Eliberarea de vinovăţie

1.  Eşti deprins cu noţiunea că mintea poate vedea sursa durerii unde nu e. Utilitatea îndoielnică a unei dislocări de felul acesta e aceea de-a ascunde adevărata sursă a vinovăţiei şi de-a te împiedica să conştientizezi pe deplin că e dementă. Dislocarea e susţinută întotdeauna de iluzia că sursa vinovăţiei, de la care se distrage atenţia, trebuie să fie adevărată; şi trebuie să fie înfricoşătoare, pentru că altfel nu ai fi dislocat vinovăţia pe ceva ce ai crezut a fi mai puţin înfricoşător. Eşti dispus, aşadar, să vezi tot felul de „surse", cu condiţia să nu fie sursa mai profundă cu care nu au absolut nicio relaţie reală.

2.  Ideile demente nu au relaţii reale, căci de aceea sunt demente. Nicio relaţie reală nu se poate baza pe vinovăţie, şi nu poate conţine nici măcar o pată de vinovăţie care să îi întineze puritatea. Căci toate relaţiile pe care le-a atins vinovăţia sunt folosite doar pentru a evita persoana şi vinovăţia. Ce relaţii ciudate ai făcut în acest scop ciudat! Şi ai uitat că relaţiile reale sunt sfinte şi că nu pot fi folosite de tine absolut deloc. Sunt folosite doar de Spiritul Sfânt, şi tocmai asta le face pure. Dacă îţi disloci vinovăţia asupra lor, Spiritul Sfânt nu le poate folosi. Căci, dacă ocupi tu dinainte, în propriile tale scopuri, lucrul pe care ar fi trebuit să I-l dai Lui, El nu îl poate folosi pentru eliberarea ta. Cel ce vrea să se unească în orice fel cu cineva pentru propria lui mântuire nu o va găsi în acea relaţie ciudată. Ea nu e împărtăşită, aşa că nu este reală.

3.  În orice uniune cu un frate prin care urmăreşti să îţi proiectezi vinovăţia asupra lui, sau să o împărtăşeşti cu el, sau să o percepi a lui, tu te vei simţi vinovat. Nu vei găsi nici satisfacţie, nici pace cu el, căci uniunea ta cu el nu e reală. Vei vedea vinovăţie în relaţia aceasta pentru că tu ai pus-o
acolo. E inevitabil ca cei ce resimt vinovăţia să nu încerce să o disloce, căci cred într-adevăr în ea. Dar, deşi suferă, nu se vor uita înăuntru şi nu se vor desprinde de ea. Ei nu pot şti că iubesc şi nu pot înţelege ce înseamnă să iubeşti. Principala lor preocupare este să perceapă sursa vinovăţiei în afara lor, în afara propriului lor control.

4.  Când susţii că eşti vinovat, dar că sursa vinovăţiei tale se află în trecut, nu te uiţi înăuntru. Trecutul nu e în tine. Bizarele asociaţii pe care le faci între tine şi el nu au înţeles în prezent. Dar le laşi să stea între tine şi fraţii tăi, cu care nu găseşti nicio relaţie reală. Poţi să te aştepţi oare să îţi foloseşti fraţii ca mijloc prin care să îţi „rezolvi" trecutul, şi să îi vezi chiar aşa cum sunt? Mântuirea nu o află cei ce îşi folosesc fraţii să rezolve probleme ce nu sunt. Tu nu ai vrut mântuire în trecut. Vrei să îţi impui dorinţele deşarte asupra prezentului, şi să speri să afli mântuire acum?

5.  Hotărăşte, atunci, să nu fii cum ai fost. Nu folosi nicio relaţie ca să te ţii legat de trecut, ci cu fiecare, în fiecare zi, să renaşti. Un minut, chiar mai puţin, va fi de-ajuns pentru a te elibera de trecut şi a-ţi preda mintea, în pace, Ispăşirii. Când fiecare îţi va fi bine-venit aşa cum vrei să Îi fii şi tu Tatălui tău, nu vei vedea nicio vinovăţie în tine. Căci vei fi acceptat Ispăşirea, care a strălucit în tine tot timpul cât ai visat la vinovăţie, şi nu ai vrut să te uiţi înăuntru şi să o vezi.

6.  Cât crezi că vinovăţia se justifică în orice fel, în oricine, orice ar face, nu te vei uita înăuntru, unde ai găsi întotdeauna Ispăşirea. Sfârşitul vinovăţiei nu va veni cât crezi că există o raţiune la baza ei. Căci trebuie să înveţi că vinovăţia e total dementă întotdeauna şi nu are nicio raţiune. Spiritul Sfânt nu urmăreşte să spulbere realitatea. Dacă vinovăţia ar fi reală, Ispăşirea nu ar fi. Rostul Ispăşirii e să spulbere iluziile, nu să le dea realitate şi să le ierte mai apoi.

7.  Spiritul Sfânt nu ţine iluziile în mintea ta să te înspăimânte şi nu ţi le arată înfricoşător să îţi demonstreze de ce te-a mântuit. De ce te-a mântuit a dispărut. Să nu dai nicio realitate vinovăţiei şi să nu vezi nicio raţiune la baza ei. Spiritul Sfânt face - şi a făcut dintotdeauna - ce vrea Dumnezeu de la El. A văzut separarea, dar ştie ce e uniunea. Predă vindecarea, dar ştie şi ce e creaţia. Vrea să vezi şi să predai ca El şi prin El. Ce ştie El însă, tu nu ştii, deşi e al tău.

8.  Acum ţi-e dat să vindeci şi să predai, să faci ce va fi acum. Deocamdată, nu e acum. Fiul lui Dumnezeu crede că s-a pierdut în vinovăţie, că e singur într-o lume întunecată în care durerea presează peste tot asupra lui din afară. Când se va uita înăuntru şi va vedea strălucirea de acolo, îşi va aduce aminte cât de mult îl iubeşte Tatăl lui. Şi îi va părea incredibil că a putut cândva să creadă că Tatăl lui nu îl iubeşte şi că îl vede condamnat. În momentul în care îţi vei da seama că vinovăţia e dementă, pe deplin nejustificată şi pe deplin fără raţiune, nu te vei teme să vezi Ispăşirea şi să o accepţi pe deplin.

9.  Tu, care ai fost nemilos cu tine însuţi, nu îţi aminteşti Iubirea Tatălui tău. Şi, privindu-ţi fără milă fraţii, nu îţi aminteşti cât de mult Îl iubeşti. Dar e de-a pururea adevărat. În pacea strălucitoare din tine stă desăvârşita puritate în care ai fost creat. Nu te teme să vezi minunatul adevăr din tine. Străpunge cu privirea norul vinovăţiei ce îţi tulbură vederea şi priveşte, dincolo de întuneric, spre locul sfânt în care vei vedea lumina. Altarul închinat Tatălui tău e pur aidoma Cui Şi l-a ridicat. Nimic nu te poate împiedica să vezi ce ar vrea Cristos să vezi. Voia Lui e ca a Tatălui Său, iar El Îşi oferă mila fiecărui copil de-al lui Dumnezeu, cum vrea să faci şi tu.

10.  Eliberează de vinovăţie după cum ai vrea să fii eliberat. Nu există alt mod de-a te uita înăuntru şi de-a vedea lumina iubirii, strălucind cu aceeaşi constanţă şi cu aceeaşi certitudine cu care Dumnezeu Şi-a iubit întotdeauna Fiul. Şi cu care Fiul Îl iubeşte pe El. Nu există frică în iubire, căci iubirea e lipsită de vinovăţie. Tu, care ţi-ai iubit întotdeauna Tatăl, nu te poţi teme, din nicio raţiune, să te uiţi înăuntru şi să îţi vezi sfinţenia. Nu poţi fi cum ai crezut că eşti. Vinovăţia ta e fără raţiune pentru că nu e în Mintea lui Dumnezeu, unde eşti tu. Iar asta este raţiune, pe care Spiritul Sfânt vrea să ţi-o redea. El vrea să înlăture numai iluziile. Restul, ar vrea să vezi. Şi, în viziunea lui Cristos, vrea să îţi arate desăvârşita puritate care e de-a pururi în Fiul lui Dumnezeu.

11.  Nu poţi întreţine relaţii reale cu niciunul dintre Fiii lui Dumnezeu dacă nu îi iubeşti pe toţi şi în mod egal. Iubirea nu e specială. Dacă singularizezi o parte a Fiimii pentru a-i arăta iubire, impui vinovăţie tuturor relaţiilor tale şi le faci ireale. Poţi iubi numai cum iubeşte Dumnezeu. Nu urmări să iubeşti altfel decât El, căci nu există iubire separat de-a Lui. Până nu recunoşti că asta e adevărat, nu vei avea idee cum e iubirea. Cel ce îşi condamnă un frate nu poate să se vadă nevinovat şi în pacea lui Dumnezeu. Dacă e nevinovat şi în pace şi nu o vede, delirează şi nu s-a văzut pe el. Acestuia îi spun:
Priveşte-l pe Fiul lui Dumnezeu, vezi-i puritatea şi opreşte-te.
Priveşte-i, în linişte, sfinţenia şi adu mulţumiri Tatălui său pentru că nu l-a atins niciodată nicio vinovăţie.

12.  Niciuna dintre iluziile pe care i le-ai reproşat vreodată nu i-a atins inocenţa în niciun fel. Puritatea lui, total neatinsă de vinovăţie şi total iubitoare, străluceşte cu putere în tine. Să îl privim împreună şi să îl iubim. Căci în iubirea faţă de el stă nevinovăţia ta. Priveşte-te însă pe tine, şi bucuria şi aprecierea faţă de ce vezi va alunga vinovăţia pentru totdeauna.
Îţi mulţumesc, Tată, pentru puritatea preasfântului Tău Fiu, pe care l-ai creat nevinovat de-a pururi.

13.  Ca tine, şi eu îmi concentrez credinţa şi crezul asupra lucrului pe care îl preţuiesc. Diferenţa este aceea că eu iubesc doar ce iubeşte Dumnezeu cu mine şi, datorită acestui lucru, te preţuiesc mai presus de valoarea pe care ţi-ai stabilit-o tu, chiar până la valoarea pe care ţi-o atribuie Dumnezeu. Iubesc toate cele create de El, şi le ofer toată credinţa şi tot crezul meu. Credinţa mea în tine e la fel de fermă ca toată iubirea pe care o dau Tatălui meu. Încrederea mea în tine e fără limită şi fără teama că nu mă vei auzi. Îi mulţumesc Tatălui pentru minunăţia ta şi pentru multele daruri pe care mă vei lăsa să le ofer Împărăţiei, în cinstea întregimii ei dumnezeieşti.

14.  Laudă ţie, ce faci Tatăl una cu Propriul Lui Fiu. Singuri, suntem neînsemnaţi cu toţii; dar, împreună, ne bucurăm de o strălucire atât de intensă, încât niciunul dintre noi, de unul singur, nu şi-o poate imagina vreodată. În faţa glorioasei străluminări a Împărăţiei, vinovăţia se topeşte şi, transformată în bunătate, nu va mai fi nicicând ce a fost. Fiecare reacţie pe care o ai va fi atât de purificată, încât s-ar potrivi ca imn de laudă Tatălui tău. Vezi numai laude la adresa Lui în ce a creat, căci El nu Îşi va înceta niciodată laudele la adresa ta. Uniţi în acest imn de laudă, stăm în faţa porţii Cerului prin care vom intra cu siguranţă în nepăcătoşenia noastră.
Dumnezeu te iubeşte. Şi, atunci, pot oare eu să nu am încredere în tine, şi să Îl iubesc totuşi cu o iubire fără de cusur?

„A COURSE IN MIRACLES”

Norul vinovăţiei

1.  Vinovăţia rămâne singurul lucru care ascunde Tatăl, căci vinovăţia e atacul asupra Fiului Său. Cei ce se simt vinovaţi condamnă întotdeauna şi, odată ce au condamnat, vor condamna în continuare, legând viitorul de trecut, după cum e legea eului. Fidelitatea faţă de această lege nu lasă să pătrundă niciun pic de lumină, căci cere fidelitate faţă de întuneric şi interzice trezirea. Legile eului sunt stricte şi încălcările lor sunt pedepsite cu severitate. De aceea, nu da ascultare legilor lui, căci sunt legile pedepsei. Iar cei ce le dau urmare se cred vinovaţi, aşa că trebuie să condamne. Între viitor şi trecut trebuie să intervină legile lui Dumnezeu, dacă vrei să te eliberezi. Ispăşirea stă între ele, ca o lampă strălucind atât de tare, încât lanţul de întuneric în care te-ai legat va dispărea.

2.  Eliberarea de vinovăţie e desfacerea completă a eului. Nu fă pe nimeni să se teamă, căci vinovăţia lui este a ta şi, supunându-te poruncilor aspre ale eului, îţi aduci ţie condamnarea lui şi nu vei scăpa de pedeapsa pe care le-o oferă celor ce i se supun. Eul răsplăteşte fidelitatea faţă de el prin durere, căci credinţa în el e durere. Iar credinţa poate fi răsplătită doar în termenii convingerii în care a fost pusă credinţa. Credinţa face puterea convingerii, iar locul unde este investită îi determină răsplata. Căci credinţa îţi este întotdeauna unde îţi este şi comoara şi ţi se va înapoia exact ce e comoara ta.

3.  Lumea îţi poate da doar ce i-ai dat, căci - nefiind decât propria ta proiecţie - nu are înţeles independent de valoarea pe care ai găsit-o tu în ea şi în care ţi-ai pus credinţa. Fii credincios întunericului, şi nu vei vedea, căci credinţa îţi va fi răsplătită după cum ai dat-o. Îţi vei accepta comoara şi, dacă îţi pui credinţa în trecut, viitorul va fi ca trecutul. Orice preţuieşti crezi că e al tău. Puterea preţuirii îl va face aşa.

4.  Ispăşirea aduce o reevaluare a tot ce îndrăgeşti, căci este mijlocul prin care Spiritul Sfânt poate separa falsul de adevărat, pe care le-ai acceptat în mintea ta fără nicio distincţie. De aceea, nu le poţi aprecia unul fără altul, iar vinovăţia a devenit la fel de adevărată pentru tine ca inocenţa. Nu crezi că Fiul lui Dumnezeu este nevinovat pentru că vezi trecutul şi pe el nu îl vezi. Când îţi condamni un frate, spui: „Eu, care am fost vinovat, aleg să rămân aşa". I-ai negat libertatea şi, negându-i-o, ţi-ai negat martorul la a ta. Ai fi putut la fel de bine să îl eliberezi de trecut şi să îi ridici din minte norul vinovăţiei care îţi leagă fratele de acesta. Şi, în libertatea lui, s-ar fi aflat a ta.

5.  Nu pune vinovăţia lui asupra lui, căci vinovăţia lui stă în gândul lui secret că asta ţi-a făcut el ţie. Vrei să îl înveţi, atunci, că delirul lui este corect? Ideea că Fiul nevinovat al lui Dumnezeu poate să se atace şi să se facă vinovat este dementă. Sub nicio formă, în nimeni, să nu crezi aşa ceva. Căci păcatul şi condamnarea sunt acelaşi lucru, să crezi într-unul însemnând să crezi în celălalt şi să ceri pedeapsă în loc de iubire. Nimic nu poate justifica demenţa, iar a cere să fii pedepsit trebuie să fie un
act de demenţă.

6.  Să nu vezi vinovat, atunci, pe nimeni, şi îţi vei afirma ţie însuţi adevărul nevinovăţiei. În fiecare condamnare pe care o oferi Fiului lui Dumnezeu stă convingerea propriei tale vinovăţii. Dacă vrei ca Spiritul Sfânt să te elibereze de ea, acceptă-I prinosul Ispăşirii pentru toţi fraţii tăi. Căci aşa înveţi că e adevărată pentru tine. Aminteşte-ţi mereu că e imposibil să îl condamni pe Fiul lui Dumnezeu în parte. Cei pe care îi vezi vinovaţi devin martorii vinovăţiei din tine, şi o vei vedea acolo, căci e acolo până nu e desfăcută. Vinovăţia e mereu în mintea ta, care s-a condamnat singură. Nu o proiecta, căci - cât o faci - nu poate fi desfăcută. La fiecare frate pe care îl eliberezi de vinovăţie, mare este bucuria în Cer, unde martorii paternităţii tale jubilează.

7.  Vinovăţia te face orb, căci - câtă vreme vezi un singur strop de vinovăţie în tine - nu vei vedea lumina. Iar, când o proiectezi, lumea pare întunecată şi învăluită în vinovăţia ta. Arunci un văl de întuneric peste ea şi nu o vezi, pentru că nu te poţi uita înăuntru. Te temi de ce ai vedea acolo, dar nu e acolo. Lucrul de care te temi a dispărut. Dacă te-ai uita înăuntru, ai vedea doar Ispăşirea, strălucind în linişte şi pace pe altarul închinat Tatălui tău.

8.  Nu te teme să te uiţi înăuntru. Eul îţi spune că totul e negru de vinovăţie în tine şi te îndeamnă să nu te uiţi. În schimb, te îndeamnă să îţi priveşti fraţii şi să vezi vinovăţia în ei. Dar nu o poţi face fără să rămâi orb. Căci cei ce îşi văd fraţii în întuneric, vinovaţi în întunericul în care îi învăluiesc, se tem prea tare să privească lumina dinăuntru. În tine nu e ce crezi că este şi ce ţi-a captivat credinţa, în tine e semnul sfânt al credinţei desăvârşite pe care o are în tine Tatăl tău. El nu te preţuieşte cum te preţuieşti tu. El Se cunoaşte şi cunoaşte adevărul din tine. Ştie că nu există nicio diferenţă, căci El nu cunoaşte diferenţe. Poţi oare să vezi vinovăţie unde Dumnezeu cunoaşte că e desăvârşită inocenţă? Îi poţi nega cunoaşterea, dar nu o poţi schimba. Priveşte, atunci, lumina pe care a pus-o El în tine şi învaţă că tot ce te-ai temut că e acolo a fost înlocuit cu iubire.

„A COURSE IN MIRACLES”

De la percepţie la cunoaştere

1.  Toată vindecarea e eliberare de trecut. Iată de ce Spiritul Sfânt e singurul Vindecător. El te învaţă că trecutul nu există, un fapt care ţine de sfera cunoaşterii şi care, de aceea, nu poate fi cunoscut în lume de nimeni. Ar fi chiar imposibil să fii în lume cu această cunoştinţă. Căci mintea care cunoaşte acest fapt cunoaşte, fără echivoc, şi faptul că locul ei e în veşnicie, şi nu foloseşte percepţia deloc. De aceea, ea nu ia în seamă unde se află, căci noţiunea de „unde" nu înseamnă nimic pentru ea. Ştie că este pretutindeni, după cum are şi de toate, pentru totdeauna.

2.  Diferenţa foarte reală dintre percepţie şi cunoaştere devine foarte evidentă când te gândeşti la următorul lucru: nu e nimic parţial în cunoaştere. Fiecare aspect e întreg şi, de aceea, niciun aspect nu e separat. Tu eşti un aspect al cunoaşterii, fiind în Mintea lui Dumnezeu, Care te cunoaşte. Toată cunoaşterea trebuie să fie a ta, căci în tine e toată cunoaşterea. Percepţia, până şi în cel mai elevat aspect, nu e completă niciodată. Chiar şi percepţia Spiritului Sfânt, cea mai desăvârşită percepţie cu putinţă, nu are niciun înţeles în Cer. Percepţia poate ajunge pretutindeni sub îndrumarea Lui, căci viziunea lui Cristos vede totul în lumină. Dar nicio percepţie, oricât de sfântă, nu va dura la nesfârşit.

3.  Percepţia desăvârşită deci are multe elemente în comun cu cunoaşterea, făcând posibil transferul la aceasta. Dar ultimul pas trebuie întreprins de Dumnezeu, căci ultimul pas în izbăvirea ta, care pare a fi în viitor, a fost realizat de Dumnezeu la crearea ta. Separarea nu a întrerupt-o. Creaţia nu poate fi întreruptă. Separarea e doar o formulare greşită a realităţii, fără absolut niciun efect. Miracolul, fără funcţie în Cer, e necesar aici. Aspecte ale realităţii pot fi văzute încă şi vor înlocui aspecte ale irealităţii. Aspecte ale realităţii pot fi văzute în toate şi peste tot. Dar numai Dumnezeu le poate reuni încununându-le pe toate laolaltă cu darul final al veşniciei.

4.  Aparte de Tată şi de Fiu, Spiritul Sfânt nu are funcţie. El nu e separat nici de Unul, nici de Altul, fiind în Mintea Amândurora şi cunoscând că Mintea este Una. El e un Gând al lui Dumnezeu, şi Dumnezeu ţi L-a dat pentru că nu are Gânduri pe care nu le împărtăşeşte. Mesajul Lui vorbeşte de veşnicie în timp şi, de aceea, viziunea lui Cristos priveşte totul cu iubire. Dar până şi viziunea lui Cristos nu e realitatea Lui. Aspectele aurii ale realităţii, ce scapără în lumină sub ochii Lui plini de iubire, lasă să se întrevadă Cerul de dincolo de ele.

5.  Iată miracolul creaţiei: faptul că e una pe vecie. Fiecare miracol pe care i-l oferi Fiului lui Dumnezeu e doar percepţia adevărată a unui aspect al întregului. Deşi fiecare aspect este întregul, nu poţi să ştii asta până nu vezi că fiecare aspect este acelaşi lucru, perceput în aceeaşi lumină şi, de aceea, unul. Fiecare făptură pe care o vezi fără trecut te apropie astfel de finalul timpul, aducând în întuneric vederea vindecată şi vindecătoare, dând lumii putinţa de-a vedea. Căci lumina trebuie să intre în lumea întunecată să facă posibilă viziunea lui Cristos chiar şi aici. Ajută-L să dăruiască lumină tuturor celor ce cred că rătăcesc în întuneric şi lasă-L să îi reunească în privirea Lui tihnită care îi face pe toţi una.

6.  Toţi sunt identici: frumoşi şi egali ca sfinţenie cu toţii. Iar El îi va oferi Tatălui Său, după cum i-au fost oferiţi şi Lui. Există un singur miracol, după cum există şi o singură realitate. Şi fiecare miracol pe care îl faci le conţine pe toate, după cum şi fiecare aspect al realităţii pe care îl vezi se amestecă liniştit cu singura realitate a lui Dumnezeu şi se dizolvă în ea. Singurul miracol care a fost vreodată e preasfântul Fiu al lui Dumnezeu, creat în singura realitate care este Tatăl lui. Viziunea lui Cristos e darul pe care ţi-l face El. Fiinţa Lui e darul pe care i-l face Tatăl Lui.

7.  Mulţumeşte-te cu vindecarea, căci darul lui Cristos poţi să îl acorzi şi darul Tatălui tău nu poţi să îl pierzi. Oferă darul lui Cristos tuturor şi pretutindeni, căci miracolele, oferite Fiului lui Dumnezeu prin Sfântul Spirit, te acordă cu realitatea. Spiritul Sfânt îţi cunoaşte rolul în izbăvire, şi ştie cine sunt cei ce te caută şi unde să îi găseşti. Cunoaşterea întrece cu mult ce te priveşte individual. Tu, care eşti parte a ei şi ea toată, nu trebuie să îţi dai seama decât că ea ţine de Tatăl, nu de tine. Rolul tău în izbăvire te duce la ea prin restabilirea unităţii ei în mintea ta.

8.  Când îţi vei vedea fraţii ca tine însuţi, vei fi cedat cunoaşterii, căci vei fi învăţat să te eliberezi prin Cel Ce cunoaşte ce este libertatea. Uneşte-te cu mine sub sfânta flamură a învăţăturii Lui şi, pe măsură ce ne întărim, puterea Fiului lui Dumnezeu se va pune în mişcare în noi, şi nu vom lăsa pe nimeni neatins şi pe nimeni singur. Şi, deodată, timpul se va termina şi ne vom uni cu toţii în veşnicia lui Dumnezeu Tatăl. Lumina sfântă pe care ai văzut-o în afara ta, în fiece miracol pe care l-ai oferit fraţilor tăi, ţi se va înapoia. Şi, ştiind că lumina e în tine, creaţiile tale vor fi şi ele acolo cu tine, după cum eşti şi tu în Tatăl tău.

9.  Aşa cum miracolele în lumea aceasta te unesc cu fraţii tăi, tot aşa şi creaţiile tale îţi stabilesc paternitatea în Cer. Eşti martorul Paternităţii lui Dumnezeu şi El ţi-a dat puterea să creezi martori la a ta, care este ca a Sa. Renegă-ţi aici un frate, şi renegi martorii la paternitatea ta în Cer. Miracolul pe care l-a creat Dumnezeu e desăvârşit, după cum sunt şi miracolele pe care le-ai stabilit în Numele Lui. Ele nu au nevoie de vindecare, şi nici tu, când le accepţi.

10.  În lumea aceasta însă, desăvârşirea ta e nemărturisită. Dumnezeu o cunoaşte, dar tu nu o cunoşti şi, de aceea, nu Îi împărtăşeşti mărturia la aceasta. Şi nu Îl mărturiseşti nici pe El, căci realitatea e mărturisită toată la un loc. Dumnezeu aşteaptă să stai mărturie pentru Fiul Lui şi pentru El Însuşi. Miracolele pe care le faci pe pământ sunt înălţate la Cer şi la El. Ele stau mărturie pentru ce nu cunoşti; şi, când vor ajunge la porţile Cerului, Dumnezeu le va deschide. Căci nu vrea să îşi lase preaiubitul Fiu pe dinafară, nici dincolo de El.

„A COURSE IN MIRACLES”