Micime versus magnitudine

1.  Nu te mulţumi cu micimea. Dar încredinţează-te că înţelegi ce e micimea şi de ce nu te-ar putea mulţumi niciodată. Micimea este prinosul pe care ţi-l aduci. Ţi-o oferi în locul magnitudinii şi o accepţi. În această lume, totul e mic pentru că e o lume făcută din micime, în credinţa ciudată că micimea te poate mulţumi. Când te străduieşti să obţii ceva în lumea aceasta, în credinţa că îţi va aduce pace, te miceşti şi devii orb la slavă. Micimea şi slava sunt opţiunile accesibile strădaniei şi vigilenţei tale. Vei alege întotdeauna una în defavoarea celeilalte.

2.  Dar, de fiecare dată când alegi, nu realizezi că alegerea ta e aprecierea ta de sine. Alege micimea, şi nu vei avea pace, căci te-ai judecat nedemn de ea. Şi tot ce îţi vei oferi ca substitut va fi un dar mult prea sărac să te satisfacă. E esenţial să accepţi - chiar cu bucurie - că nu există nicio formă de micime care te va putea mulţumi vreodată. Eşti liber să încerci câte doreşti, dar nu vei face decât să îţi amâni întoarcerea acasă. Căci nu te vei mulţumi decât cu magnitudinea, care este casa ta.

3.  Îţi datorezi o răspundere profundă, o răspundere pe care trebuie să înveţi să ţi-o aminteşti tot timpul. Deşi lecţia poate să pară dificilă la început, vei învăţa să o îndrăgeşti când îţi vei da seama că e adevărată şi că nu e decât un tribut adus puterii tale. Tu, care ai căutat şi ai găsit micime, ţine minte următorul lucru: fiecare decizie pe care o iei se naşte din ce crezi că eşti şi reprezintă valoarea pe care ţi-o acorzi ţie. Crede că te poate mulţumi ce e mic şi, limitându-te astfel, nu vei fi mulţumit. Căci funcţia ta nu e mică şi, numai găsindu-ţi funcţia şi împlinind-o, poţi scăpa de micime.

4.  Nu încape nicio îndoială care e funcţia ta, pentru că Spiritul Sfânt ştie care este. Nu încape nicio îndoială în privinţa magnitudinii ei, pentru că îţi parvine - prin El - din Magnitudine. Nu trebuie să te străduieşti să o obţii, pentru că o ai. Toate strădaniile tale trebuie dirijate împotriva micimii, căci protejarea magnitudinii tale în lumea aceasta chiar cere vigilenţă. Conştientizarea deplină a magnitudinii tale într-o lume a micimii este o sarcină pe care nu o poate întreprinde ceva mic. Dar ţi se cere ţie, ca tribut adus magnitudinii tale, şi nu micimii. Şi nu ţi se cere numai ţie. Puterea lui Dumnezeu va susţine fiecare efort pe care îl faci în favoarea Fiului Său drag. Caută ce e mic, şi îţi vei refuza puterea Lui. Dumnezeu nu voieşte ca Fiul Său să fie mulţumit cu mai puţin decât totul. Căci El nu e mulţumit fără Fiul Său, şi Fiul Său nu poate fi mulţumit cu mai puţin decât i-a dat Tatăl său.

5.  Te-am întrebat mai înainte: „Vrei să fii ostaticul eului sau gazda lui Dumnezeu?" Lasă Spiritul Sfânt să îţi pună această întrebare de fiecare dată când iei vreo decizie. Căci fiecare decizie pe care o iei răspunde la această întrebare şi invită, în consecinţă, tristeţea sau bucuria. Când Dumnezeu ţi S-a dat la crearea ta, te-a desemnat gazdă a Lui pe vecie. El nu te-a părăsit, şi nu L-ai părăsit nici tu. Toate încercările tale de a-I nega magnitudinea şi de-a face din Fiul Lui un ostatic al eului nu pot face ceva mic din cel pe care Dumnezeu l-a unit cu El. Fiecare decizie pe care o iei e o alegere între Cer şi iad, şi ce ai ales e ceea ce vei conştientiza.

6.  Spiritul Sfânt îţi poate păstra magnitudinea, neîntinată de toată micimea, clară şi în deplină siguranţă în mintea ta, neatinsă de toate darurile mici pe care ţi le oferă lumea micimii. Dar, în acest scop, nu te poţi împotrivi Voii Sale în ce te priveşte. Decide să Îl alegi pe Dumnezeu prin El. Căci micimea şi credinţa că te poţi mulţumi cu micimea sunt decizii pe care le iei în privinţa ta. Puterea şi slava care stau în tine de la Dumnezeu sunt pentru toţi cei care, ca tine, se percep mici şi cred că micimea poate fi înfoiată într-o senzaţie de magnitudine care îi poate mulţumi. Să nu dai micime, şi nici să nu o accepţi. Gazdei lui Dumnezeu i se cuvine toată cinstea. Micimea ta te înşeală, dar magnitudinea ta vine de la Cel Care sălăşluieşte în tine şi în Care sălăşluieşti. Să nu atingi, atunci, pe nimeni cu micime în Numele lui Cristos, Gazdă veşnică a Tatălui Său.

7.  În această perioadă a anului (Crăciunul) ce sărbătoreşte naşterea sfinţeniei în lumea aceasta, alătură-te mie, care am ales sfinţenia pentru tine. E sarcina noastră comună să îi redăm conştienţa magnitudinii gazdei pe care Şi-a desemnat-o Dumnezeu. Oferirea darului lui Dumnezeu îi e cu neputinţă micimii tale, dar nu şi ţie. Căci Dumnezeu vrea să Se dea prin tine. El Se întinde din tine la toţi şi, dincolo de toţi, la creaţiile Fiului Său, dar fără să plece din tine. Depăşind cu mult lumea ta mică, dar rămânând tot în tine, El Se extinde de-a pururi. Şi Îşi aduce toate extensiile ţie, gazda Sa.

8.  E oare un sacrificiu să te lepezi de toată micimea şi să nu rătăceşti în zadar? Nu e un sacrificiu să te trezeşti la slavă. Dar e un sacrificiu să accepţi ceva mai prejos decât slava. Învaţă că trebuie să fii demn de Domnul Păcii, născut în tine în cinstea Celui a Cărui gazdă eşti. Nu ştii ce înseamnă iubirea pentru că ai încercat să o cumperi cu daruri mici, preţuind-o astfel prea puţin ca să îi înţelegi magnitudinea. Iubirea nu e mică şi sălăşluieşte în tine, căci eşti gazda Lui. În faţa măreţiei ce trăieşte în tine, mizera ta apreciere de sine şi toate micile prinosuri pe care le oferi se prefac în nimic.

9.  Sfânt copil al lui Dumnezeu, oare când o să înveţi că numai sfinţenia te poate mulţumi şi îţi poate aduce pace? Aminteşte-ţi că nu înveţi doar pentru tine, după cum nu am făcut-o nici eu. Şi poţi învăţa de la mine tocmai pentru că am învăţat pentru tine. Vreau să te învăţ doar ce e al tău, ca să putem înlocui împreună micimea sărăcăcioasă ce leagă gazda lui Dumnezeu de vinovăţie şi slăbiciune, cu conştienţa fericită a slavei care este în el. Naşterea mea în tine e trezirea ta la grandoare. Primeşte-mă cu bucurie, nu într-o iesle, ci în altarul închinat sfinţeniei, unde sfinţenia stă în pace deplină. Împărăţia mea nu e din lumea aceasta, pentru că este înăuntrul tău. Iar tu eşti din Tatăl tău. Să te cinstim cu toţii pe tine, care trebuie să rămâi de-a pururi mai presus de micime.

10.  Decide cu mine, cel ce a decis să rămână cu tine. Voiesc cum voieşte Tatăl meu, ştiind că Voia Lui este constantă şi împăcată de-a pururi cu ea însăşi. Nu te vei mulţumi decât cu Voia Lui. Nu accepta mai puţin, amintindu-ţi că tot ce am învăţat eu este al tău. Ce iubeşte Tatăl meu iubesc şi eu ca El, şi - tot ca El - nu pot accepta lucrul iubit drept ce nu este. Nici tu nu poţi. Când vei învăţa să accepţi ce eşti, nu vei mai face daruri pe care să ţi le oferi, ştiind că eşti complet, că nu ai nevoi şi că nu poţi accepta nimic doar pentru tine. Dar, odată ce ai primit, vei da bucuros. Gazda lui Dumnezeu nu e nevoită să caute ca să găsească.

11.  Dacă eşti complet dispus să laşi mântuirea pe seama planului lui Dumnezeu şi nu eşti dispus să încerci să smulgi tu însuţi pacea, ţi se va da mântuire. Dar să nu crezi că Îi poţi înlocui planul cu al tău. Alătură-te, mai degrabă, mie într-al Lui, să îi dezlegăm pe toţi cei ce se vor legaţi, proclamând împreună că Fiul lui Dumnezeu e gazda Lui. În felul acesta, nu vom lăsa pe nimeni să uite ce vrei să îţi aminteşti. Şi, tot în felul acesta, îţi vei aminti.

12.  Evocă în toţi doar amintirea lui Dumnezeu şi a Cerului din fiecare. Căci, unde iţi vrei fratele, acolo vei crede că eşti. Nu îl auzi cerând iad şi micime, ci numai strigând după Cer şi măreţie. Nu uita că strigătul lui e al tău şi răspunde-i odată cu mine. Puterea lui Dumnezeu este de-a pururi de partea gazdei Sale, căci ocroteşte doar pacea în care sălăşluieşte El. Nu pune micimea în faţa sfântului Său altar, care se înalţă deasupra stelelor şi ajunge chiar la Cer, ca urmare a ce i s-a dat.

„A COURSE IN MIRACLES”

Sfârşitul îndoielii

1.  Ispăşirea e în timp, dar nu şi pentru timp. Fiind în tine, e veşnică. Lucrul ce cuprinde amintirea lui Dumnezeu nu poate fi legat de timp. Şi nici tu nu eşti. Căci, dacă Dumnezeu nu e legat, nici tu nu poţi să fii. O clipă oferită Spiritului Sfânt I se oferă lui Dumnezeu din partea ta şi, în clipa aceea, te vei trezi încetişor în El. În clipa sfântă te vei desprinde de tot ce ai învăţat în trecut, şi Spiritul Sfânt îţi va oferi cu promptitudine întreaga lecţie a păcii. Ce poate să ceară timp, când s-au înlăturat toate obstacolele din calea învăţării sale? Adevărul întrece atât de mult timpul, încât se petrece tot deodată. Căci, aşa cum a fost creat tot unul, tot aşa şi unitatea lui nu depinde niciun pic de timp.

2.  Să nu te preocupe timpul şi să nu te temi de clipa de sfinţenie care va înlătura toată frica. Căci clipa de pace e veşnică fiindcă e fără frică. Fiind lecţia pe care ţi-o dă Dumnezeu, ea va veni prin Profesorul pe Care L-a desemnat să traducă timpul în veşnicie. Binecuvântat fie Profesorul lui Dumnezeu, a Cărui bucurie e să îi predea sfântului Fiu al lui Dumnezeu propria lui sfinţenie. Bucuria Lui nu e cuprinsă în timp. Ce predă El e pentru tine, căci bucuria Lui este a ta. Prin El stai în faţa altarului lui Dumnezeu, unde El traduce încetişor iadul în Cer. Căci Dumnezeu te vrea numai în Cer.

3.  Cât poate să ceară să fii unde te vrea Dumnezeu? Căci eşti unde ai fost întotdeauna şi vei fi întotdeauna. Tot ce ai, ai pentru totdeauna. Clipa binecuvântată se întinde să cuprindă timpul, aşa cum Dumnezeu Se extinde să te cuprindă pe tine. Tu, care ai petrecut zile, ceasuri şi chiar ani încătuşându-ţi fraţii de eul tău, într-o încercare de a-l sprijini şi de a-i susţine slăbiciunea, nu percepi Sursa puterii. În această clipă sfântă îţi vei descătuşa toţi fraţii, şi vei refuza să susţii slăbiciunea fie a lor, fie a ta.

4.  Nu îţi dai seama cât de greşit ţi-ai folosit fraţii când i-ai văzut ca surse de susţinere a eului. Prin urmare, ei depun mărturie pentru eu în percepţia ta şi par să furnizeze motivele pentru a nu te desprinde de el. Ei sunt însă mult mai puternici şi mai convingători ca martori de partea Spiritului Sfânt. Şi susţin cu toţii puterea Lui. De aceea, tu alegi dacă ei îţi susţin eul sau Spiritul Sfânt din tine. Şi vei recunoaşte ce ai ales după reacţiile lor. Un Fiu al lui Dumnezeu care a fost eliberat prin Spiritul Sfânt dintr-un frate se recunoaşte uşor. Nu poate fi tăgăduit. Dacă rămâi nesigur, precis nu i-ai acordat eliberarea deplină. Şi, datorită acestui fapt, nu I-ai dat o singură clipă pe deplin Spiritului Sfânt. Căci, atunci când o vei face, vei fi sigur că ai făcut-o. Vei fi sigur, pentru că martorii de partea Lui vor vorbi atât de clar despre El, încât vei auzi şi înţelege. Te vei îndoi până vei auzi un singur martor pe care l-ai eliberat total prin Spiritul Sfânt. Şi apoi nu te vei mai îndoi.

5.  Clipa sfântă nu ţi s-a întâmplat încă. Dar ţi se va întâmpla şi o vei recunoaşte cu certitudine deplină. Darurile lui Dumnezeu nu se recunosc în niciun alt fel. Poţi exersa aspectul mecanic al clipei sfinte şi, exersând-o, vei învăţa mult. Dar nu poţi furniza strălucirea ei puternică şi sclipitoare, care - cu viziunea ei - te va orbi literalmente la lumea aceasta. Şi iat-o, toată în această clipă, deplină, împlinită şi dată pe deplin.

6.  Începe să îţi exersezi acum micul rol în desprinderea clipei sfinte. Vei primi instrucţiuni foarte concrete pe parcurs. A învăţa să desprinzi această singură secundă şi să o simţi veşnică înseamnă să începi să te simţi neseparat. Nu te teme că nu o să fii ajutat în această privinţă. Profesorul lui Dumnezeu şi lecţia Lui îţi vor susţine puterea. Numai slăbiciunea ta te va părăsi în urma acestui exerciţiu, căci este exersarea puterii dumnezeieşti din tine. Foloseşte-o doar o clipă, şi nu o vei mai tăgădui. Cine poate tăgădui Prezenţa lucrului la care se închină universul, cu apreciere şi bucurie? În faţa recunoaşterii universului care O mărturiseşte, îndoielile tale trebuie să dispară.

„A COURSE IN MIRACLES”

CLIPA SFÂNTĂ

I.   Cele două moduri de folosire a timpului

1.  Poţi să iţi imaginezi ce înseamnă să nu ai griji, necazuri, nelinişti, ci să fii tot timpul cât se poate de liniştit şi de calm? Dar iată care e rostul timpului: să înveţi asta şi nimic altceva. Profesorul lui Dumnezeu nu poate fi satisfăcut cu ce predă până nu constituie tot ce înveţi. Nu Îşi va îndeplini funcţia didactică până nu devii un student atât de consecvent, încât nu înveţi decât de la El. Când se va întâmpla acest lucru, nu vei mai avea nevoie nici de profesor, nici de timp în care să înveţi.

2.  O sursă de descurajare percepută de pe urma căreia poţi să suferi e credinţa ta că lucrul acesta cere timp şi că rezultatele celor predate de Spiritul Sfânt se situează într-un viitor îndepărtat. Nu e aşa. Căci Spiritul Sfânt foloseşte timpul în felul Lui şi nu e legat de acesta. Timpul e prietenul Lui în predare. Pe El nu Îl uzează, cum te uzează pe tine. Şi toată uzura pe care pare să o aducă timpul nu se datorează decât identificării tale cu eul, care foloseşte timpul pentru a-şi susţine credinţa în distrugere. Eul, ca Spiritul Sfânt, foloseşte timpul pentru a te convinge de inevitabilitatea obiectivului şi sfârşitului predării. Pentru eu, obiectivul este moartea, care e sfârşitul ei. Dar, pentru Spiritul Sfânt, obiectivul este viaţa, care nu are sfârşit.

3.  Eul e un aliat al timpului, şi nu un prieten. Căci e la fel de neîncrezător în moarte pe cât e de neîncrezător în viaţă, şi ce vrea pentru tine nu poate tolera. Moartea ţi-o doreşte ţie, nu lui. Prin urmare, consecinţa ciudatei lui religii trebuie să fie convingerea că te poate urmări dincolo de mormânt. Şi, nedorind să îţi găseşti pacea nici în moarte, îţi oferă nemurire în iad. Îţi vorbeşte de Cer, dar te asigură că Cerul nu e pentru tine. Cum pot vinovaţii să spere că vor dobândi Cerul?

4.  Credinţa în iad este inevitabilă pentru cei ce se identifică cu eul. Coşmarele şi temerile lor sunt legate toate de acesta. Eul te învaţă că iadul e în viitor, căci tot ce te învaţă e îndreptat în direcţia acestuia. Iadul e obiectivul lui. Căci, deşi ţinta eului e moartea şi descompunerea, ca deznodământ, el nu crede asta. Moartea, pe care ţi-o doreşte, îl lasă nesatisfăcut. Niciunul dintre cei ce urmează învăţătura eului nu e lipsit de frica morţii. Dar, dacă te-ai gândi la moarte doar ca la o încetare a durerii, te-ai mai teme de ea? Am mai văzut acest paradox ciudat în sistemul de gândire al eului, dar nu a fost niciodată atât de limpede ca aici. Căci, pentru a-ţi păstra loialitatea, eul trebuie să pară că te fereşte de frică. Frică pe care trebuie să ţi-o şi provoace, pentru a se conserva pe el. Eul încearcă tot mereu - şi, de cele mai multe ori, reuşeşte - să facă ambele lucruri, folosind disociaţia pentru a-şi ţine laolaltă obiectivele contradictorii, să pară reconciliate. Eul te învaţă următorul lucru: moartea pune capăt întregii speranţe în ce priveşte Cerul. Dar, deoarece tu şi eul nu puteţi fi separaţi, şi din moment ce nu îşi poate concepe moartea, va continua să te urmărească, pentru că vinovăţia este veşnică. Iată ce e nemurirea în versiunea eului. Şi iată ce susţine timpul, în versiunea eului.

5.  Eul te învaţă că Cerul e aici şi acum pentru că viitorul este iadul. Chiar şi atunci când atacă cu atâta cruzime, încât încearcă să ia viaţa celui care crede că singura voce existentă îi aparţine eului, eul îi vorbeşte de iad până şi lui. Căci îi spune că tot aici este şi iadul, şi îl îndeamnă să sară din iad în uitare. Singurul timp pe care te lasă să îl priveşti cu nepăsare e trecutul. Şi, chiar şi aici, singura lui valoare e aceea că nu mai există.

6.  Câtă dezolare şi disperare se ascunde în modul în care foloseşte eul timpul! Şi câtă groază! Căci, sub fanatica lui stăruinţă că trecutul şi viitorul sunt acelaşi lucru, se ascunde o ameninţare mult mai insidioasă la adresa păcii. Eul nu îşi face publică ameninţarea finală, căci vrea ca cei ce i se închină să creadă în continuare că le poate oferi o posibilitate de-a scăpa. Dar credinţa în vinovăţie trebuie să ducă la credinţa în iad, unde şi duce întotdeauna. Singurul mod în care eul lasă să se resimtă frica iadului este acela de-a aduce iadul aici, dar numai ca o anticipare a viitorului. Căci cei ce consideră că merită iadul nu pot crede că rezultatul pedepsei va fi pacea.

7.  Spiritul Sfânt te învaţă aşa: nu există niciun iad. Iadul nu e decât ce a făcut eul din prezent. Credinţa în iad e tot ce te împiedică să înţelegi prezentul, pentru că te temi de el. Spiritul Sfânt te duce în Cer cu aceeaşi hotărâre cu care eul te duce în iad. Căci Spiritul Sfânt, Care cunoaşte doar prezentul, îl foloseşte să desfacă frica prin care eul vrea să facă prezentul inutil. Nu există posibilitate de-a scăpa de frică în modul în care foloseşte eul timpul. Căci timpul, după cum te învaţă el, nu e decât un instrument didactic pentru a spori vinovăţia până devine atotcuprinzătoare, cerând o răzbunare eternă.

8.  Spiritul Sfânt vrea să o desfacă acum pe toată. Frica nu ţine de prezent, ci numai de trecut sau viitor, care nu există. Nu există frică în prezent, în care fiecare clipă se separă clar de trecut, fără ca umbra ei să se întindă în viitor. Fiecare clipă e o naştere curată, imaculată, în care Fiul lui Dumnezeu iese din trecut şi intră în prezent. Iar prezentul se extinde la nesfârşit. E atât de frumos şi de curat şi de lipsit de vinovăţie, încât nu e decât fericire în el. Întunericul nu vine în amintire, iar nemurirea şi bucuria sunt acum.

9.  Această lecţie nu cere timp. Căci ce e timpul fără trecut şi viitor? Inducerea ta atât de completă în eroare a cerut timp, dar a fi ce eşti nu cere timp. Începe să exersezi modul Spiritului Sfânt de folosire a timpului ca instrument didactic în vederea păcii şi fericirii. Ia această clipă, acum, şi gândeşte-te că e tot ce există din timp. Aici nu te poate atinge nimic din trecut şi, tot aici, eşti absolvit total, liber cu desăvârşire şi fără nicio condamnare. Din această clipă sfântă în care a renăscut sfinţenia, vei merge mai departe în timp fără frică şi fără senzaţia schimbării cu timpul.

10.  Timpul e de neconceput fără schimbare, dar sfinţenia nu se schimbă. Învaţă din clipa aceasta mai mult decât simplul fapt că iadul nu există. În această clipă izbăvitoare stă Cerul. Iar Cerul nu se va schimba, căci naşterea în prezentul sfânt e mântuirea de schimbare. Schimbarea e o iluzie, predată de cei ce nu se pot vedea nevinovaţi. Nu există schimbare în Cer, pentru că nu există schimbare în Dumnezeu. În clipa sfântă, în care te vezi strălucind de libertate, îţi vei aduce aminte de Dumnezeu. Căci reamintirea Lui e reamintirea libertăţii.

11.  Dacă eşti tentat să te simţi descurajat când te gândeşti cât ar dura să îţi schimbi mentalitatea atât de complet, întreabă-te: „Cât ţine o clipă?" Oare nu Îi poţi da Spiritului Sfânt atât de puţin din timpul tău spre mântuirea ta? El nu cere mai mult, căci nu are nevoie de mai mult. Procesul de-a te învăţa să fii dispus să I-o dai cere mult mai mult timp decât Îi cere folosirea acestei minuscule clipe pentru a-ţi oferi tot Cerul. În schimbul acestei clipe, El stă gata să îţi dea amintirea veşniciei.

12.  Nu Îi vei da Spiritului Sfânt această clipă sfântă în vederea eliberării tale cât timp nu eşti dispus să le-o dai fraţilor tăi în vederea propriei lor eliberări. Căci clipa de sfinţenie este împărtăşită şi nu poate fi numai a ta. Atunci, când eşti tentat să îţi ataci un frate, aminteşte-ţi că clipa eliberării lui este a ta. Miracolele sunt clipe de eliberare pe care le oferi şi le vei primi. Ele dovedesc că eşti dispus să fii eliberat şi să oferi timpul Spiritului Sfânt pentru modul în care îl foloseşte El.

13.  Cât ţine o clipă? La fel de puţin pentru fratele tău cât pentru tine. Exersează acordarea acestei binecuvântate clipe de libertate tuturor celor înrobiţi de timp şi fă-le astfel din timp un prieten. Spiritul Sfânt îţi dă clipa lor binecuvântată prin faptul că o dai. Când o dai, El ţi-o oferă ţie. Nu fi nedispus să dai ce vrei să primeşti de la El, căci te uneşti cu El în dăruire. În limpezimea de cleştar a eliberării pe care o dai stă debarasarea ta instantanee de toată vinovăţia. Din moment ce oferi sfinţenie, trebuie să fii sfânt.

14.  Cât ţine o clipă? La fel de mult cât restabilirea deplinei sănătăţi mintale, a păcii depline şi a iubirii depline faţă de toţi, faţă de Dumnezeu şi faţă de tine însuţi. La fel de mult cât reamintirea nemuririi şi a creaţiilor nemuritoare ce o împărtăşesc cu tine. La fel de mult cât înlocuirea iadului cu Cerul. Suficient de mult să depăşeşti tot ce a făcut eul şi să te sui la Tatăl tău.

15.  Timpul e prietenul tău, dacă îl laşi Spiritului Sfânt să îl folosească. El nu are nevoie decât de foarte puţin să îţi redea întreaga putere dumnezeiască. Cel Ce depăşeşte timpul pentru tine înţelege care e rostul timpului. Sfinţenia nu stă în timp, ci în veşnicie. Nu a existat nicio clipă în care Fiul lui Dumnezeu şi-a putut pierde puritatea. Starea lui neschimbată e mai presus de timp, căci puritatea lui rămâne veşnic mai presus de atac şi fără inconstanţă. Timpul stă nemişcat în sfinţenia lui şi nu se schimbă. Aşa că timpul nu mai este timp. Căci, prins în singura clipă a sanctităţii veşnice a creaţiei lui Dumnezeu, se transformă în vecie. Dă clipa veşnică, ca veşnicia să îţi poată fi amintită, în clipa aceea strălucită a deplinei eliberări. Oferă miracolul clipei sfinte prin Spiritul Sfânt şi lasă în seama Lui să ţi-o dea.

„A COURSE IN MIRACLES”

Testul adevărului

1.  Lucrul esenţial însă e să înveţi că nu cunoşti. Cunoaşterea este putere şi toată puterea e a lui Dumnezeu. Tu, care ai încercat să ţii puterea pentru tine, ai „pierdut-o". Ai puterea în continuare, dar ai pus atât de multe între ea şi conştientizarea ei, încât nu o poţi folosi. Tot ce te-ai învăţat tu ţi-a făcut puterea tot mai obscură. Nu cunoşti nici ce, nici unde este. Tu ţi-ai făcut o aparenţă de tărie şi o paradă de putere atât de jalnice, încât trebuie să îţi înşele aşteptările. Căci puterea nu e o tărie aparentă, iar adevărul întrece orice fel de aparenţă. Dar tot ce stă între tine şi puterea lui Dumnezeu din tine nu e decât faptul că ai învăţat ce este fals şi că ai încercat să desfaci ce e adevărat.

2.  Fii dispus, aşadar, să ţi se desfacă toată această învăţătură şi bucură-te că nu eşti legat de ea pe veci. Căci te-ai învăţat cum să îl întemniţezi pe Fiul lui Dumnezeu, o lecţie atât de inimaginabilă, încât numai celor demenţi le-ar putea trece prin minte aşa ceva, în somnul cel mai adânc. Poate oare Dumnezeu să înveţe cum să nu fie Dumnezeu? Şi Fiul Lui, căruia I-a dat toată puterea, poate oare să înveţe să fie neputincios? Oare ce ai putea prefera să păstrezi din ce te-ai învăţat, în loc de ce ai şi eşti?

3.  Ispăşirea te învaţă cum să scapi pentru totdeauna de tot ce te-ai învăţat în trecut, arătându-ţi numai ce eşti acum. Învăţarea s-a realizat înainte ca efectele ei să fie manifeste. Învăţarea este, aşadar, în trecut, dar influenţa ei determină prezentul, acordându-i înţelesul pe care îl deţine pentru tine. Ce ai învăţat tu nu acordă prezentului niciun înţeles. Nimic din ce ai învăţat vreodată nu te poate ajuta să înţelegi prezentul sau să înveţi cum să desfaci trecutul. Trecutul tău este ce te-ai învăţat singur. Desprinde-te de el. Nu încerca să înţelegi întâmplări sau lucruri sau persoane în „lumina" lui, pentru că întunericul în care încerci să vezi nu poate decât să facă obscur. Nu te încrede că întunericul îţi va lumina înţelegerea, căci - dacă o faci - contrazici lumina şi crezi, prin urmare, că vezi întunericul. Dar întunericul nu poate fi văzut, căci nu e decât o condiţie în care vederea devine cu neputinţă.

4.  Tu, care nu ai adus încă în lumina din tine tot întunericul pe care l-ai învăţat de la tine însuţi, nu poţi judeca adevărul şi valoarea acestui curs. Dar Dumnezeu nu te-a abandonat. Şi îţi trimite, de aceea, încă o lecţie, pe care Cel Căruia I-a dat-o a învăţat-o deja pentru fiecare copil al luminii. Această lecţie străluceşte de slava lui Dumnezeu, căci în ea stă puterea Sa, pe care El o împărtăşeşte atât de bucuros cu Fiul Său. Învaţă ce este fericirea Sa, care e a ta. Dar, pentru a realiza acest lucru, toate lecţiile tale sumbre trebuie aduse de bunăvoie la adevăr şi depuse voios de mâini deschise să primească, nu strânse ca să ia. Fiecare lecţie sumbră pe care I-o aduci Celui Ce te învaţă lumina, El o va accepta de la tine, pentru că nu o vrei. Şi o va schimba bucuros cu lecţia luminoasă pe care El a învăţat-o pentru tine. Să nu crezi niciodată că lecţiile pe care le înveţi separat de El au vreun înţeles.

5.  Ai un test, ca Dumnezeu de sigur, cu ajutorul căruia să recunoşti dacă e adevărat ce ai învăţat. Dacă eşti complet lipsit de orice frică şi dacă toţi cei pe care îi întâlneşti sau la care te gândeşti se bucură de pacea ta desăvârşită, atunci poţi fi sigur că ai învăţat lecţia lui Dumnezeu, şi nu a ta. Dacă nu sunt adevărate toate aceste lucruri înseamnă că există în mintea ta lecţii sumbre care îţi dăunează, constituind o piedică atât pentru tine, cât şi pentru toţi din jurul tău. Absenţa păcii desăvârşite nu înseamnă decât un lucru: crezi că nu îi voieşti Fiului lui Dumnezeu ce îi voieşte Tatăl său. Fiecare lecţie sumbră predă asta, într-o formă sau alta. Şi fiecare lecţie luminoasă cu care Spiritul Sfânt le va înlocui pe cele sumbre pe care nu le accepţi te învaţă că voieşti cu Tatăl şi cu Fiul Său.

6.  Să nu te preocupe felul în care poţi să înveţi o lecţie complet diferită de tot ce te-ai învăţat tu însuţi. Cum ai putea să ştii aşa ceva? Rolul tău e foarte simplu. Trebuie doar să recunoşti că nu vrei nimic din ce ai învăţat. Cere să ţi se predea şi nu îţi folosi experienţele să confirmi ce ai învăţat. Când se întâmplă ca un lucru să îţi ameninţe sau să îţi tulbure pacea în orice fel, spune-ţi:
Nu ştiu ce înseamnă nimic, inclusiv acest lucru.
De aceea, nu ştiu cum să reacţionez la el.
Nu îmi voi folosi propria învăţătură din trecut ca lumină care să mă îndrume acum.
În urma acestui refuz de-a încerca să te înveţi singur ce nu ştii, îţi va vorbi Călăuza pe Care ţi-a dat-O Dumnezeu. El Îşi va ocupa locul cuvenit în conştienţa ta în clipa în care o abandonezi şi I-o oferi Lui.

7.  Tu nu îţi poţi fi propria călăuză în săvârşirea miracolelor, căci tocmai tu le-ai făcut necesare. Şi, pentru că ai făcut-o, ţi s-au furnizat mijloacele pe care te poţi baza pentru săvârşirea miracolelor. Fiul lui Dumnezeu nu poate născoci nevoi pe care Tatăl lui să nu le satisfacă, dacă recurge la El chiar şi câtuşi de puţin. Dar nu Îşi poate sili Fiul să recurgă la El, dacă e să rămână El Însuşi. E imposibil ca Dumnezeu să Îşi piardă Identitatea, căci - dacă Şi-ar pierde-o - ţi-ai pierde-o şi tu pe a ta. Şi, fiind a ta, El nu Se poate schimba, căci Identitatea ta e imuabilă. Miracolul Îi recunoaşte imuabilitatea, văzându-I Fiul cum a fost mereu, şi nu cum ar vrea să se facă el. Miracolul aduce efectele pe care le poate aduce numai nevinovăţia, stabilind astfel că nevinovăţia trebuie să fie.

8.  Cum poţi să îţi stabileşti nevinovăţia tocmai tu, care eşti atât de legat de vinovăţie şi de angajat să rămâi astfel? Aşa ceva e imposibil. Fii sigur însă că eşti dispus să recunoşti că este imposibil. Călăuzirea Spiritului Sfânt e limitată doar din cauza credinţei tale că poţi dirija o mică parte a vieţii tale sau că te poţi confrunta cu anumite aspecte ale ei de unul singur. În felul acesta vrei să Îl faci să pară inconstant şi să foloseşti această inconstanţă închipuită ca scuză pentru a-I refuza accesul la anumite lecţii sumbre. Şi, limitând astfel călăuzirea pe care vrei să o accepţi, nu poţi conta pe miracole ca răspuns la toate problemele tale.

9.  Crezi că Spiritul Sfânt îţi refuză tocmai ce ar vrea să dai? Nu ai probleme pe care să nu ţi le poată rezolva oferindu-ţi un miracol. Miracolele sunt pentru tine. Şi toate fricile, durerile sau încercările pe care le ai au fost desfăcute. Odată ce le-a acceptat în locul tău şi a recunoscut că nu au fost nicicând, El le-a adus pe toate la lumină. Nu există lecţii sumbre pe care El să nu ţi le fi luminat deja. Lecţiile pe care ţi le predai singur, El ţi le-a corectat deja. Ele nu există în Mintea Lui. Căci pe El nu Îl leagă trecutul şi, de aceea, nici pe tine nu te leagă. El nu vede timpul cum îl vezi tu. Şi fiece miracol pe care ţi-l oferă corectează modul în care foloseşti tu timpul şi îl face al Său.

10.  Cel Ce te-a eliberat de trecut vrea să te înveţe că ai scăpat de acesta. Nu vrea decât să accepţi realizările Lui ca ale tale, pentru că le-a realizat pentru tine. Şi, pentru că le-a realizat El, sunt ale tale. El te-a eliberat de ce ai făurit. Poţi să Îl negi, dar nu Îl poţi chema în zadar. El Îşi dă întotdeauna darurile în locul alor tale. Vrea să Îşi stabilească învăţătura luminoasă atât de ferm în mintea ta, încât nicio sumbră lecţie de vinovăţie să nu poată sta în ce a sfinţit El cu Prezenţa Lui. Mulţumeşte-I lui Dumnezeu că El e acolo şi că lucrează prin tine. Şi toate lucrările Lui sunt ale tale. La fiecare miracol pe care Îl laşi să îl facă prin tine, El îţi oferă un miracol.

11.  Fiul lui Dumnezeu va fi întotdeauna indivizibil. Aşa cum suntem reuniţi în Dumnezeu, tot aşa învăţăm reuniţi în El. Profesorul lui Dumnezeu Se aseamănă la fel de mult cu Creatorul Său ca Fiul Său şi, prin Profesorul Său, Dumnezeu proclamă Unitatea Sa şi a Fiului Său. Ascultă în tăcere şi nu îţi ridica vocea împotriva Lui. Căci El predă miracolul unităţii şi, în faţa lecţiei Lui, diviziunea dispare. Predă ca El aici, şi îţi vei aduce aminte că ai creat ca Tatăl tău întotdeauna. Miracolul creaţiei nu a încetat nicicând, purtând asupra lui marca sfântă a nemuririi. Asta e Voia lui Dumnezeu pentru toată creaţia şi toată creaţia voieşte laolaltă asta.

12.  Cei care ţin minte mereu că nu cunosc nimic şi care au devenit dispuşi să înveţe totul vor învăţa. Dar, de câte ori se vor încrede în ei înşişi, nu vor învăţa. Şi-au distrus motivaţia de-a învăţa crezând că cunosc deja. Să nu crezi că înţelegi ceva până nu treci testul păcii desăvârşite, căci pacea şi înţelegerea merg mână în mână şi nu pot fi găsite separat. Una o aduce cu ea pe cealaltă, căci e legea lui Dumnezeu ca ele să nu existe separat. Ele sunt cauză şi efect, una faţă de cealaltă, aşa că - acolo unde lipseşte una - nu poate fi nici cealaltă.

13.  Numai cei ce recunosc că nu pot cunoaşte decât dacă îi însoţesc efectele înţelegerii pot învăţa cu adevărat. Pentru asta, tot ce vor trebuie să fie pace şi nimic altceva. De câte ori crezi că cunoşti, te va părăsi pacea, pentru că ai abandonat Profesorul păcii. De câte ori îţi dai seama pe deplin că nu cunoşti, pacea se va întoarce, căci Îl vei invita pe El să Se întoarcă, abandonând eul în favoarea Lui. Nu apela la eu pentru nimic; iată singurul lucru pe care trebuie să îl faci. Spiritul Sfânt va umple de la Sine fiecare minte care Îi face loc în acest fel.

14.  Dacă vrei pace, trebuie să abandonezi profesorul atacului. Profesorul păcii nu te va abandona nicicând. Poţi să Îl părăseşti, dar El nu te va părăsi nicicând la rândul Lui, căci credinţa Lui în tine e tocmai înţelegerea Lui. E tot atât de fermă cum e credinţa Lui în Creatorul Lui, El ştiind că această credinţă în Creatorul Lui trebuie să cuprindă credinţa în creaţia Lui. Tocmai în această consecvenţă stă Sfinţenia Lui, pe care nu o poate abandona, căci nu e Voia Lui să o facă. Cu desăvârşirea ta mereu în priviri, El le oferă darul păcii tuturor celor care percep nevoia de pace şi vor să o aibă. Fă loc păcii, şi ea va veni. Căci înţelegerea e în tine şi din ea trebuie să vină pacea.

15.  Puterea lui Dumnezeu, din care se nasc amândouă, e a ta cu aceeaşi certitudine cu care e a Lui. Crezi că nu Îl cunoşti din simplul motiv că, de unul singur, îţi e cu neputinţă să Îl cunoşti. Vezi însă lucrările colosale pe care le va face prin tine, şi te vei convinge negreşit că le-ai făcut prin El. E cu neputinţă să negi Sursa unor efecte atât de puternice, încât nu pot ţine de persoana ta. Fă-I loc, şi te vei vedea atât de plin de putere, încât nimic nu îţi va birui pacea. Şi acesta va fi testul prin care recunoşti că ai înţeles.

„A COURSE IN MIRACLES”

Egalitatea miracolelor

1.  Când nu mai rămâne nicio percepţie între Dumnezeu şi creaţiile Lui, sau între copiii Lui şi ai lor, cunoaşterea creaţiei trebuie să se continue la nesfârşit. Reflecţiile pe care le accepţi în oglinda minţii tale în timp nu fac decât să apropie sau să îndepărteze veşnicia. Dar veşnicia însăşi depăşeşte timpul tot. Întinde-te în afara lui şi atinge-o, cu ajutorul reflecţiei pe care o are ea în tine. Şi trece-vei din timp în sfinţenie, cu aceeaşi certitudine cu care reflecţia sfinţeniei face apel la toţi să se lepede total de vinovăţie. Reflectă aici pacea Cerului şi du la Cer lumea aceasta. Căci reflecţia adevărului îi trage pe toţi la adevăr, iar ei, intrând în el, lasă în urmă toate reflecţiile.

2.  În Cer realitatea e împărtăşită, şi nu reflectată. Împărtăşindu-i reflecţia aici, adevărul ei devine singura percepţie pe care o acceptă Fiul lui Dumnezeu. Aşa i se dezvăluie amintirea Tatălui său şi nu mai poate fi satisfăcut decât cu propria lui realitate. Tu, pe pământ, nu ai noţiunea nelimitatului, căci lumea în care pari să trăieşti e o lume a limitelor. În lumea aceasta, nu e adevărat că se poate petrece ceva fără o ordine a dificultăţii. Miracolul, de aceea, are o funcţie unică şi este motivat de un unic Profesor, Care aduce legile unei alte lumi la aceasta. Miracolul e singurul lucru pe care îl poţi face care transcende ordinea, nefiind bazat pe diferenţe, ci pe egalitate.

3.  Miracolele nu se iau la întrecere între ele, şi numărul celor pe care le poţi face e nelimitat. Ele pot fi simultane şi nenumărate. Nu e un lucru greu de înţeles, odată ce le concepi posibile. Ce e mai greu de priceput e lipsa ordinii dificultăţii ce defineşte un miracol ca pe ceva ce trebuie să vină de altundeva, şi nu de aici. Din punctul de vedere al lumii, aşa ceva este cu neputinţă.

4.  Poate ţi-ai dat seama de lipsa oricărei întreceri între gândurile tale, care - deşi pot fi în conflict - pot avea loc concomitent şi în număr mare. De fapt, poate eşti atât de obişnuit cu asta, încât nu te surprinde. În acelaşi timp însă, eşti obişnuit să îţi clasifici unele gânduri ca fiind mai importante, mai mari sau mai bune, mai înţelepte, sau mai productive şi mai valoroase decât altele. Lucrul acesta e adevărat în privinţa gândurilor ce trec prin mintea celor care cred că trăiesc separat. Căci unele sunt reflecţii ale Cerului, în timp ce altele sunt motivate de eu, care doar pare să gândească.

5.  Rezultatul e o configuraţie în continuă schimbare, ce nu cunoaşte nici linişte, şi nici repaus. Se schimbă neîncetat pe suprafaţa oglinzii minţii tale, pe care reflecţiile Cerului durează doar o clipă şi se sting, când le acoperă întunericul. Unde a fost lumină, întunericul o înlătură într-o clipită, iar configuraţiile alternante de lumină şi întuneric îţi trec repede şi constant prin minte. Puţina sănătate mintală ce ţi-a mai rămas rezistă datorită unui sentiment de ordine stabilit de tine. Dar tocmai faptul că poţi face asta şi poţi pune un pic de ordine în haos îţi arată că nu eşti un eu şi că trebuie să existe în tine mai mult decât un eu. Căci eul este haos şi, dacă ar reprezenta tot ce eşti, nicio ordine nu ar fi cu putinţă. Dar, deşi ordinea pe care o impui minţii tale limitează eul, ea te limitează şi pe tine. A ordona înseamnă a judeca şi a aranja prin judecată. De aceea, ea nu e funcţia ta, ci a Spiritului Sfânt.

6.  Îţi va părea dificil să înveţi că nu ai pe ce bază să îţi ordonezi gândurile. Spiritul Sfânt îţi predă această lecţie, dându-ţi exemple strălucite de miracole pentru a-ţi arăta că modul în care ordonezi tu e greşit, dar că ţi se dă unul mai bun. Miracolul oferă exact aceeaşi reacţie la fiecare strigăt de ajutor. El nu judecă strigătul. Ci recunoaşte pur şi simplu ce e, şi răspunde în consecinţă. El nu stă să analizeze care strigăt e mai tare, mai mare sau mai important. Te întrebi, poate, cum de ţi se cere tocmai ţie, care eşti încă legat de judecată, să faci ceva ce nu necesită propria ta judecată. Răspunsul este foarte simplu. Puterea lui Dumnezeu, nu a ta, dă naştere la miracole. Miracolul însuşi nu e decât martorul că ai puterea lui Dumnezeu în tine. Iată de ce miracolul îi binecuvântează în mod egal pe toţi cei ce iau parte la el şi, tot de aceea, la el iau parte toţi. Puterea lui Dumnezeu este nelimitată. Şi, fiind întotdeauna maximală, ea oferă totul fiecărui strigăt din partea oricui. Nu există ordine a dificultăţii aici. Unui strigăt de ajutor i se dă ajutor.

7.  Singura judecată implicată este o împărţire în două categorii, efectuată de Spiritul Sfânt: o categorie a iubirii şi, cealaltă, strigătul după iubire. Tu nu poţi efectua această împărţire în siguranţă, pentru că eşti mult prea derutat atât să recunoşti iubirea, cât şi să crezi că restul nu e decât un strigăt după iubire. Eşti mult prea legat de formă, şi nu de conţinut. Ceea ce consideri tu conţinut nu e deloc conţinut. E doar formă, şi nimic altceva. Căci nu reacţionezi de fapt la ce îţi oferă un frate, ci doar la percepţia particulară prin care ce îţi oferă fratele respectiv e judecat de către eu.

8.  Eul e incapabil să înţeleagă conţinutul şi e total dezinteresat de el. Pentru eu, dacă forma e acceptabilă, conţinutul precis este şi el. Altfel, va ataca forma. Dacă îţi închipui că înţelegi ceva din „dinamica" eului, dă-mi voie să te asigur că nu înţelegi nicio frântură. Căci, de la tine pornire, nu l-ai putea înţelege. Studiul eului nu este studiul minţii. De fapt, eului îi place să se studieze şi aprobă întru totul iniţiativele studenţilor care vor să îl „analizeze", aprobându-i astfel importanţa. Dar ei nu studiază decât o formă cu un conţinut lipsit de înţeles. Căci profesorul lor nu are noimă, deşi e atent să ascundă acest fapt în spatele unor cuvinte pompoase, dar lipsite de orice coerenţă când sunt puse cap la cap.

9.  Lucrul acesta este caracteristic pentru judecăţile eului. Separat, ele par coerente, dar - dacă le pui cap la cap - sistemul de gândire care rezultă din reunirea lor este incoerent şi complet haotic. Căci forma nu este suficientă pentru înţeles, iar lipsa fundamentală de conţinut face imposibil un sistem coeziv. Separarea rămâne, de aceea, condiţia predilectă a eului. Căci nimeni nu poate să judece eul de unul singur. Dar, unde sunt doi sau mai mulţi adunaţi în căutarea adevărului, eul nu îşi mai poate apăra lipsa de conţinut. Însăşi uniunea lor le spune că nu este adevărat.

10.  E imposibil să îţi aduci aminte de Dumnezeu în secret şi singur. Căci amintirea Lui înseamnă că nu eşti singur şi eşti dispus să îţi aminteşti asta. Nu îţi face gânduri pentru tine, căci niciunul dintre gândurile pe care le deţii nu este pentru tine. Dacă vrei să îţi aduci aminte de Tatăl tău, lasă Spiritul Sfânt să îţi ordoneze gândurile şi să îţi dea doar răspunsul cu care îţi răspunde El. Ca tine, toată lumea caută iubire, dar nu o cunoaşte dacă nu se uneşte cu tine în căutarea ei. Dacă întreprindeţi căutarea împreună, aduceţi cu voi o lumină atât de puternică, încât ce vedeţi capătă înţeles. Călătoria de unul singur eşuează pentru că a exclus tocmai ce vrea să găsească.

11.  Aşa cum Dumnezeu comunică cu Spiritul Sfânt din tine, tot aşa şi Spiritul Sfânt Îi traduce comunicările prin tine, ca să le poţi înţelege. Dumnezeu nu are comunicări secrete, pentru că tot ce vine de la El e cât se poate de deschis şi de accesibil tuturor, din moment ce este pentru toţi. Nimic nu trăieşte în secret, şi ce vrei să ascunzi de Spiritul Sfânt nu e nimic. Fiecare interpretare pe care o faci pe seama unui frate e lipsită de sens. Lasă Spiritul Sfânt să ţi-l arate şi să te înveţe atât iubirea lui, cât şi strigătul lui după iubire. Nici mintea lui, nici a ta nu deţin mai mult de aceste două ordini de gândire.

12.  Miracolul e recunoaşterea veridicităţii acestui lucru. Unde e iubire, fratele tău trebuie să ţi-o dea din cauză că iubirea este ce este. Dar, unde există un strigăt după iubire, trebuie să o dai din cauză că eşti ce eşti. Am spus mai devreme că acest curs te va învăţa cum să îţi aminteşti ce eşti, redându-ţi Identitatea. Am învăţat deja că această Identitate e împărtăşită. Miracolul devine mijlocul de-a O împărtăşi. Furnizându-ţi Identitatea de câte ori nu e recunoscută, O vei recunoaşte. Şi Dumnezeu Însuşi, Care voieşte să fie cu Fiul Său pe veci, va binecuvânta fiecare recunoaştere a Fiului Său cu toată iubirea pe care o are pentru el. Iar puterea întregii Lui Iubiri nu va lipsi din niciun miracol pe care i-l oferi Fiului Său. Cum poate să existe, atunci, o ordine a dificultăţii între ele?

„A COURSE IN MIRACLES”