socoteală, căci altfel ţi-o pui la socoteală ţie însuţi. Iată semnificaţia cuvintelor „întoarce şi celălalt obraz".

5.  Predarea se face în multe feluri, dar mai ales prin exemplu. Predarea trebuie să vindece, căci e împărtăşirea de idei şi recunoaşterea că a împărtăşi idei e totuna cu a le întări. Nu îmi pot uita nevoia de-a preda ce-am învăţat, care s-a stârnit în mine din cauză că am învăţat. Te chem să predai ce ai învăţat, căci numai aşa poţi conta pe această învăţătură. Fă-o să se poată conta pe ea în numele meu, pentru că numele meu e Numele Fiului lui Dumnezeu. Ce am învăţat îţi dau de bunăvoie, iar Mintea care era în mine se bucură când alegi să o auzi.

6.  Spiritul Sfânt ispăşeşte în noi toţi desfăcând, ridicând astfel povara pe care ţi-ai pus-o în minte. Urmându-L pe El, eşti condus înapoi la Dumnezeu, unde ţi-e locul; şi cum ţi-ai putea găsi calea, dacă nu luându-l cu tine pe fratele tău? Rolul meu în Ispăşire nu e împlinit până nu iei parte la ea şi nu o dai. Cum predai, aşa vei învăţa. Nu te voi părăsi, nici nu mă voi lepăda de tine, căci să mă lepăd de tine ar însemna să mă lepăd de mine şi de Dumnezeu Care m-a creat. Tu te lepezi de tine şi de Dumnezeu dacă te lepezi de oricare dintre fraţii tăi. Trebuie să înveţi să îi vezi aşa cum sunt şi să înţelegi că Îi aparţin lui Dumnezeu, ca tine. Oare cum te-ai putea purta mai bine cu fratele tău, decât dându-I lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu?

7.  Ispăşirea îţi dă puterea unei minţi vindecate, dar puterea de-a crea ţine de Dumnezeu. De aceea, cei ce au fost iertaţi trebuie să se dedice în primul rând vindecării pentru că, odată ce au primit ideea de vindecare, trebuie să o dea ca să o aibă. Puterea deplină a creaţiei nu se poate exprima cât timp e exclusă din Împărăţie oricare dintre ideile lui Dumnezeu. Voia îngemănată a Fiimii e singurul creator care poate crea ca Tatăl, căci numai cei compleţi pot gândi complet, iar gândirii lui Dumnezeu nu îi lipseşte nimic. În tot ce gândeşti altfel decât prin Spiritul Sfânt există o lipsă.

8.  Cum poţi să suferi tu, cel atât de sfânt? Tot trecutul tău, cu excepţia frumuseţii sale, a dispărut şi nu a mai rămas decât o binecuvântare. Ţi-am păstrat toate gesturile de bunătate şi fiecare gând de iubire pe care le-ai avut vreodată. Le-am purificat de greşelile ce ascundeau lumina lor şi le-am păstrat pentru tine în deplina lor strălucire. Sunt ferite de distrugere şi de vinovăţie. Au venit de la Spiritul Sfânt din tine, şi ştim că tot ce creează Dumnezeu e veşnic. Chiar poţi să pleci în pace căci te-am iubit ca pe mine însumi. Pleci cu binecuvântarea mea şi pentru binecuvântarea mea. Păstreaz-o şi împărtăşeşte-o, să fie mereu a noastră. Aşez pacea lui Dumnezeu în inima ta şi în mâinile tale, să o ţii şi să o împărtăşeşti. Inima e pură să o ţină şi mâinile, puternice să o dea. Nu putem pierde. Judecata mea e ca înţelepciunea lui Dumnezeu de puternică, în a Cărui Inimă şi în ale Cărui Mâini ne avem fiinţa. Copiii Lui liniştiţi sunt Fiii Lui binecuvântaţi. Gândurile lui Dumnezeu sunt cu tine.

Predare şi vindecare

Călăuza spre mântuire

1.  Îţi recunoşti fratele recunoscând Spiritul Sfânt din el. Am spus deja că Spiritul Sfânt e Puntea pentru transferul percepţiei la cunoaştere, aşa că putem folosi termenii ca şi cum ar fi corelaţi, căci sunt corelaţi în Mintea Lui. Această relaţie trebuie să fie în Mintea Lui căci, dacă nu ar fi, divorţul dintre cele două moduri de gândire nu ar fi pasibil de vindecare. El face parte din Sfânta Treime, căci Mintea Lui e parţial a ta şi, totodată, parţial a lui Dumnezeu. Asta cere lămuriri, nu prin vorbe, prin experienţă.

2.  Spiritul Sfânt e ideea de vindecare. Gând fiind, ideea sporeşte pe măsură ce e împărtăşită. Fiind Chemarea pentru Dumnezeu, ea este şi ideea de Dumnezeu. Din moment ce faci parte din Dumnezeu, ea este şi ideea de tine, precum şi de toate creaţiile Lui. Ideea de Spirit Sfânt împărtăşeşte proprietatea altor idei pentru că urmează legile universului din care face parte. Dând-o, se întăreşte. Ea sporeşte în tine când o dai fratelui tău. Fratele tău nu trebuie să fie conştient de Spiritul Sfânt din el sau din tine ca să aibă loc acest miracol. Se poate să fi disociat şi el Chemarea pentru Dumnezeu, ca tine. Această disociere se vindecă în amândoi pe măsură ce devii conştient de Chemarea pentru Dumnezeu din el şi Îi adevereşti astfel prezenţa.

3.  Există două moduri diametral opuse de-a-ţi vedea fratele. Trebuie să fie amândouă în mintea ta, căci tu eşti cel care percepe. Şi trebuie să fie şi în mintea lui, căci îl percepi pe el. Vezi-l prin Spiritul Sfânt din mintea lui, şi îl vei recunoaşte într-a ta. Ce adevereşti în fratele tău, adevereşti în tine însuţi; şi, ce împărtăşeşti, consolidezi.

4.  Vocea Spiritului Sfânt e slabă în tine. Iată de ce trebuie să O împărtăşeşti. Trebuie întărită înainte de-a O putea auzi. Cât timp e atât de slabă în mintea ta, ţi-e imposibil să O auzi în tine. Ea nu e slabă din fire, dar o limitează faptul că nu eşti dispus să O auzi. Dacă faci greşeala de-a-L căuta pe Spiritul Sfânt numai în tine, gândurile tale te vor înspăimânta căci, adoptând punctul de vedere al eului, întreprinzi o călătorie străină de eu, cu eul pe post de călăuză. Aşa ceva nu poate să nu producă frică.

5.  Amânarea ţine de eu, căci timpul e conceptul lui. Atât timpul, cât şi amânarea nu au înţeles în veşnicie. Am spus mai înainte că Spiritul Sfânt e Răspunsul lui Dumnezeu la eu. Tot ce îţi aminteşte Spiritul Sfânt e în opoziţie directă cu noţiunile eului, căci percepţiile adevărate şi cele false sunt şi ele opuse. Spiritul Sfânt are sarcina de-a desface ce a făcut eul. El desface totul la acelaşi nivel la care operează eul, căci altfel mintea nu ar fi în stare să înţeleagă schimbarea care se petrece.

6.  Am subliniat în repetate rânduri că un nivel al minţii nu poate fi înţeles de către altul. La fel stau lucrurile cu eul şi Spiritul Sfânt, cu timpul şi veşnicia. Veşnicia e o idee dumnezeiască, aşa că Spiritul Sfânt o înţelege perfect. Timpul e o convingere a eului, aşa că mintea inferioară - care e domeniul eului - îl acceptă fără rezerve. Singurul aspect al timpului care e veşnic e acum.

7.  Spiritul Sfânt are rolul de Mijlocitor între interpretările eului şi cunoaşterea spiritului. Faptul că poate opera cu simboluri Îi dă posibilitatea să lucreze cu convingerile eului pe limba acestuia. Faptul că poate privi, dincolo de simboluri, în veşnicie Îi dă posibilitatea să înţeleagă legile lui Dumnezeu, pentru care vorbeşte. El poate, aşadar, să îndeplinească funcţia de reinterpretare a celor făcute de eu, nu prin distrugere, ci prin înţelegere. Înţelegerea e lumină, iar lumina duce la cunoaştere. Spiritul Sfânt e în lumină căci este în tine, care eşti lumină, dar tu însuţi nu ştii asta. De aceea, sarcina Spiritului Sfânt e aceea de-a te reinterpreta pentru Dumnezeu.

8.  Nu te poţi înţelege singur. Căci nu ai niciun înţeles despărţit de locul ce ţi se cuvine în Fiime, iar locul cuvenit Fiimii este Dumnezeu. Iată-ţi viaţa, veşnicia şi Sinele. Iată ce îţi aminteşte Spiritul Sfânt. Iată ce vede Spiritul Sfânt. Această viziune înspăimântă eul căci e atât de calmă. Pacea e cel mai mare duşman al eului căci, în felul în care interpretează el realitatea, războiul e garanţia supravieţuirii lui. Eul se căleşte prin vrajbă. De vei crede că e vrajbă, vei reacţiona cu răutate, căci ţi-a pătruns ideea de primejdie în minte. Ideea însăşi este un apel la eu. Spiritul Sfânt e la fel de vigilent ca eul la chemarea unei primejdii, opunându-i toată forţa Lui tot aşa cum eul o primeşte cu braţele deschise. Pentru a contracara primirea aceasta, Spiritul Sfânt primeşte pacea cu braţele deschise. Veşnicia şi pacea sunt corelate la fel de strâns ca timpul şi războiul.

9.  Percepţia îşi derivă înţelesul din relaţii. Cele pe care le accepţi sunt temeliile convingerilor tale. Separarea e doar o altă denumire pentru o minte scindată. Eul e simbolul separării, tot aşa cum Spiritul Sfânt e simbolul păcii. Ce percepi în alţii, consolidezi în tine. Poţi să îţi laşi mintea să perceapă greşit, dar Spiritul Sfânt îţi lasă mintea să îşi reinterpreteze percepţiile greşite.

10.  Spiritul Sfânt e Profesorul desăvârşit. El foloseşte numai lucruri deja înţelese de mintea ta, să te înveţe că nu le înţelegi. Spiritul Sfânt poate lucra cu un student recalcitrant fără să îi contrazică mintea, căci o parte a ei e încă pentru Dumnezeu. În ciuda încercărilor eului de-a o ascunde, această parte e încă mult mai tare decât eul, deşi eul nu o recunoaşte. Spiritul Sfânt o recunoaşte perfect căci e Propria Lui reşedinţă; locul din minte unde El este acasă. Şi tu eşti acasă în acelaşi loc, căci e un loc al păcii, iar pacea este a lui Dumnezeu. Tu, care faci parte din Dumnezeu, nu eşti acasă decât în pacea Lui. Dacă pacea e veşnică, eşti acasă numai în veşnicie.

11.  Eul a făcut lumea aşa cum o percepe, dar Spiritul Sfânt, Cel Ce reinterpretează tot ce a făcut eul, vede lumea ca un instrument didactic de-a te aduce acasă. Spiritul Sfânt trebuie să perceapă timpul şi să îl reinterpreteze în ce e veşnic. El trebuie să lucreze prin opuşi, căci trebuie să lucreze cu şi pentru o minte în opoziţie. Corectează şi învaţă, şi fii deschis să înveţi. Nu tu ai făcut adevărul, dar adevărul poate încă să te facă liber. Priveşte cum priveşte Spiritul Sfânt şi înţelege cum înţelege El. Înţelegerea Lui Îl evocă pe Dumnezeu spre amintirea mea. El e mereu în comuniune cu Dumnezeu şi face parte din tine. E Călăuza ta spre mântuire, căci păstrează amintirea lucrurilor trecute şi a celor care vor veni, şi le aduce în prezent. El îţi păstrează blând în minte această voioşie, cerându-ţi doar să o sporeşti în Numele Lui, împărtăşind-o să sporească bucuria Lui în tine.

Curs de miracole