Veghează numai pentru Dumnezeu şi Împărăţia Sa

1.  Am spus mai înainte că Spiritul Sfânt este, şi trebuie să fie, evaluator. El separă adevăratul de fals în mintea ta şi te învaţă să judeci fiecare gând pe care îl laşi să pătrundă în ea în lumina a ce-a pus Dumnezeu acolo. Ce concordă cu această lumină, Spiritul Sfânt reţine, să întărească Împărăţia din tine. Ce concordă cu ea parţial, Spiritul Sfânt acceptă şi purifică. Ce e însă în dezacord total, Spiritul Sfânt respinge judecând defavorabil. În felul acesta, El ţine Împărăţia întru totul consecventă şi unificată. Aminteşte-ţi însă că, ce Spiritul Sfânt respinge, eul acceptă. Căci sunt în dezacord fundamental referitor la toate, fiind în dezacord fundamental referitor la ce eşti tu. Convingerile eului referitor la această chestiune crucială variază şi, de aceea, el provoacă diferite dispoziţii. Spiritul Sfânt nu variază niciodată în această chestiune, aşa că singura dispoziţie pe care o provoacă El e bucuria. Şi o ocroteşte respingând tot ce nu stârneşte bucurie, aşa că El e singurul care te poate ţine întru totul bucuros.

2.  Spiritul Sfânt nu te învaţă să îi judeci pe alţii, pentru că nu vrea să predai eroare şi să o înveţi. Nu ar fi consecvent dacă ţi-ar permite să întăreşti tocmai ce trebuie să înveţi să eviţi. În mintea celui ce gândeşte deci, El judecă într-adevăr, dar numai ca să unifice mintea, să poată percepe fără judecată. Mintea are astfel posibilitatea să predea fără judecată şi să înveţe, prin urmare, să fie fără judecată. Desfacerea e necesară doar în mintea ta, ca să nu proiectezi, în loc să extinzi. Dumnezeu Însuşi a stabilit ce poţi extinde în deplină siguranţă. De aceea, a treia lecţie a Spiritului Sfânt este:
   Veghează numai pentru Dumnezeu şi Împărăţia Sa.

3.  E un pas major în direcţia unei schimbări fundamentale. Dar tot mai are un aspect de inversare a gândirii, de vreme ce dă de înţeles că există ceva împotriva căruia să veghezi. S-a avansat mult atât de la prima lecţie, care e doar începutul inversării gândirii, cât şi de la a doua, care identifică, în esenţă, ce e mai dezirabil. Pasul acesta, ce rezultă dintr-al doilea cum rezultă şi al doilea din primul, pune accentul pe dicotomia dintre dezirabil şi nedezirabil. Şi face astfel inevitabilă opţiunea ultimă.

4.  În timp ce primul pas pare să intensifice conflictul şi cel de-al doilea mai poate atrage oarecare conflict, pasul acesta cere o vigilenţă constantă împotriva lui. Ţi-am spus deja că poţi fi la fel de vigilent împotriva eului, cât şi pentru eu. Această lecţie te învaţă nu numai că poţi, dar că trebuie. Ea nu se ocupă de ordinea dificultăţii, ci de prioritatea răspicată pe care o acordă vigilenţei. E o lecţie neechivocă, în sensul că te învaţă să nu existe excepţii, deşi nu neagă că o să apară tentaţia de-a le face. Aici se apelează deci la consecvenţa ta în ciuda haosului. Dar haosul şi consecvenţa nu pot coexista mult timp, de vreme ce se exclud reciproc. Cât trebuie să fii vigilent împotriva vreunui lucru însă, nu recunoşti această excludere reciprocă şi continui să crezi că poţi alege fie una, fie alta. Învăţându-te ce să alegi, Spiritul Sfânt te va învăţa, în ultimă instanţă, că nu e nevoie să alegi deloc. Aşa, mintea ta va fi eliberată în sfârşit de nevoia de-a alege şi va fi îndrumată spre creaţie în Împărăţie.

5.  Alegerea efectuată prin Spiritul Sfânt te va duce în Împărăţie. Tu creezi prin adevărata ta fiinţă, dar ce eşti trebuie să înveţi să îţi aminteşti. Modul de-a-ţi aminti e inclus în al treilea pas, care adună laolaltă lecţiile implicate în ceilalţi şi trece de ele spre o reală integrare. Dacă îţi permiţi să ai în minte numai ce a pus Dumnezeu în ea, îţi adevereşti mintea aşa cum a creat-o Dumnezeu. Prin urmare, o accepţi aşa cum este. De vreme ce e întreagă, predai pace deoarece crezi în ea. Pasul final ţi-l va face tot Dumnezeu, dar - până la al treilea pas - Spiritul Sfânt te va pregăti pentru Dumnezeu. Te pregăteşte pentru traducerea lui a avea în a fi prin însăşi natura paşilor pe care trebuie să îi faci cu El.

6.  Înveţi, mai întâi, că la baza lui a avea e a da, şi nu a căpăta. Înveţi apoi că înveţi ce predai şi că vrei să înveţi pace. Asta e condiţia identificării cu Împărăţia, fiind condiţia Împărăţiei. Ai crezut că eşti în afara Împărăţiei şi te-ai exclus, aşadar, din ea în convingerea ta. E esenţial, de aceea, să ţi se predea că trebuie să fii inclus şi că singurul lucru pe care trebuie să îl excluzi e convingerea că nu eşti.

7.  Al treilea pas e, aşadar, unul de protejare a minţii tale, permiţându-ţi să te identifici numai cu centrul, unde Dumnezeu a pus altarul închinat Lui Însuşi. Altarele sunt convingeri, dar Dumnezeu şi creaţiile Lui sunt mai presus de convingere, fiind mai presus de îndoială. Vocea pentru Dumnezeu vorbeşte numai pentru o convingere mai presus de îndoială, care e pregătirea pentru a fi fără îndoială. Cât timp credinţa în Dumnezeu şi în Împărăţia Lui e asaltată de orice îndoieli în mintea ta, nu îţi este evidentă desăvârşita Lui realizare. Iată de ce trebuie să fii vigilent pentru Dumnezeu. Eul îşi ridică vocea împotriva creaţiei Lui, stârnind astfel îndoială. Nu poţi depăşi credinţa până nu crezi pe deplin.

8.  Predând întregii Fiimi fără excepţie, demonstrezi că îi percepi întregimea şi ai învăţat că e un tot unitar. Acum trebuie să fii vigilent să îi ţii în minte unitatea, căci - dacă laşi să intre îndoiala - vei pierde conştienţa întregimii ei şi nu vei fi în stare să o predai. Întregimea Împărăţiei nu depinde de percepţia ta, dar conştienţa întregimii ei depinde. Doar conştienţa ta are nevoie de protecţie, de vreme ce fiinţa nu poate fi asaltată. Cu toate acestea, nu poţi dobândi un adevărat sentiment al fiinţei cât timp te îndoieşti de ce eşti. Iată de ce este esenţială vigilenţa. Îndoielile în privinţa fiinţei nu trebuie să îţi pătrundă în minte, căci nu vei putea cunoaşte ce eşti cu certitudine. Certitudinea e de la Dumnezeu pentru tine. Vigilenţa nu este necesară pentru adevăr, dar este necesară împotriva iluziilor.

9.  Adevărul e fără iluzii, şi deci în interiorul Împărăţiei. Tot ce este în afara Împărăţiei e iluzie. Când ai aruncat adevărul, te-ai văzut ca şi cum ai fi fără el. Făcând o altă Împărăţie pe care ai pus preţ, nu ai ţinut în minte doar Împărăţia lui Dumnezeu şi ţi-ai plasat o parte a minţii în afara ei. Ce ai făurit ţi-a încătuşat voinţa şi ţi-a dat o minte bolnavă care trebuie însănătoşită. Şi de însănătoşit se însănătoşeşte prin vigilenţa ta împotriva acestei boli. Odată însănătoşită, mintea ta emană sănătate şi, prin asta, predă însănătoşire. Devii astfel un profesor ce predă ca mine. Mi s-a cerut la fel de multă vigilenţă ca şi ţie, iar cei ce au decis să predea acelaşi lucru trebuie să fie de acord referitor la ce cred.

10.  Al treilea pas afirmă, aşadar, ce vrei să crezi şi dă de înţeles că eşti dispus să renunţi la orice altceva. Spiritul Sfânt îţi va da posibilitatea să faci pasul acesta, dacă Îl urmezi. Vigilenţa ta e semnul că vrei să te călăuzească El. Vigilenţa cere într-adevăr efort, dar numai până înveţi că efortul însuşi nu e necesar. Ai depus mari eforturi să păzeşti ce ai făurit din cauză că nu a fost adevărat. De aceea, trebuie să îţi îndrepţi acum efortul împotriva lui. Doar asta poate anula nevoia de efort şi poate face apel la fiinţa care o ai şi eşti, deopotrivă. Recunoaşterea aceasta e total lipsită de efort, fiind deja adevărată şi neavând nevoie de protecţie. E în desăvârşita siguranţă a lui Dumnezeu. De aceea, includerea e totală şi creaţia e fără limită.

“A Course in Miracles”