„Cei aleşi"

1.  Aptitudinile pe care le ai acum sunt doar umbre ale adevăratei tale capacităţi. Toate funcţiile tale din prezent sunt împărţite, putând fi puse sub semnul întrebării şi al îndoielii. Căci nu eşti sigur cum să le foloseşti şi eşti, de aceea, incapabil de cunoaştere. În plus, eşti incapabil de cunoaştere şi din cauză că poţi încă să percepi într-un mod neiubitor. Percepţia nu a existat până nu au fost introduse, prin separare, conceptele de grade, aspecte şi intervale. Spiritul nu are niveluri, iar toate conflictele se nasc din conceptul de niveluri. Numai Nivelurile Treimii sunt capabile de unitate. Nivelurile create prin separare nu pot decât să fie în conflict. Căci nu înseamnă nimic unele pentru altele.

2.  Conştiinţa - nivelul percepţiei - a fost prima sciziune introdusă în minte după separare, făcând din minte un perceptor, şi nu un creator. Conştiinţa e identificată corect ca domeniul eului. Eul este o încercare a minţii greşite de-a te percepe cum vrei să fii, şi nu cum eşti. Te poţi cunoaşte însă doar aşa cum eşti, fiind singurul lucru de care poţi fi sigur. Restul este pus sub semnul întrebării.

3.  Eul e aspectul întrebător al sinelui de după separare, care a fost făcut, şi nu creat. E capabil să pună întrebări, dar nu să perceapă răspunsuri semnificative, căci acestea ar presupune cunoaştere şi nu pot fi percepute. Mintea e confuză, de aceea, pentru că numai starea Unei Minţi poate fi fără confuzie. O minte separată sau împărţită trebuie să fie confuză. E inevitabil să fie nesigură de ce este ea. Şi trebuie să fie în conflict pentru că nu concordă cu ea însăşi. Aspectele ei devin astfel străine unele de altele, asta fiind esenţa condiţiei propice fricii, în care atacul e mereu posibil. Ai toate motivele să te temi în felul în care te percepi. Iată de ce nu poţi scăpa de frică până nu realizezi că nu te-ai creat şi nici nu te-ai putea crea tu. Nu vei putea face niciodată adevărate percepţiile tale false, iar creaţia ta e ferită de propria ta greşeală. Iată de ce va trebui să alegi, până la urmă, să vindeci separarea.

4.  Mintea corectă nu trebuie confundată cu mintea cunoscătoare, căci se aplică doar percepţiei corecte. Poţi fi în mintea corectă sau în mintea greşită, până şi asta fiind o chestiune de grade, arătând clar că nu e vorba de cunoaştere. Folosită cum trebuie, expresia „minte corectă" se referă la corecţia adusă „minţii greşite" şi se aplică stării mentale ce induce percepţie acurată. E o minte dispusă la miracole pentru că vindecă percepţia greşită - un adevărat miracol, dat fiind felul în care te percepi.

5.  Percepţia implică întotdeauna o întrebuinţare greşită a minţii, pentru că duce mintea în zone de incertitudine. Mintea e foarte activă. Când alege să fie separată, alege să perceapă. Până atunci, voieşte numai să cunoască. După aceea, poate numai să aleagă ambiguu, singura ieşire din ambiguitate fiind percepţia clară. Mintea revine la funcţia ei proprie numai când voieşte să cunoască. Se pune astfel în slujba spiritului, unde percepţia e schimbată. Când alege să îşi facă propriile niveluri, mintea alege să se împartă. Dar nu se poate separa total de spirit, căci din spirit îşi derivă întreaga putere de-a face sau de a crea. Mintea îşi afirmă Sursa chiar şi atunci când creează greşit, căci altfel şi-ar înceta pur şi simplu existenţa. Aşa ceva e imposibil, căci mintea aparţine spiritului pe care l-a creat Dumnezeu şi care este, de aceea, veşnic.

6.  Capacitatea de-a percepe a făcut posibil trupul, pentru că trebuie să percepi ceva şi cu ceva. Iată de ce percepţia presupune un schimb sau o traducere, de care cunoaşterea nu are nevoie.
Funcţia interpretativă a percepţiei - o formă distorsionată de creaţie - îţi permite, atunci, să interpretezi trupul ca fiind tu însuţi, într-o încercare de-a scăpa de conflictul pe care l-ai stârnit. Spiritul, care cunoaşte, nu poate fi împăcat cu această pierdere de putere, căci e incapabil de întuneric. Spiritul devine astfel aproape inaccesibil minţii şi total inaccesibil trupului. De aici înainte, spiritul e perceput ca o ameninţare, căci lumina desfiinţează întunericul arătându-ţi, pur şi simplu, că e inexistent. Adevărul va birui mereu greşeala în acest fel. Nu poate fi vorba de un proces activ de corecţie pentru că, aşa cum am subliniat deja, cunoaşterea nu face nimic. Poate fi percepută ca agresor, dar nu poate ataca. Ceea ce percepi a fi atacul ei e propria ta recunoaştere vagă că e posibil să îţi reaminteşti cunoaşterea, căci nu a fost distrusă niciodată.

7.  Dumnezeu şi creaţiile Lui rămân în certitudine, cunoscând de aceea că nu poate exista nicio creaţie greşită. Adevărul nu se poate ocupa de greşelile pe care le vrei. Eu am fost un om care şi-a amintit spiritul şi cunoaşterea acestuia. Ca om, nu am încercat să contracarez greşeala prin cunoaştere, ci să corectez greşeala de jos în sus. Am demonstrat atât neputinţa trupului, cât şi putinţa minţii. Unindu-mi voia cu a Creatorului meu, mi-am amintit firesc spiritul şi adevăratul lui scop. Deşi nu pot uni în locul tău voia ta cu a lui Dumnezeu, îţi pot şterge din minte toate percepţiile greşite dacă vrei să o pui sub îndrumarea mea. Numai percepţiile tale greşite îţi stau în cale. Fără ele, opţiunea ta e certă. O percepţie sănătoasă induce o alegere sănătoasă. Nu pot alege în locul tău, dar te pot ajuta să îţi efectuezi propria alegere corectă. „Mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi" ar trebui să fie „Toţi sunt chemaţi, dar puţini aleg să asculte". De aceea, ei nu aleg corect. „Cei aleşi" sunt doar cei ce aleg corect mai devreme. Minţile corecte o pot face acum, găsindu-şi astfel odihna sufletelor. Dumnezeu te cunoaşte numai în pace, şi asta e realitatea ta.

Greşeala şi eul