Corectarea greşelii

1.  Promptitudinea cu care reacţionează eul la greşelile altor euri nu e genul de vigilenţă pe care vrea Spiritul Sfânt să îl întreţii. Eurile sunt critice prin prisma genului de „sens" pe care îl reprezintă. Ele înţeleg acest gen de sens, pentru că are sens pentru ele. Pentru Spiritul Sfânt, nu are niciun sens.

2.  Pentru eu, să atragi atenţia asupra greşelilor şi să le „corectezi" e un lucru blând, drept şi bun. Are noimă pentru eu, care nu îşi dă seama ce sunt greşelile şi ce este corectarea. Greşelile ţin de eu, iar corectarea greşelilor stă în renunţarea la eu. Când îţi corectezi un frate, îi spui că nu are dreptate. Poate că nu are noimă ce spune pe moment şi, dacă vorbeşte din eu, precis nu va avea noimă ce spune. Dar sarcina ta e să îi spui că are dreptate. Nu i-o spui verbal, dacă vorbeşte prosteşte. El are nevoie de corecţie la un alt nivel, căci greşeala lui e la un alt nivel. El are însă dreptate, pentru că e un Fiu de-al lui Dumnezeu. Eul lui nu are dreptate niciodată, indiferent ce spune sau ce face.

3.  Dacă atragi atenţia asupra greşelilor ce ţin de eul fratelui tău, precis vezi printr-al tău, pentru că Spiritul Sfânt nu îi percepe greşelile. Lucrul acesta trebuie să fie adevărat, din moment ce nu există comunicare între eu şi Spiritul Sfânt. Eul nu are noimă, iar Spiritul Sfânt nu încearcă să înţeleagă cele ce provin din el. Deoarece nu le înţelege, nu le judecă, ştiind că ce face eul nu are niciun înţeles.

4.  Când reacţionezi la greşeli în orice fel, nu dai ascultare Spiritului Sfânt. El pur şi simplu nu le-a luat în seamă şi, dacă eşti atent la ele, nu Îl auzi pe El. Dacă nu Îl auzi pe El, dai ascultare eului tău şi eşti la fel de greu de înţeles ca fratele ale cărui greşeli le percepi. Asta nu poate fi o corecţie. Dar e mai mult decât o simplă lipsă de corecţie pentru el. E o renunţare la corecţie în tine însuţi.

5.  Când un frate se poartă dement, îl poţi vindeca doar percepând sănătatea mintală din el. Dacă îi percepi greşelile şi le accepţi, le accepţi pe ale tale. Dacă vrei să le laşi pe ale tale în seama Spiritului Sfânt, trebuie să faci acelaşi lucru cu ale lui. Dacă acesta nu devine singurul tău mod de-a trata toate greşelile, nu vei putea înţelege cum se desfac toate greşelile. Oare nu e acelaşi lucru cu a-ţi spune că ce predai şi înveţi? Fratele tău are tot atâta dreptate ca tine şi, de crezi că nu are, pe tine te condamni.

6.  Tu nu te poţi corecta pe tine. Se poate oare să îl corectezi pe altul? Dar poţi să îl vezi cu adevărat, căci e posibil să te vezi cu adevărat. Nu e răspunderea ta să îţi schimbi fratele, ci doar să îl accepţi aşa cum e. Greşelile lui nu vin din adevărul din el, şi numai acest adevăr îţi revine. Greşelile lui nu pot schimba adevărul din el şi nu pot avea niciun efect asupra adevărului din tine. A percepe greşeli în cineva şi a reacţiona la ele ca şi cum ar fi reale e totuna cu a le da realitate pentru tine. Nu vei scăpa fără să plăteşti pentru asta, nu pentru că ai fi pedepsit, ci pentru că urmezi călăuza greşită, aşa că te vei rătăci.

7.  Greşelile fratelui tău nu ţin de el, după cum nici ale tale nu ţin de tine. Acordă realitate greşelilor lui, şi te-ai atacat pe tine. Dacă vrei să îţi găseşti drumul şi să nu îl pierzi, vezi doar adevărul alături de tine, căci mergeţi împreună. Spiritul Sfânt din tine iartă toate lucrurile din tine şi din fratele tău. Greşelile lui sunt iertate odată cu ale tale. Ispăşirea nu e mai separată decât iubirea. Ispăşirea nu poate fi separată pentru că vine din iubire. A încerca să îţi corectezi un frate înseamnă a crede în posibilitatea corecţiei efectuate de tine, iar asta nu poate fi decât aroganţa eului. Corecţia ţine de
Dumnezeu, Care nu cunoaşte aroganţă.

8.Spiritul Sfânt iartă totul pentru că Dumnezeu a creat totul. Nu îţi asuma funcţia Lui, căci o vei uita pe-a ta. Acceptă doar funcţia vindecării în timp, căci acesta este rostul timpului. Dumnezeu ţi-a dat funcţia de-a crea în veşnicie. Nu trebuie să o înveţi, dar trebuie să înveţi să o doreşti. Iată la ce serveşte toată învăţătura. Iată utilitatea pe care o atribuie Spiritul Sfânt unei aptitudini de care nu ai nevoie, dar pe care ai făcut-o. Dă-I-o Lui! Tu nu înţelegi cum să o foloseşti. El te va învăţa cum să te vezi fără condamnare învăţând cum să vezi totul fără ea. Şi atunci, condamnarea nu va avea realitate pentru tine şi toate greşelile îţi vor fi iertate.

***   “A Course in Miracles”    ***   "Sunt binecuvântat ca Fiu al lui Dumnezeu."

Sunteţi conştienţe extraterestre

În primul rând e necesar să clarificăm faptul că toţi veniţi din Cosmos.

Aşadar, când cineva te va mai întreba „ce se întâmplă cu tine astăzi, parcă eşti picat din Cosmos?“, să îi răspunzi afirmativ, deoarece tu chiar de acolo vii! Cu toţii sunteţi fiinţe spirituale ce au venit aici prin întrupare, pentru a trăi experienţe materiale. Asta confirmă faptul că, cu toţii sunteţi conştienţe extraterestre. Oricât de ciudat ţi s-ar părea că sună, toţi aţi venit din Cosmos, dintr-o dimensiune spirituală mai înaltă. Trupurile voastre, în schimb, au fost create aici, aici s-au format şi pe pământ vor rămâne.

Preoţii îi învaţă pe oamenii să se ferească de astfel de idei.

Aceştia  afirmă că în vremea în care „anti-Hristul“  va conduce lumea oamenii  vor aştepta salvarea din Cosmos, de la aşa zişii extratereştri, care sunt de fapt diavoli deghizaţi.

Ce grijulii mai sunt preoţii voştri. Cei ce coboară din Cosmos sunt diavoli care vor să vă salveze de pe pământ? Şi să vă ducă, unde? Hm, o fi bună această idee?  

Vom fi crezuţi rostind o astfel de afirmaţie? În niciun caz!

Sigur că preoţii se opun ascensiunii sufletelor şi vor să vă ţină prizonieri cât mai mult timp acolo. Acesta este scopul lor. 

Sigur că atunci când nu vor mai exista creştini ortodocşi, catolici şi de celelalte  tipuri, nu vor mai exista nici  instituţiile lor bisericeşti.

Sigur că religia a căzut şi vor cădea toate capetele ei cu toţi cei care i-au slujit şi fii sigur că salvarea voastră vine din cer, nu de pe pământ!

Salvarea sufletelor nu poate să vină din pământ (din sânul religiei) niciodată.

Şi nimeni nu a fost înălţat de acolo prin intermediul religiei în toată istoria vieţii pe pământ.

Nici nu va fi înălţat sau mântuit vreodată prin aşa ceva.

Preoţii se hrănesc cu frica şi neştiinţa unora din voi, spunând că „dumnezeul“ lor îi va salva din iad, de diavol sau de mâna lor, care este lumea pe care au construit-o şi care urmează să fie ruinată de ea însăşi.

Sigur, religia, prin condiţionările şi minciunile folosite, a creat o lume pe care nu o mai poate controla. Ceea ce este acolo este rezultatul acţiunilor ei, iar Ceea Ce vine din cer e slava Fiului. 

Sigur că Isus Hristos se va coborî din cer nu va ieşi din pământ.

Sigur că dacă vor coborî pe pământ profeţii pe care religia îi aşteaptă (ceea ce nu se va întâmpla şi nu va fi nevoie) ei nu vor putea să iasă din pământ, din moment ce au fost ridicaţi la cer.

Cunoscând acestea, te întreb, cât de absurde sunt ideile lor şi totuşi, mulţi plecaţi urechile la acestea? Tot răul care există se află pe acel pământ.  

În Casa Mea răul nu există şi nu poate intra. De ce crezi că preoţii nu pot veni aici?

Exact! Preoţii spun că va veni Enoh şi Ilie ca să îi salveze.

Şi dacă aceştia ar veni, ar veni din pământ ori tot din Cosmos (din cer), de unde afirmă că se coboară diavolii?

Asta cred şi eu. Ei spun că salvarea nu vine din cer, ci din pământ, însă pe ei îi va salva Enoh şi Ilie. Dar aceştia dacă ar veni, vor veni tot din Cosmos.

Din pământ nu este salvare. Nu aşteptaţi salvarea de la morţi şi moaşte, ci rugaţi-vă lui Dumnezeu ca să vă ridice sufletele de acolo.  

Nu vă rugaţi omului, cel ce rătăceşte de mii de ani acolo şi nu ştie că o face.

În Casa Mea sunt multe locaşuri. Dar pământul nu este casa Mea şi nici cei care împărăţesc pe pământ nu sunt de la Mine. Cei despre care aţi auzit sub numele de Enoh şi Ilie şi-au încheiat misiunile acolo şi nu se vor mai întoarce pe pământ. Cu toate astea, fii de-ai lor au mai fost trimişi în trecut. Aceştia sunt îngeri şi au trăit în trupuri de carne pe pământ. Un bun exemplu este Ioan Botezătorul, care este Ilie, după cum v-am spus deja în vremea când umblam printre voi.

Prin urmare, nici adevăraţii creştini, cei care încearcă a urma învăţăturile biblice, la propriu, nu au înţeles pildele ei, dar preoţii instituţiilor religioase, cei ce urmează şi promovează obiceiurile păgâne în locul învăţăturilor lui Isus Hristos, luând în considerare născocirile purtătorilor de sutană mai bătrâni?

Şi, nu vă îgrijoraţi din pricina celor care vor coborî ca să vă salveze. Căci Eu voi lua la Mine pe toţi oamenii, pe unii mai devreme, pe alţii mai târziu, aşa cum îi este scris fiecăruia.

***   Vorbind Cu Dumnezeu   ***

Răspunsul la rugăciune

1.  Toţi cei ce au încercat vreodată să folosească rugăciunea pentru a cere ceva s-au confruntat cu un aparent insucces. Asta e adevărat când este vorba nu numai de lucruri concrete ce pot fi dăunătoare, ci şi de rugăminţi strict pe linia acestui curs. Acestea din urmă, mai ales, ar putea fi interpretate incorect ca „dovadă" că acest curs nu are intenţii serioase. Şi totuşi, trebuie să îţi aminteşti afirmaţiile cursului - făcute în repetate rânduri - că scopul pe care îl urmăreşte este debarasarea de frică.

2.  Să presupunem, atunci, că lucrul pe care I-l ceri Spiritului Sfânt e chiar ce vrei, dar te temi încă de el. Dacă e aşa, obţinerea lui nu ar mai fi ce vrei. Iată de ce anumite forme concrete de vindecare nu se realizează nici când s-a realizat starea de vindecare. Cineva poate să ceară vindecare fizică pentru că se teme de vătămare corporală. În acelaşi timp, dacă s-ar vindeca fizic, ameninţarea la adresa sistemului lui de gândire ar putea să îi provoace mult mai multă frică decât expresia ei fizică. În acest caz, el nu cere de fapt eliberare de toată frica, ci îndepărtarea unui simptom selectat de el. Rugămintea aceasta, prin urmare, nu e deloc o cerere de vindecare.

3.  Biblia subliniază că toate rugăciunile îşi primesc răspunsul, şi asta e adevărat. Însuşi faptul că I s-a cerut ceva Spiritului Sfânt asigură un răspuns. Dar e la fel de sigur că răspunsul dat de El nu va fi niciodată unul care să sporească frica. E posibil ca răspunsul Lui să nu fie auzit. Dar e imposibil să se piardă. Sunt multe răspunsuri pe care le-ai primit deja, dar încă nu le-ai auzit. Te asigur că ele te aşteaptă.

4.  Dacă vrei să ştii că rugăciunile tale îşi primesc răspunsul, nu te îndoi niciodată de un Fiu de-al lui Dumnezeu. Nu îl pune la îndoială şi nu îl încurca, căci credinţa ta în el e credinţa ta în tine. Dacă vrei să Îl cunoşti pe Dumnezeu şi să Îi cunoşti Răspunsul, crede în mine, cel a cărui credinţă în tine nu poate fi zdruncinată. Poţi să Îi ceri Spiritului Sfânt cu adevărat, şi să te îndoieşti de fratele tău? Crede în adevărul cuvintelor lui datorită adevărului din el. Te vei uni cu adevărul din el şi cuvintele lui vor fi adevărate. Cum îl auzi pe el, mă vei auzi pe mine. Ascultarea adevărului e singurul mod în care îl poţi auzi acum şi cunoaşte în cele din urmă.

5.  Mesajul pe care ţi-l dă fratele tău de tine depinde. Ce îţi spune el? Ce ai vrea să îţi spună? Decizia pe care o iei în privinţa lui determină mesajul pe care îl primeşti. Aminteşte-ţi că Spiritul Sfânt este în el şi că Vocea Lui îţi vorbeşte prin el. Ce poate să îţi spună un frate atât de sfânt decât adevărul? Dar îl asculţi? Fratele tău poate nu ştie cine este, dar există în mintea lui o lumină care ştie. Lumina aceasta se poate răsfrânge într-a ta, dând adevăr cuvintelor lui şi făcându-te în stare să le auzi. Cuvintele lui sunt răspunsul pe care ţi-l dă Spiritul Sfânt. Ţi-e destul de tare credinţa în el să te lase să auzi?

6.  Nu te poţi ruga numai pentru tine, după cum nu poţi găsi nici bucurie numai pentru tine. Rugăciunea e o reafirmare a includerii, dirijată de Spiritul Sfânt potrivit legilor lui Dumnezeu. Mântuirea vine de la fratele tău. Spiritul Sfânt Se extinde din mintea ta la a lui şi îţi răspunde ţie. Nu poţi să auzi Vocea pentru Dumnezeu numai în tine, pentru că nu eşti singur. Iar răspunsul Lui e numai pentru ce eşti tu. Nu vei cunoaşte încrederea pe care o am în tine dacă nu o extinzi. Nu vei avea încredere în călăuzirea Spiritului Sfânt şi nu vei crede că este pentru tine dacă nu o auzi în alţii. Ea trebuie să fie pentru fratele tău fiindcă este pentru tine. Să fi creat Dumnezeu o Voce numai pentru tine? Poţi oare să Îi auzi răspunsul dacă nu le răspunde tuturor Fiilor lui Dumnezeu? Auzi de la fratele tău ce vrei să aud eu de la tine, căci nu vrei să fiu amăgit.

7.  Te iubesc datorită adevărului din tine, după cum te iubeşte Dumnezeu. Amăgirile tale te pot amăgi pe tine, dar pe mine nu mă pot amăgi. Cunoscând ce eşti, nu mă pot îndoi de tine. Aud doar Spiritul Sfânt din tine, Care îmi vorbeşte prin tine. Dacă vrei să mă auzi, auzi-mi fraţii în care vorbeşte Vocea lui Dumnezeu. În ei stă răspunsul la toate rugăciunile. Ţi se va răspunde când auzi răspunsul în toţi. Nu asculta altceva, căci nu vei auzi cu adevărat.

8.  Crede în fraţii tăi pentru că eu cred în tine, şi vei învăţa că credinţa mea în tine e justificată. Crede în mine prin credinţa ta în ei, de dragul a ce le-a dat Dumnezeu. Ei îţi vor răspunde dacă înveţi să le ceri numai adevărul. Nu le cere binecuvântări fără să îi binecuvântezi, căci numai aşa poţi să înveţi cât de binecuvântat eşti. Urmând această cale, cauţi adevărul din tine. Nu înseamnă să mergi dincolo de tine, ci înspre tine. Nu auzi decât Răspunsul lui Dumnezeu în Fiii Săi, şi ţi se va răspunde.

9.  A nu crede înseamnă a te pune împotrivă, sau a ataca. A crede înseamnă a accepta, sau a te pune de aceeaşi parte. A crede nu înseamnă a fi credul, ci a accepta şi a aprecia. Ce nu crezi nu apreciezi, şi nu poţi fi recunoscător pentru ce nu consideri de valoare. Vei avea de plătit un preţ pentru judecată, pentru că judecata e fixarea unui preţ. Şi, cum îl vei fixa, aşa îl vei plăti.

10.  Dacă a plăti e egalat cu a căpăta, vei fixa un preţ scăzut, dar vei cere un câştig ridicat. Vei fi uitat însă că a preţui înseamnă a acorda valoare, câştigul fiind deci proporţional cu valoarea acordată. Dacă a plăti este asociat cu a da, nu poate fi perceput ca pierdere, şi se va recunoaşte raportul de reciprocitate dintre a da şi a primi. Se va fixa atunci un preţ ridicat, datorită valorii câştigului. Deoarece preţul pentru a căpăta e pierderea din vedere a valorii, e inevitabil că nu vei acorda valoare lucrului primit. Considerându-l un lucru de mică valoare, nu îl vei aprecia şi nu îl vei dori.

11.  Nu uita niciodată deci că tu stabileşti valoarea lucrului primit şi îi fixezi preţul prin ce dai. Să crezi că e posibil să capeţi mult pentru puţin înseamnă să crezi că te poţi târgui cu Dumnezeu. Legile lui Dumnezeu sunt întotdeauna drepte şi întru totul consecvente. Dând, primeşti. Dar a primi este a accepta, şi nu a căpăta. E imposibil să nu ai, dar e posibil să nu ştii că ai. Să recunoşti că ai înseamnă să fii dispus să dai, şi numai fiind dispus să dai poţi să recunoşti ce ai. Ce dai e, prin urmare, preţul pe care îl pui pe ce ai, corespunzând exact preţului pe care îl are în ochii tăi. Iar acesta, la rândul lui, corespunde intensităţii cu care îl doreşti.

12.  Prin urmare, Îi poţi cere Spiritului Sfânt doar dându-I şi Îi poţi da doar unde Îl recunoşti.
Dacă Îl recunoşti în toţi, gândeşte-te ce mult Îi vei cere şi ce mult vei primi. El nu îţi va refuza nimic pentru că nu I-ai refuzat nimic şi, de aceea, poţi împărtăşi totul. În felul acesta, şi numai în felul acesta, Îi vei primi răspunsul, pentru că răspunsul Lui e tot ce poţi să ceri şi să doreşti. Spune-i deci la fiecare:
Pentru că vreau să mă cunosc, te văd Fiul lui Dumnezeu şi fratele meu.

***A Course in Miracles   ***"Dumnezeu merge cu mine oriunde mă duc."

Acceptarea realităţii

     Cristos e în mine şi, unde este El, trebuie să fie Dumnezeu, căci Cristos face parte din El.

1.  Frica de Voia lui Dumnezeu e una dintre cele mai ciudate credinţe făurite vreodată de mintea umană. Ea nu ar fi putut să apară dacă mintea nu ar fi fost deja profund scindată, făcându-i posibil să se teamă tocmai de ce este ea. Realitatea nu poate „ameninţa" decât iluziile, din moment ce realitatea poate susţine numai adevărul. Însuşi faptul că Voia lui Dumnezeu, care este ce eşti, e percepută înfricoşătoare demonstrează că te temi de ce eşti. Atunci, nu de Voia lui Dumnezeu te temi, ci de a ta.

2.  Voia ta nu e cea a eului şi, din acest motiv, eul e împotriva ta. Ce pare a fi frica de Dumnezeu e de fapt frica de propria ta realitate. E imposibil să înveţi ceva cu consecvenţă într-o stare de panică. Dacă scopul acestui curs e să te ajute să îţi aminteşti ce eşti şi dacă crezi că eşti ceva înfricoşător, trebuie să rezulte că nu vei învăţa cursul acesta. Dar motivul pentru care există cursul e tocmai faptul că nu cunoşti ce eşti.

3.  Dacă nu cunoşti care e realitatea ta, de ce eşti atât de sigur că e ceva înfricoşător? Asocierea adevărului cu frica - foarte artificială în cel mai bun caz - e deosebit de nepotrivită în minţile celor ce nu cunosc care e adevărul. Tot ce poate să însemne e că asociezi, arbitrar, ceva ce îţi întrece conştienţa cu ceva ce nu vrei. E evident, atunci, că judeci ceva de care eşti total inconştient. Ai aranjat această situaţie ciudată aşa încât să îţi fie imposibil să scapi din ea fără o Călăuză Ce cunoaşte care e realitatea ta. Rostul acestei Călăuze e doar acela de a-ţi aminti ce vrei. Nu caută să îţi impună o voie străină. Ci depune toate eforturile posibile, în limitele pe care I le impui, să îţi restabilească voia în conştienţă.

4.  Ţi-ai întemniţat voia dincolo de conştienţă, unde şi rămâne, dar de unde nu te poate ajuta. Când am spus că funcţia Spiritului Sfânt e distingerea adevăratului de fals în mintea ta, am vrut să spun că El are puterea să pătrundă cu privirea ce ai ascuns şi să recunoască Voia lui Dumnezeu acolo. Faptul că recunoaşte această Voie îi poate conferi realitate pentru tine pentru că El e în mintea ta şi, de aceea, El e realitatea ta. Şi atunci, dacă felul în care îţi percepe mintea îţi aduce realitatea acesteia, El te ajută de fapt să îţi aminteşti ce eşti. Singura sursă de frică în acest proces e ce crezi că vei pierde. Dar de avut nu poţi să ai decât ce vede Spiritul Sfânt.

5.  Am subliniat de multe ori că Spiritul Sfânt nu îţi va cere niciodată niciun sacrificiu. Dar, dacă îţi ceri singur sacrificiul realităţii, Spiritul Sfânt trebuie să îţi aducă aminte că asta nu e Voia lui Dumnezeu pentru că nu e voia ta. Nu există nicio diferenţă între voia ta şi cea dumnezeiască. Dacă nu ai avea o minte scindată, ai recunoaşte că a voi e mântuire pentru că e comunicare.

6.  E imposibil să comunici în limbi străine. Tu şi Creatorul tău puteţi comunica prin creaţie, pentru că asta, şi numai asta, e Voia Voastră îngemănată. O minte împărţită nu poate comunica, pentru că vorbeşte de lucruri diferite aceleiaşi minţi. Îşi pierde astfel capacitatea de-a comunica simplu, căci o comunicare confuză nu înseamnă nimic. Un mesaj nu poate fi comunicat decât dacă are sens. Cât sens pot să aibă mesajele tale, când ceri ce nu vrei? Dar, cât timp te temi de voia ta, tocmai asta ceri.

7.  Deşi susţii cu tărie că Spiritul Sfânt nu îţi răspunde, ar fi mai înţelept, poate, să vezi ce fel de întrebări pui. Tu nu ceri numai ce vrei. Căci te temi că s-ar putea să primeşti lucrul dorit, şi chiar că l-ai primi. Iată de ce i-l ceri cu stăruinţă profesorului ce nu ţi-l poate da cu niciun chip. Faptul că nu vei putea învăţa nicicând de la el ce anume este îţi dă iluzia siguranţei. Dar nu îţi vei găsi niciodată siguranţa punându-te la adăpost de adevăr, ci numai în adevăr. Realitatea e unica siguranţă. Voia ta e mântuirea ta pentru că e aceeaşi cu cea dumnezeiască. Separarea nu e decât credinţa că este diferită.

8.  Nicio minte corectă nu poate crede că voia ei e mai puternică decât cea dumnezeiască. De aceea, dacă o minte crede că voia ei e diferită de cea dumnezeiască, nu poate decât să decidă fie că nu există Dumnezeu, fie că Voia lui Dumnezeu e ceva înfricoşător. Prima îl explică pe ateu, iar cea de-a doua, pe martir, care crede că Dumnezeu cere sacrificii. Fiecare dintre aceste două decizii demente va stârni panică, pentru că ateul crede că e singur, iar martirul crede că Dumnezeu îl răstigneşte. Dar nimeni nu vrea cu adevărat nici abandon, nici ripostă, chiar dacă mulţi le caută pe amândouă. Poţi oare să Îi ceri Spiritului Sfânt astfel de „daruri" şi să te aştepţi cu adevărat să le primeşti? El nu îţi poate da ce nu vrei. Când Îi ceri Dătătorului Universal ceva ce nu vrei, ceri ceva ce nu poate fi dat pentru că nu a fost creat. Nu a fost creat niciodată, pentru că nu a fost niciodată voia ta pentru tine.

9.  În cele din urmă, fiecare trebuie să îşi amintească Voia lui Dumnezeu pentru că, în cele din urmă, fiecare trebuie să se recunoască pe el însuşi. Recunoaşterea aceasta e recunoaşterea că voia lui şi cea dumnezeiască sunt una. În prezenţa adevărului, nu există nici increduli, nici sacrificii. În siguranţa realităţii, frica e total lipsită de înţeles. Să negi ce este nu poate decât să pară înfricoşător. Frica nu poate fi reală fără o cauză, iar Dumnezeu e singura Cauză. Dumnezeu este Iubire şi tu ÎI vrei cu adevărat. Asta este voia ta. Cere asta şi ţi se va răspunde, pentru că vei cere doar ce îţi aparţine.

10.  Când îi ceri Spiritului Sfânt ceva ce ţi-ar dăuna, El nu poate răspunde pentru că nimic nu îţi poate dăuna, aşa că ceri exact nimica. Orice dorinţă pornită din eu e o dorinţă de-a primi nimica; să ceri aşa ceva nu e o rugăminte. Ci o negare sub forma unei rugăminţi. Spiritul Sfânt nu e preocupat de formă, fiind conştient numai de înţeles. Eul nu Îi poate cere Spiritului Sfânt nimic, căci există o totală absenţă de comunicare între ei. Dar tu Îi poţi cere totul Spiritului Sfânt, pentru că rugăminţile pe care I le adresezi sunt reale, venind din mintea ta corectă. Să nege oare Spiritul Sfânt Voia lui Dumnezeu? Şi poate oare să nu o recunoască în Fiul Lui?

11.  Tu nu recunoşti enorma risipă de energie pe care o faci negând adevărul. Ce ai spune de cineva care ţine să încerce imposibilul, crezând că atingerea lui e egală cu reuşita? Credinţa că trebuie să ai imposibilul ca să fii fericit contrazice total principiul creaţiei. Dumnezeu nu a putut voi ca fericirea să depindă de ce nu poţi să ai niciodată. Faptul că Dumnezeu este Iubire nu cere crezare, ci acceptare. Faptele, e posibil să le negi, deşi e imposibil să le schimbi. Dacă îţi acoperi ochii cu mâinile, nu vei vedea pentru că încalci legile vederii. Dacă negi iubirea, nu o vei cunoaşte căci cooperarea ta e legea propriei ei fiinţe. Nu poţi să schimbi legile pe care nu le-ai făcut tu, iar legile fericirii au fost create pentru tine, nu de tine.

12.  Orice încercare de-a nega ce este trebuie să fie înfricoşătoare şi, dacă e o încercare puternică, va produce panică. Voitul în contra realităţii, deşi un lucru imposibil, poate fi transformat într-un obiectiv foarte stăruitor deşi nu îl vrei. Gândeşte-te însă la rezultatul acestei decizii ciudate. Îţi dedici mintea unui lucru nedorit. Cât de reală poate fi această dedicare? Dacă nu îl vrei, nici nu a fost creat. Dacă nu a fost creat, e nimic. Oare chiar poţi să te dedici nimicului?

13.  Dumnezeu, în dedicarea Lui faţă de tine, te-a creat dedicat totului şi ţi-a dat cui te dedici. Altfel, nu ai fi fost creat perfect. Realitatea e totul şi ai totul pentru că eşti real. Nu poţi face irealul pentru că absenţa realităţii e înfricoşătoare, iar frica nu poate fi creată. Cât crezi că frica e posibilă, nu vei crea. Contraordinele realităţii fac realitatea să fie fără înţeles, iar realitatea este înţeles.

14.  Aminteşte-ţi, aşadar, că Voia lui Dumnezeu e posibilă deja şi că, în afară de ea, nimic nu va mai fi. Iată simpla acceptare a realităţii, căci numai asta e real. Nu poţi să distorsionezi realitatea, şi să cunoşti ce este. Iar, dacă distorsionezi realitatea, vei fi cuprins de nelinişte, depresie şi panică, în final, pentru că încerci să faci din tine ceva ireal. Când simţi aceste lucruri, nu încerca să cauţi adevărul dincolo de tine, căci adevărul nu poate fi decât în tine.
Spune-ţi, aşadar:

Cristos e în mine şi, unde este El, trebuie să fie Dumnezeu, căci Cristos face parte din El.


***    A Course in Miracles   ***   "Sunt binecuvântat ca Fiu al lui Dumnezeu."

CINE SUNT ELEVII LOR?

1.        Fiecărui profesor al lui Dumnezeu i-au fost desemnaţi anumiţi elevi, iar aceştia vor începe să îl caute de îndată ce răspunde la Chemare. I-au fost aleşi tocmai ei pentru că, dat nivelul lor de înţelegere li se potriveşte cel mai bine forma programei universale pe care le-o va preda el. Elevii lui l-au aşteptat pentru că venirea lui e certă. Din nou, e doar o chestiune de timp. Odată ce-a ales să îşi îndeplinească rolul, simt gata şi ei să şi-l îndeplinească pe al lor. Timpul stă după el să aleagă, dar nu şi după cei pe care îi va servi. Când va fi gata să înveţe, îi vor fi furnizate ocaziile de-a preda.

2.        Pentru a înţelege planul de predare-învăţare al mântuirii, e necesar să se înţeleagă conceptul de timp pe care îl expune cursul. Ispăşirea corectează iluziile, nu adevărul. De aceea, ea corectează ceva ce nu a existat nicicând. În plus, planul acestei corecţii s-a stabilit şi încheiat simultan, pentru că Voia lui Dumnezeu nu are nimic de-a face cu timpul. La fel şi realitatea întreagă, din moment ce ţine de El. Clipa în care ideea separării a pătruns în mintea Fiului lui Dumnezeu a fost şi clipa în care s-a dat Răspunsul lui Dumnezeu. În timp, asta s-a întâmplat demult de tot. În realitate, nu s-a întâmplat deloc.

3.        Lumea timpului e lumea iluziei. Ce s-a întâmplat demult pare să se întâmple acum. Decizii luate cu mult timp în urmă par deschise, încă de luat. Ce s-a învăţat, s-a înţeles şi a trecut de mult e privit ca un nou gând, o proaspătă idee, o altă perspectivă. Deoarece voinţa ta e liberă, poţi accepta ce s-a întâmplat deja în orice clipă vrei, şi numai atunci îţi vei da seama că a existat dintotdeauna. După cum subliniază cursul, nu eşti liber să alegi programa, şi nici forma în care o vei învăţa. Eşti liber însă să decizi când vrei să o înveţi. Iar, când o vei accepta, va fi gata învăţată.

4.        Timpul, prin urmare, se întoarce efectiv la o clipă atâta de străveche, încât depăşeşte toată amintirea şi trece chiar dincolo de posibilitatea amintirii. Dar, fiind o clipă retrăită tot mereu, pare a fi acum. Şi dă impresia, atunci, că elevul şi profesorul se reunesc în prezent, găsindu-se unul pe altul de parcă nu s-ar mai fi întâlnit. Elevul vine la timpul potrivit la locul potrivit. Lucrul acesta e inevitabil, pentru că a ales corect în acea clipă străveche pe care o retrăieşte acum. La fel şi profesorul: a făcut o alegere inevitabilă într-un trecut străvechi. Voia lui Dumnezeu în toate doar pare să ia timp până dă rezultate. Ce ar putea să întârzie puterea veşniciei?

5.        Când elevul şi profesorul se reunesc, începe o situaţie de predare- învătare. Căci profesorul nu e de fapt cel ce predă. De fiecare dată când se adună doi în scopul învăţării, le vorbeşte Profesorul lui Dumnezeu. Relaţia e sfântă datorită acestui scop, iar Dumnezeu a făgăduit că Îşi va trimite Spiritul în fiecare relaţie sfântă. În situaţia de predare-învăţare, fiecare învaţă că a da şi a primi sunt acelaşi lucru. Delimitările pe care şi le-au trasat între roluri, minţi, trupuri, nevoi, interese, şi toate diferenţele care au crezut că îi separă unul de celălalt pălesc, se şterg şi dispar. Cei ce vor să înveţe acelaşi curs împărtăşesc un singur interes şi un singur obiectiv. Şi, de aceea, cel ce a fost elev devine profesor al lui Dumnezeu el însuşi, căci a luat singura decizie care i-a dat şi lui propriul profesor. A văzut într-o altă persoană aceleaşi interese ca ale lui.

 ***    A Course in Miracles   ***   "Sfinţenia mea îmi este mântuirea."

CINE SUNT PROFESORII LUI DUMNEZEU?

1.        Profesor al lui Dumnezeu este oricine alege să fie. Calificarea fiecăruia în parte constă într-un singur lucru: undeva, cumva, a luat deliberat o hotărâre în care nu şi-a văzut propriile interese separate de ale altcuiva. Odată ce-a făcut-o, făgaşul lui e stabilit şi direcţia i-e sigură. O lumină a pătruns în întuneric. Deşi e o lumină singulară, e de ajuns. El a făcut o înţelegere cu Dumnezeu, chiar de nu crede în El încă. A devenit aducător al mântuirii. A devenit profesor al lui Dumnezeu.

2.        Ei vin din lumea toată. Vin din toate religiile şi din nicio religie. Sunt cei ce au răspuns. Chemarea e universală. Are loc tot timpul, peste tot. Ea cheamă profesori să vorbească pentru Ea şi să izbăvească lumea. Mulţi O aud, dar puţini vor răspunde. Însă nu e decât o chestiune de timp. Toţi vor răspunde în final, dar finalul poate fi foarte, foarte departe. Tocmai de aceea s-a stabilit planul profesorilor. Funcţia lor e să facă economie de timp. Fiecare începe ca o lumină singulară, dar, cu Chemarea la centru, e o lumină ce nu poate fi limitată. Şi fiecare economiseşte o mie de ani, după cum judecă lumea timpul. Pentru Chemare însă, timpul nu înseamnă nimic.

3.        Există un curs pentru fiecare profesor de-al lui Dumnezeu. Forma cursului diferă foarte mult. La fel şi mijloacele didactice implicate pentru fiecare în parte. Dar conţinutul cursului nu se schimbă niciodată. Tema lui principală e întotdeauna: „Fiul lui Dumnezeu este nevinovat, şi în inocenţa lui stă mântuirea lui". Aceasta poate fi predată prin fapte sau gânduri, prin cuvinte sau fără niciun sunet, în orice limbă sau în nicio limbă, în orice loc, timp sau mod. Nu contează cine a fost profesorul înainte de-a fi auzit Chemarea. Răspunzând, a devenit un mântuitor. L-a văzut pe altul ca el însuşi. A găsit, aşadar, propria lui mântuire şi mântuirea lumii. Prin renaşterea lui renaşte lumea.

4.        Manualul de faţă este un manual pentru o programă specială, destinat profesorilor unei forme speciale a cursului universal. Există mii şi mii de alte forme, toate cu acelaşi rezultat. Menirea lor e pur şi simplu să economisească timp. Dar numai timpul se tot rulează epuizant, iar lumea e foarte obosită acum. E veche, uzată şi deznădăjduită. Nu s-a pus niciodată problema rezultatului, căci ce poate să schimbe Voia lui Dumnezeu? Dar timpul, cu iluziile schimbării şi morţii, uzează lumea şi toate lucrurile din ea. Timpul însă are un sfârşit, şi pe acesta sunt însărcinaţi să îl aducă profesorii lui Dumnezeu. Căci timpul e în mâinile lor. Aşa au ales, şi le e dat.

***   A Course in Miracles   ***   "Nimic nu este cu neputinţă pentru sfinţenia mea."

ISUS - CRISTOS

1.       Nu ai nevoie de ajutor să intri în Cer pentru că nu ai plecat de acolo niciodată. Dar ai nevoie de ajutor din afara ta căci eşti circumscris de false credinţe ale Identităţii tale, pe care a stabilit-o în realitate numai Dumnezeu. Ți se dau Ajutoare sub forme multiple, deşi pe altar ele sunt una. Dincolo de fiecare dintre ele e un Gând de-al lui Dumnezeu iar acesta nu se va schimba niciodată. Dar ele au nume ce diferă pentru un timp căci timpul are nevoie de simboluri, fiind el însuşi ireal. Numele lor sunt legiune, dar nu vom trece dincolo de numele pe care le foloseşte cursul însuşi. Dumnezeu nu ajută pentru că nu ştie de nevoi. Dar El creează toate Ajutoarele Fiului Său cât timp acesta crede că fanteziile lui sunt adevărate. Mulţumeşte-I lui Dumnezeu pentru ele, căci te vor conduce acasă.

2.       Numele Isus e numele celui care a fost un om, dar a văzut faţa lui Cristos în toţi fraţii lui şi şi-a adus aminte de Dumnezeu. Aşa a ajuns să se identifice cu Cristos, nemaifiind un om, ci una cu Dumnezeu. Omul a fost o iluzie, căci a părut să fie o fiinţă separată, umblând de unul singur, într-un trup care a părut să îi ţină separat sinele de Sine, aşa cum fac toate iluziile. Dar cine poate mântui dacă nu vede iluzii şi nu le identifică apoi drept ceea ce sunt? Isus rămâne un Mântuitor pentru că a văzut falsul fără să îl accepte ca adevărat. Iar Cristos a avut nevoie de formă ca să le apară oamenilor şi să îi mântuiască de propriile lor iluzii.

3.       Prin deplina lui identificare cu Cristos - Fiul desăvârşit al lui Dumnezeu, unica Lui creaţie şi fericirea Lui, veşnic ca El şi una cu El -, Isus a devenit ce trebuie să fiţi cu toţii. El a arătat drumul ca să îl urmezi. El te conduce înapoi la Dumnezeu pentru că a văzut drumul care i s-a deschis înainte şi l-a urmat. El a făcut o distincţie clară, încă obscură pentru tine, între fals şi adevărat. Ţi-a oferit o demonstraţie finală că e imposibil să îl ucizi pe Fiul lui Dumnezeu, şi că păcatul şi răul, răutatea, frica sau moartea nu îi pot schimba în niciun fel viaţa.

4.       Prin urmare, toate păcatele ţi s-au iertat pentru că nu au avut niciun efect. Şi au fost, aşadar, doar nişte vise. Deşteaptă-te cu cel care ţi-a arătat asta, pentru că i-o datorezi celui care ţi-a împărtăşit visele, ca să poată fi spulberate. Şi care ţi le mai împărtăşeşte încă, pentru a fi una cu tine.

5.       Este Cristos? O da, împreună cu tine. Mica lui viată pe pământ nu a fost de ajuns să predea măreaţa lecţie pe care a învăţat-o pentru fiecare dintre voi. El va rămâne cu tine să te conducă din iadul pe care l-ai făcut, la Dumnezeu. Iar, când îţi vei uni voia cu a lui vederea ta va fi viziunea lui, căci vei împărtăşi ochii lui Cristos. Să mergi cu el e la fel de firesc cum e să mergi cu un frate pe care l-ai cunoscut de când te-ai născut, căci el chiar asta şi este. S-au făcut nişte idoli cumpliţi din cel care nu vrea să îi fie lumii decât frate. Iartă-i iluziile tale şi vezi ce frate drag vrea să îţi fie. Căci îţi va linişti mintea şi o va duce, cu tine, la Dumnezeul tău.

6.      Oare e singurul Ajutor al lui Dumnezeu? Sigur că nu. Căci Cristos ia multe forme, cu nume diferite, până li se poate recunoaște identitatea. Isus e însă, pentru tine, purtătorul singurului mesaj cristic al Iubirii lui Dumnezeu. Nu ai nevoie de altul. E posibil să îi citeşti cuvintele şi să beneficiezi de pe urma lor fără să îl accepţi în viaţa ta. Dar el te va ajuta puţin mai mult dacă îţi împărtăşeşti cu el durerile şi bucuriile, şi renunţi la amândouă pentru a găsi pacea lui Dumnezeu. Mai presus de toate însă, ar vrea să îi înveţi lecţia, care e aceasta:
          Nu există moarte pentru că Fiul lui Dumnezeu este ca Tatăl lui. Nu poţi face nimic care să schimbe Iubirea Veşnică. Uită-ţi visele de păcat şi vinovăţie, şi vino în schimb cu mine să împărtăşim învierea Fiului lui Dumnezeu. Şi adu-i cu tine pe toţi cei pe care ţi i-a trimis El să le porţi de grijă după cum îţi port de grijă eu.

***   A Course in Miracles   ***   „DUMNEZEU ESTE” – La întâlnirea cu Isus

Vindecarea ca percepţie corectată

1.  Am spus mai înainte că Spiritul Sfânt este Răspunsul. El e Răspunsul la toate, căci ştie care e răspunsul la toate. Eul nu ştie ce este o întrebare adevărată, deşi pune un număr nesfârşit de întrebări. Tu însă poţi să înveţi ce este, când înveţi să pui sub semnul întrebării valoarea eului şi să îţi stabileşti astfel capacitatea de a-i evalua întrebările. Când te ispiteşte eul la boală, nu Îi cere Spiritului Sfânt să îţi vindece trupul, căci ar însemna să accepţi credinţa eului că trupul e adevărata ţintă a vindecării. Cere-I, în schimb, să te înveţe percepţia corectă a trupului, căci numai percepţia poate fi distorsionată. Numai percepţia poate fi bolnavă, pentru că numai percepţia poate fi greşită.

2.  Percepţia greşită este dorinţa ca lucrurile să fie cum nu sunt. Realitatea tuturor lucrurilor e total inofensivă, căci inofensivitatea totală e condiţia realităţii lor. Ea este, totodată, condiţia conştientizării realităţii lor. Nu trebuie să cauţi realitatea. Te va căuta chiar ea şi te va găsi când îi întruneşti condiţiile. Condiţiile ei fac parte integrală din ce este ea. Şi numai partea aceasta depinde de tine. Restul vine de la sine. Trebuie să faci atât de puţin pentru că mica ta parte e atât de puternică, încât îţi va aduce întregul. Acceptă, atunci, mica ta parte şi lasă întregul să fie al tău.

3.  Întregimea vindecă pentru că ţine de minte. Toate formele de boală, chiar până la moarte, sunt expresii fizice ale fricii de-a te trezi. Sunt încercări de-a întări somnul de frica trezirii. E un mod jalnic de-a încerca să nu vezi văduvind facultăţile vederii de orice eficacitate. „Odihneşte-te în pace" este o binecuvântare pentru vii, nu pentru morţi, căci odihna vine din starea de trezie, nu din somn. Să dormi înseamnă să te retragi; să fii treaz înseamnă să te uneşti. Visele sunt iluzii de unire, pentru că reflectă noţiunile distorsionate ale eului despre ce este unirea. Dar şi Spiritul Sfânt are o întrebuinţare pentru somn şi poate folosi visele în scopul trezirii dacă Îl laşi.

4.  Felul în care te trezeşti arată cum ai folosit somnul. Cui i l-ai dat? Sub ce profesor l-ai pus? De câte ori te trezeşti abătut, nu I l-ai dat Spiritului Sfânt. Doar când te trezeşti cu bucurie l-ai folosit potrivit scopului Său. Chiar poţi să fii „drogat" de somn, dacă îl foloseşti greşit în scopul bolii. Somnul nu e decât o formă de moarte, după cum şi moartea nu e decât o formă de inconştienţă. O inconştienţă totală e cu neputinţă. Te poţi odihni în pace numai pentru că eşti treaz.

5.  Vindecarea este eliberarea de frica trezirii şi substituirea ei cu decizia de-a te trezi. Decizia de-a te trezi e reflectarea voinţei de-a iubi, din moment ce toată vindecarea implică înlocuirea fricii cu iubire. Spiritul Sfânt nu poate face distincţii între diferite grade de greşeală, căci - dacă ar preda că o formă de boală e mai gravă decât alta - ar preda că o greşeală poate fi mai reală decât alta. Funcţia Lui e să distingă doar între fals şi adevărat, înlocuind falsul cu adevăratul.

6.  Eul, care vrea întotdeauna să slăbească mintea, încearcă să o separe de trup într-o încercare de-a o distruge. De fapt, eul crede că o protejează. Căci e convins că mintea e periculoasă şi că a văduvi de minte înseamnă a vindeca. Dar a văduvi de minte e cu neputinţă, din moment ce ar însemna să reduci la nimic ce a creat Dumnezeu. Eul dispreţuieşte slăbiciunea, deşi depune toate eforturile să o provoace. Eul vrea numai ce urăşte. Pentru eu, e un lucru cât se poate de raţional. Crezând în puterea atacului, eul vrea atac.

7.  Biblia îţi porunceşte să fii desăvârşit, să vindeci toate greşelile, să nu te gândeşti la trup ca la un lucru separat şi să le înfăptuieşti pe toate în numele meu. Acesta nu e numai numele meu, căci identificarea noastră e împărtăşită. Numele Fiului lui Dumnezeu e unul singur, şi ţi se porunceşte să faci lucrările iubirii pentru că împărtăşim această Unitate. Minţile noastre sunt întregi pentru că sunt una. Dacă eşti bolnav înseamnă că te retragi de la mine. Dar nu te poţi retrage numai de la mine. Te poţi retrage numai de la tine şi de la mine.

8.  Ai început să realizezi, precis, că ai de-a face cu un curs foarte practic, unul care spune exact ce vrea să spună. Nu ţi-aş cere să faci lucruri pe care nu le poţi face, şi e imposibil că aş putea să fac lucruri pe care nu le poţi face. Asta fiind dat - dat chiar literalmente -, nimic nu te poate împiedica să faci exact ce îţi cer şi toate pledează pentru ca să o faci. Nu îţi dau limite căci Dumnezeu nu îţi pune niciuna. Când te limitezi singur, nu suntem de o minte, iar asta este boală. Boala însă nu ţine de trup, ci de minte. Toate formele de boală sunt semne că mintea e scindată şi nu acceptă un scop unificat.

9.  Unificarea scopului, atunci, e singurul mod în care vindecă Spiritul Sfânt. Căci e singurul nivel la care vindecarea înseamnă ceva. Restabilirea înţelesului într-un sistem de gândire haotic este modul de a-l vindeca. Sarcina ta e doar aceea de-a întruni condiţiile necesare înţelesului, din moment ce înţelesul însuşi ţine de Dumnezeu. Dar revenirea ta la înţeles e esenţială pentru al Lui, căci înţelesul tău face parte dintr-al Lui. Însănătoşirea ta, atunci, face parte din sănătatea Lui, din moment ce face parte din întregimea Lui. El nu o poate pierde, dar tu poţi să nu o cunoşti. Ea rămâne însă Voia Lui în ce te priveşte, iar Voia Lui trebuie să ţină în veci şi în toate.

***   A Course in Miracles    ***   "Mintea mea este parte din Mintea lui Dumnezeu. Sunt foarte sfânt."

Trupul ca mijloc sau ca scop

1.  Atitudinile faţă de trup sunt atitudini faţă de atac. Definiţiile pe care le dă eul fiecărui lucru sunt puerile şi se bazează întotdeauna pe rostul pe care crede că îl are lucrul respectiv. Căci e incapabil să generalizeze cu adevărat şi echivalează ce vede cu funcţia pe care i-o atribuie. Nu echivalează lucrul respectiv cu ce este. Pentru eu, trupul e ceva cu care se poate ataca. Echivalându-te cu trupul, te învaţă că tu eşti ceva cu care se poate ataca. Trupul deci nu este sursa propriei lui sănătăţi. Condiţia trupului stă doar în felul în care îi interpretezi funcţia. Funcţiile fac parte din fiinţă de vreme ce decurg din ea, dar raportul nu e unul de reciprocitate. Întregul defineşte partea, dar partea nu defineşte întregul. A cunoaşte în parte însă înseamnă a cunoaşte în totalitate datorită diferenţei fundamentale dintre cunoaştere şi percepţie. În percepţie, întregul e alcătuit din părţi ce pot fi separate şi reasamblate în diferite constelaţii. Dar cunoaşterea nu se schimbă niciodată şi, de aceea, constelaţia ei e permanentă. Ideea relaţiilor dintre parte şi întreg are înţeles doar la nivelul percepţiei, unde schimbarea e posibilă. Altfel, nu există nicio diferenţă între parte şi întreg.

2.  Trupul există într-o lume ce pare să conţină două voci încăierate pentru posesia lui. În această constelaţie percepută, trupul e considerat capabil să îşi transfere loialitatea de la una la cealaltă, dând înţeles ambelor noţiuni de sănătate şi boală. Ca întotdeauna, eul face o confuzie fundamentală între mijloc şi scop. Considerând trupul un scop, eul nu are ce întrebuinţare reală să îi dea pentru că nu e un scop. Precis ai observat o trăsătură distinctivă a fiecărui scop acceptat de eu ca scop al său. Când l-ai atins, nu te-a satisfăcut. Iată de ce eul e nevoit să sară necontenit de la un obiectiv la altul, ca tu să continui să speri că îţi mai poate oferi ceva.

3.  Credinţa eului că trupul e un scop a fost deosebit de greu de depăşit, pentru că este sinonimă cu credinţa că atacul e un scop. Eul a investit profund în boală. Dacă eşti bolnav, cum poţi obiecta la ferma credinţă a eului că nu eşti invulnerabil? E un argument atrăgător din punctul de vedere al eului, căci ascunde atacul evident ce stă la baza bolii. Dacă ai recunoaşte acest lucru şi ai şi decide în defavoarea atacului, nu ai putea depune această mărturie falsă în favoarea eului.

4.  E greu să percepi boala ca mărturie falsă, căci nu realizezi că nu se potriveşte nicidecum cu ce vrei. Acest martor, aşadar, pare inocent şi demn de încredere pentru că nu l-ai supus unui serios contrainterogatoriu. Dacă ai fi făcut-o, nu ai considera boala un martor atât de puternic în favoarea opiniilor eului. O afirmaţie mai onestă ar fi aceea că cei ce vor eul sunt predispuşi să îl apere. Prin urmare, felul în care îşi aleg martorii trebuie să fie suspect de la bun început. Eul nu recurge la martori care i-ar prejudicia cauza, dar nici Spiritul Sfânt nu o face. Am spus că judecata e funcţia Spiritului Sfânt, o funcţie pe care e perfect dotat să o îndeplinească. Eul, pe post de judecător, nu emite nicio judecată imparţială. Când cheamă un martor, eul şi-a făcut deja un aliat din martorul respectiv.

5.  Nu e mai puţin adevărat că trupul nu are funcţie de la sine, pentru că nu e un scop. Eul însă îl stabileşte ca scop pentru că poate ascunde astfel adevărata funcţie a acestuia. Iată ce scop are tot ce face eul. Unicul lui obiectiv este să piardă din vedere funcţia tuturor lucrurilor. Un trup bolnav nu are niciun sens. Nu ar putea să aibă sens pentru că boala nu e rostul trupului. Boala are înţeles doar dacă sunt adevărate două premise fundamentale care stau la baza interpretării pe care o dă eul trupului: că rostul trupului este atacul şi că tu eşti un trup. Fără aceste premise, boala este de neconceput.

6.  Boala e un mod de-a demonstra că poţi să fii lezat. Este o mărturie a fragilităţii tale, a vulnerabilităţii tale şi a nevoii tale extreme de-a depinde de o călăuzire exterioară. Eul o foloseşte ca argument suprem pentru a arăta că ai nevoie de călăuzirea lui. El dictează reţete nesfârşite pentru evitarea consecinţelor catastrofale. Spiritul Sfânt, perfect conştient de aceeaşi situaţie, nu Se sinchiseşte să o analizeze. Dacă datele sunt lipsite de înţeles, nu are rost să le analizezi, funcţia adevărului e să adune informaţii care sunt adevărate. Indiferent cum tratezi greşeala, rezultatul e nul. Cu cât devin mai complicate rezultatele, cu atât poate fi mai dificil să le recunoşti nulitatea, dar nu e necesar să examinezi toate consecinţele posibile la care dau naştere premisele, ca să le judeci adevărat.

7.  Un instrument didactic nu e un profesor. Nu îţi poate spune cum te simţi. Nu ştii cum te simţi pentru că ai acceptat confuzia eului şi crezi, prin urmare, că un instrument didactic îţi poate spune cum te simţi. Boala e doar un alt exemplu al insistenţei cu care ceri călăuzire de la un profesor care nu ştie răspunsul. Eul nu e în stare să ştie cum te simţi. Când am spus că eul nu ştie nimic, am spus singurul lucru despre eu care e total adevărat. Există însă şi un corolar: dacă numai cunoaşterea are fiinţă şi eul nu are cunoaştere, atunci eul nu are fiinţă.

8.  Te poţi întreba, pe bună dreptate, cum poate fi atât de insistentă vocea a ceva inexistent. Te-ai gândit oare ce putere de distorsiune are un lucru dorit, chiar dacă e un lucru fără realitate? Există multe exemple din care poţi să vezi cum lucrul pe care îl doreşti distorsionează ce percepi. Nimeni nu se poate îndoi de dibăcia eului când e vorba să înjghebe argumente false. Şi nimeni nu se poate îndoi că eşti dispus să asculţi, până nu alegi să nu accepţi decât adevărul. Când te lepezi de eu, o să dispară. Vocea Spiritului Sfânt e tot atât de tare pe cât eşti de dispus să asculţi. Nu poate fi mai tare fără să îţi încalce libertatea opţiunii, pe care Spiritul Sfânt urmăreşte să o restabilească, şi nu să o submineze.

9.  Spiritul Sfânt te învaţă să îţi foloseşti trupul doar pentru a ajunge la fraţii tăi, ca El să îşi poată preda mesajul prin tine. Asta îi va vindeca pe ei şi, de aceea, te va vindeca pe tine. Tot ce e folosit în concordanţă cu propria-i funcţie, după cum o vede Spiritul Sfânt, nu poate fi bolnav. Tot ce e folosit altfel, este. Nu lăsa trupul să fie o oglindă a unei minţi scindate. Nu îl lăsa să fie imaginea felului în care îţi percepi micimea. Nu îl lăsa să îţi reflecte decizia de-a ataca. Când laşi interpretarea în seama Spiritului Sfânt, Care nu percepe niciun atac asupra vreunui lucru, vezi că sănătatea e starea firească a tuturor lucrurilor. Sănătatea e rezultatul renunţării la toate încercările de-a folosi trupul într-un mod neiubitor. Sănătatea e începutul perspectivei corecte asupra vieţii, sub îndrumarea singurului Profesor Care ştie ce e viaţa, fiind chiar Vocea pentru Viaţă.

***  A Course in Miracles   ***   „Eu, Lumină am venit în lume"