Darurile Împărăţiei

1.  Puterea creatoare a lui Dumnezeu şi a creaţiilor Sale e nelimitată, dar nu sunt într-o relaţie de reciprocitate. Tu comunici pe deplin cu Dumnezeu, ca El cu tine. E un proces continuu la care participi şi, participând la el, eşti inspirat să creezi ca Dumnezeu. În creaţie însă nu eşti într-o relaţie de reciprocitate cu Dumnezeu, pentru că El te-a creat pe tine, dar tu nu L-ai creat pe El. Ţi-am spus deja că numai acest aspect deosebeşte puterea ta creatoare de a Lui. Există o paralelă chiar şi în această lume. Părinţii dau naştere copiilor, dar copiii nu dau naştere părinţilor. Ei dau însă naştere copiilor lor, dând naştere, aşadar, ca părinţii lor.

2.  Dacă L-ai crea pe Dumnezeu şi El te-ar crea pe tine, Împărăţia nu ar putea spori prin propria ei gândire creatoare. Creaţia ar fi limitată deci şi nu ai fi cocreator cu Dumnezeu. Aşa cum Gândirea creatoare a lui Dumnezeu merge de la El la tine, tot aşa şi gândirea ta creatoare trebuie să meargă de la tine la creaţiile tale. Numai aşa se poate extinde în afară toată puterea creatoare. Realizările lui Dumnezeu nu sunt ale tale, dar ale tale sunt ca ale Lui. El a creat Fiimea, iar tu o sporeşti.
Ai puterea să contribui la sporul Împărăţiei, însă nu la al Creatorului Împărăţiei. Îţi revendici această putere când devii vigilent numai pentru Dumnezeu şi Împărăţia Sa. Acceptând această putere ca a ta, ai învăţat să îţi aminteşti ce eşti.

3.  Locul creaţiilor tale e în tine, aşa cum locul tău e în Dumnezeu. Eşti parte din Dumnezeu, aşa cum fiii tăi sunt parte din Fiii Săi. A crea e a iubi. Iubirea se extinde în afară pur şi simplu pentru că nu poate fi îngrădită. Fiind nelimitată, nu se opreşte. Ea creează veşnic, dar nu în timp. Creaţiile lui Dumnezeu au existat mereu, pentru că El a existat mereu. Creaţiile tale au existat mereu, pentru că poţi crea doar cum creează Dumnezeu. A ta e veşnicia, pentru că El te-a creat veşnic.

4.  Eul, pe de altă parte, cere mereu drepturi reciproce, pentru că e plin de rivalitate, şi nu de iubire. Vrea mereu să se târguiască, dar nu poate înţelege că a fi ca altul înseamnă că nu e posibilă nicio târguială. Ca să obţii, trebuie să dai, nu să te târguieşti. A te târgui înseamnă a-ţi limita darul, iar asta nu e Voia lui Dumnezeu. A voi cu Dumnezeu înseamnă a crea ca El. Dumnezeu nu Îşi limitează darurile în niciun fel. Voi sunteţi darurile Lui, aşa că darurile voastre trebuie să fie ca ale Lui. Darurile pe care le faci Împărăţiei trebuie să fie ca darurile pe care ţi le face El.

5.  Eu am dat numai iubire Împărăţiei pentru că am crezut că asta sunt. Ce crezi că eşti determină ce dăruieşti şi, dacă Dumnezeu te-a creat extinzându-Se şi devenind tu, te poţi extinde doar cum a făcut-o El. Numai bucuria sporeşte veşnic, de vreme ce bucuria şi veşnicia sunt inseparabile. Dumnezeu Se extinde în afară, dincolo de limite şi dincolo de timp, iar tu - care eşti cocreator cu El - Îi extinzi Împărăţia veşnic şi dincolo de orice limită. Veşnicia e însemnul de neşters al creaţiei. Cei veşnici sunt veşnic cuprinşi de pace şi de bucurie.

6.  Să gândeşti ca Dumnezeu înseamnă să Îi împărtăşeşti certitudinea în legătură cu ce eşti, iar să creezi ca El înseamnă să împărtăşeşti Iubirea desăvârşită pe care o împărtăşeşte cu tine. Iată la ce te conduce Spiritul Sfânt, să îţi poată fi deplină bucuria că Împărăţia lui Dumnezeu e întreagă. Am spus că ultimul pas în redeşteptarea cunoaşterii îl face Dumnezeu. Acesta e adevărul, dar e greu de explicat în cuvinte deoarece cuvintele sunt simboluri, iar ce e adevărat nu necesită explicaţii. Şi totuşi, Spiritul Sfânt are sarcina de-a traduce inutilul în util, nesemnificativul în semnificativ şi temporarul în atemporal. El poate deci să îţi spună ceva despre acest ultim pas.

7.  Dumnezeu nu face paşi, deoarece realizările Lui nu sunt treptate. El nu predă, deoarece creaţiile Lui sunt neschimbătoare. El nu face nimic în ultimul rând, deoarece a creat în primul rând şi pentru totdeauna. Trebuie înţeles că „primul", aplicat la El, nu e o noţiune temporală. El e primul în sensul că e Primul în Sfânta Treime. E întâiul Creator, fiindcă Şi-a creat cocreatorii. Şi, din acest motiv, timpul nu se aplică nici Lui, nici celor create de El. „Ultimul pas" pe care îl va face Dumnezeu a fost, aşadar, adevărat la început, e adevărat acum şi va fi adevărat în vecii vecilor. Ce e atemporal există mereu, pentru că fiinţa sa e veşnic neschimbată. Nu se schimbă sporind, pentru că a fost creată să sporească veşnic. Dacă percepi că nu sporeşte, nu ştii ce este. Şi nu ştii Cine a creat-o. Dumnezeu nu ţi-o revelează pentru că nu ţi s-a ascuns niciodată. Lumina Lui nu ţi s-a făcut obscură niciodată, pentru că e Voia Lui să o împărtăşească. Cum e posibil oare să ţi se refuze ce e pe deplin împărtăşit, ca să ţi se reveleze mai apoi?

“A Course in Miracles”