Problema şi răspunsul

1.  Cursul acesta este foarte simplu. Poate nu simţi că ai nevoie de un curs care, la urma urmei, te învaţă că numai realitatea e adevărată. Dar oare crezi lucrul acesta? Când vei percepe lumea reală, vei recunoaşte că nu l-ai crezut. Însă repeziciunea cu care noua şi singura ta percepţie reală va fi tradusă în cunoaştere nu îţi va lăsa decât o clipă să realizezi că numai asta e adevărat. Şi atunci tot ce ai făurit va fi dat uitării: binele şi răul, falsul şi adevăratul. Căci, când Cerul se va face una cu pământul, până şi lumea reală o să dispară din privirea ta. Sfârşitul lumii nu e distrugerea ei, ci traducerea ei în Cer. Reinterpretarea lumii e transferul întregii percepţii la cunoaştere.

2.  Biblia vă spune să deveniţi precum copilaşii. Copilaşii recunosc că nu înţeleg ce percep şi, de aceea, întreabă ce înseamnă. Nu fă greşeala de a crede că înţelegi câte percepi, căci le pierzi înţelesul. Spiritul Sfânt însă ţi-a păstrat înţelesul lor şi, dacă Îl laşi să îl interpreteze, îţi va reda ce ai aruncat. Cât crezi însă că le cunoşti înţelesul, nu vei vedea ce nevoie ai să Îl întrebi.

3.  Nu ştii ce înseamnă nimic din ce percepi. Nici unul dintre gândurile tale nu e pe deplin adevărat. Recunoaşterea acestui lucru e fermul tău început. Nu eşti îndrumat greşit, ci nu ai acceptat nicio îndrumare. Ai mare nevoie să fii instruit cum să percepi, căci nu înţelegi nimic. Recunoaşte acest lucru, dar nu îl accepta, căci înţelegerea e moştenirea ta. Percepţiile se învaţă şi nu eşti fără Profesor. Dar dorinţa ta de-a învăţa de la El depinde de dorinţa de-a pune sub semnul întrebării tot ce ai învăţat de la tine, căci tu - care ai învăţat greşit - nu ar trebui să îţi fii propriul profesor.

4.  Nimeni nu îşi poate ascunde adevărul decât sieşi. Dar Dumnezeu nu îţi va refuza Răspunsul pe care l-a dat. Cere, atunci, ce e al tău, dar nu este făcut de tine, şi nu te apăra de adevăr. Tu ai făcut problema la care Dumnezeu a răspuns. Pune-ţi, aşadar, doar o simplă întrebare:
Vreau problema sau vreau răspunsul?
Hotărăşte că vrei răspunsul, şi îl vei avea, căci îl vei vedea aşa cum este, şi e al tău deja.

5.  Te plângi, poate, că acest curs nu e destul de concret ca să îl înţelegi şi să îl foloseşti. Dar nu i-ai urmat, poate, recomandările concrete. Nu e un curs de jocuri de idei, ci de aplicaţii practice. Nimic nu poate fi mai concret decât să ţi se spună că, dacă ceri, ţi se va da. Spiritul Sfânt va răspunde la fiecare problemă concretă cât crezi că problemele sunt concrete. Răspunsul Lui e atât multiplu, cât şi unu, cât crezi că unu e multiplu. Poate că te temi de concreteţea Lui, temându-te de ce crezi că va pretinde de la tine. Dar numai cerând vei învăţa că tot ce ţine de Dumnezeu nu pretinde nimic de la tine. Dumnezeu dă, nu ia. Când refuzi să ceri, refuzi crezând că a cere este a lua, şi nu a împărtăşi.

6.  Spiritul Sfânt îţi va da doar ce e al tău şi nu va lua nimic în schimb. Căci ce e al tău e totul şi îl împărtăşeşti cu Dumnezeu. Asta e realitatea sa. Spiritul Sfânt, Care voieşte numai să refacă, să fie oare în stare să interpreteze greşit întrebarea pe care trebuie să o pui ca să îi înveţi răspunsul? Ai auzit răspunsul, dar ai înţeles greşit întrebarea. Crezi că a cere îndrumarea Spiritului Sfânt e totuna cu a cere privaţiune.

7.  Puiul lui Dumnezeu, nu îţi înţelegi Tatăl. Crezi într-o lume care ia, căci crezi că poţi căpăta luând. Şi, prin percepţia aceasta, ai pierdut din vedere lumea reală. Te temi de lume aşa cum o vezi tu, dar lumea reală e tot a ta, la cerere. Nu ţi-o refuza, căci nu poate decât să te elibereze. Ce ţine de Dumnezeu nu îi va înrobi Fiul, pe care l-a creat liber şi a cărui libertate e ocrotită de Fiinţa Sa. Fericit eşti tu, cel dispus să ceri adevărul de la Dumnezeu fără nicio frică, pentru că numai aşa poţi învăţa că răspunsul Lui e eliberarea de toată frica.

8.  Frumos odor al lui Dumnezeu, ceri doar ce ţi-am promis. Crezi că te-aş înşela? Împărăţia Cerului e înăuntrul tău. Crede că adevărul e în mine, căci ştiu că e în tine. Fiii lui Dumnezeu nu au nimic ce să nu împărtăşească. Cere adevărul de la orice Fiu de-al lui Dumnezeu, şi l-ai cerut de la mine. Nu există unul printre noi care să nu aibă în el răspunsul, să îl dea oricui i-l cere.

9.  Cere-i orice Fiului lui Dumnezeu, şi îţi va răspunde Tatăl lui, căci Cristos nu Se înşeală în privinţa Tatălui Său şi Tatăl Său nu Se înşeală în privinţa Lui. Nu te înşela, atunci, nici tu în privinţa fratelui tău şi vezi ca realitatea lui doar gândurile lui iubitoare, căci - negând că mintea lui este scindată - o vei vindeca pe-a ta. Acceptă-l aşa cum îl acceptă Tatăl lui şi vindecă-l întru Cristos, căci Cristos e vindecarea lui şi a ta. Cristos e Fiul lui Dumnezeu Care nu e nicidecum separat de Tatăl Său, al Cărui fiecare gând e la fel de iubitor ca Gândul Tatălui Său prin care a fost creat. Nu te înşela în privinţa Fiului lui Dumnezeu, căci trebuie să te înşeli astfel în privinţa ta. Şi, înşelându-te în privinţa ta, te înşeli în privinţa Tatălui tău, în Care nu e cu putinţă nicio înşelare.

10.  În lumea reală nu există boală, căci nu e separare, nici diviziune. Numai gândurile iubitoare sunt recunoscute şi, din moment ce nimeni nu e lipsit de ajutorul tău, Ajutorul lui Dumnezeu te însoţeşte pretutindeni. Când devii dispus să accepţi acest Ajutor cerându-L, Îl vei da pentru că Îl vrei. Nimic nu îţi va întrece puterea de vindecare, căci nimic nu se va refuza simplei tale rugăminţi. Ce probleme nu o să dispară în Prezenţa Răspunsului dumnezeiesc? Cere, atunci, să înveţi realitatea fratelui tău, pentru că tocmai asta vei percepe în el, şi îţi vei vedea frumuseţea reflectată într-a lui.

11.  Nu accepta modul variabil în care se percepe fratele tău, căci mintea lui scindată e a ta şi nu îţi vei accepta vindecarea fără a lui. Căci împărtăşiţi lumea reală după cum împărtăşiţi şi Cerul, şi vindecarea lui e a ta. Să te iubeşti înseamnă să te vindeci, şi nu îţi poţi realiza obiectivul percepând bolnavă o parte a ta. Frate, ne vindecăm împreună după cum - tot împreună - trăim şi iubim. Nu te înşela în privinţa Fiului lui Dumnezeu, căci e una cu el însuşi şi una cu Tatăl său. Iubeşte-l pe preaiubitul Tatălui său, şi vei învăţa Iubirea Tatălui faţă de tine.

12.  Dacă percepi vreo ofensă într-un frate, smulge ofensa din mintea ta, căci eşti ofensat de Cristos şi te înşeli în privinţa Lui. Vindecă întru Cristos şi nu fi ofensat de El, căci nu există nicio ofensă în El. Dacă te ofensează ce percepi, te-ai ofensat singur şi îl condamni pe Fiul lui Dumnezeu, pe care Dumnezeu nu îl condamnă. Lasă Spiritul Sfânt să înlăture toate ofensele Fiului lui Dumnezeu la propria-i adresă şi nu percepe alta decât prin îndrumarea Lui, căci El vrea să te mântuiască de toată condamnarea. Acceptă-I puterea de vindecare şi foloseşte-o pentru toţi cei pe care ţi-i trimite, căci voieşte să îl vindece pe Fiul lui Dumnezeu, în privinţa căruia nu Se înşeală.

13.  Copiii percep stafii şi monştri şi balauri înspăimântători, şi sunt de-a dreptul îngroziţi. Dar, dacă întreabă pe cineva în care au încredere ce înseamnă lucrurile pe care le percep şi sunt dispuşi să îşi lepede propriile lor interpretări în favoarea realităţii, frica lor dispare odată cu ele. Când e ajutat să îşi traducă „stafia" într-o perdea, „monstrul" într-o umbră şi „balaurul" într-un vis, copilul nu mai e înspăimântat şi râde fericit de propria lui frică.

14.  Tu, puiule, te temi de fraţii tăi şi de Tatăl tău şi de tine însuţi. Dar nu faci decât să te înşeli în privinţa lor. Întreabă-L ce sunt ei pe Profesorul realităţii şi, auzindu-I răspunsul, vei râde şi tu de spaimele tale şi ţi le vei înlocui cu pace. Căci frica nu stă în realitate, ci în minţile copiilor ce nu înţeleg realitatea. Numai lipsa lor de înţelegere îi înspăimântă şi, când învaţă să perceapă adevărat, nu se mai tem. Şi, datorită acestui lucru, vor cere din nou adevărul când sunt înspăimântaţi. Nu realitatea fraţilor tăi sau a Tatălui tău sau a ta te înspăimântă. Nu cunoşti ce sunt şi, de aceea, îi percepi ca stafii şi monştri şi balauri. Întreabă-L care e realitatea lor pe Cel Ce o cunoaşte, şi îţi va spune ce sunt ei. Căci nu îi înţelegi şi, deoarece eşti înşelat de ce vezi, ai nevoie de realitate să îţi spulbere spaimele.

15.  Oare nu ţi-ai da spaimele în schimbul adevărului, dacă schimbul e al tău la cerere? Căci, dacă Dumnezeu nu Se înşeală în privinţa ta, tu te poţi înşela numai în privinţa ta. Dar poţi să înveţi adevărul despre tine de la Spiritul Sfânt, Care te va învăţa că în tine, ca parte a lui Dumnezeu, nicio înşelare nu e cu putinţă. Când te vei percepe fără să te înşeli, vei accepta lumea reală în locul celei false pe care ai făcut-o. Şi atunci Tatăl tău Se va pleca până la tine şi va face ultimul pas pentru tine ridicându-te la El.

“A Course in Miracles”

"Nu resimt de unul singur efectele gândurilor mele."

Condiţia realităţii

1.  În felul în care o percepi, lumea nu poate să fi fost creată de Tatăl, căci lumea nu e cum o vezi tu. Dumnezeu a creat doar ce e veşnic, iar tot ce vezi tu e perisabil. De aceea, trebuie să existe o altă lume pe care nu o vezi. Biblia vorbeşte de un nou Cer şi de un nou pământ, dar nu poate fi adevărat literalmente, căci cele veşnice nu sunt re-create. A percepe din nou e doar a repercepe, implicând că înainte, sau între timp, nu ai perceput deloc. Ce e, atunci, lumea ce îţi aşteaptă percepţia când o vezi?

2.  Fiecare gând iubitor pe care l-a avut vreodată Fiul lui Dumnezeu e veşnic. Gândurile iubitoare pe care le percepe mintea lui în lumea aceasta sunt singura realitate a lumii. Ele sunt tot percepţii, căci mai crede că este separat. Dar sunt veşnice pentru că sunt iubitoare. Şi, iubitoare fiind, ele sunt ca Tatăl şi, de aceea, nu pot muri. Lumea reală poate efectiv să fie percepută. Nu trebuie decât să fii dispus să nu percepi altceva. Căci, dacă percepi binele şi răul deopotrivă, accepţi falsul şi adevăratul deopotrivă, şi nu faci distincţie între ele.

3.  Eul poate să vadă câtva bine, dar niciodată numai bine. Iată de ce percepţiile lui sunt atât de variabile. El nu respinge binele în întregime, căci nu ai putea să accepţi aşa ceva. Dar adaugă întotdeauna ceva nereal la real, încurcând astfel iluzia cu realitatea. Căci percepţiile nu pot fi parţial adevărate. De crezi în adevăr şi iluzie, nu poţi spune care e adevărat. Pentru a-ţi stabili propria autonomie, ai încercat să creezi diferit de Tatăl tău, crezând că ce ai făurit e în stare să fie diferit de El. Dar tot ce e adevărat este ca El. Perceperea exclusivă a lumii reale te va duce la Cerul real, pentru că te va face în stare să îl înţelegi.

4.  Perceperea binelui nu e cunoaştere, dar negarea opusului binelui îţi permite să recunoşti o condiţie în care nu există opuşi. Iar asta e condiţia cunoaşterii. Fără această conştienţă, nu i-ai satisfăcut condiţiile şi, până nu o faci, nu vei cunoaşte că îţi aparţine deja. Ai făcut multe idei pe care le-ai pus între tine şi Creatorul tău, şi credinţele acestea sunt lumea aşa cum o percepi. Adevărul nu lipseşte de aici, dar e obscur. Nu cunoşti diferenţa dintre ce e făcut de tine şi ce e creat de Dumnezeu, aşa că nu cunoşti diferenţa dintre ce e făcut de tine şi ce e creat de tine. Să crezi că poţi percepe lumea reală înseamnă să crezi că te poţi cunoaşte. Pe Dumnezeu Îl poţi cunoaşte pentru că e Voia Lui să fie cunoscut. Lumea reală e tot ce ţi-a păstrat Spiritul Sfânt din ce-ai făcut, iar perceperea exclusivă a acesteia e mântuirea, fiind recunoaşterea că realitatea este numai ce e adevărat.

“A Course in Miracles”

"Dumnezeu este Mintea cu care gândesc."

Trezirea la izbăvire

„Fericiţi cei ce nu au văzut şi au crezut"

1.  E imposibil să nu crezi ce vezi, dar e la fel de imposibil să vezi ce nu crezi. Percepţiile se construiesc pe baza experienţei, iar experienţa duce la credinţe. Percepţiile nu se stabilizează până nu se fixează credinţele. Prin urmare, ce crezi chiar vezi. Iată ce am vrut să se înţeleagă prin:
„Fericiţi cei ce nu au văzut şi au crezut", căci cei ce cred în înviere o vor vedea. Învierea e triumful deplin al lui Cristos asupra eului, nu prin atac, ci prin transcendenţă. Căci Cristos Se ridică într-adevăr deasupra eului şi a tuturor lucrărilor acestuia, şi Se suie la Tatăl şi la Împărăţia Sa.

2.  Vrei să iei parte la înviere sau la răstignire? Vrei să îţi condamni fraţii sau să îi eliberezi? Vrei să îţi transcenzi închisoarea şi să te sui la Tatăl? Aceste întrebări sunt toate una şi aceeaşi, şi li se răspunde la toate deodată. A existat multă confuzie referitor la ce înseamnă percepţia, căci cuvântul e folosit atât pentru conştienţă, cât şi pentru interpretarea conştienţei. Dar nu poţi fi conştient fără interpretare, căci ce percepi este interpretarea ta.

3.  Cursul acesta e cât se poate de clar. Dacă nu îl vezi cu claritate înseamnă că interpretezi în defavoarea lui şi, de aceea, nu îl crezi. Şi, din moment ce credinţa determină percepţia, nu percepi ce înseamnă şi, de aceea, nu îl accepţi. Experienţe diferite însă duc la credinţe diferite şi, odată cu ele, la percepţii diferite. Căci percepţiile se învaţă odată cu credinţele, şi experienţa chiar te învaţă. Eu te conduc spre un nou tip de experienţă, pe care vei deveni tot mai puţin dispus să o negi. E uşor să înveţi de la Cristos, căci perceperea cu El nu implică absolut nicio sforţare. Percepţiile Lui sunt conştienţa ta firească, şi nu te obosesc decât distorsiunile introduse de tine. Lasă Cristosul din tine să interpreteze pentru tine, şi nu încerca să limitezi ce vezi prin credinţe mici şi înguste, nedemne de Fiul lui Dumnezeu. Căci, până nu intră Cristos în ce I se cuvine, Fiul lui Dumnezeu se va vedea fără Tată.

4.  Eu sunt învierea ta şi viaţa ta. Tu vieţuieşti în mine pentru că vieţuieşti în Dumnezeu. Şi toţi vieţuiesc în tine, după cum vieţuieşti şi tu în toţi. Oare poţi, atunci, să percepi nevrednicia într-un frate fără să o percepi în tine? Şi poţi să o percepi în tine fără să o percepi în Dumnezeu? Crede în înviere pentru că s-a înfăptuit, şi s-a înfăptuit în tine. Asta e la fel de adevărat acum pe cât va fi întotdeauna, căci învierea e Voia lui Dumnezeu, ce nu cunoaşte nici timp, nici excepţii. Dar să nu faci excepţii nici tu, căci nu vei percepe ce s-a înfăptuit pentru tine. Căci ne suim la Tatăl împreună, după cum a fost la început, este acum şi va fi în veci, că aşa e firea Fiului lui Dumnezeu după cum l-a creat Tatăl lui.

5.  Nu subaprecia puterea devoţiunii Fiului lui Dumnezeu, nici puterea pe care o are asupra lui dumnezeul la care se închină. Căci se pune singur la altarul propriului dumnezeu, fie că e dumnezeul pe care l-a făcut, fie Dumnezeu Care l-a creat. Iată de ce înrobirea lui e la fel de totală ca libertatea lui, căci se va supune doar dumnezeului pe care îl acceptă. Dumnezeul răstignirii cere să răstignească, şi cei ce i se închină se supun. În numele lui se răstignesc, crezând că puterea Fiului lui Dumnezeu se naşte din sacrificiu şi durere. Iar Dumnezeul învierii nu cere nimic, căci nu e Voia Lui să ia. El nu cere ascultare, căci ascultarea implică supunere. Nu vrea decât să înveţi voia ta şi să o urmezi, nu în spiritul sacrificiului şi al supunerii, ci în voioşia libertăţii.

6.  Învierea trebuie să îţi câştige loialitatea cu voioşie, căci e simbolul bucuriei. Toată puterea ei de-a captiva stă în faptul că reprezintă ce vrei să fii. Libertatea de-a lăsa în urmă tot ce te răneşte, te umileşte şi te înspăimântă nu ţi se poate impune, dar ţi se poate oferi prin graţia lui Dumnezeu. Şi o poţi accepta prin graţia Sa, căci Dumnezeu e plin de graţie cu Fiul Său, acceptându-l fără rezerve ca al Său. Cine, atunci, este al tău? Tatăl ţi-a dat tot ce e al Său, şi El Însuşi e al tău cu ei. Păzeşte-i în învierea lor, căci altfel nu te vei trezi în Dumnezeu, înconjurat în siguranţă de ce e al tău de-a pururi.

7.  Nu îţi vei găsi pacea până nu scoţi cuiele din mâinile Fiului lui Dumnezeu şi nu îi iei şi ultimul spin de pe frunte. Iubirea lui Dumnezeu Îi împresoară Fiul pe care dumnezeul răstignirii îl condamnă. Nu preda că am murit în zadar. Predă în schimb că nu am murit, demonstrând că trăiesc în tine. Căci desfacerea răstignirii Fiului lui Dumnezeu e lucrarea izbăvirii, în care fiecare are un rol de o valoare egală. Dumnezeu nu Îşi judecă nevinovatul Fiu. De vreme ce i S-a dat lui, cum ar putea să fie altfel?

8.  Te-ai ţintuit pe o cruce şi ţi-ai pus pe cap o cunună de spini. Dar nu îl poţi răstigni pe Fiul lui Dumnezeu, căci Voia lui Dumnezeu nu poate să moară. Fiul Lui a fost izbăvit de propria lui răstignire, şi nu îl poţi ceda morţii pe cel căruia Dumnezeu i-a dat viaţă veşnică. Visul răstignirii îţi şade încă greu pe pleoape, dar ce vezi în vise nu e realitate. Cât îl percepi răstignit pe Fiul lui Dumnezeu, dormi. Şi, cât crezi că îl poţi răstigni, ai doar coşmaruri. Tu, care începi să te trezeşti, mai eşti conştient de vise şi nu le-ai uitat încă. Uitarea viselor şi conştienţa lui Cristos vin odată cu trezirea altora să îţi împărtăşească izbăvirea.

9.  Te vei trezi la propria ta chemare, căci Chemarea de-a te trezi e înăuntrul tău. Dacă trăiesc în tine, eşti treaz. Dar trebuie să vezi lucrările pe care le fac prin tine, căci altfel nu vei percepe că ţi le-am făcut. Nu pune limite la ce crezi că pot face prin tine, căci altfel nu vei accepta ce pot face pentru tine. Dar s-a făcut deja şi, dacă nu dai tot ce ai primit, nu vei cunoaşte că izbăvitorul tău este viu şi că te-ai trezit cu el. Izbăvirea se recunoaşte doar împărtăşind-o.

10.  Fiul lui Dumnezeu e mântuit. Adu-i Fiimii doar această conştienţă, şi vei avea un rol în izbăvire la fel de valoros ca al meu. Căci rolul tău trebuie să fie ca al meu dacă îl înveţi de la mine. De crezi că al tău e limitat, îl limitezi pe al meu. Miracolele nu au o ordine a dificultăţii pentru că toţi Fiii lui Dumnezeu sunt de-o valoare egală şi egalitatea lor e unitatea lor. Întreaga putere a lui Dumnezeu e în
fiecare parte a Sa, şi nimic din ce Îi contrazice Voia nu e nici mare, şi nici mic. Ce nu există nu are talie, şi nici măsură. Lui Dumnezeu toate Îi sunt cu putinţă. Iar lui Cristos Îi este dat să fie ca Tatăl.

“A Course in Miracles”

"Dumnezeu este Lumina în care văd."

„Dinamica" eului

1.  Nimeni nu poate scăpa de iluzii dacă nu le priveşte, căci neprivirea lor e modul în care sunt protejate. Nu e nevoie să fugi de iluzii, căci nu pot fi periculoase. Suntem gata să privim mai atent sistemul de gândire al eului, pentru că împreună avem lampa ce îl va spulbera şi, din moment ce îţi dai seama că nu îl vrei, trebuie să fii gata. Să o facem cu mult calm, căci nu facem decât să căutăm, onest, adevărul. „Dinamica" eului va fi lecţia noastră o vreme, căci trebuie să îl privim mai întâi pe acesta înainte de-a vedea dincolo de el, din moment ce l-ai făcut real. Vom desface greşeala aceasta împreună cu mult calm şi ne vom îndrepta apoi privirea, dincolo de ea, spre adevăr.

2.  Ce altceva e vindecarea decât îndepărtarea a tot ce stă în calea cunoaşterii? Şi cum altfel poţi spulbera iluziile decât uitându-te direct la ele, fără să le protejezi? Nu te teme deci, căci ce vei privi e tocmai sursa fricii, şi începi să înveţi că frica nu este reală. De asemenea, înveţi că efectele ei pot fi spulberate pur şi simplu negându-le realitatea. Pasul următor e, evident, acela de a recunoaşte că tot ce nu are efecte nu există. Legile nu operează în gol, şi ce duce la nimic nu s-a întâmplat. Dacă realitatea e recunoscută prin extinderea ei, ce duce la nimic nu poate fi real. Nu te teme, atunci, să priveşti frica, pentru că nu poate fi văzută. Claritatea desface confuzia prin definiţie, şi privirea întunericului prin lumină trebuie să îl spulbere.

3.  Să începem această lecţie de „dinamică a eului" înţelegând că expresia însăşi nu înseamnă nimic. Căci conţine tocmai contradicţia în termeni care o face lipsită de înţeles. „Dinamica" implică puterea de-a face ceva, iar întreaga falsitate a separării stă în credinţa că eul are puterea de-a face orice. Eul ţi se pare înfricoşător din cauza acestei credinţe. Dar adevărul este foarte simplu:
Toată puterea ţine de Dumnezeu.
Ce nu ţine de El nu are puterea să facă nimic.

4.  Când privim eul, atunci, nu vorbim de dinamică, ci de deliruri. Desigur, poţi să observi un sistem delirant fără frică, fiindcă - dacă sursa lui nu e reală - nu poate avea efecte. Frica apare nepotrivită într-un mod mai evident dacă recunoşti obiectivul eului, care e lipsit atât de clar de orice noimă, încât orice efort în direcţia lui e irosit inevitabil pe nimic. Foarte explicit, obiectivul eului e propria lui autonomie. Aşa că, de la bun început, scopul lui e separarea, suficienţa de sine şi independenţa de orice altă putere decât cea proprie. Iată de ce eul e simbolul separării.

5.  Fiecare idee are un scop, iar scopul ei e întotdeauna consecinţa firească a ce este ea. Tot ce vine din eu e consecinţa firească a principalei lui credinţe, iar modul de a-i desface rezultatele e pur şi simplu acela de a recunoaşte că sursa lor nu e firească, nefiind în concordanţă cu firea ta adevărată. Am spus mai înainte că a voi contrar lui Dumnezeu înseamnă a dori în deşert, şi nu a voi în serios. Voia Lui e Una pentru că extensia acestei Voi nu poate fi diferită de ea însăşi. Conflictul real pe care îl resimţi, atunci, e între dorinţele deşarte ale eului şi Voia lui Dumnezeu, pe care o împărtăşeşti. Să fie oare un conflict real?

6.  Îţi revine independenţa creaţiei, nu a autonomiei. Întreaga ta funcţie creatoare stă în deplina ta dependenţă de Dumnezeu, a Cărui funcţie Şi-o împărtăşeşte cu tine. Fiind dispus să o împărtăşească, El a devenit la fel de dependent de tine cum eşti şi tu de El. Nu Îi atribui aroganţa eului Celui Ce voieşte să nu fie independent de tine. El te-a inclus în Autonomia Lui. Poţi crede oare că autonomia are înţeles separat de El? Credinţa în autonomia eului te costă cunoaşterea dependenţei tale de Dumnezeu, în care stă libertatea ta. Eul vede în toată dependenţa o ameninţare şi ţi-a sucit până şi dorul de Dumnezeu într-un mijloc de-a se instala pe el. Dar nu te lăsa amăgit de interpretarea pe care o dă conflictului tău.

7.  Eul atacă întotdeauna în folosul separării. Crezând că are puterea să o facă, el nu face altceva, căci obiectivul autonomiei sale nu e altceva. Eul e total derutat în privinţa realităţii, dar nu îşi pierde din vedere obiectivul. E mult mai vigilent decât tine, pentru că e cât se poate de sigur de scopul său. Tu eşti derutat pentru că nu ţi-l recunoşti pe al tău.

8.  Trebuie să recunoşti că ultimul lucru de care ar vrea eul să îţi dai seama e faptul că ţi-e frică de el. Căci, dacă ţi-ar stârni frică, ţi-ar diminua independenţa şi ţi-ar slăbi puterea. Dar singurul mod în care îţi reclamă loialitatea e acela de-a pretinde că el îţi poate da putere. Fără credinţa aceasta, nu l-ai asculta deloc. Cum poate, atunci, să îşi continue existenţa dacă îţi dai seama că, acceptându-l, te miceşti şi te lipseşti de putere?

9.  Eul îţi poate îngădui - şi chiar îţi îngăduie - să te consideri încrezut, incredul, „inimă uşoară", distant, lipsit de profunzime afectivă, dur, indiferent, chiar disperat, dar nu şi plin de frică. Minimalizarea fricii, şi nu desfacerea ei, e truda constantă a eului, fiind chiar o iscusinţă la care se pricepe foarte bine. Cum poate propovădui separarea fără să o susţină prin frică, şi l-ai asculta oare dacă ai recunoaşte că tocmai asta face?

10.  Recunoaşterea că tot ce pare să te separe de Dumnezeu e numai frica - indiferent ce formă ia şi independent de cum vrea eul să o resimţi - este, aşadar, principala ameninţare la adresa eului. Conştientizarea acestui lucru îi zdruncină până în temelii visul autonomiei. Căci, deşi admiţi o falsă noţiune de independenţă, nu vei accepta preţul fricii dacă îl recunoşti. Ori acesta este preţul, şi eul nu îl poate minimaliza. Dacă scapi iubirea din vedere, te scapi pe tine, şi trebuie să îţi fie frică de irealitate din cauză că te-ai negat. Crezând că ai reuşit să ataci adevărul, crezi că atacul are putere. Aşa că ai ajuns, pur şi simplu, să te temi de tine însuţi. Şi nimeni nu vrea să găsească ce crede că l-ar distruge.

11.  Dacă obiectivul autonomiei eului ar putea fi înfăptuit, scopul lui Dumnezeu ar putea fi zădărnicit, ceea ce este imposibil. Doar învăţând ce este frica poţi învăţa, la urma urmei, să distingi posibilul de imposibil şi falsul de adevărat. Potrivit învăţăturii eului, obiectivul lui poate fi înfăptuit şi scopul lui Dumnezeu, nu poate. Potrivit învăţăturii Spiritului Sfânt, doar scopul lui Dumnezeu poate fi înfăptuit, şi s-a înfăptuit deja.

12.  Dumnezeu e tot atât de dependent de tine cât eşti şi tu de El, căci Autonomia Lui o cuprinde pe a ta şi este, de aceea, incompletă fără ea. Îţi poţi stabili autonomia doar identificându-te cu El şi îndeplinindu-ţi funcţia după cum există cu adevărat. Eul crede că fericirea e înfăptuirea obiectivului său. Dar ţie ţi-e dat să cunoşti că funcţia lui Dumnezeu este a ta şi că fericirea nu poate fi găsită independent de Voia Voastră îngemănată. Recunoaşte numai că obiectivul eului, pe care l-ai urmărit cu atâta sârguinţă, ţi-a adus doar frică, şi îţi va fi greu să susţii că frica este fericire. Susţinut de frică, tocmai asta vrea eul să te facă să crezi. Dar Fiul lui Dumnezeu nu e dement şi nu poate crede aşa un lucru. Lasă-l să îl recunoască numai, şi nu îl va accepta. Căci numai un dement ar alege frica în locul iubirii şi numai un dement ar crede că iubirea poate fi obţinută prin atac. Dar cine e sănătos la minte îşi dă seama că numai atacul poate produce frică, de care îl protejează complet Iubirea lui Dumnezeu.

13.  Eul analizează; Spiritul Sfânt acceptă. Aprecierea întregimii vine numai prin acceptare, căci a analiza înseamnă a descompune sau a fragmenta. Încercarea de-a înţelege totalitatea prin descompunerea ei e clar modul tipic contradictoriu în care eul abordează totul. Eul crede că puterea, înţelegerea şi adevărul stau în separare şi că, pentru a statornici această credinţă, trebuie să atace. Inconştient că o asemenea credinţă nu poate fi statornicită şi obsedat de convingerea că separarea este mântuire, eul atacă tot ce percepe descompunând totul în părţi mici, decuplate, fără legături care să aibă un înţeles şi, de aceea, fără niciun înţeles. Eul va înlocui întotdeauna înţelesul cu haosul, căci - dacă separarea este mântuire - armonia e ameninţare.

14.  Interpretările date de eu legilor percepţiei sunt - şi trebuie să fie - exact opusul celor date de Spiritul Sfânt. Eul se concentrează asupra greşelii şi trece cu vederea adevărul. El acordă realitate fiecărei erori pe care o percepe şi conchide - în urma unui sofism tipic - că, din cauza erorii, un adevăr consecvent precis e lipsit de înţeles. Pasul următor, atunci, e evident. Dacă un adevăr consecvent e lipsit de înţeles, inconsecvenţa trebuie să fie adevărată. Ţinând greşeala clar în minte şi protejând ce a făcut ca real, eul trece la următorul pas în sistemul lui de gândire: greşeala e reală şi adevărul e greşeală.

15.  Eul nu face nicio încercare de-a înţelege acest lucru - şi e clar de neînţeles - dar face toate încercările posibile de a-l demonstra, şi face asta constant. Analizând ca să atace înţelesul, eul reuşeşte să îl scape din vedere şi rămâne cu o serie de percepţii fragmentate pe care le unifică în
favoarea lui. Acesta, atunci, devine universul pe care îl percepe. Şi tocmai acest univers, la rândul lui, devine felul în care îşi demonstrează propria realitate.

16.  Nu subaprecia puterea de atracţie pe care o au demonstraţiile eului asupra celor ce vor să asculte. Percepţia selectivă îşi alege atent mărturiile, iar mărturiile ei sunt consecvente. Argumentele care susţin demenţa sunt solide pentru demenţi. Căci raţionamentul sfârşeşte la începutul lui, şi niciun sistem de gândire nu îşi transcende sursa. Dar un raţionament fără înţeles nu poate demonstra nimic, iar cei ce sunt convinşi de el precis delirează. Poate oare eul să predea cu adevărat, când trece cu vederea adevărul? Poate oare să perceapă ce a negat? Mărturiile lui dovedesc într-adevăr că a negat, dar nu şi ce-a negat. Eul se uită drept la Tată şi nu Îl vede, căci I-a negat Fiul.

17.  Tu vrei să îţi reaminteşti Tatăl? Acceptă-I Fiul, şi ţi-L vei aminti. Nimic nu poate demonstra nevrednicia Fiului Său, căci nimic nu poate dovedi adevărul unei minciuni. Ce vezi din Fiul Lui prin ochii eului e o demonstraţie că Fiul Lui nu există, dar - unde este Fiul - trebuie să fie Tatăl. Acceptă un lucru pe care Dumnezeu nu îl neagă, şi lucrul respectiv îşi va demonstra adevărul. Martorii de partea lui Dumnezeu stau în lumina Lui şi văd ce a creat. Tăcerea lor este indiciul că l-au văzut pe Fiul lui Dumnezeu şi, în Prezenţa lui Cristos, nu trebuie să demonstreze nimic, căci Cristos le vorbeşte de Sine şi de Tatăl Lui. Sunt tăcuţi pentru că le vorbeşte Cristos, şi cuvintele rostite de ei sunt ale Lui.

18.  Fiecare frate pe care îl întâlneşti devine martor fie de partea lui Cristos, fie de partea eului, în funcţie de ce percepi în el. Fiecare te convinge de ce vrei să percepi şi de realitatea Împărăţiei la care ai ales să veghezi. Tot ce percepi e o mărturie la sistemul de gândire pe care îl vrei adevărat. Fiecare frate are puterea să te elibereze, dacă alegi să fii liber. Nu poţi accepta o mărturie falsă despre el decât dacă ai evocat mărturii false împotriva lui. Dacă nu îţi vorbeşte de Cristos, nu i-ai vorbit de Cristos nici tu. Nu îţi auzi decât propria voce şi, de vorbeşte prin tine Cristos, Îl vei auzi.

“A Course in Miracles”

"Tot ce văd în această cameră nu înseamnă nimic." - Lecţia 1

Moştenirea Fiului lui Dumnezeu

1.  Nu uita niciodată că Fiimea e mântuirea ta, căci Fiimea e Sinele tău. Ca şi creaţie dumnezeiască, Sinele e al tău şi, aparţinându-ţi ţie, e al Său. Sinele tău nu are nevoie de mântuire, dar mintea ta are nevoie să înveţe ce este mântuirea. Nu eşti mântuit de ceva, ci eşti mântuit pentru slavă. Slava e moştenirea ta, dată ţie de Creatorul tău ca să o poţi extinde. Dar, dacă urăşti o parte a Sinelui tău, toată înţelegerea ta se pierde, pentru că te uiţi fără iubire la ce a creat Dumnezeu să fii tu. Şi, întrucât ce a creat El face parte din El, Îi negi locul în Propriul Lui altar.

2.  Cum poţi să ştii că eşti acasă dacă încerci să Îl laşi fără casă pe Dumnezeu? Poate oare Fiul să îşi nege Tatăl fără să creadă că Tatăl l-a negat pe el? Legile lui Dumnezeu sunt făcute numai pentru a te proteja şi nu sunt niciodată în zadar. Prin ce treci când îţi negi Tatăl e tot pentru a te proteja, căci puterea voii tale nu poate fi împuţinată fără intervenţia contrară a lui Dumnezeu, şi orice limitare a puterii tale nu e Voia lui Dumnezeu. De aceea, ia aminte numai la puterea pe care ţi-a dat-o Dumnezeu pentru a te mântui, amintindu-ţi că e a ta pentru că ea Lui, şi alătură-te fraţilor tăi în pacea

Lui.

3.  Pacea ta stă în nelimitarea ei. Limitează pacea pe care o împărtăşeşti, şi Sinele tău va trebui să îţi fie necunoscut. Fiecare altar închinat lui Dumnezeu face parte din tine, căci lumina creată de El e una cu El. Chiar vrei să tai un frate de la lumina care e a ta? Nu ai face-o dacă ţi-ai da seama că poţi întuneca doar propria ta minte. Cum îl aduci înapoi pe el, aşa te vei întoarce tu. Asta e legea lui Dumnezeu, pentru protecţia întregimii Fiului Său.

4.  Numai tu te poţi văduvi de ceva. Nu te opune acestei înţelegeri, căci e cu adevărat începutul mijirii luminii. Adu-ţi aminte, totodată, că negarea acestui simplu fapt ia multe forme, şi trebuie să înveţi să le recunoşti şi să li te opui cu fermitate, fără excepţie. Etapa aceasta e un pas hotărâtor în redeşteptare. Fazele iniţiale ale acestei schimbări totale sunt deseori destul de dureroase, căci - atunci când nu se mai aruncă vina în afară - există o puternică tendinţă de-a ţine vina în interior. E greu la început să îţi dai seama că e exact acelaşi lucru, căci nu e nicio deosebire între interior şi exterior.

5.  Dacă fraţii tăi fac parte din tine şi îi învinuieşti de văduvirea ta, te învinuieşti pe tine. Şi nu te poţi învinui pe tine fără să îi învinuieşti pe ei. Iată de ce învinuirea trebuie desfăcută, şi nu văzută altundeva. Aruncă vina asupra ta, şi nu te vei putea cunoaşte, căci numai eul învinuieşte. Învinuirea de sine este, aşadar, o formă de identificare cu eul - şi tot un mecanism de apărare al eului, exact ca învinuirea altora. Nu poţi intra în Prezenţa lui Dumnezeu dacă Îi ataci Fiul. Când Fiul Său îşi înalţă vocea să îşi laude Creatorul, el va auzi Vocea pentru Tatăl său. Dar Creatorul nu poate fi lăudat fără Fiul Său, căci slava Lor e împărtăşită şi Ei sunt slăviţi împreună.

6.  Cristos e la altarul lui Dumnezeu, aşteptând să Îi întâmpine Fiul. Dar vino întru totul fără condamnare, căci altfel o să crezi că uşa e zăvorâtă şi că nu poţi intra. Uşa nu e zăvorâtă şi e cu neputinţă să nu poţi intra unde te vrea Dumnezeu. Iubeşte-te însă cu Iubirea lui Cristos, căci aşa te iubeşte Tatăl tău. Poţi refuza să intri, dar nu poţi zăvorî uşa pe care o ţine deschisă Cristos. Vino la mine, cel ce ţi-o ţine deschisă, căci nu se poate închide cât trăiesc, şi de trăit trăiesc de-a pururea. Dumnezeu e viaţa mea şi a ta; şi, Fiului Său, Dumnezeu nimica nu îi refuză.

7.  La altarul lui Dumnezeu, Cristos Îşi aşteaptă refacerea în tine. Dumnezeu Îşi cunoaşte Fiul total lipsit de vină cum e El, şi la El se ajunge apreciindu-I Fiul. Cristos aşteaptă să accepţi că El nu e altul decât tine şi că întregimea Lui nu e decât a ta. Căci Cristos e Fiul lui Dumnezeu, Care trăieşte în Creatorul Lui şi străluceşte de slava Sa. Cristos este extensia Iubirii şi a minunăţiei lui Dumnezeu, la fel de desăvârşit ca şi Creatorul Lui şi de împăcat cu El.

8.  Binecuvântat e Fiul lui Dumnezeu, a cărui strălucire e a Tatălui său şi a cărui slavă voieşte să o împărtăşească după cum o împărtăşeşte şi Tatăl lui cu el. Nu există condamnare în Fiu, căci nu există condamnare în Tată. Împărtăşind desăvârşita Iubire a Tatălui, Fiul trebuie să împărtăşească ce Îi aparţine Lui, căci nu Îi va cunoaşte altminteri nici pe Tată, nici pe Fiu. Pace ţie, cel ce odihneşti în Dumnezeu şi în care odihneşte întreaga Fiime.

A Course in Miracles

"Sfinţenia mea învăluie tot ce văd."

Din întuneric la lumină

1.  Când eşti epuizat, aminteşte-ţi că ţi-ai făcut rău. Mângâietorul tău te va odihni, dar tu nu o poţi face. Nu ştii cum, căci - dacă ai şti - nu te-ai fi putut epuiza. Dacă nu ţi-ai face rău singur, nu ai putea suferi nicicum niciodată, căci nu e Voia lui Dumnezeu pentru Fiul Său. Durerea nu ţine de El, căci El nu ştie de atac şi pacea Lui te împresoară în tăcere. Dumnezeu e foarte silenţios, căci nu e niciun conflict în El. Conflictul e rădăcina tuturor relelor, căci - orb fiind - nu vede pe cine atacă. Dar îl atacă întotdeauna pe Fiul lui Dumnezeu, iar Fiul lui Dumnezeu eşti tu.

2.  Fiul lui Dumnezeu are într-adevăr nevoie de mângâiere, căci nu ştie ce face, din moment ce crede că voia lui nu e a lui. Împărăţia e a lui, şi totuşi rătăceşte fără casă. Acasă în Dumnezeu, se simte singur, şi fără prieteni printre toţi fraţii săi. Oare ar lăsa Dumnezeu să fie adevărat aşa ceva, când El Însuşi nu a voit să fie singur? Şi, dacă voia ta este a Lui, nu poate fi adevărat în ce te priveşte, pentru că nu e adevărat în privinţa Lui.

3.  O, puiule, dacă ai şti ce îţi voieşte Dumnezeu, bucuria ta ar fi deplină! Iar ce voieşte El s-a întâmplat, căci a fost adevărat întotdeauna. Când va veni lumina şi vei spune: „Voia lui Dumnezeu este a mea", vei vedea o asemenea frumuseţe, încât vei şti că nu vine de la tine. Din bucuria ta vei crea frumuseţe în Numele Lui, căci bucuria ta nu va putea fi mai reţinută decât a Lui. Mica lume pustie va dispărea în neant, şi inima ţi se va umple de atâta bucurie, încât vei sări direct în Cer şi direct în Prezenţa lui Dumnezeu. Nu îţi pot spune cum va fi, căci inima nu ţi-e pregătită. Îţi pot spune însă - şi îţi reamintesc deseori - că Dumnezeu îţi voieşte ţie ce Îşi voieşte Lui, iar ce îţi voieşte El îţi aparţine.

4.  Calea nu e grea, dar este foarte diferită. A ta este calea durerii, de care Dumnezeu nu ştie nimic. E într-adevăr o cale grea şi foarte solitară. Frica şi chinul sunt oaspeţii tăi, care merg cu tine şi stau cu tine tot drumul. Călătoria în întuneric însă nu e calea Fiului lui Dumnezeu. Păşeşte în lumină şi nu îţi vedea întunecaţii tovarăşi de drum, căci nu sunt tovarăşi demni de Fiul lui Dumnezeu, care a fost creat din lumină şi în lumină. Marea Lumină te înconjoară mereu şi emană din tine. Cum poţi să îţi vezi întunecaţii tovarăşi de drum într-o asemenea lumină? Dacă îi vezi e doar pentru că negi lumina. Dar neagă-i pe ei în schimb, căci lumina e aici şi limpede calea.

5.  Dumnezeu nu Îi ascunde nimic Fiului Său, chiar dacă Fiul vrea să se ascundă. Fiul lui Dumnezeu însă nu Îşi poate ascunde slava, căci Dumnezeu îl voieşte slăvit şi i-a dat lumina care străluceşte în el. Nu îţi vei pierde drumul niciodată, căci te conduce Dumnezeu. Când rătăceşti, nu faci decât să întreprinzi o călătorie nereală. Întunecaţii tovarăşi de drum, calea întunecată - sunt toate nişte iluzii. Întoarce-te spre lumină, căci mica scânteie din tine e parte dintr-o lumină atât de mare, încât te poate scoate din tot întunericul pentru totdeauna. Căci Tatăl tău este Creatorul tău şi eşti ca El.

6.  Copiii luminii nu pot sălăşlui în întuneric, căci întunericul nu este în ei. Nu te lăsa înşelat de mângâietorii întunecaţi şi nu îi lăsa niciodată să pătrundă în mintea Fiului lui Dumnezeu, căci nu au loc în templul Său. Când eşti tentat să Îl negi, adu-ţi aminte că nu există alţi dumnezei de pus înaintea Lui şi acceptă-I în pace Voia pe care ţi-o voieşte. Căci nu o poţi accepta altfel.

7.  Numai Mângâietorul lui Dumnezeu te poate mângâia. În liniştea templului Său, El aşteaptă să îţi dea pacea care e a ta. Dă pacea Lui, ca să poţi intra în templu şi să o găseşti aşteptându-te. Dar să fii sfânt în Prezenţa lui Dumnezeu, căci nu vei cunoaşte altfel că eşti acolo. Căci ce nu e ca Dumnezeu nu poate pătrunde în Mintea Lui, pentru că nu a fost Gândul Lui şi, de aceea, nu Îi aparţine. Iar mintea ta trebuie să fie la fel de pură ca a Lui, dacă vrei să cunoşti ce îţi aparţine. Păzeşte-I templul cu grijă, căci El Însuşi stă acolo şi sălăşluieşte în pace. Nu poţi intra în Prezenţa lui Dumnezeu avându-i alături pe întunecaţii tovarăşi de drum, dar nu poţi intra nici singur. Toţi fraţii tăi trebuie să intre cu tine, căci - până nu îi vei accepta pe ei - nu poţi să intri tu. Căci nu poţi înţelege întregimea până nu eşti întreg, şi nicio parte din Fiu nu poate fi exclusă dacă Fiul ţine să ştie întregimea Tatălui său.

8.  În mintea ta poţi să accepţi întreaga Fiime şi să o binecuvântezi cu lumina pe care i-a dat-o Tatăl tău. Atunci vei fi demn să locuieşti cu El în templu, pentru că e voia ta să nu fii singur. Dumnezeu Îşi binecuvântează Fiul de-a pururi. Dacă vrei să îl binecuvântezi în timp, vei fi în veşnicie. Timpul nu te poate separa de Dumnezeu dacă îl foloseşti în folosul celor veşnice.

„A COURSE IN MIRACLES”

"Nu resimt de unul singur efectele gândurilor mele."

Invitaţia la vindecare

1.  Dacă boala este separare, decizia de-a vindeca şi de-a fi vindecat e primul pas spre a recunoaşte ce vrei cu adevărat. Fiecare atac o îndepărtează cu un pas şi fiecare gând tămăduitor o aduce mai aproape. Fiul lui Dumnezeu are atât Tată, cât şi Fiu, fiind atât Tată, cât şi Fiu. Să uneşti a avea şi a fi înseamnă să îţi uneşti voia cu a Lui, căci El ţi Se voieşte pe El Însuşi. Iar tu I te voieşti Lui căci, în înţelegerea perfectă pe care o ai despre El, ştii că există o singură Voie. Dar, când ataci o parte din Dumnezeu şi din Împărăţia Lui, înţelegerea ta nu e perfectă, aşa că ce vrei cu adevărat ţi-e pierdut.

2.  Vindecarea devine, aşadar, o lecţie de-a dobândi înţelegere şi, cu cât o exersezi mai mult, cu atât devii mai bun ca student şi ca profesor. Dacă ai negat adevărul, ce martori mai buni poţi să ai la realitatea lui decât cei ce au fost vindecaţi de el? Fii atent însă să te numeri printre ei, căci vindecarea ta se înfăptuieşte fiind dispus să li te alături. Fiecare miracol pe care îl înfăptuieşti îţi vorbeşte de Paternitatea lui Dumnezeu. Fiecare gând tămăduitor pe care îl accepţi - de la fratele tău sau din propria ta minte - te învaţă că eşti Fiul lui Dumnezeu. În fiecare gând dăunător pe care îl deţii, oriunde l-ai percepe, stă negarea Paternităţii lui Dumnezeu şi a apartenenţei tale la Fiime.

3.  Iar negarea e la fel de totală ca iubirea. Nu poţi nega o parte din tine, pentru că restul o să pară separat şi, de aceea, fără înţeles. Şi, fiind fără înţeles pentru tine, nu îl vei înţelege. A nega înţelesul înseamnă a nu reuşi să înţelegi. Te poţi vindeca numai pe tine, căci numai Fiul lui Dumnezeu are nevoie de vindecare. Tu ai nevoie de ea pentru că nu te înţelegi şi, de aceea, nu ştii ce faci. Din moment ce ţi-ai uitat voia, nu ştii ce vrei cu adevărat.

4.  Vindecarea e un indiciu că vrei să întregeşti. Iar disponibilitatea aceasta îţi deschide urechile la Vocea Spiritului Sfânt, al Cărui mesaj e întregimea. El îţi va da posibilitatea să mergi mult mai departe de vindecarea pe care vrei să o întreprinzi, căci - lângă mica ta disponibilitate de-a întregi -
Îşi va aşeza Propria Lui Voie deplină şi o va întregi pe-a ta. Oare ce nu poate să înfăptuiască Fiul lui Dumnezeu cu Paternitatea lui Dumnezeu în el? Şi totuşi, invitaţia trebuie să vină de la tine, căci ai învăţat, cu siguranţă, că oaspetele pe care îl inviţi va sălăşlui cu tine.

5.  Spiritul Sfânt nu poate vorbi unei gazde neprimitoare, pentru că nu va fi auzit. Oaspetele Veşnic rămâne, dar Vocea Lui păleşte în companie străină. El are nevoie de ocrotirea ta numai din cauză că grija ta e un indiciu că Îl vrei. Gândeşte ca El chiar câtuşi de puţin, şi mica scânteie devine o lumină aprinsă ce îţi umple mintea aşa încât El să devină singurul tău Oaspete. De câte ori pofteşti eul înăuntru, reduci primirea pe care I-o faci Lui. El va rămâne, dar te-ai aliat împotriva Lui. Indiferent ce călătorie alegi să întreprinzi, El va merge cu tine, aşteptând. Poţi să ai încredere deplină în răbdarea Lui, căci nu poate părăsi o parte a lui Dumnezeu. Dar tu ai nevoie de mult mai mult decât răbdare.

6.  Nu îţi vei afla odihna până nu îţi cunoşti funcţia şi până nu ţi-o îndeplineşti, căci numai aşa voia ta şi cea a Tatălui tău se vor uni pe deplin. A-L avea înseamnă a fi ca El, iar El ţi S-a dat ţie. Tu, care Îl ai pe Dumnezeu, trebuie să fii ca Dumnezeu, căci funcţia Lui a devenit a ta odată cu darul Lui. Reinvită această cunoaştere în mintea ta şi nu lăsa să intre nimic din ce ar putea să o facă obscură. Oaspetele pe Care ţi L-a trimis Dumnezeu te va învăţa cum să o faci, dacă recunoşti mica scânteie şi eşti dispus să o laşi să crească. Disponibilitatea ta nu trebuie să fie perfectă, pentru că a Lui este. Dacă vrei să îi oferi doar un locşor, El ţi-l va lumina atât de tare, încât îl vei lăsa bucuros să crească. Şi, prin creşterea aceasta, vei începe să îţi aminteşti creaţia.

7.  Vrei să fii ostaticul eului sau gazda lui Dumnezeu? Vei accepta doar pe cine inviţi. Eşti liber să determini cine va fi oaspetele tău şi cât va rămâne cu tine. Dar nu e o libertate reală, căci mai depinde de felul în care o vezi. Spiritul Sfânt e de faţă, deşi nu te poate ajuta fără să-L inviţi. Iar eul nu e nimic, fie că îl inviţi să intre, fie că nu îl inviţi. Libertatea reală depinde de găzduirea realităţii, şi - dintre oaspeţii tăi - numai Spiritul Sfânt e real. Află, atunci, Cine sălăşluieşte cu tine recunoscând ce e deja de faţă, şi nu te mulţumi cu mângâietori imaginari, căci Mângâietorul lui Dumnezeu este în tine.

A Course in Miracles

Pacea lui Dumnezeu