1. În lumea aceasta, iertarea e echivalentul dreptăţii cereşti. Ea traduce lumea păcatului într-o lume simplă, în care dreptatea se poate reflecta de dincolo de poarta în spatele căreia stă nelimitarea totală. Într-o iubire nemărginită nimic nu poate să aibă nevoie de iertare. Şi ce e milă în lume cedează în faţa simplei dreptăţi de dincolo de poarta care dă în Cer. Nimeni nu iartă dacă nu a crezut în păcat şi nu mai crede că are să fie iertat pentru multe. Iertarea devine astfel mijlocul prin care învaţă că nu a făcut nimic care trebuie iertat. Iertarea se opreşte întotdeauna asupra celui ce o oferă, până vede că nu mai are nevoie de ea. Şi aşa e redat adevăratei lui funcţii de-a crea, pe care i-o reoferă propria-i iertare.
2. Iertarea transformă lumea păcatului într-o lume de slavă, minunată la vedere. Fiece floare străluceşte în lumină şi fiece pasăre cântă bucuria Cerului. Nu e tristeţe aici, nici despărţire, căci toate s-au iertat total. Şi ce s-a iertat trebuie să se unească, pentru că nimic nu stă între ei să îi ţină despărţiţi şi separaţi. Nepăcătoşii trebuie să perceapă că sunt un tot unitar, căci nimic nu stă între ei să îl desprindă pe unul de altul. Şi se contopesc într-un tot unitar, în spaţiul pe care l-a lăsat liber păcatul, recunoscând bucuroşi că ceea ce face parte din ei nu s-a ţinut despărţit şi separat.
3. Locul sfânt pe care stai nu e decât spaţiul unde nu mai e păcatul. Aici vezi chipul lui Cristos, ivindu-se în locul lui. Cine ar putea să vadă chipul lui Cristos, şi să nu îşi aducă aminte de Tatăl Lui aşa cum este El în realitate? Cine ar putea să se teamă de iubire, şi să stea pe pământul unde păcatul a lăsat un loc să se ridice altarul Cerului, să se înalţe mult deasupra lumii, să ajungă dincolo de univers şi să atingă Inima întregii creaţii? Ce este Cerul, dacă nu un cântec de recunoştinţă, de iubire şi laudă închinat de tot ce s-a creat Sursei creaţiei sale? Cel mai sfânt dintre altare e aşezat unde s-a crezut cândva că stă păcatul. Aici vin toate luminile din Cer, să se reaprindă şi să îşi sporească bucuria. Căci aici li se restituie ce s-a pierdut şi li se reîntregeşte toată strălucirea.
4. Iertarea nu aduce mici miracole să le aşeze dinaintea porţii Cerului. Aici vine Fiul lui Dumnezeu Însuşi să primească fiecare dar ce îl apropie de casă. Niciunul nu se pierde şi nu e îndrăgit mai mult decât altul. Fiecare îi aduce aminte de Iubirea Tatălui său cu aceeaşi certitudine cu care îi reamintesc şi celelalte. Şi fiecare îl învaţă că lucrul de care i-a fost frică e cel pe care îl iubeşte cel mai tare. În afara unui miracol, ce altceva ar putea să îl facă să se răzgândească, să înţeleagă că nu îi poate fi frică de iubire? În afară de acesta, ce alt miracol mai există? Şi ce altceva mai trebuie să existe, să facă să dispară spaţiul dintre voi?
5. Unde ai perceput cândva păcatul se va ridica o lume ce va deveni un altar închinat adevărului, şi acolo te vei alătura luminilor din Cer şi vei cânta cântecul lor de recunoştinţă şi laudă. Şi, aşa cum vin
6. Acest punctişor de păcat care mai stă între tine şi fratele tău împiedică deschiderea fericită a porţii cereşti. Ce mic este impedimentul ce îţi opreşte accesul la bogăţia Cerului! Şi ce mare va fi bucuria în Cer când te vei alătura straşnicului cor închinat Iubirii dumnezeieşti!
„A COURSE IN MIRACLES”
