4 august 2016

Cauză şi efect



1.  Deşi încă te plângi de existenţa fricii, continui totuşi să ţi-o stârneşti. Am pomenit deja că nu îmi poţi cere să te eliberez de frică. Eu ştiu că nu există, dar tu nu ştii. Dacă aş interveni între gândurile tale şi rezultatele lor, aş întina o lege fundamentală: cea despre cauză şi efect, cea mai fundamentală lege care există. Nu te-aş ajuta deloc dacă aş deprecia puterea gândurilor tale. Căci ar veni în contradicţie directă cu scopul cursului acesta. E mult mai util să îţi reamintesc că nu îţi păzeşti gândurile destul de atent. Poate simţi că, în acest moment, ar fi nevoie de un miracol să îţi permită să faci asta, ceea ce e foarte adevărat. Nu eşti obişnuit cu felul de-a gândi al minţii dispuse la miracole, dar poţi fi instruit să gândeşti astfel. Toţi făcătorii de miracole au nevoie de acest tip de instruire.

2.  Nu pot îngădui să îţi laşi mintea nepăzită, căci altfel nu mă vei putea ajuta. Săvârşirea miracolelor implică recunoaşterea deplină a puterii gândirii pentru a evita creaţia greşită. Altfel, va fi nevoie de un miracol să rectifice mintea însăşi, un proces circular ce nu ar favoriza compresia timpului pentru care a fost menit miracolul. Făcătorul de miracole trebuie să aibă un respect sincer pentru ce e cu adevărat cauză şi efect - o condiţie necesară ca miracolul să aibă loc.

3.  Atât miracolul, cât şi frica vin din gânduri. Dacă nu eşti liber să alegi una, nu ai fi liber să alegi nici alta. Alegând miracolul, ai respins frica, chiar şi numai temporar. Ţi-a fost frică de toţi şi de toate. Ţi-e frică de Dumnezeu, de mine şi de tine însuţi. Ne-ai perceput greşit sau Ne-ai creat greşit, şi crezi în ce ai făurit. Nu ai fi făcut-o dacă nu ţi-ar fi fost frică de propriile tale gânduri. Fricoşii trebuie să creeze greşit, căci percep creaţia în mod greşit. Când creezi greşit, suferi. Principiul cauzei şi efectului devine acum un adevărat accelerator, deşi numai temporar. De fapt, „Cauza" e un termen ce îi aparţine de drept lui Dumnezeu, iar Fiul Lui este „Efectul" Lui. Asta implică o serie de relaţii de Cauză şi Efect total diferite de cele pe care le introduci în creaţia greşită. Prin urmare, conflictul fundamental din lumea aceasta e între creaţie şi creaţie greşită. Toată frica e implicită în cea de-a doua; toată iubirea e implicită în cea dintâi. Conflictul este, aşadar, între iubire şi frică.

4.  După cum am spus deja, crezi că nu îţi poţi controla frica pentru că tu însuţi ai făcut-o, şi credinţa ta în ea pare să ţi-o scoată de sub control. Dar orice încercare de-a rezolva greşeala încercând să stăpâneşti frica e inutilă. De fapt, ea afirmă puterea fricii prin însăşi presupunerea că trebuie stăpânită. Adevărata soluţie revine întru totul stăpânirii prin iubire. Între timp însă, sentimentul de conflict este inevitabil pentru că te-ai pus într-o postură în care crezi în puterea a ceva ce nu există.

5.  Nimicul şi totul nu pot coexista. Să crezi într-unul înseamnă să îl negi pe celălalt. Frica nu e nimic de fapt, iar iubirea este totul. De câte ori intră lumina în întuneric, întunericul e desfiinţat. Ce crezi e pentru tine adevărat. În sensul acesta, separarea chiar s-a întâmplat şi să o negi înseamnă pur şi simplu să foloseşti negarea cum nu trebuie. Dar să te concentrezi asupra greşelii nu e decât o greşeală în plus. Demersul corectiv iniţial este să recunoşti, temporar, că există o problemă, dar numai ca indiciu că e nevoie de corecţie imediată. Se stabileşte astfel o stare mentală în care Ispăşirea poate fi acceptată fără amânare. Trebuie subliniat însă că, în final, niciun compromis nu e posibil între totul şi nimic. Timpul este, în esenţă, un instrument prin care se poate renunţa la tot compromisul în această privinţă. El numai pare a fi desfiinţat treptat, căci timpul însuşi implică intervale ce nu există. Creaţia greşită l-a făcut necesar ca instrument corectiv. Afirmaţia „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât a dat singurul Său Fiu ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică" necesită doar o uşoară corecţie pentru a avea sens în acest context: „a dat-o singurului Său Fiu".

6.  Trebuie notat în special că Dumnezeu are un singur Fiu. Dacă toate creaţiile Lui sunt Fiii Lui, fiecare trebuie să facă parte integrantă din întreaga Fiime. Fiimea, în Unitatea ei, transcende suma părţilor sale. Asta însă e ceva obscur cât lipseşte oricare dintre părţi. Iată de ce, în final, conflictul nu poate fi rezolvat până nu se întorc toate părţile Fiimii. Numai atunci poate fi înţeleasă semnificaţia întregimii, în adevăratul sens. Orice parte a Fiimii poate să creadă în greşeală sau în nedesăvârşire dacă vrea. Dar, dacă o face, crede în existenţa nimicului. Corecţia acestei greşeli este Ispăşirea.

7.  Am menţionat deja starea de pregătire, dar ne-ar putea ajuta aici câteva observaţii în plus. Starea de pregătire e doar premisa înfăptuirii. Cele două nu trebuie confundate. De îndată ce are loc o stare de pregătire, există de regulă o oarecare dorinţă de-a înfăptui, dar nu e nicidecum o dorinţă neapărat neîmpărţită. Starea nu implică decât potenţialul unei schimbări mentale. Încrederea de sine nu se poate dezvolta pe deplin până nu ajungi să stăpâneşti. Am încercat deja să corectăm greşeala fundamentală că frica poate fi stăpânită şi am subliniat că singura stăpânire adevărată este prin iubire. Starea de pregătire e doar începutul încrederii de sine. Poate crezi că e nevoie de enorm de mult timp între pregătire şi stăpânire, dar lasă-mă să îţi amintesc că timpul şi spaţiul sunt sub controlul meu.

Curs de miracole

Cristosul din tine nu sălăşluieşte într-un trup. Şi totuşi, El e în tine. De aici trebuie să rezulte că nu eşti într-un trup. Ce e în tine nu poate să fie în afară. Şi e clar că nu poţi fi separat de ceea ce e tocmai nucleul vieţii tale. Ce îţi dă viaţă nu poate sălăşlui în moarte. Nici tu nu poţi. Cristos e încadrat într-o ramă de Sfinţenie al cărei singur scop e să Îl facă manifest celor ce nu Îl cunosc, ca să îi cheme să vină la El şi să Îl vadă unde au crezut că sunt trupurile lor. Trupurile lor vor dispărea atunci, ca Sfinţenia Lui să poată fi înrămată în ei.