1. Am spus mai înainte că Spiritul Sfânt împărtăşeşte obiectivul tuturor profesorilor buni, al căror ţel ultim e acela de-a se face pe ei înşişi de prisos predându-le elevilor lor tot ce ştiu. Spiritul Sfânt vrea numai asta, căci - împărtăşind Iubirea Tatălui faţă de Fiul Său - El urmăreşte să elimine toată vinovăţia din mintea lui, ca să îşi poată aduce aminte de Tatăl lui în pace. Pacea şi vinovăţia sunt antitetice, iar Tatăl poate fi reamintit numai în pace. Iubirea şi vinovăţia nu pot coexista, să o accepţi pe una însemnând să o negi pe cealaltă. Vinovăţia îţi ascunde vederea lui Cristos, căci e negarea neprihănirii Fiului lui Dumnezeu.
2. În lumea ciudată pe care ai făcut-o. Fiul lui Dumnezeu chiar a păcătuit. Cum ai putea, atunci, să îl vezi? Făcându-l invizibil, lumea sancţiunii s-a ridicat în norul negru al vinovăţiei pe care ai acceptat-o şi la care ţii atât de mult. Căci neprihănirea lui Cristos e dovada că eul nu a fost nicicând şi nu poate fi niciodată. Fără vinovăţie, eul nu are viaţă, iar Fiul lui Dumnezeu e fără vinovăţie.
3. Privindu-te şi judecând onest ce faci, poţi fi tentat să te întrebi cum poţi să fii nevinovat. Gândeşte-te însă la următorul lucru: nu eşti nevinovat în timp, ci în veşnicie. Ai „păcătuit" în trecut, dar trecutul nu există. Întotdeauna nu are direcţie. Timpul pare să meargă într-o direcţie, dar - când ajungi la capătul lui - se va rula ca un lung covor întins de-a lungul trecutului din urma ta şi va dispărea. Cât crezi că Fiul lui Dumnezeu e vinovat, vei merge pe acest covor, crezând că duce la moarte. Şi călătoria o să îţi pară lungă şi crudă şi fără noimă, pentru că aşa şi este.
4. Călătoria pe care şi-a propus-o Fiul lui Dumnezeu e chiar inutilă, dar călătoria în care îl trimite Tatăl lui e una de eliberare şi de bucurie. Tatăl nu e crud, iar Fiul Lui nu îşi poate face niciun rău. Răzbunarea de care se teme şi pe care o vede nu îl va atinge niciodată, căci - deşi el crede în ea - Spiritul Sfânt ştie că nu e adevărată. Spiritul Sfânt stă la capătul timpului, unde trebuie să fii şi tu, pentru că El este cu tine. El a desfăcut deja tot ce e nedemn de Fiul lui Dumnezeu, căci asta a fost misiunea pe care I-a dat-o Dumnezeu. Iar ce dă Dumnezeu a fost dintotdeauna.
5. Mă vei vedea pe măsură ce înveţi că Fiul lui Dumnezeu e nevinovat. El şi-a căutat mereu nevinovăţia, şi a găsit-o. Căci toată lumea caută să scape din închisoarea pe care şi-a făcut-o, şi nu i se refuză calea prin care să găsească o scăpare. Fiind în el, a găsit-o. Când o găseşte e doar o chestiune de timp, iar timpul nu e decât o iluzie. Căci Fiul lui Dumnezeu e nevinovat acum, şi splendoarea purităţii lui străluceşte de-a pururi intactă în Mintea lui Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeu va fi mereu cum a fost creat. Neagă-ţi lumea şi nu îl judeca, pentru că eterna lui nevinovăţie e în Mintea Tatălui său şi îl ocroteşte pe vecie.
6. Când vei accepta Ispăşirea pentru tine însuţi, îţi vei da seama că nu există vinovăţie în Fiul lui Dumnezeu. Şi numai când îl vezi lipsit de vinovăţie vei putea să îi înţelegi unitatea. Căci ideea de vinovăţie aduce cu ea credinţa în condamnarea unuia de către altul, proiectând separare în locul unităţii. Te poţi condamna doar pe tine şi, făcând-o, nu poţi cunoaşte că eşti Fiul lui Dumnezeu. Ai negat condiţia fiinţei sale, care e desăvârşita lui neprihănire. Din iubire a fost creat şi în iubire sălăşluieşte. Bunătatea şi mila l-au urmat întotdeauna, căci a extins întotdeauna Iubirea Tatălui său.
7. Percepând sfinţii tovarăşi de drum care călătoresc cu tine, îţi vei da seama că nu e o călătorie, ci numai o trezire. Fiul lui Dumnezeu, care nu doarme, ţi-a păstrat credinţa faţă de Tatăl său. Nu există drumuri pe care să călătoreşti, nici timp prin care să călătoreşti. Căci Dumnezeu nu Îşi aşteaptă Fiul în timp, fiind de-a pururi nedispus să fie fără el. Aşa a fost dintotdeauna. Lasă sfinţenia Fiului lui Dumnezeu să spulbere norul vinovăţiei ce îţi întunecă mintea şi, acceptându-i puritatea ca a ta, învaţă de la el că e a ta.
8. Eşti invulnerabil din cauză că eşti nevinovat. Poţi să te cramponezi de trecut numai prin vinovăţie. Căci vinovăţia stabileşte că vei fi pedepsit pentru ce ai făcut, şi depinde astfel de timpul unidimensional, care se scurge de la trecut la viitor. Niciunul dintre cei ce cred asta nu poate înţelege ce înseamnă „mereu" şi, de aceea, vinovăţia trebuie să te lipsească de aprecierea veşniciei. Eşti nemuritor pentru că eşti veşnic, iar „mereu" trebuie să fie acum. Vinovăţia, aşadar, e un mod de-a ţine în minte trecutul şi viitorul pentru a asigura continuitatea eului. Căci, dacă ce a fost îşi va primi pedeapsa, continuitatea eului e garantată. Dar garanţia continuităţii tale ţine de Dumnezeu, şi nu de eu. Iar nemurirea e opusul timpului, căci timpul trece, pe când nemurirea e constantă.
9. Acceptarea Ispăşirii te învaţă ce e nemurirea, căci - acceptându-ţi nevinovăţia - înveţi că trecutul nu a fost nicicând şi, prin urmare, că viitorul nu e necesar şi nu o să existe. Viitorul, în timp, e mereu asociat cu expierea, şi numai vinovăţia ar putea stârni o senzaţie a nevoii de expiere. Acceptarea nevinovăţiei Fiului lui Dumnezeu ca propria ta nevinovăţie e, de aceea, modul în care îţi aduce aminte Dumnezeu de Fiul Său, şi ce este el cu adevărat. Căci Dumnezeu nu Şi-a condamnat niciodată Fiul, care - nevinovat fiind - e veşnic.
10. Nu poţi spulbera vinovăţia acordându-i realitate şi apoi ispăşind-o. Acesta e planul eului, pe care ţi-l oferă în loc să o spulbere. Eul crede în ispăşire prin atac, fiind total angajat în susţinerea noţiunii demente că atacul este mântuire. Iar tu, care ţii la vinovăţie, precis crezi şi tu asta, căci cum ai putea să îndrăgeşti ce nu vrei altfel decât identificându-te cu eul?
11. Eul te învaţă să te ataci pentru că eşti vinovat, un lucru care precis sporeşte vinovăţia, căci vinovăţia e rezultatul atacului. Potrivit învăţăturii eului, aşadar, nu există nicio cale de-a scăpa de vinovăţie. Căci atacul acordă realitate vinovăţiei, iar - dacă e reală - atunci nu există nicio modalitate de-a o birui. Spiritul Sfânt o spulberă pur şi simplu recunoscând calm că ea nu a existat niciodată. Privind nevinovatul Fiu al lui Dumnezeu, El ştie că asta e adevărat. Şi, fiind adevărat în ce te priveşte, nu te poţi ataca, pentru că - fără vinovăţie - atacul este imposibil. Eşti mântuit, atunci, pentru că Fiul lui Dumnezeu e nevinovat. Şi, fiind întru totul pur, eşti invulnerabil.
„A COURSE IN MIRACLES”
