Darurile Paternităţii

1.  Ţi-ai învăţat nevoia de vindecare. Oare ai vrea să aduci Fiimii altceva, recunoscându-ţi nevoia de vindecare personală? Căci în asta stă începutul revenirii la cunoaştere; temelia pe care Dumnezeu va ajuta să reclădeşti sistemul de gândire pe care îl împărtăşeşti cu El. Nicio piatră pe care o aşezi la temelia lui nu va rămâne fără binecuvântarea Sa, căci vei reface tocmai locul sfânt în care Îi sălăşluieşte Fiul, unde voieşte El să Îi fie Fiul şi unde Îi şi este. Indiferent în ce parte a minţii Fiului lui Dumnezeu refaci această realitate, ţi-o refaci ţie. Tu sălăşluieşti în Mintea lui Dumnezeu cu fratele tău, căci Dumnezeu Însuşi nu a voit să fie singur.

2.  Să fii singur înseamnă să fii separat de infinit, dar cum e cu putinţă aşa ceva când infinitul nu are capăt? Nimeni nu poate fi dincolo de nelimitat, nelimitatul trebuind să fie pretutindeni. În Dumnezeu, al Cărui univers este El Însuşi, nu există începuturi şi sfârşituri. Te poţi exclude oare din univers - sau din Dumnezeu, Care este universul? Eu şi Tatăl meu una suntem cu tine, căci faci parte din Noi. Chiar crezi că lui Dumnezeu Îi poate lipsi - sau că Îşi poate pierde - o parte?

3.  Dacă nu ai face parte din Dumnezeu, Voia Lui nu ar fi unificată. E de conceput aşa ceva? Poate oare o parte a Minţii Lui să nu conţină nimica? Dacă locul pe care îl ai în Mintea Lui nu poate fi ocupat decât de tine şi dacă ocuparea lui de tine a fost crearea ta, fără tine ar exista un loc gol în Mintea lui Dumnezeu. Extinderea nu poate fi blocată şi nu are spaţii goale. Ea merge întruna, oricât de mult ar fi negată. Faptul că îi negi realitatea o poate opri în timp, dar nu în veşnicie. Iată de ce creaţiile tale nu au încetat să fie extinse; şi iată de ce atât de multe lucruri îţi aşteaptă revenirea.

4.  Aşteptarea e posibilă numai în timp, dar timpul nu are înţeles. Tu, care ai făcut amânarea, poţi lăsa timpul în urmă recunoscând pur şi simplu că nici începuturile, nici sfârşiturile nu au fost create de Cel Veşnic, Care nu a pus limite creaţiei Sale, nici celor ce creează ca El. Nu cunoşti acest lucru pur şi simplu pentru că ai încercat să limitezi ce a creat El şi crezi, de aceea, că toată creaţia e limitată. Cum să îţi cunoşti creaţiile, atunci, odată ce ai negat infinitul?

5.  Legile universului nu permit contrazicere. Ce e valabil pentru Dumnezeu e valabil pentru tine. Crezând că eşti absent din Dumnezeu, crezi că El este absent din tine. Infinitul nu are înţeles fără tine, iar tu nu ai înţeles fără Dumnezeu. Dumnezeu şi Fiul Lui nu au capăt, căci noi suntem universul. Dumnezeu nu este incomplet şi nu e nici fără copii. Deoarece nu a voit să fie singur, Şi-a creat un Fiu aidoma Lui Însuşi. Nu Îi nega Fiul, căci - nefiind dispus să accepţi Paternitatea Lui - ţi-ai negat-o pe a ta. Vezi în creaţiile Lui pe Fiul Lui, căci ale tale au fost create în cinstea Lui. Universul iubirii nu se opreşte din cauză că nu îl vezi tu, şi nici ochii tăi închişi nu şi-au pierdut capacitatea de-a vedea. Priveşte slava creaţiei Lui, şi vei învăţa ce a păstrat Dumnezeu pentru tine.

6.  Dumnezeu ţi-a dat un loc în Mintea Lui care e al tău pentru totdeauna. Îl poţi păstra însă numai dându-l, după cum ţi-a fost şi dat. E posibil să fii singur oare acolo, când ţi-a fost dat din cauză că Dumnezeu nu a voit să fie singur? Mintea lui Dumnezeu nu poate fi împuţinată. Poate fi numai sporită, căci tot ce creează El are funcţia de a crea. Iubirea nu limitează şi ce creează ea nu este limitat. Să dai nelimitat e Voia lui Dumnezeu pentru tine, căci numai asta îţi poate aduce bucuria care e a Lui şi pe care o voieşte împărtăşită cu tine. Iubirea ta e la fel de neţărmurită ca a Lui pentru că este a Lui.

7.  E posibil oare ca o parte din Dumnezeu să fie fără de Iubirea Lui şi ca o parte a Iubirii Lui să fie conţinută? Dumnezeu e moştenirea ta, singurul Lui dar fiind El Însuşi. Cum poţi să dai altfel decât El de vrei să cunoşti darul ce ţi-l face? Dă, atunci, nelimitat şi nesfârşit, să înveţi ce mult ţi-a dat El. Capacitatea ta de-a-L accepta pe El depinde de cât eşti de dispus să dai ca El. Paternitatea ta şi Tatăl tău sunt una. Dumnezeu voieşte să creeze, şi voia ta este a Lui. Rezultă, atunci, că tu voieşti să creezi, din moment ce voia ta rezultă dintr-a Lui. Şi, fiind o extensie a Voii Lui, a ta trebuie să fie aceeaşi.

8.  Voia ta însă nu o cunoşti. Nimic ciudat în asta când îţi dai seama că a nega este totuna cu „a nu cunoaşte". Voia lui Dumnezeu e aceea că eşti Fiul Lui. Negând-o pe aceasta, îţi negi propria ta voie şi, de aceea, nu cunoşti care e. Trebuie să întrebi care e Voia lui Dumnezeu în toate, căci e a ta. Tu nu cunoşti care e, dar Spiritul Sfânt Şi-o aduce aminte pentru tine. Întreabă-L deci care e Voia lui
Dumnezeu pentru tine, şi îţi va spune care e a ta. Nu ţi se poate repeta prea des că nu o cunoşti. De câte ori îţi pare coercitiv ce îţi spune Spiritul Sfânt, de vină e doar faptul că nu ţi-ai recunoscut voia.

9.  Proiecţia eului face Voia lui Dumnezeu să pară în afara ta, deci nu a ta. În această interpretare, pare posibil ca Voia lui Dumnezeu şi a ta să fie în conflict. Şi atunci, poate să pară că Dumnezeu îţi cere ce nu vrei să dai, privându-te astfel de ce vrei. De aşa ceva să fie în stare Dumnezeu, Care vrea doar voia ta? Voia ta e viaţa Lui, pe care El ţi-a dat-o ţie. Chiar şi în timp nu poţi trăi separat de El. Somnul nu e moarte. Ce a creat El poate dormi, dar nu poate muri. Nemurirea este Voia Lui pentru Fiul Lui şi voia Fiului pentru el însuşi. Fiul lui Dumnezeu nu îşi poate voi moartea pentru că Tatăl lui e viaţă, iar Fiul Lui este ca El. Creaţia e voia ta pentru că e a Lui.

10.  Nu poţi fi fericit dacă nu îţi faci cu adevărat voia, un lucru pe care nu îl poţi schimba pentru că este imuabil. E imuabil prin Voia lui Dumnezeu şi a ta, căci altfel Voia Lui nu s-ar extinde. Ţi-e frică să cunoşti Voia lui Dumnezeu, deoarece crezi că nu e a ta. Credinţa aceasta e toată boala ta şi toată frica ta. Fiecare simptom al bolii şi al fricii se naşte de aici, căci asta e credinţa ce te face să vrei să nu cunoşti. Crezând-o, te ascunzi în întuneric, negând că lumina e în tine.

11.  Ţi se cere să ai încredere în Spiritul Sfânt numai pentru că vorbeşte pentru tine. El e Vocea pentru Dumnezeu, dar nu uita că Dumnezeu nu a voit să fie singur. El îşi împărtăşeşte Voia cu tine, nu ţi-o impune. Aminteşte-ţi mereu că, ce dă, El şi ţine, aşa că nimic din ce dă nu Îl poate contrazice. Tu, care Îi împărtăşeşti viaţa, trebuie să o împărtăşeşti ca să o cunoşti, căci a împărtăşi este a cunoaşte. Fericit eşti tu, care înveţi că a auzi Voia Tatălui tău este a ţi-o cunoaşte pe a ta. Căci e voia ta să fii ca El, a Cărui Voie e să fie astfel. Voia lui Dumnezeu este ca Fiul Lui să fie una, şi unit cu El în Unitatea Lui. Iată de ce vindecarea e începutul recunoaşterii că voia ta este a Lui.

A Course in Miracles

"Tot ce văd nu înseamnă nimic."

DUMNEZEU SAU EUL

1.  Fie Dumnezeu este dement, fie eul. Dacă vei examina cu nepărtinire probele de ambele părţi, îţi vei da seama că aşa şi trebuie să fie. Nici Dumnezeu, nici eul nu propun un sistem de gândire parţial. Fiecare în parte e logic în sine, dar sunt diametral opuse în toate privinţele, aşa că e imposibil să le fii loial doar parţial. Aminteşte-ţi, totodată, că rezultatele lor sunt la fel de diferite ca temeliile lor, iar naturile lor fundamental ireconciliabile nu pot fi reconciliate pendulând între ele. Nimic din ce e viu nu este fără Tată, căci viaţa e creaţie. De aceea, decizia ta e întotdeauna un răspuns la întrebarea: „Cine e tatăl meu?" Şi îi vei fi credincios tatălui pe care îl alegi.

2.  Dar ce i-ai spune celui care crede că această întrebare implică un conflict? Dacă tu ai făcut eul, cum poate eul să te fi făcut pe tine? Problema autorităţii rămâne în continuare singura sursă de conflict, pentru că eul a fost făcut din dorinţa Fiului lui Dumnezeu de-a-L zămisli pe EL. Eul nu e, atunci, decât un sistem delirant în care ţi-ai făcut propriul tată. Nu te îndoi de asta. Sună dement când o afirmi cu deplină onestitate, dar eul nu se uită niciodată cu deplină onestitate la ce face. Asta însă e dementa lui premisă, ascunsă cu grijă în sumbra piatră unghiulară a sistemului său de gândire. Şi fie eul, pe care l-ai făcut tu, e într-adevăr tatăl tău, fie întregul lui sistem de gândire este nefondat.

3.  Tu faci prin proiecţie, dar Dumnezeu creează prin extindere. Piatra unghiulară a creaţiei lui Dumnezeu eşti tu, căci sistemul Său de gândire e lumina. Adu-ţi aminte de Razele care stau acolo, nevăzute. Pe măsură ce te apropii de centrul sistemului Său de gândire, lumina devine tot mai clară. Pe măsură ce te apropii de temelia sistemului de gândire al eului, calea devine tot mai întunecată şi mai obscură. Dar chiar şi mica scânteie din mintea ta e de ajuns să o lumineze. Lumina aceasta, du-o cu tine fără frică şi ţine-o cu curaj la temelia sistemului de gândire al eului. Fii dispus să îl judeci cu deplină onestitate. Deschide sumbra piatră a groazei pe care se sprijină şi scoate-o la lumină. Acolo vei vedea că s-a sprijinit pe un nonsens şi că tot ce te-a umplut de frică nu a avut temei.

4.  Frate, faci parte din Dumnezeu şi din mine. Când te vei uita în sfârşit la temelia eului fără să eziţi, te vei uita şi la a noastră. Vin la tine de la Tatăl nostru să îţi reofer totul. Nu îl refuza ca să ţii ascunsă o sumbră piatră unghiulară, căci ocrotirea ei nu te va mântui. Îţi dau lampa şi voi merge cu tine. Nu vei face această călătorie singur. Te voi conduce la adevăratul tău Tată, Care are nevoie de tine cum am şi eu. Nu vrei să răspunzi la chemarea iubirii cu bucurie?

A Course in Miracles

"Vocea lui Dumnezeu îmi vorbeşte în fiecare clipă a zilei."

Negarea lui Dumnezeu

1.  Ritualurile dumnezeului bolii sunt bizare şi foarte exigente. Bucuria nu e permisă niciodată, depresia fiind indiciul loialităţii la adresa lui. Depresia înseamnă că te-ai lepădat de Dumnezeu. Mulţi se tem de blasfemie, dar nu înţeleg ce înseamnă. Nu îşi dau seama că a-L nega pe Dumnezeu înseamnă a-ţi nega propria Identitate şi că, în acest sens, plata păcatului e moartea. E un sens foarte literal: negarea vieţii atrage după sine perceperea opusului ei, căci toate formele de negare înlocuiesc ce e cu ce nu e. Nimeni nu o poate face în realitate, dar e indiscutabil că poţi să crezi că poţi şi chiar crezi că ai reuşit să o faci.

2.  Nu uita însă că negarea lui Dumnezeu va avea ca rezultat inevitabil proiecţia, şi vei crede că ţi-au făcut-o alţii, nu tu. Trebuie să primeşti mesajul pe care îl dai căci e mesajul pe care îl vrei. Deşi crezi că îţi judeci fraţii după mesajele pe care ţi le dau ei, i-ai judecat după mesajul pe care li-l dai tu. Nu le atribui lor faptul că negi bucuria, căci nu vei putea vedea scânteia din ei ce ţi-ar aduce bucurie. Tocmai negarea scânteii aduce depresie, căci - de câte ori îţi vezi fraţii fără ea - Îl negi pe Dumnezeu.

3.  Supunerea faţă de negarea lui Dumnezeu e religia eului. Dumnezeul bolii cere - evident - negarea sănătăţii, pentru că sănătatea e în opoziţie directă cu propria lui supravieţuire. Gândeşte-te însă ce înseamnă asta pentru tine. Dacă nu eşti bolnav, nu poţi păstra dumnezeii pe care i-ai făcut, căci numai în boală ai putea să îi vrei. Blasfemia, atunci, e un suicid, şi nu un deicid. Înseamnă că, pentru a fi bolnav, eşti dispus să nu te cunoşti pe tine. Iată prinosul pe care îl cere dumnezeul tău, căci - zămislit fiind din demenţa ta - el e o idee dementă. Are multe forme, dar - deşi poate să pară multe şi felurite lucruri - nu e decât o singură idee: negarea lui Dumnezeu.

4.  Boala şi moartea au părut să intre în mintea Fiului lui Dumnezeu în ciuda Voii Sale. „Atacul asupra lui Dumnezeu" l-a făcut pe Fiul Său să creadă că nu are Tată şi, din depresia lui, a făcut dumnezeul depresiei. Asta a fost alternativa lui la bucurie, căci nu a vrut să accepte că, deşi era creator, fusese creat. Dar Fiul este neajutorat fără Tată, Care e singurul lui Ajutor.

5.  Am spus mai înainte că de la tine nu poţi să faci nimic, dar tu nu eşti de la tine. Dacă ai fi, ce ai făurit ar fi adevărat şi nu ai putea să scapi niciodată. Tocmai pentru că nu te-ai făcut tu nu trebuie să te frămânţi pentru nimic. Dumnezeii tău nu sunt nimic, pentru că Tatăl tău nu i-a creat. Nu poţi face creatori diferiţi de Creatorul tău, după cum nici El nu a putut să creeze un Fiu diferit de El. Dacă creaţia e împărtăşire, ea nu poate crea ceva diferit de ea. Poate împărtăşi numai ce e ea. Depresia e izolare şi, de aceea, nu a putut fi creată.

6.  Fiul lui Dumnezeu, nu ai păcătuit, dar te-ai înşelat mult şi bine. Greşeala ta însă poate fi corectată şi Dumnezeu te va ajuta, cunoscând că nu ai putea păcătui împotriva Lui. L-ai negat pentru că L-ai iubit, cunoscând că - dacă ţi-ai recunoaşte iubirea faţă de El - nu L-ai putea nega. Faptul că L-ai negat înseamnă, prin urmare, că Îl iubeşti şi cunoşti că te iubeşte. Aminteşte-ţi că tot ce negi trebuie să fi cunoscut cândva. Şi, dacă accepţi negarea, poţi să accepţi desfacerea ei.

7. Tatăl tău nu te-a negat. El nu ripostează, ci te cheamă să revii. Când crezi că nu a răspuns la chemarea ta, tu nu ai răspuns la a Lui. El te cheamă din fiecare parte a Fiimii, datorită Iubirii Sale pentru Fiul Său. Dacă Îi auzi mesajul, ţi-a răspuns, şi vei învăţa de la El dacă auzi bine. Iubirea lui Dumnezeu e în tot ce a creat El, căci Fiul Lui e pretutindeni. Uită-te cu pace la fraţii tăi, şi Dumnezeu va năvăli în inima ta în semn de recunoştinţă pentru darul pe care I-l faci.

8.  Nu apela la dumnezeul bolii să te vindeci, ci doar la Dumnezeul iubirii, căci vindecarea e adeverirea Lui. Când Îl vei adeveri, vei şti că nu a încetat nicicând să te adeverească şi că în adeverirea pe care ţi-o dă El stă fiinţa ta. Nu eşti bolnav şi nu poţi să mori. Dar te poţi confunda cu lucrurile care pot. Ţine minte însă că e o blasfemie să faci aşa ceva, căci înseamnă să te uiţi fără iubire la Dumnezeu şi la creaţia Sa, de care El nu poate să fie separat.

9.  Doar cei veşnici pot fi iubiţi, căci iubirea nu moare. Ce e al lui Dumnezeu e al Lui pe vecie, iar tu eşti al lui Dumnezeu. S-ar lăsa El să sufere? Şi i-ar oferi oare Fiului Său ceva ce nu Îi este acceptabil Lui? Dacă te vei accepta aşa cum te-a creat Dumnezeu, vei fi incapabil de suferinţă. Dar, pentru a o face, trebuie să Îl adevereşti ca propriu-ţi Creator. Nu pentru că vei fi pedepsit altfel. Ci pentru că a-ţi adeveri Tatăl înseamnă să te adevereşti pe tine aşa cum eşti. Tatăl tău te-a creat total fără păcat, total fără durere şi total fără niciun fel de suferinţă. Dacă Îl negi, aduci păcatul, durerea şi suferinţa în propria ta minte, datorită puterii pe care i-a dat-o El. Mintea ta e în stare să creeze lumi, dar poate să şi nege ce creează, pentru că e liberă.

10.  Nu îţi dai seama cât de mult te-ai negat şi cât de mult Dumnezeu, în Iubirea Sa, nu vrea aşa ceva. Dar nu vrea să intre peste tine, pentru că nu Şi-ar cunoaşte Fiul dacă acesta nu ar fi liber. Să intre peste tine ar însemna să Se atace pe El Însuşi, iar Dumnezeu nu e dement. Când Îl negi, tu eşti dement. Chiar vrei să îţi împărtăşească demenţa? Dumnezeu nu va înceta niciodată să Îşi iubească Fiul, iar Fiul Său nu va înceta niciodată să Îl iubească pe El. Asta a fost condiţia creării Fiului Său, fixată pe vecie în Mintea lui Dumnezeu. Cunoaşterea acestui lucru e sănătate mintală. Negarea lui e demenţă. Dumnezeu ţi S-a dat în crearea ta, iar darurile Lui sunt veşnice. Chiar vrei să I te refuzi?

11.  Din darurile pe care I le dai, Împărăţia va fi redată Fiului Său. Fiul Său s-a înlăturat singur de la darul Său refuzând să accepte ce s-a creat pentru el şi ce a creat el însuşi în Numele Tatălui său. Cerul îi aşteaptă revenirea, căci a fost creat să fie sălaşul Fiului lui Dumnezeu. Nu eşti acasă nicăieri altundeva şi în nicio altă condiţie. Nu îţi refuza bucuria creată pentru tine, de dragul nefericirii pe care ţi-ai făcut-o singur. Dumnezeu ţi-a dat mijloacele de-a desface ce ai făcut. Ascultă şi vei învăţa cum să îţi aminteşti ce eşti.

12.  Dacă Dumnezeu Îşi cunoaşte copiii complet nepăcătoşi, e o blasfemie să îi percepi vinovaţi. Dacă Dumnezeu Îşi cunoaşte copiii complet fără durere, e o blasfemie să percepi suferinţă oriunde. Dacă Dumnezeu Îşi cunoaşte copiii complet bucuroşi, e o blasfemie să te simţi deprimat. Toate aceste iluzii - şi multe alte forme pe care le poate lua blasfemia - sunt refuzuri de-a accepta creaţia aşa cum este. Dacă Dumnezeu Şi-a creat Fiul perfect, aşa trebuie să înveţi să îl vezi, ca să îi înveţi realitatea. Şi, ca parte a Fiimii, aşa trebuie să te vezi pe tine ca să o înveţi pe a ta.

13.  Nu percepe ce nu a fost creat de Dumnezeu, căci Îl vei nega. Lui Îi aparţine singura Paternitate, care e a ta doar pentru că ţi-a dat-o El. Darurile pe care ţi le faci tu sunt lipsite de înţeles, dar darurile pe care le faci creaţiilor tale sunt ca ale Lui, pentru că sunt date în Numele Lui. Iată de ce creaţiile tale sunt la fel de reale ca ale Lui. Adevărata Paternitate însă trebuie adeverită dacă e să fie cunoscut adevăratul Fiu. Tu crezi că lucrurile bolnave pe care le-ai făcut sunt adevăratele tale creaţii, deoarece crezi că chipurile bolnave pe care le percepi sunt Fiii lui Dumnezeu. Numai dacă accepţi Paternitatea lui Dumnezeu vei avea ceva, pentru că Paternitatea Lui ţi-a dat totul. Iată de ce a-L nega pe El e totuna cu a te nega pe tine.

14.  Aroganţa e negarea iubirii, căci iubirea împărtăşeşte, iar aroganţa refuză să dea. Cât îţi par de dorit amândouă, noţiunea de opţiune, care nu ţine de Dumnezeu, te va însoţi. Deşi nu e adevărată în veşnicie, e adevărată în timp, aşa că - pe durata prezenţei timpului în mintea ta - vor exista şi opţiuni. Timpul în sine e opţiunea ta. Dacă vrei să îţi aminteşti veşnicia, trebuie să priveşti doar ce e veşnic. Dacă te laşi preocupat de temporal, trăieşti în timp. Ca întotdeauna, ce alegi e determinat de ceea ce preţuieşti. Timpul şi veşnicia nu pot fi ambele adevărate, pentru că se contrazic reciproc. Dacă vei accepta ca real numai ce e veşnic, vei începe să înţelegi veşnicia şi să ţi-o însuşeşti.

A Course in Miracles

"Tot ce văd în această cameră nu înseamnă nimic." - Lecţia 1

Un Curs în Miracole – Destăinuiri

Iată ce ne dezvăluie Paul Ferrini – în CHRISTUL CEL VIU

„Cu aproximativ cincisprezece ani în urmă, am început să aud o voce care îmi tot spunea: „Vreau să mă recunoşti”. La vremea aceea, predam Un Curs în Miracole, dar mă simţeam stingherit când le spuneam oamenilor că materialul provenea de la Iisus. Nu doream să fiu considerat un fel de creştin fanatic, care propovăduieşte cuvintele Bibliei, mai ales pentru că educaţia mea era exact opusă.

Crescut ca un ateu care cercetează totul din punct de vedere raţional, am fost atras de Un Curs în Miracole datorită complexităţii şi frumuseţii sale spirituale. Mi s-a părut că acest Curs trece de orice explicaţie literară a Evangheliilor, pentru a dezvălui esenţa învăţăturilor lui Iisus. De asemenea, el creează un cadru conceptual foarte cursiv şi de o profunzime psihologică reală. Pentru prima dată mi s-a părut că învăţăturilor simple, centrate pe inimă din Noul Testament, li s-a găsit o semnificaţie psihologică pe măsura lirismului şi forţei lor spirituale.

Ca rezultat al muncii mele cu acest material şi al respectului crescut faţă de acesta, mă acordam din ce în ce mai mult la spiritul lui Iisus. Fără a fi conştient de asta, am început să cultiv o relaţie cu el. El devenise prietenul, confidentul, cealaltă jumătate a unui dialog interior ce cuprindea o învăţătură care a început să rezoneze profund cu celulele mele.

Atunci când am auzit vocea spunându-mi: „Vreau să-mi recunoşti existenţa”, nu am avut niciun dubiu în ceea ce priveşte identitatea celui care-mi vorbea. Totuşi, am amânat acea recunoaştere pentru mult timp. Trebuia să mă obişnuiesc cu ideea de a avea o relaţie cu cineva care nu era într-un corp, cu cineva care era privit de ceilalţi ca un Dumnezeu. Şi mai trebuia să-mi depăşesc furia faţă de ceea ce devenise creştinismul.

Într-un sfârşit, am făcut ce îmi cerea şi între noi s-a creat o legătură care mi-a permis să capitulez necondiţionat în faţa învăţăturilor lui, într-un mod în care, altfel, nu ar fi fost posibil. Şi asta m-a ajutat să devin un purtător de cuvânt al acestor învăţături, în felul meu unic de exprimare. A urmat scrierea câtorva cărţi. Mulţi dintre voi – cei care citiţi cuvintele scrise aici – le veţi transmite altora concepte pline de putere, într-o manieră proprie. Aceasta este frumuseţea unei asemenea misiuni spirituale.”

Dependent de Spirit – Un drum radical către descoperirea iubirii de sine şi a miracolelor – Gabrielle Bernstein

Călătoria pe care o intreprindem împreună este înlocuirea întunericului cu lumina, a ignoranţei cu înţelegerea. Nimic din ceea ce înţelegi nu poate fi înfricoşător. Numai în întuneric şi în ignoranţă percepi ceva ce te înfricoşează şi te fereşti de el, retrăgându-te într-un întuneric şi mai mare. Şi totuşi, doar ceea ce este ascuns poate să înfricoşeze – şi nu prin ceea ce este, ci prin însuşi faptul că este ascuns.

Un Curs în Miracole

„În călătoria mea către iubirea de sine, principalul ghid care m-a însoţit a fost Un Curs în Miracole. Cursul este un program de auto-educaţie, care pune accentul pe exerciţii practice, cu ajutorul cărora poate fi depăşită frica, în toate domeniile vieţii. Sistemul de gândire unic, al Cursului, foloseşte iertarea ca mijloc de a ajunge la pacea sufletească şi ca ghid către fericire.

Lecţiile Cursului m-au învăţat să-mi privesc viaţa şi felul în care trăiesc, dintr-o cu totul altă perspectivă. Am învăţat că majoritatea lucrurilor de care îmi era frică nu erau deloc înfricoşătoare, iar multe dintre ele nu erau nici măcar reale. Am învăţat că frica este, pur şi simplu, o iluzie care are la bază experienţele trecutului – şi pe care le proiectăm şi în viitor.

În timp, am început să mă eliberez de acele frici şi am avut parte de transformări miraculoase. Această înţelegere a stării de fapt a lucrurilor a fost revelatorie, deoarece m-a făcut să conştientizez că mă puteam elibera de toate tiparele fricii pe care le aveam, atâta vreme cât mă ţineam de programul Cursului.

Am deschis cartea la Prefaţă şi am citit:

Acesta este un curs în miracole. Este un curs obligatoriu. Doar timpul pe care i-l vei acorda este la alegerea ta. Cursul nu îşi propune să te înveţe despre semnificaţia iubirii, aceasta fiind mai presus de ceea ce poate fi predat. El îşi propune, în schimb, să înlăture blocajele care te împiedică să fii conştient de prezenţa iubirii, care este moştenirea ta de drept.

Acest pasaj mi-a dat fiori. Găsisem exact ceea ce căutam – un ghid pentru înlăturarea mizeriei care mă împiedica să ajung la pace lăuntrică şi la iubire. În acel moment mi-am făcut promisiunea că voi deveni un discipol şi un maestru al Cursului – un angajament sacru, ce avea să-mi schimbe viaţa, în Curs se afirmă că misiunea sa în ceea ce te priveşte este fericirea şi liniştea.”

În continuare Povestea lui Helen ...

Sfârşitul bolii - A Course in Miracles

1. Toată magia e o încercare de-a reconcilia ireconciliabilul. Toată religia e recunoaşterea că ireconciliabilul nu poate fi reconciliat. Boala şi perfecţiunea sunt ireconciliabile. Dacă Dumnezeu te-a creat perfect, eşti perfect. De crezi că poţi să fii bolnav, ai pus alţi dumnezei înaintea Lui. Nu Dumnezeu Se războieşte cu dumnezeul bolii făcut de tine, ci tu. El e simbolul deciziei împotriva lui Dumnezeu, şi te temi de el din cauză că nu poate fi reconciliat cu Voia lui Dumnezeu. Dacă îl ataci, îi vei da realitate pentru tine. Dar, dacă refuzi să i te închini sub orice formă îţi apare şi oriunde crezi că îl vezi, o să dispară în nimicul din care a fost făcut.

2.  Realitatea poate miji doar într-o minte neînnorată. Ea e mereu acolo, gata să fie acceptată, dar acceptarea ei depinde de cât eşti de dispus să o ai. A cunoaşte realitatea presupune neapărat că eşti dispus să judeci irealitatea ca fiind ce este. Să treci nimicul cu vederea înseamnă să îl judeci corect şi să îi dai drumul, datorită capacităţii tale de a-l evalua adevărat. Cunoaşterea nu poate miji într-o minte plină de iluzii, pentru că adevărul şi iluziile sunt ireconciliabile. Adevărul e întreg şi nu poate fi cunoscut de o parte a unei minţi.

3.  Fiimea nu poate fi percepută parţial bolnavă, a o percepe aşa însemnând a nu o percepe. Dacă Fiimea este una, e una în toate privinţele. Unitatea nu poate fi divizată. Dacă percepi alţi dumnezei, mintea ţi-e scindată şi nu vei fi în stare să limitezi scindarea, căci arată că ţi-ai scos o parte a minţii de sub Voia lui Dumnezeu. Ceea ce înseamnă că a scăpat de sub control. A fi fără control înseamnă a fi fără raţiune, mintea devenind atunci iraţională. Definind-o greşit, percepi că funcţionează greşit.

4.  Legile lui Dumnezeu îţi vor ţine mintea într-o stare de pace pentru că pacea e Voia Lui, iar legile Lui au fost făcute să o susţină. Legile Lui sunt ale libertăţii, dar legile tale sunt ale robiei. Din moment ce libertatea şi robia sunt ireconciliabile, legile lor nu pot fi înţelese împreună. Legile lui Dumnezeu funcţionează numai spre binele tău, şi nu există alte legi pe lângă ale Lui. Restul, pur şi simplu, nu este legiuit şi este deci haotic. Dumnezeu însă a ocrotit tot ce a creat prin legile Lui. Tot ce nu se supune acestora nu există. Expresia „legile haosului" nu are înţeles. Creaţia e perfect legiuită, iar haoticul e fără înţeles, fiind fără Dumnezeu. Ţi-ai „dat" pacea dumnezeilor pe care i-ai făcut, dar nu are cine să ţi-o primească, pentru că ei nu există şi nu le-o poţi da.

5.  Nu eşti liber să renunţi la libertate, ci doar să o negi. Nu poţi să faci ce Dumnezeu nu a menit, căci ce nu a menit nu se întâmplă. Dumnezeii tăi nu aduc haos; tu îi înzestrezi cu haos şi îl accepţi apoi de la ei. Toate acestea nu au fost nicicând. Nimic în afara legilor lui Dumnezeu nu a existat vreodată şi nimic în afara Voii Lui nu va exista vreodată. Ai fost creat de Voia Lui, prin legile Lui; şi felul în care ai fost creat te-a stabilit creator. Ce ai făcut tu e ceva atât de nedemn de tine, încât nu ai putea să îl doreşti, dacă ai fi dispus să îl vezi aşa cum este. Nu vei vedea absolut nimic. Şi vederea îţi va trece automat dincolo de acesta, la ce e în tine şi împrejurul tău. Realitatea nu poate străpunge obstacolele pe care le pui între ea şi tine, dar te va învălui complet când le vei da drumul.

6.  După experienţa ocrotirii dumnezeieşti, facerea idolilor devine de neconceput. Nu mai sunt chipuri ciudate în Mintea lui Dumnezeu, şi ce nu e în Mintea Lui nu poate fi nici într-a ta, căci sunteţi de o minte şi mintea aceea Îi aparţine Lui. E a ta pentru că Îi aparţine Lui, căci - pentru El - proprietatea e împărtăşire. Şi, dacă e aşa pentru El, e aşa pentru tine. Definiţiile Lui sunt legile Lui, căci prin ele a stabilit universul drept ce este. Dumnezeii falşi pe care încerci să îi pui între tine şi realitatea ta nu au niciun efect asupra adevărului. Pacea e a ta pentru că te-a creat Dumnezeu. Şi nu a creat nimic altceva.

7.  Miracolul e actul unui Fiu de-al lui Dumnezeu care s-a lepădat de toţi dumnezeii falşi şi îşi invită fraţii să facă acelaşi lucru. E un act de credinţă, fiind recunoaşterea că fratele lui poate face acelaşi lucru. E o invitaţie adresată Spiritului Sfânt din mintea lui, o chemare întărită prin unire. Deoarece a auzit Vocea lui Dumnezeu, făcătorul de miracole O întăreşte într-un frate bolnav slăbind credinţa acestuia în boală, pe care nu o împărtăşeşte. Puterea unei minţi se poate răsfrânge într-alta, pentru că toate lămpile lui Dumnezeu au fost aprinse de aceeaşi scânteie. E pretutindeni şi e veşnică.

8.  În mulţi rămâne doar scânteia, căci Marile Raze sunt ascunse de nori. Dumnezeu însă a ţinut scânteia vie, ca Razele să nu poată fi complet uitate. De vei vedea mica scânteie, vei învăţa lumina mai mare, căci Razele sunt acolo, nevăzute. Perceperea scânteii va vindeca, dar cunoaşterea luminii va crea. La întoarcere însă, trebuie recunoscută mai întâi mica lumină, căci separarea a fost o coborâre din mărime în micime. Scânteia însă a rămas la fel de pură ca Marea Lumină, fiind ce a mai rămas din chemarea creaţiei. Pune-ţi toată credinţa în ea, şi Dumnezeu Însuşi o să îţi răspundă.

~~~   "Sunt susţinut de Iubirea lui Dumnezeu."

Dumnezeul bolii - A Course in Miracles

1.  Nu L-ai atacat pe Dumnezeu şi Îl iubeşti cu adevărat. Îţi poţi schimba oare realitatea? Nimeni nu poate voi să se distrugă. Când crezi că te ataci, e un indiciu sigur că urăşti ce crezi că eşti. Şi asta, şi numai asta, poţi să ataci. Ce crezi că eşti poate fi foarte odios; şi ce te pune să faci acest chip ciudat poate fi foarte distructiv. Distrugerea însă nu e mai reală decât chipul, deşi cei ce fac idoli îi adoră cu adevărat. Idolii nu sunt nimic, dar cei ce îi adoră sunt Fiii lui Dumnezeu cuprinşi de boală. Dumnezeu îi vrea eliberaţi de boală şi restituiţi Minţii Lui. El nu îţi va limita puterea de a-i ajuta, din moment ce tocmai El ţi-a dat-o. Nu te teme de ea, pentru că e mântuirea ta.

2.  Ce alt Mângâietor poate să existe pentru copiii lui Dumnezeu cuprinşi de boală decât puterea Lui prin tine? Aminteşte-ţi că nu contează unde anume în Fiime e acceptat. El e acceptat întotdeauna pentru toţi şi, când Îl primeşte mintea ta, amintirea Lui se trezeşte în toată Fiimea. Vindecă-ţi fraţii pur şi simplu acceptându-L pe Dumnezeu pentru ei. Minţile voastre nu sunt separate, şi Dumnezeu are un singur canal de vindecare pentru că are doar un Fiu. Singura Legătură care a mai rămas să asigure comunicarea dintre Dumnezeu şi copiii Lui îi uneşte pe toţi - şi pe toţi, cu El. Să fii conştient de asta e să îi vindeci, pentru că înseamnă să conştientizezi că nimeni nu e separat, aşa că nimeni nu este bolnav.

3.  Să crezi că un Fiu de-al lui Dumnezeu poate fi bolnav înseamnă să crezi că parte din Dumnezeu poate să sufere. Iubirea nu poate suferi, pentru că nu poate ataca. De aceea, reamintirea iubirii aduce cu ea invulnerabilitate. Nu sta de partea bolii în prezenţa unui Fiu de-al lui Dumnezeu chiar dacă el însuşi crede în ea, căci faptul că Îl accepţi pe Dumnezeu în el adevereşte Iubirea lui Dumnezeu de care a uitat. Faptul că îl recunoşti ca parte din Dumnezeu îi aminteşte adevărul lui de sine, pe care îl neagă. Vrei să îi întăreşti negarea lui Dumnezeu, şi să te pierzi astfel din vedere chiar pe tine? Sau vrei să îi aduci aminte de întregimea lui, şi să îţi aduci aminte de Creatorul tău cu el?

4.  Să crezi că un Fiu de-al lui Dumnezeu e bolnav înseamnă să te închini la acelaşi idol la care se închină el. Dumnezeu a creat iubire, nu idolatrie. Toate formele de idolatrie sunt caricaturi ale creaţiei, predate de minţi bolnave, prea divizate să ştie că creaţia împărtăşeşte puterea, şi nu o uzurpă niciodată. Boala e idolatrie, fiind credinţa că puterea ţi se poate lua. Dar asta e cu neputinţă, căci faci parte din Dumnezeu, Care e toată puterea. Un dumnezeu bolnav precis este un idol, făcut după chipul în care făcătorul lui crede că a fost făcut el însuşi. Iată ce percepe eul într-un Fiu de-al lui Dumnezeu: un dumnezeu bolnav, care s-a creat singur, de sine stătător, foarte crud şi foarte vulnerabil. La acest idol vrei să te închini? La mântuirea acestui chip vrei să veghezi? Chiar ţi-e frică să nu îl pierzi?

5.  Priveşte calm concluzia logică a sistemului de gândire al eului şi judecă dacă ce îţi oferă e într-adevăr ce vrei, căci asta îţi oferă. Pentru a obţine asta, eşti dispus să ataci Divinitatea fraţilor tăi şi să o pierzi astfel din vedere pe a ta. Şi eşti dispus să o ţii ascunsă, să ocroteşti un idol care crezi că te va mântui de pericolele pe care le reprezintă, dar care nu există.

6.  Nu există idolatri în Împărăţie, dar există o mare apreciere pentru tot ce a creat Dumnezeu, datorită calmei cunoaşteri că fiecare face parte din El. Fiul lui Dumnezeu nu cunoaşte idoli, dar sigur îşi cunoaşte Tatăl. Sănătatea în lumea aceasta e corespondentul valorii în Cer. Nu meritul meu e contribuţia pe care ţi-o aduc, ci iubirea mea, căci nu te apreciezi la justa ta valoare. Când nu te apreciezi la justa valoare, devii bolnav, dar valoarea pe care ţi-o atribui eu te poate vindeca, pentru că valoarea Fiului lui Dumnezeu e una singură. Când am spus: „Pacea Mea v-o dau", am vorbit serios. Pacea vine de la Dumnezeu prin mine la tine. E pentru tine, deşi se prea poate să nu o ceri.

7.  Când un frate e bolnav, e bolnav pentru că nu cere pace şi, de aceea, nu ştie că o are. Acceptarea păcii e negarea iluziei, iar boala este o iluzie. Fiecare Fiu de-al lui Dumnezeu are însă puterea să nege iluziile oriunde în Împărăţie, prin simpla lor negare completă în el însuşi. Te pot vindeca pentru că te cunosc. Îţi cunosc valoarea şi tocmai valoarea aceasta te face întreg. O minte întreagă nu e idolatră şi nu ştie de legi ce se bat cap în cap. Te voi vindeca pur şi simplu pentru că am un singur mesaj, care e adevărat. Credinţa ta în el te va face întreg când ai credinţă în mine.

8.  Nu aduc mesajul lui Dumnezeu cu amăgire, şi vei învăţa asta învăţând că primeşti întotdeauna atât cât accepţi. Ai putea accepta acum pacea pentru toţi şi le-ai putea oferi desăvârşita libertate de toate iluziile, pentru că I-ai auzit Vocea. Dar să nu ai alţi dumnezei înaintea Lui, căci nu vei auzi. Nu Dumnezeu e gelos pe dumnezeii făcuţi de tine, ci tu. Vrei să îi mântuieşti şi să îi slujeşti, crezând că ei te-au făcut pe tine. Crezi că ei sunt tatăl tău, pentru că proiectezi asupra lor faptul înfricoşător că i-ai făcut să Îl înlocuieşti pe Dumnezeu. Dar, când par să îţi vorbească, aminteşte-ţi că nimic nu Îl poate înlocui pe Dumnezeu şi că înlocuirile pe care ai încercat să le faci sunt chiar nimica.

9.  Aşadar, deşi crezi că te înspăimântă nimicul, de fapt te înspăimântă nimica. Şi, conştientizând acest lucru, eşti vindecat. Vei auzi dumnezeul pe care îl asculţi. Tu ai făcut dumnezeul bolii şi, făcându-l, te-ai făcut capabil să îl auzi. Şi totuşi, nu l-ai creat, el nefiind Voia Tatălui. De aceea, nu e veşnic şi îţi va fi desfăcut în clipa în care declari că eşti dispus să accepţi numai ce e veşnic.

10.  Dacă Dumnezeu are un singur Fiu, există doar un singur Dumnezeu. Împărtăşeşti cu El realitatea, căci realitatea e neîmpărţită. Să accepţi alţi dumnezei înaintea Lui înseamnă să pui alte chipuri înaintea ta. Nu îţi dai seama ce mult asculţi de dumnezeii tăi şi ce vigilent eşti în numele lor. Dar ei există numai pentru că îi cinsteşti. Pune cinstea unde se cuvine, şi pacea va fi a ta. E moştenirea ta de la adevăratul tău Tată. Nu îţi poţi face Tatăl, iar tatăl pe care l-ai făcut nu te-a făcut pe tine. Iluziilor nu li se cuvine cinste, căci a le cinsti înseamnă a cinsti nimica. Dar nu li se cuvine nici spaimă, căci „nimica" nu poate înspăimânta. Ai ales spaima de iubire din cauza desăvârşitei ei inofensivităţi şi, din cauza acestei spaime, ai fost dispus să renunţi la desăvârşita ta capacitate de-a ajuta şi la desăvârşitul tău Ajutor.

11.  Numai la altarul lui Dumnezeu vei găsi pace. Iar acest altar este în tine pentru că acolo l-a pus Dumnezeu. Vocea Lui te cheamă în continuare să revii, iar El va fi auzit când nu pui înaintea Lui alţi dumnezei. Poţi renunţa la dumnezeul bolii pentru fraţii tăi; de fapt, va trebui să o faci dacă renunţi la el pentru tine. Căci, dacă vezi dumnezeul bolii oriunde, l-ai acceptat. Şi, dacă îl accepţi, te vei pleca şi te vei închina în faţa lui, pentru că a fost făcut să Îl înlocuiască pe Dumnezeu. El e credinţa că poţi alege care dumnezeu este real. Deşi e clar că asta nu are nimic de-a face cu realitatea, e la fel de clar că are totul de-a face cu realitatea după cum o percepi tu.

"Vocea lui Dumnezeu îmi vorbeşte în fiecare clipă a zilei."

Decizia de a uita

1.  Nu poţi disocia ceva fără să cunoşti acel ceva mai întâi. Cunoaşterea trebuie să preceadă disocierea, aşa că disocierea nu e decât o decizie de-a uita. Ce s-a uitat pare înfricoşător atunci, dar numai din cauză că disociaţia e un atac asupra adevărului. Ţi-e frică pentru că ai uitat. Şi ţi-ai înlocuit cunoaşterea cu o conştienţă a viselor pentru că te temi de disociaţia făcută, şi nu de ce ai disociat. Când ce-ai disociat e acceptat, încetează să mai fie înfricoşător.

2.  Renunţarea la disocierea realităţii aduce însă mai mult decât simpla lipsă a fricii. În decizia aceasta stă bucuria, şi pacea, şi slava creaţiei. Oferă-I Spiritului Sfânt doar bunăvoinţa de-a-ţi aminti, căci El îţi păstrează cunoaşterea de Dumnezeu şi de tine, în aşteptarea acceptării tale. Renunţă bucuros la tot ce ţi-ar sta în calea reamintirii, căci Dumnezeu e în memoria ta. Vocea Lui îţi va spune că faci parte din El când eşti dispus să ţi-L aminteşti şi să îţi cunoşti din nou realitatea. Nu lăsa nimic din această lume să îţi întârzie reamintirea Lui, căci în această reamintire stă cunoaşterea de tine.

3.  A-ţi reaminti înseamnă pur şi simplu a reda minţii tale ce e deja în ea. Nu făureşti ce îţi aminteşti, ci doar accepţi din nou ce e deja acolo, dar s-a respins. Capacitatea de-a accepta adevărul în lumea aceasta este corespondentul perceptual al creării în Împărăţie. Dumnezeu Îşi va îndeplini rolul dacă ţi-l îndeplineşti şi tu pe al tău, şi ce îţi va da în schimb pentru al tău e schimbul percepţiei pe cunoaştere. Nimic nu întrece Voia Lui pentru tine. Declară-ţi însă voia de-a-ţi aduce aminte de El, şi iată! El îţi va da totul la cerere.

4.  Când ataci, te negi. Te înveţi în mod concret că nu eşti ce eşti. Faptul că negi realitatea te împiedică să accepţi darul lui Dumnezeu, pentru că ai acceptat altceva în locul lui. Dacă înţelegi că acesta e întotdeauna un atac asupra adevărului, iar adevărul este Dumnezeu, îţi vei da seama de ce e înfricoşător întotdeauna. În plus, dacă recunoşti că faci parte din Dumnezeu, vei înţelege de ce te ataci întotdeauna mai întâi pe tine însuţi.

5.  Tot atacul este un atac de Sine. Altceva nu poate fi. Provenit din decizia ta de-a nu fi ce eşti, e un atac asupra identificării tale. Aşadar, atacul este modul în care ţi se pierde identificarea, căci - când ataci - sigur ai uitat ce eşti. Iar, dacă realitatea ta e a lui Dumnezeu, atunci când ataci nu îţi aduci aminte de El. Nu pentru că a dispărut, ci pentru că alegi în mod activ să nu îţi aduci aminte de El.

6.  Nu ai putea lua o decizie atât de dementă dacă ţi-ai da seama că îţi distruge complet pacea minţii. O iei numai din cauză că mai eşti convins că îţi poate căpăta ceva ce vrei. Rezultă, atunci, că vrei altceva decât pacea minţii, dar nu te-ai gândit ce anume. Urmarea logică a deciziei tale e însă foarte clară, dacă vrei să o vezi. Decizând împotriva realităţii tale, te-ai făcut vigilent împotriva lui Dumnezeu şi a Împărăţiei Sale. Şi tocmai această vigilenţă te face să te temi de amintirea Lui.

~~~    A Course in Miracles

"Nu sunt victima lumii pe care o văd."

Acasă în Dumnezeu

1.  Nu îţi cunoşti creaţiile pur şi simplu pentru că decizi mereu în defavoarea lor cât timp mintea ţi-e scindată, şi ţi-e imposibil să ataci ce ai creat. Ţine minte însă că lui Dumnezeu Îi e la fel de imposibil. Legea creaţiei spune că îţi iubeşti creaţiile ca pe tine însuţi, pentru că fac parte din tine. Tot ce s-a creat e, aşadar, în perfectă siguranţă, fiind ocrotit de legile lui Dumnezeu prin Iubirea Sa. Orice parte a minţii tale care nu cunoaşte acest lucru s-a izgonit singură din cunoaştere, pentru că nu i-a satisfăcut condiţiile. Cine să fi făcut-o, dacă nu tu? Recunoaşte-o bucuros, căci prin această recunoaştere îţi dai seama că izgonirea ta nu vine de la Dumnezeu şi, de aceea, nu există.

2.   Eşti acasă în Dumnezeu, visând la exil, dar în măsură să te trezeşti la realitate. Iei decizia să o faci? Tu recunoşti, din proprie experienţă, că tot ce vezi în vise iei de bun în timp ce dormi. Dar, în clipa în care te trezeşti, realizezi că tot ce a părut să se întâmple în vis nu s-a întâmplat deloc. Nu ţi se pare ciudat, deşi - cât ai dormit - toate legile lumii la care te trezeşti au fost ştirbite. Nu e posibil oare să fi trecut doar dintr-un vis într-altul, fără să te trezeşti cu adevărat?

3.  Te-ai obosi oare să reconciliezi cele întâmplate în două vise discordante, sau le-ai respinge pe amândouă deodată dacă ai descoperi că realitatea nu concordă cu nicicare dintre ele? Nu îţi aduci aminte să fi fost treaz. Când auzi Spiritul Sfânt, se poate să te simţi mai bine căci iubirea îţi pare posibilă atunci, dar încă nu îţi aminteşti că a fost aşa cândva. Şi tocmai reamintindu-ţi acest lucru vei şti că poate fi din nou aşa. Ce e posibil nu s-a înfăptuit încă. Dar ce a fost cândva e tot aşa acum, dacă e veşnic. Când îţi vei aminti, vei şti că ce îţi aminteşti e veşnic şi, de aceea, e acum.

4.   Îţi vei aminti totul în clipa în care o doreşti pe deplin, căci - dacă a dori pe deplin e totuna cu a crea - voinţa ta va fi spulberat separarea, restituindu-ţi mintea, simultan, Creatorului tău şi creaţiilor tale. Cunoscându-Le, nu vei dori să dormi, ci doar să te trezeşti şi să fii bucuros. Visele vor fi imposibile pentru că vei vrea numai adevărul, iar acesta, fiind în sfârşit voia ta, va fi al tău.

~~~    A Course in Miracles

"Nu îmi percep propriile interese."