1. Un mic impediment le poate părea foarte mare celor ce nu înţeleg că miracolele sunt toate acelaşi lucru. Dar tocmai asta îşi propune să te înveţe acest curs. Asta e singura lui ţintă, căci asta e tot ce e de învăţat. Şi o poţi învăţa în multe feluri. Toată învăţarea nu e decât un ajutor să ajungi, sau un impediment să nu ajungi, la poarta Cerului. Nimic nu e posibil între ele. Există numai doi profesori, care îndrumă în direcţii diferite. Şi te vei îndrepta în direcţia în care te conduce profesorul pe care l-ai ales. Nu există decât două direcţii în care poţi să o apuci, câtă vreme rămâne timpul şi alegerea are un înţeles. Căci nicicând nu se va face un alt drum decât cel ce duce la Cer. Şi nu alegi decât dacă să te îndrepţi spre Cer sau, în direcţie opusă, spre nicăieri. Altceva nu ai de ales.
2. De pierdut, nimic nu se pierde decât timpul, care - în definitiv - este lipsit de înţeles. Căci nu e decât un mic impediment în calea veşniciei, total lipsit de înţeles pentru adevăratul Profesor al lumii. Dar, din moment ce crezi în el, de ce l-ai irosi îndreptându-te spre nicăieri, când poate fi folosit să atingă cel mai înalt obiectiv pe care îl poate realiza învăţarea? Să nu crezi că e greu să ajungi la poarta Cerului. Nimic nu e greu de făcut dacă se întreprinde cu un scop cert, o hotărâre neclintită şi o încredere voioasă, ţinându-ţi fratele de mână şi pasul în ritm cu cântecul ceresc. Dar este greu să te abaţi din drum, singur şi nefericit, şi să o iei într-o direcţie care nu duce la nimic şi nu are niciun scop.
3. Dumnezeu Şi-a dat Profesorul ca să îl înlocuiască pe cel făcut de tine, nu ca să intre în conflict cu acesta! Şi ce înlocuieşte El s-a şi înlocuit. Timpul nu a durat decât o clipă în mintea ta, fără efect asupra veşniciei. Aşa a trecut tot timpul, şi totul e exact aşa cum a fost înainte de-a se fi făcut drumul spre nimic. Minuscula clipită în care s-a făcut prima greşeală, şi toate celelalte din cuprinsul acestei singure greşeli, a conţinut şi Corecţia ei, şi a tuturor celorlalte din cuprinsul ei. Şi, în acea minusculă clipită, timpul a dispărut, căci nu a fost niciodată mai mult de atât. La ce a răspuns Dumnezeu s-a răspuns şi a dispărut.
4. Pe tine, care mai crezi că trăieşti în timp şi nu ştii că el a dispărut, Spiritul Sfânt te călăuzeşte în continuare prin labirintul infinit de mic şi de lipsit de sens pe care îl mai percepi în timp, deşi a dispărut de mult. Crezi că trăieşti în ce a trecut. Fiece lucru pe care îl vezi l-ai zărit doar o clipită, demult de tot, înainte ca irealitatea lui să fi cedat în faţa adevărului. Nicio iluzie nu mai rămâne fără răspuns în mintea ta. Incertitudinea a fost adusă la certitudine cu atâta timp în urmă, încât ţi-e chiar greu să o ţii la inimă, de parcă s-ar mai afla în faţa ta.
5. Minuscula clipă pe care vrei să o păstrezi şi să o faci veşnică s-a scurs în Cer prea devreme ca să observe oareşice că a venit. Ce a dispărut prea repede ca să afecteze simpla cunoaştere a Fiului lui Dumnezeu nu poate să mai fie, ca să alegi să îţi fii propriul profesor. Numai în trecut - un trecut străvechi, prea scurt ca să facă o lume ca răspuns la creaţie - a părut să se ivească această lume. Şi asta a fost atâta de demult, pe durata unui interval de timp atât de mic, încât nu s-a sărit nicio notă din cântecul Cerului. Dar, în fiece act sau gând neiertător, în fiecare judecată şi în toată credinţa în păcat, clipa aceea e rechemată, de parcă s-ar putea face iarăşi în timp. Ţii în faţa ochilor o străveche amintire. Iar cel ce trăieşte doar în amintiri nu e conştient unde se află.
6. Iertarea e marea eliberare de timp. E cheia pentru a învăţa că trecutul s-a sfârşit. Nebunia nu mai glăsuieşte. Nu există alt profesor, şi nici altă cale. Căci ce s-a desfăcut nu mai este. Şi cine, rămânând pe un ţărm îndepărtat, se poate visa peste un ocean, într-un loc şi într-un timp de mult trecute? Poate oare acest vis să fie un impediment real la locul unde se află în realitate? Căci acesta e un fapt şi nu se schimbă, indiferent ce vise are el. Dar tot îşi poate închipui că e altundeva şi altcândva. La extrem, se poate amăgi că închipuirea lui este adevărată, şi poate trece de la simpla închipuire la convingere şi nebunie, pe deplin convins că este unde ar prefera să fie.
7. Să fie oare acesta un impediment la locul unde este? Un ecou din trecut pe care îl mai aude să fie oare un fapt în ce are de auzit acolo unde e acum? Iar iluziile lui despre timp şi spaţiu, cât de mult pot să schimbe unde este de fapt el? Neiertatul e o voce ce cheamă dintr-un trecut scurs pe vecie. Şi tot ce arată că ar fi real nu e decât dorinţa ca ceea ce s-a scurs să poată fi făcut din nou real şi să fie perceput ca şi cum ar fi aici şi acum, în loc de ceea ce este de fapt acum şi aici. Să fie oare un impediment la adevărul că trecutul tot s-a scurs şi nu mai poate reveni la tine? Vrei să se păstreze oare clipa aceea înfricoşătoare când Cerul a părut să dispară, iar Dumnezeu a devenit un lucru de temut şi un simbol al urii tale?
9. Uită timpul de groază ce a fost corectat şi desfăcut cu atâta vreme în urmă. Poate oare păcatul să ţină piept Voii lui Dumnezeu? Poate oare de tine să depindă să vezi trecutul şi să îl pui în prezent? Nu poţi să mergi înapoi. Şi tot ce arată în direcţia trecutului nu face decât să te trimită într-o misiune a cărei realizare nu poate fi decât ireală. Tatăl tău Atoateiubitor S-a asigurat că asta e dreptatea ce trebuie să îţi revină. Şi te-a păzit de propria ta nedreptate faţă de tine însuţi. Nu te poţi rătăci, căci nu există altă cale decât a Lui şi nu poţi merge altundeva decât la El.
10. Oare Şi-ar lăsa El Fiul să îşi rătăcească drumul pe un făgaş ce nu e decât amintirea îndepărtată a unui timp trecut şi scurs? Cursul acesta te va învăţa doar ce e acum. O clipă cumplită dintr-un trecut îndepărtat, acum perfect corectată, nu are nici importanţă, nici valoare. Lasă ce e mort de-a binelea să fie dat uitării cu linişte şi calm. Învierea a venit să îi ia locul. Iar acum faci parte din înviere, nu din moarte. Nicio iluzie trecută nu are puterea să te ţină pe un tărâm al morţii, într-un cavou în care Fiul lui Dumnezeu a intrat o clipă, pentru a fi redat numaidecât Iubirii desăvârşite a Tatălui său. Şi cum poate fi ţinut în lanţuri demult înlăturate şi dispărute pe vecie din mintea sa?
11. Fiul pe care l-a creat Dumnezeu este la fel de liber cum l-a creat Dumnezeu. Şi a renăscut în aceeaşi clipă în care a ales să moară în loc să trăiască. Nu vrei să îl ierţi acum că a făcut o greşeală într-un trecut de care Dumnezeu nu Îşi aminteşte şi care nu există? Acum pendulezi între trecut şi prezent. Uneori trecutul pare real, de parcă ar fi prezentul. Auzi voci din trecut, de care apoi te îndoieşti. Eşti ca unul care mai halucinează, dar nu este convins de ce percepe. Aceasta e zona de frontieră dintre lumi, puntea dintre trecut şi prezent. Aici se menţine umbra trecutului, dar se recunoaşte vag şi o lumină prezentă. De îndată ce o vezi, nu poţi să uiţi lumina aceasta niciodată. Ea trebuie să te tragă din trecut în prezent, unde şi eşti de fapt.
12. Vocile ce ţi se nălucesc nu schimbă legile timpului, nici ale veşniciei. Ele vin din ce a trecut de-a binelea şi nu împiedică adevărata existenţă a lui aici şi acum. Lumea reală e a doua parte a halucinaţiei că timpul şi moartea sunt reale, şi au o existenţă ce poate fi percepută. Această iluzie cumplită a fost negată chiar în răstimpul ce I-a fost necesar lui Dumnezeu să Îşi dea Răspunsul la iluzie pentru tot timpul şi pentru toate împrejurările. Şi apoi nu a mai fost şi nu i s-a mai resimţit prezenţa.
13. În fiecare zi, în fiece minut al fiecărei zile şi în fiecare clipă conţinută în fiece minut, nu faci decât să retrăieşti clipa în care timpul groazei a luat locul iubirii. Aşa că mori în fiecare zi ca să trăieşti din nou, până treci peste fisura dintre trecut şi prezent, care nu e nicio fisură. Iată ce e fiecare viaţă: un interval aparent de la naştere la moarte şi din nou la viaţă; o repetare a unei clipe de mult scurse, ce nu poate fi retrăită. Şi tot timpul nu e decât convingerea nebună că ce s-a isprăvit mai e aici şi acum.
14. Iartă trecutul şi dă-i drumul, căci a trecut. Nu mai stai pe tărâmul dintre două lumi. Ai trecut mai departe şi ai ajuns în lumea ce stă la poarta Cerului. Nu există impediment la Voia lui Dumnezeu, nici nevoia de-a repeta o călătorie de mult încheiată. Priveşte-ţi fratele cu blândeţe şi vezi lumea în care percepţia urii tale a fost transformată într-o lume a iubirii.
„A COURSE IN MIRACLES”
