Confuzia dintre durere şi bucurie

1.  Împărăţia e rezultatul unor premise, după cum e şi lumea aceasta. Ai dus poate raţionamentul eului la concluzia lui logică: confuzie totală despre toate. Dacă ai vedea cu adevărat acest rezultat, nu l-ai putea dori. Singurul motiv pentru care ai putea dori o parte din el e acela că nu îl vezi în totalitate. Eşti dispus să priveşti premisele eului, dar nu şi consecinţa lor logică. Nu e posibil oare să fi făcut acelaşi lucru cu premisele lui Dumnezeu? Creaţiile tale sunt consecinţa logică a premiselor Lui. Gândirea Lui le-a stabilit pentru tine. Sunt exact unde le e locul. Şi îşi au locul în mintea ta, ca parte a identificării tale cu a Lui, dar starea minţii tale şi recunoaşterea a ce e în ea depind de ce crezi despre mintea ta. Oricare ar fi credinţele acestea, ele sunt premisele ce vor determina ce accepţi în mintea ta.

2.  E fără îndoială clar că poţi atât să accepţi în mintea ta ce nu este în ea, cât şi să negi ce este. Deşi poţi nega funcţia pe care a dat-o minţii tale Dumnezeu Însuşi printr-a Sa, nu o poţi împiedica. E consecinţa logică a ce eşti. Capacitatea de-a vedea o consecinţă logică depinde de cât eşti de dispus să o vezi, dar adevărul ei nu are nimic de-a face cu disponibilitatea ta. Adevărul e Voia lui Dumnezeu. Împărtăşeşte Voia Lui, şi împărtăşeşti ce cunoaşte El. Neagă că Voia Lui este a ta, şi negi Împărăţia Lui şi a ta.

3.  Spiritul Sfânt te va îndruma doar pentru a evita durerea. Sigur, nimeni nu s-ar opune acestui obiectiv dacă l-ar recunoaşte. Problema nu este dacă e adevărat ce spune Spiritul Sfânt, ci dacă vrei să asculţi ce spune. Nu recunoşti ce aduce durere, cum nu cunoşti nici ce aduce bucurie, şi eşti de fapt foarte apt să le confuzi. Funcţia principală a Spiritului Sfânt e să te înveţe cum să le distingi. Ce e o bucurie pentru tine e durere pentru eu şi, cât ai îndoieli despre ce eşti, vei fi confuz despre bucurie şi durere. Confuzia aceasta e cauza întregii idei de sacrificiu. Ascultă de Spiritul Sfânt, şi vei renunţa la eu. Dar nu vei sacrifica nimic. Dimpotrivă, vei câştiga totul. De ai crede asta, nu ar exista conflict.

4.  Iată de ce trebuie să îţi demonstrezi evidentul. Pentru tine, nu e evident. Crezi că a face opusul Voii lui Dumnezeu poate fi mai bine pentru tine. Şi crezi că e posibil să faci opusul Voii lui Dumnezeu. De aceea, crezi că ţi se oferă o opţiune imposibilă, o opţiune înfricoşătoare şi dezirabilă, deopotrivă. Dar Dumnezeu voieşte. Nu doreşte. Voia ta e la fel de tare ca a Lui pentru că e a Lui. Dorinţele eului nu înseamnă nimic, pentru că eul doreşte imposibilul. Poţi dori şi tu imposibilul, dar poţi voi numai cu Dumnezeu. Iată slăbiciunea eului şi puterea ta.

5.  Spiritul Sfânt Se alătură întotdeauna ţie şi puterii tale. Cât timp Îi eviţi călăuzirea în orice fel, vrei să fii slab. Dar slăbiciunea e înspăimântătoare. Şi atunci, ce poate să însemne decizia aceasta decât că vrei să fii înspăimântat? Spiritul Sfânt nu cere sacrificiu niciodată, dar eul cere întotdeauna. Toată confuzia ta în privinţa acestei distincţii la nivel de motivaţie se datorează numai proiecţiei. Proiecţia e o confuzie de motivaţie şi, dată această confuzie, încrederea devine imposibilă. Nimeni nu ascultă bucuros de o călăuză în care nu se încrede, dar asta nu înseamnă că nu se poate avea încredere în călăuza respectivă. În acest caz, înseamnă întotdeauna că nu se poate avea încredere în cel ce o urmează. Şi totuşi, şi asta e doar o chestiune de credinţă din partea lui. Crezând că poate trăda, crede că totul îl poate trăda pe el. Dar numai pentru că a optat să urmeze o călăuzire falsă. Incapabil să o
urmeze fără frică, el asociază frica cu călăuzirea şi refuză să urmeze orice călăuzire. Nu e deloc surprinzător dacă rezultatul acestei decizii e confuzia.

6.  Spiritul Sfânt e demn de toată încrederea, ca tine. Dumnezeu Însuşi are încredere în tine şi, de aceea, faptul că eşti demn de încredere e mai presus de orice îndoială. Şi va rămâne mereu mai presus de îndoială, oricât de mult te-ai îndoi de el. Am spus mai înainte că eşti Voia lui Dumnezeu. Voia Lui nu e o dorinţă deşartă, iar identificarea ta cu Voia Lui nu e opţională, de vreme ce este chiar ce eşti. Împărtăşirea Voii Lui cu mine nu e de fapt o chestiune unde ai de ales, deşi poate părea să fie. Toată separarea stă în această greşeală. Singura ieşire din greşeală e să decizi că nu trebuie să decizi nimic. Ţi s-a dat totul prin decizia lui Dumnezeu. Asta este Voia Lui şi nu o poţi desface.

7.  Chiar şi renunţarea la falsa ta prerogativă de-a lua decizii, pe care eul o păzeşte cu atâta gelozie, nu e îndeplinită de dorinţa ta. A fost îndeplinită pentru tine de Voia lui Dumnezeu, Care nu te-a lăsat nemângâiat. Vocea Lui te va învăţa cum să distingi durerea de bucurie şi te va scoate din confuzia pe care ai făcut-o. Nu există confuzie în mintea unui Fiu de-al lui Dumnezeu, a cărui voie trebuie să fie Voia Tatălui, căci Voia Tatălui e Fiul Lui.

8.  Miracolele concordă cu Voia lui Dumnezeu, a Cărui Voie nu o cunoşti pentru că eşti confuz în legătură cu ce voieşti. Înseamnă că eşti confuz în legătură cu ce eşti. Dacă eşti Voia lui Dumnezeu şi nu Îi accepţi Voia, negi bucuria. Miracolul, atunci, e o lecţie despre ce e bucuria. Fiind o lecţie de împărtăşire, e o lecţie de iubire, care este bucurie. Fiecare miracol, aşadar, e o lecţie de adevăr şi, oferind adevărul, înveţi diferenţa dintre durere şi bucurie.

***„A COURSE IN MIRACLES”

Extinderea Împărăţiei

1.  Numai tu îţi poţi limita puterea creatoare, dar Dumnezeu voieşte să o degajeze. El nu voieşte să te lipseşti de creaţiile tale, după cum nici El nu voieşte să Se lipsească de ale Sale. Nu îţi reţine darurile către Fiime, căci te vei reţine pe tine de la Dumnezeu! Preocuparea de sine ţine de eu, dar Plinătatea de Sine ţine de spirit pentru că aşa l-a creat Dumnezeu. Spiritul Sfânt e în partea minţii ce se află între eu şi spirit, mijlocind între ele mereu în favoarea spiritului. Pentru eu, e părtinire, şi răspunde ca şi cum i s-ar împotrivi ceva. Pentru spirit, este adevărul, căci îşi cunoaşte plinătatea şi nu poate concepe nicio parte din care să fie exclus.

2.  Spiritul ştie că în propria lui conştienţă e inclusă conştienţa tuturor fraţilor lui, după cum şi aceasta e inclusă în Dumnezeu. Puterea întregii Fiimi şi a Creatorului ei e, aşadar, plinătatea spiritului, făcându-i creaţiile egal de întregi şi egal de perfecte. Eul nu poate birui o totalitate care Îl include pe Dumnezeu, şi orice totalitate trebuie să Îl includă pe Dumnezeu. La tot ce a creat El i s-a dat toată puterea Lui, căci face parte din El şi Îi împărtăşeşte Fiinţa. Crearea e opusul pierderii, după cum şi binecuvântarea e opusul sacrificiului. Fiinţa trebuie extinsă. Aşa îşi păstrează cunoaşterea de sine. Spiritul tânjeşte să îşi împărtăşească fiinţa, după cum a făcut şi Creatorul lui. Creat prin împărtăşire, voia lui e să creeze. Nu doreşte să Îl reţină pe Dumnezeu, ci voieşte să Îi extindă Fiinţa.

3.  Extinderea Fiinţei lui Dumnezeu e singura funcţie a spiritului. Plinătatea sa nu poate fi reţinută, după cum nu poate fi reţinută nici plinătatea Creatorului său. Plinătatea e extindere. Întregul sistem de gândire al eului blochează extinderea, blocându-ţi singura funcţie. Îţi blochează astfel bucuria, aşa că te percepi neîmplinit. Dacă nu creezi, eşti neîmplinit, dar Dumnezeu nu cunoaşte neîmplinirea şi, de aceea, trebuie să creezi. Se prea poate să nu iţi cunoşti creaţiile, dar asta nu le poate perturba realitatea, după cum nici faptul că nu eşti conştient de spiritul tău nu îi poate perturba fiinţa.

4.  Împărăţia se extinde veşnic pentru că este în Mintea lui Dumnezeu. Tu nu îţi cunoşti bucuria pentru că nu îţi cunoşti Plinătatea de Sine. Exclude din tine orice parte a Împărăţiei, şi nu vei fi întreg. O minte scindată nu îşi poate percepe plinătatea şi miracolul întregimii ei trebuie să mijească în ea, să o vindece. El retrezeşte în ea întregimea şi o redă Împărăţiei căci şi-a acceptat întregimea. Deplina apreciere a Plinătăţii de Sine a minţii face preocuparea de sine imposibilă şi extinderea inevitabilă. Iată de ce e perfectă pace în Împărăţie. Spiritul îşi împlineşte funcţia, şi numai deplina împlinire este pace.

5.  Creaţiile tale îţi sunt protejate pentru că Spiritul Sfânt, Care e în mintea ta, ştie de ele şi te poate face să le conştientizezi oricând vrei să Îl laşi. Ele sunt acolo ca parte din fiinţa ta, pentru că împlinirea ta le include şi pe ele. Creaţiile fiecărui Fiu de-al lui Dumnezeu sunt ale tale, de vreme ce fiecare creaţie aparţine tuturor, fiind creată pentru Fiime în ansamblu.

6.  Nu ai putut să nu sporeşti moştenirea Fiilor lui Dumnezeu, aşa că nu ai putut să nu ţi-o asiguri. Deoarece a fost Voia lui Dumnezeu să ţi-o dea, El ţi-a dat-o pe vecie. Deoarece a fost Voia Lui să o ai pe vecie, El ţi-a dat mijloacele să o păstrezi. Şi le-ai păstrat. Neascultarea Voii lui Dumnezeu are înţeles numai pentru cei demenţi. În adevăr, e imposibilă. Plinătatea ta de Sine e la fel de nemărginită
ca a lui Dumnezeu. Ca a Lui, Ea Se extinde pe vecie şi în perfectă pace. Strălucirea Ei e atât de intensă, încât creează cu perfectă bucurie, şi numai cei întregi se pot naşte din întregimea Ei.

7.  Ai încredere că nu ţi-ai pierdut niciodată Identitatea şi extensiile ce O menţin în întregime şi în pace. Miracolele sunt o expresie a acestei încrederi. Sunt reflecţii atât ale corectei tale identificări cu fraţii tăi, cât şi ale conştientizării că identificarea ta se menţine prin extindere. Miracolul e o lecţie de percepere totală. Incluzând orice parte a totalităţii în lecţie, ai inclus întregul.

„A COURSE IN MIRACLES”

Credinţa de necrezut

1.  Am spus că, fără proiecţie, nu poate exista mânie, dar e la fel de adevărat că, fără extensie, nu poate exista iubire. Se reflectă aici o lege fundamentală a minţii, una care operează deci mereu. E legea prin care creezi şi ai fost creat. E legea ce unifică Împărăţia şi o ţine în Mintea lui Dumnezeu. Pentru eu, legea e percepută ca mijloc de-a se debarasa de ceva nedorit. Pentru Spiritul Sfânt, e legea fundamentală a împărtăşirii, prin care dai lucrul preţuit ca să îl păstrezi în minte. Pentru Spiritul Sfânt, e legea extensiei. Pentru eu, e legea văduvirii. Ea produce abundenţă sau carenţă, de aceea, după cum alegi să o aplici. Alegerea e la latitudinea ta, dar decizia de-a folosi sau nu legea nu e la latitudinea ta. Fiecare minte trebuie să proiecteze sau să extindă, căci numai aşa trăieşte, iar fiecare minte este viaţă.

2.  Înainte de-a se putea desface, în final, asocierea inevitabilă dintre proiecţie şi mânie, trebuie să se înţeleagă pe deplin cum foloseşte eul proiecţia. Eul încearcă mereu să păstreze conflictul. E foarte ingenios când e vorba să născocească modalităţi ce par să diminueze conflictul, pentru că nu vrea să consideri conflictul atât de intolerabil, încât să insişti să renunţi la el. Eul încearcă, aşadar, să te convingă că el te poate elibera de conflict, ca nu cumva să renunţi la eu şi să te eliberezi. Folosind versiunea lui deformată a legilor lui Dumnezeu, eul foloseşte puterea minţii doar ca să zădărnicească adevăratul scop al minţii. El proiectează conflictul din mintea ta la alte minţi, într-o încercare de-a te convinge că ai scăpat de problemă.

3.  Această încercare comportă două greşeli majore. Mai întâi, la strict vorbind, conflictul nu poate fi proiectat pentru că nu poate fi împărtăşit. Orice încercare de-a păstra o parte din el şi de-a scăpa de-o altă parte nu înseamnă de fapt nimic. Aminteşte-ţi că un profesor în conflict e un profesor slab şi un student slab. Lecţiile lui sunt confuze, iar valoarea lor de transfer e limitată de confuzia lui. A doua greşeală e ideea că poţi scăpa de ceva nedorit dându-l pur şi simplu. Dându-l însă îl păstrezi. Convingerea că, văzându-l în afară, l-ai exclus din interior e o completă distorsiune a puterii extinderii. Iată de ce, cei ce proiectează veghează la propria lor siguranţă. Se tem că proiecţiile lor se vor întoarce şi le vor face numai rău. Crezând că şi-au şters proiecţiile din minte, mai cred şi că proiecţiile încearcă să li se furişeze înapoi în minte. De vreme ce proiecţiile nu au plecat din mintea lor, sunt nevoiţi să desfăşoare o activitate constantă pentru a nu recunoaşte acest lucru.

4.  Nu poţi perpetua o iluzie la adresa altuia fără să o perpetuezi la adresa ta. E ceva fără ieşire, căci e imposibil să fragmentezi mintea. A fragmenta înseamnă a rupe în bucăţi, iar mintea nu poate nici să atace, nici să fie atacată. Credinţa că poate, o greşeală pe care eul o face tot mereu, stă la baza întregului mod în care foloseşte proiecţia. El nu înţelege ce e mintea, şi deci nu înţelege ce eşti tu. Dar existenţa lui depinde de mintea ta, căci eul e o credinţă a ta. Eul e o confuzie de identificare. Din cauză că nu a avut niciodată un model consecvent, nu s-a dezvoltat consecvent niciodată. E produsul aplicării greşite a legilor lui Dumnezeu de nişte minţi distorsionate care îşi folosesc greşit puterea.

5.  Nu te teme de eu. El depinde de mintea ta şi, aşa cum l-ai făcut crezând în el, tot aşa îl poţi şi spulbera retrăgându-i credinţa. Nu proiecta asupra altcuiva răspunderea credinţei tale în el, căci îţi vei păstra credinţa. Când vei fi dispus să îţi accepţi răspunderea exclusivă pentru existenţa eului, vei fi lăsat deoparte toată mânia şi tot atacul, căci vin dintr-o încercare de-a proiecta răspunderea propriilor tale greşeli. Dar, odată ce ai acceptat că greşelile îţi aparţin, nu le păstra. Predă-le repede Spiritului Sfânt să le desfacă total, ca toate efectele lor să dispară din mintea ta şi din Fiime în ansamblu.

6.  Spiritul Sfânt te va învăţa să percepi dincolo de ce crezi, căci adevărul e mai presus de credinţă şi percepţia Lui e adevărată. Eul poate fi uitat complet în orice clipă, fiind o credinţă total incredibilă, şi nimeni nu poate păstra o credinţă pe care a judecat-o de necrezut. Cu cât înveţi mai mult despre eu, cu atât îţi vei da mai bine seama că nu poate fi crezut. Incredibilul nu poate fi înţeles pentru că e de necrezut. Lipsa de înţeles a unei percepţii bazate pe incredibil e evidentă, dar se poate să nu recunoşti că e mai presus de credinţă, pentru că a fost făcută prin credinţă.

7.  Acest curs urmăreşte să te înveţe că eul e de necrezut şi va fi de necrezut pe vecie. Tu, care ai făcut eul crezând ceva de necrezut, nu poţi face această judecată singur. Acceptând Ispăşirea pentru tine, decizi în defavoarea credinţei că poţi fi singur, spulberând astfel ideea separării şi afirmându-ţi adevărata identificare cu întreaga Împărăţie ca parte din tine, literalmente. Această identificare e mai presus atât de îndoială, cât şi de credinţă. Întregimea ta nu are limite pentru că fiinţa este infinitul.

“A Course in Miracles”

Nu există fericire în lipsa Mea!

Nu există fericire în lipsa Mea! De fapt... nu există absenţa Mea, există doar iluzia absenţei Mele! Eu sunt Fericirea, încântat de cunoştinţă!

Bucuria şi Fericirea sunt cele mai înalte emoţii ale voastre. Fericirea este gândul vostru cel mai măreţ, cel mai plin de Har, de sensibilitate şi speranţă, care aprinde în voi flacăra bunătăţii, afecţiunii şi a iubirii. Fericirea vine din acceptare!

Fericirea apare atunci când iubeşti tot ceea ce vezi în jurul tău, atunci când realizezi că tot ceea ce te înconjoară este de o frumuseţe de nedescris şi când observi că toţi oamenii sunt frumoşi sau buni, indiferent de rasa sau de cultura lor.  Da, atunci când priveşti sufletul celui rău şi observi că este bun.

Cât despre cei de care ai auzit ori ai văzut că ar fi fericiţi, nu, ei nu sunt fericiţi oricât şi orice ar avea. Satisfacţia, entuziasmul şi plăcerea lor ,nu au nicio legătură cu fericirea. Ele încearcă să o înlocuiască de foarte multă vreme, însă fără izbândă! Ele, una fără cealaltă, sunt incomplete! În schimb, Fericirea este bucurie. O viaţă trăită cu bucurie!

Voi nu aveţi timp de pierdut nici în viaţa aceasta, nici în alte vieţi.

Ceea Ce sunteţi acum, veţi fi în veci!

Fiindcă cel care se va curăţi, va străluci!

Cel care crede, va fi crezut!

Cel care dăruieşte, va primi în dar!

Cel care iubeşte, va fi înconjurat de cei care îl iubesc! 

Cel ce va ierta, nu va mai fi nevoit să îşi dobândească iertarea!

Vorbind Cu Dumnezeu - Truth and Healing –

Ce înseamnă continuitatea

Atunci când veţi ajunge la destinaţie, devenind Ceea Ce aţi fost creaţi să deveniţi, 

Atunci când nu va mai fi nevoie de intervenţia sau supravegherea Mea, în evoluţia voastră, universul şi tot Ceea Ce ştiţi că este, se va contracta şi se va strânge la un loc ...

Da, va imploda într-o clipire, apoi va deveni din nou un Punct de început sau o minge de foc, aşa cum aţi numit-o voi. Apoi va exploda iarăşi şi iarăşi, creând un alt univers material şi fiinţe vii, energie pură din apă şi pământ! 

Atunci va veni rândul altora să călătorească, apoi  să devină din nimic un Tot , la fel cum aţi făcut-o voi. Această continuitate nu se va sfârşi niciodată, ci va fi reluată iarăşi şi iarăşi, totdeauna pentru totdeauna. 

Atât de mare este Dragostea lui Dumnezeu pentru voi şi atât de mare e iubirea Mea creatoare de viaţă. 

Atât de arzătoare este dorinţa Mea ca voi să existaţi, încât nu Mi-o pot înfrâna, nici nu Mă voi putea opri vreodată din a vă crea!

Aceasta este Dragostea şi Puterea lui Dumnezeu.

Vorbind Cu Dumnezeu - Truth and Healing

Totalitatea Împărăţiei

1.  De câte ori negi o binecuvântare unui frate, tu te vei simţi văduvit, pentru că negarea e la fel de totală ca iubirea. E la fel de imposibil să negi o parte din Fiime pe cât e de imposibil să o iubeşti parţial. Şi nu e posibil nici să o iubeşti total din când în când. Nu poţi fi angajat total doar uneori. Negarea nu are putere în sine, dar îi poţi da puterea minţii tale, a cărei putere e nelimitată. Dacă o foloseşti să negi realitatea, realitatea dispare pentru tine. Realitatea nu poate fi apreciată parţial. Iată de ce negarea unei părţi din ea înseamnă că ai pierdut conştienţa ei în totalitate. Negarea însă e un mecanism de apărare şi poate fi folosită la fel de bine pozitiv, cât şi negativ. Folosită negativ, va fi distructivă, căci va fi folosită pentru atac. Dar, în slujba Spiritului Sfânt, ea te poate ajuta să recunoşti o parte din realitate şi să o apreciezi astfel în totalitate. Mintea e prea puternică să fie supusă excluderii. Nu te vei putea exclude niciodată din gândurile tale.

2.  Când un frate se comportă dement, îţi oferă un prilej să îl binecuvântezi. Nevoia lui este a ta. Tu ai nevoie de binecuvântarea pe care i-o oferi. Nu o poţi avea decât dând-o. Asta e legea lui Dumnezeu şi nu are excepţii. Ce negi îţi lipseşte, nu pentru că ar lipsi, ci pentru că l-ai negat în altul, aşa că nu eşti conştient de el în tine. Fiecare reacţie pe care o ai e determinată de ce crezi că eşti şi ce vrei să fii este ce crezi că eşti. Ce vrei să fii trebuie să determine, atunci, fiecare reacţie pe care o ai.

3.  De binecuvântarea lui Dumnezeu nu ai nevoie pentru că o ai de-a pururi, dar de-a ta ai într-adevăr nevoie. Chipul pe care ţi l-a zugrăvit eul e văduvit, neiubitor şi vulnerabil. Nu poţi iubi aşa ceva. Dar poţi scăpa foarte uşor de acest portret dacă îl laşi în urmă. Nu eşti în el şi cel din el nu eşti tu. Să nu vezi acest chip în nimeni, căci vei accepta altminteri că eşti tu. Toate iluziile despre Fiime sunt spulberate laolaltă, după cum laolaltă au fost făcute. Nu învăţa pe nimeni că e ce nu ai vrea să fii tu. Fratele tău este oglinda în care îţi vezi propriul chip cât durează percepţia. Iar percepţia va dura până când Fiimea se va cunoaşte ca întreg. Tu ai făcut percepţia şi trebuie să dureze cât o doreşti.

4.  Iluziile sunt investiţii. Vor dura cât le consideri valoroase. Valorile sunt relative, dar sunt puternice pentru că sunt judecăţi mentale. Singurul mod de-a spulbera iluziile e acela de-a retrage tot ce ai investit în ele, după care nu vor mai avea viaţă pentru tine căci ţi le vei fi scos din minte. Cât timp le incluzi în ea, le dai viaţă. Atâta doar că nu e nimic acolo care să îţi primească darul.

5.  Darul vieţii e al tău şi poţi să îl dai, căci ţi-a fost dat. Nu eşti conştient de darul pe care îl ai pentru că nu îl dai. Nu poţi însufleţi nimicul, de vreme ce nimicul nu poate fi însufleţit. De aceea, nu extinzi darul pe care îl ai şi eşti, deopotrivă, aşa că nu îţi cunoşti fiinţa. Toată confuzia vine din neextinderea vieţii, asta nefiind Voia Creatorului tău. Nu poţi face nimic separat de El şi chiar nu faci nimic separat de El. Ţine-I calea, să îţi aduci aminte de tine, şi predă-I calea, să nu te uiţi. Dă numai cinste Fiilor Dumnezeului Cel viu şi numără-te bucuros printre aceştia.

6.  Numai cinstea e un dar potrivit pentru cei pe care Dumnezeu Însuşi i-a creat demni de cinste şi pe care îi cinsteşte El. Dă-le aprecierea pe care le-O acordă Dumnezeu mereu, căci sunt Fiii Lui iubiţi întru care binevoieşte. Nu poţi fi separat de ei pentru că nu eşti separat de El. Odihneşte în Iubirea Lui şi protejează-ţi odihna iubind. Iubeşte însă tot ce a creat El, un tot din care faci parte, căci nu Îi poţi învăţa altfel pacea şi nu Îi poţi accepta darul pe care îl ai şi eşti. Nu îţi poţi cunoaşte desăvârşirea până nu îi cinsteşti pe toţi cei creaţi ca tine.

7.  Un singur copil de-al lui Dumnezeu e singurul profesor destul de valoros să îl înveţe pe altul. Un singur Profesor e în toate minţile şi le predă aceeaşi lecţie la toate. El te învaţă întotdeauna valoarea inestimabilă a fiecărui Fiu de-al lui Dumnezeu, predând-o cu o răbdare infinită, născută din Iubirea infinită în numele căreia vorbeşte El. Fiecare atac e un apel la răbdarea Lui, de vreme ce răbdarea Lui poate traduce atacul în binecuvântare. Cei ce atacă nu ştiu că sunt binecuvântaţi. Atacă pentru că se cred văduviţi. Dă, aşadar, din abundenţa ta şi învaţă-ţi fraţii abundenţa lor. Nu le împărtăşi iluziile carenţei, căci te vei percepe lipsit tu însuţi.

8.  Atacul nu ar putea stârni atac dacă nu l-ai percepe ca mijloc de-a te văduvi de ceva ce vrei să ai. Dar nu poţi să pierzi nimic decât dacă nu îi acorzi valoare, deci nu vrei să îl ai. Asta te face să te simţi văduvit de el şi, proiectându-ţi propria respingere, crezi apoi că ţi-l iau alţii. Trebuie să te temi de crezi că fratele te atacă să îţi smulgă Împărăţia Cerului. Iată temeiul ultim al tuturor proiecţiilor eului.

9.  Fiind partea minţii tale care nu se crede responsabilă de sine şi neavând nicio loialitate faţă de Dumnezeu, eul e incapabil de încredere. Proiectându-şi convingerea dementă că ţi-ai trădat Creatorul, el crede că fraţii tăi, ca tine de incapabili de aşa ceva, urmăresc să ţi-L ia pe Dumnezeu. Iată ce crede un frate de câte ori îl atacă pe altul. Proiecţia îţi vede mereu dorinţele în alţii. Dacă alegi să te separi de Dumnezeu, iată ce vei crede că îţi fac alţii.

10.  Tu eşti Voia lui Dumnezeu. Nu accepta altceva ca voie a ta, căci vei nega ce eşti. Neagă asta, şi precis vei ataca, crezând că ai fost atacat. Dar vezi Iubirea lui Dumnezeu în tine, şi o vei vedea pretutindeni pentru că este pretutindeni. Vezi abundenţa Lui în toţi, şi vei şti că eşti în El cu ei. Ei fac parte din tine, după cum tu faci parte din Dumnezeu. Eşti la fel de singur fără înţelegerea acestui lucru pe cât e de singur Dumnezeu când Fiii Lui nu Îl cunosc. Pacea lui Dumnezeu e înţelegerea acestui lucru. Există o singură ieşire din gândirea lumii, după cum a existat o singură intrare. Înţelege total înţelegând totalitatea.

11.  Percepe orice parte din sistemul de gândire al eului ca total dementă, total delirantă şi total de nedorit, şi îl vei evalua corect în totalitate. Această corecţie îţi permite să percepi orice parte din creaţie ca total reală, total desăvârşită şi total dezirabilă. Dorind numai asta, vei avea numai asta şi, dând numai asta, vei fi numai asta. Darurile pe care le oferi eului se resimt mereu ca sacrificii, dar darurile pe care le oferi Împărăţiei sunt daruri oferite ţie. Dumnezeu le va păstra cu sfinţenie mereu căci aparţin Fiilor Săi iubiţi, care Îi aparţin Lui. A ta e puterea şi slava pentru că Împărăţia e a Lui.

“A Course in Miracles”

De la vigilenţă la pace

1.  Deşi poţi iubi Fiimea doar ca tot unitar, o poţi percepe fragmentată. E imposibil însă să vezi ceva într-o parte a ei pe care să nu i-l atribui în totalitate. Iată de ce atacul nu e niciodată răzleţ şi trebuie să renunţi la el în întregime. Dacă nu renunţi la el în întregime, nu renunţi la el deloc. Frica şi iubirea fac sau creează, în funcţie de cine le dă naştere sau le inspiră - eul sau Spiritul Sfânt -, dar precis se vor întoarce în mintea celui care le gândeşte şi îi vor afecta percepţia totală. Asta include noţiunea lui de Dumnezeu, de creaţii ale Lui şi ale sale. Nu Le va aprecia pe nicicare dacă Le priveşte cu frică. Şi Le va aprecia pe toate dacă Le priveşte cu iubire.

2.  Mintea care acceptă atacul nu poate iubi. Căci crede că poate distruge iubirea, neînţelegând ce e iubirea aşadar. Dacă nu înţelege ce e iubirea, nu se poate percepe pe ea ca iubitoare. Aşa se pierde conştienţa fiinţei, se nasc sentimente de irealitate şi rezultatul e o confuzie totală. Gândirea ta a făcut toate acestea datorită puterii sale, dar tot gândirea ta te poate mântui de toate acestea pentru că nu tu i-ai făcut puterea. Capacitatea ta de-a-ţi dirija gândirea după cum doreşti e parte din puterea ei. Dacă nu crezi că o poţi face, îţi negi puterea gândirii şi o faci neputincioasă în credinţa ta.

3.  Ingeniozitatea spiritului de conservare de care dă dovadă eul e enormă, dar provine tocmai din puterea minţii pe care o neagă. Asta înseamnă că eul atacă tocmai ce îl conservă, rezultatul trebuind să fie o nelinişte extremă. Iată de ce eul nu recunoaşte niciodată ce face. E cât se poate de logic, dar e clar dement. Eul îşi derivă existenţa tocmai din singura sursă total ostilă propriei lui existenţe. Temându-se să perceapă puterea acestei surse, e constrâns să o deprecieze. Şi îşi ameninţă astfel propria existenţă, o stare pe care o consideră intolerabilă. Rămânând logic, dar tot dement, eul rezolvă această dilemă total dementă într-un mod total dement. Proiectând ameninţarea asupra ta şi percepând că fiinţa ta este inexistentă, el nu percepe că existenţa lui e ameninţată. Aşa îşi asigură continuitatea dacă treci de partea lui, garantând că nu îţi vei cunoaşte propria siguranţă.

4.  Eul nu îşi poate permite să cunoască ceva. Cunoaşterea e totală, iar eul nu crede în totalitate. Această necredinţă e obârşia lui şi, deşi eul nu te iubeşte pe tine, le rămâne credincios propriilor săi antecesori, zămislind după cum a fost zămislit. Mintea reproduce întotdeauna după cum a fost produsă. Produs prin frică, eul reproduce frică. Asta e loialitatea lui, şi această loialitate îl face neleal faţă de iubire pentru că tu eşti iubire. Iubirea e puterea ta, ceea ce eul trebuie să nege. De asemenea, trebuie să nege tot ce îţi dă această putere pentru că ea îţi dă totul. Niciunul dintre cei ce au totul nu doreşte eul. Propriul lui zămislitor, atunci, nu îl doreşte. Respingerea e, aşadar, singura decizie de care s-ar putea lovi eul, dacă mintea care l-a făcut s-ar cunoaşte pe ea însăşi. Şi, dacă ar recunoaşte orice parte din Fiime, s-ar cunoaşte.

5.  Eul se opune, aşadar, întregii aprecieri, întregii recunoaşteri, întregii percepţii sănătoase şi întregii cunoaşteri. El percepe ameninţarea lor ca totală, pentru că simte că toate angajamentele pe care şi le asumă mintea sunt totale. Constrâns, aşadar, să se desprindă de tine, e dispus să se prindă de altceva. Dar altceva nu există. Mintea poate însă să inventeze iluzii şi, dacă le inventează, va crede în ele, căci aşa le-a şi făcut.

6.  Spiritul Sfânt desface iluziile fără să le atace, căci nu le poate percepe absolut deloc. Prin urmare, pentru El nici nu există. El rezolvă conflictul aparent generat de ele percepând conflictul ca lipsit de înţeles. Am spus mai înainte că Spiritul Sfânt percepe conflictul exact aşa cum e, şi e lipsit de înţeles. Spiritul Sfânt nu vrea să înţelegi conflictul, ci vrea să îţi dai seama că, de vreme ce conflictul e lipsit de înţeles, nu e de înţeles. După cum am mai spus, înţelegerea aduce apreciere, iar aprecierea aduce iubire. Nimic altceva nu poate fi înţeles, căci nimic altceva nu e real şi, de aceea, nu are înţeles.

7.  Dacă vrei să ţii minte ce îţi oferă Spiritul Sfânt, nu poţi fi vigilent decât pentru Dumnezeu şi Împărăţia Sa. Singurul motiv pentru care ţi se poate părea un lucru greu de acceptat este acela că mai eşti convins că există altceva. Convingerea nu cere vigilenţă dacă nu este în conflict. Dar, dacă este, există componente contradictorii în ea care au dus la o stare de război, făcând vigilenţa să devină esenţială. Vigilenţa nu are loc într-o stare de pace. Ea este necesară împotriva convingerilor neadevărate, iar Spiritul Sfânt nu ar fi recurs nicicând la ea dacă nu ai fi crezut neadevărul. Când crezi un lucru, îl faci adevărat în ce te priveşte. Când crezi ceva ce Dumnezeu nu cunoaşte, gândirea ta pare să O contrazică pe a Sa, făcând să pară că Îl ataci.

8.  Am subliniat de nenumărate ori că eul chiar crede că Îl poate ataca pe Dumnezeu şi că încearcă să te convingă că ai făcut-o. Dacă mintea nu poate ataca, eul conclude, foarte logic, că trebuie să fii trup. Nevăzându-te cum eşti, se poate vedea pe el cum vrea să fie. Conştient de propria lui slăbiciune, eul îţi vrea loialitatea, dar nu cum eşti de fapt. El vrea, de aceea, să îţi angreneze mintea în propriul lui sistem delirant, căci altfel lumina înţelegerii tale l-ar spulbera. Nu vrea nicio parte din adevăr, pentru că eul însuşi nu e adevărat. Dacă adevărul e total, neadevărul nu poate să existe. Angajamentul faţă de fiecare în parte trebuie să fie total; ele nu pot coexista în mintea ta fără să o scindeze. Dacă ele nu pot coexista în pace şi dacă tu vrei pace, trebuie să renunţi la ideea de conflict cu totul şi pentru totdeauna. Asta cere vigilenţă doar cât nu recunoşti ce e adevărat. Cât crezi că adevărul se împarte între două sisteme de gândire total contradictorii, nevoia ta de vigilenţă e evidentă.

9.  Mintea ta îşi împarte loialitatea între două Împărăţii, şi nu te angajezi total la nicicare. Identificarea ta cu Împărăţia e în afară de orice îndoială pentru oricine, cu excepţia ta, când gândeşti dement. Nu percepţia ta stabileşte ce eşti, ea neinfluenţând deloc ceea ce eşti. Problemele de identificare percepute la orice nivel nu sunt probleme de fapt. Ci probleme de înţelegere, din moment ce prezenţa lor presupune credinţa că de tine depinde să decizi ce eşti. Eul o crede întru totul, fiind angajat la ea total. Nu e adevărată. Eul, aşadar, e angajat total la neadevăr, percepând în contradicţie totală cu Spiritul Sfânt şi cu cunoaşterea lui Dumnezeu.

10.  Numai Spiritul Sfânt te poate percepe cu înţeles, pentru că fiinţa ta e cunoaşterea lui Dumnezeu. În afara acestui lucru, orice altceva ai accepta să crezi îţi va face obscură Vocea lui Dumnezeu din tine şi ţi-L va face obscur, aşadar, pe Dumnezeu. Dacă nu Îi percepi creaţia cu adevărat, nu Îl poţi cunoaşte pe Creator, din moment ce Dumnezeu şi creaţia Lui nu sunt separaţi. Unitatea Creatorului şi a creaţiei e întregimea ta, sănătatea ta mintală şi puterea ta nelimitată. Această putere nelimitată e darul pe care ţi-l face Dumnezeu, ea fiind ceea ce eşti. Dacă îţi disociezi mintea de ea, percepi cea mai puternică forţă din univers ca şi cum ar fi slabă, pentru că nu crezi că faci parte din ea.

11.  Percepută fără partea ta din ea, creaţia lui Dumnezeu se vede slabă, iar cei ce se văd slăbiţi vor ataca. Atacul însă trebuie să fie orb pentru că nu e nimic de atacat. De aceea, ei născocesc chipuri, le percep lipsite de valoare şi le atacă din cauza acestei lipse. Iată tot ce este lumea eului. Nimic. Nu are niciun înţeles. Şi nu există. Nu încerca să o înţelegi pentru că, dacă încerci, crezi că poate fi înţeleasă, deci apreciată şi iubită. Şi asta i-ar justifica existenţa, care nu poate fi justificată. Nu poţi da înţeles deneînţelesului. Nu ar fi decât o încercare dementă.

12.  Dacă laşi să îţi intre demenţa în minte înseamnă că nu ai judecat sănătatea mintală pe deplin dezirabilă. Dacă vrei altceva, vei face altceva, dar - din cauză că este altceva - îţi va ataca sistemul de gândire şi îţi va diviza loialitatea. Nu poţi crea în această stare divizată, şi trebuie să veghezi împotriva acestei stări divizate pentru că numai pacea se poate extinde. Mintea ta divizată blochează extinderea Împărăţiei, iar extinderea acesteia e propria ta bucurie. Dacă nu extinzi Împărăţia, nu gândeşti cu Creatorul tău şi nu creezi aşa cum a creat El.

13.  În această stare deprimantă, Spiritul Sfânt îţi reaminteşte cu blândeţe că eşti trist din cauză că nu îţi îndeplineşti funcţia de cocreator cu Dumnezeu şi că te lipseşti astfel de bucurie. Asta nu e opţiunea lui Dumnezeu, ci a ta. Dacă mintea ta ar putea să nu concorde cu a lui Dumnezeu, ai voi fără înţeles. Dar, din cauză că Voia lui Dumnezeu este neschimbătoare, nu e posibil niciun conflict de voinţă. Iată ce predă Spiritul Sfânt cu covârşitoare consecvenţă. Creaţia, nu separarea, este voia ta pentru că este a lui Dumnezeu, şi nimic nu are înţeles dacă se opune acesteia. Fiind o realizare desăvârşită, Fiimea poate realiza numai în mod desăvârşit, extinzând bucuria în care a fost creată şi identificându-se atât cu Creatorul ei, cât şi cu creaţiile ei, ştiind că Ei sunt Una.

“A Course in Miracles”

Vindecarea şi caracterul neschimbător al minţii

1.  Trupul nu e decât un suport pentru dezvoltarea aptitudinilor, complet independent de scopul în care sunt folosite ele. Asta e o decizie. Efectele deciziei eului în această privinţă sunt atât de evidente, încât nu e nevoie să intrăm în amănunte, dar decizia Spiritului Sfânt de-a folosi trupul doar pentru comunicare are o legătură atât de directă cu vindecarea, încât trebuie clarificată. E evident că vindecătorul nevindecat nu îşi înţelege propria vocaţie.

2.  Numai minţile comunică. Deoarece eul nu poate distruge impulsul de-a comunica, acesta fiind totodată impulsul de-a crea, nu te poate învăţa decât că trupul poate atât să comunice, cât şi să creeze, neavând nevoie, aşadar, de minte. Eul încearcă astfel să te înveţe că trupul se poate purta exact ca mintea, fiind deci autonom. Am învăţat însă că purtarea nu e nici nivelul predării, nici al învăţării, de vreme ce te poţi purta în concordanţă cu ceea ce nu crezi. O asemenea purtare însă te va slăbi ca profesor şi student, pentru că - după cum s-a subliniat în repetate rânduri - predai ceea ce crezi. O lecţie inconsecventă va fi predată slab şi învăţată slab. Dacă predai, deopotrivă, boala şi vindecarea, eşti un profesor slab şi un student slab.

3.  Vindecarea e singura aptitudine pe care şi-o poate dezvolta fiecare şi pe care trebuie să şi-o dezvolte fiecare pentru a fi vindecat. Vindecarea e forma de comunicare a Spiritului Sfânt în lumea aceasta, şi singura pe care o acceptă. El nu recunoaşte alta, pentru că nu acceptă confuzia eului între minte şi trup. Minţile pot comunica, dar nu pot leza. Trupul, în slujba eului, poate leza alte trupuri, dar nu o poate face decât dacă l-ai confundat deja cu mintea. Această situaţie poate fi folosită şi ea fie pentru vindecare, fie pentru magie, dar trebuie să ţii minte că magia implică întotdeauna credinţa că vindecarea e dăunătoare. Credinţa aceasta e premisa ei total dementă, şi purcede în consecinţă.

4.  Vindecarea nu face decât să întărească. Magia încearcă întotdeauna să slăbească. Vindecarea nu percepe în vindecător ceva ce nu împărtăşesc cu el toţi ceilalţi. Magia vede mereu ceva „special" în vindecător, pe care acesta crede că îl poate dărui cuiva care nu îl are. Poate crede că darul îi vine de la Dumnezeu, dar e clar că nu Îl înţelege pe Dumnezeu de crede că i-a dat ceva ce altora le lipseşte.

5.  Spiritul Sfânt nu lucrează întâmplător, iar vindecarea ce vine de la El reuşeşte întotdeauna. Dacă vindecătorul nu vindecă prin El de fiecare dată, rezultatele vor varia. Dar vindecarea însăşi este consecventă, din moment ce numai consecvenţa e lipsită de conflict şi numai cei lipsiţi de conflict sunt întregi. Acceptând excepţiile şi recunoscând că uneori poate să vindece şi alteori nu poate, vindecătorul acceptă - evident - inconsecvenţa. Prin urmare, e în conflict şi predă conflict. Poate oare ceva dumnezeiesc să nu fie pentru toţi şi pentru totdeauna? Iubirea e incapabilă de excepţii. Ideea de excepţii pare să aibă înţeles numai dacă există frică. Excepţiile sunt înfricoşătoare pentru că le face tocmai frica. Expresia „vindecător înfricoşat" e o contradicţie în termeni şi este, aşadar, o noţiune al cărei înţeles l-ar putea percepe numai o minte în conflict.

6.  Frica nu înveseleşte. Vindecarea - da. Frica face întotdeauna excepţii. Vindecarea - niciodată. Frica produce disociere, pentru că provoacă separare. Vindecarea produce întotdeauna armonie, pentru că decurge din întregire. E predictibilă pentru că se poate conta pe ea. Se poate conta pe tot ce e dumnezeiesc, pentru că tot ce e dumnezeiesc e întru totul real. Pe vindecare se poate conta pentru că e inspirată de Vocea Sa şi concordă cu legile Sale. Dar, dacă vindecarea este consecventă, nu poate fi înţeleasă inconsecvent. Înţelegerea înseamnă consecvenţă pentru că Dumnezeu înseamnă consecvenţă. Acesta fiind înţelesul Său, e totodată şi al tău. Înţelesul tău nu poate să nu concorde cu al Său, pentru că tot înţelesul tău - şi singurul tău înţeles - provine dintr-al Său şi este ca al Său. Dumnezeu nu poate să nu concorde cu El Însuşi, iar tu nu poţi să nu concorzi cu El. Nu îţi poţi separa Sinele de Creatorul tău, Care te-a creat împărtăşindu-Şi Fiinţa cu tine.

7.  Vindecătorul nevindecat vrea recunoştinţă de la fraţii lui, dar nu le este recunoscător la rândul lui. Căci crede că le dă ceva şi nu primeşte, în schimb, ceva la fel de dezirabil. Predarea lui e limitată căci învaţă atât de puţin. Lecţia lui de vindecare e limitată de propria lui nerecunoştinţă, care e o lecţie de boală. Adevărata învăţare e constantă şi de o putere de schimbare atât de vitală, încât un Fiu de-al lui Dumnezeu poate să îşi recunoască puterea într-o clipită şi să schimbe lumea în clipa următoare. Căci, schimbându-şi mintea, a schimbat cel mai puternic instrument de schimbare ce i s-a dat vreodată. Asta nu contrazice nicidecum caracterul neschimbător al minţii, după cum a creat-o Dumnezeu, dar tu crezi că ai schimbat-o cât timp înveţi prin eu. Ajungi astfel într-o situaţie în care e nevoie să înveţi o lecţie aparent contradictorie: trebuie să înveţi să îţi schimbi mintea în privinţa minţii tale. Numai aşa poţi să înveţi că e neschimbătoare.

8.  Când vindeci, exact asta înveţi. Recunoşti mintea neschimbătoare în fratele tău realizând că nu se poate să îşi fi schimbat mintea. Iată cum percepi Spiritul Sfânt din el. Doar Spiritul Sfânt din el nu Îşi schimbă Mintea niciodată. Fratele însuşi crede că poate să o facă, căci altfel nu s-ar percepe bolnav. De aceea, nu ştie ce e Sinele lui. Dacă vezi doar ce e neschimbător în el, nu l-ai schimbat în realitate. Schimbându-ţi mintea în legătură cu a lui în locul lui, îl ajuţi să desfacă schimbarea pe care crede eul lui că a făcut-o în el.

9.  Aşa cum poţi să auzi două voci, tot aşa poţi să vezi în două feluri. Unul dintre ele îţi arată un chip, sau un idol, pe care îl poţi venera de frică, dar nu îl vei iubi. Celălalt îţi arată numai adevărul, pe care îl vei iubi pentru că îl vei înţelege. Înţelegerea e apreciere, căci cu cele înţelese poţi să te identifici şi, făcându-le parte din tine, le-ai acceptat cu iubire. Iată cum te-a creat Dumnezeu: înţelegându-te, apreciindu-te şi iubindu-te. Eul e total incapabil să înţeleagă aşa ceva, pentru că nu înţelege, nu apreciază şi nu iubeşte ce făureşte. El încorporează ca să ia. El crede literalmente că sporeşte de fiecare dată când lipseşte pe cineva de ceva. Am vorbit deseori de sporul Împărăţiei prin creaţiile tale, care pot fi create numai cum ai fost creat tu. Toată slava şi bucuria deplină care este Împărăţia se află în tine ca să o dai. Oare nu vrei să o dai?

10.  Nu îţi poţi uita Tatăl căci eu sunt cu tine şi nu ÎI pot uita. A mă uita pe mine înseamnă a te uita pe tine şi pe Cel Ce te-a creat. Fraţii noştri sunt uituci. Iată de ce au nevoie de la tine de amintirea mea şi a Celui Care m-a creat. Prin această amintire, le poţi schimba mintea în privinţa lor, după cum ţi-o pot schimba şi eu pe a ta. Mintea ta e o lumină atât de puternică, încât te poţi uita într-ale lor şi le poţi lumina, după cum ţi-o pot lumina şi eu pe a ta. Nu vreau să îmi împărtăşesc trupul în comuniune pentru că ar însemna să nu împărtăşesc nimic. Oare aş încerca să împărtăşesc o iluzie cu copiii preasfinţi ai unui Tată preasfânt? Mintea însă vreau să mi-o împărtăşesc cu tine pentru că suntem de o Minte şi Mintea aceea e a noastră. Vezi doar Mintea aceasta pretutindeni, căci numai ea e pretutindeni şi în toate. E totul pentru că înglobează toate lucrurile în ea. Fericiţi voi, cei ce nu percepeţi decât asta, căci nu percepeţi decât ce e adevărat.

11.  Vino, aşadar, la mine şi învaţă adevărul din tine. Mintea pe care o împărtăşim e împărtăşită de toţi fraţii noştri şi, când îi vom vedea cu adevărat, vor fi vindecaţi. Lasă-ţi mintea să se răsfrângă cu a mea asupra minţilor lor şi, prin recunoştinţa pe care le-o arătăm, să îi facem conştienţi de lumina din ei. Lumina aceasta se va răsfrânge înapoi asupra ta şi asupra întregii Fiimi, căci acesta e darul cuvenit pe care I-l oferi lui Dumnezeu. El îl va accepta şi îl va da Fiimii, căci e acceptabil Lui, şi Fiilor Lui prin urmare. Iată adevărata comuniune cu Spiritul Sfânt, Care vede altarul lui Dumnezeu în fiecare şi, aducându-ţi-l spre apreciere, te invită să Îl iubeşti pe Dumnezeu şi să Îi iubeşti creaţia. Poţi aprecia Fiimea doar ca tot unitar. Asta face parte din legea creaţiei şi guvernează, de aceea, toată gândirea.

“A Course in Miracles”

Acesta este Dumnezeu! - Truth and Healing

 Acesta este Dumnezeu!

Imaginează-ţi un apus de soare ce mângâie, zâmbind, crestele munţilor tăcuţi, colorând albul vârfurilor lor cu nuanţe de galben,roșu, mov şi portocaliu –

 Acesta este Dumnezeu!

Imaginează-ţi nisipul mărilor şi apele lor cristaline, care găzduiesc diversitatea a milioane de vietăţi –

 Acesta este Dumnezeu!

Imaginează-ţi miliardele de tone de apă care curg înspumate, formând uriaşele cascade. În felul acesta, apele râurilor se purifică şi purifică aerul din jur, fără a se consuma vreodată! El este izvorul viu al pământului –

 Acesta este Dumnezeu!

Imagineză-ţi toată vegetaţia planetei, pădurile tropicale, junglele amazoniene, câmpurile sau parcurile, cu toate formele lor de relief, firele de iarbă sau frunzele tuturor speciilor de plante.Imaginează-ţi pământul fără ele, iar acum, adună-le în imaginea minţii tale –

 Acesta este Dumnezeu!

Imaginează-ţi toate fiinţele pământului, toate păsările cerului şi speciile vietăţilor oceanelor, în splendoarea existenţei lor şi în Unicitatea individualizată a lor. Fiecare făptură deţine un scop şi o misiune, fiind supravegheate de la prima până la ultima celulă invizibilă ochiului –

 Acesta este Dumnezeu!

Imaginează-ţi razele calde ale soarelui, ce îţi mângăie trupul pe o plajă exotică, ploile care răcoresc solul sau vântul ce-l usucă apoi –

 Acesta este Dumnezeu!

Imaginează-ţi un prunc, un nou-născut şi pe a lui mamă, ce se ţin strâns la pieptul tău, plutind fără speranţă pe o barcă răsturnată, în mijlocul oceanului învolburat! Tu, fiind singura speranţă a lor, îi protejezi cu preţul vieţii tale, fără a le da drumul indiferent de violenţa furtunii ameninţătoare ce îşi apasă greutatea pe umerii tăi –

 Acesta este Dumnezeu!

Imaginează-ţi un soldat acoperind explozibilul cu propriul său trup, în vederea salvării vieţilor nevinovate, asemeni celei la care a hotărât, într-o secundă, să renunţe acum –

 Acesta este Dumnezeu!

Imaginează-ţi o mamă înfometată ce renunţă să trăiască pentru a oferi ultima bucată de pâine copiiilor ei famelici, lipsiţi de nutriment –

 Acesta este Dumnezeu!

Imaginează-ţi un amărât, un om al străzii, care întreaga viaţă a fost desconsiderat, marginalizat, abandonat, înfometat şi bătut, şi scuipat, până la sfârşitul vieţii când a murit îngheţat...

Dar nu s-a lăsat cuprins de panică ori egoism, nici nu a simţit remuşcări faţă de ceea ce nu a făcut în viaţă. Ci a plâns, a iubit şi a dăruit! S-a ridicat din coliba lui de nailon şi de cartoane, folosindu-se de ultimele puteri şi a dăruit tot ceea ce a avut, celui mai bun prieten al său. A dăruit cinci lei, un colţ de pâine şi o pereche de încălţăminte rea, folosită. Acesta este un miracol al lui Dumnezeu şi...

 Acesta este Dumnezeu!

Vorbind Cu Dumnezeu - Truth and Healing

Vindecarea şi caracterul neschimbător al minţii

1.  Trupul nu e decât un suport pentru dezvoltarea aptitudinilor, complet independent de scopul în care sunt folosite ele. Asta e o decizie. Efectele deciziei eului în această privinţă sunt atât de evidente, încât nu e nevoie să intrăm în amănunte, dar decizia Spiritului Sfânt de-a folosi trupul doar pentru comunicare are o legătură atât de directă cu vindecarea, încât trebuie clarificată. E evident că vindecătorul nevindecat nu îşi înţelege propria vocaţie.

2.  Numai minţile comunică. Deoarece eul nu poate distruge impulsul de-a comunica, acesta fiind totodată impulsul de-a crea, nu te poate învăţa decât că trupul poate atât să comunice, cât şi să creeze, neavând nevoie, aşadar, de minte. Eul încearcă astfel să te înveţe că trupul se poate purta exact ca mintea, fiind deci autonom. Am învăţat însă că purtarea nu e nici nivelul predării, nici al învăţării, de vreme ce te poţi purta în concordanţă cu ceea ce nu crezi. O asemenea purtare însă te va slăbi ca profesor şi student, pentru că - după cum s-a subliniat în repetate rânduri - predai ceea ce crezi. O lecţie inconsecventă va fi predată slab şi învăţată slab. Dacă predai, deopotrivă, boala şi vindecarea, eşti un profesor slab şi un student slab.

3.  Vindecarea e singura aptitudine pe care şi-o poate dezvolta fiecare şi pe care trebuie să şi-o dezvolte fiecare pentru a fi vindecat. Vindecarea e forma de comunicare a Spiritului Sfânt în lumea aceasta, şi singura pe care o acceptă. El nu recunoaşte alta, pentru că nu acceptă confuzia eului între minte şi trup. Minţile pot comunica, dar nu pot leza. Trupul, în slujba eului, poate leza alte trupuri, dar nu o poate face decât dacă l-ai confundat deja cu mintea. Această situaţie poate fi folosită şi ea fie pentru vindecare, fie pentru magie, dar trebuie să ţii minte că magia implică întotdeauna credinţa că vindecarea e dăunătoare. Credinţa aceasta e premisa ei total dementă, şi purcede în consecinţă.

4.  Vindecarea nu face decât să întărească. Magia încearcă întotdeauna să slăbească. Vindecarea nu percepe în vindecător ceva ce nu împărtăşesc cu el toţi ceilalţi. Magia vede mereu ceva „special" în vindecător, pe care acesta crede că îl poate dărui cuiva care nu îl are. Poate crede că darul îi vine de la Dumnezeu, dar e clar că nu Îl înţelege pe Dumnezeu de crede că i-a dat ceva ce altora le lipseşte.

5.  Spiritul Sfânt nu lucrează întâmplător, iar vindecarea ce vine de la El reuşeşte întotdeauna. Dacă vindecătorul nu vindecă prin El de fiecare dată, rezultatele vor varia. Dar vindecarea însăşi este consecventă, din moment ce numai consecvenţa e lipsită de conflict şi numai cei lipsiţi de conflict sunt întregi. Acceptând excepţiile şi recunoscând că uneori poate să vindece şi alteori nu poate, vindecătorul acceptă - evident - inconsecvenţa. Prin urmare, e în conflict şi predă conflict. Poate oare ceva dumnezeiesc să nu fie pentru toţi şi pentru totdeauna? Iubirea e incapabilă de excepţii. Ideea de excepţii pare să aibă înţeles numai dacă există frică. Excepţiile sunt înfricoşătoare pentru că le face tocmai frica. Expresia „vindecător înfricoşat" e o contradicţie în termeni şi este, aşadar, o noţiune al cărei înţeles l-ar putea percepe numai o minte în conflict.

6.  Frica nu înveseleşte. Vindecarea - da. Frica face întotdeauna excepţii. Vindecarea - niciodată. Frica produce disociere, pentru că provoacă separare. Vindecarea produce întotdeauna armonie, pentru că decurge din întregire. E predictibilă pentru că se poate conta pe ea. Se poate conta pe tot ce e dumnezeiesc, pentru că tot ce e dumnezeiesc e întru totul real. Pe vindecare se poate conta pentru că e inspirată de Vocea Sa şi concordă cu legile Sale. Dar, dacă vindecarea este consecventă, nu poate fi înţeleasă inconsecvent. Înţelegerea înseamnă consecvenţă pentru că Dumnezeu înseamnă consecvenţă. Acesta fiind înţelesul Său, e totodată şi al tău. Înţelesul tău nu poate să nu concorde cu al Său, pentru că tot înţelesul tău - şi singurul tău înţeles - provine dintr-al Său şi este ca al Său. Dumnezeu nu poate să nu concorde cu El Însuşi, iar tu nu poţi să nu concorzi cu El. Nu îţi poţi separa Sinele de Creatorul tău, Care te-a creat împărtăşindu-Şi Fiinţa cu tine.

7.  Vindecătorul nevindecat vrea recunoştinţă de la fraţii lui, dar nu le este recunoscător la rândul lui. Căci crede că le dă ceva şi nu primeşte, în schimb, ceva la fel de dezirabil. Predarea lui e limitată căci învaţă atât de puţin. Lecţia lui de vindecare e limitată de propria lui nerecunoştinţă, care e o lecţie de boală. Adevărata învăţare e constantă şi de o putere de schimbare atât de vitală, încât un Fiu de-al lui Dumnezeu poate să îşi recunoască puterea într-o clipită şi să schimbe lumea în clipa următoare. Căci, schimbându-şi mintea, a schimbat cel mai puternic instrument de schimbare ce i s-a dat vreodată. Asta nu contrazice nicidecum caracterul neschimbător al minţii, după cum a creat-o Dumnezeu, dar tu crezi că ai schimbat-o cât timp înveţi prin eu. Ajungi astfel într-o situaţie în care e nevoie să înveţi o lecţie aparent contradictorie: trebuie să înveţi să îţi schimbi mintea în privinţa minţii tale. Numai aşa poţi să înveţi că e neschimbătoare.

8.  Când vindeci, exact asta înveţi. Recunoşti mintea neschimbătoare în fratele tău realizând că nu se poate să îşi fi schimbat mintea. Iată cum percepi Spiritul Sfânt din el. Doar Spiritul Sfânt din el nu Îşi schimbă Mintea niciodată. Fratele însuşi crede că poate să o facă, căci altfel nu s-ar percepe bolnav. De aceea, nu ştie ce e Sinele lui. Dacă vezi doar ce e neschimbător în el, nu l-ai schimbat în realitate. Schimbându-ţi mintea în legătură cu a lui în locul lui, îl ajuţi să desfacă schimbarea pe care crede eul lui că a făcut-o în el.

9.  Aşa cum poţi să auzi două voci, tot aşa poţi să vezi în două feluri. Unul dintre ele îţi arată un chip, sau un idol, pe care îl poţi venera de frică, dar nu îl vei iubi. Celălalt îţi arată numai adevărul, pe care îl vei iubi pentru că îl vei înţelege. Înţelegerea e apreciere, căci cu cele înţelese poţi să te identifici şi, făcându-le parte din tine, le-ai acceptat cu iubire. Iată cum te-a creat Dumnezeu: înţelegându-te, apreciindu-te şi iubindu-te. Eul e total incapabil să înţeleagă aşa ceva, pentru că nu înţelege, nu apreciază şi nu iubeşte ce făureşte. El încorporează ca să ia. El crede literalmente că sporeşte de fiecare dată când lipseşte pe cineva de ceva. Am vorbit deseori de sporul Împărăţiei prin creaţiile tale, care pot fi create numai cum ai fost creat tu. Toată slava şi bucuria deplină care este Împărăţia se află în tine ca să o dai. Oare nu vrei să o dai?

10.  Nu îţi poţi uita Tatăl căci eu sunt cu tine şi nu ÎI pot uita. A mă uita pe mine înseamnă a te uita pe tine şi pe Cel Ce te-a creat. Fraţii noştri sunt uituci. Iată de ce au nevoie de la tine de amintirea mea şi a Celui Care m-a creat. Prin această amintire, le poţi schimba mintea în privinţa lor, după cum ţi-o pot schimba şi eu pe a ta. Mintea ta e o lumină atât de puternică, încât te poţi uita într-ale lor şi le poţi lumina, după cum ţi-o pot lumina şi eu pe a ta. Nu vreau să îmi împărtăşesc trupul în comuniune pentru că ar însemna să nu împărtăşesc nimic. Oare aş încerca să împărtăşesc o iluzie cu copiii preasfinţi ai unui Tată preasfânt? Mintea însă vreau să mi-o împărtăşesc cu tine pentru că suntem de o Minte şi Mintea aceea e a noastră. Vezi doar Mintea aceasta pretutindeni, căci numai ea e pretutindeni şi în toate. E totul pentru că înglobează toate lucrurile în ea. Fericiţi voi, cei ce nu percepeţi decât asta, căci nu percepeţi decât ce e adevărat.

11. Vino, aşadar, la mine şi învaţă adevărul din tine. Mintea pe care o împărtăşim e împărtăşită de toţi fraţii noştri şi, când îi vom vedea cu adevărat, vor fi vindecaţi. Lasă-ţi mintea să se răsfrângă cu a mea asupra minţilor lor şi, prin recunoştinţa pe care le-o arătăm, să îi facem conştienţi de lumina din ei. Lumina aceasta se va răsfrânge înapoi asupra ta şi asupra întregii Fiimi, căci acesta e darul cuvenit pe care I-l oferi lui Dumnezeu. El îl va accepta şi îl va da Fiimii, căci e acceptabil Lui, şi Fiilor Lui prin urmare. Iată adevărata comuniune cu Spiritul Sfânt, Care vede altarul lui Dumnezeu în fiecare şi, aducându-ţi-l spre apreciere, te invită să Îl iubeşti pe Dumnezeu şi să Îi iubeşti creaţia. Poţi aprecia Fiimea doar ca tot unitar. Asta face parte din legea creaţiei şi guvernează, de aceea, toată gândirea.


“A Course in Miracles” 

Vindecarea ca recunoaştere a adevărului

1.  Adevărul nu poate fi decât recunoscut şi nu trebuie decât recunoscut. Inspiraţia ţine de Spiritul Sfânt şi certitudinea ţine de Dumnezeu, potrivit legilor Sale. Prin urmare, ambele provin din aceeaşi Sursă, deoarece inspiraţia vine de la Vocea pentru Dumnezeu şi certitudinea vine din legile lui Dumnezeu. Vindecarea nu vine direct de la Dumnezeu, Care Îşi cunoaşte creaţiile ca perfect întregi. Dar vindecarea ţine tot de Dumnezeu, pornind din Vocea Sa şi din legile Sale. Ea e rezultatul lor, într-o stare mentală care nu Îl cunoaşte. Fiind o stare necunoscută Lui, ea nu există, dar cei ce dorm sunt în necunoştinţă de cauză. Deoarece sunt în necunoştinţă de cauză, nu cunosc.

2.  Spiritul Sfânt trebuie să lucreze prin tine ca să te înveţe că El e în tine. Acesta e un pas intermediar spre cunoaşterea că eşti în Dumnezeu pentru că faci parte din El. Miracolele pe care le inspiră Spiritul Sfânt nu pot avea o ordine a dificultăţii, căci toate părţile creaţiei sunt de acelaşi ordin. Asta e Voia lui Dumnezeu şi a ta. O stabilesc legile lui Dumnezeu, iar Spiritul Sfânt ţi-o aminteşte. Când vindeci, îţi aminteşti legile lui Dumnezeu şi uiţi legile eului. Am spus mai înainte că uitarea e doar un mod de-a-ţi aminti mai bine. De aceea, când e percepută cum trebuie, nu e opusul reamintirii. Nepercepută cum trebuie, ea stârneşte percepţia unui conflict cu altceva, după cum face toată percepţia incorectă. Percepută cum trebuie, poate fi folosită ca o cale de ieşire din conflict, după cum poate fi toată percepţia corectă.

3.  Eul nu vrea să predea la toată lumea tot ce a învăţat, căci ar zădărnici ce urmăreşte. De aceea, el nu învaţă absolut deloc. Spiritul Sfânt te învaţă să foloseşti ce a făurit eul, ca să predai opusul celor „învăţate" de eu. Genul de învăţare e la fel de irelevant ca aptitudinea aplicată învăţării. Trebuie doar să faci efortul de-a învăţa, căci Spiritul Sfânt are un obiectiv unificat pentru acest efort. Dacă aplici diferite aptitudini suficient de îndelung unui singur obiectiv, aptitudinile înseşi devin unificate. Căci sunt canalizate într-o singură direcţie sau într-un singur fel. În cele din urmă, aşadar, toate contribuie la un singur rezultat şi, făcând-o, îşi scot în evidenţă asemănarea, nu diferenţele.

4.  Toate aptitudinile trebuie lăsate, aşadar, în seama Spiritului Sfânt, Care înţelege cum să le folosească cum trebuie. El le foloseşte numai pentru vindecare, ştiindu-te doar ca întreg. Vindecând, înveţi ce este întregimea şi, învăţând ce este întregimea, înveţi să îţi aduci aminte de Dumnezeu. L-ai uitat, dar Spiritul Sfânt înţelege că uitarea ta trebuie tradusă într-un mod de-a-ţi aminti.

5.  Obiectivul eului e la fel de unificat ca al Spiritului Sfânt şi, tocmai datorită acestui lucru, obiectivele lor nu pot fi reconciliate niciodată, în niciun fel şi în nicio măsură. Eul urmăreşte întotdeauna să dividă şi să separe. Spiritul Sfânt urmăreşte întotdeauna să unifice şi să vindece. Vindecând, eşti vindecat, pentru că Spiritul Sfânt nu vede o ordine a dificultăţii în vindecare. Vindecarea e modul de-a desface credinţa în diferenţe, fiind singurul mod de-a percepe Fiimea ca tot unitar. Această percepţie concordă, aşadar, cu legile lui Dumnezeu, chiar şi într-o stare mentală care nu concordă cu a Lui. Puterea percepţiei corecte e atât de mare, încât pune mintea de acord cu a Lui, căci este în slujba Vocii Lui, care este în voi toţi.

6.  Gândul că te poţi opune Voii lui Dumnezeu e o idee de-a dreptul delirantă. Eul crede că poate să o facă şi că îţi poate da propria lui „voie" în dar. Nu o vrei. Nu e un dar. Nu este absolut nimic. Dumnezeu ţi-a dat un dar pe care îl ai şi eşti, deopotrivă. Când nu îl foloseşti, uiţi că îl ai. Neaducându-ţi aminte de el, nu ştii ce eşti. Vindecarea, aşadar, e un mod de-a te apropia de cunoaştere gândind în concordanţă cu legile lui Dumnezeu şi recunoscându-le universalitatea. Fără această recunoaştere, ai făcut legile să fie lipsite de înţeles pentru tine. Dar legile nu sunt lipsite de înţeles, de vreme ce tot înţelesul e cuprins de ele şi în ele.

7.  Caută mai întâi Împărăţia Cerului, pentru că acolo operează cu adevărat legile lui
Dumnezeu, şi nu pot opera decât cu adevărat pentru că sunt legile adevărului. Dar caut-o numai pe aceasta, pentru că nu poţi găsi altceva. Nu există altceva. Dumnezeu e Totul întru toate într-un sens foarte literal. Toată fiinţa e în Cel Ce e toată Fiinţa. Tu eşti în El, aşadar, de vreme ce fiinţa ta e a Lui. Vindecarea e un mod de-a uita sentimentul de pericol pe care l-a stârnit în tine eul, nerecunoscându-i existenţa în fratele tău. Asta întăreşte Spiritul Sfânt din amândoi, căci este un refuz de-a adeveri frica. Iubirea are nevoie doar de această invitaţie. Ea vine de bunăvoie la toată Fiimea, fiind tocmai ce este Fiimea. Prin redeşteptarea ta la ea, nu faci decât să uiţi ce nu eşti. Asta îţi permite să îţi aminteşti ce eşti.

“A Course in Miracles”

Realitatea Împărăţiei

1.  Spiritul Sfânt predă o singură lecţie şi o aplică la toţi, în toate situaţiile. Fiind fără conflict, El măreşte la maximum toate eforturile şi toate rezultatele. Predându-ţi puterea Împărăţiei lui Dumnezeu, El te învaţă că toată puterea e a ta. Nu contează cum o aplici. E maximă întotdeauna. Faptul că eşti vigilent nu o face să fie a ta, dar îţi permite să o foloseşti în toate împrejurările şi în toate felurile. Când am spus „Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului", am vrut să se înţeleagă literalmente. Nu îi lipsesc nimănui în nicio situaţie. Pentru că sunt mereu cu tine, tu eşti calea, adevărul şi viaţa. Nu tu ai făcut această putere, după cum nu am făcut-o nici eu. A fost creată să fie împărtăşită şi, de aceea, nu poate fi percepută - cu înţeles - ca aparţinând unuia pe socoteala altuia. O asemenea percepţie ar lipsi-o de înţeles eliminând sau omiţând adevăratul şi unicul ei înţeles.

2.  Înţelesul lui Dumnezeu aşteaptă în Împărăţie, pentru că acolo l-a pus El. Nu aşteaptă în timp. Ci stă pur şi simplu în Împărăţie pentru că acolo îşi are locul, ca tine. Oare cum ai putea să te percepi absent din el tocmai tu, care eşti înţelesul lui Dumnezeu? Te poţi vedea desprins de înţelesul tău doar dacă te percepi a nu fi real. Iată de ce e dement eul: te învaţă că nu eşti ce eşti. Acesta e un lucru atât de contradictoriu, încât e clar un lucru imposibil. Şi este, de aceea, o lecţie pe care nu o poţi învăţa cu adevărat, aşa că nu o poţi preda cu adevărat. Şi totuşi, predai încontinuu. Prin urmare, precis predai altceva, chiar dacă eul nu ştie ce anume. Eul se află, atunci, într-o desfacere continuă şi îţi suspectează motivele. Mintea ta nu poate fi unificată într-o loialitate faţă de eu, pentru că mintea nu îi aparţine lui. Dar ce e „neleal" faţă de eu e credincios păcii. „Duşmanul" eului e, aşadar, prietenul tău.

3.  Am spus mai înainte că prietenul eului nu face parte din tine, pentru că eul se percepe într-o stare de război şi crede, de aceea, că are nevoie de aliaţi. Tu, care nu eşti într-o stare de război, trebuie să îţi cauţi fraţi şi să îi recunoşti ca fraţi pe toţi cei pe care îi vezi, căci numai cei egali sunt într-o stare de pace. Deoarece Fiii egali ai lui Dumnezeu au totul, ei nu se pot lua la întrecere. Dar, dacă îşi percep unul dintre fraţi altfel decât ca egalul lor perfect, le-a pătruns în minte ideea de întrecere. Nu îţi subaprecia nevoia de-a veghea împotriva acestei idei, pentru că toate conflictele tale vin din ea. Ea e credinţa că pot exista interese conflictuale şi, de aceea, că ai acceptat imposibilul ca adevărat. Oare nu e totuna cu a spune că te percepi a nu fi real?

4.  Să fii în Împărăţie înseamnă doar să îţi concentrezi toată atenţia asupra ei. Cât crezi că te poţi ocupa de neadevărat, accepţi conflictul ca opţiunea ta. Oare chiar e o opţiune? Pare a fi, dar aparenţa şi realitatea nu sunt nicidecum acelaşi lucru. Tu, care eşti Împărăţia, nu eşti preocupat de aparent. Realitatea e a ta pentru că tu eşti realitatea. Iată cum se reconciliază în final a avea şi a fi, nu în Împărăţie, ci în mintea ta. Altarul din ea e singura realitate. Altarul e perfect de clar în gândire, fiind o reflectare a Gândirii perfecte. Mintea ta corectă vede numai fraţi, căci vede doar în propria ei lumină.

5.  Dumnezeu ţi-a luminat El Însuşi mintea şi ţi-o ţine luminată de lumina Sa pentru că lumina Sa e chiar ce este mintea ta. Lucrul acesta e mai presus de orice îndoială şi, când îl pui sub semnul întrebării, ţi se răspunde. Iar Răspunsul desface îndoiala stabilind că a pune realitatea sub semnul îndoielii înseamnă a te îndoi fără noimă. Iată de ce Spiritul Sfânt nu pune sub semnul îndoielii niciodată. Singura Lui funcţie e să desfacă îndoielnicul şi să ducă astfel la certitudine. Cei siguri sunt întru totul calmi, pentru că nu se îndoiesc. Nu pun sub semnul îndoielii, pentru că nu le trec prin minte lucruri îndoielnice. Şi rămân astfel într-o seninătate deplină, căci asta şi împărtăşesc, ştiind ce sunt.

“A Course in Miracles”