Legea Împărăţiei

1. Vindecarea e singurul mod de gândire din lumea aceasta asemănător Gândirii lui Dumnezeu, şi - datorită elementelor pe care le au în comun - se poate transfera uşor în aceasta. Când un frate se percepe bolnav, se percepe neîntreg şi deci lipsit. Dacă îl vezi şi tu aşa, îl vezi ca şi cum ar fi absent din Împărăţie sau separat de ea, făcându-vă obscură Împărăţia însăşi la amândoi. Boala şi separarea nu ţin de Dumnezeu, dar Împărăţia ţine. Dacă faci Împărăţia obscură, percepi ce nu ţine de Dumnezeu.

2. A vindeca, atunci, înseamnă a corecta percepţia în fratele tău şi în tine împărtăşind cu el Spiritul Sfânt. Aşa sunteţi puşi amândoi în Împărăţie, a cărei întregime se reface astfel în mintea ta. Asta reflectă creaţia, pentru că unifică sporind şi întregeşte extinzând. Ce proiectezi sau extinzi are realitate pentru tine. Asta e o lege imuabilă a minţii atât în lumea aceasta, cât şi în Împărăţie. Conţinutul însă diferă în lumea aceasta, căci gândurile pe care le guvernează sunt foarte diferite de Gândurile din Împărăţie. Pentru a întreţine ordinea, legile trebuie adaptate la împrejurări. Trăsătura distinctivă a legilor minţii, după cum operează în lumea aceasta, este aceea că, respectându-le - şi te asigur că trebuie să le respecţi -, poţi ajunge la rezultate diametral opuse. Căci legile au fost adaptate la împrejurările acestei lumi, în care rezultate diametral opuse par posibile din cauză că reacţionezi la două voci contradictorii.

3. În afara Împărăţiei, legea care domneşte înăuntru e adaptată pentru a deveni „Ce proiectezi, crezi". Asta e forma ei didactică, pentru că - în afara Împărăţiei - învăţarea e esenţială. Această formă înseamnă că vei învăţa ce eşti din ce ai proiectat asupra altora şi, prin urmare, din ce crezi că sunt ei. În Împărăţie nu există predare sau învăţare, pentru că nu există convingeri. Există numai certitudine. Dumnezeu şi Fiii Săi, în certitudinea fiinţei, ştiu că ce extinzi eşti. Această formă a legii nu e deloc adaptată, aceasta fiind legea creaţiei. Dumnezeu Însuşi a creat legea creând prin ea. Iar Fiii Săi, care creează ca El, o urmează bucuros, ştiind că de ea depinde sporul Împărăţiei, după cum a depins şi propria lor creaţie.

4. Pentru a fi utile, legile trebuie comunicate. În fond, ele trebuie traduse pentru cei ce vorbesc limbi diferite. Cu toate acestea, un bun traducător nu schimbă niciodată înţelesul, deşi trebuie să modifice forma celor traduse. De fapt, tot ce urmăreşte e să schimbe forma în aşa fel încât să păstreze înţelesul originar. Spiritul Sfânt este Traducătorul legilor lui Dumnezeu pentru cei ce nu le înţeleg. Tu nu ai putea să o faci, pentru că o minte aflată în conflict nu poate rămâne fidelă unui singur înţeles şi îl va schimba ca să păstreze forma.

5. Spiritul Sfânt urmăreşte exact opusul când traduce. El traduce doar ca să păstreze înţelesul originar în toate privinţele şi în toate limbile. De aceea, El Se opune ideii că diferenţele de formă ar fi semnificative, subliniind mereu că aceste diferenţe nu contează. Înţelesul mesajului Său este mereu acelaşi: doar înţelesul contează. Legea dumnezeiască a creaţiei nu implică folosirea adevărului pentru a-i convinge pe Fiii Lui de adevăr. La baza extinderii adevărului, care este legea Împărăţiei, stă doar cunoaşterea a ce este adevărul. Asta e moştenirea ta şi nu necesită învăţare, dar - când te-ai dezmoştenit - ai fost nevoit să înveţi.

6. Nimeni nu se îndoieşte de legătura dintre învăţare şi memorie. Învăţarea e imposibilă fără memorie căci trebuie să fie consecventă pentru a se putea rememora. De aceea, ce predă Spiritul Sfânt e o lecţie de rememorare, sau reamintire. Am spus mai înainte că El predă reamintirea şi uitarea, dar uitarea e numai pentru a face consecventă reamintirea. Uiţi ca să îţi aminteşti mai bine. Nu îi vei înţelege traducerile cât asculţi două moduri de-a le interpreta. De aceea, trebuie să uiţi sau să renunţi la unul ca să îl înţelegi pe celălalt. Numai aşa poţi învăţa consecvenţa, ca să poţi fi consecvent în final.

7. Oare ce poate să însemne desăvârşita consecvenţă a Împărăţiei pentru cei ce sunt confuzi? Confuzia - e limpede - perturbă înţelesul, nepermiţând studentului să îl aprecieze. Nu există confuzie în Împărăţie, pentru că există doar un singur înţeles. Acest înţeles vine de la Dumnezeu şi este Dumnezeu. Fiind totodată şi tu, e împărtăşit şi extins de tine după cum a făcut şi Creatorul tău. Nu are nevoie de traducere pentru că e înţeles perfect, dar are nevoie de extindere pentru că înseamnă extindere. Comunicarea e cât se poate de directă şi de unită. E întru totul liberă, pentru că nu se
infiltrează nimic discordant. Iată de ce e Împărăţia lui Dumnezeu. Îi aparţine Lui şi este, aşadar, ca El. Asta e realitatea ei şi nimic nu poate atenta la ea.

“A Course in Miracles” 

Darurile Împărăţiei

1.  Puterea creatoare a lui Dumnezeu şi a creaţiilor Sale e nelimitată, dar nu sunt într-o relaţie de reciprocitate. Tu comunici pe deplin cu Dumnezeu, ca El cu tine. E un proces continuu la care participi şi, participând la el, eşti inspirat să creezi ca Dumnezeu. În creaţie însă nu eşti într-o relaţie de reciprocitate cu Dumnezeu, pentru că El te-a creat pe tine, dar tu nu L-ai creat pe El. Ţi-am spus deja că numai acest aspect deosebeşte puterea ta creatoare de a Lui. Există o paralelă chiar şi în această lume. Părinţii dau naştere copiilor, dar copiii nu dau naştere părinţilor. Ei dau însă naştere copiilor lor, dând naştere, aşadar, ca părinţii lor.

2.  Dacă L-ai crea pe Dumnezeu şi El te-ar crea pe tine, Împărăţia nu ar putea spori prin propria ei gândire creatoare. Creaţia ar fi limitată deci şi nu ai fi cocreator cu Dumnezeu. Aşa cum Gândirea creatoare a lui Dumnezeu merge de la El la tine, tot aşa şi gândirea ta creatoare trebuie să meargă de la tine la creaţiile tale. Numai aşa se poate extinde în afară toată puterea creatoare. Realizările lui Dumnezeu nu sunt ale tale, dar ale tale sunt ca ale Lui. El a creat Fiimea, iar tu o sporeşti.
Ai puterea să contribui la sporul Împărăţiei, însă nu la al Creatorului Împărăţiei. Îţi revendici această putere când devii vigilent numai pentru Dumnezeu şi Împărăţia Sa. Acceptând această putere ca a ta, ai învăţat să îţi aminteşti ce eşti.

3.  Locul creaţiilor tale e în tine, aşa cum locul tău e în Dumnezeu. Eşti parte din Dumnezeu, aşa cum fiii tăi sunt parte din Fiii Săi. A crea e a iubi. Iubirea se extinde în afară pur şi simplu pentru că nu poate fi îngrădită. Fiind nelimitată, nu se opreşte. Ea creează veşnic, dar nu în timp. Creaţiile lui Dumnezeu au existat mereu, pentru că El a existat mereu. Creaţiile tale au existat mereu, pentru că poţi crea doar cum creează Dumnezeu. A ta e veşnicia, pentru că El te-a creat veşnic.

4.  Eul, pe de altă parte, cere mereu drepturi reciproce, pentru că e plin de rivalitate, şi nu de iubire. Vrea mereu să se târguiască, dar nu poate înţelege că a fi ca altul înseamnă că nu e posibilă nicio târguială. Ca să obţii, trebuie să dai, nu să te târguieşti. A te târgui înseamnă a-ţi limita darul, iar asta nu e Voia lui Dumnezeu. A voi cu Dumnezeu înseamnă a crea ca El. Dumnezeu nu Îşi limitează darurile în niciun fel. Voi sunteţi darurile Lui, aşa că darurile voastre trebuie să fie ca ale Lui. Darurile pe care le faci Împărăţiei trebuie să fie ca darurile pe care ţi le face El.

5.  Eu am dat numai iubire Împărăţiei pentru că am crezut că asta sunt. Ce crezi că eşti determină ce dăruieşti şi, dacă Dumnezeu te-a creat extinzându-Se şi devenind tu, te poţi extinde doar cum a făcut-o El. Numai bucuria sporeşte veşnic, de vreme ce bucuria şi veşnicia sunt inseparabile. Dumnezeu Se extinde în afară, dincolo de limite şi dincolo de timp, iar tu - care eşti cocreator cu El - Îi extinzi Împărăţia veşnic şi dincolo de orice limită. Veşnicia e însemnul de neşters al creaţiei. Cei veşnici sunt veşnic cuprinşi de pace şi de bucurie.

6.  Să gândeşti ca Dumnezeu înseamnă să Îi împărtăşeşti certitudinea în legătură cu ce eşti, iar să creezi ca El înseamnă să împărtăşeşti Iubirea desăvârşită pe care o împărtăşeşte cu tine. Iată la ce te conduce Spiritul Sfânt, să îţi poată fi deplină bucuria că Împărăţia lui Dumnezeu e întreagă. Am spus că ultimul pas în redeşteptarea cunoaşterii îl face Dumnezeu. Acesta e adevărul, dar e greu de explicat în cuvinte deoarece cuvintele sunt simboluri, iar ce e adevărat nu necesită explicaţii. Şi totuşi, Spiritul Sfânt are sarcina de-a traduce inutilul în util, nesemnificativul în semnificativ şi temporarul în atemporal. El poate deci să îţi spună ceva despre acest ultim pas.

7.  Dumnezeu nu face paşi, deoarece realizările Lui nu sunt treptate. El nu predă, deoarece creaţiile Lui sunt neschimbătoare. El nu face nimic în ultimul rând, deoarece a creat în primul rând şi pentru totdeauna. Trebuie înţeles că „primul", aplicat la El, nu e o noţiune temporală. El e primul în sensul că e Primul în Sfânta Treime. E întâiul Creator, fiindcă Şi-a creat cocreatorii. Şi, din acest motiv, timpul nu se aplică nici Lui, nici celor create de El. „Ultimul pas" pe care îl va face Dumnezeu a fost, aşadar, adevărat la început, e adevărat acum şi va fi adevărat în vecii vecilor. Ce e atemporal există mereu, pentru că fiinţa sa e veşnic neschimbată. Nu se schimbă sporind, pentru că a fost creată să sporească veşnic. Dacă percepi că nu sporeşte, nu ştii ce este. Şi nu ştii Cine a creat-o. Dumnezeu nu ţi-o revelează pentru că nu ţi s-a ascuns niciodată. Lumina Lui nu ţi s-a făcut obscură niciodată, pentru că e Voia Lui să o împărtăşească. Cum e posibil oare să ţi se refuze ce e pe deplin împărtăşit, ca să ţi se reveleze mai apoi?

“A Course in Miracles” 

Veghează numai pentru Dumnezeu şi Împărăţia Sa

1.  Am spus mai înainte că Spiritul Sfânt este, şi trebuie să fie, evaluator. El separă adevăratul de fals în mintea ta şi te învaţă să judeci fiecare gând pe care îl laşi să pătrundă în ea în lumina a ce-a pus Dumnezeu acolo. Ce concordă cu această lumină, Spiritul Sfânt reţine, să întărească Împărăţia din tine. Ce concordă cu ea parţial, Spiritul Sfânt acceptă şi purifică. Ce e însă în dezacord total, Spiritul Sfânt respinge judecând defavorabil. În felul acesta, El ţine Împărăţia întru totul consecventă şi unificată. Aminteşte-ţi însă că, ce Spiritul Sfânt respinge, eul acceptă. Căci sunt în dezacord fundamental referitor la toate, fiind în dezacord fundamental referitor la ce eşti tu. Convingerile eului referitor la această chestiune crucială variază şi, de aceea, el provoacă diferite dispoziţii. Spiritul Sfânt nu variază niciodată în această chestiune, aşa că singura dispoziţie pe care o provoacă El e bucuria. Şi o ocroteşte respingând tot ce nu stârneşte bucurie, aşa că El e singurul care te poate ţine întru totul bucuros.

2.  Spiritul Sfânt nu te învaţă să îi judeci pe alţii, pentru că nu vrea să predai eroare şi să o înveţi. Nu ar fi consecvent dacă ţi-ar permite să întăreşti tocmai ce trebuie să înveţi să eviţi. În mintea celui ce gândeşte deci, El judecă într-adevăr, dar numai ca să unifice mintea, să poată percepe fără judecată. Mintea are astfel posibilitatea să predea fără judecată şi să înveţe, prin urmare, să fie fără judecată. Desfacerea e necesară doar în mintea ta, ca să nu proiectezi, în loc să extinzi. Dumnezeu Însuşi a stabilit ce poţi extinde în deplină siguranţă. De aceea, a treia lecţie a Spiritului Sfânt este:
   Veghează numai pentru Dumnezeu şi Împărăţia Sa.

3.  E un pas major în direcţia unei schimbări fundamentale. Dar tot mai are un aspect de inversare a gândirii, de vreme ce dă de înţeles că există ceva împotriva căruia să veghezi. S-a avansat mult atât de la prima lecţie, care e doar începutul inversării gândirii, cât şi de la a doua, care identifică, în esenţă, ce e mai dezirabil. Pasul acesta, ce rezultă dintr-al doilea cum rezultă şi al doilea din primul, pune accentul pe dicotomia dintre dezirabil şi nedezirabil. Şi face astfel inevitabilă opţiunea ultimă.

4.  În timp ce primul pas pare să intensifice conflictul şi cel de-al doilea mai poate atrage oarecare conflict, pasul acesta cere o vigilenţă constantă împotriva lui. Ţi-am spus deja că poţi fi la fel de vigilent împotriva eului, cât şi pentru eu. Această lecţie te învaţă nu numai că poţi, dar că trebuie. Ea nu se ocupă de ordinea dificultăţii, ci de prioritatea răspicată pe care o acordă vigilenţei. E o lecţie neechivocă, în sensul că te învaţă să nu existe excepţii, deşi nu neagă că o să apară tentaţia de-a le face. Aici se apelează deci la consecvenţa ta în ciuda haosului. Dar haosul şi consecvenţa nu pot coexista mult timp, de vreme ce se exclud reciproc. Cât trebuie să fii vigilent împotriva vreunui lucru însă, nu recunoşti această excludere reciprocă şi continui să crezi că poţi alege fie una, fie alta. Învăţându-te ce să alegi, Spiritul Sfânt te va învăţa, în ultimă instanţă, că nu e nevoie să alegi deloc. Aşa, mintea ta va fi eliberată în sfârşit de nevoia de-a alege şi va fi îndrumată spre creaţie în Împărăţie.

5.  Alegerea efectuată prin Spiritul Sfânt te va duce în Împărăţie. Tu creezi prin adevărata ta fiinţă, dar ce eşti trebuie să înveţi să îţi aminteşti. Modul de-a-ţi aminti e inclus în al treilea pas, care adună laolaltă lecţiile implicate în ceilalţi şi trece de ele spre o reală integrare. Dacă îţi permiţi să ai în minte numai ce a pus Dumnezeu în ea, îţi adevereşti mintea aşa cum a creat-o Dumnezeu. Prin urmare, o accepţi aşa cum este. De vreme ce e întreagă, predai pace deoarece crezi în ea. Pasul final ţi-l va face tot Dumnezeu, dar - până la al treilea pas - Spiritul Sfânt te va pregăti pentru Dumnezeu. Te pregăteşte pentru traducerea lui a avea în a fi prin însăşi natura paşilor pe care trebuie să îi faci cu El.

6.  Înveţi, mai întâi, că la baza lui a avea e a da, şi nu a căpăta. Înveţi apoi că înveţi ce predai şi că vrei să înveţi pace. Asta e condiţia identificării cu Împărăţia, fiind condiţia Împărăţiei. Ai crezut că eşti în afara Împărăţiei şi te-ai exclus, aşadar, din ea în convingerea ta. E esenţial, de aceea, să ţi se predea că trebuie să fii inclus şi că singurul lucru pe care trebuie să îl excluzi e convingerea că nu eşti.

7.  Al treilea pas e, aşadar, unul de protejare a minţii tale, permiţându-ţi să te identifici numai cu centrul, unde Dumnezeu a pus altarul închinat Lui Însuşi. Altarele sunt convingeri, dar Dumnezeu şi creaţiile Lui sunt mai presus de convingere, fiind mai presus de îndoială. Vocea pentru Dumnezeu vorbeşte numai pentru o convingere mai presus de îndoială, care e pregătirea pentru a fi fără îndoială. Cât timp credinţa în Dumnezeu şi în Împărăţia Lui e asaltată de orice îndoieli în mintea ta, nu îţi este evidentă desăvârşita Lui realizare. Iată de ce trebuie să fii vigilent pentru Dumnezeu. Eul îşi ridică vocea împotriva creaţiei Lui, stârnind astfel îndoială. Nu poţi depăşi credinţa până nu crezi pe deplin.

8.  Predând întregii Fiimi fără excepţie, demonstrezi că îi percepi întregimea şi ai învăţat că e un tot unitar. Acum trebuie să fii vigilent să îi ţii în minte unitatea, căci - dacă laşi să intre îndoiala - vei pierde conştienţa întregimii ei şi nu vei fi în stare să o predai. Întregimea Împărăţiei nu depinde de percepţia ta, dar conştienţa întregimii ei depinde. Doar conştienţa ta are nevoie de protecţie, de vreme ce fiinţa nu poate fi asaltată. Cu toate acestea, nu poţi dobândi un adevărat sentiment al fiinţei cât timp te îndoieşti de ce eşti. Iată de ce este esenţială vigilenţa. Îndoielile în privinţa fiinţei nu trebuie să îţi pătrundă în minte, căci nu vei putea cunoaşte ce eşti cu certitudine. Certitudinea e de la Dumnezeu pentru tine. Vigilenţa nu este necesară pentru adevăr, dar este necesară împotriva iluziilor.

9.  Adevărul e fără iluzii, şi deci în interiorul Împărăţiei. Tot ce este în afara Împărăţiei e iluzie. Când ai aruncat adevărul, te-ai văzut ca şi cum ai fi fără el. Făcând o altă Împărăţie pe care ai pus preţ, nu ai ţinut în minte doar Împărăţia lui Dumnezeu şi ţi-ai plasat o parte a minţii în afara ei. Ce ai făurit ţi-a încătuşat voinţa şi ţi-a dat o minte bolnavă care trebuie însănătoşită. Şi de însănătoşit se însănătoşeşte prin vigilenţa ta împotriva acestei boli. Odată însănătoşită, mintea ta emană sănătate şi, prin asta, predă însănătoşire. Devii astfel un profesor ce predă ca mine. Mi s-a cerut la fel de multă vigilenţă ca şi ţie, iar cei ce au decis să predea acelaşi lucru trebuie să fie de acord referitor la ce cred.

10.  Al treilea pas afirmă, aşadar, ce vrei să crezi şi dă de înţeles că eşti dispus să renunţi la orice altceva. Spiritul Sfânt îţi va da posibilitatea să faci pasul acesta, dacă Îl urmezi. Vigilenţa ta e semnul că vrei să te călăuzească El. Vigilenţa cere într-adevăr efort, dar numai până înveţi că efortul însuşi nu e necesar. Ai depus mari eforturi să păzeşti ce ai făurit din cauză că nu a fost adevărat. De aceea, trebuie să îţi îndrepţi acum efortul împotriva lui. Doar asta poate anula nevoia de efort şi poate face apel la fiinţa care o ai şi eşti, deopotrivă. Recunoaşterea aceasta e total lipsită de efort, fiind deja adevărată şi neavând nevoie de protecţie. E în desăvârşita siguranţă a lui Dumnezeu. De aceea, includerea e totală şi creaţia e fără limită.

“A Course in Miracles”