1. Te întrebi, poate, de ce e atât de crucial să îţi priveşti ura şi să îţi dai seama de adevăratele ei proporţii. Şi crezi, poate, că I-ar fi destul de uşor Spiritului Sfânt să ţi-o arate şi să o spulbere fără să mai trebuiască să o conştientizezi. Există însă încă un obstacol pe care l-ai pus între tine şi Ispăşire. Am spus că nimeni nu va tolera frica dacă o recunoaşte. Dar, în starea dezordonată a minţii tale, nu te temi de frică. Nu îţi place de ea, dar nu dorinţa ta de-a ataca te înspăimântă. Nu te deranjează prea tare ostilitatea ta. O ţii ascunsă pentru că te temi mai mult de ce acoperă ea. Te-ai putea uita fără frică până şi la cea mai tenebroasă piatră unghiulară a eului dacă nu ai crede că, fără eu, ai găsi în tine ceva de care te temi şi mai tare. Nu te temi de fapt de răstignire. Adevărata ta groază e groaza de izbăvire.
2. Sub tenebroasa temelie a eului stă amintirea lui Dumnezeu: de ea te temi de fapt. Căci această amintire ţi-ar reda numaidecât locul ce ţi se cuvine, tocmai locul pe care ai urmărit să îl părăseşti. Frica ta de atac nu e nimic în comparaţie cu frica ta de iubire. Ai fi dispus să îţi priveşti chiar şi dorinţa cumplită de a-l ucide pe Fiul lui Dumnezeu, dacă nu ai crede că ea te fereşte de iubire. Căci această dorinţă a provocat separarea, şi o protejezi pentru că nu vrei vindecarea separării. Îţi dai seama că, îndepărtând norul negru care o ţine ascunsă, iubirea ta faţă de Tatăl tău te-ar face să răspunzi Chemării Sale şi să sari în Cer. Crezi că atacul e mântuire pentru că te-ar împiedica să faci aşa ceva. Căci, şi mai adâncă decât temelia eului, şi mult mai puternică decât va fi el vreodată, e iubirea ta intensă şi fierbinte faţă de Dumnezeu, şi a Lui faţă de tine. Iată de fapt ce vrei să ascunzi.
3. Sincer vorbind, nu e mai greu să spui „iubesc" decât „urăsc"? Tu asociezi iubirea cu slăbiciunea şi ura cu puterea, iar adevărata ta putere îţi pare adevărata ta slăbiciune. Căci nu ţi-ai putea controla reacţia voioasă la chemarea iubirii dacă ai auzi-o, şi lumea întreagă pe care ai crezut că ai făcut-o ar dispărea. Spiritul Sfânt pare, aşadar, să îţi atace fortăreaţa, căci vrei să Îl închizi pe Dumnezeu pe dinafară, iar El nu voieşte a fi exclus.
4. Ţi-ai construit întregul sistem dement de credinţe pentru că socoteşti că ai fi neputincios în Prezenţa lui Dumnezeu, şi vrei să te mântuieşti de Iubirea Lui pentru că socoteşti că te-ar face praf. Te temi că te-ar smulge din tine şi te-ar face mic, căci crezi că magnitudinea stă în sfidare şi că atacul e grandoare. Tu crezi că ai făcut o lume pe care Dumnezeu ar vrea să o distrugă şi că, iubindu-L pe El - ceea ce şi faci - ai arunca această lume - ceea ce ai şi face. De aceea, ai folosit lumea să îţi acoperi iubirea şi, cu cât te afunzi mai tare în întunecimea temeliei eului, cu atât te apropii mai tare de Iubirea care se ascunde acolo. Iată ce te înspăimântă.
5. Poţi accepta demenţa pentru că ai făcut-o tu, dar nu poţi accepta iubirea pentru că nu ai făcut-o tu. Preferi să fii un rob al răstignirii decât un Fiu al lui Dumnezeu în curs de izbăvire. Moartea ta individuală pare mai preţioasă decât unitatea ta cea vie, căci ce ţi-e dat nu ţi-e la fel de drag ca tot ce e făcut de tine. Te temi mai mult de Dumnezeu decât de eu, şi iubirea nu poate intra unde nu e bine-venită. Dar ura poate, căci intră din proprie voinţă şi nu îi pasă de a ta.
6. Trebuie să îţi priveşti iluziile şi să nu le ţii ascunse, pentru că nu se sprijină pe propria lor temelie. Ascunse, ele par să se sprijine şi par, de aceea, să se susţină de la sine. Asta e iluzia fundamentală pe care se sprijină celelalte. Căci, sub ele, şi tăinuite cât timp sunt ascunse, stă mintea iubitoare ce a socotit că le-a făcut la mânie. Şi durerea din această minte e atât de evidentă, când e dezvăluită, încât nu i se poate tăgădui nevoia de vindecare. Nu o pot vindeca toate trucurile şi jocurile pe care i le oferi, căci aici se află adevărata răstignire a Fiului lui Dumnezeu.
7. Şi totuşi, el nu e răstignit. Aici se află durerea şi vindecarea lui, căci viziunea Spiritului Sfânt e plină de milostivire şi remediul Lui este rapid. Să nu ascunzi suferinţa de privirea Lui, ci adu-o bucuros la El. Pune înaintea eternei Lui sănătăţi mintale tot ce te doare şi lasă-L să te vindece. Nu lăsa să se ascundă de lumina Lui nicio fărâmă de durere şi caută-ţi cu grijă în minte orice gânduri pe care te temi să le dezvălui, poate. Căci El va vindeca şi cel mai mic gând pe care l-ai ţinut să îţi facă rău şi îl va curăţa de toată micimea, readucându-l la magnitudinea lui Dumnezeu.
8. Sub toată grandiozitatea pe care o îndrăgeşti atât de mult stă adevăratul tău strigăt după ajutor. Căci strigi după iubirea Tatălui tău exact aşa cum te strigă şi Tatăl tău la El. În acel loc pe care l-ai ascuns, voieşti doar să te uneşti cu Tatăl, în iubitoarea Lui amintire. Vei găsi acest loc al adevărului văzându-l în fraţii tăi, căci - deşi se pot amăgi - tânjesc şi ei ca tine după grandoarea care este în ei. Şi, percepând-o, o vei primi cu bucurie şi ea va fi a ta. Căci grandoarea e dreptul Fiului lui Dumnezeu, nicio iluzie neputându-l satisface sau mântui de ce e el. Numai iubirea lui este reală şi numai realitatea lui îl va mulţumi.
9. Mântuieşte-l de iluziile lui ca să poţi accepta magnitudinea Tatălui tău cu pace şi cu bucurie. Dar nu scuti pe nimeni de iubirea ta, căci vei ascunde în mintea ta un loc întunecat în care Spiritul Sfânt nu e bine-venit. Şi te vei scuti astfel pe tine de puterea Lui de vindecare, căci - neoferind iubire totală - nu vei fi vindecat complet. Vindecarea trebuie să fie ca frica de completă, căci iubirea nu poate să pătrundă unde există şi un strop de frică, să strice primirea bucuroasă care i se face.
10. Tu, care preferi separarea în locul sănătăţii mintale, nu o poţi obţine în mintea ta corectă. Ai avut parte de pace până ai cerut un favor special. Iar Dumnezeu nu ţi l-a acordat, căci cerinţa I-a fost străină şi nu Îi poţi cere aşa ceva unui Tată Care într-adevăr Îşi iubeşte Fiul. De aceea, ai făcut din El un tată neiubitor, cerându-I ce ţi-ar da doar un asemenea tată. Şi pacea Fiului lui Dumnezeu a fost sfărâmată, căci nu şi-a mai înţeles Tatăl. S-a temut de ce a făurit, dar s-a temut şi mai tare de adevăratul lui Tată, odată ce şi-a atacat propria egalitate strălucită cu El.
11. În pace, nu a avut nevoie de nimic şi nu a cerut nimic. În război, a pretins totul şi nu a găsit nimic. Căci, cum ar putea blândeţea iubirii să răspundă la cerinţele lui altfel decât slobozindu-se în pace şi ducându-se înapoi la Tatăl? Dacă Fiul nu a dorit să rămână în pace, el nu a putut rămâne deloc. Căci o minte întunecată nu poate trăi în lumină, şi trebuie să caute un loc întunecat în care să poată crede că e unde nu e. Dumnezeu nu a lăsat să se întâmple asta. Dar tu ai cerut să se întâmple şi, de aceea, ai crezut că s-a şi întâmplat.
12. „A singulariza" înseamnă „a face să fie singur", deci a însingura. Dumnezeu nu ţi-a făcut asta. Ar fi putut El să te separe, ştiind că pacea ta stă în Unitatea Sa? El nu ţi-a refuzat decât rugămintea să ai parte de durere, căci suferinţa nu ţine de creaţia Sa. Odată ce ţi-a dat creaţia, El nu a putut să ţi-o ia înapoi. Ci a putut doar să răspundă dementei tale rugăminţi cu un răspuns nedement, care să stea cu tine în demenţa ta. Iată ce a şi făcut. Cei ce Îi aud răspunsul nu pot să nu renunţe la demenţă. Căci răspunsul Său e punctul de referinţă de dincolo de iluzii, din care le poţi privi pe toate şi le poţi vedea demente. Caută acest loc şi îl vei găsi, căci Iubirea e în tine şi te va conduce acolo.
„A COURSE IN MIRACLES”
