VIII. Răbdare
1. Cine e sigur de rezultat îşi poate permite să aştepte, şi aşteaptă fără încordare. Răbdarea e ceva firesc pentru profesorul lui Dumnezeu. Tot ce vede e rezultat cert, într-un moment ce îi poate fi încă necunoscut, dar de care nu se îndoieşte. Momentul va fi la fel de potrivit ca răspunsul. Iar lucrul acesta e adevărat în privinţa tuturor lucrurilor ce se întâmplă acum sau în viitor. Trecutul, deopotrivă, nu a cuprins greşeli; nimic ce nu a slujit atât în beneficiul lumii, cât şi într-al cui a părut să i se întâmple. Poate că la vremea aceea nu s-a înţeles. Chiar şi aşa, profesorul lui Dumnezeu este dispus să îşi reconsidere toate deciziile trecute, dacă acestea aduc durere orişicui. Răbdarea e ceva firesc pentru cei ce au încredere. Deoarece sunt siguri de interpretarea ultimă a tuturor lucrurilor din timp, nu le poate stârni frică niciun rezultat din câte s-au văzut deja sau din câte urmează încă să mai vină.
IX. Credinţă
1. Credinţa profesorului lui Dumnezeu se măsoară în funcţie de progresele pe care le-a făcut în privinţa programei. Mai alege unele aspecte ale vieţii la care să aplice ce a învăţat, în timp ce pe altele le ţine la distanţă? Dacă da, progresul lui e limitat, iar încrederea încă nu i s-a stabilit cu fermitate. Credinţa este încrederea profesorului lui Dumnezeu că toate lucrurile vor fi rânduite prin Cuvântul lui Dumnezeu: nu unele, ci toate. În general, credinţa lui se fixează la început doar pe câteva probleme, rămânând atent limitată pentru o vreme. Să renunţi la toate problemele şi să le laşi în seama unui singur Răspuns înseamnă să răstorni complet gândirea lumii. Şi numai asta e credinţă. Numai asta merită să poarte acest nume. Dar merită atins fiece grad, oricât de mic. După cum spune textul, faptul că eşti gata nu înseamnă că şi stăpâneşti.
2. Adevărata credinţă însă nu deviază. Consecventă fiind, e întru totul onestă. Neabătută fiind, e plină de încredere. Bazată fiind pe neînfricare, e blândă. Certă fiind, e bucuroasă. Şi, încrezătoare fiind, e tolerantă. Credinţa, aşadar, combină în ea celelalte atribute ale profesorilor lui Dumnezeu. Ea implică acceptarea Cuvântului lui Dumnezeu şi a felului în care El Îşi defineşte Fiul. Spre Ele e îndreptată mereu credinţa în adevăratul sens. Spre Ele priveşte, căutând până găseşte. Neapărarea o însoţeşte firesc, iar condiţia ei e bucuria. Şi, odată ce-a găsit, se lasă cu certitudine tihnită pe acel unic ceva căruia i se cuvine credinţa totală.
X. Deschidere mentală
1. Poziţia centrală a deschiderii mentale, poate ultimul din atributele pe care le dobândeşte profesorul lui Dumnezeu, se înţelege uşor când s-a recunoscut legătura pe care o are cu iertarea. Deschiderea mentală vine din lipsa judecăţii. Aşa cum judecata închide mintea, blocând accesul Profesorului lui Dumnezeu, tot aşa deschiderea mentală Îl invită să intre. Aşa cum condamnarea îl judecă pe Fiul lui Dumnezeu şi îl declară rău, tot aşa deschiderea mentală îi permite să fie judecat de Vocea pentru Dumnezeu în numele Său. Aşa cum proiecţia vinovăţiei asupra lui l-ar trimite în iad, tot aşa deschiderea mentală lasă imaginea lui Cristos să se extindă până la el. Numai cei deschişi la minte pot avea pace, pentru că numai ei îi văd raţiunea.
2. Cum iartă cei deschişi la minte? Se desprind de toate lucrurile care ar împiedica iertarea. Au abandonat lumea cu adevărat, şi lasă să li se restituie cu o prospeţime şi o bucurie atât de nemaipomenite, încât nu şi-ar fi putut închipui nicicând o asemenea schimbare. Nimic nu e acum cum era mai înainte. Tot ce părea odinioară şters şi neînsufleţit acum sclipeşte. Şi, mai presus de toate, lucrurile toate sunt bine-venite, căci ameninţarea a trecut. Nu a rămas niciun nor să ascundă faţa lui Cristos. Acum obiectivul e atins. Iertarea e obiectivul final al programei. Ea netezeşte calea pentru ce depăşeşte cu mult toată învăţarea. Programa nu face niciun efort să îşi întreacă obiectivul legitim. Iertarea e singurul ei scop, punctul la care converge, în final, toată învăţarea. Şi acesta e de ajuns.
3. Ai observat, probabil, că lista atributelor profesorilor lui Dumnezeu nu include lucruri care sunt moştenirea Fiului lui Dumnezeu. Termeni ca iubire, nepăcătoşenie, perfecţiune, cunoaştere şi adevăr etern nu apar în contextul acesta. Ar fi cât se poate de nepotriviţi aici. Ce-a dat Dumnezeu depăşeşte într-atât programa noastră, încât învăţarea dispare pur şi simplu în prezenţa ei. Dar, cât timp prezenţa ei rămâne obscură, toată atenţia revine de drept programei noastre. Profesorii lui Dumnezeu au funcţia de-a aduce lumii adevărata învăţare. Sau, mai bine zis, de-a-i aduce dezvăţare, căci asta e „adevărata învăţare" în lume. Profesorilor lui Dumnezeu le e dat să binevestească lumii deplina iertare. Fericiţi sunt ei, căci sunt aducătorii mântuirii.
*** “A Course in Miracles”
*** "Sfinţenia mea învăluie tot ce văd."
