Reflecţia sfinţeniei

1.  Ispăşirea nu face sfânt. Sfânt ai fost creat. Ea nu face decât să aducă nesfinţenia la sfinţenie; sau ce ai făcut din tine la ce eşti. Aducerea iluziei la adevăr, sau a eului la Dumnezeu, este singura funcţie a Spiritului Sfânt. Nu feri de Tatăl tău ce ai făcut din tine, căci ascunderea acestui lucru te-a costat cunoaşterea Lui şi a ta. Cunoaşterea este în siguranţă, dar - separat de ea - unde e siguranţa ta? Facerea timpului pentru a înlocui veşnicia a stat în decizia de-a nu fi cum eşti. Aşa că adevărul a fost făcut trecut şi prezentul a fost dedicat iluziei. Iar trecutul a fost schimbat şi el şi pus între acum şi ce-a fost dintotdeauna. Trecutul pe care ţi-l aminteşti nu a fost nicicând şi nu reprezintă decât negarea a ce a fost dintotdeauna.

2.  Aducerea eului la Dumnezeu nu e decât aducerea greşelii la adevăr, unde e corectată pentru că e opusul a ceea ce întâlneşte. E desfăcută pentru că contradicţia nu mai poate ţine. Oare cât poate să ţină contradicţia când i s-a dezvăluit cu claritate caracterul imposibil? Ce dispare în lumină nu e atacat. Ci dispare pur şi simplu, pentru că nu e adevărat. Diferite realităţi sunt lipsite de înţeles, căci realitatea trebuie să fie una. Nu se poate schimba cu timpul, dispoziţia sau întâmplarea. Caracterul ei neschimbător e cel ce o face reală. Asta nu poate fi desfăcut. Desfacerea e pentru irealitate. Iar această realitate îţi va fi de ajuns.

3.  Fiind pur şi simplu ce e, adevărul te eliberează de tot ce nu e adevăr. Ispăşirea este atât de blândă, încât nu trebuie decât să îi şopteşti, şi toată puterea ei îţi va sări în sprijin şi în ajutor. Nu eşti slab cu Dumnezeu alături. Dar, fără El, nu eşti nimic. Ispăşirea ţi-L oferă pe Dumnezeu. Darul pe care l-ai refuzat, El îl ţine în tine. Spiritul Sfânt ţi-l ţine acolo. Dumnezeu nu Şi-a părăsit altarul, deşi cei ce Îl venerează au pus pe altar alţi dumnezei. Templul continuă să fie sfânt, căci Prezenţa care sălăşluieşte în el e Sfinţenia.

4.  În templu, Sfinţenia aşteaptă liniştită revenirea celor ce o iubesc. Prezenţa ştie că vor reveni la puritate şi la graţie. Graţia lui Dumnezeu îi va face să intre cu blândeţe şi le va acoperi toată senzaţia durerii şi a pierderii cu nepieritoarea asigurare a Iubirii Tatălui lor. Acolo, frica de moarte va fi înlocuită cu bucuria vieţii. Căci Dumnezeu e viaţă, iar locul lor este în viaţă. Viaţa e la fel de sfântă ca Sfinţenia care a creat-o. Prezenţa Sfinţeniei trăieşte în tot ce este viu, căci Sfinţenia a creat viaţa şi nu părăseşte ce a creat să fie sfânt ca Ea.

5.  În lumea aceasta poţi deveni o oglindă imaculată în care Sfinţenia Creatorului tău se răsfrânge din tine la toţi din jurul tău. Poţi reflecta Cerul aicea. Dar să nu îţi întunece oglinda ce ţine în ea reflecţia lui Dumnezeu nicio reflecţie a chipurilor altor dumnezei. Pământul poate să reflecte Cerul sau iadul; Dumnezeu sau eul. Nu trebuie decât să laşi oglinda curată şi să ştergi toate chipurile întunecimii ascunse pe care le-ai desenat pe suprafaţa ei. Dumnezeu Se va răsfrânge El Însuşi pe suprafaţa ei. Numai reflecţia Lui clară poate fi percepută pe suprafaţa ei.

6.  Reflecţiile se văd în lumină. În întuneric ele sunt obscure, şi înţelesul lor pare să stea mai degrabă în interpretări labile decât în ele înseşi. Reflecţia lui Dumnezeu nu are nevoie de interpretare. Este clară. Şterge oglinda, şi nimeni nu va putea să nu înţeleagă mesajul care se răsfrânge din ceea ce oglinda le arată tuturor. E mesajul pe care Spiritul Sfânt îl prezintă oglinzii ce e în fiecare. Şi fiecare îl recunoaşte căci a fost învăţat că are nevoie de el, dar nu ştie unde să se uite ca să îl găsească. Lasă-l, aşadar, să îl vadă în tine şi să îl împărtăşească cu tine.

7.  Dacă ai putea să realizezi, şi o singură clipită, puterea de vindecare pe care o poate aduce lumii întregi reflecţia lui Dumnezeu, strălucind în tine, ai arde de nerăbdare să ştergi oglinda minţii tale să primeşti chipul sfinţeniei ce vindecă lumea. Chipul sfinţeniei ce străluceşte în mintea ta nu e obscur şi nu se va schimba. Înţelesul ei pentru cei ce o văd nu e obscur, căci toată lumea îl percepe ca fiind acelaşi. Toţi îşi aduc diferitele probleme la lumina ei vindecătoare, şi toate problemele lor găsesc acolo numai vindecare.

8.  Reacţia sfinţeniei la orice formă de greşeală e mereu aceeaşi. Nu există contradicţie în ce suscită ea. Singura ei reacţie e vindecarea, indiferent ce i se aduce. Cei ce au învăţat să ofere numai vindecare, datorită reflecţiei sfinţeniei din ei, sunt în sfârşit gata pentru Cer. Acolo, sfinţenia nu e o reflecţie, ci condiţia efectivă a ce nu le-a fost decât reflectat aici. Dumnezeu nu e un chip, iar creaţiile Lui - ca parte a Lui - Îl cuprind în adevăr. Ele nu numai că reflectă adevărul, dar şi sunt adevărul.

„A COURSE IN MIRACLES” 

Sfântul loc de întâlnire

1.  În întuneric ai făcut obscură slava pe care ţi-a dat-o Dumnezeu şi puterea cu care Şi-a înzestrat Fiul nevinovat. Toate acestea stau ascunse în fiecare loc întunecat, învăluit în vinovăţie şi în sumbra negare a inocenţei. În spatele întunecatelor uşi pe care le-ai închis nu e nimic, pentru că nimic nu poate face obscur darul lui Dumnezeu. Închiderea uşilor e ceea ce perturbă recunoaşterea puterii lui
Dumnezeu ce străluceşte în tine. Nu îţi alunga puterea din minte, ci lasă tot ce îţi ascunde slava să fie adus la judecata Spiritului Sfânt, unde să se şi desfacă. Pe cine vrea să mântuiască El întru slavă e mântuit întru ea. El I-a făgăduit Tatălui că prin El vei fi eliberat de micime întru slavă. Şi e cât se poate de credincios făgăduinţei făcute lui Dumnezeu, căci El împărtăşeşte cu Dumnezeu făgăduinţa care I s-a dat să o împărtăşească cu tine.

2.  El continuă să o împărtăşească, pentru tine. Şi va înlocui tot ce făgăduieşte altceva, mare sau mic, oricât de mult sau de puţin ar valora, cu singura făgăduinţă ce I s-a dat să o depună pe altarul Tatălui tău şi al Fiului Său. Fără Fiul Său, niciun altar nu Îi este închinat lui Dumnezeu. Şi toate lucrurile aduse aici care nu sunt la fel de demne de Amândoi vor fi înlocuite de daruri întru totul acceptabile Tatălui şi Fiului. Poţi oare să Îi oferi lui Dumnezeu vinovăţia? Nu poţi, atunci, să i-o oferi nici Fiului Său. Căci nu sunt separaţi, şi Darurile făcute Unuia I se oferă Celuilalt. Nu Îl cunoşti pe Dumnezeu pentru că nu ştii acest lucru. Şi totuşi, Îl cunoşti pe Dumnezeu şi ştii şi acest lucru. Toate acestea sunt în siguranţă în tine, unde străluceşte Spiritul Sfânt. El nu străluceşte în diviziune, ci în locul de întâlnire în care Dumnezeu, unit cu Fiul Său, îi vorbeşte Fiului Său prin El. Comunicarea între ce nu poate fi divizat nu poate înceta. Sfântul loc de întâlnire al Tatălui neseparat de Fiu e în Spiritul Sfânt şi în tine. Aici e de-a dreptul imposibilă perturbarea comunicării pe care Dumnezeu Însuşi o voieşte cu Fiul Său. Continuă şi neîntreruptă, iubirea se revarsă constant între Tată şi Fiu, după cum vor Amândoi. Şi aşa şi este.

3.  Nu îţi lăsa mintea să rătăcească pe culoare întunecate, departe de centrul luminii. Tu şi fratele tău puteţi alege să vă purtaţi pe drumuri greşite, dar puteţi fi reuniţi doar de Călăuza desemnată pentru voi. El vă va duce negreşit acolo unde Dumnezeu şi Fiul Său vă aşteaptă recunoaşterea. Ei sunt uniţi în a vă dărui unitatea, înaintea căreia toată separarea dispare. Uneşte-te cu ce eşti. Nu te poţi uni decât cu realitatea. Slava lui Dumnezeu şi a Fiului Său îţi aparţin cu adevărat. Ele nu au opus şi nu îţi poţi acorda nimic altceva.

4.  Nu există substitut pentru adevăr. Iar adevărul îţi va limpezi acest lucru când vei fi adus în locul în care trebuie să te întâlneşti cu adevărul. Iar acolo trebuie să fii condus, prin blânda înţelegere care nu te poate duce altundeva. Unde e Dumnezeu eşti şi tu. Acesta este adevărul. Nimic nu poate preschimba în necunoaştere cunoaşterea pe care ţi-a dat-o Dumnezeu. Tot ce a creat Dumnezeu îşi cunoaşte Creatorul. Căci aşa e înfăptuită creaţia de Creator şi de creaţiile Sale. În sfântul loc de întâlnire, Tatăl se contopeşte cu creaţiile Sale şi creaţiile Fiului Său se contopesc cu Ei. Există o singură legătură care îi uneşte pe toţi, ţinându-I în unitatea din care vine creaţia.

5.  Legătura cu care Se uneşte Tatăl cu cei cărora le dă puterea de-a crea nu poate fi desfiinţată niciodată. Cerul însuşi e unirea cu toată creaţia şi cu singurul ei Creator. Iar Cerul rămâne Voia lui Dumnezeu în ce te priveşte. Cu excepţia acestuia, nu pune alte daruri pe altarele tale, căci nimic nu poate coexista cu acesta. Aici, micile tale prinosuri se contopesc cu darul lui Dumnezeu, şi numai ce e demn de Tatăl va fi acceptat de către Fiu, căruia îi şi este hărăzit. Cui Dumnezeu Însuşi i Se dă, Dumnezeu îi este dat. Micile tale daruri vor dispărea pe altar, unde Şi l-a pus pe-al Său.

„A COURSE IN MIRACLES” 

Împărtăşirea percepţiei cu Spiritul Sfânt

Ţie să îţi fie toată cinstea, prin El; şi, prin El, lui Dumnezeu.

1.  Ce vrei? Lumina sau întunericul, cunoaşterea sau ignoranţa sunt ale tale, dar nu amândouă. Opuşii trebuie reuniţi, nu despărţiţi. Căci separarea lor e numai în mintea ta şi sunt reconciliaţi prin unire, ca tine. În unire, tot ce nu e real trebuie să dispară, căci adevărul e unire. Aşa cum întunericul dispare în lumină, tot aşa şi ignoranţa se stinge când apare cunoaşterea. Percepţia este mijlocul prin care ignoranţa e adusă la cunoaştere. Dar percepţia trebuie să fie lipsită de amăgire, căci devine altfel mesagerul ignoranţei, şi nu un ajutor în căutarea adevărului.

2.  Căutarea adevărului nu e decât onesta căutare a tot ce perturbă adevărul. Adevărul este. Nu poate fi nici pierdut, nici căutat, nici găsit. El este, indiferent unde eşti, fiind în tine. Pentru tine însă, el poate fi real sau fals, recunoscut sau nerecunoscut. Dacă îl ascunzi, îţi devine ireal pentru că l-ai ascuns şi te-ai înconjurat de frică. Sub fiecare piatră unghiulară a fricii pe care ţi-ai ridicat smintitul sistem de convingeri stă ascuns adevărul. Dar nu poţi să cunoşti acest lucru, căci - ascunzând adevărul în frică - nu vezi niciun motiv să crezi că, cu cât te uiţi mai mult la frică, cu atât o vezi mai puţin şi îţi devine mai clar ceea ce încearcă să ascundă.

3.  Nu e posibil să convingi necunoscătorii că sunt cunoscători. Din punctul lor de vedere, nu e adevărat. Dar e adevărat pentru că Dumnezeu cunoaşte acest lucru. E limpede că avem de-a face cu două puncte de vedere opuse privind ce sunt „necunoscătorii". Pentru Dumnezeu, necunoaşterea e imposibilă. Prin urmare, ea nu e un punct de vedere, ci o credinţă în ceva ce nu există. Necunoscătorii nu au decât această credinţă şi, prin ea, se înşeală în privinţa lor. S-au definit aşa cum nu au fost creaţi. Creaţia lor nu a fost un punct de vedere, ci o certitudine. Incertitudinea adusă la certitudine nu păstrează nicio condamnare a realităţii.

4.  Am scos în evidenţă, până acum, aducerea nedezirabilului la dezirabil; ce nu vrei la ce vrei. Îţi vei da seama că mântuirea trebuie să îţi parvină în acest fel, dacă stai să te gândeşti ce e disociaţia. Disociaţia e un proces de gândire distorsionat, cu ajutorul căruia se menţin concomitent două sisteme de convingeri care nu pot coexista. Dacă sunt reunite, devine imposibil să fie acceptate amândouă. Dar, dacă unul e ţinut în întuneric, ferit de celălalt, separarea lor pare să le ţină vii pe amândouă şi egale ca realitate. Unirea lor devine astfel sursa fricii, căci - dacă se întrunesc - unul dintre ele nu va putea să fie acceptat. Nu le poţi avea pe amândouă, căci se neagă reciproc. Separat, faptul acesta se pierde din vedere, căci fiecare în parte, într-un loc separat, poate fi crezut cu fermitate. Reuneşte-le, şi faptul deplinei lor incompatibilităţi îţi va fi evident numaidecât. Unul va dispărea, pentru că celălalt va fi văzut în acelaşi loc.

5.  Lumina nu poate intra în întuneric când o minte crede în întuneric şi nu vrea să se desprindă de el. Adevărul nu luptă cu ignoranţa şi iubirea nu atacă frica. Ce nu are nevoie de protecţie nu se apără. Apărarea e invenţia ta. Dumnezeu nu o cunoaşte. Spiritul Sfânt foloseşte mecanismele de apărare în folosul adevărului doar pentru că le-ai făcut împotriva acestuia. Felul în care le percepe El, potrivit scopului Său, le schimbă pur şi simplu într-o invitaţie adresată lucrului pe care l-ai atacat cu ele. Mijloacele de apărare, ca toate câte ai făurit, trebuie îndreptate cu blândeţe spre binele tău, traduse de Spiritul Sfânt din mijloace de autodistrugere în mijloace de conservare şi eliberare. Sarcina Lui e colosală, dar puterea lui Dumnezeu este cu El. De aceea, pentru El este atât de uşoară, încât s-a îndeplinit în clipa în care I s-a dat de îndeplinit pentru tine. Nu îţi amâna revenirea la pace întrebându-te cum poate El să realizeze ce I-a cerut Dumnezeu. Lasă asta pe seama Celui Care ştie. Nu ţi se cere să împlineşti sarcini colosale. Nu ţi se cere să faci decât puţinul pe care ţi-l sugerează El, având doar atât de puţină încredere în El cât e necesar să crezi că, dacă ţi-o cere El, o poţi face. Vei vedea cât de uşor se poate îndeplini tot ce îţi cere.

6.  Spiritul Sfânt îţi cere doar un lucru: să Îi aduci fiecare secret pe care l-ai zăvorât de El. Deschide-I fiecare uşă şi pofteşte-L să intre în întuneric şi să îl împrăştie cu lumina Lui. La cererea ta, El intră cu bucurie. Şi aduce lumină în întuneric, dacă Îi faci întunericul accesibil. Dar nu poate vedea ce Îi ascunzi. El vede pentru tine şi, dacă nu priveşti cu El, nu poate să vadă. Viziunea lui Cristos nu e numai pentru El, ci pentru El cu tine. Adu-I, aşadar, toate gândurile întunecate şi secrete, şi priveşte-le cu El. El deţine lumina, iar tu, întunericul. Ele nu pot coexista când Vă uitaţi Amândoi la ele. Judecata Lui trebuie să prevaleze, şi ţi-o va da când îţi vei uni percepţia cu a Lui.

7.  Vederea efectuată împreună cu El e modul în care înveţi să împărtăşeşti cu El interpretarea percepţiei ce duce la cunoaştere. Nu poţi să vezi singur. Împărtăşirea percepţiei cu Cel pe Care ţi L-a dat Dumnezeu te învaţă cum să recunoşti ce vezi. E recunoaşterea faptului că niciunul dintre lucrurile pe care le vezi nu are înţeles de unul singur. Vederea efectuată împreună cu El îţi va arăta că tot înţelesul, inclusiv al tău, nu e dobândit văzând dublu, ci fuzionând totul, cu blândeţe, într-un singur înţeles, într-un singur sentiment şi într-un singur scop. Dumnezeu are un singur scop pe care îl împărtăşeşte cu tine. Viziunea singulară pe care ţi-o oferă Spiritul Sfânt îţi va aduce în minte această unitate cu o claritate şi o strălucire atât de intense, încât nu vei putea dori, pentru nimic în lume, să nu accepţi ce vrea Dumnezeu să ai. Priveşte-ţi voia, acceptând-o ca a Sa, cu toată Iubirea Sa acceptată ca a ta. Ţie să îţi fie toată cinstea, prin El; şi, prin El, lui Dumnezeu.

“A Course in Miracles”

Lumina comunicării

1.  Călătoria pe care o întreprindem împreună este înlocuirea întunericului cu lumina, a ignoranţei cu înţelegerea. Nimic din ce înţelegi nu e înfricoşător. Numai în întuneric şi în ignoranţă percepi înspăimântătorul şi te fereşti de el, retrăgându-te în şi mai mult întuneric. Şi totuşi, numai ce e ascuns poate îngrozi, nu prin ce e, ci prin ascunzimea de care dă dovadă. Obscurul e înfricoşător pentru că nu îi înţelegi semnificaţia. Dacă ai înţelege-o, ar fi clară şi nu ai mai fi în întuneric. Nimic nu are o valoare ascunsă, căci lucrurile ascunse nu pot fi împărtăşite şi, de aceea, valoarea lor este necunoscută. Lucrurile ascunse sunt despărţite, dar valoarea stă întotdeauna într-o apreciere comună. Ce e tăinuit nu poate fi iubit şi, de aceea, trebuie să înspăimânte.

2.  Lumina liniştită în care sălăşluieşte în tine Spiritul Sfânt e pur şi simplu o deschidere perfectă, în care nimic nu se ascunde şi, de aceea, nimic nu înspăimântă. Atacul va ceda mereu în faţa iubirii dacă e adus la iubire, şi nu e ascuns de ea. Nu există întuneric pe care să nu îl împrăştie lumina iubirii, decât dacă e ascuns de binefacerea iubirii. Lucrul pe care îl fereşti de iubire nu îi poate împărtăşi puterea de vindecare, pentru că l-ai desprins de ea şi l-ai ţinut în întuneric. Santinelele întunericului îl păzesc cu atenţie; şi tu, care ai făcut din nimic aceşti paznici ai iluziei, te temi acum de ei.

3.  Vrei să continui să acorzi putere imaginară acestor idei ciudate de siguranţă? Ele nu sunt nici sigure, nici nesigure. Nu protejează, nici nu atacă. Nu fac absolut nimic, nefiind absolut nimic. Ele fiind păzitoarele întunericului şi ale ignoranţei, va trebui să apelezi la ele numai pentru frică, pentru că tot ce ţin în obscuritate este înfricoşător. Desprinde-te însă de ele, şi ce a fost înfricoşător nu va mai fi. Fără protecţia obscurităţii, rămâne numai lumina iubirii, căci numai ea are înţeles şi poate trăi în lumină. În rest, totul trebuie să dispară.

4.  Moartea cedează vieţii pur şi simplu pentru că distrugerea nu e adevărată. Lumina nevinovăţiei spulberă vinovăţia pentru că, atunci când sunt aduse laolaltă, adevărul uneia trebuie să facă deosebit de clară falsitatea opusului său. Nu ţine vinovăţia şi nevinovăţia despărţite una de cealaltă, căci credinţa că le poţi avea pe amândouă e lipsită de înţeles. Ţinându-le despărţite, nu ai făcut decât să le confunzi una cu cealaltă şi să le pierzi înţelesul. Şi, de aceea, nu îţi dai seama că numai una are înţeles. Cealaltă e un nonsens.

5.  Ai considerat separarea un mijloc de sistare a comunicării cu Tatăl tău. Spiritul Sfânt o reinterpretează ca mijloc de restabilire a lucrului pe care nu ai reuşit să îl sistezi, dar ai reuşit să îl pui în obscuritate. Toate lucrurile făcute de tine îi sunt de folos Lui, în vederea scopului Său preasfânt. El ştie că nu eşti separat de Dumnezeu, dar percepe în mintea ta multe care te fac să crezi că eşti separat. Te toate acestea - şi nimic altceva - vrea să le separe de tine. Vrea să te înveţe cum să foloseşti în avantajul tău puterea de decizie, pe care ai făcut-o în locul puterii de creaţie. Tu, care ai făcut-o pentru a te răstigni, trebuie să înveţi de la El cum să o aplici sfintei cauze a refacerii.

6.  Tu, care vorbeşti în simboluri obscure şi ocolite, nu înţelegi limba pe care ai făcut-o. Nu are înţeles, căci scopul ei nu e comunicarea, ci subminarea ei. Dacă scopul limbii e comunicarea, cum poate limba aceasta să însemne ceva? Dar, până şi acest efort ciudat şi anormal de-a comunica necomunicând conţine destulă iubire să o facă semnificativă dacă Interpretul ei nu e cel ce a făcut-o. Tu, care ai făcut-o, nu exprimi decât conflict, de care Spiritul Sfânt vrea să te elibereze. Lasă pe seama Lui ce vrei să comunici. El îţi va interpreta totul cu desăvârşită claritate, căci ştie cu Cine eşti într-o desăvârşită comunicare.

7.  Nu ştii ce spui şi, de aceea, nu ştii ce ţi se spune. Dar Interpretul tău percepe înţelesul în limba ta străină. El nu va încerca să comunice ce nu are înţeles. Dar va desprinde tot ce are înţeles, îndepărtând restul şi oferind adevărata ta comunicare celor ce vor să comunice la fel de adevărat cu tine. Tu vorbeşti două limbi deodată, iar asta trebuie să ducă la neinteligibilitate. Dar, dacă una nu înseamnă nimic şi cealaltă înseamnă totul, numai aceea e posibilă în scopul comunicării. Cealaltă nu face decât să o perturbe.

8.  Funcţia Spiritului Sfânt e întru totul comunicarea. El trebuie, de aceea, să înlăture orice perturbă comunicarea pentru a o reface. De aceea, să nu Îi ascunzi nicio sursă de perturbare, căci El nu îţi va ataca santinelele. Adu-le însă la El şi lasă-I blândeţea să te înveţe că, în lumină, nu sunt înfricoşătoare şi că nu pot servi la paza uşilor întunecate în spatele cărora se ascunde, cu grijă, absolut nimic. Trebuie să deschidem toate uşile şi să lăsăm lumina să se reverse înăuntru. Nu există camere ascunse în templul lui Dumnezeu. Porţile lui sunt larg deschise să Îi întâmpine Fiul. Nimeni nu poate să nu vină unde l-a chemat Dumnezeu, dacă nu îşi închide singur uşa la întâmpinarea Tatălui său.

“A Course in Miracles”

Cercul Ispăşirii

1.  Singura parte a minţii tale care are realitate e partea care continuă să te lege de Dumnezeu. Vrei să se transforme toată într-un radios mesaj al Iubirii lui Dumnezeu, pe care să îl împărtăşeşti cu toţi singuraticii care L-au negat? Dumnezeu face posibil acest lucru. Vrei să Îi negi dorul de-a fi cunoscut? Ti-e dor de El, după cum I-e dor şi Lui de tine. Dorul acesta e de-a pururi neschimbător. Acceptă atunci imuabilul. Lasă în urmă lumea morţii şi întoarce-te liniştit în Cer. Nu e nimic de valoare aici şi totul e de valoare acolo. Ascultă Spiritul Sfânt şi, prin El, pe Dumnezeu. El îţi vorbeşte despre tine ţie. Nu există nicio vină în tine, căci Dumnezeu e binecuvântat în Fiul Său, după cum Fiul e binecuvântat în El.

2.  Fiecare are un rol special în Ispăşire, dar mesajul transmis fiecăruia e întotdeauna acelaşi: Fiul lui Dumnezeu e nevinovat. Fiecare predă mesajul diferit şi îl învaţă diferit. Dar, până nu îl predă şi nu îl învaţă, va suferi durerea vagii conştienţe că adevărata lui funcţie rămâne neîndeplinită în el. Povara vinovăţiei este grea, dar Dumnezeu nu te vrea legat de ea. Planul dumnezeiesc pentru trezirea ta e tot atât de perfect pe cât e al tău de failibil. Nu ştii ce faci, dar Cel Ce ştie e cu tine. Blândeţea Lui este a ta, şi toată iubirea pe care o împărtăşeşti cu Dumnezeu El ţi-o ţine în păstrare. Nu vrea să te înveţe decât cum să fii fericit.

3.  Fiu binecuvântat al unui Tată pe deplin binecuvântător, bucuria a fost creată pentru tine. Cine îl poate condamna pe cel binecuvântat de Dumnezeu? În Mintea lui Dumnezeu nu există nimic care să nu Îi împărtăşească inocenţa sclipitoare. Creaţia este extensia firească a desăvârşitei purităţi. Singura chemare pe care o ai aici e să te dedici, cu disponibilitate activă, negării vinovăţiei în toate formele ei. A acuza înseamnă a nu înţelege. Studenţii fericiţi ai Ispăşirii devin profesorii inocenţei, care e dreptul
tuturor celor creaţi de Dumnezeu. Nu le refuza cele cuvenite, căci nu îi vei opri de la ele numai pe ei.

4.  Moştenirea Împărăţiei e dreptul Fiului lui Dumnezeu, care i s-a dat în momentul creaţiei sale. Nu încerca să i-o furi, căci vei cere vinovăţie şi o vei resimţi. Fereşte-i puritatea de fiecare gând ce vrea să i-o fure şi să o ţină departe de privirea lui. Adu inocenţa la lumină, ca răspuns la chemarea Ispăşirii. Nu lăsa puritatea să rămână ascunsă niciodată, ci las-o să împrăştie vălurile grele de vinovăţie în care Fiul lui Dumnezeu s-a ascuns de propria-i privire.

5.  Aici suntem uniţi cu toţii în Ispăşire; nimic altceva nu ne poate uni în lumea aceasta. Aşa se va stinge lumea separării şi se va reda deplina comunicare dintre Tată şi Fiu. Miracolul recunoaşte nevinovăţia, care precis a fost negată din moment ce a produs nevoia vindecării. Nu te opri de la această recunoaştere bucuroasă, căci în ea stă speranţa fericirii şi a eliberării de orice fel de suferinţă. Există oare cineva care nu doreşte să scape de durere? Poate că nu a învăţat deocamdată cum să schimbe vinovăţia cu inocenţa, nici cum să realizeze că numai prin acest schimb îşi poate însuşi eliberarea de durere. Dar cei ce nu au reuşit să înveţe trebuie învăţaţi, nu atacaţi. A-i ataca pe cei ce au nevoie să fie învăţaţi înseamnă a nu reuşi să înveţi de la ei.

6.  Profesorii inocenţei, fiecare în felul lui, s-au reunit, preluându-şi rolul în programa unificată a Ispăşirii. Nu există unitate a obiectivelor predării în afară de aceasta. Nu există conflict în această programă, care are o singură ţintă, indiferent cum e predată. Fiecare efort depus în numele ei e oferit în scopul exclusiv al eliberării de vinovăţie, spre slava eternă a lui Dumnezeu şi a creaţiei Sale. Şi fiecare lecţie ce trimite la asta trimite direct la Cer şi la pacea lui Dumnezeu. Nu există durere, nici încercare, nici frică pe care să nu le poată înfrânge predarea acestei lecţii. Puterea lui Dumnezeu Însuşi sprijină predarea acestei lecţii şi îi garantează rezultatele nelimitate.

7.  Uneşte-ţi propriile eforturi la puterea ce nu poate da greş şi duce neîndoios la pace. Nimeni nu poate rămâne neatins de o lecţie ca asta. Nu te vei vedea mai presus de puterea lui Dumnezeu dacă predai doar asta. Nu vei fi scutit de efectele acestei lecţii preasfinte, care nu urmăreşte decât să redea ce e dreptul creaţiei lui Dumnezeu. De la toţi cărora le acorzi eliberarea de vinovăţie îţi vei învăţa, inevitabil, inocenţa. Cercul Ispăşirii nu are sfârşit. Şi vei primi tot mai multă încredere din includerea ta sigură în cerc, cu toţi cei pe care îi aduci să stea în siguranţa şi în pacea lui desăvârşită.

8.  Pace, aşadar, tuturor celor ce devin profesori ai păcii. Căci pacea e recunoaşterea purităţii desăvârşite, din care nimeni nu e exclus. În acest cerc sfânt sunt toţi cei creaţi de Dumnezeu ca Fiu al Său. Bucuria e atributul lui unificator, nimeni nefiind lăsat pe dinafară, să îndure vinovăţia de unul singur. Puterea lui Dumnezeu îi trage pe toţi în îmbrăţişarea sigură a iubirii şi a unirii sale. Stai liniştit în acest cerc şi atrage toate minţile torturate să ţi se alăture în siguranţa păcii şi a sfinţeniei sale. Rămâi cu mine în el, ca profesor de Ispăşire, nu de vinovăţie.

9.  Binecuvântat eşti tu, care predai cu mine. Puterea noastră nu vine de la noi, ci de la Tatăl nostru. În nevinovăţie Îl cunoaştem, după cum ne cunoaşte şi El nevinovaţi. Eu stau în acest cerc, chemându-te la pace. Predă pace cu mine şi stai cu mine pe pământ sfânt. Aminteşte-ţi pentru toţi puterea pe care le-a dat-o Tatăl vostru. Nu crede că nu poţi preda desăvârşita Lui pace. Nu sta pe dinafară, ci mi te alătură în cerc. Nu rata singurul scop la care te cheamă ce predau. Redă-I lui Dumnezeu Fiul aşa cum l-a creat, învăţându-l inocenţa lui.

10.  Răstignirea nu a avut niciun rol în Ispăşire. Numai învierea a devenit rolul meu în ea. Acesta e simbolul eliberării de vinovăţie prin nevinovăţie. Pe cel pe care îl percepi vinovat îl vei răstigni. Dar celui pe care îl vezi nevinovat îi vei da nevinovăţie. Răstignirea e întotdeauna ţelul eului. El îi vede vinovaţi pe toţi şi, condamnându-i, vrea să ucidă. Spiritul Sfânt vede numai nevinovăţie şi, cu blândeţea Lui, vrea să elibereze de toată frica şi să restabilească domnia iubirii. Puterea iubirii stă în blândeţea Lui, care e dumnezeiască şi, de aceea, nu poate nici să răstignească, nici să fie răstignită. Templul pe care îl refaci devine altarul tău, căci s-a reconstruit prin tine. Şi tot ce Îi dai lui Dumnezeu e al tău. Aşa creează El şi tot aşa trebuie să refaci şi tu.

11.  Pe toţi pe care îi vezi fie îi pui în cercul sfânt al Ispăşirii, fie îi laşi pe dinafară, judecându-i buni de răstignit sau de izbăvit. Dacă îi aduci în cercul purităţii, vei rămâne cu ei acolo. Dacă îi laşi pe dinafară, li te vei alătura acolo. Nu judeca decât în liniştea care nu vine de la tine. Refuză să accepţi că cineva este lipsit de binecuvântarea Ispăşirii şi adu-l în ea prin binecuvântarea ta. Sfinţenia trebuie împărtăşită, căci în ea stă tot ce o face sfântă. Vino bucuros în cercul sfânt şi priveşte-i în pace pe toţi cei ce se cred pe dinafară. Nu alunga pe nimeni, căci aici este ce caută cu toţii, laolaltă cu tine. Vino, hai să ne alăturăm lor în locul sfânt al păcii care e pentru noi toţi, uniţi cu toţii în Cauza păcii.

“A Course in Miracles”

Primul în veşnicie e Dumnezeu Tatăl, Care e Primul şi Unul, totodată

1.  Când accepţi nevinovăţia unui frate, vei vedea Ispăşirea în el. Căci, proclamând-o în el, ţi-o însuşeşti şi vei vedea ce ai căutat. Nu vei vedea în fratele tău simbolul strălucitor al nevinovăţiei sale cât timp continui să crezi că nu este în el. Nevinovăţia lui e Ispăşirea ta. Acordă-i-o, şi vei vedea adevărul lucrului pe care l-ai recunoscut. Dar, pentru a fi primit, adevărul trebuie în primul rând să fie oferit, chiar aşa cum Dumnezeu l-a dat în primul rând Fiului Său. Primul nu înseamnă nimic în timp, dar Primul în veşnicie e Dumnezeu Tatăl, Care e Primul şi Unul, totodată. Dincolo de Primul nu mai e niciunul, căci nu există o ordine, nici al doilea sau al treilea, şi nimic în afară de Primul.

2.  Tu, care ţii de Prima Cauză, creat de El după asemănarea Lui şi parte a Lui, eşti mai mult decât nevinovat. Starea de nevinovăţie e singura condiţie în care ce nu este a fost înlăturat din mintea dezordonată care a crezut că este. Iată starea - singura - pe care trebuie să o atingi, cu Dumnezeu alături. Căci, până nu o atingi, vei continua să crezi că eşti separat de El. Poate că Îi poţi simţi Prezenţa alături, dar nu poţi să cunoşti că eşti una cu EL. Asta nu e ceva ce poate fi predat. Învăţarea se aplică numai condiţiei în care asta vine de la sine.

3.  Când vei lăsa să îţi fie desfăcut tot ce te-a făcut să nu vezi adevărul în preasfânta-ţi minte, şi vei sta astfel în toată graţia înaintea Tatălui tău, El ţi Se va da după cum a făcut întotdeauna. Să Se dea e tot ce cunoaşte, şi toată cunoaşterea deci. Căci ce nu cunoaşte El nu poate fi şi, de aceea, nu poate fi dat. Nu cere să fii iertat, căci asta s-a realizat deja. Cere, mai degrabă, să înveţi cum să ierţi şi să redai ce-a fost dintotdeauna neiertătoarei tale minţi. Ispăşirea devine reală şi vizibilă pentru cei ce o folosesc. Pe pământ, asta e singura funcţie pe care o ai, şi trebuie să înveţi că este tot ce vrei să înveţi. Te vei simţi vinovat până nu o înveţi. Căci, în final, indiferent ce formă ia, vinovăţia ta apare din neîndeplinirea funcţiei pe care o ai în Mintea lui Dumnezeu cu toţi ai tăi. Poţi oare să scapi de vinovăţia aceasta neîndeplinind funcţia pe care o ai aici?

4.  Nu e nevoie să înţelegi creaţia ca să faci ce este de făcut înainte ca cunoaşterea aceea să capete înţeles pentru tine. Dumnezeu nu dărâmă bariere, şi nici nu este cel ce le-a făcut. Când te desprinzi de ele, barierele dispar. Dumnezeu nu va rata, şi nici nu a ratat vreodată, în vreo privinţă. Decide că Dumnezeu are, dar tu nu ai dreptate în privinţa ta. El te-a creat din El, dar tot în El. Ştie ce eşti. Tine minte că nu există un al doilea în raport cu El. De aceea, nu poate să existe cineva fără Sfinţenia Lui, nici cineva nedemn de desăvârşita Lui Iubire. Nu rata funcţia pe care o ai să iubeşti într-un loc lipsit de iubire, făcut din întuneric şi amăgire, căci aşa se desfac întunericul şi amăgirea. Nu te rata nici pe tine, ci oferă-Vă în schimb - lui Dumnezeu şi ţie - neprihănitul Lui Fiu. Ca răspuns la acest mic dar de apreciere faţă de Iubirea Lui, Dumnezeu ţi-l va da, în schimbul darului tău, pe al Lui.

5.  Înainte de-a lua orice decizii de unul singur, aminteşte-ţi că ai decis în defavoarea funcţiei pe care o ai în Cer şi gândeşte-te apoi atent dacă vrei să iei aici decizii. Funcţia pe care o ai aici e doar aceea de-a decide să nu decizi ce vrei, ca recunoaştere că nu ştii. Şi atunci, cum poţi decide ce să faci? Lasă toate deciziile în seama Celui Ce vorbeşte pentru Dumnezeu şi pentru funcţia ta, cum o cunoaşte El. Aşa te va învăţa să înlături povara îngrozitoare pe care ai luat-o asupra ta neiubindu-l pe Fiul lui Dumnezeu şi încercând să îl înveţi vinovăţie în loc de iubire. Renunţă la această încercare frenetică şi smintită ce te trişează de bucuria de-a trăi cu Dumnezeul şi Tatăl tău, şi de-a te trezi bucuros la Iubirea şi Sfinţenia Sa, care se contopesc să alcătuiască adevărul din tine, făcându-te una cu El.

6.  Când vei învăţa cum să decizi cu Dumnezeu, toate deciziile vor deveni uşoare şi fireşti ca răsuflarea. Nu vei depune niciun efort şi vei fi îndrumat atât de uşor de parcă ai fi purtat pe o cărare liniştită vara. Numai propria ta voinţă pare să facă procesul de decizie dificil. Spiritul Sfânt nu va întârzia să îţi răspundă de fiecare dată când Îl întrebi ce să faci. El ştie. Şi îţi va spune şi ţie, iar apoi o va face pentru tine. Tu, care eşti obosit, vei vedea că în asta e ceva mai odihnitor decât somnul. Căci vinovăţia poţi să o duci cu tine în somn, dar nu şi în asta.

7.  Nu Îl poţi cunoaşte pe Dumnezeu, a Cărui Voie e să Îl cunoşti, decât dacă eşti nevinovat. De aceea, precis eşti nevinovat. Dar, dacă nu accepţi condiţiile necesare pentru a-L cunoaşte, L-ai negat şi nu Îl recunoşti, deşi e peste tot în jurul tău. El nu poate fi cunoscut fără Fiul Lui, a cărui nevinovăţie e condiţia pentru a-L cunoaşte. A accepta că Fiul Lui e vinovat e o negare a Tatălui atât de totală, încât cunoaşterea devine imposibil de recunoscut chiar în mintea în care a pus-o Dumnezeu. De-ai asculta numai, şi de-ai învăţa cât de imposibil este acest lucru! Nu Îi conferi atribute pe care le înţelegi. Nu L-ai făcut tu, şi tot ce înţelegi nu ţine nicidecum de El.

8.  Sarcina ta nu e să faci realitatea. Ea este fără să o faci tu, dar nu şi fără tine. Tu, care ai încercat să te lepezi de ea şi L-ai preţuit atât de puţin pe Dumnezeu, ascultă-mă vorbind pentru El şi pentru tine. Nu poţi să înţelegi ce mult te iubeşte Tatăl tău, căci nu ai nicio paralelă în experienţa lumii care să te ajute să înţelegi acest lucru. Nu există, pe pământ, nimic cu care să îl poţi compara, şi nu i se aseamănă, nici câtuşi de puţin, nimic din ce ai simţit vreodată separat de El. Tu nu poţi nici măcar să dai o binecuvântare cu perfectă blândeţe. Cum să Îl cunoşti pe Cel Ce dă veşnic şi nu ştie decât să dea?

9.  Copiii Cerului trăiesc în lumina binecuvântării Tatălui lor, pentru că se ştiu nepăcătoşi. Ispăşirea s-a stabilit ca mijloc de-a reda nevinovăţia în minţi care au negat-o, negându-şi astfel Cerul. Ispăşirea te învaţă adevărata condiţie a Fiului lui Dumnezeu. Nu te învaţă ce eşti sau ce e Tatăl tău. Spiritul Sfânt, Care ţine minte aceste lucruri pentru tine, te învaţă doar cum să înlături blocajele dintre tine şi ce cunoşti. Memoria Lui este a ta. Dacă îţi aminteşti ce ai făurit, nu îţi aduci aminte de nimic. Amintirea realităţii e în El şi, de aceea, în tine.

10.  Nevinovatul şi vinovatul nu sunt în stare să se înţeleagă reciproc. Fiecare îl percepe pe celălalt asemănător sie însuşi, făcându-i pe amândoi incapabili să comunice, pentru că fiecare îl vede pe celălalt diferit de felul în care se vede pe el. Dumnezeu Îi poate comunica numai Spiritului Sfânt din mintea ta, pentru că numai El împărtăşeşte cunoaşterea a ceea ce eşti cu Dumnezeu. Şi numai Spiritul Sfânt Îi poate răspunde lui Dumnezeu pentru tine, căci numai El cunoaşte ce este Dumnezeu. Celelalte lucruri pe care le-ai pus în mintea ta nu pot să existe, căci ce nu e în continuă comunicare cu Mintea lui Dumnezeu nu a existat nicicând. Comunicarea cu Dumnezeu e viaţă. Şi nimic, fără ea, nu există.

Funcţia pe care o ai în cadrul Ispăşirii -    “A Course in Miracles”