Trupul ca mijloc de comunicare

1.  Atacul e întotdeauna fizic. Când îţi trece prin minte orice formă de atac, te echivalezi cu un trup, din moment ce asta e interpretarea pe care o dă eul trupului. Nu trebuie să ataci fizic pentru a accepta această interpretare. O accepţi pur şi simplu prin credinţa că atacul îţi poate obţine ceva ce îţi doreşti. Dacă nu ai crede acest lucru, ideea de atac nu te-ar atrage absolut deloc. Când te echivalezi cu un trup, te vei simţi întotdeauna deprimat. Când un copil de-al lui Dumnezeu gândeşte despre el în felul acesta, se minimalizează singur şi îşi vede fraţii la fel de minimalizaţi. Din moment ce nu se poate găsi pe el decât în ei, s-a rupt singur de mântuire.

2.  Aminteşte-ţi că, în interpretarea Spiritului Sfânt, trupul nu e decât un mijloc de comunicare. Fiind Legătura care asigură comunicarea dintre Dumnezeu şi Fiii Lui separaţi, Spiritul Sfânt interpretează tot ce ai făurit în lumina a ce e El. Eul separă prin trup. Spiritul Sfânt ajunge prin el la alţii. Tu nu îţi percepi fraţii cum îi percepe Spiritul Sfânt, pentru că nu consideri trupurile doar un mijloc de împreunare a minţilor şi de unire a lor cu a ta şi a mea. Această interpretare a trupului te va face să te răzgândeşti total în privinţa valorii lui. De la el, nu are niciuna.

3.  Dacă foloseşti trupul ca să ataci, ţi-e dăunător ţie. Dacă îl foloseşti doar ca să ajungi la minţile celor ce cred că sunt trupuri şi să îi înveţi prin trup că nu e aşa, vei înţelege puterea minţii care e în tine. Dacă foloseşti trupul numai şi numai în acest scop, nu îl poţi folosi ca să ataci. În slujba unirii, el devine o frumoasă lecţie de comuniune, care are valoare până va fi comuniune. Iată cum face Dumnezeu ceva nelimitat din ce ai limitat tu. Spiritul Sfânt nu vede trupul ca tine, ştiind că singura realitate a oricărui lucru e serviciul pe care I-l face lui Dumnezeu în numele funcţiei pe care i-o dă El.

4.  Comunicarea pune capăt separării. Atacul o promovează. Trupul e frumos sau urât, liniştit sau înverşunat, folositor sau dăunător, în funcţie de folosul care i se dă. Şi, în trupul altuia, vei vedea folosul pe care l-ai dat trupului tău. Dacă trupul devine un mijloc pe care I-l dai Spiritului Sfânt să îl întrebuinţeze în folosul unirii Fiimii, nu vei vedea ceva fizic decât drept ce este. Foloseşte-l pentru adevăr, şi îl vei vedea în mod adevărat. Foloseşte-l greşit, şi îl vei înţelege greşit, pentru că ai făcut-o deja prin folosirea lui greşită. Interpretează orice independent de Spiritul Sfânt, şi nu vei avea încredere în el. Aşa vei ajunge la ură şi la atac şi la pierderea păcii.

5.  Şi totuşi, toată pierderea vine doar din propria ta neînţelegere. Orice fel de pierdere e cu neputinţă. Dar, când îţi vezi fratele ca entitate fizică, puterea şi slava lui se „pierd" în ochii tăi, laolaltă cu ale tale. L-ai atacat, dar trebuie să te fi atacat mai întâi pe tine. De dragul propriei tale mântuiri, care trebuie să i-o aducă şi lui pe a lui, să nu îl vezi aşa. Nu îl lăsa să se minimalizeze în mintea ta, ci dă-i dezlegarea de credinţa lui în micime şi scapă şi tu aşa de a ta. Ca parte din tine, el este sfânt. Ca parte din mine, tu eşti aşa. Să comunici cu o parte din Dumnezeu Însuşi înseamnă să ajungi dincolo de Împărăţie, la Creatorul ei, prin Vocea Lui pe care a stabilit-o parte din tine.

6.  Bucură-te, atunci, că nu poţi face nimic de la tine. Nu eşti de la tine. Cel de la Care eşti ţi-a voit puterea şi slava, cu care poţi înfăptui în mod desăvârşit sfânta Lui Voie în ce te priveşte, când o accepţi tu însuţi ca a ta. El nu Şi-a retras darurile de la tine, dar tu crezi că I le-ai retras. De dragul Numelui Său, nu lăsa să rămână ascuns niciun Fiu de-al lui Dumnezeu, pentru că Numele Lui e al tău.

7.  Biblia spune: „Şi Cuvântul (sau gândul) trup s-a făcut". La drept vorbind, nu e un lucru cu putinţă, de vreme ce pare să implice traducerea unui ordin al realităţii într-altul. Diferite ordine ale realităţii, exact ca diferite ordine ale miracolelor, nu există decât în aparenţă. Gândirea nu se poate face trup decât prin convingere, din moment ce gândirea nu este fizică. Gândirea însă e comunicare, pentru care trupul poate fi folosit. Iată singurul folos firesc care i se poate da. A folosi trupul în mod nefiresc înseamnă a pierde din vedere scopul Spiritului Sfânt şi a confunda, aşadar, obiectivul programei Sale.

8.  Nu există lucru mai frustrant pentru un student decât o programă pe care nu poate să o înveţe. Simţul adecvării îi va avea de suferit şi se va deprima cu siguranţă. Confruntarea cu imposibilitatea de-a învăţa e cel mai deprimant lucru din lume. De fapt, iată de ce, în ultimă instanţă, lumea însăşi e un lucru deprimant. Programa Spiritului Sfânt nu deprimă niciodată, fiind o programă a bucuriei. De câte ori reacţionezi cu deprimare la învăţare, ai pierdut din vedere adevăratul obiectiv al programei.

9.  În lumea aceasta, nici măcar trupul nu e perceput întreg. Rostul i se vede fragmentat în multe funcţii cu slabe legături sau fără legături între ele, aşa că pare stăpânit de haos. Îndrumat de eu, chiar e. Îndrumat de Spiritul Sfânt, nu e. Căci devine un mijloc prin care partea minţii pe care ai încercat să o separi de spirit îşi poate depăşi distorsiunile şi poate reveni la spirit. Templul eului devine astfel templul Spiritului Sfânt, unde devoţiunea faţă de El înlocuieşte devoţiunea faţă de eu. În acest sens, trupul chiar devine un templu închinat lui Dumnezeu; Vocea Lui stă în el dirijând folosul care i se dă.

10.  Vindecarea e rezultatul folosirii trupului exclusiv pentru comunicare. Firesc fiind, acest lucru vindecă întregind, un lucru la fel de firesc. Toată mintea e întreagă, iar credinţa că o parte a ei e fizică, sau neminte, e o interpretare fragmentată sau bolnavă. Mintea nu poate fi prefăcută în fizic, dar poate fi făcută să se manifeste prin fizic dacă foloseşte trupul să se autodepăşească. Întinzându-se în afară, mintea se extinde. Nu se opreşte la trup, căci ar bloca tocmai ce urmăreşte să facă. O minte care a fost blocată şi-a îngăduit să fie vulnerabilă la atac, căci s-a întors împotriva ei înseşi.

11.  Îndepărtarea blocajelor, atunci, e singurul mod de-a garanta ajutor şi vindecare. Ajutorul şi vindecarea sunt expresiile fireşti ale unei minţi ce lucrează prin trup, dar nu în trup. Dacă mintea crede că trupul e obiectivul ei, va distorsiona felul cum percepe trupul şi, blocându-şi extinderea dincolo de el, va induce boală prin provocarea separării. Perceperea trupului ca entitate separată nu poate să nu provoace boală, pentru că nu e adevărată. Un mijloc de comunicare îşi pierde utilitatea dacă e folosit pentru altceva. Folosirea unui mijloc de comunicare ca mijloc de atac e o evidentă confuzie de scop.

12.  A comunica înseamnă a uni; a ataca înseamnă a separa. Cum poţi să le faci simultan pe amândouă cu acelaşi lucru, şi să nu suferi? Perceperea trupului poate fi unificată doar de un singur scop. Acesta eliberează mintea de tentaţia de-a vedea trupul în mai multe lumini şi îl cedează în întregime Singurei Lumini în care poate fi înţeles cu adevărat. Confundarea unui instrument didactic cu un obiectiv didactic e o confuzie fundamentală ce blochează înţelegerea amândurora. Învăţarea trebuie să ducă dincolo de trup, la restabilirea puterii minţii în el. Lucrul acesta poate fi realizat doar dacă mintea se extinde la alte minţi şi nu îşi sistează extinderea. Această sistare e cauza tuturor bolilor, căci numai extinderea e funcţia minţii.

13.  Opusul bucuriei e depresia. Când învăţarea îţi provoacă depresie în loc de bucurie înseamnă că nu Îl asculţi pe bucurosul Profesor dumnezeiesc şi nu Îi înveţi lecţiile. Să vezi un trup altfel decât ca mijloc de comunicare înseamnă să îţi limitezi mintea şi să îţi faci rău. Sănătatea nu e, aşadar, decât un scop unit. Adus sub scopul minţii, trupul devine întreg pentru că scopul minţii e unul singur. Atacul nu poate fi decât un scop asumat al trupului, căci - independent de minte - trupul nu are niciun scop.

14.  Tu nu eşti limitat de trup şi gândul nu se poate face carne. Dar mintea se poate manifesta prin trup dacă trece de el şi nu îl interpretează ca limitare. De câte ori îl vezi pe altul limitat la trup sau de trup, îţi impui această limită ţie. Eşti dispus oare să o accepţi, când scopul învăţării tale ar trebui să fie acela de-a scăpa de limitări? Conceperea trupului ca mijloc de atac şi credinţa că rezultatul poate fi o stare de bucurie e un indiciu clar de student slab. Acesta a acceptat un obiectiv didactic în contradicţie evidentă cu scopul unificat al programei; un obiectiv care îi perturbă capacitatea de-a accepta scopul acesteia ca scop al său.

15.  Bucuria e scop unificat, iar scopul unificat ţine doar de Dumnezeu. Când al tău e unificat, e al Său. Crede că poţi să Îi perturbi scopul, şi ai nevoie de mântuire. Te-ai condamnat, dar condamnarea nu ţine de Dumnezeu. De aceea, nu e adevărată. După cum nu sunt nici rezultatele ei aparente. Când îţi vezi fratele ca trup, îl condamni pentru că te-ai condamnat pe tine. Dar, dacă toată condamnarea nu este reală - şi trebuie să nu fie de vreme ce e o formă de atac -, atunci ea nu poate să aibă rezultate.

16.  Nu îţi îngădui să suferi din cauza rezultatelor închipuite ale neadevărului. Eliberează-ţi mintea de credinţa că e posibil. În totala lui imposibilitate îţi stă singura speranţă de eliberare. Dar ce altă speranţă ţi-ai putea dori? Eliberarea de iluzii stă doar în a nu le crede. Nu există atac, dar există comunicare nelimitată, şi deci putere nelimitată şi întregime nelimitată. Puterea întregimii e extinderea. Nu îţi opri gândirea în această lume, şi îţi vei deschide mintea la creaţie în Dumnezeu.

 *** A Course in Miracles   *** Cuvântul meu - Învierea şi Viaţa

Comoara lui Dumnezeu

1.  Suntem voia îngemănată a Fiimii, a cărei Întregime este pentru toţi. Ne începem călătoria înapoi pornind împreună şi adunându-ne fraţii pe măsură ce înaintăm împreună. Fiecare câştig de putere pe care îl dobândim li se oferă tuturor, să îşi poată lepăda şi ei slăbiciunea şi să ne sporească puterea, adăugând-o pe a lor. Întâmpinarea lui Dumnezeu ne aşteaptă pe toţi, iar El ne va întâmpina aşa cum te întâmpin eu. Nu uita Împărăţia lui Dumnezeu pentru nimic din ce are lumea de oferit.

2.  Lumea nu poate spori cu nimic puterea şi slava lui Dumnezeu, şi a sfinţilor Săi Fii, dar îi poate face orbi pe Fii faţă de Tată dacă îşi opresc privirile asupra ei. Nu poţi să vezi lumea, şi să Îl cunoşti pe Dumnezeu. Numai unul e adevărat. Am venit să îţi spun că nu de tine depinde care e adevărat. Dacă ar depinde, te-ai fi distrus. Dumnezeu însă nu a voit distrugerea creaţiilor Sale, din moment ce le-a creat pe vecie. Voia Lui te-a mântuit, nu de tine, ci de iluzia ta de sine. El te-a mântuit pentru tine.

3.  Să Îl slăvim pe Cel pe Care Îl neagă lumea, căci lumea nu are putere asupra Împărăţiei Lui. Cei creaţi de Dumnezeu nu îşi pot găsi bucuria decât în cele veşnice; nu pentru că ar fi văduviţi de altceva, ci pentru că nimic altceva nu e demn de ei. Ce creează Dumnezeu şi Fiii Lui e veşnic, iar bucuria Lor stă numai şi numai în acest fapt.

4.  Ascultă povestea fiului risipitor şi învaţă care e comoara lui Dumnezeu şi a ta: Fiul unui tată iubitor a plecat de acasă şi a crezut că a risipit totul pe lucruri lipsite de valoare, deşi nu le-a înţeles lipsa de valoare la momentul respectiv. I-a fost ruşine să se întoarcă la tatăl său, gândindu-se că îl rănise tare. Dar, când a venit acasă, tatăl l-a întâmpinat cu bucurie, pentru că fiul însuşi era comoara tatălui său. Nu îşi dorea nimic altceva.

5.  Dumnezeu îşi doreşte numai Fiul pentru că Fiul Lui e singura Lui comoară. Tu îţi doreşti creaţiile, aşa cum Şi le doreşte şi El pe ale Lui. Creaţiile tale sunt darul pe care îl faci Sfintei Treimi, creat drept recunoştinţă pentru crearea ta. Ele nu te părăsesc, aşa cum nici tu nu ţi-ai părăsit Creatorul, dar ele îţi extind creaţia, aşa cum S-a extins la tine Dumnezeu. Pot oare creaţiile lui Dumnezeu Însuşi să găsească bucurie în ce nu este real? Şi ce e real oare, dacă nu creaţiile lui Dumnezeu şi cele create ca ale Lui? Creaţiile tale te iubesc, aşa cum îţi iubeşti şi tu Tatăl pentru darul creaţiei. Nu există alt dar care să fie veşnic şi, de aceea, nu există alt dar care să fie adevărat. Cum poţi, atunci, să accepţi altceva sau să dai altceva, şi să te aştepţi la bucurie în schimb? Şi ce altceva ţi-ai putea dori decât bucurie? Nu te-ai făcut nici pe tine, nici funcţia ta. Ai luat doar decizia să fii nedemn de ambele lucruri. Dar nu te poţi face nedemn pentru că eşti comoara lui Dumnezeu şi pe ce pune El valoare este valoros. Nu poate încăpea îndoială de valoarea sa, pentru că valoarea sa stă în faptul că Îl împărtăşeşte cu Dumnezeu pe Dumnezeu Însuşi şi că Dumnezeu Însuşi îi stabileşte valoarea pentru totdeauna.

6.  Funcţia ta este să sporeşti comoara lui Dumnezeu creând-o pe a ta. Voia Lui către tine e Voia Lui pentru tine. El nu îţi refuză creaţia pentru că bucuria Lui e în ea. Nu îţi poţi găsi bucuria decât aşa cum Şi-o găseşte Dumnezeu. Bucuria Lui a stat în crearea ta, iar El Îşi extinde Paternitatea la tine ca să ţi-o poţi extinde şi tu pe a ta cum Şi-a extins-o El. Nu înţelegi acest lucru pentru că nu Îl înţelegi pe El. Nimeni nu îşi poate înţelege funcţia dacă nu şi-o acceptă, şi nimeni nu îşi poate accepta funcţia dacă nu ştie ce e el. Creaţia e Voia lui Dumnezeu. Voia Lui te-a creat să creezi. Voia ta nu a fost creată separat de-a Lui şi, de aceea, trebuie să voieşti cum voieşte El.

7.  Expresia „voinţă ne-voitoare" nu are niciun înţeles, fiind o contradicţie în termeni care, de fapt, nu înseamnă nimic. Când gândeşti că nu voieşti să voieşti cu Dumnezeu, nu gândeşti. Voia lui Dumnezeu este Gândire. Nu poate fi contrazisă prin gândire. Dumnezeu nu Se contrazice, iar Fiii Lui, care sunt ca El, nu se pot contrazice nici pe ei, nici pe El. Gândirea lor însă e atât de puternică, încât ei pot chiar să întemniţeze mintea Fiului lui Dumnezeu, dacă se hotărăsc să o facă. Această hotărâre îi face funcţie necunoscută Fiului, dar niciodată Creatorului său. Şi din moment ce nu Îi e necunoscută Creatorului său, îi poate fi cunoscută lui de-a pururi.
8.
Nu există decât o întrebare pe care ar trebui să ţi-o pui vreodată: „Vreau să cunosc Voia Tatălui meu în ce mă priveşte?" El nu ţi-o va ascunde. Mi-a revelat-o mie pentru că I-am cerut-o şi am învăţat despre ce deja dăduse. Funcţia noastră e să lucrăm împreună, pentru că nu putem funcţiona deloc separaţi unul de altul. Întreaga putere a Fiului lui Dumnezeu stă în noi toţi, şi nu într-unui singur. Dumnezeu nu vrea să fim singuri pentru că El nu vrea să fie singur. Iată de ce l-a creat pe Fiul Lui şi i-a dat puterea de-a crea cu El. Creaţiile noastre sunt ca noi de sfinte, iar noi suntem Fiii lui Dumnezeu, ca El de sfinţi. Prin creaţiile noastre ne extindem iubirea şi sporim astfel bucuria Sfintei Treimi. Tu nu înţelegi acest lucru, pentru că tu, care eşti comoara lui Dumnezeu, nu te consideri valoros. Crezând acest lucru, nu poţi înţelege nimic.

9.  Eu împărtăşesc cu Dumnezeu cunoaşterea valorii pe care ţi-o atribuie. Dăruirea mea faţă de tine e a Lui, născută din faptul că mă cunosc şi Îl cunosc. Nu putem fi despărţiţi. Ce a unit Dumnezeu nu poate fi despărţit, iar Dumnezeu Şi-a unit cu Sine toţi Fiii. Poţi oare să fii despărţit de viaţa ta şi de fiinţa ta? Călătoria până la Dumnezeu e doar redeşteptarea capacităţii de-a cunoaşte unde eşti mereu şi ce eşti de-a pururi. E o călătorie fără distanţă spre un obiectiv veşnic neschimbat. Adevărul poate fi cunoscut doar prin experienţă. Nu poate fi descris, nici explicat. Te pot face conştient de condiţiile adevărului, dar experienţa ţine de Dumnezeu. Împreună îi putem satisface condiţiile, dar adevărul va miji în mintea ta el singur.

10.  Ce a voit Dumnezeu pentru tine e al tău. El Şi-a dat Voia comorii Sale, a cărei comoară este. Inima ta, ca a Lui, e unde îţi este şi comoara. Tu, cel iubit de Dumnezeu, eşti întru totul binecuvântat. Învaţă asta de la mine şi eliberează voia sfântă a tuturor celor ce sunt la fel de binecuvântaţi ca tine.

       ***  “A Course in Miracles”   *** Frică şi conflict

Călătoria înapoi la Dumnezeu

1.  Poţi oare să fii separat de identificarea ta şi să fii într-o stare de pace? Disocierea nu e o soluţie, ci o idee delirantă. Deliranţii cred că adevărul îi va asalta, şi nu îl recunosc pentru că preferă delirul. Considerând adevărul ceva ce nu vor să aibă, ei îşi percep iluziile care blochează cunoaşterea. Ajută-i oferindu-le mintea ta unificată în numele lor, după cum ţi-o ofer şi eu pe a mea în numele alei tale. Singuri, nu putem face nimic, dar minţile noastre îngemănate se contopesc într-un tot a cărui putere depăşeşte cu mult puterea părţilor lui separate. Nefiind separată, Mintea lui Dumnezeu e stabilită într-a noastră şi ca a noastră. Această Minte e de neînvins pentru că este neîmpărţită.

2.  Voia neîmpărţită a Fiimii e desăvârşitul creator, fiind întru totul după asemănarea lui Dumnezeu, a Cărui Voie este. Nu poţi fi scutit de ea dacă vrei să înţelegi ce este şi ce eşti. Prin credinţa că voia ta e separată de a mea, te scuteşti de Voia lui Dumnezeu care e totuna cu tine. A vindeca însă e tot a întregi. De aceea, a vindeca înseamnă a te uni cu cei ce sunt ca tine, pentru că perceperea acestei asemănări înseamnă să îţi recunoşti Tatăl. Dacă desăvârşirea ta este în El şi numai în El, cum poţi să o cunoşti fără să Îl recunoşti pe El? Să Îl recunoşti pe Dumnezeu înseamnă să te recunoşti pe tine. Nu există separare între Dumnezeu şi creaţia Lui. Îţi vei da seama de asta când înţelegi că nu există separare între voia ta şi a mea. Lasă Iubirea lui Dumnezeu să se răsfrângă asupra ta prin acceptarea mea de către tine. Realitatea mea este a ta şi a Lui. Unindu-ţi mintea cu a mea, arăţi că eşti conştient de faptul că Voia lui Dumnezeu e Una singură.

3.  Unitatea lui Dumnezeu şi a noastră nu sunt separate, pentru că Unitatea Lui o cuprinde pe a noastră. A te uni cu mine înseamnă a restabili în tine puterea Lui pentru că o împărtăşim. Îţi ofer doar recunoaşterea puterii Lui în tine, dar în asta stă tot adevărul. Unindu-ne, ne unim cu El. Slavă
uniunii lui Dumnezeu şi a sfinţilor Lui Fii! În Ei e toată slava pentru că sunt uniţi. Miracolele pe care le facem mărturisesc Voia Tatălui pentru Fiul Lui şi bucuria noastră de-a ne uni cu Voia Lui pentru noi.

4.  Când te uneşti cu mine, te uneşti fără eu, pentru că am renunţat la eu în mine şi, de aceea, nu mă pot uni cu al tău. Uniunea noastră este, aşadar, modul de-a renunţa la eu în tine. Adevărul din noi doi e mai presus de eu. Succesul de-a transcende eul ne este garantat de Dumnezeu, iar eu împărtăşesc această încredere pentru noi doi şi noi toţi. Eu readuc pacea lui Dumnezeu tuturor copiilor Lui pentru că am primit-o de la El pentru noi toţi. Nimic nu poate birui voile noastre unite pentru că nimic nu o poate birui pe a lui Dumnezeu.

5.  Vrei să cunoşti Voia lui Dumnezeu în ce te priveşte? Întreabă-mă pe mine, care o cunosc pentru tine, şi o vei găsi. Nu îţi voi refuza nimic, după cum nici Dumnezeu nu îmi refuză nimic. Călătoria noastră e, pur şi simplu, călătoria înapoi la Dumnezeu, Care este casa noastră. De câte ori se insinuează frica în orice punct al călătoriei către pace, de vină este eul, care a încercat să vină şi el cu noi şi nu poate. Simţindu-se înfrânt şi furios din cauza aceasta, eul se consideră respins şi devine răzbunător. Eşti invulnerabil la răzbunarea lui pentru că sunt cu tine. În această călătorie, m-ai ales pe mine tovarăş de drum în locul eului. Nu încerca să ţii de amândoi, căci vei încerca să mergi în direcţii diferite şi vei rătăci drumul.

6.  Drumul eului nu e al meu, dar nici al tău nu este. Spiritul Sfânt are o singură direcţie pentru toate minţile, iar cea pe care mi-a predat-o mie e a ta. Să nu Îi pierdem din vedere direcţia prin iluzii, căci numai iluziile unei alte direcţii o pot ascunde pe cea pentru care vorbeşte în noi toţi Vocea lui Dumnezeu. Niciodată să nu îi acorzi eului puterea să împiedice călătoria. Nu are aşa ceva, căci călătoria e drumul spre ce e adevărat. Lasă toate iluziile în urmă şi treci de toate încercările eului de-a te reţine. Eu merg înaintea ta pentru că am depăşit eul. Ia-mă, aşadar, de mână, pentru că vrei să depăşeşti eul. Puterea mea nu va lipsi niciodată şi, dacă alegi să o împărtăşeşti, o vei face. O dau de bunăvoie şi cu voioşie, pentru că am nevoie de tine tot atât cât ai şi tu de mine.

*** “A Course in Miracles”   *** Călăuza spre mântuire

Darul libertăţii

1.  Din moment ce Voia lui Dumnezeu e să ai bucurie şi pace deplină, dacă nu eşti cuprins numai de aşa ceva înseamnă că refuzi să Îi adevereşti Voia. Voia Lui nu fluctuează, fiind de-a pururi neschimbătoare. Când nu eşti cuprins de pace, motivul poate fi doar faptul că nu te crezi în El. Dar El e Totul întru toate. Pacea Lui este deplină, iar tu trebuie să fii inclus în ea. Legile Lui te guvernează pentru că ele guvernează totul. Nu te poţi scuti de legile Lui, deşi poţi să nu le respecţi. Dacă o faci însă, şi numai dacă o faci, te vei simţi singur şi neputincios, pentru că îţi refuzi totul.

2.  Eu am venit ca o lumină într-o lume care îşi refuză totul. O face pur şi simplu disociindu-se de absolut totul. Ea este, de aceea, o iluzie a izolării, menţinută prin frica aceleiaşi singurătăţi care e iluzia ei. Am spus că sunt veşnic cu tine, chiar până la capătul lumii. Iată de ce sunt lumina lumii. Dacă sunt cu tine în singurătatea lumii, singurătatea dispare. Nu poţi menţine iluzia singurătăţii dacă nu eşti singur. Scopul meu, atunci, e mereu acela de-a birui lumea. Nu o atac, dar lumina mea precis o risipeşte, fiind ceea ce e. Lumina nu atacă întunericul, ci îl spulberă. Dacă lumina mea vine cu tine pretutindeni, tu îl spulberi cu mine. Lumina devine a noastră, şi locul tău nu poate fi în întuneric, după cum nici întunericul nu îşi poate avea locul oriunde mergi. Amintirea mea e amintirea ta şi a Celui Care m-a trimis la tine.

3.  Ai fost în întuneric până s-a înfăptuit complet Voia lui Dumnezeu de către orice parte a Fiimii. Când s-a înfăptuit, s-a realizat în mod desăvârşit de către toţi. Cum altfel s-ar putea realiza în mod desăvârşit? Misiunea mea a fost pur şi simplu aceea de-a uni voia Fiimii cu Voia Tatălui fiind eu însumi conştient de Voia Tatălui. Iată conştienţa pe care am venit să ţi-o dau, iar problema pe care o ai cu acceptarea ei este problema acestei lumi. Mântuirea e spulberarea ei; şi, în acest sens, eu sunt mântuirea lumii. Lumea trebuie, aşadar, să mă dispreţuiască şi să mă respingă, căci lumea e credinţa că iubirea e imposibilă. Dacă vrei să accepţi faptul că sunt cu tine, negi lumea şi Îl accepţi pe Dumnezeu. Voia mea este a Lui, iar decizia ta să mă auzi e decizia de a-I auzi Vocea şi de-a-ţi găsi sălaşul în Voia Lui. Aşa cum Dumnezeu m-a trimis la tine, tot aşa te voi trimite şi eu la alţii. Şi voi merge la ei cu tine, să îi învăţăm pacea şi unirea.

4.  Nu crezi că lumea are nevoie de pace tot atât cât ai şi tu? Nu vrei să i-o dai lumii tot atât cât vrei să o primeşti şi tu? Căci, de nu, nu o vei primi. Dacă vrei să o primeşti de la mine, trebuie să o dai. Vindecarea nu vine de la altcineva. Trebuie să accepţi călăuzirea din interior. Călăuzirea trebuie să fie ce vrei, căci altfel nu va avea înţeles pentru tine. Iată de ce vindecarea e o iniţiativă întreprinsă în cooperare. Îţi pot spune ce să faci, dar trebuie să cooperezi crezând că ştiu ce să faci. Numai atunci va alege să mă urmeze mintea ta. Fără această alegere, nu vei putea fi vindecat pentru că vei fi decis în defavoarea vindecării, şi această respingere a deciziei mele pentru tine face vindecarea imposibilă.

5.  Vindecarea reflectă voia noastră îngemănată. E un lucru evident când te gândeşti la ce serveşte vindecarea. Vindecarea e modul în care se înfrânge separarea. Separarea se înfrânge prin unire. Nu poate fi înfrântă prin separare. Decizia unirii trebuie să fie neechivocă, pentru că altfel mintea însăşi e împărţită şi neîntreagă. Mintea ta e mijlocul prin care iţi determini propria condiţie, căci mintea e mecanismul de decizie. E puterea prin care separi sau uneşti, resimţind durere sau bucurie, în consecinţă. Decizia mea nu o poate înfrânge pe a ta, căci a ta e ca a mea de tare. Dacă nu ar fi aşa, Fiii lui Dumnezeu ar fi inegali. Toate lucrurile sunt posibile prin decizia noastră comună, dar a mea singură nu te poate ajuta. Voia ta e ca a mea de liberă, şi Dumnezeu Însuşi nu ar merge împotriva ei. Nu pot voi ce nu voieşte Dumnezeu. Îmi pot oferi puterea să o fac pe a ta de neînvins, dar nu mă pot opune deciziei tale fără să mă întrec cu ea şi fără să încalc, prin urmare, Voia lui Dumnezeu în ce te priveşte.

6.  Nimic din ce a creat Dumnezeu nu se poate opune deciziei tale, după cum nimic din ce a creat Dumnezeu nu se poate opune Voii Sale. Dumnezeu a dat voii tale puterea pe care o are şi pe care nu pot decât să o adeveresc în cinstea alei Sale. Dacă vrei să fii ca mine, te voi ajuta, ştiind că suntem aidoma. Dacă vrei să fii diferit, voi aştepta până te răzgândeşti. Te pot învăţa, dar numai tu poţi să alegi să asculţi ce predau. Cum ar putea să fie altfel, dacă Împărăţia lui Dumnezeu e libertatea? Libertatea nu poate fi învăţată prin niciun fel de tiranie, iar egalitatea desăvârşită a tuturor Fiilor lui Dumnezeu nu poate fi recunoscută prin dominarea unei minţi de către alta. Fiii lui Dumnezeu sunt egali ca voinţă, fiind cu toţii Voia Tatălui lor. Asta e singura lecţie pe care am venit să o predau.

7.  Dacă voia ta nu ar fi a mea, nu ar fi nici a Tatălui nostru. Ar însemna că ai întemniţat-o pe a ta şi nu ai lăsat-o liberă. De la tine nu poţi să faci nimic, pentru că - de la tine - nu eşti nimic. Eu nu sunt nimic fără Tatăl şi tu nu eşti nimic fără mine, pentru că, negându-ţi Tatăl, te negi pe tine. Mereu îmi voi aduce aminte de tine, şi în amintirea ta de către mine stă amintirea ta de către tine. În amintirea noastră reciprocă ne stă amintirea lui Dumnezeu. Şi în această amintire stă libertatea ta, pentru că libertatea ta este în El. Vino, atunci, să Îl lăudăm şi să te lăudăm pe tine, cel creat de El. Acesta e darul de recunoştinţă pe care I-l aducem şi pe care îl va împărtăşi cu toate creaţiile Lui, cărora le dă, în egală măsură, orice Îi este acceptabil Lui. Fiindu-I acceptabil Lui, e darul libertăţii, care e Voia Lui pentru toţi Fiii Lui. Oferind libertate, vei fi liber.

8.  Libertatea e singurul dar pe care îl poţi oferi Fiilor lui Dumnezeu, fiind o adeverire a ce sunt ei şi a ce este El. Libertatea e creaţie, pentru că e iubire. Pe cei pe care cauţi să îi întemniţezi nu îi iubeşti. De aceea, când urmăreşti să întemniţezi pe cineva, inclusiv pe tine, nu îl iubeşti şi nu poţi să te identifici cu el. Când te întemniţezi pe tine, pierzi din vedere adevărata ta identificare cu mine şi cu Tatăl. Identificarea ta este cu Tatăl şi cu Fiul. Nu poate fi cu Unul, dar nu cu Celălalt. Dacă faci parte dintr-Unul, trebuie să faci parte din Celălalt, pentru că Ei sunt Una. Sfânta Treime e sfântă pentru că e Una. Dacă te excluzi din această uniune, percepi Sfânta Treime separată. Trebuie să fii inclus în Ea, căci Ea e totul. Dacă nu îţi preiei locul în Ea şi nu îţi îndeplineşti funcţia ca parte a Ei, Sfânta Treime e la fel de văduvită ca tine. Nicio parte a Ei nu poate fi întemniţată dacă e să I se cunoască adevărul.


*** “A Course in Miracles” _ *** Cuvântul meu - Învierea şi Viaţa

Sfânta întâlnire

1.  Slavă lui Dumnezeu de sus, şi ţie pentru că aşa a voit El. Cere şi ţi se va da, pentru că s-a dat deja. Cere lumină şi învaţă că eşti lumină. Dacă vrei înţelegere şi luminare, le vei învăţa, pentru că decizia ta de-a le învăţa e decizia de-a-L asculta pe Profesorul Care cunoaşte ce e lumina şi, de aceea, ţi-o poate preda. Nu există limite la învăţarea ta pentru că nu există limite la mintea ta. Nu există limite la predarea Lui pentru că El a fost creat să predea. Înţelegându-Şi funcţia la perfecţie, El Şi-o îndeplineşte la perfecţie, pentru că asta e bucuria Lui şi a ta.

2.  Îndeplinirea perfectă a Voii lui Dumnezeu e singura pace şi singura bucurie ce pot fi cunoscute pe deplin, fiind singura funcţie a cărei experienţă poate fi trăită pe deplin. Prin urmare, când se realizează aceasta, nu mai există altă experienţă. Şi totuşi, dorinţa unei alte experienţe îi va împiedica realizarea, căci Voia lui Dumnezeu nu îţi poate fi impusă, fiind experienţa unei disponibilităţi totale. Spiritul Sfânt înţelege cum să o predea, dar tu nu înţelegi. Iată de ce ai nevoie de El şi de ce ţi L-a dat Dumnezeu. Numai predarea Lui îţi va descătuşa voia la cea dumnezeiască, unind-o cu puterea şi
slava Lui, şi stabilindu-le ale tale. Tu le împărtăşeşti aşa cum le împărtăşeşte Dumnezeu, asta fiind consecinţa firească a fiinţei lor.

3.  Voia Tatălui şi cea a Fiului Una sunt, prin extinderea Lor. Extinderea Lor e rezultatul Unităţii Lor, ţinându-Le laolaltă prin extinderea Voii Lor îngemănate. Iată desăvârşita creaţie înfăptuită de cei desăvârşit creaţi, în uniune cu desăvârşitul Creator. Tatăl trebuie să îi dea paternitate Fiului Său, pentru că Propria Lui Paternitate trebuie extinsă în afară. Tu, al cărui loc este în Dumnezeu, ai sfânta funcţie de a-I extinde Paternitatea neimpunându-i limite. Lasă Spiritul Sfânt să te înveţe cum să o faci, căci poţi cunoaşte ce înseamnă asta numai de la Dumnezeu.

4.  Când te întâlneşti cu cineva, aminteşte-ţi că e o sfântă întâlnire. Cum îl vei vedea pe el, aşa te vei vedea pe tine. Cum te vei purta cu el, aşa te vei purta cu tine. Ce gândeşti despre el, vei gândi despre tine. Nu uita asta niciodată, căci în el te vei găsi sau te vei pierde. De câte ori se întâlnesc doi Fii de-ai lui Dumnezeu, li se dă o altă ocazie de mântuire. Nu te despărţi de nimeni fără să îi dai mântuire şi fără să o primeşti. Căci sunt veşnic alături de tine, întru amintirea ta.

5.  Obiectivul programei, indiferent ce profesor alegi, este: „Cunoaşte-te pe tine însuţi". Altceva nu e de căutat. Fiecare se caută pe sine, precum şi puterea şi slava pe care crede că le-a pierdut. De câte ori eşti cu cineva, ai un alt prilej să le găseşti. Puterea şi slava ta sunt în el pentru că sunt ale tale. Eul încearcă să le găsească numai în tine, pentru că nu ştie unde să se uite. Spiritul Sfânt te învaţă că, dacă te uiţi numai la tine, nu te poţi găsi, pentru că nu asta eşti. De câte ori eşti cu un frate, înveţi ce eşti pentru că predai ce eşti. El va reacţiona cu durere sau cu bucurie, în funcţie de profesorul pe care îl urmezi. Va fi întemniţat sau eliberat potrivit deciziei tale, şi tu - la fel ca el. Să nu îţi uiţi niciodată răspunderea faţă de el, căci e răspunderea ta faţă de tine. Dă-i fratelui tău locul pe care îl are în Împărăţie, şi îl vei avea şi tu pe al tău.

6.  Împărăţia nu poate fi găsită de unul singur, iar tu - care eşti Împărăţia - nu te poţi găsi de unul singur. Prin urmare, pentru a înfăptui obiectivul programei, nu poţi da ascultare eului, al cărui scop e să îşi zădărnicească propriul obiectiv. Eul nu ştie asta, căci nu ştie nimic. Dar tu poţi să o cunoşti şi o vei cunoaşte dacă eşti dispus să vezi ce vrea să facă eul din tine. Asta e răspunderea ta, pentru că - odată ce-ai văzut-o cu adevărat - vei accepta Ispăşirea pentru tine. Ce altceva ai putea să alegi? Odată ce ai făcut alegerea aceasta, vei înţelege de ce, când te-ai întâlnit cu altcineva, ai crezut că e altcineva. Şi fiecare sfântă întâlnire în care intri pe deplin te va învăţa că nu e aşa.

7.  Te poţi întâlni doar cu o parte din tine pentru că eşti o parte din Dumnezeu, Care este totul. Puterea şi slava Lui sunt pretutindeni, şi nu poţi fi exclus din ele. Eul te învaţă că forţa ta e doar în tine. Spiritul Sfânt te învaţă că toată forţa e în Dumnezeu şi deci în tine. Dumnezeu nu vrea să sufere nimeni. Nu vrea să sufere nimeni din cauza unei decizii greşite, inclusiv tu. Iată de ce ţi-a dat mijloacele să o desfaci. Prin puterea şi slava Lui, toate deciziile tale greşite se desfac complet, eliberându-vă pe tine şi pe fratele tău de fiecare gând întemniţător pe care îl are orice parte a Fiimii. Deciziile greşite nu au putere, pentru că nu sunt adevărate. Întemniţarea pe care par să o producă nu e mai adevărată decât ele.

8.  Puterea şi slava Îi aparţin doar lui Dumnezeu. La fel şi tu. El dă ce Îi aparţine pentru că dă de la El şi toate Îi aparţin. Funcţia pe care ţi-a dat-o e să dai de la tine. Perfecta ei îndeplinire îţi va permite să îţi aminteşti ce ai de la El, şi prin asta îţi vei aminti şi ce eşti în El. Nu poţi să nu ai puterea să o faci, pentru că tocmai asta e puterea ta. Slava e darul pe care ţi-l dă Dumnezeu, pentru că El tocmai asta şi este. Vezi această slavă pretutindeni, să îţi aminteşti ce eşti.

„A COURSE IN MIRACLES”

Diferenţa dintre întemniţare şi libertate

1.  Există o bază raţională pe care să alegi. Doar un singur Profesor cunoaşte care e realitatea ta. Dacă scopul programei e să te înveţe cum să înlături obstacolele din calea acestei cunoaşteri, trebuie să înveţi asta de la El. Eul nu cunoaşte ce încearcă să predea. Încearcă să te înveţe ce eşti fără a şti ce eşti. E expert doar în derută. Nu înţelege altceva. Ca profesor, aşadar, eul e total derutat şi total derutant. Chiar dacă ai putea ignora Spiritul Sfânt cu totul - ceea ce e cu neputinţă, tot nu ai putea să înveţi ceva de la eu, pentru că eul nu ştie nimic.

2.  Ce motiv ai putea avea să îţi alegi un asemenea profesor? Nu are oare sens să ignori total ce îţi predă? Acesta să fie oare profesorul la care trebuie să recurgă un Fiu de-al lui Dumnezeu ca să se găsească? Eul nu ţi-a dat niciodată un răspuns cu noimă la ceva. Rezumându-te la propria ta experienţă cu felul în care predă, nu ar trebui să ţi-l descalifice oare din rolul de viitor profesor chiar numai aceasta? Însă daunele pe care le-a adus eul învăţării tale nu se rezumă la atât. Învăţarea e o bucurie dacă te conduce pe făgaşul tău firesc şi te ajută să dezvolţi ce ai. Când ţi se predă însă împotriva firii tale, vei pierde învăţând pentru că ce înveţi te va întemniţa. Voia ta este în firea ta şi, de aceea, nu poate merge împotriva acesteia.

3.  Eul nu te poate învăţa ceva cât timp voia ta e liberă, pentru că nu îl vei asculta. Nu e voia ta să fii întemniţat pentru că voia ta e liberă. Iată de ce eul e negarea libertăţii de voinţă. Nu Dumnezeu e Cel Ce te constrânge, căci împărtăşeşte Voia Lui cu tine. Vocea Lui predă doar în acord cu Voia Lui,
dar asta nu e lecţia Spiritului Sfânt pentru că asta eşti. Lecţia spune că voia ta şi cea dumnezeiască nu pot să nu concorde pentru că sunt acelaşi lucru. Asta desface tot ce încearcă să te înveţe eul. Prin urmare, nu numai direcţia programei trebuie să fie lipsită de orice contradicţie, ci şi conţinutul.

4.  Eul încearcă să te înveţe că vrei să te opui Voii lui Dumnezeu. Această lecţie nefirească nu poate fi învăţată, iar încercarea de-a o învăţa e o încălcare a propriei tale libertăţi, făcându-te să te temi de voia ta din cauză că e liberă. Spiritul Sfânt Se opune oricărei întemniţări a voii vreunui Fiu de-al lui Dumnezeu, cunoscând prea bine că Voia Fiului e cea a Tatălui. Spiritul Sfânt te duce constant pe făgaşul libertăţii, învăţându-te cum să ignori sau să priveşti dincolo de tot ce te-ar reţine.

5.  Am spus că Spiritul Sfânt te învaţă diferenţa dintre durere şi bucurie. Cu alte cuvinte, te învaţă diferenţa dintre întemniţare şi libertate. Nu poţi face distincţia aceasta fără El pentru că te-ai învăţat că întemniţarea este libertate. Crezând că sunt acelaşi lucru, cum poţi să le distingi? Poţi oare să îi ceri să te înveţe cum se deosebesc părţii minţii care te-a învăţat să crezi că sunt acelaşi lucru?

6.  Predarea Spiritului Sfânt o apucă într-o singură direcţie şi are un singur obiectiv. Direcţia Lui e libertatea şi obiectivul Lui e Dumnezeu. Dar nu Îl poate concepe pe Dumnezeu fără tine, pentru că nu e Voia lui Dumnezeu să fie fără tine. Când vei învăţa că voia ta e cea dumnezeiască, nu vei mai putea voi să fii fără de El, după cum nici El nu ar putea voi să fie fără tine. Iată libertatea; iată bucuria. Refuză-ţi asta, şi Îi refuzi lui Dumnezeu Împărăţia Lui, căci tocmai pentru asta te-a creat.

7.  Când am spus: „A ta este toată puterea şi slava, pentru că Împărăţia este a Sa", iată ce am vrut să spun: Voia lui Dumnezeu nu are limite, şi toată puterea şi slava se află în ea. E nemărginită ca putere şi iubire şi pace. Nu are graniţe pentru că extinderea ei e nelimitată, şi cuprinde toate lucrurile pentru că le-a creat pe toate. Creând toate lucrurile, le-a făcut parte din ea. Tu eşti Voia lui Dumnezeu pentru că aşa ai fost creat. Deoarece Creatorul tău creează numai după asemănarea Lui, eşti ca El. Eşti parte din Cel Care e toată puterea şi slava, şi eşti, de aceea, la fel de nelimitat ca El.

8.  La ce altceva poate face apel Spiritul Sfânt pentru a restabili Împărăţia lui Dumnezeu, dacă nu la toată puterea şi slava? De aceea, El face apel doar la ce e Împărăţia, pentru propria ei adeverire a ceea ce e. Când adevereşti acest lucru, le aduci automat această adeverire tuturor, pentru că i-ai adeverit pe toţi. Prin recunoaşterea ta o trezeşti pe a lor şi, printr-a lor, a ta se extinde. Trezirea străbate Împărăţia cu uşurinţă şi cu voioşie, ca răspuns la Chemarea pentru Dumnezeu. Asta e reacţia firească a fiecărui Fiu de-al lui Dumnezeu la Vocea pentru Creatorul lui, fiind Vocea pentru creaţiile lui şi pentru propria lui extindere.

„A COURSE IN MIRACLES”

CĂLĂTORIA ÎNAPOI

1.  Motivaţia învăţării acestui Curs nu e cunoaşterea. Ci pacea. Aceasta e condiţia preliminară cunoaşterii pentru simplul motiv că cei aflaţi în conflict nu sunt într-o stare de pace, iar pacea e condiţia cunoaşterii pentru că e condiţia Împărăţiei. Cunoaşterea poate fi restabilită doar când îi satisfaci condiţiile. Nu e vorba de un târg încheiat de Dumnezeu, Care nu Se târguieşte. Ci doar de rezultatul întrebuinţării greşite a legilor Lui în folosul unei voi închipuite care nu este a Lui. Cunoaşterea e Voia Lui. Dacă te opui Voii Lui, cum poţi să ai cunoaştere? Ţi-am spus ce îţi oferă cunoaşterea, dar poate nu îl consideri încă un lucru întru totul dezirabil. Dacă l-ai considera, nu ai fi atât de gata să îl arunci de îndată ce îţi cere eul să i te supui.

2.  Deşi distragerile eului par să îţi conturbe învăţarea, eul nu are puterea să te distragă dacă nu îi dai tu puterea să o facă. Vocea eului e o halucinaţie. Nu te poţi aştepta să îţi spună: „Nu sunt real". Nu ţi se cere însă să îţi spulberi halucinaţiile de unul singur. Ţi se cere doar să le evaluezi în funcţie de rezultatele pe care le au pentru tine. Dacă nu le vrei pe motivul pierderii păcii, îţi vor fi înlăturate din minte.

3.  Fiecare reacţie la eu e o chemare la război, iar războiul chiar că te văduveşte de pace. Numai că în acest război nu există adversar. Iată cum trebuie să reinterpretezi realitatea ca să îţi asiguri pacea - singura reinterpretare pe care trebuie să o efectuezi vreodată. Cei pe care îi percepi ca adversari fac parte din pacea ta, la care renunţi când îi ataci. Cum poţi să ai lucrul la care renunţi? Îl împărtăşeşti ca să îl ai, dar nu renunţi la el tu însuţi. Când renunţi la pace, te excluzi din ea. Asta e o condiţie atât de străină de Împărăţie, încât nu poţi înţelege starea care domneşte în interiorul ei.

4.  Învăţătura ta de până acum trebuie să te fi învăţat greşit, pur şi simplu pentru că nu te-a făcut fericit. Chiar şi numai pe această bază i-ar trebui contestată valoarea. Dacă învăţarea urmăreşte producerea unei schimbări, acesta fiind scopul pe care îl urmăreşte întotdeauna, eşti mulţumit oare de schimbările pe care ţi le-a adus ce-ai învăţat? Nemulţumirea de rezultatele învăţării e un indiciu că învăţarea a eşuat, de vreme ce înseamnă că nu ai dobândit ce ai vrut.

5.  Programa Ispăşirii este opusul programei pe care ţi-ai stabilit-o tu, dar şi rezultatul ei e tot aşa. Dacă rezultatul programei tale te-a făcut nefericit şi vrei altul, e evident că se impune o schimbare de programă. Prima schimbare ce trebuie introdusă e o schimbare de direcţie. O programă care are sens nu poate fi inconsecventă. Dacă e concepută de doi profesori care cred în idei diametral opuse, nu poate fi integrată. Dacă e implementată simultan de aceşti doi profesori, ei nu vor reuşi decât să se conturbe. Se va ajunge astfel la fluctuaţie, dar nu şi la schimbare. Nestatornicii nu au direcţie. Nu pot să aleagă una pentru că nu pot să renunţe la cealaltă, chiar dacă aceasta nu există. Programa lor contradictorie îi învaţă că toate direcţiile există, dar nu le dă nicio bază raţională pe care să aleagă.

6.  Înainte de-a deveni posibilă o adevărată schimbare de direcţie, trebuie recunoscută pe deplin totala lipsă de sens a unei asemenea programe. Nu poţi să înveţi simultan de la doi profesori care nu concordă absolut deloc, în nicio privinţă. Programa lor reunită propune o materie imposibil de învăţat. Ei îţi predau lucruri total diferite în moduri total diferite, care ar fi posibile dacă nu te-ar învăţa amândoi tocmai despre tine. Nicicare dintre ei nu îţi afectează realitatea, dar - dacă îi asculţi pe amândoi - mintea îţi va fi împărţită în ce priveşte realitatea ta.

„A COURSE IN MIRACLES”

Starea de graţie

1.  Spiritul Sfânt te va călăuzi cu adevărat întotdeauna, pentru că bucuria ta este a Lui. Asta e Voia Lui pentru toţi pentru că El vorbeşte pentru Împărăţia lui Dumnezeu, care este bucurie. A-L urma este, atunci, cel mai uşor lucru din lume şi singurul lucru uşor, pentru că nu ţine de lume. Prin urmare, e un lucru firesc. Lumea merge împotriva firii tale, căci nu concordă cu legile lui Dumnezeu. Lumea percepe ordini ale dificultăţii în toate. Căci eul nu percepe nimic pe de-a-ntregul dezirabil. Demonstrându-ţi că miracolele nu au o ordine a dificultăţii, te vei convinge că, în starea ta firească, nu există nicio dificultate pentru că e o stare de graţie.

2.  Graţia e starea firească a fiecărui Fiu de-al lui Dumnezeu. Când nu e intr-o stare de graţie, el e în afara mediului său firesc şi nu funcţionează bine. Tot ce face devine un efort, pentru că nu a fost creat pentru mediul pe care l-a făcut. De aceea, nu se poate adapta la acesta şi nici nu îl poate adapta la el. Nu merită încercat. Un Fiu de-al lui Dumnezeu e fericit numai când ştie că e cu Dumnezeu. Iată singurul mediu în care nu va simţi niciun efort, pentru că aici îşi are locul. Şi e şi singurul mediu de o valoare demnă de el, pentru că propria lui valoare întrece orice poate fi făcut de el.

3.  Gândeşte-te la împărăţia pe care ai făcut-o şi judecă-i corect valoarea. Merită să fie casa unui copil de-al lui Dumnezeu? Îi ocroteşte pacea şi răsfrânge doar iubire asupra lui? Îi ţine inima neatinsă de frică şi îi îngăduie să dea mereu, fără nicio senzaţie că pierde? Îl învaţă că această dăruire e bucuria lui şi că Dumnezeu Însuşi îi mulţumeşte pentru această dăruire? Acesta e singurul mediu în care poţi fi fericit. Şi nu îl poţi face tu, după cum nu te poţi face nici pe tine. A fost creat pentru tine, după cum ai fost creat şi tu pentru el. Dumnezeu Îşi ocroteşte copiii şi nu le refuză nimic. Dar, când Îl neagă ei pe El, ei nu ştiu asta, pentru că îşi refuză totul. Tu, care ai putea da Iubirea lui Dumnezeu la tot ce vezi şi atingi şi îţi aminteşti, îţi refuzi literalmente Cerul.

4.  Îţi cer să îţi aminteşti că te-am ales să predai Împărăţiei Împărăţia. Nu există excepţii la această lecţie, căci lecţia e chiar lipsa excepţiilor. Fiecare Fiu ce se întoarce în Împărăţie cu această lecţie în inimă a vindecat Fiimea şi a adus mulţumiri lui Dumnezeu. Cel ce învaţă această lecţie a devenit profesorul desăvârşit, pentru că a învăţat-o de la Sfântul Spirit.

5.  Când are numai lumină, o minte cunoaşte numai lumină. Propria ei strălucire se răsfrânge în jurul ei şi se extinde în întunericul altor minţi, transformându-le în maiestate. Iar Maiestatea lui Dumnezeu există ca să o recunoşti şi să o apreciezi şi să o cunoşti. Recunoaşterea Maiestăţii lui Dumnezeu ca frate al tău înseamnă să îţi accepţi propria moştenire. Dumnezeu nu dă decât în mod egal. Dacă Îi recunoşti darul în altcineva, ai adeverit ce ţi-a dat El. Nimic nu e atât de uşor de recunoscut ca adevărul. E o recunoaştere imediată, clară şi firească. Te-ai antrenat să nu îl recunoşti, şi asta ţi-a fost foarte dificil.

6.  În afara mediului tău firesc, te poţi întreba, pe bună dreptate, „Ce este adevărul?", de vreme ce adevărul e mediul prin care şi pentru care ai fost creat. Nu te cunoşti, pentru că nu îţi cunoşti Creatorul. Nu îţi cunoşti creaţiile pentru că nu îţi cunoşti fraţii, care le-au creat cu tine. Am spus deja că numai întreaga Fiime merită să fie cocreatoare cu Dumnezeu, căci numai întreaga Fiime poate crea ca El. Când vindeci un frate recunoscându-i valoarea, adevereşti puterea lui de a crea şi a ta. El nu poate să fi pierdut ce recunoşti tu, iar tu trebuie să ai slava pe care o vezi în el. El e cocreator cu Dumnezeu cu tine. Neagă-i puterea creatoare, şi o vei nega pe a ta şi pe a Dumnezeului Care te-a creat.

7.  Nu poţi nega o parte din adevăr. Nu îţi cunoşti creaţiile pentru că nu le cunoşti creatorul. Nu te cunoşti pe tine pentru că nu îl cunoşti pe al tău. Creaţiile tale nu îţi pot stabili realitatea, după cum nici tu nu o poţi stabili pe a lui Dumnezeu. Dar le poţi cunoaşte pe amândouă. Fiinţa se cunoaşte împărtăşind. Deoarece Dumnezeu Şi-a împărtăşit Fiinţa cu tine, Îl poţi cunoaşte. Dar trebuie să îi cunoşti şi pe toţi pe care i-a creat, ca să cunoşti ce au împărtăşit aceştia. Fără Tatăl tău, nu îţi vei cunoaşte paternitatea. Împărăţia lui Dumnezeu îi include pe toţi Fiii Lui şi pe copiii lor, care sunt la fel de mult ca Fiii cum sunt şi ei ca Tatăl. Cunoaşte-i, atunci, pe Fiii lui Dumnezeu, şi vei cunoaşte creaţia toată.

***„A COURSE IN MIRACLES”