VIAŢA ÎN SINE

CURS DE MIRACOLE

Acesta e un curs de miracole. E un curs impus. Doar timpul când îl faci e la liberă alegere. Liberul arbitru nu înseamnă că îi poţi stabili programa. Înseamnă doar că poţi alege ce vrei să înveţi la un moment dat. Cursul nu îşi propune să predea semnificaţia iubirii, aceasta fiind mai presus de ce poate fi predat. El îşi propune însă să înlăture blocajele care te împiedică să conştientizezi prezenţa iubirii - moştenirea ta firească. Opusul iubirii este frica, dar ce e atotcuprinzător nu poate avea opus.

Prin urmare, cursul acesta poate fi rezumat foarte simplu în felul următor:
Realul nu poate fi ameninţat.
Irealul nu există.
În asta stă Pacea lui Dumnezeu.

Următorul glosar este extras din Glosarul lucrării „A COURSE IN MIRACLES” de Kenneth Wapnick (necesită a fi studiat)

Cuprins:


       Capitolul 1 - SEMNIFICAŢIA MIRACOLELOR

I. Principiile miracolelor
II. Revelaţie, timp şi miracole
III. Ispăşire şi miracole
IV. Ieşirea din întuneric
V. Întregime şi spirit
VI. Iluzia nevoilor
VII. Distorsiunile impulsurilor miraculoase


       Capitolul 2 - SEPARAREA ŞI ISPĂŞIREA

I. Originile separării
II. Ispăşirea ca mecanism de apărare
III. Altarul lui Dumnezeu
IV. Vindecarea ca eliberare de toată frica
V. Funcţia făcătorului de miracole
A. Principiile speciale ale făcătorilor de miracole
VI. Frică şi conflict
VII. Cauză şi efect
VIII. Semnificaţia Judecăţii de apoi


       Capitolul 3 - PERCEPŢIA INOCENTĂ

I. Ispăşire fără sacrificiu
II. Miracolele ca percepţie adevărată
III. Percepţie versus cunoaştere
IV. Greşeala şi eul
V. Dincolo de percepţie
VI. Judecata şi complexul autorităţii
VII. Crearea versus imaginea de sine


       Capitolul 4 - ILUZIILE EULUI

Introducere
I. Predare corectă şi învăţare corectă
II. Eul şi falsa autonomie
III. Iubire fără conflict
IV. Nu trebuie să fie aşa
V. Iluzia eu-trup
VI. Recompensele lui Dumnezeu
VII Creaţie şi comunicare


       Capitolul 5 - VINDECARE ŞI ÎNTREGIME

Introducere
I. Invitaţia făcută Spiritului Sfânt
II. Vocea pentru Dumnezeu
III. Călăuza spre mântuire
IV. Predare şi vindecare
V. Cum foloseşte eul vinovăţia
VI. Timp şi veşnicie
VII. Decizia de a-L alege pe Dumnezeu


       Capitolul 6 - LECŢIILE IUBIRII

Introducere
I. Mesajul răstignirii
II. Alternativa la proiecţie
III. Renunţarea la atac
IV. Singurul Răspuns
V. Lecţiile Spiritului Sfânt
A. Să ai, dă totul tuturor
B. Să ai pace, predă pace ca să o înveţi
C. Veghează numai pentru Dumnezeu şi Împărăţia Sa


       Capitolul 7 - DARURILE ÎMPĂRĂŢIEI

I. Ultimul pas
II. Legea Împărăţiei
III. Realitatea Împărăţiei
IV. Vindecarea ca recunoaştere a adevărului
V. Vindecarea şi caracterul neschimbător al minţii
VI. De la vigilenţă la pace
VII. Totalitatea Împărăţiei
VIII. Credinţa de necrezut
IX. Extinderea Împărăţiei
X. Confuzia dintre durere şi bucurie
XI. Starea de graţie


       Capitolul 8 - CĂLĂTORIA ÎNAPOI

I. Direcţia programei
II. Diferenţa dintre întemniţare şi libertate
III. Sfânta întâlnire
IV. Darul libertăţii
V. Voia neîmpărţită a Fiimii
VI. Comoara lui Dumnezeu
VII. Trupul ca mijloc de comunicare
VIII. Trupul ca mijloc sau ca scop
IX. Vindecarea ca percepţie corectată


       Capitolul 9 - ACCEPTAREA ISPĂŞIRII

I. Acceptarea realităţii
II. Răspunsul la rugăciune
III. Corectarea greşelii
IV. Planul de iertare al Spiritului Sfânt
V. Vindecătorul nevindecat
VI. Acceptarea fratelui tău
VII. Cele două evaluări
VIII. Grandoare versus grandiozitate


       Capitolul 10 - IDOLII BOLII

Introducere
I. Acasă în Dumnezeu
II. Decizia de a uita
III. Dumnezeul bolii
IV. Sfârşitul bolii
V. Negarea lui Dumnezeu


       Capitolul 11 - DUMNEZEU SAU EUL

Introducere
I. Darurile Paternităţii
II. Invitaţia la vindecare
III. Din întuneric la lumină
IV. Moştenirea Fiului lui Dumnezeu
V. „Dinamica" eului
VI. Trezirea la izbăvire
VII. Condiţia realităţii
VIII. Problema şi răspunsul

       Capitolul 12 - PROGRAMA SPIRITULUI SFÂNT

I. Judecata Spiritului Sfânt
II. Modul de a-ţi aduce aminte de Dumnezeu
III. Investiţia în realitate
IV. A căuta şi a găsi
V. Programa sănătoasă
VI. Viziunea lui Cristos
VII. Privirea lăuntrică
VIII. Atracţia iubirii pentru iubire


       Capitolul 13 - LUMEA LIPSITĂ DE VINOVĂŢIE

Introducere
I. Nevinovăţie şi invulnerabilitate
II. Fiul nevinovat al lui Dumnezeu
III. Frica de izbăvire
IV. Funcţia timpului
V. Cele două sentimente
VI. Găsirea prezentului
VII. Atingerea lumii reale
VIII. De la percepţie la cunoaştere
IX. Norul vinovăţiei
X. Eliberarea de vinovăţie
XI. Pacea Cerului


       Capitolul 14 - A PREDA PENTRU ADEVĂR

Introducere
I. Condiţiile învăţării
II. Studentul fericit
III. Decizia în favoarea nevinovăţiei
IV. Funcţia pe care o ai în cadrul Ispăşirii
V. Cercul Ispăşirii
VI. Lumina comunicării
VII. Împărtăşirea percepţiei cu Spiritul Sfânt
VIII. Sfântul loc de întâlnire
IX. Reflecţia sfinţeniei
X. Egalitatea miracolelor
XI. Testul adevărului


       Capitolul 15 - CLIPA SFÂNTĂ

I. Cele două moduri de folosire a timpului
II. Sfârşitul îndoielii
III. Micime versus magnitudine
IV. Exersarea clipei sfinte
V. Clipa sfântă şi relaţiile speciale
VI. Clipa sfântă şi legile lui Dumnezeu
VII. Sacrificiul de care nu este nevoie
VIII. Singura relaţie reală
IX. Clipa sfântă şi atracţia lui Dumnezeu
X. Timpul renaşterii
XI. Crăciunul ca încetare a sacrificiului


       Capitolul 16 - IERTAREA ILUZIILOR

I. Adevărata empatie
II. Puterea sfinţeniei
III. Recompensa predării
IV. Iluzia şi realitatea iubirii
V. Alegerea complinirii
VI. Puntea ce duce la lumea reală
VII. Încetarea iluziilor


       Capitolul 17 - IERTAREA ŞI RELAŢIA SFÂNTĂ

I. Aducerea fanteziei la adevăr
II. Lumea iertată
III. Umbre ale trecutului
IV. Cele două tablouri
V. Relaţia vindecată
VI. Stabilirea obiectivului
VII. Se cere credinţă
VIII. Condiţiile păcii


       Capitolul 18 - TRECEREA VISULUI

I. Realitatea substitut
II. Baza visului
III. Lumină în vis
IV. Mica disponibilitate
V. Visul fericit
VI. Dincolo de trup
VII. Nu trebuie să fac nimic
VIII. Micuţa grădină
IX. Cele două lumi


       Capitolul 19 - DOBÂNDIREA PĂCII

I. Vindecare şi credinţă
II. Păcat versus greşeală
III. Irealitatea păcatului
IV. Obstacolele în calea păcii
A. Primul obstacol: Dorinţa de a scăpa de ea
a) Atracţia vinovăţiei
B. Al doilea obstacol: Credinţa că trupul este valoros pentru ce oferă
a) Atracţia durerii
C. Al treilea obstacol: Atracţia morţii
a) Trupul nestricăcios
D. Al patrulea obstacol: Frica de Dumnezeu
a) Ridicarea vălului


       Capitolul 20 - VIZIUNEA SFINŢENIEI

I. Săptămâna Sfântă
II. Darul de crini
III. Păcatul ca ajustare
IV. Intrarea în arcă
V. Vestitorii veşniciei
VI. Templul Spiritului Sfânt
VII. Consecvenţa dintre mijloace şi scop
VIII. Viziunea nepăcătoşeniei


       Capitolul 21 - RAŢIUNE ŞI PERCEPŢIE

Introducere
I. Cântecul uitat
II. Răspunderea pentru vedere
III. Credinţă, convingere şi viziune
IV. Frica de a te uita înăuntru
V. Funcţia raţiunii
VI. Raţiune versus nebunie
VII. Ultima întrebare fără răspuns
VIII. Transformarea interioară

       Capitolul 22 - MÂNTUIREA ŞI RELAŢIA SFÂNTĂ

Introducere
I. Mesajul relaţiei sfinte
II. Nepăcătoşenia fratelui tău
III. Raţiunea şi formele greşelii
IV. Bifurcarea drumului
V. Slăbiciune şi defensivitate
VI. Lumina relaţiei sfinte


       Capitolul 23 - RĂZBOIUL CU TINE ÎNSUŢI

Introducere
I. Convingerile ireconciliabile
II. Legile haosului
III. Mântuire fără compromis
IV. Deasupra câmpului de luptă


       Capitolul 24 - OBIECTIVUL SPECIALITĂŢII

Introducere
I. Specialitatea ca substitut al iubirii
II. Trădarea de care dă dovadă specialitatea
III. Iertarea specialităţii
IV. Specialitate versus nepăcătoşenie
V. Cristosul din tine
VI. Mântuirea de toată frica
VII. Punctul de întâlnire


Capitolul 25 - DREPTATEA LUI DUMNEZEU

Introducere
I. Legătura cu adevărul
II. Mântuitorul de întunecime
III. Percepţie şi alegere
IV. Lumina pe care o aduci
V. Starea de nepăcătoşenie
VI. Funcţia specială
VII. Piatra mântuirii
VIII. Dreptatea restituită iubirii
IX. Dreptatea Cerului


       Capitolul 26 - TRANZIŢIA

I. „Sacrificiul" unităţii
II. Multe forme, o singură corecţie
III. Zona de frontieră
IV. Unde nu mai e păcatul
V. Micul impediment
VI. Prietenul desemnat
VII. Legile vindecării
VIII. Imediateţea mântuirii
IX. Căci au sosit
X. Isprăvirea nedreptăţii


       Capitolul 27 - VINDECAREA VISULUI

I. Tabloul răstignirii
II. Frica de vindecare
III. Dincolo de toate simbolurile
IV. Răspunsul liniştit
V. Exemplul vindecării
VI. Martorii păcatului
VII. Visătorul visului
VIII. „Eroul" visului


       Capitolul 28 - DESFACEREA FRICII

I. Memoria prezentă
II. Inversarea efectului şi cauzei
III. Acordul de a te uni
IV. Unirea cea mare
V. Alternativa Ia visele de frică
VI. Legămintele secrete
VII. Arca siguranţei


       Capitolul 29 - TREZIREA

I. Umplerea golului
II. Sosirea Oaspetelui
III. Martorii lui Dumnezeu
IV. Rolurile din vise
V. Locaşul imuabil
VI. Iertarea şi sfârşitul timpului
VII. Nu căuta în afara ta
VIII. Anticristul
IX. Visul de iertare


       Capitolul 30 - NOUL ÎNCEPUT

Introducere
I. Reguli pentru luarea deciziilor
II. Libertatea voinţei
III. Dincolo de toţi idolii
IV. Adevărul din spatele iluziilor
V. Singurul scop
VI. Justificarea iertării
VII. Noua interpretare
VIII. Realitatea neschimbătoare


       Capitolul 31 - VIZIUNEA FINALĂ

I. Simplitatea mântuirii
II. A merge cu Cristos
III. Autoacuzaţii
IV. Adevărata alternativă
V. Conceptul de sine versus Sinele
VI. Recunoaşterea spiritului
VII. Viziunea mântuitorului
VIII. Mai alege o dată


LECŢIILE SPIRITULUI SFÂNT - se află ➫ aici

Piatra mântuirii

1.  Dar, dacă Spiritul Sfânt poate să comute într-o binecuvântare fiece sentinţă pe care ai pronunţat-o asupra ta, atunci nu poate fi vorba de un păcat. Păcatul e singurul lucru din întreaga lume care nu poate să se schimbe. E imuabil. Şi lumea depinde de imuabilitatea lui. Vraja lumii poate părea să ascundă durerea păcatului de păcătoşi, şi să amăgească cu sclipiri şi şiretenii. Dar ştie fiecare că preţul păcatului e moartea. Şi aşa şi e. Căci păcatul e solicitarea morţii, dorinţa de a face temelia acestei lumi la fel de sigură cum e iubirea, la fel de demnă de încredere cum este Cerul şi la fel de tare cum este Însuşi Dumnezeu. Lumea e la adăpost de iubire pentru toţi cei ce cred că păcatul e posibil. Şi nu se va schimba. Dar e posibil oare ca lucrurile pe care Dumnezeu nu le-a creat să împărtăşească atributele creaţiei Sale, când i se opun în toate privinţele?

2.  Nu se poate ca dorinţa de moarte a „păcătosului" să fie la fel de tare ca Voinţa de viaţă a lui Dumnezeu. Şi nici baza unei lumi pe care nu a făcut-o El nu poate fi la fel de fermă şi de sigură cum este Cerul. Cum e posibil ca iadul şi Cerul să fie acelaşi lucru? Şi e posibil oare ca lucrurile ce nu le-a voit El să nu poată fi schimbate? Ce altceva e imuabil în afară de Voia Sa? Şi, în afară de ea, ce poate avea aceleaşi însuşiri ca ea? Ce dorinţă ar putea să se ridice împotriva Voii Sale, şi să fie imuabilă? Dacă ţi-ai putea da seama că, în afară de Voia lui Dumnezeu, nimic nu e neschimbător, cursul acesta nu ar prezenta dificultăţi pentru tine. Căci asta este tocmai ce nu crezi. Dar nu ai putea crede altceva, dacă te-ai uita ce e de fapt.

3.  Să revenim la ce am spus mai înainte şi să examinăm totul mai atent. Cu siguranţă, fie Dumnezeu este nebun, fie lumea aceasta e un tărâm al nebuniei. Niciunul dintre Gândurile Lui nu are sens în cadrul acestei lumi. Şi nimic din ce crede lumea că e adevărat nu are înţeles în Mintea Lui. Ce nu are nici sens, nici înţeles este demenţă. Şi ce e nebunie nu are cum să fie adevăr. Dacă ar fi adevărată chiar şi o singură convingere preapreţuită aici, atunci fiecare Gând pe care l-a avut vreodată Dumnezeu e o iluzie. Şi, dacă e adevărat chiar şi un singur Gând de-al Său, atunci toate convingerile cărora lumea le dă vreun înţeles sunt false şi nu au niciun sens. Aceasta e alegerea pe care o faci. Să nu încerci să o vezi altfel, şi nici să nu o suceşti în ce nu este. Căci numai decizia aceasta poţi să o iei tu. Restul depinde de Dumnezeu, şi nu de tine.

4.  Să justifici o singură valoare pe care o susţine lumea înseamnă să negi sănătatea mintală a Tatălui tău şi a ta. Căci Dumnezeu şi Fiul Lui preaiubit nu gândesc diferit. Şi tocmai concordanţa modurilor Lor de a gândi face Fiul cocreator cu Mintea al Cărui Gând l-a creat. Aşa că, dacă alege să creadă un singur gând opus adevărului, a decis că nu e Fiul Tatălui său, pentru că Fiul e nebun, iar sănătatea mintală trebuie să fie departe atât de Tată, cât şi de Fiu. Tu eşti convins de acest lucru. Să nu crezi că această convingere depinde de forma pe care o ia. Cine consideră că lumea e sănătoasă în vreun fel la minte, că se justifică vreun gând de-al ei sau că o susţine vreo formă de raţiune, crede că acest lucru e adevărat. Păcatul nu este real din cauză că Tatăl şi Fiul nu sunt demenţi. Lumea aceasta e lipsită de înţeles din cauză că se bazează pe păcat. Cine ar putea crea ceva neschimbător dacă nu e ceva ce se bazează pe adevăr?

5.  Spiritul Sfânt are puterea să schimbe întreaga temelie a lumii pe care o vezi în altceva: o bază nedementă, pe care să se întemeieze o percepţie sănătoasă; să se perceapă o altă lume. Una în care nimic nu se contrazice din ce l-ar duce pe Fiul lui Dumnezeu la bucurie şi sănătate mintală. Nimic nu atestă moartea şi cruzimea, separarea şi diferenţele. Căci toate una se percep aici şi nimenea nu pierde, ca să câştige fiecare.

6.  Verifică-ţi toate convingerile în raport cu această unică cerinţă şi înţelege că tot ce o satisface e demn de credinţa ta. Dar nimic altceva. Ce nu e iubire e păcat, fiecare dintre ele percepând-o pe cealaltă dementă şi fără înţeles. Iubirea e baza unei lumi total nebune în ochii celor păcătoşi, care cred că drumul lor duce la sănătate mintală. Dar păcatul e la fel de dement în ochii iubirii, a cărei privire blândă trece de nebunie şi se opreşte în pace asupra adevărului. Fiecare vede o lume imuabilă, după cum defineşte fiecare adevărul neschimbător şi veşnic al identităţii tale. Şi fiecare reflectă un mod de a vedea ce trebuie să fie Tatăl şi Fiul, pentru a face punctul de vedere respectiv semnificativ şi sănătos.

7.  Funcţia ta specială e forma specială în care îţi apare mai raţional şi mai semnificativ faptul că Dumnezeu nu e dement. Conţinutul e acelaşi. Forma se potriveşte atât nevoilor tale speciale, cât şi timpului şi locului special în care crezi că te găseşti, şi în care poţi să te eliberezi de loc şi timp, şi de tot ce crezi că trebuie să te limiteze. Fiul lui Dumnezeu nu poate fi legat nici de timp, nici de loc, de niciun lucru pe care nu l-a voit Dumnezeu. Dar, dacă Voia Lui este considerată nebunie, atunci forma sănătăţii mintale care o face cel mai acceptabilă pentru cei ce sunt demenţi cere o alegere specială. Iar alegerea aceasta nu o pot face cei demenţi, a căror problemă este tocmai faptul că alegerile lor nu sunt libere şi nu se fac cu raţiune, în lumina bunului simţ.

8.  Ar fi o nebunie să li se încredinţeze mântuirea celor demenţi. Deoarece Dumnezeu nu e nebun, El a numit pe Cineva ca El de sănătos la minte, să înalţe o lume mai sănătoasă în ochii tuturor celor ce au ales demenţa ca propria lor mântuire. Şi Acestuia I-e dat să aleagă forma cea mai potrivită pentru fiecare; una ce nu va ataca lumea pe care o vede fiecare, ci va intra în ea, în linişte, să îi arate că e nebun. Acesta nu face decât să îi indice o alternativă, un alt mod de a privi ce a văzut până atunci şi ce recunoaşte a fi lumea în care trăieşte şi pe care a crezut, până atunci, că a înţeles-o.

9.  Acum el trebuie să o pună sub semnul îndoielii, căci alternativa are o formă pe care nu o poate nega, nici trece cu vederea, nici omite. Funcţia specială a fiecăruia e concepută de aşa natură încât să o perceapă posibilă şi tot mai dezirabilă, căci îi dovedeşte că e o alternativă pe care o vrea cu adevărat. De pe poziţia aceasta, păcătoşenia lui - şi tot păcatul pe care îl vede în lume - îi oferă tot mai puţin. Până ajunge să înţeleagă că ea l-a costat sănătatea mintală, şi că stă între el şi speranţa lui de-a fi sănătos mintal. Şi nu e lăsat fără putinţa de-a scăpa de nebunie, căci el are un rol special în scăparea tuturor. Nu poate fi lăsat pe dinafară, fără o funcţie specială în speranţa păcii, după cum nici Tatăl nu poate să Îşi nesocotească Fiul şi să îl neglijeze cu o nepăsare indolentă.

10.  Pe ce se poate conta, dacă nu pe Iubirea lui Dumnezeu? Şi unde sălăşluieşte sănătatea mintală, dacă nu în El? Cel Ce vorbeşte pentru El ţi-o poate arăta în alternativa pe care a ales-o special pentru tine. E Voia lui Dumnezeu să ţi-o aminteşti şi să ieşi astfel din cea mai profundă jale la deplină bucurie. Acceptă funcţia ce ţi s-a desemnat în planul lui Dumnezeu de-a arăta Fiului Său că iadul şi Cerul nu sunt acelaşi lucru, ci lucruri diferite. Şi că în Cer Ei sunt cu toţii acelaşi lucru, fără diferenţele ce ar fi făcut un iad din Cer şi un cer din iad, dacă ar fi fost posibilă o asemenea demenţă.

11.  Întreaga concepţie că cineva poate să piardă nu face decât să reflecte principiul subiacent că Dumnezeu trebuie să fie dement. Căci, în lumea aceasta, pare că unul trebuie să câştige pentru că altul a pierdut. Dacă lucrul acesta ar fi adevărat, Dumnezeu chiar e nebun! Dar ce e convingerea aceasta, dacă nu o formă a principiului şi mai fundamental: „Păcatul e real şi domneşte lumea"? Pentru fiecare mic câştig, cineva trebuie să piardă şi să plătească suma exactă în sânge şi în suferinţă. Căci altfel ar triumfa răul şi distrugerea ar fi preţul total al oricărui câştig. Tu, care crezi că Dumnezeu este nebun, uită-te cu atenţie la asta şi înţelege că fie Dumnezeu este dement, fie asta, dar nu şi una, şi alta.

12.  Mântuirea este renaşterea ideii că nimeni nu poate pierde ca să câştige cineva. Şi trebuie să câştige toată lumea, dacă e să câştige cineva. Aici se redă sănătatea mintală. Şi, pe această singură piatră a adevărului, credinţa în veşnica sănătate mintală a lui Dumnezeu se poate sprijini cu încredere deplină şi în pace deplină. Raţiunea e satisfăcută, căci aici pot fi corectate toate convingerile demente. Iar, dacă lucrul acesta e adevărat, păcatul trebuie să fie imposibil. Asta e piatra pe care stă mântuirea, poziţia prielnică din care Spiritul Sfânt dă direcţie şi înţeles planului în care funcţia ta specială are un rol. Căci aici funcţia ta specială se întregeşte, pentru că împărtăşeşte funcţia întregului.

13.  Ţine minte că toată ispita nu e decât atât: convingerea smintită că demenţa lui Dumnezeu te-ar face sănătos la minte şi ţi-ar da ce vrei; că fie Dumnezeu, fie tu trebuie să pierdeţi în faţa nebuniei, din cauză că ţelurile voastre nu pot fi reconciliate. Moartea cere viaţă, dar viaţa nu se menţine cu orice preţ.

       Nimeni nu poate suferi ca să se împlinească Voia lui Dumnezeu. Mântuirea este Voia Lui din cauză că o împărtăşeşti. Nu doar pentru tine, ci pentru Sinele Care e Fiul lui Dumnezeu. El nu poate să piardă pentru că, dacă ar putea, pierderea ar fi a Tatălui său, dar în El nu e posibilă nicio pierdere. Iar lucrul acesta este sănătos pentru că este adevărul.


„A COURSE IN MIRACLES”

Mai alege o dată

1.  Ispita, în toate formele ei, indiferent unde apare, vrea să predea o singură lecţie. Vrea să îl convingă pe preasfântul Fiu al lui Dumnezeu că e un trup, născut în ceva ce trebuie să moară, incapabil să scape de fragilitatea acestuia şi constrâns de ce îi comandă să simtă acesta. Trupul îi stabileşte limitele la ce poate face: forţa trupului e singura lui putere, iar priceperea lui nu poate depăşi mica sferă de cuprindere a trupului. Oare ai fi aşa ceva dacă ţi-ar apărea Cristos în toată slava Lui şi ţi-ar cere următorul lucru:
   Mai alege o dată dacă vrei să îţi iei locul printre mântuitorii lumii sau vrei să rămâi în iad şi să îţi ţii acolo fraţii.
   Căci El chiar a sosit şi chiar îţi cere acest lucru.

2.  Cum faci alegerea? Ce uşor ţi se poate explica! Tu alegi întotdeauna între slăbiciunea ta şi puterea lui Cristos din tine. Şi ce alegi e ce consideri real. Pur şi simplu, nefolosind niciodată slăbiciunea pentru a te călăuzi în ce faci, nu îi dai putere. Şi tot ce faci laşi în grija luminii lui Cristos din tine. Căci I-ai adus slăbiciunea ta, iar El ţi-a dat în schimb puterea Lui.

3.  Încercările nu sunt decât lecţii pe care nu ai reuşit să le înveţi, prezentate din nou, aşa încât, unde ai ales greşit mai înainte, să poţi alege acum ceva mai bun şi să scapi astfel de toată durerea pe care ţi-a adus-o ce ai ales mai înainte. În toate dificultăţile, frământările şi nedumeririle tale, Cristos te cheamă şi îţi spune blând: „Frate, mai alege o dată". Nu vrea să lase nevindecată nicio sursă de durere, nicio imagine care să tăinuiască adevărul. Vrea să înlăture toată jalea de la tine, cel creat de Dumnezeu ca altar închinat bucuriei. Nu vrea să te lase fără mângâiere, singur în vise de iad, ci vrea să îţi elibereze mintea de toate câte îţi ascund faţa Lui. Sfinţenia Lui este a ta pentru că El e singura forţă reală din tine. Puterea Lui este a ta pentru că El e Sinele creat de Dumnezeu ca unicul Său Fiu.

4.  Imaginile pe care le faci tu nu pot birui ce vrea Dumnezeu Însuşi să fii. Să nu te temi de ispită niciodată, ci vezi în ea ce e: încă o ocazie de-a mai alege o dată, şi de-a lăsa puterea lui Cristos să biruie în fiecare împrejurare şi în fiecare loc în care ţi-ai ridicat odinioară o imagine de sine. Căci toate câte par să îţi ascundă faţa lui Cristos sunt neputincioase în faţa măreţiei Lui şi dispar din faţa sfintei Lui vederi. Mântuitorii lumii, care văd ca El, sunt pur şi simplu cei care aleg puterea Lui în locul propriei lor slăbiciuni, văzute separat de El. Ei vor izbăvi lumea, căci sunt uniţi în toată puterea pe care o are Voia lui Dumnezeu. Şi ce voiesc ei e numai ce voieşte El.

5.  Învaţă, aşadar, fericita deprindere de a răspunde cu următoarele cuvinte la toată ispita de-a te percepe jalnic şi slab:

   Sunt aşa cum m-a creat Dumnezeu.

   Fiul Lui nu poate suferi.

   Iar eu sunt Fiul Lui.
Aşa inviţi puterea lui Cristos să triumfe, înlocuind toată slăbiciunea ta cu puterea infailibilă ce vine de la Dumnezeu. Şi atunci miracolele sunt la fel de fireşti cum au părut să fie frica şi agonia înainte de alegerea sfinţeniei. Căci, în alegerea aceasta, distincţiile false dispar, alternativele iluzorii se dau la o parte şi nimic nu mai rămâne să conturbe adevărul.

6.  Eşti aşa cum te-a creat Dumnezeu, şi tot aşa e fiece făptură pe care o priveşti, indiferent de imaginile pe care le vezi. Ce vezi ca boală şi durere, slăbiciune, suferinţă şi pierdere nu e decât ispita de-a te percepe lipsit de apărare şi în iad. Nu îi ceda, şi vei vedea că toată durerea, în fiecare formă, oriunde se iveşte, dispare pur şi simplu ca pâclele în soare. A venit un miracol să îl vindece pe Fiul lui  Dumnezeu şi să închidă uşa în faţa viselor lui de slăbiciune, lăsând drum liber mântuirii şi eliberării lui. Mai alege o dată ce vrei să fie el, ţinând minte că fiecare alegere pe care o faci stabileşte propria ta identitate aşa cum o vei vedea şi vei crede că este.

7.  Nu îmi refuza micul dar pe care ţi-l cer, când îţi pun la picioare în schimb pacea lui Dumnezeu, şi puterea de-a le aduce această pace tuturor celor ce cutreieră pământul incerţi, singuri şi într-o permanentă frică. Căci ţi-e dat să te uneşti cu fiecare şi, prin Cristosul din tine, să îi iei vălul de pe ochi şi să îl laşi să îl vadă pe Cristos în el însuşi.

8.  Fraţii mei întru mântuire, auziţi-mi vocea şi ascultaţi-mi vorbele! Nu cer decât propria voastră eliberare. Nu e loc de iad într-o lume a cărei minunăţie poate fi atât de intensă şi de cuprinzătoare, încât e doar un pas de la ea la Cer. Ochilor voştri obosiţi le aduc viziunea unei alte lumi, atât de nouă, de curată şi de proaspătă, încât veţi uita de durerea şi necazul pe care le-aţi văzut mai înainte. Dar e o viziune pe care trebuie să o împărtăşiţi cu toţi pe care îi vedeţi, pentru că altfel nu o veţi vedea. Darul acesta vi-l însuşiţi dându-l. Iar Dumnezeu, cu bunătate drăgăstoasă, vi l-a menit.

9.  Să ne bucurăm că putem cutreiera lumea şi că putem găsi atât de multe ocazii de-a percepe încă o situaţie în care darul lui Dumnezeu poate fi recunoscut din nou ca al nostru! Aşa vor dispărea toate vestigiile iadului, păcatele secrete şi urile ascunse. Şi toată minunăţia pe care au ascuns-o se va înfăţişa privirii noastre ca pajiştile Cerului, să ne ridice deasupra drumurilor spinoase pe care le-am străbătut înainte de ivirea lui Cristos. Ascultaţi-mă, fraţilor, auziţi-mă şi alăturaţi-vă mie. Dumnezeu a menit să nu pot chema în zadar şi rămân mulţumit în certitudinea Sa. Căci veţi auzi şi veţi alege din nou. Şi, prin această alegere, se eliberează fiecare.

10.  Îţi mulţumesc, Tată, pentru sfinţii aceştia care sunt fraţii mei şi, totodată, Fiii Tăi. Credinţa mea în ei este a Ta. Sunt la fel de sigur că vor veni la mine pe cât eşti Tu de sigur de ce sunt şi vor fi întotdeauna. Vor accepta darul pe care li-l ofer, pentru că mi l-ai dat pentru ei. Şi, aşa cum eu nu vreau să fac decât Voia Ta preasfântă, tot aşa vor alege şi ei. Aduc mulţumiri pentru ei. Cântecul mântuirii va răsuna prin toată lumea la fiecare alegere făcută de ei. Căci ne-am unit în scop şi sfârşitul iadului e aproape.

11.  Mâna mea se întinde să întâmpine cu bucurie fiecare frate care vrea să depăşească ispita alături de mine şi îşi îndreaptă privirea, cu hotărâre fermă, spre lumina ce se răsfrânge dincolo de ea, cu desăvârşită constanţă. Dă-mi-i pe ai mei, căci ei îţi aparţin. Poţi oare să dai greş în ce e doar Voia Ta? Îţi aduc mulţumiri pentru ce sunt fraţii mei. Şi, pe măsură ce alege să mi se alăture fiecare, cântecul de mulţumire de la pământ la Cer creşte din frânturi de melodie, mici şi răzleţe, într-un singur cor în care se prind toţi şi toate câte sunt într-o lume izbăvită de iad, aducându-Ţi mulţumiri.

12.  Şi acum spunem „Amin". Căci a venit Cristos să stea în sălaşul stabilit de Tine înainte de existenţa timpului, în calmă veşnicie. Călătoria se încheie, sfârşindu-se în locul unde a început. Şi nu rămâne de ea nicio urmă. Nu se dă credinţă niciunei iluzii şi nu mai rămâne nicio pată de întuneric să ascundă faţa lui Cristos de cineva. Se face Voia Ta, pe deplin şi cu desăvârşire, şi toată creaţia Te recunoaşte şi Te cunoaşte ca singura Sursă pe care o are. Clară în asemănarea Ta, lumina se răsfrânge din tot ce vieţuieşte şi mişcă în Tine. Căci am ajuns unde suntem una cu toţii, şi suntem acasă, unde vrei Tu să fim.

„A COURSE IN MIRACLES”

Viziunea mântuitorului

1.  Învăţarea e schimbare. Mântuirea nu urmăreşte să folosească un mijloc încă prea străin de gândirea ta să fie util, nici să facă genul de schimbări pe care nu l-ai putea recunoaşte. Conceptele sunt necesare cât timp durează percepţia, iar schimbarea conceptelor e sarcina mântuirii. Căci trebuie să lucreze cu contraste, şi nu cu adevărul, care nu are opus şi nu se poate schimba. În conceptele acestei lumi, cei vinovaţi sunt „răi"; cei „buni" sunt inocenţi. Şi nu e nimeni aici care să nu deţină un concept de sine în care îşi pune la socoteală cele „bune" ca să i se ierte cele „rele". Şi nu se încrede în „binele" din nimeni, crezând că „răul" trebuie să se ascundă dedesubt. Acest concept scoate în evidenţă perfidia, iar încrederea devine imposibilă. Şi nu se poate schimba cât timp percepi „răul" în tine.

2.  Nu îţi vei putea recunoaşte gândurile „rele" cât timp vezi valoare în atac. Le vei percepe uneori, dar nu vei vedea că sunt lipsite de înţeles. Aşa că vin în formă înfricoşătoare, cu conţinutul încă tăinuit, să îţi zdruncine sărmanul concept de sine şi să îl înnegrească cu încă o „crimă". Nu îţi poţi da propria inocenţă, pentru că eşti prea derutat în privinţa ta. Dar, dacă un singur frate s-ar întâmpla să îţi apară întru totul vrednic de iertare, atunci conceptul tău de sine e total schimbat. Gândurile „rele" ţi s-
au iertat odată cu ale lui, pentru că le-ai lăsat pe toate să nu te afecteze. Nu mai alegi să fii semnul răului şi al vinei din el. Şi, acordând încredere binelui din el, o acorzi binelui din tine.

3.  În plan conceptual, aşa îl vezi mai mult decât un simplu trup, căci binele nu e niciodată ce pare a fi trupul. Faptele trupului sunt percepute ca venind dintr-o parte „mai josnică" a ta, şi deci a fratelui tău deopotrivă. Prin concentrarea ta asupra binelui din el, trupul devine tot mai nepersistent în ochii tăi şi îl vei vedea, în final, doar ca o simplă umbră ce înconjoară binele. Şi tot acesta va fi şi conceptul tău de sine, când vei ajunge în lumea de dincolo de ce pot oferi vederii tale ochii tăi, de unii singuri. Căci nu vei interpreta ce vezi fără Ajutorul dat de Dumnezeu. Iar, în felul Lui de a vedea, există o altă lume.

4.  Tu trăieşti în lumea aceea la fel de mult ca în aceasta. Căci ambele sunt concepte de sine, care pot fi schimbate între ele, dar nu pot fi deţinute niciodată împreună. Contrastul e cu mult mai mare decât crezi, căci vei îndrăgi acest concept de sine, pentru că nu a fost făcut numai pentru tine. Născut ca dar pentru cineva neperceput a fi tu însuţi, acesta ţi s-a dat. Căci iertarea ta, oferită lui, a fost acceptată acum pentru amândoi.

5.  Să crezi în cel ce merge cu tine, ca să ţi se schimbe înfricoşătorul concept de sine. Şi uită-te la binele din el, ca să nu te înspăimânte gândurile tale de „rău", căci nu îţi împiedică vederea lui. Tot ce cere acest salt e să fii dispus să aibă loc această schimbare fericită. Nu ţi se cere mai mult de atât. În numele ei, ţine minte ce ţi-a adus în urma lui conceptul de sine pe care îl deţii acum şi primeşte cu bucurie contrastul voios ce ţi se oferă. Întinde-ţi mâna să primeşti darul iertării blânde pe care îl oferi celui ce are exact aceeaşi nevoie de el ca tine. Şi lasă-ţi crudul concept de sine să se preschimbe într-unul care aduce pacea lui Dumnezeu.

6.  Conceptul de sine pe care îl deţii acum îţi garantează că funcţia pe care o ai aici va rămâne de-a pururi neîmplinită şi nefăcută. Aşa că te osândeşte la o senzaţie chinuitoare de profundă depresie şi zădărnicie. Acesta însă nu trebuie să fie fix, dacă nu cumva alegi să îl ţii fără speranţa vreunei schimbări, static şi tainic în mintea ta. Dă-I-l în schimb Celui Ce înţelege schimbările de care are nevoie acesta pentru a-l lăsa să îndeplinească funcţia ce ţi s-a dat de a-ţi aduce pace, să poţi oferi pace ca să o ai. Ai alternative de folosit în minte şi poţi să te vezi altfel. Nu ai prefera să te vezi necesar la mântuirea lumii, în loc de-a te vedea duşmanul mântuirii?

7.  Conceptul de sine stă ca un scut, o baricadă mută în faţa adevărului, ascunzându-l de privirea ta. Toate lucrurile pe care le vezi sunt imagini, căci le priveşti ca printr-o barieră care îţi înceţoşează văzul şi îţi deformează vederea, să nu vezi nimic cu claritate. Lumina e oprită de la tot ce vezi. În cel mai bun caz, întrezăreşti umbra a ce se află dincolo. În cel mai rău, priveşti doar întunericul şi percepi închipuirile îngrozite ce decurg din gânduri şi din concepte vinovate, născute din frică. Şi atunci ce vezi e iadul, căci frica este iadul. Tot ce ţi-e dat e ca să te eliberezi: vederea, viziunea şi Călăuza lăuntrică, toate te scot din iad cu cei pe care îi iubeşti alături, şi universul alăturea de ei.

8.  Priveşte rolul pe care îl ai în univers! Domnul Iubirii şi al vieţii i-a încredinţat fiecărui crâmpei de creaţie adevărată toată mântuirea de jalea iadului. Şi fiecăruia în parte i-a îngăduit harul de-a fi un mântuitor al celor sfinţi lăsaţi în special în grija lui. Iată ce învaţă fiecare când pentru prima oară îşi priveşte un frate cum se priveşte şi pe el, şi îşi vede oglinda în acest frate. Aşa îşi leapădă conceptul de sine, căci nimic nu stă între privirea lui şi ce priveşte, să judece ce vede. Şi, în această singură viziune, vede faţa lui Cristos şi înţelege că îi priveşte pe toţi aşa cum o vede pe aceasta. Căci e lumină unde era odinioară întuneric şi i s-a luat vălul de pe ochi.

9.  Vălul peste faţa lui Cristos, frica de Dumnezeu şi de mântuire, iubirea pentru vinovăţie şi moarte, toate sunt nume diferite pentru o singură greşeală: aceea că există un spaţiu între tine şi fratele tău, separaţi de iluzia ta de sine, care te ţine la distanţă de el şi pe el departe de tine. Sabia judecăţii e arma pe care o dai iluziei tale de sine, să lupte să ţină neocupat de iubire spaţiul ce îţi ţine fratele la distanţă. Dar, cât timp ai această sabie, trebuie să te percepi ca trup, căci separarea de care eşti legat te împiedică să îl vezi pe cel ce ţine oglinda spre un alt mod de-a vedea ce este el, şi deci ce trebuie să fii.

10.  Ce e ispita decât dorinţa de-a sta în iad şi jale? Şi la ce ar putea da naştere decât la o imagine de sine care poate fi jalnică, şi rămâne în iad şi chin? Cine a învăţat să nu îşi vadă fratele în felul acesta s-a mântuit şi este, prin urmare, un mântuitor pentru ceilalţi. Dumnezeu i-a încredinţat fiecăruia pe toţi, căci un mântuitor parţial ar fi el însuşi mântuit doar parţial. Preasfinţii pe care ţi i-a dat Dumnezeu să îi mântuieşti sunt toţi cei pe care îi întâlneşti sau priveşti, fără să ştii cine sunt; toţi cei pe care i-ai văzut o clipă şi i-ai uitat, cei pe care i-ai cunoscut cu mult timp în urmă şi cei pe care urmează să îi întâlneşti, cei neamintiţi şi cei încă nenăscuţi. Căci Dumnezeu ţi l-a dat pe Fiul Lui să îl mântuieşti de fiece concept pe care l-a deţinut vreodată.

11.  Dar, cât timp doreşti să stai în iad, cum poţi să fii mântuitorul Fiului lui Dumnezeu? Cum să îi cunoşti sfinţenia cât timp îl vezi separat de a ta? Căci sfinţenia se vede cu ochi sfinţi care privesc inocenţa lăuntrică şi se aşteaptă, de aceea, să o vadă peste tot. Aşa că o trezesc în toţi pe care îi privesc, să fie fiecare ce se aşteaptă de la el. Aceasta e viziunea mântuitorului: să îşi vadă inocenţa în toţi pe care îi priveşte şi să îşi vadă mântuirea peste tot. El nu ţine concepte de sine între ochii lui calmi, deschişi şi ce vede. Ci aduce lumina la tot ce priveşte, să vadă totul cum este cu adevărat.

12.  Indiferent ce formă pare să ia ispita, ea nu reflectă decât dorinţa de-a fi un sine ce nu eşti. Şi din această dorinţă se naşte un concept care te învaţă că eşti lucrul care doreşti să fii. El va rămâne conceptul tău de sine până nu mai îndrăgeşti dorinţa ce i-a dat naştere. Dar, câtă vreme ţii la ea, îţi vei vedea fratele sub înfăţişarea sinelui al cărui chip a fost zămislit din tine de dorinţa ta. Căci vederea, neavând puterea de-a crea, poate doar să reprezinte o dorinţă. Dar poate să privească cu iubire sau cu ură, în funcţie de o decizie foarte simplă: vrei să te uneşti cu ce vezi sau vrei să te ţii desprins şi separat.

13.  Viziunea mântuitorului e la fel de inocentă de ce e fratele tău pe cât e de liberă de orice judecată emisă la adresa ta. Ea nu vede niciun trecut în nimeni. Aşa că e în slujba unei minţi total deschise, neumbrite de vechi concepte şi pregătite să vadă doar ce conţine prezentul. Ea nu poate judeca pentru că nu cunoaşte. Şi, recunoscând lucrul acesta, ea doar întreabă: „Ce înţeles are ce văd?" Apoi i se răspunde. Şi uşa se ţine deschisă, ca faţa lui Cristos să îşi răsfrângă strălucirea asupra celui care cere, cu inocenţă, să străpungă cu privirea vălul vechilor idei şi al străvechilor concepte deţinute atât de mult şi îndrăgite împotriva viziunii lui Cristos din tine.

14.  Fii vigilent, aşadar, la ispită, ţinând minte ca nu e decât o dorinţă, dementă şi fără noimă, de-a face din tine un lucru ce nu eşti. Gândeşte-te şi ce lucru vrei să fii în schimb. E un lucru al nebuniei, al durerii şi al morţii; un lucru al perfidiei şi al disperării negre, al viselor eşuate şi al singurei speranţe rămase - de-a muri şi de-a pune capăt visului fricii. Aceasta e ispita, şi nimic mai mult de-atât. Poate fi greu să nu o alegi? Gândeşte-te ce e ispita şi vezi adevăratele alternative între care alegi. Nu sunt decât două. Să nu te inducă în eroare ceea ce apare ca mai multe opţiuni. Există iad sau Cer, şi din acestea două alegi numai una.

15.  Nu lăsa lumina lumii, care ţi-a fost dată, să rămână ascunsă lumii. Ea are nevoie de lumină, căci e cât se poate de întunecată, iar oamenii disperă pentru că li se refuză viziunea mântuitorului şi ce văd e moarte. Mântuitorul lor stă şi îi priveşte cu ochi nedeschişi, necunoscând şi necunoscut. Şi nu pot să vadă până nu îi priveşte cu ochi văzători şi nu le oferă iertare cu ai săi. Poţi tu, cel căruia Dumnezeu îi spune: „Eliberează-Mi Fiul!", să fii ispitit să nu asculţi, când înveţi că tu eşti cel pentru care cere eliberare? Ce altceva îşi propune să predea cursul acesta? Şi ce altceva ai de învăţat?

„A COURSE IN MIRACLES”

Recunoaşterea spiritului

1.  Fie vezi trupul, fie recunoşti spiritul. Nu există compromis între aceste două variante. Dacă una e reală, cealaltă trebuie să fie falsă, căci realul îşi neagă opusul. Nu există altă opţiune în viziune decât asta. Ce decizi în această privinţă determină tot ce vezi, ce socoteşti real şi iei de bun. De această unică opţiune depinde toată lumea ta, căci aici ai stabilit ce eşti, trup sau spirit, potrivit propriei convingeri. Dacă alegi trupul, nu vei scăpa niciodată de el ca propria ta realitate, căci ai ales că vrei să fie aşa. Alege însă spiritul, şi tot Cerul se apleacă să îţi atingă ochii şi să îţi binecuvânteze sfânta privire, ca să nu mai vezi lumea trupurilor decât pentru a vindeca, a alina şi a binecuvânta.

2.  Mântuirea e desfacere. Dacă alegi să vezi trupul, vezi o lume a separării, a lucrurilor neconectate şi a întâmplărilor ce nu au niciun sens. Unul apare şi dispare în moarte; altul e sortit să sufere şi să piardă. Şi nimeni nu e exact cum a fost cu o clipă mai înainte, nici nu va fi peste o clipă cum e acum. Cine poate avea încredere unde vede atâta schimbare, căci cine merită preţuire dacă nu e decât pulbere şi praf? Mântuirea e desfacerea tuturor acestor lucruri. Căci constanţa apare în privirea celor ai căror ochi au fost eliberaţi prin mântuire să nu se mai uite la preţul păstrării vinovăţiei, căci au ales să se lepede în schimb de ea.

3.  Mântuirea nu cere să vezi spiritul şi să nu percepi trupul. Ci cere, pur şi simplu, ca aceasta să fie opţiunea ta. Căci poţi să vezi trupul fără niciun ajutor, dar nu înţelegi cum să vezi o lume independentă de acesta. Mântuirea va desface lumea ta şi te va lăsa să vezi o altă lume pe care ochii tăi nu ar putea să o găsească niciodată. Să nu te preocupe cum se poate aşa ceva. Nu înţelegi cum de-a venit să îţi întâlnească ochii tot ce vezi. Căci, dacă ai înţelege, ar fi dispărut. Vălul ignoranţei e tras peste rău şi bine, şi trebuie să treci de el ca să dispară amândouă, aşa încât percepţia să nu mai găsească unde să se ascundă. Cum se face asta? Nu se face absolut deloc. Ce poate să mai trebuiască să se facă în universul creat de Dumnezeu?

4.  Numai într-o stare de aroganţă ai putea concepe că trebuie să faci evidentă calea ce duce la Cer. Ţi s-au dat mijloacele să vezi lumea care o va înlocui pe cea pe care ai făcut-o. Facă-se voia ta! În Cer ca şi pe pământ asta e pe veci adevărat. Nu contează unde crezi că eşti, nici care crezi că trebuie să fie în realitate adevărul despre tine. Nu are importanţă ce vezi, nici ce alegi să simţi sau să gândeşti sau să doreşti. Căci Dumnezeu Însuşi a spus: „Facă-se voia ta". Şi ţi se face în consecinţă.

5.  Tu, care crezi că poţi alege să îl vezi pe Fiul lui Dumnezeu aşa cum vrei să fie, nu uita că niciunul dintre conceptele tale de sine nu se va împotrivi adevărului despre ce eşti. Desfacerea adevărului ar fi imposibilă. Dar conceptele nu sunt greu de schimbat. O singură viziune, clar văzută, care nu corespunde tabloului după cum a fost perceput odinioară, va schimba lumea pentru ochi care învaţă să vadă, căci s-a schimbat conceptul de sine.

6.  Eşti invulnerabil? Atunci lumea e inofensivă în ochii tăi. Ierţi? Atunci lumea e iertătoare, căci i-ai iertat greşelile, aşa că te priveşte cu ochi care văd ca ai tăi. Eşti trup? Atunci lumea întreagă îţi pare primejdioasă şi pusă pe omor. Eşti spirit, fără de moarte, fără perspectiva stricăciunii şi fără pata păcatului asupra ta? Atunci lumea îţi apare stabilă, întru totul demnă de încrederea ta; un loc fericit în care să te odihneşti o vreme, unde nimic nu trebuie să fie de temut, ci numai de iubit. Cine le este nebine-venit celor buni la inimă? Şi ce i-ar putea răni pe cei cu adevărat inocenţi?

7.  Facă-se voia ta, sfinte copil al lui Dumnezeu. Nu contează dacă te crezi în Cer sau pe pământ. Ce voieşte Tatăl tău de la tine nu se poate schimba niciodată. Adevărul din tine rămâne luminos ca o stea, pur ca lumina, inocent ca însăşi iubirea. Iar tu meriţi să se facă voia ta!

„A COURSE IN MIRACLES”

Conceptul de sine versus Sinele

1.  Învăţătura lumii e construită pe un concept de sine adaptat la realitatea lumii. Acesta i se potriveşte bine. Căci e o imagine care se potriveşte unei lumi de umbre şi iluzii. Aici e acasă la el, unde ce vede e una cu el. Învăţătura lumii serveşte la construirea unui concept de sine. Acesta este scopul ei: să vii fără un sine şi să îţi faci unul pe parcurs. Şi, până ajungi la „maturitate", l-ai şi perfectat, să dai piept cu lumea de la egal de egal, la unison cu cerinţele ei.

2.  Un concept de sine e făcut de tine. Şi nu îţi seamănă absolut deloc. Este un idol, făcut să ia locul realităţii tale ca Fiu al lui Dumnezeu. Conceptul de sine pe care vrea să îl predea lumea nu e ce pare a fi. Căci menirea lui este să fie util în două privinţe, din care mintea poate recunoaşte numai una. Prima prezintă faţa inocenţei, aspectul asupra căruia se acţionează. Faţa aceasta e cea care surâde, te farmecă, ba chiar pare să iubească. Ea îşi caută tovarăşi şi se uită, uneori cu milă, la cei suferinzi şi uneori oferă mângâiere. Ea crede ca e bună într-o lume rea.

3.  Acest aspect se poate înfuria, căci lumea e haină şi nu poate asigura iubirea şi adăpostul pe care le merită inocenţa. Aşa că faţa aceasta e deseori scăldată de lacrimi din cauza nedreptăţilor pe care le acordă lumea celor ce vor să fie buni şi generoşi. Acest aspect nu atacă niciodată primul. Dar, în fiecare zi, o sută de lucruri mărunte îi agresează inocenţa prin mici atacuri, provocând-o la enervare şi, în cele din urmă, la insulte şi injurii făţişe.

4.  Faţa inocenţei pe care o poartă atât de mândru acest concept de sine poate tolera atacul în legitimă apărare, căci nu e oare un fapt binecunoscut că lumea tratează cu asprime inocenţa lipsită de apărare? Niciunul dintre cei ce îşi fac portretul nu omite această faţă, căci are nevoie de ea. Cealaltă parte nici nu vrea să o vadă. Şi tocmai în această direcţie şi-a îndreptat privirea învăţătura lumii, căci aici s-a stabilit „realitatea" lumii, să se asigure că idolul e de durată.

5.  Sub faţa inocenţei stă o lecţie pe care conceptul de sine a fost făcut să o predea. E o lecţie de o cumplită dislocare şi de o frică atât de devastatoare, încât faţa surâzătoare de deasupra ei trebuie să îşi ferească în veci privirea, să nu perceapă perfidia pe care o ascunde. Iată ce predă lecţia: „Sunt lucrul pe care l-ai făcut din mine şi, privindu-mă, eşti condamnat din cauza lucrului ce sunt". La această concepţie de sine lumea reacţionează surâzând aprobator, căci îi garantează că făgaşurile lumii sunt bine păzite, iar cei ce le străbat nu vor scăpa.

6.  Iată lecţia centrală care asigură că fratele tău e condamnat de-a pururi. Căci ce eşti tu a devenit acum păcatul lui. Pentru aşa ceva nicio iertare nu e cu putinţă. Nu mai contează ce face, căci degetul tău acuzator e îndreptat spre el, ţintindu-l neşovăitor şi mortal. Degetul e îndreptat şi spre tine, dar lucrul acesta e ţinut şi mai adânc în pâclele de sub faţa inocenţei. Şi, în aceste cripte învăluite, toate păcatele lui şi ale tale sunt păstrate şi ţinute în întuneric, unde nu pot fi percepute ca greşeli - un lucru pe care lumina l-ar arăta cu siguranţă. Nu poţi nici să fii învinuit pentru ce eşti, nici să schimbi lucrurile pe care te face să le faci. Şi atunci, fratele tău e simbolul păcatelor tale pentru tine, care îţi condamni fratele mereu - în tăcere, şi totuşi, cu mare insistenţă - pentru odiozitatea care eşti.

7.  Conceptele se învaţă. Nu sunt fireşti. Ele nu există independent de învăţare. Nu sunt date, aşa că trebuie făcute. Niciunul dintre ele nu e adevărat, şi multe provin din închipuiri febrile, înfierbântate de ură şi de distorsiuni născute din frică. Ce altceva e un concept decât un gând căruia cel ce l-a făcut îi dă un înţeles numai al lui? Conceptele menţin lumea. Dar nu pot fi folosite să demonstreze realitatea lumii. Căci fiecare dintre ele se face în cadrul lumii, se naşte în umbra ei, crescând în uzanţele ei şi, în cele din urmă, „maturizându-se" în gândirea ei. Ele sunt idei de idoli, pictate cu pensulele lumii, care nu poate face nici măcar un singur tablou care să reprezinte adevărul.

8.  Un concept de sine e ceva lipsit de înţeles, căci nimeni de aici nu ii poate vedea scopul, aşa că nu îşi poate închipui ce e. Dar toată învăţarea pe care o dirijează lumea începe şi se încheie cu un singur ţel: acela de-a te învăţa acest concept de sine, ca să alegi să respecţi legile acestei lumi şi să nu cauţi niciodată să treci de drumurile ei, nici să nu îţi dai seama cum te vezi. Acum, Spiritul Sfânt trebuie să găsească un alt mod de-a te ajuta să vezi că trebuie să desfaci acest concept de sine, dacă vrei să ai parte de linişte. Şi nu poate fi dezvăţat decât prin lecţii care urmăresc să te înveţe că eşti altceva. Căci, altfel, ţi s-ar cere să schimbi ce crezi acum cu pierderea totală a sinelui, un lucru care ţi-ar stârni o groază mai cumplită.

9.  De aceea, planurile de lecţii ale Spiritului Sfânt sunt eşalonate în trepte uşoare, pas cu pas, în aşa fel încât, deşi vei resimţi uneori o oarecare stare de jenă şi de frământare, să nu se zdruncine ce ai învăţat, ci doar să se retraducă ce pare a-i fi dovada. Să ne gândim, atunci, ce dovadă există că eşti ce a făcut fratele tău din tine. Căci, deşi încă nu percepi că asta e ce crezi, ai învăţat până acum, cu siguranţă, că te comporţi de parcă ar fi. Reacţionează el în locul tău? Şi ştie cu exactitate ce s-ar putea întâmpla? Poate să îţi vadă viitorul şi să sorocească, înainte de sosirea lui, ce să faci în fiece împrejurare? Precis a făcut lumea odată cu tine, de are o asemenea preştiinţă a lucrurilor ce vor veni.

10.  Că eşti ce a făcut fratele tău din tine pare foarte improbabil. Şi, chiar de a făcut-o, cine ţi-a dat faţa inocenţei? E contribuţia ta? Cine e, atunci, acest „tu" care şi-a adus-o? Şi cine e amăgit de toată bunătatea ta şi o atacă într-o asemenea măsură? Să uităm nerozia acestui concept şi să ne gândim doar la un lucru: două părţi alcătuiesc ce crezi că eşti. Dacă pe una a generat-o fratele tău, cine oare a făcut-o pe cealaltă? Şi de cine trebuie ascuns ceva? Dacă lumea este rea, tot nu e nevoie să ascunzi din ce eşti făcut. Cine să o vadă? Şi ce anume - în afară de ce e atacat - ar putea avea nevoie de apărare?

11.  Poate motivul pentru care acest concept trebuie ţinut în întuneric e acela că, în lumină, cel ce nu l-ar crede adevărat eşti tocmai tu. Şi ce s-ar întâmpla cu lumea pe care o vezi dacă i s-ar înlătura toate proptele? Conceptul tău de lume depinde de acest concept de sine. Şi ambele ar dispărea dacă s-ar pune vreodată la îndoială oricare dintre ele. Spiritul Sfânt nu vrea să bage spaima în tine. Aşa că te întreabă, pur şi simplu, dacă e posibil să se pună doar o mică întrebare.

12.  Există alternative în ce priveşte lucrul ce trebuie să fii. Ai putea, de pildă, să fii lucrul care ai ales să îţi faci fratele să fie. Aşa, conceptul de sine se mută de la ceva total pasiv, făcându-se cel puţin loc unei alegeri active şi unei oarecare admiteri că trebuie să fi survenit o interacţiune. Ajungi la o oarecare înţelegere că tu ai ales pentru voi amândoi, iar ce reprezintă el are înţelesul dat de tine. Mai mult, ţi se arată întrezăriri ale legii percepţiei, cum că ce vezi reflectă starea minţii celui ce percepe. Dar cine a fost cel ce a ales primul? Dacă eşti ce ai ales să îţi faci fratele să fie, au existat alternative între care să alegi, şi cineva trebuie să fi decis primul să o aleagă pe una şi să renunţe la cealaltă.

13.  Deşi acest pas prezintă avantaje, nu abordează deocamdată o chestiune fundamentală. Ceva trebuie să fi premers aceste concepte de sine. Şi ceva trebuie să fi efectuat învăţarea care le-a dat naştere. Iar lucrul acesta nu poate fi explicat de niciunul dintre cele două puncte de vedere. Principalul avantaj al trecerii de la primul la al doilea este acela că ai participat cumva la alegere prin propria ta decizie. Dar acest avantaj se plăteşte cu o pierdere aproape egală, căci ţi se impută acum vina pentru ce e fratele tău. Şi trebuie să îi împărtăşeşti vinovăţia, pentru că ai ales-o pentru el după asemănarea alei tale. În timp ce înainte numai el era perfid, acum trebuie să fii condamnat odată cu el.

14.  Conceptul de sine a fost întotdeauna marea preocupare a lumii. Şi fiecare crede că trebuie să găsească răspunsul la enigma sinelui său. Mântuirea poate fi considerată nimic mai mult decât debarasarea de concepte. Ea nu se preocupă de conţinutul minţii, ci de simpla constatare a faptului că gândeşte. Iar ceva ce poate gândi are de ales şi i se poate arăta că diferite gânduri au diferite consecinţe. Aşa că poate învăţa că toate gândurile ei reflectă deruta profundă pe care o simte despre cum a fost făcută şi ce este. Şi vag pare conceptul de sine să răspundă ce nu ştie nici el.

15.  Să nu îţi cauţi Sinele în simboluri. Nu poate exista concept care să reprezinte ceea ce eşti. Ce contează ce concept accepţi cât timp percepi un sine care interacţionează cu răul şi reacţionează la lucruri haine? Conceptul tău de sine va rămâne mereu ceva complet lipsit de înţeles. Şi nu vei percepe că nu poţi interacţiona decât cu tine însuţi. Perceperea unei lumi vinovate e doar indiciul că învăţarea ţi-a fost dirijată de lume şi o vezi cum te vezi pe tine însuţi. Conceptul de sine cuprinde tot ce vezi, şi nimic nu rămâne în afara acestei percepţii. Dacă te poate răni ceva, îţi vezi zugrăvite dorinţele secrete. Nimic mai mult. Şi, în suferinţa ta de orice fel, îţi vezi propria dorinţă ascunsă de-a ucide.

16.  Îţi vei croi multe concepte de sine pe parcursul învăţării. Fiecare în parte va arăta schimbările petrecute în propriile tale relaţii, pe măsură ce îţi schimbi percepţia de sine. Va apărea o oarecare stare de derută de fiecare dată când are loc o schimbare, dar să fii recunoscător că învăţătura lumii îşi slăbeşte încleştarea în care ţi-a prins mintea. Fii încredinţat şi fericit că, în sfârşit, va trece şi că îţi va lăsa mintea în pace. Rolul de acuzator va apărea în multe locuri şi în multe forme. Şi fiecare va părea să te acuze. Dar să nu te temi că nu se va desface.

17.  Lumea nu îţi poate preda imagini de sine dacă nu vrei să le înveţi. Va veni o vreme când vor trece imaginile toate şi vei vedea că nu ştii ce eşti. Tocmai în această minte nepecetluită şi deschisă revine adevărul, nestingherit şi neîngrădit. Acolo unde s-au lepădat conceptele de sine, adevărul e revelat exact aşa cum este. Când se va pune fiece concept sub semnul îndoielii şi al întrebării, şi se va recunoaşte că nu e făcut pe baza unor ipoteze rezistente la lumină, atunci adevărul va fi liber să intre în sanctuarul său, curat şi lipsit de vinovăţie. Nu există afirmaţie mai înfricoşătoare pentru lume decât:
   Nu ştiu ce lucru sunt şi, de aceea, nu ştiu ce fac, nici unde sunt, nici cum să văd lumea şi nici cum să mă văd pe mine însumi.

Însă în această învăţătură se naşte mântuirea. Şi Ce eşti îţi va vorbi de Sine Însuşi.

„A COURSE IN MIRACLES”