Legea Împărăţiei

1. Vindecarea e singurul mod de gândire din lumea aceasta asemănător Gândirii lui Dumnezeu, şi - datorită elementelor pe care le au în comun - se poate transfera uşor în aceasta. Când un frate se percepe bolnav, se percepe neîntreg şi deci lipsit. Dacă îl vezi şi tu aşa, îl vezi ca şi cum ar fi absent din Împărăţie sau separat de ea, făcându-vă obscură Împărăţia însăşi la amândoi. Boala şi separarea nu ţin de Dumnezeu, dar Împărăţia ţine. Dacă faci Împărăţia obscură, percepi ce nu ţine de Dumnezeu.

2. A vindeca, atunci, înseamnă a corecta percepţia în fratele tău şi în tine împărtăşind cu el Spiritul Sfânt. Aşa sunteţi puşi amândoi în Împărăţie, a cărei întregime se reface astfel în mintea ta. Asta reflectă creaţia, pentru că unifică sporind şi întregeşte extinzând. Ce proiectezi sau extinzi are realitate pentru tine. Asta e o lege imuabilă a minţii atât în lumea aceasta, cât şi în Împărăţie. Conţinutul însă diferă în lumea aceasta, căci gândurile pe care le guvernează sunt foarte diferite de Gândurile din Împărăţie. Pentru a întreţine ordinea, legile trebuie adaptate la împrejurări. Trăsătura distinctivă a legilor minţii, după cum operează în lumea aceasta, este aceea că, respectându-le - şi te asigur că trebuie să le respecţi -, poţi ajunge la rezultate diametral opuse. Căci legile au fost adaptate la împrejurările acestei lumi, în care rezultate diametral opuse par posibile din cauză că reacţionezi la două voci contradictorii.

3. În afara Împărăţiei, legea care domneşte înăuntru e adaptată pentru a deveni „Ce proiectezi, crezi". Asta e forma ei didactică, pentru că - în afara Împărăţiei - învăţarea e esenţială. Această formă înseamnă că vei învăţa ce eşti din ce ai proiectat asupra altora şi, prin urmare, din ce crezi că sunt ei. În Împărăţie nu există predare sau învăţare, pentru că nu există convingeri. Există numai certitudine. Dumnezeu şi Fiii Săi, în certitudinea fiinţei, ştiu că ce extinzi eşti. Această formă a legii nu e deloc adaptată, aceasta fiind legea creaţiei. Dumnezeu Însuşi a creat legea creând prin ea. Iar Fiii Săi, care creează ca El, o urmează bucuros, ştiind că de ea depinde sporul Împărăţiei, după cum a depins şi propria lor creaţie.

4. Pentru a fi utile, legile trebuie comunicate. În fond, ele trebuie traduse pentru cei ce vorbesc limbi diferite. Cu toate acestea, un bun traducător nu schimbă niciodată înţelesul, deşi trebuie să modifice forma celor traduse. De fapt, tot ce urmăreşte e să schimbe forma în aşa fel încât să păstreze înţelesul originar. Spiritul Sfânt este Traducătorul legilor lui Dumnezeu pentru cei ce nu le înţeleg. Tu nu ai putea să o faci, pentru că o minte aflată în conflict nu poate rămâne fidelă unui singur înţeles şi îl va schimba ca să păstreze forma.

5. Spiritul Sfânt urmăreşte exact opusul când traduce. El traduce doar ca să păstreze înţelesul originar în toate privinţele şi în toate limbile. De aceea, El Se opune ideii că diferenţele de formă ar fi semnificative, subliniind mereu că aceste diferenţe nu contează. Înţelesul mesajului Său este mereu acelaşi: doar înţelesul contează. Legea dumnezeiască a creaţiei nu implică folosirea adevărului pentru a-i convinge pe Fiii Lui de adevăr. La baza extinderii adevărului, care este legea Împărăţiei, stă doar cunoaşterea a ce este adevărul. Asta e moştenirea ta şi nu necesită învăţare, dar - când te-ai dezmoştenit - ai fost nevoit să înveţi.

6. Nimeni nu se îndoieşte de legătura dintre învăţare şi memorie. Învăţarea e imposibilă fără memorie căci trebuie să fie consecventă pentru a se putea rememora. De aceea, ce predă Spiritul Sfânt e o lecţie de rememorare, sau reamintire. Am spus mai înainte că El predă reamintirea şi uitarea, dar uitarea e numai pentru a face consecventă reamintirea. Uiţi ca să îţi aminteşti mai bine. Nu îi vei înţelege traducerile cât asculţi două moduri de-a le interpreta. De aceea, trebuie să uiţi sau să renunţi la unul ca să îl înţelegi pe celălalt. Numai aşa poţi învăţa consecvenţa, ca să poţi fi consecvent în final.

7. Oare ce poate să însemne desăvârşita consecvenţă a Împărăţiei pentru cei ce sunt confuzi? Confuzia - e limpede - perturbă înţelesul, nepermiţând studentului să îl aprecieze. Nu există confuzie în Împărăţie, pentru că există doar un singur înţeles. Acest înţeles vine de la Dumnezeu şi este Dumnezeu. Fiind totodată şi tu, e împărtăşit şi extins de tine după cum a făcut şi Creatorul tău. Nu are nevoie de traducere pentru că e înţeles perfect, dar are nevoie de extindere pentru că înseamnă extindere. Comunicarea e cât se poate de directă şi de unită. E întru totul liberă, pentru că nu se
infiltrează nimic discordant. Iată de ce e Împărăţia lui Dumnezeu. Îi aparţine Lui şi este, aşadar, ca El. Asta e realitatea ei şi nimic nu poate atenta la ea.

“A Course in Miracles” 

Darurile Împărăţiei

1.  Puterea creatoare a lui Dumnezeu şi a creaţiilor Sale e nelimitată, dar nu sunt într-o relaţie de reciprocitate. Tu comunici pe deplin cu Dumnezeu, ca El cu tine. E un proces continuu la care participi şi, participând la el, eşti inspirat să creezi ca Dumnezeu. În creaţie însă nu eşti într-o relaţie de reciprocitate cu Dumnezeu, pentru că El te-a creat pe tine, dar tu nu L-ai creat pe El. Ţi-am spus deja că numai acest aspect deosebeşte puterea ta creatoare de a Lui. Există o paralelă chiar şi în această lume. Părinţii dau naştere copiilor, dar copiii nu dau naştere părinţilor. Ei dau însă naştere copiilor lor, dând naştere, aşadar, ca părinţii lor.

2.  Dacă L-ai crea pe Dumnezeu şi El te-ar crea pe tine, Împărăţia nu ar putea spori prin propria ei gândire creatoare. Creaţia ar fi limitată deci şi nu ai fi cocreator cu Dumnezeu. Aşa cum Gândirea creatoare a lui Dumnezeu merge de la El la tine, tot aşa şi gândirea ta creatoare trebuie să meargă de la tine la creaţiile tale. Numai aşa se poate extinde în afară toată puterea creatoare. Realizările lui Dumnezeu nu sunt ale tale, dar ale tale sunt ca ale Lui. El a creat Fiimea, iar tu o sporeşti.
Ai puterea să contribui la sporul Împărăţiei, însă nu la al Creatorului Împărăţiei. Îţi revendici această putere când devii vigilent numai pentru Dumnezeu şi Împărăţia Sa. Acceptând această putere ca a ta, ai învăţat să îţi aminteşti ce eşti.

3.  Locul creaţiilor tale e în tine, aşa cum locul tău e în Dumnezeu. Eşti parte din Dumnezeu, aşa cum fiii tăi sunt parte din Fiii Săi. A crea e a iubi. Iubirea se extinde în afară pur şi simplu pentru că nu poate fi îngrădită. Fiind nelimitată, nu se opreşte. Ea creează veşnic, dar nu în timp. Creaţiile lui Dumnezeu au existat mereu, pentru că El a existat mereu. Creaţiile tale au existat mereu, pentru că poţi crea doar cum creează Dumnezeu. A ta e veşnicia, pentru că El te-a creat veşnic.

4.  Eul, pe de altă parte, cere mereu drepturi reciproce, pentru că e plin de rivalitate, şi nu de iubire. Vrea mereu să se târguiască, dar nu poate înţelege că a fi ca altul înseamnă că nu e posibilă nicio târguială. Ca să obţii, trebuie să dai, nu să te târguieşti. A te târgui înseamnă a-ţi limita darul, iar asta nu e Voia lui Dumnezeu. A voi cu Dumnezeu înseamnă a crea ca El. Dumnezeu nu Îşi limitează darurile în niciun fel. Voi sunteţi darurile Lui, aşa că darurile voastre trebuie să fie ca ale Lui. Darurile pe care le faci Împărăţiei trebuie să fie ca darurile pe care ţi le face El.

5.  Eu am dat numai iubire Împărăţiei pentru că am crezut că asta sunt. Ce crezi că eşti determină ce dăruieşti şi, dacă Dumnezeu te-a creat extinzându-Se şi devenind tu, te poţi extinde doar cum a făcut-o El. Numai bucuria sporeşte veşnic, de vreme ce bucuria şi veşnicia sunt inseparabile. Dumnezeu Se extinde în afară, dincolo de limite şi dincolo de timp, iar tu - care eşti cocreator cu El - Îi extinzi Împărăţia veşnic şi dincolo de orice limită. Veşnicia e însemnul de neşters al creaţiei. Cei veşnici sunt veşnic cuprinşi de pace şi de bucurie.

6.  Să gândeşti ca Dumnezeu înseamnă să Îi împărtăşeşti certitudinea în legătură cu ce eşti, iar să creezi ca El înseamnă să împărtăşeşti Iubirea desăvârşită pe care o împărtăşeşte cu tine. Iată la ce te conduce Spiritul Sfânt, să îţi poată fi deplină bucuria că Împărăţia lui Dumnezeu e întreagă. Am spus că ultimul pas în redeşteptarea cunoaşterii îl face Dumnezeu. Acesta e adevărul, dar e greu de explicat în cuvinte deoarece cuvintele sunt simboluri, iar ce e adevărat nu necesită explicaţii. Şi totuşi, Spiritul Sfânt are sarcina de-a traduce inutilul în util, nesemnificativul în semnificativ şi temporarul în atemporal. El poate deci să îţi spună ceva despre acest ultim pas.

7.  Dumnezeu nu face paşi, deoarece realizările Lui nu sunt treptate. El nu predă, deoarece creaţiile Lui sunt neschimbătoare. El nu face nimic în ultimul rând, deoarece a creat în primul rând şi pentru totdeauna. Trebuie înţeles că „primul", aplicat la El, nu e o noţiune temporală. El e primul în sensul că e Primul în Sfânta Treime. E întâiul Creator, fiindcă Şi-a creat cocreatorii. Şi, din acest motiv, timpul nu se aplică nici Lui, nici celor create de El. „Ultimul pas" pe care îl va face Dumnezeu a fost, aşadar, adevărat la început, e adevărat acum şi va fi adevărat în vecii vecilor. Ce e atemporal există mereu, pentru că fiinţa sa e veşnic neschimbată. Nu se schimbă sporind, pentru că a fost creată să sporească veşnic. Dacă percepi că nu sporeşte, nu ştii ce este. Şi nu ştii Cine a creat-o. Dumnezeu nu ţi-o revelează pentru că nu ţi s-a ascuns niciodată. Lumina Lui nu ţi s-a făcut obscură niciodată, pentru că e Voia Lui să o împărtăşească. Cum e posibil oare să ţi se refuze ce e pe deplin împărtăşit, ca să ţi se reveleze mai apoi?

“A Course in Miracles” 

Veghează numai pentru Dumnezeu şi Împărăţia Sa

1.  Am spus mai înainte că Spiritul Sfânt este, şi trebuie să fie, evaluator. El separă adevăratul de fals în mintea ta şi te învaţă să judeci fiecare gând pe care îl laşi să pătrundă în ea în lumina a ce-a pus Dumnezeu acolo. Ce concordă cu această lumină, Spiritul Sfânt reţine, să întărească Împărăţia din tine. Ce concordă cu ea parţial, Spiritul Sfânt acceptă şi purifică. Ce e însă în dezacord total, Spiritul Sfânt respinge judecând defavorabil. În felul acesta, El ţine Împărăţia întru totul consecventă şi unificată. Aminteşte-ţi însă că, ce Spiritul Sfânt respinge, eul acceptă. Căci sunt în dezacord fundamental referitor la toate, fiind în dezacord fundamental referitor la ce eşti tu. Convingerile eului referitor la această chestiune crucială variază şi, de aceea, el provoacă diferite dispoziţii. Spiritul Sfânt nu variază niciodată în această chestiune, aşa că singura dispoziţie pe care o provoacă El e bucuria. Şi o ocroteşte respingând tot ce nu stârneşte bucurie, aşa că El e singurul care te poate ţine întru totul bucuros.

2.  Spiritul Sfânt nu te învaţă să îi judeci pe alţii, pentru că nu vrea să predai eroare şi să o înveţi. Nu ar fi consecvent dacă ţi-ar permite să întăreşti tocmai ce trebuie să înveţi să eviţi. În mintea celui ce gândeşte deci, El judecă într-adevăr, dar numai ca să unifice mintea, să poată percepe fără judecată. Mintea are astfel posibilitatea să predea fără judecată şi să înveţe, prin urmare, să fie fără judecată. Desfacerea e necesară doar în mintea ta, ca să nu proiectezi, în loc să extinzi. Dumnezeu Însuşi a stabilit ce poţi extinde în deplină siguranţă. De aceea, a treia lecţie a Spiritului Sfânt este:
   Veghează numai pentru Dumnezeu şi Împărăţia Sa.

3.  E un pas major în direcţia unei schimbări fundamentale. Dar tot mai are un aspect de inversare a gândirii, de vreme ce dă de înţeles că există ceva împotriva căruia să veghezi. S-a avansat mult atât de la prima lecţie, care e doar începutul inversării gândirii, cât şi de la a doua, care identifică, în esenţă, ce e mai dezirabil. Pasul acesta, ce rezultă dintr-al doilea cum rezultă şi al doilea din primul, pune accentul pe dicotomia dintre dezirabil şi nedezirabil. Şi face astfel inevitabilă opţiunea ultimă.

4.  În timp ce primul pas pare să intensifice conflictul şi cel de-al doilea mai poate atrage oarecare conflict, pasul acesta cere o vigilenţă constantă împotriva lui. Ţi-am spus deja că poţi fi la fel de vigilent împotriva eului, cât şi pentru eu. Această lecţie te învaţă nu numai că poţi, dar că trebuie. Ea nu se ocupă de ordinea dificultăţii, ci de prioritatea răspicată pe care o acordă vigilenţei. E o lecţie neechivocă, în sensul că te învaţă să nu existe excepţii, deşi nu neagă că o să apară tentaţia de-a le face. Aici se apelează deci la consecvenţa ta în ciuda haosului. Dar haosul şi consecvenţa nu pot coexista mult timp, de vreme ce se exclud reciproc. Cât trebuie să fii vigilent împotriva vreunui lucru însă, nu recunoşti această excludere reciprocă şi continui să crezi că poţi alege fie una, fie alta. Învăţându-te ce să alegi, Spiritul Sfânt te va învăţa, în ultimă instanţă, că nu e nevoie să alegi deloc. Aşa, mintea ta va fi eliberată în sfârşit de nevoia de-a alege şi va fi îndrumată spre creaţie în Împărăţie.

5.  Alegerea efectuată prin Spiritul Sfânt te va duce în Împărăţie. Tu creezi prin adevărata ta fiinţă, dar ce eşti trebuie să înveţi să îţi aminteşti. Modul de-a-ţi aminti e inclus în al treilea pas, care adună laolaltă lecţiile implicate în ceilalţi şi trece de ele spre o reală integrare. Dacă îţi permiţi să ai în minte numai ce a pus Dumnezeu în ea, îţi adevereşti mintea aşa cum a creat-o Dumnezeu. Prin urmare, o accepţi aşa cum este. De vreme ce e întreagă, predai pace deoarece crezi în ea. Pasul final ţi-l va face tot Dumnezeu, dar - până la al treilea pas - Spiritul Sfânt te va pregăti pentru Dumnezeu. Te pregăteşte pentru traducerea lui a avea în a fi prin însăşi natura paşilor pe care trebuie să îi faci cu El.

6.  Înveţi, mai întâi, că la baza lui a avea e a da, şi nu a căpăta. Înveţi apoi că înveţi ce predai şi că vrei să înveţi pace. Asta e condiţia identificării cu Împărăţia, fiind condiţia Împărăţiei. Ai crezut că eşti în afara Împărăţiei şi te-ai exclus, aşadar, din ea în convingerea ta. E esenţial, de aceea, să ţi se predea că trebuie să fii inclus şi că singurul lucru pe care trebuie să îl excluzi e convingerea că nu eşti.

7.  Al treilea pas e, aşadar, unul de protejare a minţii tale, permiţându-ţi să te identifici numai cu centrul, unde Dumnezeu a pus altarul închinat Lui Însuşi. Altarele sunt convingeri, dar Dumnezeu şi creaţiile Lui sunt mai presus de convingere, fiind mai presus de îndoială. Vocea pentru Dumnezeu vorbeşte numai pentru o convingere mai presus de îndoială, care e pregătirea pentru a fi fără îndoială. Cât timp credinţa în Dumnezeu şi în Împărăţia Lui e asaltată de orice îndoieli în mintea ta, nu îţi este evidentă desăvârşita Lui realizare. Iată de ce trebuie să fii vigilent pentru Dumnezeu. Eul îşi ridică vocea împotriva creaţiei Lui, stârnind astfel îndoială. Nu poţi depăşi credinţa până nu crezi pe deplin.

8.  Predând întregii Fiimi fără excepţie, demonstrezi că îi percepi întregimea şi ai învăţat că e un tot unitar. Acum trebuie să fii vigilent să îi ţii în minte unitatea, căci - dacă laşi să intre îndoiala - vei pierde conştienţa întregimii ei şi nu vei fi în stare să o predai. Întregimea Împărăţiei nu depinde de percepţia ta, dar conştienţa întregimii ei depinde. Doar conştienţa ta are nevoie de protecţie, de vreme ce fiinţa nu poate fi asaltată. Cu toate acestea, nu poţi dobândi un adevărat sentiment al fiinţei cât timp te îndoieşti de ce eşti. Iată de ce este esenţială vigilenţa. Îndoielile în privinţa fiinţei nu trebuie să îţi pătrundă în minte, căci nu vei putea cunoaşte ce eşti cu certitudine. Certitudinea e de la Dumnezeu pentru tine. Vigilenţa nu este necesară pentru adevăr, dar este necesară împotriva iluziilor.

9.  Adevărul e fără iluzii, şi deci în interiorul Împărăţiei. Tot ce este în afara Împărăţiei e iluzie. Când ai aruncat adevărul, te-ai văzut ca şi cum ai fi fără el. Făcând o altă Împărăţie pe care ai pus preţ, nu ai ţinut în minte doar Împărăţia lui Dumnezeu şi ţi-ai plasat o parte a minţii în afara ei. Ce ai făurit ţi-a încătuşat voinţa şi ţi-a dat o minte bolnavă care trebuie însănătoşită. Şi de însănătoşit se însănătoşeşte prin vigilenţa ta împotriva acestei boli. Odată însănătoşită, mintea ta emană sănătate şi, prin asta, predă însănătoşire. Devii astfel un profesor ce predă ca mine. Mi s-a cerut la fel de multă vigilenţă ca şi ţie, iar cei ce au decis să predea acelaşi lucru trebuie să fie de acord referitor la ce cred.

10.  Al treilea pas afirmă, aşadar, ce vrei să crezi şi dă de înţeles că eşti dispus să renunţi la orice altceva. Spiritul Sfânt îţi va da posibilitatea să faci pasul acesta, dacă Îl urmezi. Vigilenţa ta e semnul că vrei să te călăuzească El. Vigilenţa cere într-adevăr efort, dar numai până înveţi că efortul însuşi nu e necesar. Ai depus mari eforturi să păzeşti ce ai făurit din cauză că nu a fost adevărat. De aceea, trebuie să îţi îndrepţi acum efortul împotriva lui. Doar asta poate anula nevoia de efort şi poate face apel la fiinţa care o ai şi eşti, deopotrivă. Recunoaşterea aceasta e total lipsită de efort, fiind deja adevărată şi neavând nevoie de protecţie. E în desăvârşita siguranţă a lui Dumnezeu. De aceea, includerea e totală şi creaţia e fără limită.

“A Course in Miracles” 

Lecţiile Spiritului Sfânt

1.  Ca orice bun profesor, Spiritul Sfânt ştie mai mult decât ştii tu acum, dar predă doar ca să te facă egal cu El. Tu te-ai învăţat deja greşit, odată ce ai crezut neadevărul. Nu ai crezut în propria ta perfecţiune. Te-ar învăţa Dumnezeu că ai făcut o minte scindată, când îţi ştie mintea doar ca întreg? Tot ce ştie Dumnezeu e că nu Îi sunt deschise canalele de comunicare, aşa că nu poate să Îşi confere bucuria şi să ştie că bucuria copiilor Lui este deplină. Acordarea bucuriei Lui e un proces continuu, nu în timp, ci în veşnicie. Extinderea lui Dumnezeu în afară, dar nu şi deplinătatea Lui, e blocată când Fiimea nu comunică cu El ca un tot unitar. Aşa că S-a gândit: „Copiii mei dorm şi trebuie treziţi".

2.  Cum poţi să trezeşti mai delicat nişte copii decât cu o Voce blândă care nu îi va speria, ci doar le va aminti că noaptea s-a încheiat şi s-a făcut lumină? Nu îi anunţi că visele de coşmar care i-au speriat atât de rău nu sunt reale, căci copiii cred în magie. Pur şi simplu îi reasiguri că sunt în siguranţă acum. Apoi îi antrenezi să recunoască diferenţa dintre somn şi trezie, ca să înţeleagă că nu trebuie să le fie frică de vise. Şi atunci, când vin visele rele, ei singuri vor apela la lumină pentru a le spulbera.

3.  Un profesor înţelept predă prin abordare, nu prin evitare. El nu scoate în evidenţă ce trebuie să eviţi ca să te fereşti de rău, ci ce trebuie să înveţi ca să ai parte de bucurie. Gândeşte-te la frica şi deruta prin care ar trece un copil dacă i s-ar spune: „Să nu faci asta, că o să îţi facă rău şi o să te pună în primejdie; dar, dacă faci asta în schimb, o să scapi de rău şi o să fii în siguranţă, şi nu o să îţi mai fie frică". Sigur e mai bine să foloseşti doar trei cuvinte: „Fă numai asta!" Această simplă afirmaţie e întru totul clară, uşor de înţeles şi foarte uşor de reţinut.

4.  Spiritul Sfânt nu înşiră greşelile niciodată pentru că nu e sperietoare de copii, iar cei cărora le lipseşte înţelepciunea sunt chiar nişte copii. Dar El răspunde întotdeauna la chemarea lor, iar faptul că se pot bizui pe El le dă mai multă certitudine. Copiii chiar confundă fantezia cu realitatea şi se sperie pentru că nu recunosc diferenţa dintre ele. Spiritul Sfânt nu face nicio distincţie între vise. Ci le spulberă, pur şi simplu, cu lumina Lui. Lumina Lui e întotdeauna Chemarea să te trezeşti, indiferent ce ai visat. Nu e nimic durabil în vise, iar Spiritul Sfânt, strălucind de lumina ce vine de la Dumnezeu, vorbeşte numai pentru ce durează o veşnicie.

A.  Să ai, dă totul tuturor

1.  Când îţi vor dispărea trupul, eul şi visele, vei şti că o să durezi o veşnicie. Poate crezi că asta se realizează prin moarte, dar nimic nu se realizează prin moarte, căci moartea nu e nimic. Totul se realizează prin viaţă, iar viaţa ţine de minte şi este în minte. Trupul nici nu trăieşte, nici nu moare, căci nu te poate conţine pe tine, care eşti viaţă. Dacă împărtăşim aceeaşi minte, poţi birui moartea pentru că eu am biruit-o. Moartea e o încercare de-a rezolva conflictul prin neluarea niciunei decizii. Ca orice altă soluţie imposibilă încercată de eu, aceasta nu va funcţiona.

2.  Dumnezeu nu a făcut trupul, căci acesta poate fi distrus şi, de aceea, nu ţine de Împărăţie. Trupul simbolizează ce crezi că eşti. E clar că e un instrument de separare şi, de aceea, nu există. Ca întotdeauna, Spiritul Sfânt ia ce ai făcut tu şi îl traduce într-un instrument didactic. Şi, tot ca întotdeauna, El ia ce foloseşte eul ca argument în favoarea separării şi îl reinterpretează într-o demonstraţie în defavoarea acesteia. Dacă mintea poate vindeca trupul, dar trupul nu poate vindeca mintea, mintea trebuie să fie atunci mai tare decât trupul. Fiecare miracol demonstrează acest lucru.

3.  Am spus că Spiritul Sfânt e motivaţia pentru miracole. El îţi spune întotdeauna că numai mintea e reală, căci numai mintea poate fi împărtăşită. Trupul e separat şi, de aceea, nu poate fi parte din tine. A fi de o minte are înţeles, dar a fi de un trup nu are niciunul. Potrivit legilor minţii deci, trupul nu are niciun înţeles.

4.  Pentru Spiritul Sfânt, miracolele nu au o ordine a dificultăţii. Lucrul acesta ţi-e destul de familiar deja, dar nu a devenit credibil încă. De aceea, nu îl înţelegi şi nu îl poţi folosi. Avem prea multe de realizat în numele Împărăţiei ca să lăsăm să ne scape acest concept crucial. E o adevărată piatră de temelie a sistemului de gândire pe care îl predau şi pe care vreau să îl predai şi tu. Nu poţi săvârşi miracole fără să îl crezi, căci e o credinţă în desăvârşită egalitate. Doar un singur dar egal poate fi oferit Fiilor egali ai lui Dumnezeu: apreciere deplină. Nici mai mult, nici mai puţin. Fără un ambitus, ordinea dificultăţilor e lipsită de înţeles, iar ce îi oferi fratelui tău trebuie să nu aibă ambitus.

5.  Spiritul Sfânt, Care duce la Dumnezeu, traduce comunicarea în fiinţă, tot aşa cum traduce, în final, percepţia în cunoaştere. Nu pierzi ce comunici. Eul foloseşte trupul pentru atac, plăcere şi mândrie. Demenţa acestei percepţii o face de-a dreptul înfricoşătoare. Spiritul Sfânt vede trupul doar ca un mijloc de comunicare; şi, deoarece comunicarea e împărtăşire, ea devine comuniune. Poate crezi că atât iubirea, cât şi frica pot fi comunicate, şi deci împărtăşite. Dar asta nu e atât de real pe cât poate să pară. Cei ce comunică frică stârnesc atac, iar atacul sistează comunicarea întotdeauna, făcând-o imposibilă. Eurile se unesc într-adevăr într-o loialitate temporară, dar numai pentru ce poate să capete fiecare separat. Spiritul Sfânt comunică doar ce poate să dea fiecare tuturor. El nu ia nimic înapoi niciodată, pentru că vrea să ţii totul. De aceea, învăţătura Lui începe cu lecţia:
Să ai, dă totul tuturor.

6.  Acesta e un pas foarte preliminar şi singurul pe care trebuie să îl faci tu însuţi. Nu e necesar nici măcar să îl duci la bun sfârşit tu însuţi, dar este necesar să te întorci în direcţia aceasta. Odată ce ai ales să apuci această cale, te pui la cârma călătoriei, unde tu şi numai tu trebuie să rămâi. S-ar putea să ţi se pară un pas ce accentuează conflictul în loc să îl rezolve, căci este primul pas în inversarea percepţiei tale şi în întoarcerea ei cu partea care trebuie în sus. Aceasta este în conflict cu percepţia răsturnată pe care nu ai abandonat-o încă, ori schimbarea de direcţie nu ar fi fost necesară. Unii rămân mult timp la acest pas, trecând prin conflicte foarte acute. În acest moment, pot încerca să accepte conflictul, în loc să facă pasul următor spre rezolvarea acestuia. Din moment ce au făcut primul pas însă, vor fi ajutaţi. Odată ce au ales ce nu pot duce la bun sfârşit de unii singuri, nu mai sunt singuri.

B.  Să ai pace, predă pace ca să o înveţi

1.  Toţi cei ce cred în separare au o frică fundamentală de ripostă şi abandon. Crezând în atac şi respingere, asta percep, predau şi învaţă. Aceste idei demente sunt rezultatul clar al disocierii şi proiecţiei. Eşti ce predai, dar este evident că poţi preda greşit şi deci că îţi poţi preda ce e greşit. Mulţi au crezut că îi atac, deşi era limpede că nu îi atacam. Un student dement învaţă lecţii ciudate. Ce trebuie să recunoşti e că, atunci când nu împărtăşeşti un sistem de gândire, îl slăbeşti. De aceea, cei ce cred în el percep asta ca un atac la adresa lor. Căci fiecare se identifică cu propriul sistem de gândire şi fiecare sistem de gândire se axează pe ce crezi că eşti. Dacă centrul sistemului de gândire e adevărat, din el se extinde numai adevăr. Dar, dacă la centrul lui e o minciună, din el emană numai amăgire.

2.  Toţi profesorii buni îşi dau seama că numai o schimbare fundamentală va dura, dar nu încep la acest nivel. Întărirea motivaţiei pentru schimbare e întâiul şi primul lor obiectiv. Şi, tot acesta, obiectivul lor ultim şi final. Tot ce trebuie să facă un profesor ca să garanteze o schimbare e să sporească motivaţia studentului pentru schimbare. O schimbare de motivaţie e o schimbare a minţii, iar asta va produce inevitabil o schimbare fundamentală pentru că mintea e fundamentală.

3.  Primul pas în procesul de inversare sau desfacere e desfacerea noţiunii de a căpăta. Aşadar, prima lecţie a Spiritului Sfânt a fost: „Să ai, dă totul tuturor". Am spus că acesta poate spori conflictul pentru o vreme, iar acum putem lămuri asta şi mai bine. În acest moment, egalitatea dintre a avea şi a fi nu se percepe încă. Până se percepe, a avea pare a fi opusul lui a da. De aceea, prima lecţie pare să conţină o contradicţie, din moment ce o învaţă o minte în conflict. Iar asta înseamnă o motivaţie în conflict, lecţia - prin urmare - neputând fi învăţată încă în mod consecvent. În plus, mintea studentului proiectează propriul ei conflict, aşa că nu percepe nicio consecvenţă în minţile altora, făcându-l să le suspecteze motivaţiile. Iată adevăratul motiv pentru care, în multe privinţe, prima lecţie e cel mai greu de învăţat. În ciuda faptului că eşti încă puternic conştient de eul din tine şi reacţionezi, cu precădere, la eul din alţii, ţi se predă să reacţionezi la amândouă ca şi cum ce crezi nu ar fi adevărat.

4.  Cu capul în jos ca întotdeauna, eul consideră prima lecţie dementă. De fapt, asta e singura lui alternativă, din moment ce cealaltă posibilitate - mult mai inacceptabilă pentru el - ar fi, desigur, aceea că el este dement. Judecata eului, aici ca întotdeauna, e predeterminată de ce este el. Schimbarea fundamentală se va petrece totuşi odată cu schimbarea minţii celui ce gândeşte. Între timp, claritatea sporită a Vocii Spiritului Sfânt face imposibil ca studentul să nu asculte. O vreme, primeşte deci mesaje contradictorii şi le acceptă pe amândouă.

5.  Ca să ieşi din conflictul existent între două sisteme de gândire opuse, e clar că trebuie să alegi unul şi să renunţi la celălalt. Dacă te identifici cu propriul sistem de gândire - un lucru fără ieşire - şi dacă accepţi două sisteme de gândire în complet dezacord, pacea minţii e cu neputinţă. Dacă le predai pe amândouă - un lucru pe care precis îl vei face cât timp le accepţi pe amândouă -, predai şi înveţi conflict. De vrut însă vrei pace, căci nu ai fi chemat într-ajutor Vocea pentru pace. Lecţia Ei nu e dementă; dement este conflictul.

6.  Nu poate exista conflict între sănătatea şi demenţa minţii. Numai una e adevărată, aşa că numai una e reală. Eul încearcă să te convingă că tu hotărăşti care dintre voci e adevărată, dar Spiritul Sfânt te învaţă că adevărul a fost creat de Dumnezeu şi că hotărârea ta nu poate să îl schimbe. Când începi să realizezi puterea tihnită a Vocii Spiritului Sfânt şi consecvenţa Ei desăvârşită, mintea ta va începe să realizeze că încerci să desfaci o hotărâre deja luată irevocabil pentru tine. Iată de ce ţi-am sugerat mai înainte să nu uiţi să Îi îngădui Spiritului Sfânt să Îl aleagă El pe Dumnezeu pentru tine.

7.  Nu ţi se cere să iei hotărâri demente, deşi poţi să crezi că ţi se cere aşa ceva. Dar să crezi că tu hotărăşti ce sunt creaţiile lui Dumnezeu trebuie să fie o dovadă de demenţă. Spiritul Sfânt percepe conflictul exact aşa cum este. De aceea, a doua Lui lecţie este:
Să ai pace, predă pace ca să o înveţi.

8.  E tot un pas preliminar, de vreme ce a avea şi a fi nu sunt puse încă pe picior de egalitate. Dar e un pas mai avansat decât primul, care e de fapt doar începutul inversării gândirii. În al doilea pas, afirmi explicit ce vrei. E, aşadar, un pas în direcţia ieşirii din conflict, de vreme ce înseamnă că ai cântărit alternativele şi ai ales-o pe cea care îţi pare mai dezirabilă. Cu toate acestea, expresia „mai dezirabilă" continuă să dea de înţeles că dezirabilul are grade. De aceea, deşi e un pas esenţial în direcţia deciziei ultime, e clar că nu e pasul final, încă nu s-a acceptat faptul că miracolele nu au o ordine a dificultăţii, căci ce e dorit pe deplin nu este dificil. A dori pe deplin înseamnă a crea, iar crearea nu poate fi dificilă dacă Dumnezeu Însuşi te-a creat creator.

9.  Al doilea pas, atunci, e tot perceptual, deşi e un pas uriaş în direcţia percepţiei unificate ce reflectă modul de-a cunoaşte al lui Dumnezeu. Făcând acest pas şi ţinând-o în direcţia aceasta, vei înainta spre centrul sistemului tău de gândire, unde se va petrece schimbarea fundamentală. În al doilea pas, progresul e intermitent, dar al doilea pas e mai uşor decât primul pentru că urmează. Realizarea că trebuie să urmeze demonstrează conştientizarea crescândă a faptului că Spiritul Sfânt te va conduce.

- VA URMA -

C. Veghează numai pentru Dumnezeu şi Împărăţia Sa

“A Course in Miracles”

Renunţarea la atac - Singurul Răspuns

1.  După cum am subliniat deja, fiecare idee începe în mintea celui care o gândeşte. De aceea, ceea ce se extinde din minte rămâne în ea şi se cunoaşte pe sine din ceea ce extinde. Cuvântul „cunoaşte" e corect aici, pentru că Spiritul Sfânt continuă să ţină cunoaşterea la adăpost în mintea ta, prin percepţia Lui imparţială. Neatacând nimic, El nu prezintă niciun obstacol în calea comunicării lui Dumnezeu. De aceea, Fiinţa nu e ameninţată niciodată. Mintea ta dumnezeiască nu poate fi pângărită niciodată. Eul nu a făcut şi nu va face parte din ea niciodată, dar prin eu poţi să auzi, să predai şi să înveţi ce nu este adevărat. Te-ai învăţat să crezi că nu eşti ce eşti. Nu poţi preda ce nu ai învăţat, şi ce predai consolidezi în tine prin împărtăşire. Fiecare lecţie pe care o predai o înveţi.

2.  Iată de ce trebuie să predai o singură lecţie. Dacă e să scapi de conflict, trebuie să înveţi numai de la Spiritul Sfânt şi să predai numai prin El. Eşti numai iubire, dar - când negi acest fapt - faci din ce eşti ceva ce trebuie să înveţi să-ţi aminteşti. Am spus mai înainte că mesajul răstignirii a fost: „Predă numai iubire, căci asta şi eşti". E unica lecţie perfect unificată, fiind unica lecţie care e una singură. Numai predând-o o poţi învăţa. „Cum predai, aşa vei învăţa". Dacă asta e adevărat, şi chiar este, nu uita că ce predai îţi predă ţie. Şi ce proiectezi sau extinzi vei şi crede.

3.  Unica siguranţă stă în extinderea Spiritului Sfânt, pentru că - văzându-I blândeţea în alţii - propria ta minte se percepe total inofensivă. Odată ce poate accepta acest lucru pe deplin, nu mai vede nicio nevoie să se protejeze. Şi atunci mijeşte în ea protecţia lui Dumnezeu, asigurând-o că e de-a pururi în perfectă siguranţă. Cei ce sunt în perfectă siguranţă sunt cu totul blajini. Ştiind că sunt binecuvântaţi, ei binecuvântează. Fără nelinişte, mintea e total binevoitoare şi, extinzând binefacere, e binefăcătoare. Siguranţa e deplina renunţare la atac. Niciun compromis nu e posibil în această privinţă. Predând atacul sub orice formă, l-ai învăţat şi te va răni. Această învăţătură însă nu e nemuritoare şi o poţi dezvăţa nepredând-o.

4.  Din moment ce nu poţi să nu predai, mântuirea ta stă în a preda opusul exact la tot ce crede eul. Aşa vei învăţa adevărul care te va face liber şi te va ţine liber cât alţii îl învaţă de la tine. Singurul mod de-a avea pace este să o predai. Predând pacea, trebuie să o înveţi şi tu, căci nu poţi preda ceva ce mai disociezi. Numai aşa poţi recâştiga cunoaşterea pe care ai lepădat-o. O idee pe care o împărtăşeşti trebuie să o şi ai. Ea ţi se deşteaptă în minte prin convingerea predării ei. Tot ce predai înveţi. Predă numai iubire, şi învaţă că iubirea e a ta şi că eşti iubire.

 Singurul Răspuns

1.  Adu-ţi aminte că Spiritul Sfânt e Răspunsul, nu întrebarea. Eul vorbeşte întotdeauna primul. E capricios şi nu vrea binele celui care l-a făcut. E convins - pe bună dreptate - că făcătorul lui îi poate retrage sprijinul în orice moment. Dacă ţi-ar dori binele, s-ar bucura, după cum Se va bucura Spiritul Sfânt când te va fi dus acasă şi nu vei mai avea nevoie de călăuzirea Lui. Eul nu se consideră parte din tine. Într-asta stă principala lui greşeală, temelia întregului său sistem de gândire.

2.  Când te-a creat Dumnezeu, te-a făcut parte din El. Iată de ce atacul în interiorul Împărăţiei este imposibil. Tu ai făcut eul fără iubire, aşa că el nu te iubeşte. Nu ai putut rămâne în interiorul Împărăţiei fără iubire şi, de vreme ce Împărăţia e iubire, te crezi fără de ea. Asta îi permite eului să se considere separat şi în afara celui care l-a făcut, vorbind astfel pentru partea minţii tale care crede că tu eşti separat şi în afara Minţii lui Dumnezeu. Eul a ridicat, atunci, prima întrebare care s-a pus vreodată, dar la care nu poate răspunde niciodată. Întrebarea aceea, „Ce eşti?", a fost începutul îndoielii. De atunci încoace, eul nu a răspuns la nicio întrebare, deşi a pus o mulţime. Cele mai inventive activităţi ale eului nu au reuşit decât să facă obscură întrebarea, pentru că ai răspunsul şi eul se teme de tine.

3.  Nu poţi să înţelegi conflictul până nu înţelegi pe deplin faptul fundamental că eul nu poate să ştie nimic. Spiritul Sfânt nu vorbeşte primul, dar răspunde întotdeauna. Fiecare L-a chemat într-ajutor într-un moment sau altul, într-un fel sau altul, şi i s-a răspuns. Deoarece Spiritul Sfânt răspunde cu adevărat, El răspunde pentru totdeauna, ceea ce înseamnă că fiecare are răspunsul acum.

4.  Eul nu poate să audă Spiritul Sfânt, dar crede că partea minţii care l-a făcut e împotriva lui. El interpretează asta ca o justificare a atacului său la adresa celui care l-a făcut. El crede că atacul e cea mai bună apărare şi vrea să o crezi şi tu. Dacă nu o crezi, nu vei fi de partea lui, iar eul are mare nevoie de aliaţi, dar nu şi de fraţi. Percepând ceva străin de el în mintea ta, eul recurge la trup ca la un aliat, căci trupul nu e parte din tine. Asta face trupul prietenul eului. E o alianţă bazată franc pe separare. Dacă treci de partea acestei alianţe, te vei teme, pentru că treci de partea unei alianţe a fricii.

5.  Eul foloseşte trupul să conspire împotriva minţii tale şi, din cauză că eul îşi dă seama că „duşmanul" lui le poate pune capăt la amândoi prin simpla recunoaştere că nu fac parte din tine, ei se unesc într-un atac comun. E poate cea mai ciudată percepţie dintre toate, dacă te gândeşti ce implică de fapt. Eul, care nu e real, încearcă să convingă mintea, care e reală, că ea e instrumentul de învăţare al eului; şi, în plus, că trupul e mai real decât mintea. Nicio minte sănătoasă nu ar putea să creadă aşa ceva şi, pe drept cuvânt, nicio minte sănătoasă nu crede aşa ceva.

6.  Ascultă, atunci, unicul răspuns al Spiritului Sfânt la toate întrebările puse de eu: eşti un copil al lui Dumnezeu, o parte nepreţuită a Împărăţiei Sale, pe care a creat-o ca parte din El. Nimic altceva nu există şi numai asta e real. Ai ales un somn în care ai visat urât, dar somnul nu este real şi Dumnezeu te cheamă să te trezeşti. Când Îl vei auzi, nu va mai rămâne nimic din visul tău, pentru că te vei trezi. Visele tale conţin multe dintre simbolurile eului şi te-au derutat. Dar numai din cauză că ai dormit şi nu ai cunoscut. Când te vei trezi, vei vedea adevărul în jurul tău şi în tine, şi nu vei mai crede în vise pentru că nu vor mai avea realitate pentru tine. Dar Împărăţia şi tot ce ai creat în ea vor avea o mare realitate pentru tine, pentru că sunt frumoase şi adevărate.

7.  În Împărăţie, unde eşti şi ce eşti e întru totul cert. Nu încape îndoială, căci prima întrebare nu s-a pus niciodată. Primindu-şi, în sfârşit, răspunsul deplin, nu a fost niciodată. Doar fiinţa sălăşluieşte în Împărăţie, unde toate sălăşluiesc în Dumnezeu fără niciun semn de întrebare. Timpul petrecut întrebând în vis a cedat locul creaţiei şi veşniciei sale. Ai tot atâta certitudine cât Dumnezeu căci eşti la fel de adevărat ca El, dar ce a fost odată cert în mintea ta a devenit doar o aptitudine pentru certitudine.

8.  Introducerea aptitudinilor în fiinţă a marcat începutul incertitudinii, pentru că aptitudinile sunt potenţialuri, nu realizări. Aptitudinile tale sunt inutile în prezenţa realizărilor lui Dumnezeu şi, totodată, ale tale. Realizările sunt rezultate ce au fost dobândite. Când sunt perfecte, aptitudinile nu au niciun înţeles. E curios că perfectul trebuie acum perfectat. De fapt, e imposibil. Aminteşte-ţi însă că, atunci când te pui într-o situaţie imposibilă, crezi că imposibilul este posibil.

9.  Aptitudinile trebuie dezvoltate înainte de-a le putea folosi. Deşi asta nu e adevărat referitor la nimic din ce a creat Dumnezeu, e cea mai blândă soluţie posibilă la ce ai făurit tu. Într-o situaţie imposibilă, îţi poţi dezvolta aptitudinile până la punctul în care pot să te scoată din ea. Ai o Călăuză care să îţi arate cum să le dezvolţi, dar nu ai alt comandant decât tine. Împărăţia e lăsată astfel în seama ta, cu o Călăuză ca să o găseşti şi un mijloc de-a o păstra. Ai un model de urmat care îţi va întări comanda şi nu o va diminua în niciun fel. Îţi reţii astfel poziţia centrală în înrobirea ta imaginară, ceea ce demonstrează de la sine că nu eşti înrobit.

10.  Te afli într-o situaţie imposibilă numai din cauză că socoteşti posibil să te afli în aşa ceva. Chiar te-ai afla într-o situaţie imposibilă dacă Dumnezeu ţi-ar arăta perfecţiunea ta şi ţi-ar dovedi că ai greşit. Asta ar demonstra că perfecţii sunt inadecvaţi să ajungă singuri la conştientizarea propriei lor perfecţiuni, şi ar sprijini astfel credinţa că cei ce au totul au nevoie de ajutor, fiind deci neajutoraţi. Iată tipul de „raţionament" în care se lansează eul. Dumnezeu, Care cunoaşte perfecţiunea creaţiilor Lui, nu le aduce un afront. Ar fi ceva la fel de imposibil ca noţiunea eului că I-a adus Lui un afront.

11.  Iată de ce Spiritul Sfânt nu comandă niciodată. Comanda presupune inegalitate, iar Spiritul Sfânt demonstrează că aşa ceva nu există. Fidelitatea faţă de premise este o lege a minţii, şi tot ce a creat Dumnezeu e fidel legilor Sale. E posibilă însă şi fidelitatea faţă de alte legi, nu pentru că ar fi adevărate, ci pentru că le-ai făcut tu. Ce ar fi de câştigat dacă Dumnezeu ţi-ar dovedi că ai gândit dement? Poate oare Dumnezeu să Îşi piardă certitudinea? Am spus deseori că eşti ce predai. Oare vrei să te înveţe Dumnezeu că ai păcătuit? Dacă ar confrunta sinele pe care l-ai făcut cu adevărul pe care ţi l-a creat El, cum ai putea să fii, decât cuprins de frică? Te-ai îndoi de mintea ta corectă, singurul loc în care poţi găsi sănătatea mintală pe care ţi-a dat-o El.

12.  Dumnezeu nu predă. Predarea presupune existenţa unei lipse, iar Dumnezeu ştie că aşa ceva nu există. Dumnezeu nu este în conflict. Predarea urmăreşte să schimbe, dar Dumnezeu a creat doar ce e de neschimbat. Separarea nu a fost o pierdere a perfecţiunii, ci un rateu în comunicare. S-a ivit atunci o formă dură şi stridentă de comunicare: vocea eului. Ea nu a putut zdruncina pacea lui Dumnezeu, dar a putut-o zdruncina pe a ta. Dumnezeu nu a înăbuşit-o, pentru că a o eradica ar însemna să o ataci. Pus sub semnul întrebării, El nu a pus sub semnul întrebării. Ci doar a dat Răspunsul. Răspunsul Lui este Profesorul tău.

“A Course in Miracles” 

Alternativa la proiecţie

1.  Orice scindare a minţii trebuie să implice o respingere a unei părţi din ea, şi asta e credinţa în separare. Întregimea lui Dumnezeu, care este pacea Sa, nu poate fi apreciată decât de o minte întreagă care recunoaşte Întregimea creaţiei lui Dumnezeu. Prin această recunoaştere, ea îşi cunoaşte Creatorul. Excluderea şi separarea sunt sinonime, la fel ca separarea şi disocierea. Am spus mai înainte că separarea a fost şi este o disociere şi că, odată ce are loc, proiecţia devine principala ei apărare, sau procedeul prin care îşi asigură continuitatea. Motivul însă poate să nu fie atât de evident pe cât crezi.

2.  Ce proiectezi, renegi, şi nu crezi, aşadar, că îţi aparţine. Tu te excluzi prin chiar judecata că eşti diferit de cel asupra căruia proiectezi. De vreme ce ai judecat şi ai respins ce ai proiectat, continui să îl ataci pentru că îl ţii în continuare separat. Făcând-o inconştient, încerci să nu conştientizezi că te-ai atacat pe tine însuţi, şi îţi închipui astfel că ţi-ai luat toate măsurile de precauţie.

3.  Proiecţia însă te va răni întotdeauna. Ea îţi întăreşte credinţa în mintea ta scindată, singurul ei scop fiind acela de-a perpetua separarea. E exclusiv un procedeu de-al eului de-a te face să te simţi diferit de fraţii tăi şi separaţi de aceştia. Eul îl justifică motivând că te face să pari „mai bun" decât ei, făcându-ţi astfel şi mai obscură egalitatea cu aceştia. Proiecţia şi atacul sunt corelate în mod inevitabil, proiecţia fiind întotdeauna un mijloc de-a justifica atacul. Mânia fără proiecţie e imposibilă. Eul foloseşte proiecţia doar ca să îţi distrugă percepţia ta şi a fraţilor tăi. Procesul începe cu excluderea unui lucru ce există în tine, dar pe care nu îl vrei, şi duce direct la excluderea ta din mijlocul fraţilor tăi.

4.  Am învăţat însă că există o alternativă la proiecţie. Fiecare aptitudine a eului are o întrebuinţare mai bună, căci aptitudinile lui sunt dirijate de minte, care are o Voce mai bună. Spiritul Sfânt extinde, iar eul proiectează. Aşa cum obiectivele lor sunt opuse, tot aşa este şi rezultatul.

5.  Spiritul Sfânt începe cu perceperea ta ca lucru perfect. Ştiind că această perfecţiune e împărtăşită, El o recunoaşte în alţii, întărind-o astfel şi în tine, şi în ei. În loc de mânie, asta trezeşte iubire de ambele părţi, pentru că stabileşte includere. Percepând egalitate, Spiritul Sfânt percepe nevoi egale. Automat, asta invită Ispăşirea, căci Ispăşirea e singura nevoie universală din lumea aceasta. Singurul mod de-a-ţi afla fericirea în lume e acela de-a te percepe astfel. Căci aşa adevereşti că nu eşti în lumea aceasta, pentru că lumea e un loc nefericit.

6.  Oare cum îţi poţi afla bucuria într-un loc lipsit de bucurie altfel decât realizând că nu eşti în locul respectiv? Nu poţi fi unde nu te-a pus Dumnezeu, iar Dumnezeu te-a creat parte din El. Iată atât unde eşti, cât şi ce eşti. E ceva complet inalterabil. E includere totală. Nu îl poţi schimba acum şi niciodată. Căci e în vecii vecilor adevărat. Nu e o convingere, ci un Fapt. Ce a creat Dumnezeu e ca El de adevărat. Adevărul său stă numai în desăvârşita sa includere în Singurul desăvârşit. A nega asta înseamnă a te nega pe tine şi pe El, din moment ce este imposibil să accepţi una fără alta.

7.  Desăvârşita egalitate a percepţiei Spiritului Sfânt e doar reflecţia desăvârşitei egalităţi a cunoaşterii lui Dumnezeu. Percepţia eului nu are echivalent în Dumnezeu, dar Spiritul Sfânt rămâne Puntea dintre percepţie şi cunoaştere. Dându-ţi posibilitatea să foloseşti percepţia într-un mod ce reflectă cunoaştere, ţi-o vei aminti în cele din urmă. Eul ar prefera să creadă că această reamintire e cu neputinţă, dar percepţia ta e cea îndrumată de Spiritul Sfânt. Percepţia ta va înceta unde a şi început. Toate converg în Dumnezeu, pentru că toate au fost create de El şi în El.

8.  Dumnezeu Şi-a creat Fiii extinzându-Şi Gândul şi reţinând extensiile Gândului Său în Mintea Sa. Toate Gândurile Sale sunt, aşadar, cât se poate de unite în ele şi între ele. Spiritul Sfânt îţi dă posibilitatea să percepi această întregime acum. Dumnezeu te-a creat să creezi. Nu Îi poţi extinde Împărăţia până nu Îi cunoşti întregimea.

9.  Gândurile încep în mintea celui care le gândeşte, de unde se extind în afară. Asta e la fel de adevărat în ce priveşte Gândirea lui Dumnezeu, cât şi în ce o priveşte pe a ta. Deoarece mintea ta e scindată, poţi atât să percepi, cât şi să gândeşti. Percepţia însă nu poate scăpa de legile fundamentale ale minţii. Percepi din minte şi îţi proiectezi percepţiile în afară. Deşi percepţia de orice fel nu e reală, ai făcut-o şi Spiritul Sfânt o poate folosi deci foarte bine. El poate inspira percepţia şi o poate conduce spre Dumnezeu. Această convergenţă pare să fie într-un viitor îndepărtat numai din cauză că mintea ta nu e perfect aliniată cu ideea şi, prin urmare, nu o vrea acum.

10.  Spiritul Sfânt foloseşte timpul, dar nu crede în el. Venind de la Dumnezeu, El foloseşte totul spre bine, dar nu crede în ce nu e adevărat. De vreme ce Spiritul Sfânt e în mintea ta, mintea ta poate crede şi ea numai ce e adevărat. Spiritul Sfânt poate vorbi numai pentru asta, căci El vorbeşte pentru Dumnezeu. Îţi spune să Îi înapoiezi lui Dumnezeu mintea ta întreagă, pentru că nu L-a părăsit nicicând. Dacă nu L-a părăsit nicicând, nu trebuie decât să o percepi aşa cum este ca să Îi fie înapoiată. Conştientizarea deplină a Ispăşirii e, aşadar, recunoaşterea că separarea nu s-a produs niciodată. Eul nu poate să o înfrângă pentru că e o afirmare explicită a faptului că eul nu s-a produs nicicând.

11.  Eul poate accepta ideea că înapoierea este necesară pentru că poate atât de uşor să facă ideea să pară dificilă. Spiritul Sfânt îţi spune însă că nici măcar înapoierea nu e necesară, căci ce nu s-a întâmplat nicicând nu poate să fie dificil. Cu toate acestea, tu poţi să faci ideea înapoierii atât necesară, cât şi dificilă. Şi totuşi, e cât se poate de clar că perfecţii nu au nevoie de nimic şi că nu poţi să resimţi perfecţiunea ca o realizare dificilă, pentru că asta e ceea ce eşti. Iată cum trebuie să percepi creaţiile lui Dumnezeu, aducându-ţi toate percepţiile pe singura linie pe care o vede Spiritul Sfânt. Această linie e linia directă de comunicare cu Dumnezeu, şi îţi lasă mintea să conveargă cu a Lui. Nu există conflict niciunde în această percepţie, căci înseamnă că toată percepţia e călăuzită de Spiritul Sfânt, a Cărui Minte e fixată asupra lui Dumnezeu. Numai Spiritul Sfânt poate rezolva conflictul, pentru că numai Spiritul Sfânt e lipsit de conflict. El percepe doar ce e adevărat în mintea ta şi Se extinde în afară doar la ce e adevărat în alte minţi.

12.  Diferenţa dintre proiecţia eului şi extinderea Spiritului Sfânt e foarte simplă. Eul proiectează pentru a exclude şi deci pentru a amăgi. Spiritul Sfânt extinde recunoscându-Se pe El în fiecare minte şi percepându-le astfel ca tot unitar. Nimic nu este în conflict în percepţia aceasta, căci ce percepe Spiritul Sfânt e totuna. Oriunde Se uită, Se vede pe El şi, pentru că El e unit, oferă întotdeauna Împărăţia întreagă. Acesta e singurul mesaj pe care I l-a dat Dumnezeu şi pentru care trebuie să vorbească, căci tocmai asta este El. Pacea lui Dumnezeu stă în acel mesaj, aşa că pacea lui Dumnezeu stă în tine. Măreaţa pace a Împărăţiei se răsfrânge de-a pururi în mintea ta, dar trebuie să se răsfrângă în afară pentru a te face conştient de ea.

13.  Spiritul Sfânt ţi-a fost dat cu desăvârşită imparţialitate şi Îl poţi recunoaşte doar recunoscându-L în mod imparţial. Eul e legiune, dar Spiritul Sfânt e unul. Niciun pic de întuneric nu rămâne nicăieri în Împărăţie, dar rolul tău e doar să nu laşi să rămână niciun pic de întuneric în mintea ta. Această aliniere cu lumina e nelimitată, căci e aliniată cu lumina lumii. Fiecare dintre noi e lumina lumii şi, unindu-ne minţile în lumina aceasta, proclamăm Împărăţia lui Dumnezeu împreună şi ca tot unitar.

“A Course in Miracles”

Vorbind Cu Dumnezeu - Truth and Healing

Numele Hristos semnifică activarea celei mai înalte părţi a minţii,  cea Divină,  Angelică şi pură, cea mai înaltă treaptă de înţelepciune, atinsă de mintea omenească vreodată.

Aşa este.

Însă, am vorbit şi despre cele două părţi ale minţii omului –  Hristos, exemplul Celui Mai Înalt Grad de Înţelepciune şi Diavolul ,ce reprezintă partea întunecată ori cel mai jos gând.

Pentru a putea înţelege cât mai corect exemplul pregătit, încearcă să îţi imaginezi mintea omului (creierul), împărţit pe din două.

În partea dreaptă vei găsi harul cu care aţi fost înzestraţi:

imaginaţia, creativitatea, bucuria, toleranţa, iubirea şi recunoştinţa, care au fost numite cântecul sufetului şi care este veşnic tânăr. 

Parte ce nu doar aşteaptă, ba chiar imploră să fie descoperită. 

Iar în partea stângă, rămânând :

logica umană limitată, dreptatea, corectitudinea, gândirea matematică, relativistă,

acolo unde „cel mai mare este şi cel mai tare“,stresul ,depresiile, gândurile de panică, de furt sau avort. Parte ce dezvoltă invidie, mândrie, relaţii închise familiale şi sociale, care împing omul către o in-voluţie spirituală, întemniţarea propriului sine, crimă, ură, iar în cele din urmă autodistrugere.

Pe parcursul călătoriei evoluţiei umane, subiect pe care-l vom dezvolta mai târziu, există anumite etape ale dezvoltării conştienţei. Coborârea diavolului la voi, se referă la etapa în care veţi creşte în cunoştinţă în ambele situaţii, în Hristos şi în diavol. Vă veţi dezvolta mintea în totalitate, totuşi, veţi fi predispuşi să cădeţi în partea întunecată, datorită instinctului vostru de natură pământească.

Deoarece, asta vedeţi la mai marii voştri învăţaţi care vă conduc. Însă, ei sunt mai puţin învăţaţi şi mai mult informaţi! Ei plătesc oameni care să lucreze la imaginea lor. Ei nu sunt imaginea lor, nu sunt Adevăr, sunt minciună!

Voi, fiţi dar Adevărul Meu, ca să nu deveniţi minciuna lor. În ciuda aparenţelor, voi nu v-aţi născut în păcat, ci în neştiinţă (aveţi memoriile şterse).

Misiunea voastră pe pământ e cea de a vă reaminti Cine aţi fost înainte să vă naşteţi acolo.

Doamne cât Adevăr grăieşti.

Mă bucur că rostim împreună aceste Adevăruri.

De ce trimiţi atâtea mesaje omenirii, dacă nimeni nu le ia în seamă?

Mesajele Mele fac parte din Planul Meu cu voi.

Şi le veţi lua în seamă, mai devreme sau mai târziu.

De ce alegi să o faci?

Pentru că v-am creat Conştienţe libere, Asemeni Mie! Sunteţi Conştienţe de Lumină pură şi Strălucitoare!

Sarcina voastră este să alegeţi să fiţi Asemeni Mie, ca să trăiţi în veci.

Aşadar, cum termin de scris o întrebare, mintea mea creează, fără a interveni eu direct, şi răspunsul. Aş putea continua aşa la nesfârşit? Acesta este Dumnezeu?

Da, ai putea continua aşa până la sfârşitul zilelor tale şi tot nu vei putea să Mă cunoşti în Totalitate. Acesta este şi nu este Dumnezeu! Pentru că, Dumnezeu nu se poate descoperi doar în „ceva“ din Lucrarea Lui.

Dumnezeu este toată Lucrarea Lui.

El este tot Ceea Ce ştiţi şi tot Ceea Ce nu ştiţi căci, cum aţi putea voi auzi Ceea Ce nu este sunet, cum aţi putea privi Ceea Ce nu este imagine şi cum aţi putea pipăi Ceea Ce nu poate fi atins?

La ce crezi tu că M-am referit, scriind în cartea Apocalipsei, referitor la semnul fiarei că, cei ce vor fi de partea lui anti-Hrist,care vor lucra „împotriva“ Mea, vor purta un semn pe mână sau pe frunte, iar cei care vor fi de „partea“ Mea vor purta, deasemenea, un simbol, pe mâna dreaptă sau pe frunte?

Am ales să îţi ofer răspunsul la această întrebare, ce te-a frământat atâta vreme, cu toate că nu înţeleg ce te-a împiedicat să Mi-o adresezi până acum.

Nici eu nu ştiu.

Semnul fiarei de pe fruntea şi de pe mâna celor ce vor merge împotriva Mea simbolizează:

Mintea întunecată, închisă, cea care gândeşte strâmb, care este total căzută în dorinţa câştigării existenţei fizice cu orice preţ – care alege să trăiască doar în lumea aceasta şi atât.

Sufletele blocate în interiorul acestor conştienţe finite nu vor merge mai departe. Iar ele au ales asta cu mult timp înainte de a se naşte acolo.

Semnul de pe fruntea lor arată capul, mintea cu care gândesc.

Arată gândurile lor, creatoare de experienţe din viaţa lor.

semnul de pe mâna lor arată gândurile,transformate în experienţe!

Cu capul gândeşti, creezi gânduri, iar cu mâna aplici ceea ce mintea a gândit. Mâna materializează ceea ce mintea şi-a imaginat că ar putea crea. Dar dacă mintea este bolnavă şi creează astfel, un gând bolnav, mâna va materializa desigur, o experienţă fizică bolnavă, greşită sau incompletă.

În cazul celor care Mă vor urma, minţile lor vor lumina asemeni unor lanterne care luminează în întuneric...

Mâinile lor vor crea Gândurile Mele, care vor ajunge să fie gândurile lor proprii. 

Exact asta faci tu acum!

Încă mai crezi în destin?

Eu sunt destinul vostru! Iar soarta o creati voi înşivă. Căci universul răspunde cererilor voastre, după măsura mulţumirilor voastre.

Ţi-e teamă că îţi vei „întina“ trupul şi nu te voi mai primi la Mine în Împărăţia Mea?

Trupul tău va rămâne aici şi nu vei lua dincolo nimic din ceea ce ştii că ai fost pe pământ .

Vei lua cu tine numai Ceea Ce ştii că eşti tu cu Adevărat!

Încă nu te-ai convins care îţi este scopul în această lume?

Acum ştiu totul şi plâng.

Trezirea se produce atunci când sufletul reuşeşte a-şi controla mintea în totalitate.

Sunt mulţi oameni printre voi care  cred  că dacă citesc Biblia, dacă îndeplinesc cu stricteţe tot ceea ce scrie acolo, apoi trăiesc după cum au înţeles că vrea Dumnezeul lor ca ei să trăiască, vor fi mântuiţi. Însă ei sunt departe de desăvârşire...

Ei nu îşi deschid sufletele, ei citesc cu mintea!

Explică-mi aceeastă vorbă înţeleaptă:„Creatorul te-a creat pe tine, după Chipul şi Asemănarea Lui. Tu ai creat restul prin puterea pe care ţi-a dat-o.“2

Ar fi bine să înţelegi că te-am ales pentru a transmite mesajul Meu, pentru a deveni un mesager

al Meu şi am scris despre tine dinainte ca tu să cunoşti aceasta, dinainte să citeşti aceasta!

Ai scris despre mine? Unde?

. 

Am scris atât despre tine, cât şi despre mulţi alţii asemeni ţie, mesageri ai Mei şi luminători ai Luminii Mele impresionante:

„Şi de aceea te-am ales pe tine ca mesager al Meu, pe tine şi pe mulţi alţii. Pentru că acum,  în vremurile ce vor veni în curând , lumea va avea nevoie de multe trâmbiţe care să sune – va avea nevoie de multe voci care să rostească cuvintele Adevărului, dar şi de vindecarea după care tânjesc milioane de oameni“.

Vorbind Cu Dumnezeu - Truth and Healing – recomand a se lectura toată cartea, pentru cine rezonează cu acest tip de informaţii!

LECŢIILE IUBIRII

1.  Legătura dintre mânie şi atac e evidentă, dar legătura dintre mânie şi frică nu e întotdeauna atât de clară. Mânia implică întotdeauna proiectarea separării, care trebuie acceptată - în ultimă instanţă - ca proprie răspundere, şi nu ceva de care sunt învinuiţi alţii. Mânia nu poate apărea decât în cazul în care crezi că ai fost atacat, că atacul tău e justificat ca ripostă şi că nu eşti nicidecum răspunzător pentru el. Date aceste trei premise total iraţionale, trebuie să urmeze concluzia la fel de iraţională că un frate merită atac, şi nu iubire. Ce altceva te poţi aştepta să decurgă din nişte premise demente decât o concluzie dementă? O concluzie dementă se desface examinând soliditatea premiselor pe care se bazează. Nu poţi fi atacat, atacul nu are justificare şi eşti răspunzător pentru ce crezi.

2.  Ţi s-a cerut să mă iei ca model de învăţare, pentru că un exemplu extrem e un instrument didactic deosebit de util. Toţi predăm, şi predăm tot timpul. E o răspundere pe care ţi-o asumi inevitabil în momentul în care accepţi orice fel de premisă, şi nimeni nu îşi poate organiza viaţa fără să aibă un sistem de gândire. Odată ce ţi-ai construit un oarecare sistem de gândire, trăieşti potrivit acestuia şi îl predai. Deşi capacitatea ta de statornicie faţă de un sistem de gândire poate fi prost plasată, e tot o formă de credinţă şi poate fi redirecţionată.

I.  Mesajul răstignirii

1.  În scopul învăţării, să mai examinăm o dată răstignirea. Nu am stăruit înainte asupra ei din cauza conotaţiilor înfricoşătoare pe cere i le poţi asocia. Singurul lucru pe care am insistat până acum a fost acela că nu a reprezentat o formă de pedeapsă. Nimic însă nu poate fi explicat exclusiv în termeni negativi. Există o interpretare pozitivă a răstignirii, din care lipseşte cu desăvârşire orice frică şi
care predă, de aceea, o învăţătură total blajină, dacă e înţeleasă corect.

2.  Răstignirea nu e decât un exemplu extrem. Valoarea ei, ca a oricărui instrument didactic, stă numai în tipul de învăţare pe care îl facilitează. Ea poate fi, şi a fost, greşit înţeleasă. Şi asta numai din cauză că fricoşii sunt predispuşi să perceapă fricos. Ţi-am spus deja că poţi să recurgi oricând la mine să îmi împărtăşeşti decizia şi, împărtăşind-o, să o întăreşti. Ţi-am mai spus că răstignirea a fost ultima călătorie inutilă pe care trebuie să o întreprindă Fiimea şi că ea reprezintă eliberarea de frică pentru oricine o înţelege. Deşi am insistat înainte numai pe înviere, nu am clarificat atunci scopul răstignirii şi modul în care a dus de fapt la înviere. Cu toate acestea, ea are de adus o contribuţie categorică la viaţa ta şi, dacă o vei examina fără frică, te va ajuta să îţi înţelegi propriul rol de profesor.

3.  Reacţionezi probabil de ani de zile ca şi cum ai fi într-o continuă răstignire. E o tendinţă vizibilă a celor separaţi, care mereu refuză să vadă ce şi-au făcut cu mâna lor. Proiecţia înseamnă mânie, mânia provoacă agresiune, iar agresiunea stârneşte frică. Adevăratul înţeles al răstignirii stă în intensitatea aparentă a agresiunii unora dintre Fiii lui Dumnezeu asupra altuia. Desigur, e un lucru imposibil şi trebuie înţeles pe deplin ca lucru imposibil. Altfel, nu pot servi ca model de învăţare.

4.  În ultimă instanţă, agresiunea poate fi săvârşită numai asupra trupului. Nu încape îndoială că un trup poate agresa un altul, putând chiar să îl distrugă. Dar, dacă distrugerea însăşi e imposibilă, ce e destructibil nu poate fi real. De aceea, distrugerea lui nu justifică mânia. În măsura în care crezi că o justifică, accepţi premise false şi le predai altora. Mesajul pe care a fost menită să îl predea răstignirea a fost acela că nu e necesar să percepi o formă de agresiune în persecuţie, căci nu poţi fi persecutat. Dacă reacţionezi cu mânie, te identifici cu destructibilul şi te apreciezi, de aceea, în mod dement.

5.  Am explicat cât se poate de clar că sunt ca tine şi eşti ca mine, dar egalitatea noastră fundamentală poate fi demonstrată numai printr-o decizie comună. Eşti liber să te percepi persecutat dacă vrei. Când alegi însă să reacţionezi în felul acesta, ai putea să îţi aminteşti că eu am fost persecutat, după cum judecă lumea, şi nu am împărtăşit această evaluare. Şi, din cauză că nu am împărtăşit-o, nici nu am întărit-o. Am oferit, aşadar, o interpretare diferită a atacului, pe care vreau să o împărtăşesc cu tine. Dacă o vei crede, mă vei ajuta să o predau.

6.  Aşa cum am mai spus: „Cum predai, aşa vei învăţa". Dacă reacţionezi de parcă eşti persecutat, predai persecuţie. Nu e o lecţie pe care ar trebui să vrea să o predea un Fiu de-al lui Dumnezeu dacă e să îşi dea seama de propria lui mântuire. Predă, în schimb, desăvârşita ta imunitate, care e adevărul din tine, şi dă-ţi seama că nu poate fi agresată. Nu încerca să o protejezi tu însuţi, căci crezi că poate fi agresată. Nu ţi se cere să fii răstignit, un lucru ce a făcut parte din propria mea contribuţie didactică. Ţi se cere doar să îmi urmezi exemplul - în faţa unor tentaţii mult mai puţin extreme de-a percepe greşit - şi să nu le accepţi ca false justificări pentru mânie. Nu pot exista justificări pentru nejustificabil. Nu crede că există şi nu preda că există. Aminteşte-ţi mereu că ceea ce crezi vei şi preda. Crede cu mine, şi vom deveni egali ca profesori.

7.  Învierea ta este redeşteptarea ta. Eu sunt modelul de renaştere, dar renaşterea însăşi e doar mijirea în mintea ta a lucrului ce e deja în ea. Dumnezeu Însuşi l-a pus acolo şi, de aceea, e adevărat pentru totdeauna. Eu am crezut în el şi l-am acceptat, de aceea, ca adevărat pentru mine. Ajută-mă să îl predau fraţilor noştri în numele Împărăţiei lui Dumnezeu, dar crede mai întâi că e adevărat pentru tine, căci altfel vei preda greşit. Fraţii mei au dormit în timpul aşa-zisei „agonii din grădină", dar nu m-am putut supăra pe ei căci am ştiut că nu pot fi abandonat.

8.  Îmi pare rău când fraţii mei nu îmi împărtăşesc decizia de-a auzi o singură Voce, căci asta îi slăbeşte ca profesori şi ca studenţi. Dar ştiu că nu se pot trăda cu adevărat nici pe ei, nici pe mine, şi că tot pe ei trebuie să îmi zidesc biserica. Nu am de ales în această privinţă, căci numai voi puteţi fi temelia bisericii lui Dumnezeu. O biserică este acolo unde e altarul, şi prezenţa altarului e ceea ce face biserica să fie sfântă. Dacă o biserică nu inspiră iubire, are un altar ascuns care nu serveşte scopului pentru care l-a menit Dumnezeu. Trebuie să Îi întemeiez biserica pe voi, căci cei ce mă acceptă ca model sunt discipolii mei, literalmente. Discipolii sunt urmaşi şi, dacă modelul pe care îl urmează a ales să îi mântuiască de durere în toate privinţele, ar fi neînţelepţi să nu îl urmeze.

9.  Am ales, de dragul tău şi al meu, să demonstrez că agresiunea cea mai atroce, după judecata eului, este irelevantă. După cum judecă lumea aceste lucruri, dar nu după cum le cunoaşte Dumnezeu, am fost trădat, abandonat, bătut, sfâşiat şi, în final, ucis. Era clar că toate acestea s-au datorat doar proiecţiei altora asupra mea, de vreme ce nu făcusem niciun rău la nimeni şi îi vindecasem pe mulţi.

10.  Mai suntem egali ca studenţi, deşi nu e nevoie să trecem prin experienţe egale. Spiritul Sfânt Se bucură când poţi învăţa dintr-ale mele şi poţi fi redeşteptat de ele. Acesta e singurul lor rost şi singurul mod în care pot fi perceput ca fiind calea, adevărul şi viaţa. Când auzi o singură Voce, nu ţi se cere niciodată sacrificiu. Dimpotrivă, fiind în stare să auzi Spiritul Sfânt din alţii, poţi învăţa din experienţele lor şi poţi beneficia de pe urma lor, fără să le trăieşti direct tu însuţi. Căci Spiritul Sfânt e unul, şi oricine ascultă ajunge inevitabil să demonstreze calea Lui pentru toţi.

11.  Nu eşti persecutat, şi nici eu nu am fost. Nu ţi se cere să repeţi experienţele mele pentru că Spiritul Sfânt, pe Care Îl împărtăşim, face să nu fie necesar. Dar, ca să îmi foloseşti experienţele în mod constructiv, trebuie să urmezi tot exemplul meu şi să le percepi cum le percep eu. Fraţii mei şi ai tăi sunt angajaţi continuu în justificarea nejustificabilului. Singura mea lecţie, pe care trebuie să o predau cum am învăţat-o, este aceea că nicio percepţie în dezacord cu judecata Spiritului Sfânt nu poate fi justificată. M-am angajat să arăt adevărul acestui lucru într-un caz extrem, pur şi simplu pentru că urma să fie un bun instrument didactic pentru cei a căror tentaţie de-a ceda în faţa mâniei şi a agresiunii nu era atât de extremă. Voiesc, cu Dumnezeu, ca niciunul dintre Fiii Lui să nu sufere.

12.  Răstignirea nu poate fi împărtăşită pentru că e simbolul proiecţiei, dar învierea e simbolul împărtăşirii pentru că redeşteptarea fiecărui Fiu de-al lui Dumnezeu e necesară pentru a da Fiimii posibilitatea să îşi cunoască Întregimea. Doar asta e cunoaştere.

13.  Mesajul răstignirii e cât se poate de clar:
       Predă numai iubire, căci asta şi eşti.

14.  Dacă interpretezi răstignirea în orice alt fel, o foloseşti ca armă de atac, şi nu ca apelul la pace pentru care a fost menită. Apostolii au înţeles-o greşit deseori, din acelaşi motiv pentru care o înţelege greşit oricine. Propria lor iubire imperfectă i-a făcut vulnerabili la proiecţie şi, din propria lor frică, au vorbit de „urgia lui Dumnezeu" ca de arma Lui punitivă. Nici de răstignire nu au putut vorbi total fără mânie, căci propriul lor sentiment de vinovăţie îi făcuse mânioşi.

15.  Iată câteva exemple de gândire răsturnată din Noul Testament, deşi evanghelia lui nu e de fapt decât mesajul iubirii. Dacă Apostolii nu s-ar fi simţit vinovaţi, nu mi-ar fi putut atribui cuvintele: „N-am venit să aduc pace, ci sabie". E clar opusul a tot ce am predat. Nici reacţiile mele la Iuda nu s-ar fi putut descrie în felul în care le-au descris, dacă m-ar fi înţeles cu adevărat. Nu aş fi putut să spun „Prin sărutare-L vinzi tu pe Fiul omului?" decât dacă aş fi crezut în trădare. Întregul mesaj al răstignirii a fost tocmai acela că nu cred. „Pedeapsa" despre care s-a spus că aş fi atras-o asupra lui Iuda a fost o greşeală similară. Iuda era fratele meu şi un Fiu de-al lui Dumnezeu, o parte din Fiime la fel de mult ca mine. S-ar fi putut oare să îl condamn când eram gata să demonstrez imposibilitatea condamnării?

16.  Când citeşti învăţăturile Apostolilor, aminteşte-ţi că le-am spus eu însumi că erau multe pe care urmau să le înţeleagă mai târziu, căci nu erau chiar gata să mă urmeze la vremea respectivă. Nu vreau să laşi să pătrundă nicio frică în sistemul de gândire spre care te îndrum. Nu cer martiri, ci de pedeapsă implică proiecţia învinuirii şi întăreşte ideea că învinuirea e justificată. Ce rezultă de aici e o lecţie de învinuire, căci tot comportamentul predă convingerile care îl motivează. Răstignirea a fost rezultatul unor sisteme de gândire clar opuse; simbolul perfect al „conflictului" dintre eu şi Fiul lui Dumnezeu. Acest conflict pare la fel de real acum, iar lecţiile lui trebuie învăţate acum ca şi atunci.

17.  Eu nu am nevoie de recunoştinţă, dar tu ai nevoie să îţi dezvolţi capacitatea slăbită de-a fi recunoscător, căci altfel nu Îl poţi aprecia pe Dumnezeu. El nu are nevoie de aprecierea ta, dar tu ai nevoie. Nu poţi iubi ce nu apreciezi, căci frica face aprecierea imposibilă. Când ţi-e frică de ce eşti, nu apreciezi - şi vei respinge, aşadar - ceea ce eşti. Prin urmare, vei preda respingere.

18.  Puterea Fiilor lui Dumnezeu e prezentă tot timpul, pentru că au fost creaţi creatori. Influenţa pe care o au, reciproc, unii asupra altora este nelimitată şi trebuie folosită pentru mântuirea lor comună. Fiecare trebuie să înveţe să predea că toate formele de respingere sunt lipsite de înţeles. Separarea e noţiunea de respingere. Cât o predai o vei crede. Nu aşa gândeşte Dumnezeu, iar tu trebuie să gândeşti ca El dacă vrei să Îl cunoşti din nou.

19.  Adu-ţi aminte că Spiritul Sfânt e Legătura care asigură comunicarea dintre Dumnezeu Tatăl şi Fiii Lui separaţi. Dacă Îi vei asculta Vocea, vei şti că nu poţi să răneşti sau să fii rănit, şi că mulţi au nevoie de binecuvântarea ta să îi ajute să audă şi ei asta. Când vei percepe în ei doar această nevoie, şi nu vei reacţiona la nicicare alta, va însemna că ai învăţat de la mine şi vei fi la fel de dornic ca mine să împărtăşeşti ce-ai învăţat.

“A Course in Miracles”